Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA ” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ,, SIMION BĂRNUȚIU ”

SPECIALIZAREA: DREPT

AN DE STUDIU: II

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

TRATATUL DE LA LISABONA ȘI MODIFICAREA

TRATATULUI DE LA MAASTRICHT

PROFESOR COORDONATOR: Conf. univ. dr.

Vesmaș Daiana-Maura

STUDENT: Brădeanu Alexandra – Monica

Sibiu
2022
CUPRINS

INTRODUCERE ___________________________________________________ 3
CAPITOLUL I – MODIFICĂRI ADUSE DE TRATATUL DE LA LISABONA ÎN RAPORT CU
TRATATUL DE LA MAASTRICHT _________________________________________ 6
CAPITOLUL II – CONSIDERAȚII PRIVIND PERSONALITATEA JURIDICĂ A UNIUNII
EUROPENE ________________________________________________________ 10
CONCLUZII _____________________________________________________ 12
BIBLIOGRAFIE __________________________________________________ 13

2
INTRODUCERE

,, Drumul spre Europa Unită va trebui să pornească de la realizări concrete, care să creeze o
solidaritate de fapt " 1

În anul 2009 se pune baza unui nou început pentru Uniunea Europeană prin intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona numit și Tratatul de reformă. Acest nou început venea totuși
cu amintirea unor evenimente importante în istoria europeană, respectiv împlinirea a 70 de ani de
la declanșarea celui de-al doilea Război Mondial, 60 de ani de la înființarea Consiliului Europei
și chiar 30 de ani de când Parlamentul European este ales prin vot direct de către cetățenii
statelor membre UE .
Aceste câteva evenimente prezentate, ne preconizează o poveste încărcată, în care
personajul principal a fost Europa, un continent împărțit din punct de vedere ideologic, economic
și cultural. Așa s-a ajuns la constituirea Uniunii Europene. Uniunea Europeană are misiunea de a
deveni un actor mult mai implicat și proeminent în planul politicii internaționale, iar ratificarea
tratatului de la Lisabona reprezintă începutul unui joc de popice ce trebuie să depășească anumite
limitări ale ideii de integrare europeană. Construcția europeană s-a născut de la premisa că între
statele europene nu trebuie să existe conflicte care să ducă la începerea unui război. Anul 1945,
5 mai, apare Consiliul Europei, o organizație internațională regională clasică, prin care state
locuitoare ale spațiului european au fost invitate la discuții comune, în ideea ajutorului reciproc.
Planul îndrăzneț de integrare europeană nu putea începe, decât printr-o formă mult avansată unei
organizații clasice, astfel ia ființă Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, o construcție
,,sui generis" care s-a remarcat prin transferarea anumitor drepturi suverane ale statelor
fondatoare către organele noii create ale Comunității Europene.
Proiectul european urmărea rezultate clare: un spațiu european pașnic şi caracterizat de
liniște și prosperitate. Proiectul european Schuman s-a dovedit până în prezent a fi unul de
succes. Planul de la mijlocul secolului XX a fost unul al elitelor europene. Uniunea Europeană s-
a născut din ideile inovatoare ale clasei superioare, ca o creație pentru cetățeni; analiza realității
de azi ne obligă să recunoaștem că Uniunea Europeană seamănă mai mult cu o Europă a

1
https://istorie.ucdc.ro/en/arhiva/16.%20Facultate.%209%20mai.%20Europa/Citate%20celebre.pdf,
Robert Schuman, Declarație de la 9 mai 1950, 14.01.2022, ora 20:49

3
cetățenilor.
Cu timpul, Uniunea Europeană avea să evolueze, să primească prin instituțiile și organele
sale tot mai multe competențe din partea statelor membre, dezvoltându-și capacitatea de a se
intitula drept o „putere”, mai ales din momentul în care acest potențial de putere a trecut de
barierele reprezentanților statelor membre. În ultimii ani se poate observa că în urma campaniilor
de informare asupra funcțiilor și competențelor organelor comunitare, cei care se interesează de
problemele comunitare au devenit mult mai critici vis-à-vis de eforturile depuse pentru integrarea
europeană.
Dreptul comunitar se amplifică tot timpul, în special prin procedura de revizuire a
Tratatelor. În numele acestei logici, în 1986 s-a adoptat Actul Unic European, în 1992, Tratatul
de la Maastricht, iar în 2001, Tratatul de la Nisa. Apoi, pentru a răspunde nevoii construcției
europene de a se consolida ca entitate politică, s-a propus și elaborarea și adoptarea unui Tratat
constituțional pentru Uniunea Europeană. La fel ca și Tratatul de la Amsterdam și, respectiv,
Nisa, Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente - Tratatul Uniunii
Europene, care își va păstra denumirea, și Tratatul Comunităților Europene, acesta din urmă
urmând să fie redenumit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Cele două tratate,
modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de bază ale
Uniunii și vor avea o valoare juridică egală 2.
Tratatul de la Lisabona nu abrogă tratatelor în vigoare și nu le suplinește, ci le aduce
completări și modificări prin amendamentele din cuprinsul său.
Tratatul de la Lisabona prezintă o structură specială, proprie tratatelor de acest tip
(Tratatul de la Maastricht -1992, Tratatul de la Amsterdam- 1997, Tratatul de la Nisa- 2001 etc.).
Cu toate că noul tratat de reformă aduce importante modificări de ordin conceptual și
terminologic, textul său este deosebit de tehnic, cuprinzând o succesiune de amendamente,
fragmente, pasaje de modificări și trimiteri la articole înlocuite sau abrogate.3
Evidențiem adăugarea unor noțiuni și concepte noi, prezente în considerente, alineate sau
articole noi, care relevă voința statelor membre de a moderniza pentru a menține mai eficient
creația europeană, prin noile instituții, politici sau spectre ale Uniunii. Se întâlnesc în textul

2
Liviu Petru Zăpârțan, „Consolidarea construcţiei europene", în Flore Pop, Sergiu Gherghina (coordonatori),
Uniunea Europeană după 50 de ani. Între entuziasmul extinderii şi aprofundarea integrării (Cluj-Napoca: Argonaut,
2007), p. 22-25.
3
abud. Mariana Bara, Anca Alice Olaru, Glosar privind Tratatul de la Lisabona, (Bucureşti: Institutul European din
România, 2009), (II)

4
tratatului cuvinte nou utilizate care denumesc noile instituții sau funcții apărute prin acest tratat:
Parchetul European, funcția de președinte al Consiliului European, Serviciu european pentru
acțiunea externă, crearea postului de înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și
Politica de Securitate etc. Totodată, în textul tratatului de amendare s-a produs modificarea unor
noțiuni sau sintagme cu termeni noi, care prezintă metamorfozarea instituțiilor și dezvoltarea lor:
Curtea de justiție a Comunităților Europene devine Curtea de justiție a Uniunii Europene,
Tribunalul de primă instanță devine Tribunalul, camerele jurisdicționale devin tribunale
specializate etc.
În cele ce urmează ne vom referi la cele mai semnificative modificări introduse de
Tratatul de la Lisabona.

5
Capitolul I – Modificări aduse de tratatul de la Lisabona în raport cu
tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Lisabona clarifică distribuția de competențe între Uniunea Europeană și


statele membre, stabilind trei categorii de competențe, respectiv:

 Competență excluzivă
 Competență partajată
 Competență de sprijin

Noțiunea de ,,valori" este utilizat aici în detrimentul termenului de ,,principii".


Uniunea europeană este constituită pe baza valorilor înscrise în Tratatul de la Maastricht și în
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Libertatea, democrația, respectul demnității umane, egalitatea, statul de drept, precum și
respectarea drepturilor omului, sunt valori generale ale statelor membre, într-o societate
caracterizată de pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între
sexe.
Datorită faptului că Tratatul de la Lisabona atribuie expres Uniunii europene
personalitate juridică, acest fapt îi va permite să-și solidifice misiunea pe plan internațional și
să susțină valorile și interesele sale. Mai mult, Uniunea europeană va avea, astfel, putința de
a se alătura în cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului și astfel se va transforma în
participant al organizațiilor internaționale. Acest aspect nu va permite instituțiilor europene
să încalce drepturile fundamentale de care se bucură cetățenii.
Trebuie menționat că tratatul de reformă recunoaște drepturile, libertățile și principiile
enunțate în Carta drepturilor fundamentale: care are aceeași importanță juridică asemenea
tratatelor.
Carta identifică într-un text unic drepturile civice, politice, economice și sociale ale
cetățenilor europeni și rezidenților Uniunii Europene, care sunt definite ca valori generale ale
Uniunii.
Este consacrat pentru întâia dată expres principiul dezvoltat pe calea jurisprudențială a
Curții de justiție, potrivit căruia drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate,

6
prin Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale și
cum se poate concluziona din tradițiile constituționale comune ale statelor membre,
constituie principii comune de drept ale Uniunii.
Tratatul de la Lisabona aduce modificări deosebite privind obiectivele Uniunii. Dacă în
Tratatul de la Maastricht ordinea obiectivelor Uniunii europene era dată de primatul
obiectivului economic și social, noul tratat modifică această organizare.
Atenția este acum pe elementului social: rolul Uniunii fiind să apere pacea, valorile și
bună-starea popoarelor sale.
Spectrul mai larg asupra obiectivelor Uniunii este remarcat prin nuanțarea și exactitatea
acestora, în raport cu drepturile omului, iar in context global, în raport cu dreptul
internațional. Privind cel de-al doilea obiectiv, Tratatul de la Maastricht vorbește despre
caracterizarea identității Uniunii pe plan internațională prin politica externă, de securitate și
prin politica comuna de apărare. În schimb, Tratatul de la Lisabona statuează că locul Uniunii
în relațiile internaționale este stabilit prin valori și interese, protecția cetățenilor Uniunii,
contribuția acesteia la pace, securitate, dezvoltare durabilă, comerț liber și echitabil, protecția
drepturilor omului, respectarea dreptului internațional, inclusiv a principiilor Cartei ONU.
Prin intermediul principiului priorității, Uniunea Europeană trebuie să își pondereze
acțiunea la ceea ce este strict necesar pentru îndeplinirea obiectivelor sale.
Pentru punerea în executare a politicii de securitate și apărare comune, statele membre
pun la dispoziția Uniunii, capacități civile și militare și își asumă răspunderea să își
modernizeze progresiv capacitățile militare.
Tratatul amplifică numărul misiunilor Uniunii în sfera apărării și adaugă o clauză de
apărare reciprocă, conform căreia dacă unul dintre statele membre ale Uniunii face obiectul
unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte îi datorează ajutor și asistenta prin toate
mijloacele ce le pot oferi. Se formează posibilitatea cooperării între statele membre care
doresc să conlucreze privind domeniul apărării. O colaborare structurată permanentă este
deschisă statelor membre care doresc să se angajeze in participarea la principalele programe
europene de echipare militară şi să oferă unități de luptă disponibile imediat pentru Uniunea
Europeană.
Tratatul de la Lisabona prevede extinderea procedurii cunoscute drept ,,codecizie", care
se va numi procedură legislativă ordinară", la mai multe cazuri noi și aplicarea noii proceduri

7
de aprobare, în special, în cazul încheierii de acorduri internaționale sau în domeniul politicii
economice și monetare. Astfel, procedura legislativă ordinară conferă competente
Parlamentului european de a adopta acte împreună cu Consiliul, ceea ce constituie de fapt
procedura de codecizie.
Procesul decizional al Uniunii Europene se va baza pe dubla legitimitate a cetățenilor -
reprezentați de membrii aleși de ei în Parlamentul European, si a statelor membre -
reprezentate de miniștrii acestora din cadrul Consiliului. Sfera de aplicare a procedurii
ordinare cuprinde numeroase domenii așa cum au fost extinse prin Tratatul de la Lisabona
(interzicerea discriminărilor, libera circulație a cetățenilor Uniunii, libera circulație a
muncitorilor, procedura în materia vizei, politica socială, măsurile în materia angajărilor,
recunoașterea diplomelor, formarea profesională etc.).
Se oferă parlamentelor naționale o contribuție directă la procesul decizional european:
informare privind propunerile legislative, implicare în procedura revizuirii tratatelor,
cooperarea interparlamentară atât cu parlamentele naționale din statele membre cât și cu
Parlamentul european, implicare în supravegherea activităților Euro just și Europol.
Tratatul de la Lisabona a extins în mod considerabil sfera majorității calificate ca formă
decizională utilizată pentru numeroase decizii ale Consiliului.
Această modificare conceptuală realizează trecerea de la unanimitate la majoritate
calificată Începând cu 1 noiembrie 2014 modalitatea de calcul a majorității calificate se
schimbă: majoritatea calificată se definește ca fiind egală cu cel puțin 55 % din membrii
Consiliului, cuprinzând cel puțin 15 dintre aceștia și reprezentând state membre care
întrunesc cel puțin 65 % din populația Uniunii. Tot cu această dată, majoritatea calificată va
fi un sistem cu dublă majoritate.
Sunt introduse reglementări clare privind minoritatea de blocaj: care trebuie să includă
cel puțin 4 state membre și 35% din populația Uniunii Europene. Putem afirma că această
formă decizională înseamnă că statele cu o populație mai mică se află pe picior de egalitate
cu statele membre care au o populație mai mare. De asemenea, are loc îmbunătățirea
procesului decizional la nivelul Uniunii și înlesnirea adoptării legislației europene.
4
Întâlnim modificări conceptuale și terminologice și în privința instituțiilor Uniunii

4
Adriana Nedelcu și Oana Surdescu, Privire generală asupra modificărilor terminologice și conceptuale
aduse de Tratatul de la Lisabona în Revista Sfera Politicii, vol. XVIII, nr. 5, mai 2010, revistă Editată de

8
Europene:
- Consiliul european și Banca centrală europeană sunt incluse pentru prima dată printre
instituțiile Uniunii Europene;
- se creează postul permanent de Președinte al Consiliului European pentru un mandat de
2 ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată;
- un grup de trei state va putea asigura, în comun, pe o perioadă de 18 luni, îndeplinirea
unor funcții ale Președinției Consiliului; începând cu 1 noiembrie 2014;
- Comisia europeană va fi compusă dintr-un număr de membri, inclusiv președintele său
și Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe si politica de securitate,
corespunzând celor 2/3 din numărul Statelor membre;
- Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politică de securitate va fi
totodată unul dintre comisari și vice-președintele Comisiei;
- Parlamentul european exercită o putere legislativă împreună cu Consiliul în cazul
majorității actelor juridice europene;
- numărul parlamentarilor europeni este fixat la 750 plus președintele;
- termenul de popoare ale statelor membre se înlocuiește cu termenul de "cetățean";

Fundația Societatea Civilă

9
CAPITOLUL II – Considerații privind personalitatea juridică a Uniunii
Europene

Tratatul de la Lisabona conține o anexă, în cert, o declarație, Declarația nr. 24, privind
personalitatea juridică a Uniunii Europene.
Declarația stabilește faptul că Uniunea Europeană are personalitate juridica, însă acest
aspect nu o va autoriza în vreun fel să legifereze sau să acționeze în afara competențelor care îi
sunt atribuite de statele membre prin tratat.
Personalitate juridică este constituită din prerogativa unei persoane juridice de a dobândi
drepturi și de a-și asuma obligații, încheind acte juridice, în calitate de subiect de drept, prin
reprezentanții săi legali.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009) a apărut, din
punct de vedere juridic, un nou subiect de drept internațional (nu mai este vorba de conceptul de
UE de pe vremea pilonilor, ci de o adevărată organizație internațională interguvernamentală), și
anume Uniunea Europeană, succesoarea Comunității Europene, având următoarele elemente
componente, potrivit regulilor de drept internațional public:
- statele membre sunt părți la organizație, astăzi în număr de 27;
- organizația a fost, bineînțeles, creată în temeiul acordului liber de voință al statelor,
acord exprimat prin actul constitutiv, și anume Tratatul de la Lisabona deja menționat, care
prevede, pe lângă alte reglementări importante, domeniul și obiectivele UE (personalitate
juridică specializată”);
- UE deține o structură instituțională proprie, un cadru instituțional arborescent și
complex, care o ajută să funcționeze și să-și îndeplinească obiectivele setate de tratate;
- organizația are, astfel, personalitate juridică internațională proprie, distinctă de cea a
statelor care o compun (care sunt subiecte originare de drept internațional), UE fiind un subiect
derivat de drept internațional;
În noua sa calitate, Uniunea (singură, pentru domeniile aflate in competenta sa exclusivă
sau împreună cu statele sale membre, pentru domeniile aflate în competenta partajată) este
10
abilitată, astfel, să încheie acorduri internaționale în domeniile sale de competentă precizate de
Tratate și, în multe cazuri, interpretate pe larg de jurisprudența Curții de Justiție a UE.
Aceasta este competentă care privește relațiile UE cu exteriorul ei (state sau organizații
terțe). Trebuie adăugat faptul că personalitatea juridică permite Uniunii să aibă și competente ce
țin de interiorul granițelor sale, și anume: un buget propriu, distinct de cel al statelor membre,
funcționari, agenți și sedii; în plus, poate semna contracte, de exemplu 5.
„Pe scurt, dobândirea de către Uniune a personalității juridice: este rezultatul unei
cerințe necesare cu privire la stabilirea clară a statutului juridic al Uniunii pe plan
internațional, în general și european, în special; contribuie la ameliorarea percepției Uniunii și
a capacității sale de acțiune, facilitând activitatea politică și contractuală a Uniunii la nivel
bilateral și multilateral pe scena internațională, precum şi la prezenta sa in alte organizații
internaționale;
- contribuie la vizibilitatea Uniunii și oferă cetățenilor statelor membre o identitate în
raport cu Uniunea;
- constituie un element indispensabil în stabilirea unui sistem de protecție a drepturilor
fundamentale la nivelul Uniunii” 6.

5
Mihaela Augustina Dumitrașcu, Dreptul Uniunii Europene I, ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 102 - 103
6
abud , Adaptare după raportul Parlamentului European, ,,Raport sur la personalite juridique de l’Union europeenne
[2001/2021(INI)]”, Final A5-0409/2001, realizat de Comisia privind Afacerile constituționale, reporter Carlos
Cernero Gonzales, prezentat la 21 noiembrie 2001, citată de A. Fuerea, Dreptul Uniunii Europene – principii,
acțiuni, libertăți, p. 21

11
CONCLUZII

Tratatul de la Lisabona fixează o nouă eră în cadrul creării unei uniuni tot mai complexe,
cu relații strânse între familiile Europei, reprezentate de statele membre. Tratatul pune la punct
funcționarea Uniunii și propune domeniile, limitele și condițiile exercitării competențelor sale. El
constituie unul dintre pilonii materiali cheie ai Uniunii Europene.
Ca orice tratat de modificare, tratatul de reformă prezintă profunzime, termeni și concepte
noi care, determină studii de analiză juridică ori politică, studii de caz sau abordări tematice în
ceea ce privește conținutul său, dezvoltarea conceptelor, instituțiilor, noutățile aduse, precum și
înțelegerea acestora.

12
BIBLIOGRAFIE

1. Liviu Petru Zăpârțan, „Consolidarea construcţiei europene", în Flore Pop, Sergiu


Gherghina (coordonatori), Uniunea Europeană după 50 de ani. Între entuziasmul extinderii
şi aprofundarea integrării (Cluj-Napoca: Argonaut, 2007),
2. Mihaela Augustina Dumitrașcu, Dreptul Uniunii Europene I, ed. Universul Juridic,
București, 2021,
3. Adriana Nedelcu și Oana Surdescu, Privire generală asupra modificărilor terminologice
și conceptuale aduse de Tratatul de la Lisabona în Revista Sfera Politicii, vol. XVIII, nr.
5, mai 2010, revistă Editată de Fundația Societatea Civilă

Surse online:

1. https://eur-lex.europa.eu/legal;
2. https://istorie.ucdc.ro/en/arhiva/16.%20Facultate.%209%20mai.%20Europa/Citate%2
0celebre.pdf;

13