COLEGIUL NATIONAL DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „RAISA PACALO”

CATEDRA OBSTETRICĂ ŞI GNECOLOGIE

LECŢIE ŞTIINŢIFICĂ

METODE DE EXAMINARE A BOLNAVELOR CU AFECŢIUNI

GINECOLOGICE

Profesor T. Sulima
PLANUL:

1. Anamneza în afecţiunile ginecologice

 Date generale
 Precizarea tulburării dominante
 Antecedente personale fiziologice
 Antecedente personale patologice
 Funcţia menstruală
 Funcţia secretorie
 Funcţia reproductivă
 Funcţia sexuală
 Funcţia organelor învecinate

2. Examenul bacterioscopic
3. Examenul bacteriologic
4. Examenul citologic
5. Examenul glandelor mamare
Ginecologia este o ramură a ştiinţei, care se ocupă cu studiul fiziologiei, fiziopatologiei şi
patologiei aparatului genital feminin.
Termenul “ginecologie” previne din două cuvinte greceşti:
 gyne – aicos – femeie;
 logos – ştiinţă, tratat.
În ultimul timp ţinîndu-se seama de importanţa descoperirilor din domeniul
endocrinologiei şi răsunetul pe care o are patologa acestora şi în special a ovarului în
patologia generală a aparatului genital feminin, studiul endocrinologiei ginecologice a
căpătat o importanţă foarte mare.
Corelaţia existentă între obstetrică şi ginecologie, multă vreme studiate izolat, a
făcut să se impună şi astăzi să fie aproape în unanim acceptată ca o singură disciplină
“obstetrica şi ginecologia”.
Obstetrica, ale cărei începuturi au constituit cu siguranţă primele preocupări medicale
ale speciei umane, era denumită pînă nu demult arta moşitului. În trecutul îndepărtat era
scoasă din cadrul disciplinelor clinice, practicarea ei fiind încredinţată anumitor “persoane
cu experienţă, sau moaşelor, care mai mult sau puţin empiric, cu mai multă sau mai puţină
experienţă se rezumau la acordarea asistenţei în naştere. După multe secole de ignoranţă şi
întuneric obstetrica a fost încadrată definitiv în rîndul medicinii ştiinţifice.
Ginecologia ca ramură medicală aparte s-a dezvoltat mult mai tîrziu, o dată cu
dezvoltarea medicinii în general; dar de la început, ea a fost considerată ca o disciplină
medicală, rezervată exclusiv medicilor.
Ea a evoluat independent de obstetrică pînă la începutul secolului XVIII, cînd s-au
pus bazele unirii acestor specialităţi şi creării disciplinei unice “Obstetrica şi
Ginecologia”.

Întradevăr, obstetrica patologică este deseori condiţionată de bolile aparatului genital şi

condiţionează la rîndul ei apariţia multor boli ale acestui aparat. Aceste două specialităţi se
întregesc reciproc şi nu pot fi concepute izolat.
 Examenul clinic ginecologic

Înaintea stabilirii unei conduite ginecologice este necesară fixarea unui diagnostic, şi în
consecinţă un tratament nepotrivit pot avea consecinţe nefaste funcţionale sau chiar vitale.
Pentru stabilirea diagnosticului unei boli ginecologice ca şi a unei boli în general, avem la
îndemînă examenul clinic şi diverse examene paraclinice şi de laborator. Cu toate progresele
realizate de aceste douî din urmă metode, baza o formează examenul clinic, care cuprinde
interogatoriul şi examenul obiectiv general şi local.
Anamneza.
Este o metodă de informare foarte preţioasă, prin care culegem date absolut necesare
stabilirii diagnosticului. Pentru a obţine date complete, interogatoriul trebuie bine condus, axat
pe probleme importante, bine sistematizate. De multe ori femeia evită din cauza pudoarei să
răspundă la unele întrebări, ceea ce nacesită multă răbdare şi tact din partea examinatorului.
Principalul este cîştigarea încrederii femeei şi stabilirea unei atmosfere de înţelegere a suferinţei
ei.
Vom nota: date generale:
Nume, prenume, domiciliu – pentru identificare şi eventuală urmărire. Regiunea de unde
provine bolnava ne dă uneori informaţii despre morbiditatea specifică.
Vîrsta – caracterizează anumite boli, de ex. metroragia în perioada maturităţii sexuale ne
orientează către un avort, sau tulburare endocrină, DFM; la o femeie în menopauză – către un
cancer.
Menstra în regiunile nordice apare la fetiţe mai tîrziu, în regiunile sudice mai devreme.
Profesia – eforturi fizice, vibraţia, suprarăcirea, supraîncălzirea, intoxicaţiile profesionale, etc.
Factori de mediu extern – starea locuinţei, alimentaţia, nivelul cultural şi de educaţie sanitară
pot fi factori etiologici de însemnătate.

Precizarea tulburării dominante – Simptomele prin care se manifestă bolile ginecologice sunt:
 dureri
 leucoree
 dereglîri menstruale
  prurit
 sterilitate
 incontinenţă de urină
 febră
 alterarea stării generale.
Antecedente personale fiziologice:
 Menarha
- durata ciclului (28 zile)
- durata menstrei (3-5-7 zile)
- cantitatea de sînge pierdut (80-100 ml)
- există sau nu cheaguri
- menstre dureroase şi cînd a apărut acest fenomen (dismenoree primară sau secundară)
- data ultimei mensruaţii normale
- debutul vieţii sexuale
- prima sarcină de la debutul vieţii sexuale
- numărul de sarcini şi cum au evoluat
- vîrsta instalării menopauzei.
 Apariţia caracterelor sexuale secundare feminine (vîrsta) – dacă există o întîrziere sau
o dezvoltare sexuală precoce.
Antecedente personale patologice:
 afecţiunile antecedente
 intervenţii chirurgicale
 antecedente ginecologice.
Istoricul bolii:
Constă în stabilirea amănunţită şi cronologică a datelor privind boala actuală sau a semnului
domonant pentru care bolnava s-a prezentat la examen. Data apariţiei, cum a evoluat,
tratamentul, eficacitatea; dacă există semne asociate din partea sistemului urinar, digestiv, etc.
Se ştie, că anumite perioade apar anumite patologii ginecologice, care sunt nemijlocit legate
de particularitîţile anatomice şi fiziologice ale organelor genitale feminine. De ex., inflamaţiile
se întîlnesc mai des în perioada maturităţii sexuale. Pentru aceiaşi perioadă este caracteristică
apariţia unor tumori benigne ale uterului şi ovarelor.
Tot atunci poate fi determinată dereglarea ciclului menstrual, iar infantilismul şi anomaliile
de dezvoltare se depistează în perioada adolescenţei. În perioada climacterică şi în menopauză
mai des apar tumori maligne ale organelor genitale. La vîrsta înaintată mai des se întîlneşte
prolapsul organelor genitale.
Unul şi acelaşi simptom poate fi calificat din diferite puncte de vedere, de ex., hemoragia
din organele genitale în perioada maturării şi maturităţii sexuale indică disfuncţia ovarelor, iar în
perioada climacterică şi menopauză – tumori maligne.
Amenoreea în perioada maturităţii sexuale ce nu este legată de sarcină şi lacteţie, arată
existenţa patologiei generale şi ginecologice, în copilărie şi bătrîneţe fiind un fenomen
fiziologic.
Leucoreea
În perioada adolescenţei poate fi rezultat al dereglărilor secretoare a organelor genitale, în
urma patologiei extragenitale, iar în perioada fertilă vorbeşte despre prezenţa unui proces
inflamator al organelor genitale, în menopauză – de tumori maligne.
O importanţă deosebită are şi profesia, caracterul ei: temperaturile înalte, joase, ridicarea
greutăţilor, surplusurile de preparate chimice, vibraţia, etc., condiţiile sanitare. De ex. , lucrul în
încăperi reci duce la inflamaţii.
La femeile ce lucrează la tipografii, unde se află în contact cu plumbul, mercurul, diferite
vopsele, acetonă, pot apărea dereglări ca rezultat al vibraţiei. Aceleaşi dereglări pot apărea şi în
urma vibraţiei. Lucrul fizic intens contribuie la prolapsul organelor genitale.
Algiile.
Provenienţa şi caracterul lor sînt detrminate de excitarea aparatului receptor al sistemului
genital şi transmiterea impulsurilor apărute în SNC, unde ele se transformă în senzaţii algice.
În primul rînd, e necesar de a localiza durerea: ea poate fi răspîndită pe toată suprafaţa
abdomenului sau numai în regiunea hipogastrică, sau în etajul inferior al abdomenului, în
regiunea inghinală, lombară.
Pornind de la faptul că toate durerile sunt localizate în regiunea abdomenului, suprafaţa
abdomenului s-a împăprţit în porţiuni:
  cadranele dintre linia mediană de la apendicele xifoid pînă la simfiza pubiană şi linia
transversală ce trece prin ombilic.
În cazul patologiei ginecologice atrag atenţia porţiunile inferioare.
După caracterul lor durerile pot fi:
 surde,
 paroxistice,
 continui,
 opresive.
Durerile surde apar de obicei în cazul proceselor cronice ale uterului şi anexelor lui;
paroxistice - în cazul dezvoltării unui nod miomatos; opresive – la apariţia tumorilor
emergente din organele bazinului mic.
După intensitate durerile pot fi:
 pronunţate,
 moderate
 şi slabe.
Intensitatea depinde de particularităţile procesului patologic, şi în particular, de
implicarea peritoneului parietal, de etapa de dezvoltare a afecţiunii, de particularităţile
sistemului nervos, starea emoţională a femeii.

O importanţă are şi timpul apariţiei durerii:

 dacă durerea apare în timăul coitusului, desori aceasta poate fi legată de un proces
cronic al organelor genitale interne sau de endometrioza retrocervicală;
 durerile ce apar regulat la jumătatea ciclului menstrual sînt legate de ovulaţie.
Clarificînd acuzele de durere, trebuie de ţinut cont de posibilitatea iradierii lor, răspîndirea
senzaţiilor dureroase pe o suprafaţă mai mare, decît ceea ce ar corespunde nemijlocit
segmentului nervos iritat. În cazul bolilor ginecologice iradierea apare mai des în regiunea
lombară, membrele inferioare, rect.
Caracterul algiilor, iradierea lor au o importanţă primordială în diagnosticul patologiei, mai
cu seamă a acelor ce necesită acordarea ajutorului medical urgent.
 Astfel în cazul sarcinii extrauterine apar dureri pronunţate paroxistice în flangul drept sau
cel stîng al abdomenului ce iradiază în regiunea rectului, iar dacă în cavitatea abdomenului se
adună sînge şi în umăr (simptomul frenicus, ca rezultat al iritării terminaţiunilor nervoase, situate
în diafragm).
Pruritul
Vulva conţine un număr imens de terminaţii nervoase. De aceea, acuzele de prurit al
organelor genitale externe sînt foarte frecvente, avănd diferite nuanţe: senzaţie de usturime,
arsură, algie, lipsind bolnava nu numai de somn, ci şi de echilibru sufletesc. Pruritul vulvei poate
fi legat şi de patologii extragenitale.
De aceea este necesară nu atît constatarea pruritului, cît determinarea cauzei apariţiei lui,
caracteristica, nuanţa pruritului, cînd apare (ziua sau noaptea). Ar fi necesar de a concretiza
localizarea (clitoris, labiile genitale, perineu cu iradiere în rect).
Craurozisului vulvei îi este caracteristic apariţia prurituli în timpul nopţii, mai cu seamă în
regiunea clitorisului, labiilor genitale. În cazul leucoreei vaginale pruritul apare în orice timp şi
ziua şi noaptea, şi se răspîndeşte pe toată suprafaţa vulvei.
Leziunea micotică a vulvei se caracterizează prin prurit ce trece într-o senzaţie de usturime.
La majoritatea bolnavelor pruritul vulvei nu este o maladie aparte, ci doar un simptom. Dar, în
cazul excluderii patologiei extragenitale, dacă local nu avem schimbări, ce ar fi putut provoca
pruritul, atunci noţiunea de prurit „esenţial” poate fi examinată ca proces patologic al vulvei.
Analiza acuzelor de hemofagie, dereglări ale funcţiei reproductive, trebuie efectuată în baza
informaţiilor ce concretizează particularităţile specifice organismului feminin. E vorba de funcţia
menstruală, ce reflectă nu numai starea sistemului reproductiv, ci şi starea sănătăţii femeii.
Funcţia menstruală
Anamneza include întrebări referitoare la:
 vîrsta cînd a apărut prima menstruaţie şi caracterul ei;
 după ce perioadă de timp s-a stabilit ciclul menstrual regulat;
 felul ciclului menstrual;
 durata menstrei şi cantitatea de sînge pierdut;
 modificările ciclului menstrual după începutul vieţii conjugale, după
avorturi, naşteri;
  data ultimei menstruaţii normale
Mai întîi de toate trebuie determinată vîrsta cînd a apîrut prima menstruaţie, ţinînd cont de
faptul că de obicei ea apare la 12-14 ani. Apariţia menarhei la o vîrstă mai fragedă sau după 16
ani vorbeşte despre anumite dereglări. În primul caz despre dezvoltarea sexualî prematură, legată
de dereglări hormonale serioase în organismul feminin sau despreexistenţa tumorilor în ovare, în
al doilea caz – despre infantilismul organelor genitale; în acest caz trebuie de ţinut cont de
regiunea geografică unde a locuit bolnava, pornind de la faptul că în regiunea sudică la femei
ciclul menstrual începe mai devreme.
Intervalul de timpde la apariţia primelor menstruaţii li pînă la stabilirea ciclului normal nu
depăşeşte 5-6 luni. Dacă acest interval este mai mare, putem presupune schimbări în sistemul ce
reglează funcţia menstruală. Ciclul menstrual se limitează la 21-30 zile. Este importantă
micşorarea acestei perioade pînă la 21 zile şi mărirea pînă la 35 zile. În cazul cînd asemenea
schimbări nu se combină cu schimbări în starea reproductivă ele pot fi examinate ca nişte
variante fiziologice.
Menstrele normale se prelungesc 3-5 zile (pînă la 7 zile) şi se caracterizează prin eliminări
de sînge necoagulat, de culoare închisă, în cantităţi moderate. Schimbarea indicilor numiţi (mai
puţin de 3 zile şi mai mult de 7 zile), eliminări sărăcăcioase sau în cantităţi mari pot fi un
simptom ginecologic sau al unei patologii extragenitale.
După începutul vieţii conjugale, după avorturi, naşteri, ciclul menstrual poate să se schimbe,
acest fapt fiind deseori legat de dezvoltarea afecţiunilor ginecologice, în particular al unui proces
inflamator al uterului, trompelor uterine, a modificărilor în sistemul neuroendocrin.
Dereglări ale funcţiei menstruale sunt:
Amenoreea – (lipsa menstrei) pînă la perioada maturării sexuale, în sarcină, lactaţie,
menopauză se consideră un proces fiziologic. În acelaşi timp, lipsa menstrei în perioada fertilă
poate fi legată de o patologie ginecologică sau extragenitală şi se referă la amenoreea patologică.
Sindromul hipomenstrual – se caracterizează prin hipomenoree – cantitate mică de sînge
pierdut
Oligomenoree – scurtarea ciclului menstrual, durata menstrei 1-2 zile;
Opsomenoree – peste 35-40 de zile.
 Menoragie – hemoragie aciclică, se caracterizează prin hemoragii uterine ce nu sînt legate
de ciclul menstrual. Se întîlneşte la miom uterin, polipi ai colului şi corpului uterin, cancer
uterin, unele tumori ale ovarelor.
Algodismenoreea - menstre dureroase, apare de obicei pînă sau în prima zi a menstruaţiei.
Uneori femeia are dureri pe parcursul întregii perioade menstruale.
Cauzele sînt diverse:
 cel mai des se întîlnesc la femeile cu sistem nervos labil,
 cu semne de infantilism,
 cu poziţie incorectă a uterului;
 în cazul endometriozei;
 procese inflamatoare ale organelor genitale feminine interne;

Funcţia sexuală
Determinarea debutului vieţii sexuale, particularităţile ei au o mare importanţă. Prezenţa
atracţiei sexuale (libido) şi satisfacţiei (orgasm) vorbeşte despre dezvoltarea corectă a aparatului
genital şi funcţiei normale genitale a femeei. Slăbirea sau lipsa libidoului sau orgasmului se
observă în infantilism, afecţiuni ginecologice extragenitale.
Insatisfacţi în viaţa conjugală, indiferenţa sau neparticiparea la relaţiile sexuale se observă
la acele femei care suferă de frigiditate, vaginism sau de procese inflamatoare grave.
Actul sexual algic poate fi simptom al procesului inflamator al genitalelor, endometriozei
retrocervicale. Viaţa sexuală se dereglează în cazul îngustării, atreziei sau aplaziei vaginului.
Contactul sexual poate avea ca urmare hemoragia, care necesită în primul rînd excluderea
patologiei colului uterin, în special a tumorii maligne, a eroziunii şi polipului colului uterin.
E necesar a clarifica dacă bolnava dezaprobă graviditatea şi în cazul unui răspuns pozitiv şe
indică metoda contraceptivă. E cunoscută acţiunea negativă a coitusului întrerupt, care duce la
staza venoasă a organelor pelviene, la dereglări ale funcţiei menstruale, a celei secretorii, la
apariţia durerilor.
Folosirea steriletelor intrauterine poate mări intensitatea menstrelor. În cazul contracepţiei
hormonale în perioada intermenstruală pot apărea eliminări hemoragice.
 Funcţia de reproducere
Este necesar de a determina perioada apariţiei primei menstruaţii, începutul vieţii sexuale,
numărul sarcinilor, evoluţia şi decurgerea sarcinii şi naşterii, perioada post partum, numărul de
avorturi şi maladiile legate de ele. Aceste întrebări au importanţă deosebită pentru clarificarea
cauzelor afecţiunii, deoarece anume de evoluţia gravidităţii şi de rezultatul ei pot fi legate cele
mai diverse dereglări ale aparatului genital.
Graviditatea tîrzie (după cîţiva ani de contacte sexuale regulate, fără folosirea vreunui
mijloc contaceptiv ), mai ales dacă ea s-a terminat cu un avort spontan, vorbeşte despre
infantilismul organelor genitale sau uneori poate fi legată de tumori (miom), mai rar tumori ale
trompelor uterine. În urma naşterilor patologice şi a complicaţiilor post partum pot apărea
anomalii de poziţie a organelor genitale şi dereglarea funcţiei menstruale.
Deseori bolnavele acuză sterilitatea. Sterilitatea primară poate fi rezultatul patologiei
endocrine sau al unui proces inflamator ce s-a dezvoltat o dată cu debutu vieţii sexuale.
Sterilitatea secundară, apărută după prima naştere sau avort, poate fi rezultatul unui proces
inflamator sau al traumatismului căilor de naştere.
Funcţia secretorie
Clarificarea cauzelor secreţiei exagerate din organele genitale are o importanţă deosebită,
deoarece majoritatea bolnavelor au acuze de leucoree, uneori acest simptom fiind unicul, care a
impus adresarea la medic. O umctare fiziologică a mucoaselor organelor genitale este rezultatul
secreşiilor diferitor glande ale aparatului genitale. Eliminările patologice din organele genitale se
numesc leucoree.
Distingem leucoree:
 vestibulară
 vaginală
 cervicală
 uterină
 tubară.
Leucoree vestibulară are importanţă nu prea mare, apare în cazul proceselor inflamatorii ale
vulvei sau în îmbinare cu inflamaţiile organelor genitale interne.
 În vaginul unei femei sănătoase se află pînă la 1 ml de conţinut albicios care este alcătuit
din: transudat din vasele sanguine şi limfatice subepiteliale, celule epiteliale ale epiteliului
pavimentos pluristratificat al vaginului, bacterii, secreţia glandei colului uterin. Transudatul se
absoarbe de mucoasa vaginului. La femeile sănătoase eliminările vaginale nu se observă.
Caracterul patologia al eliminărilor vaginale poate fi determinat de o infecţie locală, de
tumoare de necrotizare, de fistule, infectare cu helminţi, de influenţa repetată a factorilor
chimici, mecanici, ş.a. leucoreea vaginală are loc în cazul patologiilor extragenitale (tbc, diabet,
maladii infecţioase acute) în urma cărora scade funcţia hormonală a ovarelor şi procesul formării
glicogenului în mucoasa vaginală.
Pentru examinarea eliminărilor vaginale se folosesc două metode:
 bacterioscopică – studierea frotiului colorat;
 bacteriologică – cultivarea florei microbiene vaginale în mediu nutritiv şi
determinarea sensibilităţii la antibiotice.
Conform datelor bacterioscopice deosebim 4 grade de puritate a conţinutului vaginal:
Gradul I – reacţia acidă, celule epiteliale şi bacili vaginali.
Gradul II – reacţia acidă, numărul bacililor Doderlein este moderat, se întîlnesc celule ale
epiteliului pavimentos şi leucocite solitare.
Gradul III – reacţie slab alcalină, un număr nu prea mare de bacili, mulţi coco şi leucocite.
Gradul IV – reacţie slab alcalină, bacilii vaginali lipsesc, un număr mare de leucocite, floră
bacteriană variată.
Gradele I şi II de puritate a vaginului sînt caracteristice pentru fmeile sănătoase, iar III şi
IV reflectează un proces inflamator. Eliminările vaginale, caracterul lor pot ajuta la stabilirea
diagnosticului.
După gradul de puritate leucoreea cervicală ocupă al doilea loc după cea vaginală.
Hipersecreţia glandelor cervicale are loc în cazul cervicitelor independent de etapele lor,
leziunilor anatomice, tumori ale colului uterin. De asemenea se pot depista în cazul patologiilor
extragenitale (tbc, patologie endocrină); iar uneori chiar în lipsa unor simptome evidente ale unei
infecţii. Leucoreea cervicală are un caracter variat, de cele mai dese ori însă mucopurulent.
 Leucoreea uterină – în mod normal cavitatea uterină e liberă de secreţii. Leucoreea uterină
apare de obicei în caz de endometrită, miom submucos, tumori maline, polipoză endometrială.
După caracterul lor sînt lichide, conţin puroi, în caz de tumori, conţin sînge.
Leucoreea tubară – în cazul procesului inflamator cu formarea hidrosalpinxului sau a
tumorii maligne primare, lichidul adunat în trompă se pierde în cavitatea urterină, iar apoi în
vagin. Leucoreea tubară are, de regulă, un caracter seros sau purulent.

Funcţia organelor învecinate

Între organele sistemului genital şi aparatul urinar există o legătură anatomică strînsă. La
unele patologii ginecologice (prolabarea peretelui anterior al vaginului, miomul uterin cu
localizarea nodulului pe peretele anterior, tumoare ovariană, cancer ce trece de pe uter pe vezica
urinară) pot avea loc micţiuni frecvente, acelaşi fenomen are loc şi în cazul fistulei
vezicovaginale, proces în care participă şi peretele posterior al vezicii urinare.
Foarte des se întîlneşte îmbinarea leziulnilor genitale cu cele ale aparatului în cazul
proceselor inflamatoare. Apariţia tulburărilor disurice în îmbinare cu leucoreea apărută după
debutul vieţii sexuale pot avea ca cauză: gonoreea, trihomoniaza. Bolnavele însă leagă
dereglările sus numite doar începutul relaţiilor sexuale.
La rîndul lor, afecţiunile urologice pot provoca patologii ginecologice. Deseori bolnavele se
plîng de constipaţie, diaree. Cauzele constipaţiilor sînt diverse, ele înregistrîndu-se în cazul
patologiei oncologice, al proceselor inflamatoare, mai ales în ţesutul adipos al bazinului mic. În
ultimul caz, pot avea loc dureri la defecare. Diareea poate apărea în cazul pelvioperitonitei
septice şi al parametritei.
Incontinenţa de gaze poate fi rezultatul traumetismelor la naştere, formarea fistulelor,
lezarea sfincterului rectal.
Biografia bolnavei şi istoricul bolii curente
Biografia bolnavei . informaţiile despre viaţa bolnavei au o importanţă esenţială, deoarece
permit clarificarea faptelor ce au contribuit la apariţia maladiei. Medicul trebuie să afle date cît
mai amănunţite despre copilăria bolnavei, condiţiile de dezvoltare, bolile de care a suferit,
condiţiile actuale de trai şi de muncă.
 Ereditatea. Aici se indică cauza morţii rudelor, bolile care au suferit (tbc, boli venerice,
oncologice) dacă nu a suferit mama sau rudele pe linie ascendentă de leziunea acelor organe şi
sisteme, de care suferă şi bolnava.
Antecedentele se concretizează bolile şi traumele care a suferit bolnava în copilărie
gravitatea lor. Bolile din copilărie şi din perioada adolescenţei pot avea ca urmare dereglări în
dezvoltarea şi funcţionarea organelor genitale. Vulvovaginita difterică poate duce la sfluoza
vaginului, iar parotidita epidemică şi rujeola pot avea drept urmare infantilismul în legătură cu
acţiunea infecţiilor asupra aparatului canalicular şi ovarelor. În urma traumei craniocerebrale
uneori se dezvoltă sindromul hipotalamic, ce se manifestă prin dereglarea funcţiei menstruale.
O atenţie deosebită trebuie acordată bolilor ginecologice, operaţiilor, deoarece acestea pot
avea o legătură directă cu maladia în cauză. Din anamneza ginecologică se află dacă bolnava
suportă toate medicamentele, dacă nu are reacţii alergice.
Condiţiile de muncă şi viaţă.
Despre importanţa factorului profesional s-a vorbit deja. În ceea ce priveşte condiţiile de
trai, se clarifică caracterul şi regularitatea alimentaţiei, eforturile fizice.
Condiţiile nesatiafăcătoare de trai, organizarea neraţională a muncii nu numai că acţionează
negativ asupra decurgerii bolilor ginecologice, ci le poate provoca. Pentru dezvoltarea normală a
organismului o mare importanţă o are alimentaţia calitativă în copilărie şi în perioada pubertară.
De aceasta depinde în special stabilirea menstrei.
Alimentaţia raţională conţinînd o cantitate suficientă de proteine, grăsimi, este o condiţie
obligatorie a funcţionării normale a sferei reproductive feminine.
Este necesar, de a atrage atenţie asupra daunei pe care o aduce fumatul, alcoolismul,
narcomania, care se răsfrîng negativ asupra organismului în general şi în special asupra
sistemului genital.
Bolile de care suferă soţul determinarea lor are importanţă atunci cînd căutăm sursa de
infectare a femeii (gonoreea, tricomoniaza, infecţii cu hlamidii). Concretizarea stării soţului ajutî
la determinarea cauzei sterilităţii familiei.
Istoricul bolii. O mare importanţă în anamneza bolii o are concretizarea unor date
referitoare la începerea maladiilor (acut sau lent). Unele maladii mai ales cele ce necesită ajutor
urgent (ruptura piosalpinxului), încep atît de acut încît bolnava poate numi şi ora îmbolnăvirii.
Altele ca prolabarea vaginului sau uterului, treptat.
Pe lîngă informaţiile despre începerea bolii, trebuie clarificat şi modul cum a decurs acesta,
simptomele iniţiale, condiţiile în care au apărut. Dacă au apărut eliminări trebuie de aflat cînd, în
ce condiţii au apîrut.
Trebuie urmărită dezvoltarea maladiei în continuare. De exemplu, în cazul inflamaţiilor
trompelor uterine, ovarelor este necesară mai ales dinamica evoluţiei bolii: febră, sindromul
algic. În timpul anamnezei se evidenţiază metodele de tratament, rezultatul, examenul de
laborator. Pornind de la datele anamnezei, acuzele bolnavei, istoricul bolii, condiţiile mediului
ambiant, putem determina boala de care suferă bolnava, sau ce parte a sistemului genital este
inclusă în procesul patologic. Uneori metoda de a întreba este hotărîtoare mai ales în detrminarea
gonoreei, tricomoniazei. Se ştie, că reacţia bolnavei la iritările mediului atît intern cît şi extern,
depinde de tipul sistemului nervos.
Din anamneză se pot face anumite concluzii, care îl vor ajuta pe medic să se descurce în
patogeneza boli şi să aplice tratamentul efectiv.