Sistemul general de securitate socială din Suedia include următoarele ramuri:

▪ asigurare de sănătate;
▪ prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
▪ prestaţii de invaliditate;
▪ pensii pentru limită de vârstă şi de urmaş;
▪ asigurare de şomaj;
▪ prestaţii familiale şi asigurare parentală.

În Suedia, sistemul de securitate socială se întemeiază pe principiul asigurării naţionale.

Astfel, grupul de persoane protejate nu este stabilit în funcţie de un anumit statut social şi nu se
face nicio distincţie majoră între angajaţi şi persoane care desfăşoară activităţi independente.
Persoanele care desfăşoară activităţi independente beneficiază, aşadar, de protecţia socială a
sistemului general.
Sistemul suedez de securitate socială, cu excepţia asigurării de şomaj şi a ajutorului
financiar pentru studii, este de competenţa Ministerului Sănătăţii şi Afacerilor Sociale
(Socialdepartementet). Părţile de bază ale asigurării acoperă asigurarea de boală şi
parentală (sjuk- och föräldraförsäkring), pensia pentru limită de vârstă
(ålderspension), pensia de urmaş (efterlevandepension), compensaţia de boală
(sjukersättning) şi compensaţia de activitate (aktivitetsersättning) şi asigurarea
împotriva accidentelor de muncă (arbetsskadeförsäkring).

Finanţare

Sistemul este finanţat din impozite şi contribuţii în funcţie de venit. Contribuţiile

angajatorilor, în cuantum de 31,42% din salariu, acoperă o mare parte din cost.
Persoanele care desfăşoară activităţi independente plătesc contribuţii la casa de
asigurări echivalente cu 28,97% din venitul lor. Contribuţiile persoanelor care
desfăşoară activităţi independente pot fi uşor reduse dacă aceştia acceptă o perioadă
de aşteptare mai lungă pentru asigurarea de boală
În plus, contribuţiile persoanelor asigurate au fost introduse recent pentru a finanţa o
parte a regimului de pensii pentru limită de vârstă. Contribuţiile acoperă circa 60% din
toate cheltuielile de asigurare. Restul este finanţat prin randamentul fondurilor şi prin
impozite de la bugetul de stat.
Contribuţiile la fondul de pensii vă sunt deduse din salariu şi sunt plătite direct
autorităţilor fiscale. Dacă sunteţi afiliat la o casă de asigurări de şomaj, trebuie să
plătiţi personal contribuţia la această casă.
Contribuţiile angajatorilor sunt reduse pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
Sistemul regional de asistenţă medicală este finanţat din impozite regionale şi, într-o
anumită măsură, din subvenţii de stat şi taxe de utilizator.
Asistenţa socială este finanţată în principal din impozite locale.

Trasaturile distinctive ale statului bunastarii suedez sunt:

 ·     cetatenia ca baza a dreptului la protectie sociala;
·     nivelul ridicat al cheltuielilor sociale
·     principiul solidaritatii;
·     rolul central al statului (administrator si finantator al sistemului);
·     caracterul universal;
Orice persoana care a implinit 16 ani si are domiciliul in Suedia este inmatriculata in sistemul
de securitate sociala.
Cheltuielile pentru protectie sociala reprezinta aproximativ 37,5% din PIB, nivel care
depaseste proportiile existente in alte tari membre. In acelasi timp, cu un procent de 50,4%
(1994) din produsul intern brut, Suedia se situeaza peste media Uniunii Europene (41,7%) in
privinta prelevarilor obligatorii.
Sectorul public detine un loc important in Suedia. Este semnificativ in acest sens ca o treime
din locurile de munca sunt in acest sector, iar cheltuielile sale reprezinta 67,4% din produsul
intern brut. Deficitul public atinge si el o cifra importanta - 11,2% din PIB.
Cu exceptia asigurarii pentru somaj, securitatea sociala se afla sub autoritatea Ministerului
Sanatatii si Afacerilor Sociale. Comisia Nationala a Protectiei Sociale, organism public, este
insarcinata cu centralizarea si controlul modului in care este gestionata securitatea sociala. Ea isi
exercita aceste functii prin birourile regionale care au in subordine agentii locale. Asistenta
medicala  este de resortul districtelor, care au dreptul de a aplica impozite.
Asigurarea pentru somaj se afla in responsabilitatea Ministerului Muncii. Ajutorul social nu este
considerat parte a sistemului de securitate sociala, dar intra in responsabilitatea Ministerului
Sanatatii si Afacerilor Sociale. Controlul sau este realizat de Oficiul National al Sanatatii si
Prevederilor, iar administrarea locala revine comunelor, finantarea fiind realizata prin impozite
locale.
Universalitatea statului bunastarii suedez se manifesta pe mai multe planuri. Pensiile de baza,
asistenta medicala si alocatiile familiale sunt cateva dintre componentele protectiei sociale care
functioneaza pe baza acestui principiu. Sistemul suedez se compune in principal din 'regimuri de
prestatii definite', care se bazeaza pe repartitie (finantarea venitului curent). Prestatiile acordate
sunt uniforme, dar nivelul lor ridicat a asigurat un standard de viata decent majoritatii populatiei.

Sistemul de pensii

Ca si in celelalte tari scandinave, exista un regim national, cu prestatii uniforme, finantate

din impozite. Pensia este acordata pe baza rezidentei, independent de venitul anterior si nu
presupune plata unei contributii. Prin abolirea oricarei conditii referitoare la venit, realizata in
1948, sistemul a devenit cu adevarat universal. In 1959, pensiile de baza au fost completate de un
sistem de pensii suplimentare, finantat prin contributiile angajatorilor. In acest regim, pensia este
dependenta de venitul anterior si de contributie, dar aceasta legatura este moderata de existenta
unui sistem de plafonare. Sistemul de pensii cuprinde pensia de batranete, pensia de urmasi si
pensia de invaliditate.
Sistemul pensiilor de batranete
  1. Pensia de baza
·     legislatia fundamentala: Legea din 1962 privind protectia socialagenerala,
modificata;
·     principiul finantarii: contributie (58%) si subventii de la bugetul public (42%);
·     contributia: angajatorul - 5,86%;
 ·     sistemul financiar: repartitie;
·     cuprinderea: toti locuitorii;
·     conditii minime de afiliere: trei ani de rezidenta in Suedia sau trei ani de venit care
da dreptul la pensie in regimul complementar;
·     varsta legala de pensionare: 65 de ani;
·     pensionarea anticipata: de la 60 de ani in conditiile diminuarii pensiei cu 0,5%
pentru fiecare luna pana la implinirea varstei legale;
·     prorogare: pana la varsta de 70 de ani, pentru fiecare luna suplimentara de dupa 66
de ani acordandu-se o crestere de 0,7%;
·     cuantumul pensiei: nivel maxim pentru persoane singure - 3.434 ECU/an; persoane
casatorite - 2.808 ECU/an pentru fiecare persoana; nivel maxim al suplimentului la pensia de
baza - 1.985 ECU/an;
·     majorare pentru persoane in intretinere: supliment pentru sotiile nascute inainte de
1934; supliment pentru fiecare copil care are sub 16 ani, platibil celor care erau pensionari in
1989;
·     revalorizare: in fiecare an, in functie de evolutia preturilor;
·     cumulul cu salariu: veniturile suplimentare nu afecteaza dreptul de pensie;
·     impozitarea: in principiu pensiile sunt impozabile in totalitatea lor; se aplica o
reducere de impozit in cazul celor cu venituri scazute.
2. Pensia suplimentara
·     legislatia fundamentala: Legea din 1962 privind protectia socialagenerala,
modificata;
·     principiul finantarii: contributie;
·     contributia: angajatorul - 13%; contributie generala - 1%;
·     sistemul financiar: sistem mixt de repartitie si capitalizare;
·     baza de calcul: venitul din cei mai buni 15 ani, fara a depasi plafonul maxim;
·     cuprinderea: toti salariatii cu varsta cuprinsa intre 16-65 de ani, cu un venit care da
dreptul la pensie;
·     conditii minime de afiliere:  trei ani de venit care permite includerea in regimul
complementar si care depaseste suma de baza anuala (3650 ECU);
·     varsta legala de pensionare: 65 de ani;
·     cuantumul pensiei: nivel maxim - 13.951 ECU/an;
·     impozitarea: in principiu pensiile sunt impozabile in totalitatea lor.

In cazul celorlalte categorii de pensii regasim aceeasi dualitate a regimurilor (de baza si
suplimentar) care caracterizeaza pensiile de batranete. De asemenea, majoritatea principiilor
(modul de finantare, sistemul financiar, plafonarea, universalismul, indexarea anuala,
impozitarea) mentionate anterior raman valabile. Pensia de invaliditateprezinta o serie de
particularitati care trebuie consemnate. Invaliditatea, in acceptiunea Legii protectiei
sociale generale din 1962, inseamna reducerea permanenta a capacitatii de munca cu cel putin
25%. Prestatiile se acorda si copiilor handicapati de pana la 16 ani. Dreptul la formele de baza
(pensia de baza, alocatia de invaliditate si de asistenta externa, ultima fiind destinata parintilor
care au in ingrijire un copil handicapat) este universal, conditia unica fiind domiciliul in Suedia.
Participarea la regimul suplimentar se realizeaza in conditiile mentionate la pensia de batranete si
asigura un supliment la pensia de invaliditate. Ambele tipuri de pensii precum si alocatiile se
acorda in cuantumuri care variaza in functie de gradul de invaliditate (100%, 75%, 50%, 25%),
dar nu pot depasi plafoanele maxime prevazut de lege: pensia de baza - 286 ECU/luna; pensia
suplimentara - 1163 ECU/luna; alocatia de asistenta externa - 761 ECU/luna si alocatia de
invaliditate - 210 ECU/luna. In cazul persoanelor cu disfunctii grave, care fac necesara ajutorul
unui tert timp de cel putin 20 de ore/saptamana, se prevede o alocatie de asistenta externa
speciala.

Asistenta medicala si indemnizatiile de boala

Incepand cu 1955 ocrotirea sanatatii se realizeaza prin doua componente: sistemul national
de sanatate si sistemul public de asigurari de boala. In baza rezidentei, cetatenii au acces egal si
practic gratuit la ingrijirea sanatatii, indiferent de situatia lor economica sau geografica.
Suedia aloca sistemului de sanatate apoximativ 8% (1995) din produsul intern brut.
Finantarea este realizata preponderent prin fiscalitate (in proportie de 71% impozite locale), iar o
proportie minora (3%) reprezinta plata serviciilor (mai ales spitalicesti) de catre pacienti.
Sistemul de sanatate este administrat in mod descentralizat: fiecare nivel sanitar acorda asistenta
populatiei dintr-un teritoriu dat. Competentele puterii centrale se limiteaza la planificarea si
definirea principiilor fundamentale ale serviciilor de sanatate .
Componentele sistemului de ocrotire a sanatatii
1. Asistenta medicala (prestatii in natura)
·     legislatia fundamentala: Legea din 1962 privind protectia socialagenerala,
modificata;
·     principiul finantarii: impozite percepute de autoritatile regionale si municipale; plati
ale pacientilor;
·     cuprinderea: toate persoanele cu domiciliul in Suedia;
·     perioada de acordare: de la debutul bolii, pe o durata nelimitata;
·     participarea pacientului la plata medicului: a) pentru vizita medicului generalist o
suma de 80-120 ECU; b) pentru plata specialistului o suma de 15-26 ECU;
·     participarea pacientului la plata costurilor de spitalizare: 8,20 ECU/zi (24 ore);
·     participarea pacientului la plata asistentei stomatologice: gratuitate in sistemul
public pana la varsta de 20 de ani; plata unei parti variabile (75% - 30%) din cheltuieli in
sistem privat;
·     participarea pacientului la plata medicamentelor: 16 ECU pentru primul
medicament prescris si 6,10 ECU pentru fiecare din urmatoarele;
·     alegerea medicului: libera alegere a medicului din sistemul public si a celor din
sistemul de asigurari;
·     spitalizarea: in spitale publice, stabilite de autoritatile regionale; in clinici private cu
care autoritatile regionale au incheiat acorduri;
·     remunerarea medicilor: medicii angajati in institutiile publice au un venit fix;
medicii privati afiliati la asigurarile de boala primesc onorarii care au fost negociate intre
guvern si Consiliul Ordinului Medicilor.
  2. Indemnizatii de boala (prestatii in bani)
·     legislatia fundamentala: Legea din 1962 privind protectia socialagenerala,
modificata; Legea din 1992 privind plata indemnizatiilor de boala;
·     principiul finantarii: contributii la sistemul asigurarilor de boala si asumarea unor
cheltuieli (primele 14 zile de concediu medical) de catre angajator;
 ·     contributia: angajator - 6,23% ; contributie generala - 2,95%. Contributia se
plafoneaza la 7,5 cuantumuri de baza (27,3 ECU);
·     cuprinderea: salariatii si persoanele care lucreaza pe cont propriu;
·     conditii de obtinere: a) incapacitate de munca atestata de un medic; b) varsta de
minimum 16 ani; c) venit anual de peste 614 ECU; d) inregistrarea la un birou de asigurari de
boala; e) declararea bolii in prima zi de absenta, la biroul de asigurari; f) nu se prevede o
vechime minima in munca sau de participare la sistemul de asigurari de boala;
·     perioada de acordare: nu exista limita oficiala in privinta duratei maxime, dar
indemnizatia de boala poate fi transformata in pensie de invaliditate daca durata bolii se
prelungeste;
·     cuantumul prestatiilor: a) in  perioada platita de angajator (ziua a 2a - ziua a 14a) se
acorda 75% din salariu pentru primele doua zile (a 2-a si a 3-a) si 90% pentru urmatoarele; b)
in perioada platita de asigurari se acorda o suma egala cu 80% din venitul care da dreptul la
indemnizatia de boala, iar dupa 365 de zile prestatia reprezinta de regula 70% din venitul de
referinta;
·     alte prestatii: alocatia de reinsertie, platita daca persoana bolnava urmeaza o
formare profesionala; cuantumul este egal cu indemnizatia de boala;
·     impozitare: prestatiile sunt impozabile in totalitate si nu exista conditii de reducere a
impozitului;

  Maternitatea beneficiaza de o protectie care functioneaza pe principii asemanatoare celor

aplicate ocrotirii sanatatii. Prestatiile in natura (asistenta pre si post-natala a mamei; ingrijirile
medicale pentru nou-nascut) sunt acordate in baza rezidentei si au caracter gratuit. Prestatiile in
bani (alocatia prenatala si alocatia parentala) sunt conditionate de statusul ocupational (salariat
sau independent) si de afilierea la sistemul de asigurari.
  Alocatia prenatala se acorda viitoarelor mame care nu mai pot presta activitatea salariata
sau pe cont propriu in ultimele saptamani de sarcina. Ea se acorda pentru maximum 50 de zile
din ultimele 60 de zile anterioare datei presupuse a nasterii. Cuantumul este egal indemnizatiei
de boala. Alocatia parentala se acorda daca unul din parinti a fost asigurat fara intrerupere cel
putin 180 de zile inainte de formularea cererii. Pentru obtinerea unei alocatii mai mari este
necesara o perioada de asigurare de minimum 240 de zile anterioare nasterii copilului. Alocatia
parentala este platita timp de 450 de zile. Ea poate fi acordata mamei timp de 60 de zile inainte
de nasterea copilului sau unuia din parinti pana la varsta de 8 ani a copilului. Parintii isi pot
imparti intre ei perioada de primire a prestatiei. Suma acordata ca alocatie parentala pentru
primele 360 de zile se ridica la 80% din venitul care da dreptul la indemnizatia de boala, iar
pentru ultimele 90 de zile se primeste o suma fixa (6,10 ECU/zi). In anumite conditii se poate
obtine o prestatie suplimentara in bani (alocatie parentala temporara) pana la varsta de 12 ani a
copilului. Toate tipurile de alocatii sunt impozabile.

Protectia sociala a somerilor

Asigurarea de somaj este voluntara (non-obligatorie), finantata prin contributia

patronatului si administrata de cele 42 de case de asigurari care sunt, in general, atasate
organizatiilor sindicale. Sistemul acesta cuprinde aproximativ 83% din populatia activa. In
anumite conditii legate de locul de munca sau de pregatirea profesionala prealabila, persoanele
neafiliate sunt, de asemenea, indreptatite sa primeasca un ajutor de somaj in bani. In consecinta,
protectia somerilor se realizeaza prin asigurarea de somaj si prin asistenta sau ajutorul de somaj.
Aceste doua forme se disting prin principiul de finantare, conditiile si durata de acordare.
  1. Asigurarea de somaj
·     legislatia fundamentala: Legea din 1973, modificata; Decretul Regal din 1988,
modificat (asigurarea de somaj);
·     principiul finantarii: contributie;
·     contributia: angajatorul - 4,32%;
·     cuprindere: salariatii si cei care lucreaza pe cont propriu de pana la 64 de ani, care
sunt afiliati la o casa de asigurari apartinand domeniului propriu de activitate;
·     conditii principale: somaj involuntar, inregistrare la biroul de plasare, capacitate de
munca si disponibilitate pentru obtinerea unui loc de munca convenabil (cel putin 17
ore/saptamana );
·     stagiu: minimum 12 luni de afiliere la o casa de asigurari; minimum 80 de zile (3
ore/zi) de munca salariata. Sunt asimilate ca perioade de munca salariata urmatoarele:
formarea completa legata de locul de munca, reinsertia profesionala completa, concediul
corespunzator alocatiei parentale si serviciul militar obligatoriu (max. 2 luni);
·     durata acordarii: pana la varsta de 55 de ani - 300 de zile; peste 55 de ani - 450 zile.
Orice reluare a lucrului da dreptul la o noua perioada;
·     baza de calcul: salariu zilnic din timpul celor 5 luni de stagiu;
·     plafonul salarial: 1.856 ECU/luna sau 72 ECU/zi;
·     cuantumul prestatiei: 75% din salariul de referinta (1996); minimum 25 ECU/zi si
maximum 58 ECU/zi;
·     impozitare: prestatia este impozabila in totalitate.
  2. Ajutorul de somaj
·     legislatia fundamentala: Legea  din 1973, modificata;
·     principiul finantarii: subventii de la stat (impozite);
·     cuprinderea: persoane de varsta 20-64 ani care nu sunt asigurate; nu indeplinesc
conditiile pentru obtinerea asigurarii (12 luni de afiliere); sunt asigurati si au epuizat durata de
acordare a prestatiei din sistemul de asigurari, dar nu au inca varsta de 60 de ani;
·     conditii principale: somaj involuntar, inregistrare la biroul de plasare, capacitate de
munca si disponibilitate pentru obtinerea unui loc de munca convenabil (cel putin 17
ore/saptamana);
·     stagiu: minimum 5 luni (cel putin 75 ore/ luna) de munca salariata sau formare
profesionala completa. In ultimul caz, somerul trebuie sa fi cautat un loc de munca prin
intermediul biroului de plasare sau sa fi muncit cel putin 90 de zile in primele 10 luni de dupa
formare;
·     durata acordarii: pana la 55 de ani - 150 de zile; intre 55 si 59 de ani - 300 de zile;
de la 60 de ani - 450 de zile;
·     baza de calcul: nu exista salariu de referinta;
·     cuantumul prestatiei: 24 ECU/zi (1996);
·     impozitare: ajutorul de somaj este impozabil.

  Sistemul descris mai sus este tipic pentru situatia de somaj total. In cazul somajului partial
(timpul saptamanal de munca este inferior celui prestat in perioada anterioara) si al
somajului persoanelor pensionate anticipat se aplica diminuari ale cuantumului, corespunzatoare
veniturilor provenite din alte surse (salariu partial sau pensie).
 Prestatiile familiale

Introduse in 1947, alocatiile familiale sunt finantate de stat prin impozite. Dreptul la acest
tip de prestatii se stabileste incepand cu primul copil. Suma platita pana la  cei 16 ani ai copilului
este de 77 ECU pe luna. In cazul familiilor numeroase, se acorda un supliment progresiv,
incepand cu al treilea copil. Parintii singuri primesc o suma lunara garantata de 120 ECU,
provenind fie din alocatia de intretinere platita de celalalt parinte, fie ca ajutor de intretinere de la
stat. Familiilor care adopta un copil li se acorda un ajutor in bani, care echivaleaza cu jumatate
din costurile de intretinere, dar nu mai mult de 2.454 ECU pe an. Alocatiile familiale sunt
neimpozabile.

Sistemul de garantare a veniturilor minime

Problema saraciei nu este centrala in sistemul de protectie socialasuedez intrucat politicile

active in domeniul fortei de munca si componentele universale ale securitatii sociale asigura
majoritatii populatiei resurse de trai suficiente. Comparativ cu alte tari membre, programele care
vizeaza in mod specific categorii defavorizate sunt mai reduse ca numar si mai putin
diversificate. Totusi, existenta unui numar important de persoane care, din diferite motive, nu au
acces la formele generale ale protectiei sociale a facut necesara introducerea unor prestatii
minime non-contributive. Cea mai importanta dintre acestea este ajutorul social(Social Bidrag).
Ajutorul social are o traditie indelungata in Suedia, dar pana in 1956 beneficiarii lui au fost
privati de unele drepturi cetatenesti (dreptul de vot). Reglementarile din 1982 prevad acordarea
ajutorului social ca un drept al persoanelor care nu dispun de resurse suficiente pentru plata
cheltuielilor de subzistenta si care nu beneficiaza de prestatiile din regimul general (indemnizatie
de boala, ajutorul de somaj, pensia de baza, etc.). Domiciliul legal in Suedia, indiferent de durata,
este principala conditie pentru obtinerea ajutorului. Beneficiarul este insa obligat sa dovedeasca
disponibilitatea pentru gasirea unui loc de munca, pentru a se sustine din salariul propriu.
Finantarea si administrarea sunt exclusiv locale. Suma este stabilita, in functie de situatia
solicitantului, de autoritatile locale, dar Oficiul National pentru Sanatate si Prevederi Sociale
stabileste standarde pentru a limita diferentierea cuantumurilor. Ajutorul social poate fi cumulat
cu alocatia familiala si alocatia pentru locuinta .Conform datelor din 1994, numarul celor care
primesc ajutorul socialreprezinta aproximativ 8% din totalul locuitorilor Suediei. Politica activa
de reinsertie profesionala are drept consecinta o durata medie coborata (4 luni si jumatate in
1992) a acordarii prestatiei si o mobilitate relativ mare a populatiei de beneficiari. Structura pe
varste indica preponderenta tinerilor sub 25 de ani (inclusiv un numar important de copii sub 18
ani), care reprezinta aproape jumatate din beneficiari. Persoanele de varsta pensionabila (peste 65
de ani) nu depasesc insa 5%. Desi majoritatea o constituie persoanele de nationalitate suedeza,
este de remarcat ca strainii sau refugiatii au o pondere de 25%. Intre beneficiari se afla si familii
de muncitori care au venituri salariale, situatie asociata de analisti inexistentei unor reglementari
privind salariul minim garantat .
Pe langa ajutorul social exista si alte cateva prestatii bazate pe testarea mijloacelor
financiare. Acestea se adreseaza familiilor monoparentale, copiilor aflati in sistemul de educatie
si persoanelor cu nevoi locative. Fenomenul stigmatizarii beneficiarilor acestei forme de
protectie sociala si, in consecinta, retinerea celor indreptatiti de a apela la ea sunt practic
inexistente sau, in orice caz,  mult mai reduse decat in alte tari .
 Ajutorul social (Social Bidrag)
·     legislatia fundamentala: Legea din 1982;
·     finantarea: in totalitate din impozite locale;
·     principiul: alocatie diferentiata;
·     unitatea domestica: persoana singura sau menajul (persoane care coabiteaza);
·     conditii de acces: dreptul de rezidenta in Suedia;
·     durata de acordare: nelimitata, pana la ameliorarea situatiei;
·     obligatii ale beneficiarului: fiecare este obligat sa contribuie la satisfacerea nevoilor
proprii si daca este apt de munca trebuie sa caute in permanenta un loc de munca cu un salariu
convenabil;
·     resurse considerate la stabilirea dreptului: in principiu toate resursele, indiferent de
originea si natura lor;
·     stabilirea cuantumului: la nivel local, in functie de valorile standard calculate anual
de Oficiul National pentru Sanatate si Prevederi Sociale;
·     categoriile prevazute la stabilirea cuantumului: persoane singure; cuplu; copii (in
functie de varsta copiilor);
·     modul de stabilire a cuantumului (raportul cu suma de baza stabilita anual de
guvern): persoana singura - 116% din suma de baza; cuplu - 192%; copii - intre 56% (0-3 ani)
si 76% (11-20 ani);
·     cuantumul lunar garantat (standardul Oficiului national): persoane singure - 352
ECU; cuplu - 584 ECU; copii (in functie de varsta copiilor) - intre 170 ECU (0-3 ani) si 231
ECU (11-20 de ani);
·     drepturi asociate: a) dreptul la asistenta medicala care se acorda tuturor rezidentilor
(gratuitate de principiu, dar beneficiarii platesc o proportie redusa din anumite cheltuieli); b)
alocatia pentru locuinta;
·     indexare: prin raportare la suma de baza.
  
La sfarsitul anilor '80, sistemul de protectie sociala din Suedia s-a confruntat cu o serie de
probleme pe care specialistii le asociaza recesiunii economice si evolutiilor demografice. Nevoia
de protectie sociala a crescut pana la nivele care nu puteau fi sustinute financiar de o economie
aflata in dificultate. Dezbaterile privind criza statului bunastarii au stimulat preocuparile
reformiste, care au determinat ulterior schimbari importante in politica sociala.
Principalele aspecte critice ale sistemului de protectie sociala sunt urmatoarele:
·     decalajul dintre cheltuielile sistemului de pensii si cresterea economica;
·     incurajarea abuzurilor in sistemul de sanatate si in cel al asigurarilor pentru
accidente de munca;
·     deficiente de coordonare intre administratiile insarcinate cu prevenirea, plata
prestatiilor si readaptarea;
·     dezorganizarea in sfera asigurarilor pentru accidente de munca;
·     discrepante intre nivelele de compensare pentru programe similare;
·     evolutia necontrolata a costurilor globale datorita problemelor mentionate mai sus.
Unele dintre dificultati au fost depasite datorita reformelor realizate sau in curs de realizare
in anii '90. Astfel, in sistemul asigurarilor de boalaau fost introduse corectari care fie reduc
facilitatile angajatului (coborarea nivelului indemnizatiei de boala, rambursarea indemnizatiei
numai dupa a doua zi de boala, plata unei contributii etc.), fie ii motiveaza pe patroni sa
amelioreze conditiile de munca (achitarea indemnizatiei de boala pentru primele 14 zile de catre
angajator). Au fost adoptate masuri mai severe in domeniul protectiei muncii si au fost
dezvoltate programele de readaptare. Reglementarile privind accidentele de munca au devenit si
ele mai restrictive pentru a limita abuzurile. Finantarea asigurarii de somaj s-a modificat,
incluzand si contributia angajatului. Reforma sistemului de pensii, aflata in curs, urmareste
schimbari de profunzime care sa asigure corelarea cheltuielilor cu cresterea economica