Particularităţile anatomo-fiziologice ale sistemului nervos la copii.

Creierul la nou născut cântăreşte 350g (14%) din greutate – la adult “5 din greutate. Segmentele
filogenetic mai vechi sunt mai dezvoltate decât scoarţa.

Măduva spinării  are 4-6g şi este  complet dezvoltată la naştere.

Creierul are circumvoluţiile şi scizurile prezente dar puţin accentuate. Celulele scoarţei cerebrale
sunt mici, cu pigment puţin, dendrite slab dezvoltate şi axoni incomplet mielinizaţi. Diferenţierea
celulară se termină în jurul vârstei de 3 ani.

Circumvoluţiile sunt dezvoltate, iar suprafaţa cortexului este la n.n. 700 cm2.

Maturizarea sistemului nervos după naştere se face mai ales pe seama mielinizării axonilor.
După Thieffry mielinizarea este testul cel mai important de maturaţie în evoluţia sistemului
nervos.

Expresia imaturităţii S.N.:

 reflexe exagerate;
 reflexul cutanat plantar Babinski – prezent;
 activitatea motorie spontană se traduce printr-o contracţie generalizată, anarhică;
 n. prezintă tendinţa de persistenţă a atitudinilor pe care i le imprimăm (catatonie).

Funcţiile vegetative sunt bine dezvoltate la naştere.

Particularităţile morfologice ale S.N.C. la sugar sunt:

 dezvoltarea insuficientă a scoarţei cerebrale;

 diferenţierea incompletă a celulelor nervoase;
 mielinizarea incompletă a fibrelor nervoase.

Dintre fenomenele reflexe suptul şi deglutiţia sunt prezente de la naştere, ele sunt fenomene
subcorticale. Plânsul este tot fenomen subcortical şi apare abia în luna a-3-a.

Reflexele proprii copilului, prezente de la naştere, dispar în jurul vârstei de 6-7 luni.

Printre particularităţile dinamicii corticale la copii amintim:

 apariţia mai târzie a proceselor de inhibiţie;

 predominenţa proceselor de excitaţie;
 ambele iradiază larg, alternează rapid şi au o labilitate extremă.

Imaturitatea S.N. la nou născut explică şi imperfecţiunea sistemului termoreglator atât fizic cât şi
chimic, periferic şi central. Termogeneza şi termoliza intră în funcţie şi se maturizează la vârste
diferite.

Termogeneza se perfecţionează prima cu dezvoltare maximă la 3-4 luni pe când mecanismele

termolitice abia încep să intre în funcţie de la această vârstă. De aceea la nou născut apar febra de
sete, febra alimentară, creşterea temperaturii după agitaţie, etc.
Dezvoltarea ulterioară a activităţii nervoase superioare se caracterizează în a doua jumătate a
primului an şi în cursul celui de al doilea an prin apariţia celui de al doilea sistem de semnalizare,
când cuvântul capătă caracter de stimul pentru copil.

Dezvoltarea psihică a copilului de la naştere şi până ajunge adult este marcată de un şir de
interacţiuni cu mediul social.

În prima copilărie domină adaptarea senzorială, însuşirea mersului, vorbirii şi autoservirii.

Perioada de preşcolar pune bazele personalităţii, se dezvoltă memoria, imaginaţia şi gândirea. La
şcolar se dezvoltă strategia  învăţării organizate, maturizarea gândirii, dezvoltarea vieţii spirituale
şi orientarea socio-profesională.

Dezvoltarea psihomotorie a sugarului se împarte în trei perioade:

1. Perioada de la naştere până la trei luni are caracteristic intrarea în funcţie a diverşilor
analizori;
2. Perioada de la 3 la 6-7 luni are caracteristic elaborarea mişcărilor coordonate complexe
(apucare, întoarcere, târâre) posibile prin mielinizarea căilor motorii;
3. Perioada de la 6-7 luni la 12 luni are caracteristic perfecţionarea motricităţii şi apariţia
celui de al doilea sistem de semnalizare. 

Dezvoltarea senzorială are la bază dezvoltarea analizorilor. Percepţia poate fi structurată sub

forma a două modele înrudite:

 modelul perceptiv contemplativ care este prezent la 2 luni;

 modelul de percepţie acţională prin care obiectele văzute pot fi apucate care se constituie
la 3 luni.

După vârsta de 4 luni, percepţia reprezintă forma de bază a informaţiei senzoriale. Percepţia
formelor, a configuraţiilor care apare la vârsta de 3-4 luni marchează creşterea rolului scoarţei
cerebrale în activitatea psihică.

În privinţa percepţiei acustice, sugarul la vârsta de 2 luni localizează sunetul, întorcând capul în
direcţia respectivă, difernţiază vocea mamei de alte voci. După vârsta de 5 luni, el remarcă
diferenţele de accent, de ritm şi durată ale vorbirii.

În dezvoltarea senzorială a sugarului relaţia dintre mamă şi copil are un rol deosebit de important
ţinând cont de capacitatea sugarului de a imita şi organiza stimulii vizuali şi auditivi.

Dezvoltarea motorie este rezultatul dezvoltării sistemului nervos, muscular şi osos.

În perioada de sugar, succesele majore ale dezvoltării motorii sunt ridicarea şi susţinerea capului,
întoarcerea pe abdomen, apucarea obiectelor prin mişcări coordonate apoi mersul.

La vârsta de 7-8 luni sugarii se ridică la marginea patului, 9-10 luni păşesc în jurul patului cu
ajutor, pentru ca la vârsta de 1 an să meargă independent. În componenţa psihologică a primilor
paşi acţionează dorinţa de a merge şi teama de a nu cade. O reuşită în mers urmată de o cădere
poate să amâne mersul.

Consolidarea mersului la copilul mic îi asigură o relativă independenţă. Urmează urcatul scărilor,
căţăratul şi şezutul pe scaun, pedalarea tricicletei. În jurul vârstei de 2 ½ ani, copilul învaţă să
alerge, să sară pe două picioare. De asemenea dezvoltarea motricităţii mâinilor permite aruncarea
şi prinderea mingiei, încheierea nasturilor şi legarea şireturilor.

Dezvoltarea limbajului are loc în etape succesive bine determinate.

Gânguritul, prima parte a limbajului se dezvoltă între 3-6 luni şi cuprinde o emisiune de sunete
confuze şi neorganizate. Treptat acesta se diferenţiază şi cuprinde reacţii nuanţate de bucurie,
nelinişte, foame, protest.

Lalaţiunea este emisia vocală de silabe pe care copilul le repetă cu plăcere de la vârsta de 5 luni.
Imitaţia şi autoimitaţia vor duce la rostirea unor silabe la vârsta de 9 luni şi a cuvintelor simple la
10 luni. În jurul vârstei de 1 an copilul pronunţă cuvinte simple,  din vocabularul primitiv,
nediferenţiate gramatical, simplificate fonetic şi folosite instabil. După vârsta de 2 ani, copilul îşi
exprimă trebuinţele şi dorinţele prin propoziţii, iar exprimarea ţine seama de acordurile
gramaticale.

Vocabularul se lărgeşte rapid între 18 luni şi 3 ani. Capacitatea de a denumi unele obiecte, creşte
curiozitatea copilului şi dorinţa lui de cunoaştere. Limbajul va deveni instrumentul gândirii,
copilul reuşind să stabilească identitatea, asemănarea sau deosebirile dintre obiecte şi imagini.

Dezvoltarea afectivă prezintă particularităţi legate de vârstă În primul trimestru de viaţă ele apar
şi se dezvoltă în legătură cu alimentaţia, contactul corporal cu mama. În trimestrul al II-lea apare
râsul, mirarea, frica, simpatia şi antipatia. În relaţia cu adultul care oferă dragoste şi securitate,
sugarul prezintă reacţia de înviorare însoţită de râs în hohote şi mişcarea piciorelor – “complexul
de înviorare”. La vârsta de 6-7 luni, sugarul practică jocuri afective, la 9 luni simulează
supărarea, la 10-11 luni simulează plânsul.

La vârsta de 1 an, copilul este puternic ataşat afectiv de mama sa, legătură care reprezintă
suportul dezvoltării psihice ulterioare. Copilul mic prezintă o mare curiozitate socială faţă de
manifestările şi reacţiile persoanelor din jur. La 2 ani simte plăcerea de a fi centrul preocupărilor
familiei, să fie admirat şi să provoace aprecierea adulţilor. Stările afective ale copilului mic sunt
variate, intense dar superficiale – negativismul se manifestă intens, bucuria şi tristeţea se
instalează brusc, dar durează puţin.

Preşcolarul prezintă stări afective complexe, diferenţiate. Astfel apare starea de vinovăţie, de
mândrie, suportă refuzul, are capacitatea de a-şi stăpâni emoţiile. Se poate adapta colectivităţii
(grădiniţa) dacă vine în contact cu ea, iar relaţia cu alţi copii îi dezvoltă dorinţa de
competitivitate.

La copilul şcolar se dezvoltă sentimente estetice şi morale cum ar fi sentimentul datoriei legat de
responsabilitatea şcolară precum şi opoziţia faţă de faptele reprobabile (minciuna, furtul,
înşelătoria).

În perioada pubertăţii se dezvoltă sentimentul autonomiei, al obligaţiilor morale în relaţiile

interumane şi prietenia. Creşte interesul pentru propria persoană, apar divergenţele cu adulţii,
faţă de care afişează o atitudine de negaţie nefiind înarmat cu capacităţi de discuţie.

Adolescentul pune pasiune în toate acţiunile, are preocupări de viitor, intenţii de autoeducare îşi
cultivă stăpânirea de sine iar satisfacţia intelectuală este trăită intens. Sentimentele morale
prezintă o mare dezvoltare datorită educaţiei.