Viața formelor

Henri Focillon

->istorie a formelor care merge independent de istoria normală

-opera de artă este o reflexie a lumii în care apare

”Opera de artă este o tentativă către unic, ea se afirmă ca un tot, ca un absolut și, în același timp,
aparține unui sistem de relații complexe. Ea rezultă dintr-o activitate independentă, transpunând o
reverie superioară și liberă, dar totodată spre ea converg energiile civilizațiilor.”

Materie și spirit=omul spiritual

 Particulară și universală (între ele, un obiect în care detaliul e important dar și esența;
dialectica dintre cele două este forma –este atât particulară cât și universală- la mijloc)
 Formă și conținut: forma își caută un conținut; caută propria expresie
 ”Opera de artă este măsura spațiului”=formă->mediază ca un filtru; generează o idee, teorie
 Relație lumea exterioară <-> sine

Forma: măsură a spațiului (spiritual în concret, infinit în particular) => concretizează o relație cu
spațiul

->forma mediază între om și natură, între individ și lumea exterioară

”nu susținem că forma este alegoria sau simbolul sentimentului...arta nu se mulțumește să confere o
formă sensibilității, ci că ea trezește în sensibilitate formă. Dar din orice punct de vedere am privi
chestiunea, forma revine implicit în centrul preocupărilor noastre.”

 Mobilitate și dinamica formei:

”opera de artă nu este decât aparent mobilă. Ea exprimă o dorință de fixitate, este o oprire, dar
numai ca un moment din trecut. În realitate ea este rezultatul unei schimbări și pregătește o altă
schimbare.”

”relevă secretul și realitatea mai multor virtualități”

”o viață în mișcare într-o lume ce se transformă”

-devenise constantă a lumii în care ne mișcăm

 Forma creează structuri ale virtualității

Etapele vieții formelor:

1. Etapa experimentală: stilul caută să se definească, monștri care nu sunt încă umanizați
->forma este încă în zbuciumul devenirii
2. Etapa clasică: concordanța părților; caută suprema definire; forma are stabilitate și
siguranță; există o deplină stăpânire a formei
->comparație a orice cu clasicismul, Renascentismul
3. Etapa rafinamentului: gustul pentru fragment; trupul/forma prinde viață
->face loc unei realități mai extinse
4. Etapa barocului: pline de intensitate, viața formelor este cea mai descătușată
->rup barierele de expresie, de reprezentare
 ->formele vor să urmeze toate virtualitățile (să se extindă spre acele ramificații virtuale ale
reprezentărilor)
Formele trec printr-un anumit ciclu prin care acestea se transformă. Aceste etape dovedesc că
formele sunt dinamice.
”Totul e o formă”-Balzac=> lumea exterioarăe trăită/tradusă prin forme

Relații:
1. Relația formei cu spațiul : spațiul poate face forma limitată sau ilimitată, o subordonează, o
conturează, poate fi imaginar (spațiul este cel ce conturează forma)
Ex: lumina care capătă formă când intră în prin vitraliile unei catedrale gotice
2. Relația formei cu materia : forma își creează materiile de care are nevoie, prin care lucrează,
pentru că și materia influențează forma (materia favorizează anumite tehnici); forma nu își
are sediul doar într-o zonă imaterială a imaginației, ci este determinată și de materie
(materia intră într-un sistem de relații care o fac posibilă)
3. Relația formei cu gândirea: nu este amprenta unui proces intern, ci ”forma creează o lume
care acționează și reacționează”
->sistem de transformare a formei și vorbește de faptul că forma este ca un fel de energie de
viață
->putem grupa formele în funcție de felul de sensibilitate pe care acestea le formează
4. Relația formei cu timpul: opera de artă este angajată în istorie; forma este locul de întâlnire
a mai multor timpuri
->forma are autonomie și independență pt. că o poate lua înaintea propriului ei timp
->subiectivitate atemporală
-Toate demonstrează că forma intră într-o formă definită prin intermediul unor interacțiuni
complexe într-o lume interioară și exterioară
->Formele: -operează asupra intelectului, imaginației, memoriei, instinctelor
-creează o realitate dedublată, care ne face în același timp multipli și unitari
-creează forța de expresie a emoțiilor, nu doar emoțiile creează forme
”Forma, prin jocul metamorfozelor, merge neîncetat de la necesitate la libertate”
”chiar dacă aparțin unui anumit stil, formele conțin tendințe care nu sunt sincronice”

(COSTIN)
-textul pornește de la legătura pe care arta o are cu forma (Balzac – ”Totul este formă”)
-forma de la care noi pornim pt. a crea un înțeles sensibil
-felul în care percepem lucrurile prin intermediul formelor
Ex: propria viață ->o structurăm prin intermediul formelor (o narațiune)
-ideea textului: trăim cu tendința de a crede că există o istorie a reprezentărilor, care generează
forme (se nasc anumite tipuri de forme)
-există o interdependență a formelor cu istoria (când apare o anumită operă de artă)
-dacă descriem o operă de artă, din punct de vedere al istoriei, am putea epuiza forma de artă, din
perspectiva asta; trebuie să ne gândim altfel cum formele filtrează prin limbajul lor lumea exterioară
Valasquez nu a pictat viața de la curte, ci a filtrat tot ceea ce vedea la curte prin intermediul formelor
propriei sale lumi
-viața formelor se desfășoară independent și pune în lumină anumite aspecte ale lumii exterioare
-formele funcționează ca un anumit filtru; nu avem neapărat un ecran asupra lumii exterioare, ci un
soi de modelare a ei, pt. că formele au limbajul lor
-Focillon încearcă să arate ceea ce fac formele și cum o traduc din lumea exterioară în cea interioară
-operăm cu formele când ele sunt deja acolo, nu sunt rezultatul imaginației, ci ele însele produc
sensibilitate
ex: tristețe ->Focillon: ceea ce arta face e de a da anumite forme pt. anumite forme de tristețe
-Opera de artă: -se afirmă ca un tot separat (liberă față de contextul în care se află). O anumită
formă este privită diferit în funcție de contextul în care apare
-este un fel de forță ce ne sustrage contextului nostru istoric anumite concepte și încearcă să
ne introducă în lumea formelor
-aparține unui sistem de relații complexe (dintre forme)
-se situează la o mediere între materie și conținut
-prin forme, expresia își caută o identitate
Mobilitatea și dinamica formei:
-opera este dinamică în sensul în care în ea avem împletite mai multe realități, nu numai
realitatea pe care o arată, ci și altele posibile
Ex: cu balerinele lui Degas: forma nu este numai momentul ??. Putem recunoaște nu numai trecutul,
ci și mișcările din prezent
-Arta este o plecare pt. anumite alte forme ce se pot naște prin ea
-forma trăiește diferit în fiecare perioadă diferită