Sunteți pe pagina 1din 2

Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept ,,Simion Bărnuțiu”


Disciplina: Drept Privat Roman
Profesor coordonator: asist. univ. dr. Roghină Răzvan
Student: Brădeanu Alexandra
Anul I, grupa II

Temă – Actualitatea Dreptului Privat Roman

Actualitatea dreptului privat roman constă în faptul că acesta reprezintă un adevărat ,,


mijloc de alfabetizare juridică”. Această disciplină pune la îndemâna viitorilor juriști adevărate
chei de interpretare a diferitelor concepte de drept, accesibilizând știința dreptului.
Juriștii romani au excelat formularea principiilor juridice, a maximelor cât și a adagiilor
juridice, element de natură să demonstreze gradul înalt de abstractizare a realității sociale
transpuse în plan juridic, acestea constituindu-se în adevărate comori de gândire logico-juridică.
În cele ce urmează vom exemplifica afirmațile anterioare prin folosirea diferitelor
expresii juridice latinești care sunt încă de actualitate, fiind utilizate pe o scară largă în diferitele
ramuri ale dreptului, cu precădere în dreptul nostru civil:

Ad tempus deberi non potest (obligatio) – „Nu se poate ca obligatia sa fie datornica timpului”.
În vechiul drept roman, obligatiile erau, în principiu, perpetue, ele nestingându-se prin
ajungerea la termen. Spre deosebire de prescriptia achizitiva, care a fost instituita înca de la
începuturile dreptului roman, prescriptia extinctiva a aparut în epoca clasica (partial) odata cu
obligatiile honorarii, care erau sanctionate de pretor sau edilii curuli, si s-a generalizat în epoca
postclasica, atunci când printr-o constitutie a împaratilor Honoriu si Teodosiu al II-lea (anul 424)
s-a stabilit ca toate obligatiile se sting în termen de maximum 30 de ani.

Ibi dari debet ubi est – „Acolo trebuie sa se predea unde este”.
Conform art. 1689 NCC (art. 1319 C.civ.) predarea trebuie sa se faca la locul unde se afla
bunul în momentul încheierii contractului, daca nu rezulta altfel din conventia partilor ori, în
lipsa acesteia, din uzante. Aceasta regula se aplica atunci când lucrul vândut este individualizat,
iar în celelalte cazuri predarea se face la domiciliul vânzatorului.