Tema 12.

Sistemul
economiei mondiale
 Unități de conținut:

1. Structura economiei mondiale.

2. Fluxurile economice internaţionale.
3. Cadrul normativ şi instituţional de
funcţionare a economiei mondiale.
4. Modele contemporane ale
economiei la nivel internațional.
I.Structura economiei
mondiale.
 Piața mondială
Spre sfârşitul secolului XVI, se conturează un
sistem de relaţii cu caracter economic care
stau la baza originii pieţei mondiale.

Piaţa mondială defineşte un sistem de

raporturi între economiile naţionale şi/sau
producători, consumatori din diferite ţări în
vederea practicării tranzacţiilor de activităţi
rezultate ca urmare a specializării
internaţionale.
 Structura pieţei mondiale
 Piaţa de mărfuri şi servicii cuprinde ansamblul
tranzacţiilor de import şi de export dintre agenţii
economici de pe glob.
 Piaţa capitalului reprezintă plasamentele realizate de
către agenţii economici sub forma investiţiilor externe de
capital, credite, valori mobiliare.
 Piaţa muncii reflectă relaţiile stabilite între state ca
urmare a migraţiei internaţionale a forţei de muncă.
 Piaţa produselor tehnico-ştiinţifice vizează tranzacţii
cu tehnologii de vârf.
 Piaţa financiară şi valutară – reprezintă raporturi de
vânzare-cumpărare a monedelor convertibile ale
diferitelor state ale lumii etc.
 Etape de dezvoltare a economiei
mondiale
1. Sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX–
până la Primul Război Mondial. În ritm
rapid se dezvoltau procesele de integrare şi
de schimb.
2. Anii `20-`30 – războiul şi revoluţia rusească
au generat ruptura relaţiilor economice. În
timpul Primului Război Mondial au fost
distruse resursele de producere şi umane.
3. 3. Sfârşitul anilor `20-începutul anilor`30 – a
fost marcat de criza economică mondială. În anii
`30 se înregistra tendinţa de conservare a
economiilor. Au fost încălcate colaborările de
export şi comunicare.
 Etape de dezvoltare a economiei
mondiale
4. Perioada de după al Doilea Război Mondial. Are
loc procesul de cooperare în sfera serviciilor,
gestionarea centralizată a economiei. Economia
mondială s-a divizat în două părţi. Drept consecinţă, au
loc diferite procese de dezvoltare a economiei. Pentru
ţările capitaliste este caracteristică creşterea nivelului
de producţie, principala putere a căreia au constituit-o
corporaţiile transnaţionale, a crescut rolul SUA;
implementarea planului Marshall a facilitat renaşterea
economică a statelor din Europa, programele de ajutor
au fost reorientate ulterior spre ţările în curs de
dezvoltare. În anii `50-`60 s-a înregistrat o apropiere
între nivelul de trai din SUA şi cel din ţările Europei.
 Etape de dezvoltare a economiei
mondiale
5. Anii `60-`70 sunt marcaţi de continuarea
procesului de integrare, condiţionată de mişcarea de
capital. SUA s-a transformat din stat dominant în lider.
6. Anii `70-`80 înregistrează o cădere bruscă a
ritmului de creştere economică pe plan mondial, însă
a crescut cota pentru export.
7. Anii `90 se caracterizează prin constituirea, la nivel
mondial, a forţelor de producţie, ca rezultat al
interacţiunii cu capitalul. A crescut nivelul de
valorificare a spaţiului geografic. Economia mondială
intră într-o nouă fază de colaborare intensă dintre ţări
şi are loc consolidarea unui sistem unic. Sub aspect
social-economic, economia mondială rămâne a fi încă
destul de eterogenă.
 Factori ce au contribuit la
dezvoltarea economiei mondiale
 conturarea economiei naţionale;
 extinderea descoperirilor geografice;
 intensificarea schimbului de mărfuri;
 constituirea pieţei mondiale;
 dezvoltarea manufacturilor;
 revoluţia tehnico-ştiinţifică;
 diviziunea internaţională a muncii.
Progresul economic înregistrat spre sfârşitul sec. XVIII-începutul sec. XIX,
odată cu prima revoluţie industrială din Anglia, este considerat un moment
important în delimitarea perioadei de apariţie a economiei mondiale.
 FORMAREA ECONOMIEI
MONDIALE

Piața Dezvolt.
Dezvolt. Economie
comerţului
mondială manufacturilor deschisă
exterior
Economia mondială constituie totalitatea
economiilor naţionale legate între ele printr-
un complex de relaţii internaţionale generate
de participarea statelor la diviziunea
internaţională a muncii, la circuitul mondial şi
guvernate de o ordine economică
internaţională specifică etapei istorice date.
Ordinea economică internaţională (mondială) exprimă modalitatea
de organizare în timp şi spaţiu a elementelor economiei mondiale, altfel spus,
raporturile de forţe care există între componentele sistemului economic
mondial.
Particularități:
„economia mondială este dominată de ţările dezvoltate, atât în plan
economic, demonstrat de ponderile acestora în PIB-ul mondial, în comerţul
internaţional etc, cât şi de influenţa lor politică;
ţările în dezvoltare, deşi deţin cea mai mare parte a populaţiei lumii şi cel
mai mare teritoriu, nu au aceeaşi forţă economică şi nu deţin aceeaşi
influenţă ca ţările dezvoltate;
sfârşitul războiului rece a dus la generalizarea capitalismului şi la
„îmbrăţişarea” aproape unanimă a valorilor economiei de piaţă;
probleme sociale au început să influenţeze puternic ordinea economică
internaţională prin legăturile complexe cu alţi factori, cum ar fi investiţiile
străine, probleme de mediu, migraţia internaţională etc.;
creşterea interdependenţelor ca urmare a fenomenului de globalizare dă
mult mai multă instabilitate mediului internaţional. Economiile naţionale au
devenit deosebit de interdependente, astfel încât anumite instrumente de
politică internă sunt mai puţin efective, iar altele au un efect ridicat asupra
concurenţei la nivel internaţional” .
 Factorii dezechilibrelor în economia
mondială
 dezvoltarea inegală a economiilor naţionale
şi adâncirea decalajelor între ţările
dezvoltate şi cele în dezvoltare;
 măsurile luate de unele monopoluri sau state
dezvoltate în dorinţa de a domina piaţa
mondială;
 datoria externă a ţărilor în curs de
dezvoltare;
 creşterea protecţionismului ce va agrava
problema datoriilor externe;
 transnaţionalitatea şi integrarea economică
interstatală.
 Tendinţele economiei mondiale
A. Procesul de internaţionalizare implică simpla extindere a activităţilor
economice între statele-naţiune şi este, în esenţă, un proces cantitativ care
determină creşterea ariei geografice a activităţilor economice.
B. Procesul de globalizare este calitativ şi cuprinde nu doar expansiunea
geografică a activităţilor economice peste graniţele naţionale, ci şi
integrarea funcţională a unor asemenea activităţi dispersate
internaţional.
“Globalizarea se referă la multiplicarea legăturilor şi interconexiunilor dintre
statele şi societăţile care fac parte în prezent din sistemul mondial. Ea descrie
procesul prin care evenimentele, deciziile şi activităţile desfăşurate într-o
parte a lumii au consecinţe semnificative pentru indivizi şi comunităţi situate
la mari distanţe una de alta. Globalizarea are două trăsături distincte: sfera de
acţiune (întinderea) şi intensitatea (sau adâncimea). Pe de o parte, ea
defineşte un set de procese care cuprind aproape tot globul, sau operează
pretutindeni în lume, fapt ce împrumută acestui concept o conotaţie spaţială.
Pe de altă parte, ea presupune intensificarea nivelurilor de interacţiune,
interconectare sau interdependenţă între statele şi societăţile care alcătuiesc
comunitatea mondială. Prin urmare, alături de extindere a legăturilor, are loc
şi o adâncire a proceselor globale”. (Dunning J.H.)
 Tendinţele economiei mondiale
C. Prin integrare economică se înţelege un proces complex,
caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societăţii, care
constă în esenţă în intensificarea interdependenţelor între diferite
state, proces condiţionat de un ansamblu de factori, din rândul
cărora un rol important revine revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
Etapele procesului de integrare economică
 taxele vamale şi cotele sunt eliminate în cazul
Zona de liber importurilor între statele membre ale zonei;
schimb  statele membre îşi păstrează propriul tarif
vamal (şi sistemul de cote) faţă de statele terţe.

 eliminarea discriminărilor existente între

Uniunea vamală statele membre pe piaţa bunurilor;
 existenţa unui tarif vamal comun cu terţii.

Piaţa comună  uniune vamală care elimină toate restricţiile

privind libera circulaţie a factorilor de
producţie.

Uniunea  o piaţă unică cu un oarecare grad de

economică armonizare a politicilor economice naţionale,
menită să reducă discriminarea pe piaţa
comună.

Integrare  unificarea politicilor monetare, fiscale şi

economică sociale;
 crearea unei autorităţi supranaţionale ale cărei
decizii sunt obligatorii pentru statele membre.
 Uniunea Europeană
Uniunea Europeană reprezintă cea mai
avansată formă de integrare.
Uniunea Europeană este principalul model
economic al mileniului III, cel mai
performant sistem integrativ
socio – economic care pune în valoare
unirea mai multor economii naţionale şi
structuri economice coerente ca „nuclee
de polarizare a internaţionalizării".
II. Fluxurile economice
internaționale.
 Diviziunea mondială a muncii este o tendinţă de
specializare a ţărilor, în calitatea lor de agenţi economici
participanţi la circuitul economic mondial, în producerea
şi/sau comercializarea anumitor bunuri economice.
Teoriile diviziunii internaţionale ale muncii
 Teoria avantajului absolut, dezvoltată de Adam Smith, consideră că este
benefică specializarea în realizarea acelor produse în care o naţiune deţine
un avantaj absolut. Avantajul absolut poate fi ilustrat printr-un exemplu:
dacă două ţări produc două bunuri – vin şi stofă, şi costul unei unităţi de vin
este mai mic în ţara A decât costul unei unităţi de vin din ţara B, este benefic
pentru ţara A să se specializeze în producţia vinului şi ţara B în producţia
stofei.
 Teoria avantajului relativ, dezvoltată de David Ricardo, vine şi
îmbunătăţeşte teoria avantajului absolut, demonstrând că şi în cazul în care
o ţară nu deţine niciun avantaj absolut (în exemplul creat anterior, ţara A
produce şi stofa mai ieftin decât ţara B), se poate specializa în producţia
acelui bun pe care îl realizează cu cele mai mici eforturi şi poate participa la
comerţul internaţional în mod benefic. Altfel spus, dacă ţara B produce mai
ieftin stofă decât vin, este mai benefic pentru ea să se specializeze în
producţia de stofă.
 Teoriile diviziunii internaţionale ale muncii
 Modelul Heckscher–Ohlin pleacă de la dotarea inegală cu factori de
producţie a ţărilor lumii. Resursele influenţează posibilităţile de
producţie ale unei ţări, de aceea, tendinţa de specializare în crearea
acelor bunuri, care sunt intensive în factorul abundent, este mai
puternică. Dacă, de exemplu, ţara A are din abundenţă capital, ea se va
specializa în realizarea de produse intensive în capital, dacă ţara B are din
abundenţă forţă de muncă, se va specializa în realizarea de produse
intensive în muncă.
 Teoria avantajelor comparative, lansată de P. Krugman, profesor la
Massachussetts Institute of Tehnology, constă în posibilitatea creării
avantajelor comparative de către acele ţări care reuşesc să folosească o
înaltă tehnologie. El opune avantajul comparativ creat celui dat de
condiţiile naturale.
 Teoria avantajului naţional competitiv a lui M. Porter. Comerţul
exterior modern are la bază priorităţile competitive ale unor firme şi
ramuri influenţate de: cantitatea şi calitatea factorilor de producţie,
specificul şi mărimea cererii interne pentru producţia ramurii date,
strategia şi structura firmei, caracterul concurenţei pe piaţa internă etc.
Tipurile diviziunii internaţionale ale
muncii
 În dependență de specializarea
internațională se disting:
Ţări dezvoltate: Specializare de
înaltă eficienţă
Ţări în dezvoltare relativ
avansate: Specializare
internaţională extinsă
Ţări slab dezvoltate: Specializare
internaţională unilaterală
Circuitul economic mondial - totalitatea
fluxurilor economice internaționale care se
dezvoltă între agenții economici ca urmare
a interdependențelor existente, a
ansamblurilor de specializări din economia
mondială în domeniile producției, cercetării
științifice și dezvoltării tehnologice,
schimburi de mărfuri, mișcării capitalului,
valutelor, forței de muncă etc.
Flux economic internaţional → forma
concretă de realizare a schimburilor reciproce
de activităţi, care depăşesc caracterul
sporadic în relaţiile dintre parteneri din ţări
diferite.
Orice flux economic internaţional se
defineşte prin următoarele elemente:
obiectul schimbului – valori materiale,
băneşti şi spirituale sau activităţi terţiare şi
de cooperare;
orientarea geografică;
o anumită frecvenţă, valoare, volum şi
importanţă.
În funcţie de obiectul schimbului se
deosebesc:
fluxuri comerciale: mărfuri, servicii,
tehnologii, brevete de invenţie,
operaţiuni de know-how, consulting-
engineering etc.;
fluxuri de cooperare economică
internaţională;
fluxuri financiar-valutare.
 III. Cadrul normativ şi
instituţional de funcţionare a
economiei mondiale.
Organizația Națiunilor Unite
a fost creată la Conferinţa de la San Francisco, din
iunie 1945, cînd a fost semnată Charta organizaţiei.
 documentul fundamental este Charta Naţiunilor
Unite, semnată la 26 iunie 1945 de cele 50 de state
fondatoare ale organizaţiei. Charta stabileşte
drepturile şi obligaţiile ţărilor membre, precum şi
structura organizaţiei.
 Charta ONU a intrat în vigoare la 24 octombrie
1945, ceea ce a făcut ca ziua de 24 octombrie să
devină “ziua ONU”.
 cuprinde 193 de ţări;
 Republica Moldova a devenit membru
ONU pe data de 2 martie 1992.
 Organele principale ale ONU

Adunarea Generală,
 Consiliul de Securitate,
Consiliul Economic şi Social (ECOSOC)
Curtea Internaţională de Justiţie;
Consiliulde Tutelă;
Secretariatul.
 Scopurile ONU:

 menţinerea păcii şi securităţii internaţionale;

 dezvoltarea relaţiilor între naţiuni întemeiate
pe respectarea principiului egalităţii în
drepturi şi a autodeterminării popoarelor;
 cooperarea internaţională în rezolvarea
problemelor economice, sociale, culturale şi
umanitare la nivel internaţional şi promovarea
respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului;
 unificarea eforturilor naţiunilor pentru
atingerea scopurilor comune.
 Obiectivele ONU
Eradicarea sărăciei extreme.
Educaţie pentru toţi.
Promovarea egalităţii între sexe şi
creşterea participării active în societate a
femeilor.
Reducerea mortalităţii în rândul
copiilor.
Îmbunătăţirea asistenţei maternale.
Combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a
altor boli.
Asigurarea sustenabilităţii mediului.
Dezvoltarea unui parteneriat global
pentru dezvoltare.
 Entități ONU în RM:
 Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO)
 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)
 Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD)
 Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM)
 Fondul Monetar Internaţional (FMI)
 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM)
 Centrul de Comerţ Internaţional (ITC)
 Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
 Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF)
 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)
 Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE)
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO)
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
 Banca Mondială (BM) etc.
 Sursa: http://md.one.un.org/content/unct/moldova/ro/home/about-
us/un-entities-in-moldova/
 Banca Mondială
 este al doilea organism creat de Conferinţa Monetară
şi Financiară Internaţională, care a avut loc în iulie
1944 la Bretton Woods, în S.U.A.;
 Banca Mondială devine funcţională la 25 iunie 1946;
 Republica Moldova s-a alăturat Băncii Mondiale
în 1992. Doi ani mai tîrziu a aderat la Asociaţia
de Dezvoltare Internaţională (ADI) – sursă
importantă a împrumuturilor Băncii Mondiale.
Direcții de activitate:
 Bancher;
 Agent de bursă;
 Donator;
 Consultant;
 Resursă de Cunoştinţe.
 Grupul Băncii Mondiale
1944 - Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BIRD).
1955 - Corporaţia Financiară Internaţională (CFI).
1960 - Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID)
1966 - Centrul Internaţional de Soluţionare a
Litigiilor Investiţionale (CISLI).
1988 - Agenţia de Garantare Multilaterală a
Investiţiilor (AGMI).
 Fondul Monetar Internaţional (FMI)
 a fost creat în iulie 1944 la Conferinţa Naţiunilor Unite de
la Bretton-Woods, SUA, la care au participat 44 de ţări;
 activitatea oficială a F.M.I. a început la 1 martie 1947;
 la 15 noiembrie 1947, F.M.I. a obţinut statutul de
instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite,
după ce Adunarea Generală a ONU a aprobat Acordul
încheiat de ECOSOC cu FMI;
 în prezent FMI numără 188 ţări membre, reprezentînd
aproape în totalitate comunitatea ţărilor membre ale
ONU;
 Republica Moldova a devenit membru al FMI din anul
1992.
 Obiectivele FMI

 promovarea cooperării monetare internaţionale;

 facilitarea şi creşterea echilibrată a comerţului
internaţional;
 promovarea stabilităţii cursurilor valutare şi
evitarea devalorizărilor monetare;
 crearea unui sistem multilateral de plăţi;
 oferirea ţărilor membre de fonduri valutare sub
formă de credite pe termen scurt şi mediu.
 Funcţii ale F.M.I.
 supravegherea politicilor financiar valutare presupune
consultări periodice între ţările membre şi specialiştii
Fondului cu privire la situaţia balanţei de plăţi, a sistemului
monetar, preţuri, şomaj, strategii de dezvoltare, reformă,
curs de schimb etc.
 asistenţa financiară - constă în acordarea dreptului unei
ţări de a cumpăra moneda proprie a altei ţări, cu obligaţia
de a-şi răscumpăra moneda naţională într-un anumit
interval de timp.
 asistenţa tehnică se realizează prin:
 trimiterea gratuită de specialişti în domeniile specifice de
expertiză ale F.M.I.
 pregătire şi formarea funcţionarilor publici, în acest scop
funcţionează în cadrul Fondului două instituţii specializate,
cu sediul la Washington şi la Viena, care oferă gratuit
cursuri de specializare în domenii cum ar fi finanţele
publice, ajustarea balanţei de plăţi, programe financiare
etc.
 consultanţă pe probleme monetare şi financiare.
 IV. Modele contemporane ale
economiei la nivel internațional
 „Miracolul economic japonez” de după
al II Război Mondial
În aceasta perioada, venitul real/capital în anul 1954 ajunsese egal cu cel din anul
1936, însă treptat, Japonia a ajund în anul 1973 la o cretere anuala de peste 8%.
Cauzele creșterii au fost: fora de munca ieftina i bine pregatita din punct de vedere
profesional iar mai apoi liberalizarea și susinerea concurenei, redirecionarea
resurselor financiare către firmele mari, practicarea dobânzilor mici în raport cu alte
state, accesul capitalului străin. Totodata, dezvoltarea exporturilor prin practicarea
unei rate de schimb unica e yenului în raport cu dolarul, statul inpunându-se ca un
liant între banca centrala și întreprinderi. Un rol important a fost acordat educaiei,
Japonia fiind astfel prima țara cu un grad mare de alfabetizare a populaiei.
În anii 1980, când, din punct de vedere al PIB-ului, Japonia a devenit a treia economie
mondiala, prin adoptarea tehnologiilor de vârf, de cea mai înalta competitivitate -
devenind lider mondial în sectoarele: construcii navale, aparate foto și electrice, oțel.
Dar miracolul japonez nu s-a oprit doar aici, la ridicarea nivelului de trai a populaiei,
la ridicarea productivitaii economiei i la modernizarea arii dupa cel de-al doilea
Razboi Mondial,...ci s-a dezvoltat pâna a ajuns sa capete numele de Mare Putere.
Sursa: Gorun N.D., Loboniu (Popovici), Varga (Balint). Japonia – miracolul
economic. Academica Science Journal Studia Series No. (5) 4 – 2013.
Este cunoscut de asemenea: „Miracolul economic” al Germaniei, Italiei, Greciei,
Spaniei etc.
 TIGRII ECONOMICI
Pe arena economiei mondiale sunt cunoscuți patru „tigri asiatici", noi țări
industrializate ale Asiei de Est: Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Hong Kong.
Aceste teritorii și state s-au remarcat prin creștere economică susținută
și industrializare accelerată intre anii 1960-1990. La începutul anilor 1960,
unele dintre aceste țări erau la un stadiu de dezvoltare economică similar
țărilor africane, care, în mare parte, au rămas la același nivel. Tigrii asiatici au
beneficiat însă din plin de o populație în general mai bine educată, acces mai
ușor la piețele internaționale (acces la coastă și râuri navigabile) precum și
investiții străine care au ajutat la declanșarea creșterii economice. În timp,
termenul de tigru a început să fie aplicat oricărei țări cu o creștere economică
spectaculoasă datorată unei strategii de comerț axată pe exporturi. "Tigrii" si-
au bazat modelul de reușită economica pe investițiile masive făcute in primul
rînd de Japonia, apoi de țările din ceea ce a fost numita "Triada": SUA, Canada
si Europa Occidentala.
Patru state din Asia de Sud Est au primit titlul generic de „noii tigri asiatici":
Thailanda, Malaysia, Indonezia și Filipine. La începutul anilor anilor 70, ele au
fost denumite "noi tari exportatoare", iar rata spectaculoasa a creșterii
economice a dus la apariția unei noi sintagme: "miracolul asiatic".
În Europa Irlanda este cunoscută ca Tigrul Celtic, Estonia, Letonia și
Lituania ca Tigrul Baltic, în timp ce Chile este cunoscut ca Tigrul Latino-
american etc.