Subiecte Curs Orl 2020

SUBIECTE CURS ORL 2020 GRUPA 17
1 Adenoidita cronica definitie si diagnostic

Adenoidita este inflamația amigdalei faringiene Luschka. Amigdala rinofaringiană Luschka
este situată pe peretele postero-superior al rinofaringelui .
Apare in a doua luna, dupa nastere și atinge un maximum de dezvoltare la 4-7 ani, după care
începe să invalueze.
Adenoidita este urmarea infectarii, cel mai des de către viruşi a tesutului limfoepitelial care prin
suprainfectie devine poarta de intrare pentru o abundenta floră microbiana, cel mai frecvent fiind
intâlniți streptococul si pneumococul.
Factorii care fuvorizeazi infectia sunt reprezentați de temperatura sizauta și umezeala,

afecțiunca fiind frecvent intalnită in sezonul rece, si de scăderea rezistentei organismului.
Infecțiile repetate ale tesutului limfoid duc in timp, la hiperplazia acestuia, amigdala
rinofaringiana, prin cresterea volumului ajungand sa blocheze progresiv orificiile choanale. Infecția
favorizează hiperplazia, ce oferă gazduire gemenilor la nivelul criptelor, formandu-se astfel un cerc
vicios, ce va determină o patologie cu răsunet nu rumai local, dar și general.
Diagnostic: Copilul cu vegetatii adenoide si obstructie nazala severa (polipi mari) prezinta un
aspect tipic, denumit "facies adenoidian": copil palid, obosit, respira cu gura deschisa, cu o
mimica faciala diminuata si cearcane.
La inspectia nasului: secret ii mucoase uscate, eczema orificiului nazal si uneori a buzei
superioare, hipertrofia cornetelor nazale, uneori deviatie de sept nazal si respiratie urat
mirositoare.
La inspectia guriise pot constata: dinti nealiniati, implantati vicios, malocluzie dentara, tartru
dentar, palat ogival; frecvent secretii mucoase groase pe peretele posterior faringian si hipertrofia
amigdalelor palatine.
La examinarea urechii se poate constata un timpan retractat, uneori cu lichid in spatele acestuia
(otita seroasa).
Evaluarea gradului obstructiei nazale si aprecierea evolutiei tratamentului medical se pot face
printr-o metoda neinvaziva, usor accesibila si cu un minim disconfort pentru copil: fibroscopia
nazala (examenul cu fibra optica si camera video).
Diagnostic diferential - include atrezia choanala, corpi straini intranazali, angiofibrom

rinofaringian, tumori maligne rinofaringiene.
2 Adenoidita cronica definitie, complicatii si tratament

Adenoidita este inflamația amigdalei faringiene Luschka. Amigdala rinofaringiană Luschka

este situată pe peretele postero-superior al rinofaringelui .
Apare in a doua luna, dupa nastere și atinge un maximum de dezvoltare la 4-7 ani, după care
începe să invalueze.
Adenoidita este urmarea infectarii, cel mai des de către viruşi a tesutului limfoepitelial care prin
suprainfectie devine poarta de intrare pentru o abundenta floră microbiana, cel mai frecvent fiind
intâlniți streptococul si pneumococul.
Factorii care fuvorizeazi infectia sunt reprezentați de temperatura sizauta și umezeala,

afecțiunca fiind frecvent intalnită in sezonul rece, si de scăderea rezistentei organismului.
Infecțiile repetate ale tesutului limfoid duc in timp, la hiperplazia acestuia, amigdala
rinofaringiana, prin cresterea volumului ajungand sa blocheze progresiv orificiile choanale. Infecția
favorizează hiperplazia, ce oferă gazduire gemenilor la nivelul criptelor, formandu-se astfel un cerc
vicios, ce va determină o patologie cu răsunet nu rumai local, dar și general.
Tratament – constra in fazele initiale, in tratarea corecta a puseelor inflamatorii

rinofaringiene prin dezinfectante nazale, cu dezobturatie nazala.
In acest scop se foloseste nitratul de argint 1% in combinatie cu ser efedrinat 0.5-1%.
Se vor face irigatii ale foselor nazale cu apa de mare.
Antibioterapia va fi recomandata in cazurile de suprainfectie(febra, rinoree purulenta, sinuzita
etmoidala)
In hipertrofia vegetatiilor adenoide cu repetate pusee inflamatoii sau cu tulburari
respiratorii se recomanda ablatia chir (adenoidectomia)
3 Angina eritemato-pultacee
Angina acuta reprezinta o infectie virala sau microbiana a mucoasei faringiene.
Agentul etiologic poate fi:
-viral – dintre virusurile cu tropism respirator (rinovirusuri, mixovirusuri(cele gripale),
adenovirusuri,virusurile herpetice.
-bacterian -germenii cei mai frecventi intalniti streptococul betahemlotic grup A,
stafilococul, pneumococul.
Contaminarea se poate produce fie prin inhalare , fie prin exarcerbarea virulentei germenilor din
criptele amigdaliene, fie pe cale hematogena.
Anginele apar mai frecvent in anotimpul rece, frigul si umezeala sunt factori favorizanti. La
acestia se poate realiza scaderea rezistentei organismului fiind vizate varstele extreme sau alte
boli debilitante.
Debut - stare de oboseala, subfebrila, cefalee, putem presupune ca etiologia este virala (insotita
de rinita, sinuzita, adese tuse, raguseala)
 Daca este brutal cu febra 39, frisoane, cealee intensa,stare generala alterata, poate fi o
etilogie microbiana
Acese simptome sunt importante deoarece de la debutul afectiunii putem sa presupunem etilogia
pana la confirmarea giagnosticului prin examen bacteriologic.
Examenul faringelui arata o mucoasa congestiva granulata la inceput, ulterior pacientul acuza
disfagie.
Aparitia de puncte albe la nivelul criptelor amigaliene , care ulterior, confuleaza formand un
exudat pultaceu, pledeaza pentru etiologie microbiana.
Diagnostiucl etiologic se certifica prin examenul bacteriologic al exudatului faringian.

Examenul hematologic ne arata VSH crescut, iar formula leucocitara in cazul etiologiei
bacteriene se caracterizeaza prin leucocitoza cu polinucleoza.
Identificarea antienelor Strep betahemolotic permite stabilirea diag cu specificitate 90%.
Tratamentul anginelor este initial simptomatic, se va trata febra si se fa asigura conditii de

igeno-dietetice adecvate.
Daca simptomatologia nu cedeaza sau daca examenul bacteriologic identifica streptocoul
betahemoltic tip A, se va recomanda aadministrarea de penicilina sau macrolide pt alergici.
4 Angina din bolile din sange

Acestea fac parte din grupul anginelor ulcero-necrotice si sunt grave -asocierii de
germeni patogeni care isi cresc virulenta pe tesuturi devitalizate, cat si datorita tabloului
hematologic , ce determina scaderea capacitatii de aparare a organismului.
-Mononucleoza infectioasa
Agentul etiologic face parte din grupul herpesvirusurile (virus Epstein- Barr) si este transmis de
la o persoana la alta prin saliva (boala sarutului)
Afectiunea debuteaza insidios, astenie marcata, adinamie, inapetenta, febra.
Aspectul palatului cu puncte rosii cu aspect petesial.
Pacientul prezinta de cele mai multe ori o adenopatie laterocervialca bilaterala importanta.
Frotiul sangvin arata monocite cu talie mare cu protoplasma bazofila si nucleu mare.
Medulograma este aproape normala si aceasta o diferentiaza de leucoza.
Diag: se pune prin teste serologice (rectia Paul-Bunel sau Monospot test)
Evolutie benigna si se vindeca in 15-20 z.
-Angina din agranulocitoza

o forma pura(agrnulocitoza acuta pura)
o forma asociata cu anemie si tromboponie
Cauza bolii este reprezentata de afectarea functiei hemato-formatoare a maduvei, prin diferiti
agenti: radiatii, substante toxice, medicamente.
Debut insidios prin inapetenta paloare adinamie febra
Examenul faringelui arata initial o congestie , apoi un exudat pseudomembranos ce lasa ulceratii
profunde cu sfaceluri pe un fond violaceu, ce nu au tendinta la supuratie si nu sunt hemoragice.
Halena fetida. Disfagie accentuata insotita de sialoree si trismus. Tensiunea arteriala scazuta,
puls rapid.
Granulocitele scad sub 500 elemente/mm3
Tratamentul leziunilor faringiene va incepe cu intreruperea expunerii la agentul cauzator si va
consta in asocierea de antibiotice cu spectru larg.
Tratamentul de baza consta in stimularea functiei hematopoetice medulare.
-Leucemia acuta
In evolutia unei leucemii poate aprea aspectul de angina acuta, manifestat prin congestie faringo-
amigdaliana care se insoteste de leziuni ulcero-necrotice cu gingii tumefiate, sangerande cu
aspectul clasic de gingivita hipertrofica si pot chiar sa acopere dintii.
Fenomenele faringiene se insotesc de adenopatii multiple cervicale , axilare sau chiar inghinale,
cu ganglioni sferici , nedurerosi la palpare.
Palparea abdomenului evidentiaza splenomegalie.
Examenul sangvin arata o anemie profunda, cu scaderea neta a trombocitelor, timp de sangerare
crescut,timp de coagulare normal, rezistenta capilara scazuta.
Tratamentul este de resortul specialistului hematolog.
Pentru fenomenele inflamatorii bucale se recomanda penicilina.
5 Angina cu ulceratii superficiale
- angina herpetica
Etiologie –virus herpetic tip 1)
Simptomele generale sunt reprezentate de: febra mare, cefalee, dureri in gat,disfagie, odinofagie
intensa, pierderea apetitului, alterarea starii generale.
Faringoscopia evidentiaza o mucoasa rosie pe care apar ulterior mici vezicule alb-sidefii cu
continut lichide care ulterior se ulcereaza.
Simptomele dispar dupa o saptamana.
Nu se constata adenopatie. Ades prezinta un herpes bucal.
Tratamentul – se va adresa simptomelor,medigatie antalgica, vitaminoterapie, gamaglobuline.
- HERPANGINA
Etiologie – Agentul etiologic este virusul Coxsackie A.
Perioada de incubatie este de 4-6 zile. Boala afecteaza frecvent copiii adolescenti.
Simptomele generale sunt reprezentate de: febra mare, cefalee, dureri in gat, pierderea apetitului.
Initial sunt prezente niste vezicule la nivelul pilierului anterior, palatului sau mucoasei bucale dar
care dispar rapid, apoi veziculele se sparg si apar ulceratiile superficiale acoperite de exsudat fin.
Amigdalele sunt rosii si hipertrofiate. Pot fi acoperite de vezicule albe laptoase aranjate ca un
lant de perle sau pot fi mici ulceratii la nivelul amigdalelor.
Tratamentul – consta in igiena orala.Se vindeca rapid 4-5 zile. LA debut se recomanda
antipiretice, antalgice, garagara cu XIlina 1%
-Angina aftoasa
Se transmite la om prin consum de lapte nefiert provenit de la bovine.
Debut insidios manifestat prin greata varsaturi diaree.
Se observa vezicule albe disemnita e pe intreaga suprafata a peretelui cav. Bucale, hipofarinfe ,
laringe.
Aceste vezicule se ulcereaza si det erozuini superficiale dureroase.
Tratament simptoamtic antalgic. Se pot face gargare cu sol antiseptice si bicarbonat.
-Angina din zona zoster

Agentul etiologic este virusul neurotrop – virusul varicelei.
Afectiunea debuteaza cu cefalee, inapetenta, stare subfebrila , adinamie, urmata de instalarea de
dureri nevralgice intense in teritoriul nervului maxilar superior unilateral.
La examenul faringelui se constanta prezenta de vezicule ce urmeaza traiectul nervului palatin,
fiin deci situate pe bolta palatina , val si 1/3 sup a pilierilor amigadlieni unilateral.
Veziculele contin un lichid clar vizibil pe fond eritematos. Ulterior devin confluente, se
ulcereaza si se acopera cu un depozit de fibrina. DUpa 10-15 zile se vindeca.
Tratamentul consta in antialgice, admin de vitamine din grupul B, eventual antivirale-
Zovirax,gargara cu sol anitseptice.
6 Faringita acuta membranoasa

(ANGINA VINCENT)
Definitie – leziune acuta ulcerativă, frecvent implicand una sau ambele amigdale cuprinzand
vestibulul faringian, palatal moale, gingiile.
Etiologie – infectia este caracteristica unui bacil Gram negativ fusiform si spiralat (Spirochaeta
denticola) frecvent asociat su un Streptococ anaerob. Factorii predispozanti sunt cariile dentare,
parodontoza, alimentația deficitară, aglomerarile populationale. A fost uns a din afecțiunil
frecvente țn rândul trupelor din Primul Razboi Mondial.
Simptomatologie:
Debutul este brusc.
Durerea este unilaterala, foetor oral, febra, adenita cervicală unilaterala;
Amigdală acoperită de membrane gri, rapid detasabile, cu o pierdere de tesut considerabila la

nivelul polului superior sub forma unor ulcerații profunde;
In momentul in care membranele sunt indepartate, baza ulcerațiilor sangereaza usor, membranele
se refac;
Examenul local este impresionant in contrast cu simptomele generale, care sunt in general
diminuate.
Simptomele scad in intensitate in 4-7 zile dar ulceratiile persista pentru cateva saptamani, cu
foetor caracteristic.
Diagnostic diferential:
Difteria;
Faringite acute supurative de origine streptococica;
Mononucleoza infecțioasă (febra glandulara);
Sifilisul tertiar;
Angina agranulocitara;
Tumorile maligne;
Leucemia limfatica acuta;
Sindrom de imunodeficienta dobandita.
Tratament Consta in Penicilina, Metronidazol, solutii orale antiseptice.
7 Leziunile herpetice ale faringelui; Herpangina

- HERPANGINA
Etiologie – Agentul etiologic este virusul Coxsackie A.
Perioada de incubatie este de 4-6 zile. Boala afecteaza frecvent copiii adolescenti.
Simptomele generale sunt reprezentate de: febra mare, cefalee, dureri in gat, pierderea apetitului.
Initial sunt prezente niste vezicule la nivelul pilierului anterior, palatului sau mucoasei bucale dar
care dispar rapid, apoi veziculele se sparg si apar ulceratiile superficiale acoperite de exsudat fin.
Amigdalele sunt rosii si hipertrofiate. Pot fi acoperite de vezicule albe laptoase aranjate ca un
lant de perle sau pot fi mici ulceratii la nivelul amigdalelor.
Tratamentul – consta in igiena orala.Se vindeca rapid 4-5 zile. LA debut se recomanda
antipiretice, antalgice, garagara cu XIlina 1%
8 Mononucloza infectioasa
Boala este cauzata de virusul Epstein Barr. Este frecvent intalnita la copii si adolescent.
Perioada de incubatie este de 7-9 zile.
Simptomatologia – include febra 38-39⁰C, limfadenopatie generalizata, cu ganglioni
moderat sensibili, de consistență fermă. Amigdalele sunt hipertrofiate si acoperite cu un
exsudat fibrinos sau membranar. Pacientul prezinta hepatosplenomagalie, dureri in gat la
deglutitie si o alterare a starii generale. Analiza sangelui arata initial o leucopenie si apoi o
leucocitoza de 20000-30000 cu 80%-90% cellule mononucleare si limfocite atipice.
Diagnosticul – este dat de aspectul clinic al pacientului și deformula leucocitară. Testul
Monospot pozitiv si nivelul crescut al anticorpilor heterofili (test Paul Bunnell) confirma
diagnosticul clinic.
Diagnostic diferential – include toate anginele acute specific si nespecifice

Tratament :Tratamentul simptomatic include igiena orala si masuri pentru reducerea febrei.
Antibioticele pot fi administrate impotriva infectiei bacteriene secundare.
Complicatii :Pot apare paralizii ale nervilor cranieni (VII si X), meningită si encefalită,
miocardită, anemie hemolitică, complicatii hemoragice, obstructie nazală si asfixie.
Ampicilina este interzisa deoarece determina un rash caracteristic.
9 Amigdalita cronica
De obicei apare dupa episoade acute sau subacute de amigdalite. Sunt mai
frecvente la copii cu varsta cuprinsa intre 4-15 ani.
Etiologie – agentul etiologic este in mod obisnuit o combinație de flora bacteriana
aeroba si anaeroba in care predomina streptococii.
Patogeneza
Drenajul deficitar al criptelor amigdaliene conduce la retentia celulelor debridate
care formeaza un excelent mediu de cultura pentru bacterii. Din aceste cripte abcedate
infectia se extinde prin defectele epiteliale catre parenchimul amigdalian formand amigdalite
criptice parenchimatoase.
Infectiile alternative afectează capilarele care inconjoara criptele permitand o
penetrare continua a toxinelor si microrganismelor in circulatia generala.
Pe termen lung parenchimul amigdalian devine fibros si atrofic.
Simptomatologie
Antecedentele evidențiază episoade recurente de amigdalită. Exista frecvent o
usoara durere in gat sau dificultate la inghitire. Este prezenta halena fetida si un gust
neplacut in gura și adenita cervicala.
Efectele sistemice pot fi reprezentate de rezistenta scazuta, astenie, temperature
ridicata inexplicabila si pierderea apetitului.
Examenul local:
- Suprafata amigdalei are aspect cicatriceal;
- Secreții purulente de culoare gri-galbui pot apare la exprimarea amigdalei;
- Amigdalele sunt mai mult sau mai putin fixe in locasul lor;
- Congestia pilierilor anteriori;
- Sensibilitatea periamigdaliana este prezenta.
Tratament
Amigdalectomia are indicatie absoluta in urmatoarele situații:
- Amigdalita cronica;
- Amigdalita recurenta;
- Abcesele periamigdaliene;
- Septicemia cu punct de plecare amigdalian;
- Hipertrofia localizata la nivelul amigdalei determinand obstrucție mecanica;
- Suspiciunea unei tumori amigdaliene.
Indicatiile relative includ:
- Purtătorii de bacili difterici;
- Halena fetida persistentă;
- Adenită cervicală tbc in care amigdalele sunt o posibila poarta de intrare.
Dupa Academia Americana de Otorinolaringologie indicatiile sunt:

A) Infectiile recurente:
- 3 episoade pe an timp de 3 ani;
- 5 episoade pe an timp de 2 ani;
- 7 sau mai multe episoade pe an în ultimul an;
- 2 saptamani sau mai mult absenteism scolar sau de la muncă pe an
B) Hipertrofia care determină obstructia cailor aeriene sau probleme de deglutitie;
C) Abcesele periamigdaliene;
D) Suspiciune de malignitate;
E) Amigdalitele cauzatoare de sindroame febrile;
Contraindicatiile includ: hemofilia, tumorile maligne, leucemia, agranulocitoza,

tuberculoza, diabetul, faringitele sicca, varsta pacientului (amigdalectomia este posibila de
obicei intre 2 si 45 de ani).
10 Flegmonul periamigdalian(Abces periamigdalian)
Definitie : Un abces intre capsula amigdaliana si peratele faringian lateral adiacent.

Patologie: Inflamatia se extinde de la nivelul parenchimului amigdalian la tesuturile
invecinate , formand un abces in cateva zile. In cele mai multe cazuri abcesul este unilateral.
Debutul este cel caracteristic unei angine caracteristice( alterarea starii generale, febra,
sifagie, halena fetida, otalgie reflexa si reactie ganglionara laterocervicala.)
Simptomatologie : dupa episodul de angină, exista un interval de cateva zile fara
simptomatologie, dupa care pacientul acuza o durere crescanda la inghitit ce afectează unilateral
orofaringele. Durerea iradiaza in mod obisnuit la nivelul urechii, prezintă trismus, sialoree si
fetor oral. Vorbirea este greoaie si nedescifrabila. Durerea este atat de severa incat pacientul
refuza sa manance. Pacientul prezinta inflamatia ganglionilor limfatici regionali, sindrom febril
cu temperatură de 39-40◦C si stare generala care se altereaza rapid.
Exista o hiperemie si un edem marcat la nivelul unei singure loje amigdaliene. Uvula este
edematiata si impinsa catre partea neafectata. Mucoasa poate fi acoperita cu exsudat
mucopurulent.
Complicatii: - sunt rare in conditiile terapiei moderne.
Diagnosticul diferential – se face cu neoplasme amigdaliene, abcese parafaringiene,
abcese retrofaringiene, abscesul molarului 3,
Tratament
Conservator: antibiotice administrate sistemic.(de obicei cedeaza la penicilina )
Chirurgical : drenajul sau amigdalectomia.
11 Angina Ludwing
Angina Ludwing este un process inflamator acut al planseului bucal cu invadarea
muschiului milohioid si raspandirea rapida la nivelul lojei submandibulare.
Prezinta urmatoarele caracteristici:
- raspandirea rapida a infectiei;
- extensia prin continuitate si nu limfatica;
- produce gangrene, infiltratie putreda, supurație in cantitate redusa sau nepurulentă.
Majoritatea abceselor (80%) sunt datorate infectiilor dentare, dar pot fi cauzate si de
tonsilitele linguale, traumatizarea sau patologia glandelor salivare.
Semne si simptome
- Varfuri crescute ale temperaturii, frisoane;
- Durere, odinofagie, trismus, disfagie, agitatie;
- Pacientul nu poate vorbi sau inghiti datorita interesarii linguale;
- Doua treimi posterioare si o treime anterioara ale limbii sunt impinse superior si
posterior cauzand obstructie aeriana.
Induratia, sensibilitatea, tumefactia submandibulara sunt evidente, prezenta celulitei
lemnoase a spatiului submaxilar.
Tratament:
- drenajul chirurgical produce eliminarea unei secretii serosanguinolente care rar are
caracter purulent.
- Doze crescute de penicilina sau cefalosporina (pana la rezultatul antibiogramei)
- Controlul fluxului aerian prin traheostomie sau intubatie nasotraheala.
12 Apneea obstructiva de somn definitie si diagnostic

Sleep apnea reprezinta incetarea fluxului de aer la nivelul narilor si gurii pentru cel putin
10 secunde in timpul somnului.
Sleep apnea nu reprezinta o afectiune noua. Dickens, in “Posthumous Papers of the

Pickwick Club” il descrie pe Joe cel obez si somnolent care “adoarme repede si sforaie in timpul
cat asteapta masa”.
Se estimeaza ca aproximativ 1-2 % din pupolatie sufera de sleep apnea.
Exista 3 tipuri de sleep apnea:
- sleep apnea obstructive - reprezinta incetarea fluxului de aer datorita obstructiei cailor
respiratorii superioare la nivelul faringelui;
- sleep apnea central - reprezinta incetarea efortului de respiratie ca rezultat al
inactivitatii muschilor respiratori ( datorita unei cauze centrale);
- sleep apnea mixta - care incepe ca o apnee centrala dar care rapid se transforma intr-o
apnee de tip obstructiv.
Diagnostic
Polisomnografia reprezinta o inregistrare continua si simultana a mai multor parametric
in timpul somnului. Polisomnografia determina tipul apneei; numarul, frecventa si durata
apneelor; gradul de desaturatie al oxigenului, prezenta aritmiilor cardiace.
Pentru evaluarea sleep apneei polisomnografia include elecroencefalografia (EEG),
electrocardiograma (ECG), elecrooculografia (EOG), elecromiografie submentala (EMG), fluxul
aerian nasal si oral, efortul expirator si saturatia oxigenului arterial masurata cu ajutorul
oximetriei.
Indicatorii ai severitatii sleep apneei.
Severitatea sleep apneei ar trebui determinate evaluand urmatorii factori:
- numarul, frecventa si durata apneelor;
- gradul de desaturatie al oxigenului arterial;
- prezenta aritmiilor cardiace;
- gradul de deteriorare pe timpul zilei.
Diagnostic diferential :
Trebuie luate in consideratie:
- sleep apnea de cauza centrala;
- mioclonii nocturne (miscari periodice ale picioarelor in timpul somnului) care
cauzeaza de asemenea somnolenta diurna.
13 Apneea obstructiva de somn definitie si tratament

Sleep apnea reprezinta incetarea fluxului de aer la nivelul narilor si gurii pentru cel putin
10 secunde in timpul somnului.
Sleep apnea nu reprezinta o afectiune noua. Dickens, in “Posthumous Papers of the
Pickwick Club” il descrie pe Joe cel obez si somnolent care “adoarme repede si sforaie in timpul
cat asteapta masa”.
Se estimeaza ca aproximativ 1-2 % din pupolatie sufera de sleep apnea.
Exista 3 tipuri de sleep apnea:
- sleep apnea obstructive - reprezinta incetarea fluxului de aer datorita obstructiei cailor
respiratorii superioare la nivelul faringelui;
- sleep apnea central - reprezinta incetarea efortului de respiratie ca rezultat al
inactivitatii muschilor respiratori ( datorita unei cauze centrale);
sleep apnea mixta - care incepe ca o apnee centrala dar care rapid se transforma intr-o apnee de
tip obstructiv
Tratament
Modificari ale comportamentului :
1. consumul de alcool in timpul serii agraveaza sleep apnea obstructivă.
2. medicatia cu efecte sedative agraveaza sleep apnea.
3. este de ajutor pentru acesti pacienti sa evite dormitul pe spate.
4. obezitatea trebuie de asemenea controlata prin dieta.
Tratamentul medical – nu este considerat eficace, s-au încercat:
1. medroxi-progesteronul;
2. antidepresivele triciclice.
Tratamentul mecanic:
1. Presiunea pozitiva continua nazala (CPAP)
Un sistem nazal de presiune pozitiva cuntinua se compune dintr-o masca siliconata care
se potriveste la nivelul nasului si care prin intermediul unui tub se ataseaza la o pompa de
aer.
Avantajele unui sistem de presiune pozitiva continua nazala sunt urmatoarele : nu este
invaziva, poate fi inlaturata in orice moment si conduce la eliminarea apneelor si hipopneelor.
Dezavantajele unui sistem de presiune pozitiva continua nazala sunt acelea ca nu este un
sistem confortabil si multi dintre pacinti nu il pot tolera. Adeseori conduce la simptome de
iritatie si congestie nazala. De asemenea este impracticabil la pacientii care calatoresc.
2. Alt tratament consta infolosirea unui mecanism de retinere al limbii, care este
introdus in cavitatea bucala pe timpul noptii si care retine limba anterior.
Tratamentul chirurgical
În formele ușoare de sleep apnea când pacientul prezinta deviatie de sept sau hipertrofie
amigdaliana, septoplastia sau amigdalectomia pot conduce la o imbunatatire marcata.
Tehnica folosita cel mai frecvent este uvulo-palato-faringoplastia (UPPP).
UPPP rezolvă obstructia orofaringiana prin excizia tesului moale in exces care include
mucoasa palatului moale, uvula si amigdalele palatine.
Dupa efectuarea UPPP aproape in toate cazurile sforaitul este eliminat, dar numai la 50%
dintre pacienti numarul apneelor este redus cu 50 % sau mai mult.
Acei pacienti care au sleep apnee moderata si care au un exces ponderal mai mic raspund
mai tarziu la tratamentul chirurgical.
Cand pacientul prezinta un risc crescut datorita aritmiilor cardiace severe, tratamentul de
urgenta este traheostomia.
Traheostomia conduce la o inlaturare completa a sleep apneei; totusi traheostomia

prezinta multe complicatii.
Chirurgia majoră de avansare mandibulara are success la unii dintre pacienti. Acest tip de
chirurgie se practică în cazuri selecționate.
14. Tumorile benigne ale cavitatii orale si ale faringelui
Tumori benigne ale cavitatii orale , incluzand limba si orofaringele
Hemangioamele si limfangioamele, papiloame, tumori ale tiroidei linguale.
Simptomatologie: sangerari recurente, obstructia cailor aeriene sau disfagie.
Tratamentul este chirurgical.
Tumori benigne ale faringelui

Angiofibromul rinofaringelui – este cel mai frecvent.
Acesta apare exclusiv la sexul masculin, debutul fiind în jurul vârtsei de 10 ani.
Patogenie
Fibromul rinofaringian din punct de vedere histologic este benign dar datorita dezvoltarii
expansive din punct de vedere clinic este considerat de natura maligna. Tumora, de obicei,
prezintă o bază largă de implantare la nivelul corpului osului sphenoid. Are un ritm de creştere
relativ mare, după ocuparea spaţiului rinofaringian tumora se extinde la nivelul sinusurilor
paranazale, sfenoidal şi etmoidal, fosei pterogopalatine, orbitei, în final după erodarea bazei
craniului, se extinzânde şi în interiorul cavităţii craniene.
Simptomatologie
La debut, simptomatologia este reprezentată de: senzaţia de plenitudine auriculară,
obstrucţie nazală, epistaxis, secreţii nazale posterioare, voce nazonată, rinosinuzite purulente,
cefalee, obstrucţia ostiumului trompei lui Eustachio care determină catarul urechii medii şi otite
medii purulente cu hipoacuzie de conducere. Rinoscopia posterioară arată prezenţa unei
formaţiuni gri-roşiatice, care poate fi lobulată sau nu şi care prezintă prelungiri ce pot penetra
choanele şi fosa Rosenmuller. La palpare tumora este de consistenţă dură. Palparea trebuie
realizată numai în condiții de spital deoarece manevra poate cauza sângerări importante.
Diagnostic
Biopsia nu este recomandată datorită hemoragiei massive care poate apare.
Diagnosticul este pus pe baza anamnezei (epistaxis repetat), rinoscopiei posterioare şi a
radiografiilor. Angiografia bilaterală a arterelor carotide interne şi externe este indicată în cazul
tumorilor extensive. Scanarea CT va demonstra existenţa unei leziuni vasculare. Pot fi observate
de asemenea, eroziuni la nivelul bazei de craniu.
Diagnosticul diferenţial – include hipertrofia adenoidiană, polipul choanal, limfomul,
teratomul, condromul.
Tratament
Tratamentul de elecţie este chirurgical – îndepărtarea prin abord combinat transpalatin şi

transmaxilar. Altă posibilitate de acces constă în rinotomie laterală. Tratamentul chirurgical
trebuie precedat de embolizarea ramurilor arteriale.
Radioterapia este o măsură paleativă, atunci când riscul operator este crescut (extensie
masivă a tumorii la nivelul fosei craniale mijlocii).
15.Carcinomul lingual
Carcinomul lingual
Două treimi anterioare ale limbii aparţin cavităţii orale în timp ce o treime posterioară
aparţine orofaringelui.
Patogenie
Carcinomul lingual apare de obicei la bărbaţi în decadele 6-7 de viaţă. Factorii etiologici
implicaţi include consumul de alcool şi tutun, igiena orală deficitară, sifilisul şi ciroza.
Simptomatologie
Orice ulceraţie care nu prezintă o vindecare rapidă şi orice arie hiperkeratozică ar trebui
să fie suspectate de cancer incipient. În stadiile iniţiale durerea poate fi de mică intensitate sau
poate lipsi.
Pe parcursul creşterii în dimensiuni a tumorii, pacientul acuză durere cu indurarea şi
infiltrarea ţesutului subiacent şi prezenţa limfadenopatiei regionale care afectează ganglionii
limfatici din triunghiul submandibular, jugulodigastrici şi din grupul cervical profound.
Marea majoritate sunt carcinoame scuoamo-celularekeratinizate. Cele nekeratinizate şi
anaplastice sunt rare.
Tratament
Leziunile T1 şi T2 din regiunea anterioară a limbii pot fi îndepărtate prin glosectomie
parţială. Combinarea tratamentului chirurgical cu radioterapia este recomandată în cazul
carcinoamelor din stadiile III şi IV. În toate cazurile se recomandă evidarea ganglionară cervicală
radicală.
16.Carcinomul orofaringian
Carcinomul orofaringian
Cele mai multe (95%) neoplasme localizate la nivelul orofaringelui sunt carcinoame
scuamo-celulare. Diagnosticul histologic include limfoame, neoplasme ale glandelor salivare sau
mai rar sarcoame sau melanoame.
Carcinoamele scuoamo-celulare ale faringelui apar cel mai frecvent în decada a 5-a de
viaţă cu o rata de aparitie de aproximativ 4:1 pentru sexul masculin.
Factorii etiologici implicați in carcinomul orofaringian sunt: fumatul, abuzul de alcool,
igiena orala precara.
Carcinomul de baza de limba este diagnosticat frecvent în stadii avansate, când apare
odinofagia severa. Se însoțește frecvent de metastaze în ganglionii sateliți.
Amigdalele si lojele amigdaliene sunt cele mai comune localizari pentru carcinomul
orofaringian. Aceste tumori sunt mai usor diagnosticate decat tumorile linguale datorita
accesibilității examinării.
Carcinomul palatului moale apare aproape intotdeauna pe suprafata anterioara a acestuia
si frecvent este multicentric.
Tumorile localizate medial prezinta un risc crescut de metatstazare bilaterală.
In general, radioterapia si tratamentul chirurgical au un rezultat asemanator pentru
cancerele orofaringiene stadiul I.
Pentru stadiile II si III operabile, combinarea tratamentului chirurgical cu radioterapia pare a

oferi un control local si regional mai bun decat modalitatile unice de tratament.
17. Tulburarile functionale ale laringelui

TULBURARI FUNCTIONALE
Acestea au cause: nervoase, miogenice, articulare sau functionale. Sunt caracterizate prin
modificari ale vocii cum ar fi disfonia sau afonia si prin dispnee.
Corzile vocale prezinta diferite pozitii in timpul functionarii sau in paraliziile relative fata
de o linie de referinta imaginara a axului sagital glotic.
Fiziologic pozitia mediala este adoptata in fonatie. Pozitia laterala a abductiei apare in
inspir.
Pozitiile paramediane sunt observate in paraliziile de nerv recurrent:
Din punct de vedere clinic cea mai importanta paralizie este cea produsa bilateral de lipsa
functiei nervului recurent. Datorita traseului sau mai lung nervul laringian recurrent stang
este paralizat in 78% din cazuri, cel drept in 16 % si amandoua in 6 %.
Paralizia corzilor vocale este un semn de boala si nu un diagnostic. Barbatii sunt afectati
de 8-10 ori mai rar decat femeile.
Etiologie - poate fi o afectarea pulmonară malignă, trauma chirurgicală, inflamatorie, trauma
nonchirurgicala sau neurologica etc.
PARALIZIA UNILATERALA A NERVULUI RECURENT

Simptomatologie – include disfonia in fazele acute, cu o imbunatatire a vocii in etapele
urmatoare. Nu exista o obstructie respiratorie apreciabila. Pacientul nu mai poate canta.
Larinoscopia prezinta coarda vocala imobilizata in pozitia paramediana pe partea
afectata.
Tratament
Daca boala cauzala nu poate fi tratata in mod satisfacator pacientului i se recomanda
tratament foniatric, cu realizarea apropierii compensatorii a corzilor vocale prin actiunea
corzii vocale care este inca in functiune.
Pentru cei care folosesc vocea in profesie tratamentul constă în injectare de Teflon.
PARALIZIILE BILATERALE ALE NERVULUI RECURENT

Pot fi paralizii bilaterale cu corzile vocale în abducţie sau în adducţie.

Paraliziile bilaterale în adducţie
Acestea sunt frecvent intalnite dupa tiroidectomie, celelalte cauze sunt rare.
Simptomatologie
Vocea este normala dar exista dispnee de efort, suprapunerea unei inflamaţii acute poate
pune viata in pericol fiind necesara traheostomia.
Tratament
Traheotomie pentru dificultatile respiratorii.
Tratament chirurgical (aritenoidectomie, aritenoidopexie, cordectomie şi cordopexie) :
Prin procedee clasice pe cale externă;
Endoscopic – cu laserul
Paralizii bilaterale în abducţie
Este in general reprezentata de afonia isterica, mai putin comune sunt cauzele organice
(afectare a sistemului nervos central cum ar fi paralizia bulbara).
18.Leziunile postintubationale
LEZIUNILE POSTINTUBATIONALE
Pot fi acute sau cronice
Leziunile postintubationale acute
Intubatiile repetate sau incorrect executate, folosirea unui tub cu o dimensiune
necorespunzatoare, folosirea unor presiuni respiratorii intermitent pozitive, hiperextensia conduc
la aparitia paraliziilor miogene sau neurogene, uscaciunea mocoasei datorata premedicatiei
faciliteaza lezarea mucoasei. Complicatiile laringiene apar la adult dupa mai putin de 48 de ore
dupa intubatie in timp ce la copii mici leziunile mucoasei se manifesta in medie intre zilele 3-7
postintubatie.
Simptomatologie – este reprezentata de disfonie, atacuri de tuse, durere si hemoptizie.
Laringoscopia evidentiaza hematom subepitelial, leziuni mucosae superficiale si profunde si
poate evidentia eventuale rupturi de coarda vocala sau subluxatii ale cartilajului aritenoid.
Granulomul postintubational este de obicei bilateral si localizat la nivelul procesului vocal al
cartilajului aritenoid.
Tratament
Leziunile mucoase superficiale se pot vindeca spontan in cateva zile. Ruptura corzii vocale sau
subluxatia cartilajului aritenoid presupune efectuarea unei interventii chirurgicale.
Leziunile postintubationale cronice

Dupa o intubatie incorecta, dupa folosirea unui tub de diametru prea mare sau prea rigid pot
apare leziuni care includ hiperemii si edeme endolaringiene sau subglotice, defecte mucoase
ischemice cu membrane fibrinoase, leziuni de necroza si ulceratii care conduc mai tarziu la
leziuni de ulceratie, granulatie, pericondrite, necroza cartilaginoasa, sinechii si stricturi.
Simptomatologia – este reprezentata de disfonie sau dispnee laringiana care apare intre cea de a
2-a si a 8 –a saptamana dupa intubatie.
Tratament- este chirurgical; granulomul este indepartat prin microchirurgie endolaringiana sau
laser cu logopedie postoperator.
19.Laringita acuta subglotca

Laringitele acute subglotice
Laringitele acute subglotice sunt afectiuni foarte severe. Frecvenţa maxima se situează intre
primul si al cincilea an de viata.
Etiologie
Etiologia nu este pe deplin elucidata dar afectiunea este frecvent asociata cu infectarea cu virus
influenza. Infectiile recurente ale nasofaringelui si obstructia nazala datorata adenoiditelor
hipertrofice si amigdalitelor sunt importante in etiologie. Vremea rece pare sa duca la o crestere a
morbiditatii.
Patogenie
Modificarile principale intralaringiene, constand intr-o inflamaţie substantiala a mucoasei, sunt
observate la nivelul regiunii subglotice.
Simptomatologie
Episoadele acute de laringita acuta subglotica au un debut brusc la copiii cu infectie respiratorie
înaltă. Copilul este practic trezit din somn de o tuse uscata si cu un stridor rapid crescator.
Tabloul clinic complet se realizeaza intr-un timp scurt si alarmeaza. Vocea este aspra, tusea
uscata inrautatindu-se rapid; exista de asemenea stridor şi cornaj inspirator, expirator sau mixt ce
conduce la o obstrucţie repiratorie severa şi apariţia cianozei, palorii periorale si inrautatirii
simptomelor datorita fricii de asfixie . Laringoscopia evidentiaza edemul mucoasei subglotice
sau formarea de cruste.
Tratament
Datorita supresiei reflexelor respiratorii , sedativele nu ar trebui niciodata administrate copiilor.
Se administreaza cortizon sistemic. Se recomandă aerosoli cu adrenalină.
Antibioticele sunt administrate pentru prevenirea infectiilor secundare.
In urgente se poate practica intubarea endotraheala care de obicei este limitata la 1-2 zile.
Traheostomia este folosita in obstructiile severe si atunci cand se formează cruste.
20.Epiglotita acuta
Epiglotita acuta
Este inflamaţia epiglotei care se extinde la nivelul vestibulului laringian.
Etiologie
Este cauzată de Haemophilus influenzae tip B. Afectiunea a fost observata la copii dar se
intalneste si la adulti.
Simptomatologie
Debuteaza cu o infectie la nivelul cailor respiratorii superioare şi cu febră mare.

La deglutitie pacientul prezinta o durere severa care il face sa refuze alimentatia, fapt care poate
conduce la deshidratare si colaps circulator.Dispneea se agravează rapid. Laringoscopia
evidentiaza epiglota tumefiată şi congestivă. Apăsarea limbii cu spatula poate cauza un spasm
glotic fatal.
Tratament
Epiglotita acuta este o urgenta. Pacientul trebuie internat si tratat cu steroizi administrati
intravenos , antibiotice cu spectru larg in doze crescute.
In zilele noastre traheostomia este rar practicata ca o procedura de urgenta, deoarece intubatia
orotraheala este folosita în primă intentie.
Diagnosticul diferential cu alte laringite acute.
21.Laringotraheobronsitele acute
Laringotraheobronsitele acute
Laringotraheobronsitele reprezinta o infectie acuta a tractului respirator inferior existand o
extindere a infectiei de la nivelul laringelui la nivelul subdiviziunilor mici ale arborelui bronsic.
Etiologie – este determinate probabil de prezenta unui virus (Parainfluenza tip 1-4);
Haemophilus influenzae, streptococci, stafilococi si pneumococi. Afectiunea apare frecvent la
copii intre varsta de 1-3 ani.
Patogenie – extinderea inflamatiei la mucoasa care captuseste tractul respirator inferior, urmat
de congestie, edem si exsudatie.
Simptomatologie – apare ca o simpla receala, excepatnd prezenta tusei latratoare. In timp scurt
apare raguseala si stridorul inspirator. Anorexia si febra sunt intalnite in stadiile incipiente.
Nelinistea, deshidratarea si oboseala pot fi sesizate mai tarziu.
Agitatia si pulsul crescut (pana la 140/minut) si frecventa respiratorie crescuta (80/min) sunt
semne ale cresterii nivelului de dioxid de carbon. În stadiile terminale apare paloarea si cianoza
şi diminuarea zgomotelor respiratorii
Tratament
1) Antibiotice (ampicilina – 150mg/kg/zi);
2) Corticosteroizi;
3) Oxigen;
4) Traheotomia sau intubatia nasotraheala;
5) Umidifierea aerului;
6) Fluide administrate parenteral;
7) Sedarea este contraindicată.
22.Laringitele cronice
LARINGITELE CRONICE
Orice afectiune inflamatorie cronica nespecifica a mucoasei laringiene cu o durată de
peste 3 luni poate fi catalogata drept o laringita cronica.
Etiologie
Laringitele cronice afecteaza in general barbatii de varsta medie. Multi factori, exogeni sau
endogeni, au fost incriminati ca agenti cauzali. Afectiunea este datorata toxinelor exogene cum
ar fi fumatul, clima, aerul poluat dar şi suprasolicitarea vocala la vorbitorii profesionisti,
obstructia nazala, diabetul, hipotiroidismul si hipovitaminoza A.
Simptomatologie
Pacientii acuza raguseala si uneori tuse uscata. Acestea persista cateva saptamani sau luni.
Laringoscopia evidentiaza mucoasa laringiana hiperemica. Corzile vocale pierd coloratia alba si
devin roz sau rosii.
Relatia dintre modificarile epiteliale cronice din laringita cronica (keratoza, leukoplazia,
pahidermita, hiperplazia celululor scuamoase) si carcinomul laringian a fost demonstrata.
Tratament
Tratamentul principal consta in eliminarea toxinelor exogene cum ar fi tutunul. Se recomandă

repausul vocal si daca este necesar corectia deviatiei de sept pentru restabilirea respiratiei nazale.
Antibiotice cu spectru larg administrate pe cale orală. Controalele laringoscopice.
Microlaringoscopia si biopsia trebuie effectuate când afecţiunea trenează sau când se bănuie
malignizarea, fiind singura metoda de detectare timpurie a malignitatii.
23.Polipul si nodulul corzilor vocale

TUMORI BENIGNE
Polipii corzilor vocale
Reprezintă cea mai frecventă tumoră benignă a corzilor vocale. Boala afectează bărbaţii
cu vârsta cuprinsă între 30-50 ani.
Inflamarea laringelui, suprasolicitarea vocală şi disfuncţiile vocale hiperkinetice
reprezintă factorii predispozanţi.
Simptomatologie
Simptomatologia este reprezentată de răguşeală, afonie, atacuri de tuse. Dispneea apare în
czul polipilor de mari dimensiuni.
Laringoscopia evidenţiază un polip seroedematos sau hemoragic care se întinde de regulă
de la marginea liberă a corzilor vocale şi care poate fi pediculat sau sesil.
Tratament
Polipul poate fi indepărtat prin laringoscopie indirectă sau direct prin microchirurgie
laringiană.
Nodulii vocali (nodulii cântăreţilor) (vezi şi suprasolicitarea vocală cronică)

Etiologie
Nodulii vocali pot fi cauzaţi de:
- suprasolicitare vocală : ţipete (copii), voce grosă (adulţi), tehnici grşite (cântăreţi).
- alţi factori: alergie, infecţii respiratorii înalte, sinuzite, tutun, alcool.
Simptomatologie
Nodulii vocali provoacă răguşeală. Laringoscopia indirectă evidenţiază la nivelul joncţiunii
dintre treimea anterioară cu cea medie, de obicei bilaterale, noduli albi, fermi.
Tratament
Excizia microlaringoscopică sau vaporizarea laser urmată de logopedie (consilierea părinţilor
şi reabilitare psihoterapeutică pentru copii).
24.Papilomatoza laringiana si edemul Reinke

Papilomul
Este cea mai frecventă tumoră benignă a laringelui.
Există două forme de papiloame – forma juvenilă în care papiloamele sunt frecvente şi de obicei
regresează după pubertate şi o formă a adultului în care papiloamele sunt unice şi nu regresează
spontan. Forma întâlnită la adult tinde să degenereze malign.
Etiologie - Papiloamele sunt suspectate de a avea origine virală.
Simptomatologia – include răguşeala şi obstrucţia respiratorie. Afonia sau plânsul cu intensitate
scăzută sunt frecvent primele semne la copii. Dispneea este prezentă. Laringoscopia evidenţiază
prezenţa nodulului solitar sau papiloamelor extinse de la nivelul corzilor vocale până în spaţiul
subglotic, trahee şi bronhii. Suprafaţa lor este de culoare galben pai spre roşu, granulară cu
vilozităţi şi adesea are aspect muriform.
Tratament
Regresia spontană poate apare în copilărie.
Tratamentul este chirurgical. Au tendinţa marcată de recidivă şi malignizare la adult.
Traheotomia este necesară ocazional.
Edemul Reinke
Reprezintă edemaţierea submucoasei corzilor vocale.
Etiologie
Cauza edemului Reinke nu este cunoscută. Un rol major îl joacă probabil alergia,
infecţiile si mai ales iritaţiile locale. Edemul afectează de obicei, persoanele care îşi folosesc în
mod intens vocea.
Simptomatologie
Îngroşarea vocii. Vocea devine monotonală. Există frecvent o tuse uscată.
Laringoscopia evidenţiază o inflamaţie edematoasă bilaterală a corzilor vocale.
Tratament constă în microchirurgie şi logopedie după 2-3 săptămâni.
25.Carcinomul laringian
Neoplasmul de laringe reprezintă aproximativ 1-2 % din tumorile maligne şi
aproximativ 45 % din carcinoamele capului şi gâtului.
O caracteristică a carcinomului laringian este frecvenţa mare la bărbaţi care sunt de 5

ori mai afectaţi decât femeile. Incidenţa maximă se înregistrează între 55 şi 65 ani.
Carcinomul scuamocelular este cel mai frecvent neoplasm al laringelui (95 % din
cazuri). Alte forme include: adenocarcinomul verucos şi sarcomul.
Factorul predispozant cel mai important este fumatul. Fumătorii sunt de 4 ori mai mai
expuşi decât nefumătorii.
Consumul de alcool acţionează sinergic cu fumatul, crescând riscul de cancer.
Fumătorii alcoolici sunt de 16 ori mai expuşi riscului decât nefumătorii. Expunerea la azbest
reprezintă de asemenea factor predispozant.
Simptomatologie
Simptome majore:
- disfonia – este cel mai important simptom al cancerului laringian glotic;
- dispnea şi stridorul sunt simptome cardinale ale cancerului laringian subglotic;
- disfagia sau dificultatea la înghiţit pentr localizarea supraglotică;
Simptome minore:
- durerea –iritaţie la nivelul gâtului sau otalgie reflexă ipsilaterală;
- tuse cronică şi hemoptizie
Alte simptome:
- tumefacţie la nivel cervical (metastaze la nivelul nodulilor limfatici);
- halitoză – datorită necrozei tumorale;
- pierdere în greutate datorită nutriţiei deficitare;
- sensibilitate laringiană - necroză tumorală sau supuraţie;
Carcinomul glotic
Carcinomul glotic apare la nivelul corzilor vocale care sunt acoperite de epiteliu pavimentos.
Tumora invadează comisura anterioară deseori extinzîndu-se sub corzile vocale şi dincolo de
laringe, anterior prin membrane cricotiroidiană prin canalele vasculare şi de asemenea lateral
prin conul elastic.
Extensia verticală a carcinomului glotic la regiunea subglotică şi supraglotică pare să apar mai
frecvent decât extensiacontrolaterală.
Fixarea corzilor vocale implică invazia profundă cu implicarea muşchiului tiroaritenoidian.
Carcinomul supraglotic
Regiunea supraglotică cuprinde vârful epiglotei incluzând marginile libere, corzile false şi
ventriculul laringian.
În mod obişnuit carcinomul supraglotic interesează epiglota; tumora invadează aproape
intotdeauna cartilajul.
Carcinomul cu punct de plecare benzile ventriculare este mai puţin frecvent. Aceste tumori tind
să se extindă superficial pe suprafaţa mucoasă a epiglotei şi pe faldurile ariepiglotice. Foarte
importantă este extensia în spaţiul paraglotic.
Carcinomul subglotic
Spaţiul subglotic începe la 10 mm sub marginea liberă a corzilor vocale şi inferior de marginea
inferioară a cartilajului cricoid.
Carcinomul subglotic primar este rar şi de obicei unilateral. Aceste tumori se extend întotdeauna
(prin conul elastic) către regiunea glotică şi invadează rapid pericondrul tiroidului şi cartilajul
cricoid.
26.Hematomul septului nazal

Hematomul septal
Definiţie – O colecţie sanguina între mucopericondrium sau mucoperiost şi cartilajul sau osul
septului nazal.
Etiologie : cel mai frecvent este datorata traumatismelor , mai rar datorită bolilor de sânge.
Simptomatologie – obstrucţia nzală este frecvent bilateral si deseori completă.
Rinoscopia anterioară si palpare cu stiletul butonat – pun diagnosticul
Complicaţii:
- Abces septal;
- Necroza cartilajului;
- Îngroşarea cartilajului datorită fibrozei;
- Nas în formă de şa.
Tratament:
- Incizie largă şi drenaj
- Pansament nazal pentru a preveni reacumularea de sânge şi de a determina readerarea
mucopericondrului şi mucoperiostului.
- Antiboitic pe cale generală pentru a preveni infecţia secundară.
27.Abcesul septului nazal

Abcesul septului nazal
Etiologie – este frecvent secundara unui hematom; poate complica furunculul nazal.
Simptomatologie:
- Obstrucţia nazală este deseori competă;
- Durerea nazală poate fi severă şi pulsatilă;
- Cefaleea şi febra fac frecvent diferenţa dintre abces şi hematom.
Rinoscopia anterioară – tumefactie neteda, sensibila la nivelul septului intr-una sau in ambele
fose nazale, de culoare purpurie. Durere la presiune. Eritemul radacinii nasului.
Complicaţii:
- Necroza cartilajului urmată de deformare exterioară;
- Perforaţia septului nazal;
- Meningita şi tromboza sinusului cavernos.

Tratament:
- Incizia trebuie menţinută dechisă cu ajutorul unui tub de dren;
- Antibiotice administrate sistemic;
Rinoplastia poate fi necesară.
28. RINITA ACUTĂ (coriza)
Definiţie –este o inflamaţie nespecifică acută a mucoasei cavităţilor nazale.
Epidemiologia:
- Este cea mai comună afecţiune a oamenilor;
- Apare în toate ţările lumii.
Etiologie :
- Agentul etiologic este de obicei de natură virală şi cel mai important grup este cel al
Rhinovirusurilor; afecţiunea poate fi cauzată de numeroşi alţi viruşi cum ar fi
Influenza virus, Coxakie , Reovirus, ECHO virus, Parainfluenza virus, Adenoviruşi
(care afectează în principal faringele);
- Pot apare infecţii bacteriene secundare.
Patogeneză – afecţiunea este răspândită prin intermediul picăturilor nazale.
În 24 de ore după infecţie primele schimbări apar în epiteliul cavităţilor nazale şi faringelui.
După o scurtă perioadă de ischemie, mucoasa devine hiperemică , edemaţiată şi prezintă

infiltraţii leucocitare.2 până la 5 zile, mai târziu, epiteliul columnar ciliat este descuamat urmând
regenerarea unui nou epiteliu.
În cazul infecţiilor bacteriene secundare secreţia devine galben verzuie. Edemul mucoasei nazale
poate închide ostiumul sinusurilor nazale şi trompei lui Eustachio cauzând complicaţii otologice
şi sinusale.
Simptomatologie
Stadiul prodromal – este caracterizat de o stare generală de indispoziţie (înfrigurare , cefalee,

oboseală) şi febră cu valori medii asociate cu o senzaţie de arsură, mâncărimi şi senzaţie de
uscăciuni în rinofaringe. Rinoscopia evidenţiază în acest stadiu o mucoasă palidă şi uscată.
Stadiul cataral – în câteva ore apare secreţie nazală apoasă, obstrucţie nazală, hiposmie,
lăcrimare şi alterarea stării generale .Rinoscopia evidenţiază o mucoasă inflamată, roşie acoperită
cu secreţii apoase.
Stadiul mucos – după câteva zile, simptomele locale încep să regreseze, secreţia vâscoasă şi
simptomele generale diminuă.
Stadiul de rezoluţie – în 5-10 zile întregul proces este vindecat.
Dacă infecţiile bacteriene secundare apar, secreţia este purulentă şi evoluţia bolii este prelungită.
Diagnostic diferenţial:
1.faza iniţială a altor boli virale când simptomele de mai sus sunt complicate de alte manifestări
cum ar fi diareea , exantemul acut , etc.
2. difteria nazală.
3. rinitele alergice şi vasomotorii.
Complicaţiile sunt rare:
1. Complicaţii otologice
2. Complicaţii sinusale
3. Infecții ale tractul respirator inferior
Tratament
Profilactic :
- Creşterea imunităţii pacientului;
- Adenoidectomia la copii;
- Contactul cu pacienţii diagnosticaţi trebuie evitat.
Terapeutic :
- Nu există un tratament specific pentru rinitele virale;
- Tratamentul simptomatic constă în măsuri generale cum ar fi :
▪ repaus şi căldură;
▪ decongestionante locale;
▪ analgezice (aspirină);
▪ vitamina C şi antihistaminice – au o valoare îndoielnică.
- Măsuri locale cum ar fi :
▪ Picături nazale decongestionante – vor fi prescrise numai pentru

limitarea bolii şi apoi numai pe o perioadă de maxim 10 zile (datorită
efectului de rebound);
▪ Inhalaţii.
Tratamentul antibacterian (antibiotice):
- Este necesar pacienţilor cu risc pentru infecţii bacteriene secundare (culturi şi teste de
sensibilitate- ar trebui efectuate mai întâi);
29. Furuncoloza vestibulului nazal
DEFINIŢIE- infecţia acută cu Stafilococul auriu a unuia sau mai multor foliculi pilosebacei de
la nivelul vestibulul nazal.
Simptomatologie- durerea de intensitate crescută ce devine severă. Febra şi cefaleea pot fi

prezente.
Evoluţie – furunculul poate abceda spontan în vestibul în aproximativ 5-6 zile.
Complicaţii:
- Tromboza sinusului cavernos;
- Celulita buzei superioare;
- Abcesul septului.
Tratament: - manevrele nazale sunt interzise din cauza pericolului de diseminare a infecţiei şi
complicaţiilor cum ar fi tromboflebitele şi tromboza sinusului cavernos.
- Local :pansamente umede cu alcool;
- Sistemic : antibiotice antistafilococice (acestea trebuie continuate câteva zile după

dispariţia simptomelor).
30. Rinita atrofică primară (ozena)
Epidemiologie:
- Afecţiunea este întâlnită mai frecvent la femei;
- Există o concentrare geografică în Europa de Est şi India.
Patogeneză :
- Este necunoscută dar este probabil de natură multifactorială;
- Ereditatea trebuie luată în consideraţie.
- Afecţiunea începe cu un stadiu de hipertrofie şi devine atrofică după o perioadă .
Anatomie patologică :
- Epiteliul suferă o metaplazie scuamoasă; celulele caliciforme, glandele seromucinoase

şi fibrele nervoase senzoriale degererează.
Simptomatologie:
- Afecţiunea poate debuta la vârstă tânără;
- Este frecvent bilaterală;
- Pacientul se plânge de obstrucţie nazală în ciuda unei căi aeriene dilatate;
- Există secreţie fetidă şi cruste;
- Datorită anosmiei , pacientul nu sesizează mirosul pe care îl degajă.
Rinoscopia arată:
-în formele uşoare : mucoasa nazala acoperita de cruste în special în partea anterioară a nasului;
-în formele severe (ozena): secreţii uscate galbene-verzui şi cruste cu miros, cavitatea nazală
apare foate largă.
Uscăciunea şi crustele sunt regăsite şi la nivelul tractului respirator inferior (faringe, laringe,
trahee).
Rinita atrofică secundară este datorată lezării mucoasei nazale de către traumatisme, chirurga
extensivă, praf, temperatură şi umiditate anormale, expunere profesională la lemn, sticlă şi
azbest.
Tratament
Tratamentul conservativ – constă în îndepărtarea crustelor prin spălătura de câteva ori pe zi cu

soluţie caldă izotonică urmată de aplicarea locală de vitamină A sau soluţie de iodură de potasiu.
Măsurile chirurgicale constau în :
- Îngustarea căilor aeriene folosind implante submucoase din material plastic, os sau
cartilaj.
- Închiderea nărilor cu un lambou cutanat timp de câteva luni (şapte).
31. Rinita hipertrofică
Definiţie – este o inflamaţie cronică ireversibilă a mucoasei nazale caracterizată de transformări

hipertrofice permanente;
- Poate fi considerată un stadiu avensat al rinitei cronice simple.
Patogeneză - cauzele sunt aceleaşi ca în rinita cronică simplă.
Anatomie patologică:
- Epiteliul ciliat prezintă o tendinţa la metaplazie scuamoasă;
- Mucoasa devine treptat nodulară şi prezintă micropolipi;
- Hipertrofia cornetului inferior.
Simptomatologie : este asemănătoare cu cea din rinita cronică simplă dar îngroşarea mucoasei
nu răspunde la administrarea de picături nazale decongestionante.
Rinoscopia arată:
- mucoasă granulară sau nodulară la nivelul cornetelor;
- micropolipi;
- polipi nazali;
- choanele sunt blocate de mase muriforme.
Diagnosticul diferenţial : este similar cu cel al rinitei cronice simple.
Tratamentul este chirurgical:
1. Micşorarea cornetului inferior prin :
- Agenţi sclerozanţi (hidrocortizon);
- Criochirurgie;
- Electrocoagularea prin diatermie submucoasa sau cauterizarea lineara cu

galvanocauterul;
- Laser CO2 sau laser cu argon
2. Turbinectomie sau mucotomie.
32. RINITELE ALERGICE
Afecţiunea este frecvent ereditară şi constă intr-o reacţie anormală mucoasei nazale la
inhalanţi.Substanţele cauzatoare sunt numite “alergeni”.
Există două tipuri clinice de rinite alergice :
- Sezoniere;
- Non-sezoniere (perene).
Alergenii pereni sunt prezenţi tot timpul anului şi sunt dificil sau imposibil de evitat.Aceştia
includ : praful de casă, acarieni (Dermatophagoides), emanaţii animale (în special antigeni
salivari găsiţi la nivelul părului) şi mucegai. Există, de asemenea, şi alergeni profesionali, de
exemplu: făina pentru brutari, părul şi fragmentele epiteliale pentru coafori etc.
Alergenii sezonieri sunt de obicei reprezentaţi de polenul plantelor (copaci, iarbă etc).
Alergia şi infecţia : microorganismele (bacterii şi virusi) pot juca rol de alergeni.
Simptomatologia: - prurit, obstrucţie nazală, mucoasă edemaţiată sau polipoidă , secreţie nazală
apoasă şi strănut care în mod normal apar în crize paroxistice.Pacienţii acuză hiposmie şi
anosmie intermitente.
Examenul local – se observă o mucoasă nazală palidă, lividă; cornetele sunt inflamate, existând
rinoree apoasă. Polipii pot fi prezenţi în cavitatea nazală. În stadiul acut mucoasa poate fi intens
roşie.
Diagnostic
Rolul cel mai important în diagnostic îl are anamneza.
Citologia secreţiilor nazale, teste dermatologice, teste nazale provocate , determinarea valorilor
Ig E , RAST sunt explorări utile pentru diagnostic.
Diagnosticul diferenţial :
Rinitele vasomotorii, rinitele iritante, rinite non-alergice cu eozinofilie şi coriza trebuie luate în
consideraţie.
Tratamentul - este cauzal şi simptomatic.
Tratamentul cauzal:
- Evitarea alergenilor; presupune schimbarea climatului sau chiar schimbarea ocupaţiei

dacă este necesar.
- Desensibilizarea specifică si nespecifica.
Tratamentul simptomatic :
1. Tratament antihistaminic :
2. Medicaţie steroidiană :
- Topică (beclomethasone dipropionate spray
- Admistrarea orala a steroizilor în doze de atac este utilă pentru ameliorarea rapida, pe
termen scurt a simptomelor intolerabile;
3. Cromoglicatul disodic (Nasalchrom – 4% spray) – profilactic
Complicatii:
Apariţia polipilor nazali şi sinusali;
Implicarea tractului respirator inferior si a sinusurilor nazale.
Prognostic – boala regresează pe măsură ce pacientul înaintează în vârstă.
33. RINITA VASOMOTORIE
Definiţie – rinitele vasomotorii reprezintă o tulburare a sistemului parasimpatic cu evoluţie

paroxistică , avand etiologie necunoscuta. Simptomele sunt aceleaşi ca în rinitele alergice.
Factorii predispozanţi sunt ereditatea, stress-ul, bolile endocrine, iritaţii macanice care includ
creste septale sau deviaţii septale , medicaţia hipotensivă, agenţi de blocare adrenergici,
methildopa, rezerpina şi folosirea excesivă a medicaţiei locale vasoconstrictoare nazale care
produce rinită medicamentoasă; schimbările de temperatură sau umiditate, acoolul, praful, fumul,
etc.
Simptomatologia constă în atacuri de obstrucţie nazală care poate alterna stânga-dreapta, rinoree
apoasă şi abundentă , strănut.
Examenul local evidenţiază o mucoasă albăstruie, palidă, hipertrofia cornetelor inferioare, polipi.
Diagnosticul diferenţial include rinitele alergice, rinitele acute în faza de debut, corpi srăini şi
vegetaţii adenoide la copii.
Tratament :
1. Conservator:
· Evitarea factorilor iritanţi;
· Antihistaminice;
· Medicamente decongestionante în administrare locală sau orală;
· Steroizi pentru o perioadă limitată de timp;
· Sedative sau /şi tranchilizante.
2. Chirurgical:
· cauterizarea sau criochirurgia cornetelor inferioare sau mijlocii;
· îndepărtarea polipilor nazali sau corectarea deviaţiei septale sau a crestelor

septale;
· turbinectomia;
· neurectomia vidiană.
33. Sinuzita maxilară acută
Sinuzita maxilară este forma cea mai frecventă de sinuzită. Infecţia sinusală este urmarea unei
infecţii nazale virale sau bacteriene sau rareori a unei infecţii dentare.
Simptomatologie
· durere – severă, pulsatilă, de aceiaşi parte a feţei, în special în aria de distribuţie a

nervului infraorbitar;durerea iradiază la nivelul dinţilor şi în regiunea frontală;
· secreţia: rinoreea unilaterală este întotdeauna suspectă pentru sinuzită;
· obstrucţia nazală: poate fi intermitentă sau permanentă; obstrucţia nazală

unilaterală trebuie să conducă întotdeauna către suspiciunea de sinuzită;
· hiposmia sau anosmia sunt comune.
- stare de subfebrilitate sau temperatura cu valori normale.
Examinarea pacientului evidenţiază:
- edemul obrajilor (rar);
- sensibilitate la palparea şi presiunea sinusului afectat (frecvent);
- rinoscopia evidenţiază un cornet nazal mijlociu inflamat de aceeşi parte şi puroi la

nivelul meatului mijlociu.
Investigaţii:
- radiografia arată opacitate completă sau nivel de lichid în antrumul maxilar;
- diagnosticul este confirmat prin puncţie şi irigaţie;
- în sinuzita maxilară acută de origine dentară, secreţia este urât mirositoare

datorită organismelor anaerobe asociate afecţiunii dentare; cacosmia este
frecventă.
Tratament
În cazurile mai puţin severe tratamentul constă în administrarea de antibiotice cu spectru

larg(ampicilină, amoxicilină, amoxicilină/ clavulanat, cefaclor) şidecongestionante nazale.
La pacienţii cu simtomatologie severă se recomandă puncția spălătură sinusală.
La pacienţii cu sinuzită maxilară acută recurentă , persistentă , trebuie efectuată antrostomie

intranazală.
În sinuzitele de origine dentară, tratamentul se face prin puncția spălătură sinusală şi

antibioterapie generală. Trebuie efectuat concomitent tratamentul stomatologic.
35. Sinuzitele Cronice
Sinuzitele cronice maxilare
Simptomele sunt similare cu cele acute dar sunt mai scăzute ca intensitate.
Durerea este frecvent descrisă ca o senzaţie de presiune sau ca o durere surdă la nivelul sinusului
dar uneori pacienţii acuză nevralgii în aria de distribuţie a nervului infraorbitar.
Obstrucţie nazală
Secreţie nazală
Anomalii ale mirosului care includ anosmia sau chiar cacosmia (în special în infecţile de origine
ductală).
Sinuzitele cronice sunt câteodată acompaniate de bronşite ca în sindromul Mounier-Kuhn şi

sindromul Kartagener.
Simptomele pot include rinite cronice, hipertrofia cornetelor şi polipi.
Diagnosticul de sinuzită se pune în special pe baza radiografiilor.
Diagnostic diferențial - laringite sau faringite cronice.
Etmoidita cronică
Etmoidita cronică este aproape asimptomatică, poate fi prezentă o vagă senzaţie de presiune,
obstrucţie nazală, secreţie nazală, polipi nazali şi afectarea mirosului.
Computer tomografia şi endoscopia sunt necesare pentru diagnostic.
Sinuzitele frontale cronice
Simptomatologia este redusă la senzaţie de presiune la nivelul sinusului, sensibilitatea nervului

supraorbital la presiune si rinoree. Rinoscopia anterioara poate evidentia edemul mocoasei nazale
si rinita cronica. Diagnosticul este stabilit radiologic.
Sinuzitele sfenoidale cronice
Simptomatologia este similara cu cea din forma acuta dar este mai putin severa.
36. Sinuzite maxilare de origine dentara
Sinuzitele maxilare sunt cele mai des intalnite dintre toate infectiile sinusale , originea putand fi
nazala (90%) sau dantara (10 %).
Numarul dintilor implicati depinde de marimea antrumului. Al doilea premolar, primul si al

doilea molar sunt mai frecvent implicati in lezarea peretelui inferior al sinusului maxilar.
Radacinile lor pot trece prin, sau perfora peretele inferior al sinusului maxilar.
Diagnostic:
- nu exista antecedente de rinita, dar in istoric este prezenta o extractie dentara
- durere la nivelul obrazului – unilaterala;

- secretii unilaterale la nivelul metusului mijlociu – caracteristica este prezenta

puroiului urat mirositor datorat anaerobilor si saprofitilor asociati cu afectiunea
dentara.
- Cacosmia;
Radiografiile sunt utile – evidentiaza prezenta unei opacitati sau a unui nivel de lichid si ofera
informatii suplimentare despre dintii implicati.
Sinuzitele de origine dentara pot fi rezultatul unei extractii dentare, a unor abcese sau
granuloame apicale.
Tratament – consta in :
- irigarea sinusului si terapie generala cu antibiotice ca in sinuzitele maxilare de origine

nazala;
- un dinte sau o radacina dentara retinuta in sinus ar trebui indepartate prin abord
sublabial combinat cu drenaj intranazal;
- comunicarea oro-antrală observata in timpul extractiei se suturează imediat.

suficiente.
37. Complicatiile infectiilor sinusale - orbitale
Sunt cele mai comune complicatii ale infectiilor acute ale sinusurilor etmoidale la copii.
Complicatiile orbitale se transmit de la sinus la orbită pe cale osoasă; Tromboflebita reprezintă o

cale alternativă.
Periostita orbitala
Reprezinta primul stadiu al unei complicatii orbitale. Pleaoapele sunt edemațiate si congestive.
Local, prezintă durere la presiune.
Tratamentul consta in drenajul chirurgical al sinusului afectat.
Abceses subperiostic
O astfel de extindere are ca rezultat tumefierea, congestia pleoapelor, chemosis, durerea.
Tratamentul este chirurgical si consta in drenajul sinusului implicat.
Abcesesle orbitale
Apare un edem marcat si decolorarea pleoapelor, chemosis, exoftalmie si miscari limitate ale
globilor oculari.
Febra, frisoane ocazional si durere severa.
Este o urgenta serioasa.
Fundul de ochi trebuie studiat frecvent deoarece orice evidenta a unei hemoragii retiniene,
cresterea palorii discului optic sau scaderea vederii impune efectuarea unei decopresiuni
chirurgicale imediate. Este posibila extensia secundara a infecției la nivelul sinusului cavernos.
Diagnosticul diferential:
- inflamatia sistemului de drenaj lacrimal – exista o tumefiere profunda a ligamentului

palpebral medial, puroiul se scurge prin canalicule. Nu exista evidenta unei sinuzite;
- tromboza sinusului cavernos – simptomele oculare tind sa fie bilaterale. Schimbarile

de la fundul de ochi sunt marcate;
- neoplasmele orbitale;
- mucoceluri, osteoame – exista antecedente de tumefiere dureroasa.
Diagnosticul diferential se face cu ajutorul radiografiei, CT-ului si explorarii oftalmologice.
Tratament – este chirurgical.
38. Complicatiile infectiilor sinusale - Osteomielita osului frontal
Este cea mai comuna si cea mai serioasa osteomielita, fiind o afectiune care poate ameninta
viata. Este secundara unei sinuzite frontale datorita inflamatiei sau secundar unei traume sinusale
atunci cand este prezenta infectia. Raspandirea se poate face si pe cale hematogena.
Epidemiologie: apare la copii in orice moment dupa dezvoltarea unei sinuzite frontale dar
adolescenta este varsta la care apare cu predilectie.
Infectia poate penetra spre exterior cu formarea unui abces subperiostal local dincolo de peretele
anterior, sau poate trece intern in cavitatea intracraniala cauzand meningita sau abces epidural,
subdural, sau abces al lobului frontal, sau chiar tromboza sinusului cavernos prin infectia
sinusului sagital superior sau pe traiectul venei oftalmice.
Simptome – evolutia poate fi fulminanta sau lenta. Exista durere si sensibilitate la nivelul
sinusului, tumefierea regiunii sinusale , cu edemul si inflamarea pleoapei superioare. Starea
generala este afectata, pacientul are febra, frisoane, cefalee, pierderea cunostiintei.
Diagnosticul se bazeaza pe radiografii.
Tratamentul – este chirurgical- rezectia radicala a osului infectat si de asemenea drenajul

sinusului de origine;
Sunt indicate atitibiotice cu spectru larg in doze mari.
39. Complicatiile infectiilor sinusale - Osteomielita maxilara
Este mai putin comuna decat osteomieliata osului frontal.
Afectiunea are frecvent originea intr-o infectie dentara dar poate apare si prin trauma externa in
prezenta unei infectii sinusale sau prin raspandire hematogena, sau prin radionecroza post
radioterapie.
Tratament – tratamentul este chirurgical dublat de doze mari de antibiotice.
40. Complicatiile infectiilor sinusale - Tromboza sinusului cavernos
Tromboza sinusului cavernos apare de obicei secundar sinuzitelor sau de la un furuncul nazal sau
al buzei superioare. In aceste cazuri infectia se raspandeste pe traiectul venei angulare si venei
oflamice.
41.Tumorile maligne ale nasului si ale sinusurilor nazale
Epidemiologie – tumorile nasului si ale sinusurilor nazale sunt rare, reprezentand mai putin de
1% din tumorile maligne.
Histologie – cele mai frecvente tumori ale nasului si ale sinusurilor nazale sunt tumorile
epiteliale(carcinomul scuamocelular, carcinomul adenocistic, cilindromul si adenocarcinomul).
Tumorile mezenchimale (fibrosarcomul, osteosarcomul si melanomul) sunt rare (in jur de 15 %).
60% din tumorile nasului si ale sinusurilor nazale sunt carcinoame scuamocelulare, 15 %
adenocarcinoame, 10 % carcinoame nediferentiate. Ele apar cel mai frecvent in sinusul maxilar
(60%), in cavitatea nazala (20%) si in sinusul etmoidal (15%).
Simptome- diagnosticul in stadiile incipiente este dificil de efectuat, deoarece tumorile sunt
asimptomatice pentru o lunga perioada de timp; simptomele difera in functie de localizare si
origine si pot fi orbitale, nazale, faciale si dentare.
Simptomatologia tumorii sinusului maxilar include : obstructie nazala unilaterala, sangerare si

secretie nazala cronica unilaterala, parestezii faciale date de afectarea unui ram trigeminal,
tumefierea palatului si a feței, pierderea dentitiei, epifora si limfoadenopatie.
Aspecte fizice: defomare a fetei si a palatului, proptosis, prezenta polipilor in cavitatea nazala.
Ttumora apare in cavitatea nazala sau bucala sub forma unor burjoni, la nivelul alveolelor sau la
nivelul palatului.
Simptomatologia tumorilor etmoidale include: simptome nazale(secretii nazale sanguinolente si

obstructia cu o masa tumorala sau polipoida rosie, de mari dimensiuni), simptome orbitale
(diplopie, proptosis, epifora).
Diagnostic - Examinarea fizica completa si evaluarea endoscopica sunt importante in diagnostic.

Pacientul trebuie examinat de catre un oftalmolog si un neurolog.
CT și RMN-ul de sinusuri si de bază de craniu releva extensia tumorală (musculatura oculara,

creier, nerv optic, sinus cavernos si musculatura pterigoida).
Diagnosticul este confirmat prin biopsie.
Metastazele ganglionare sunt rare.
Diagnosticul diferential include : polipii cavitatii nazale, sinuzitele si complicatiile lor, tumorile
benigne.
Tratament Sunt cunoscute cateva metode de tratament a tumorilor maligne ale nasului si ale
cavitatilor nazale: tratament chirurgical, radioterapie si chemoterapie in functie de rezultatul
histologic. In unele circumstante o combinatie flexibila a acestor 3 metode poate sa produca cele
mai bune rezultate.
Tratament chirurgical in functie de originea si extinderea tumorii:
1. Maxilectomia partiala cu sau fara rezectia osului frontal;
2. Maxilectomia totala;
3. Maxilectomia partiala sau totala combinata cu exenteratia orbitei.
Disectia cervicala radicala cand este cazul.
Iradierea- radioterapia cu Cobalt 60 pana cand este atinsa doza tumorala de 60 Gy.
Radioterapia poate fi folosita singura pentru tumorile foarte sensibile (cum ar fi si tumorile
mezenchimale) si pentru tumorile inoperabile.
Radioterapia poate fi folosita atat inainte cat si dupa tratamenul chirurgical.
Ca o regula, tratamentul chirurgical trebuie efectuat inaintea radioterapiei, dar in tumorile de

mari dimensiuni radioterapia se utilizeaza preoperator.
Chimioterapia – este o metoda paleativa in tumorile epiteliale inoperabile , in acelasi timp,

combinarea medicamentelor citostatice poate fi utilizata pentru obtinerea unei supravietuiri pe
termen lung la multi pacienti cu sarcom si limfom.
Prognosticul : In cele mai multe clinici supravietuirea la 5 ani se obtine la numai 25-35% din
cazuri .
42. Tumori maligne alea piramidei nazale

In primul rand trebuiesc amintite leziunile precanceroase: keratomul senil, xeroderma
pigmentosum si keratoacanthomul. Ultima este de obicei greu de diferentiat din punct de
vedere clinic de carcinomul scuamos.
Tumorile epiteliale includ:
o Carcinomul bazocelular
o Carcinomul scuoamocelular
Melanomul malign
Tumorile epiteliale
a. Carcinomul bazocelular este forma cea mai frecventa de tumori maligne care se intalnesc la
nivelul piramidei nazale. Cel mai frecvent apare in intervalul de varsta 60-70 de ani.
Simptomatologie – leziunea apare sub forma unui nodul dur la nivelul pielii cu centrul re
retractat. Tumora are un ritm de crestere lent si ulcereaza tardiv.
Metastazarea in ganglionii limfatici regionali este rar intalnita.
Diagnosticul este confirmat prin examenul anatomo-patologic.
Diagnosticul diferential include keratoacanthomul, keratomul senil, xeroderma pigmentosum,
melanomul amelanotic si carcinomul scuamos.
Tratamentul este chirurgical.
Examinarea histologica a marginilor este necesara, urmata de rezectie suplimentara atunci
cand este cazul.
Prognosticul este bun.
b. Carcinomul scuamocelular urmeaza ca frecventa dupa carcinomul bazocelular.
Simptomatologie: initial , apare ca o leziune nodulara, ferma a pielii. Tumora are un ritm de
crestere si ulcerare rapid. Metastazarea in nodulii limfatici regionali apare in stadiile initiale.
Diagnosticul trebuie confirmat prin biopsie.

Diagnosticul diferential – carcinomul bazocelular, keratoacantomul si leziunile
precanceroase trebuiesc luate in consideratie.
Tratamentul consta in excizie larga cu margini de siguranta la nivelul pielii, osului si
cartilajului si acoperirea defectului. Radioterapia constituie o alta posibilitate de terapie.
Prognosticul este bun daca tumora este indepartata cu margini largi de siguranta.
Melanomul malign – este rar localizat la nivelul piramidei nazale, aceasta tumora afecteaza
adultii tineri in aceeasi proportie cu persoanele in varsta.
Anatomie patologica:- sunt descrise 4 forme de melanom malign:
Simptomatologie:
 Intunecarea sau cresterea in dimensiuni a unei alunite pigmentate;
 Congestia locală invecinată unei alunite pigmentate;
 Tumefierea ganglionilor limfatici regionali.
Biopsia este interzisa.

Diagnostic diferential: melanomul juvenil, nevul albastru, papilomul, carcinomul bazal
pigmentat, hemagiomul- trebuie luate in considerare.
Tratament
 Chirurgia este indicata daca exista o suspiciune bine fondata de melanom malign;
 Tratamentul consta in excizia cu o margine de siguranta de 5 cm;
 Marginea trebuie verificata intotdeauna histologic- urmata de rezectie suplimentara daca
este necesar;
 Defectul se va acoperi imediat;
 Evidare ganglionară cervicală;
 Imunoterapia , chemoterapia trebuie adaugate tratamentului chirurgical.
Prognosticul – prognosticul este grav in prezenta metastazelor si cu cat leziunea este mai extinsa
in profunzime.
43.Zona Zoster otica

Zona Zooster otica (SINDROMUL RAMSAY-HUNT) - este o afecţiune determinată de
virusul herpes zosterian.
Examenul otoscopic arată vezicule multiple grupate la nivelul pavilionului auricular, a CAE şi
uneori chiar la nivelul membranei timpanice. Subiectiv pacientul prezintă otalgie.
În unele cazuri pot apare tulburări funcţionale acustice şi vestibulare, precum şi paralizii de
facial.
Tratamentul este simptomatic în principal; se folosesc analgezice, vitamine din grupul B,
electroterapie pentru paraliziile de facial. Pentru perioada de debut se foloseşte Acyclovir.
44.Furunculul conductului auditiv extern (pag 23)
Furunculul de conduc apare când se produce infecția cu stafilococ a foliculilor pilosebacei de la

nivelul conductului auditiv extern.
Factori ce favorizează infecția sunt:
- factori de tip local (dermatite, eroziuni posttraumatice sau eczeme ale conductului auditiv
extern)
- boli generale, ce scad rezistența organismului ( diabet).
Afectiunea dubuteaza prin durere -otalgie- crize paroxistice pe fond dureros continuu,
exacerbate de mobilizarea ( masticație sau tracțiune). La examenul local, se constată prezența
unei tumefacții localizate la nivelul tegumentului conductului auditiv extern centrată pe un
folicul pilo-sebaceu ce obstrueaza lumenul conductului auditiv extern și determină și hipoacuzie.
în evoluție, se ramoleste, apare un punct gălbui centrat pe un folicul pilo-sebaceu, care este
urmată de exteriorizarea colecției purulente. aceasta, se poate deschide la exterior cu drenarea
puroiului și durerea cedează poate extinde el la cartilajul pavilionului determinând o pericondrita
și reacție retroauriculară sau preauriculară.
Tratamentul constă în: cinci zile și drenaj în faza de coctiune si administrarea de antibiotice
antistafilococice pe cale generală ( Ciprofloxacină, Clindamicina, Tobramicina), fără a neglija
tratamentul topic cu antiinflamatorii și cu antibiotice poate da rezultate și în faza de debut a
afecțiunii.
45. Tumorile pavilionului auricular

Tumorile de pavilion și conduc auditiv extern
a. Pseudotumori: se includ aici: chistii dermatoizi, exostoze.
b. Tumori benigne - hemangioame, osteoame, limfangioame, fibroame, papiloame, lipoame,

keratoame, nevi, condroame, xantoame, mixoame, mioame, boala Winkler ( nodul dureros
format din anastomoze aterio-venoase ce se dezvolta pe marginea helixului la bărbați).
Tumorile de acest tip apar ca formațiuni ce se dezvoltă progresiv, având aspect, consistența
culoare diferită, în funcție de tipul de țesut din care provin.
Tratamentul este chirurgical și presupune excizia lor.

c. Tumori precanceroase. sunt incluse: keratoza senilă- apare ca o denivelare a epitetului cu

margini imprecis delimitate, culoare galben maronie, față aspră la palpare. Boala Bowen- care
apare ca o excrescență netedă, rotundă, de culoare maro roșiatică. tratament este chirurgical, cu
excizia formațiunii, care va fi trimis ( orice produs recoltat de alt fel), la examen
anatomopatologic pentru a fi diferențiate de un carcinom bazo sau scuamocelular.
d. Tumori maligne. pot fi :
1. carcinoame bazocelulare- care apar ca formațiuni nodulare ulcerate sau infiltrative, bine
diferențiate. tumora Are o creștere lentă, ulterior se ulcereaza și se acoperă de cruste, un
centru atrofic.
2. carcinoame scuamocelulare- care apar ca formațiuni exofitice sau ulcerative, cu creștere

rapidă, cu margini imprecis delimitate, fixate la planurile profunde, se ulcereaza rapid și
dau metastaze ganglionare locoregional.
3. melanoame maligne ( mult mai rar întâlnite) Acestea se dezvoltă sub forma unei mase
rotunde, verucoase, ce crește rapid, au o culoare brun negricioasă ( rar se pot întâlni și
melanoame de culoare Alba - acrome ).
Suprafața formații este netedă și sângerează ușor la atingere. Tumora crește rapid. Pericondrul
subiacent este rapid invadat si da precoce metastaze. Aceste tumori sunt extrem de periculoase
prin metastazele la distanță.
Tratamentul este chirurgical în toate aceste trei forme de cancer. Excizia se face la 2-3 mm de
marginea tumorii, în cazul carcinomului bazocelular, la 5-6 mm in cazul celor spinocelulare și la
mare distanță ( in funcție de stadialitatea tumoarii) în melanoame.
46. Tumori beligne ureche medie- tumora de glomus jugular

În urechea medie se pot dezvolta: osteoame, cilindroame, hemangioame, neurinoame de nerv
facial, tumori de glous jugular.
Caracteristicile generale ale acestor tumori sunt reprezentate de creșterea lentă și de faptul că nu
dau metastaze. De obicei se demască prin compresiune pe organele vecine sau deranjează prin
volumul lor. Cele mai frecvente tumori benigne sunt tumorile glomice (chemodectoame sau
paraganglioane).
Originea sa se găsește în corpusculii glomici din adventricea golfului venei jugulare sau a
ramurilor plexului timpanic.
Este mai frecventă la femei decât la bărbați (5/1).
Tumora este constituită din sinusuri vasculare având ca pedicul arterial, faringiana ascendentă.
Tumora crește încet dar distruge prin compresie structurile vecine.
Uneori prezintă caractere de malignitate în 7-10 din cazuri, prin metastaze în ganglionii cervicali
și plămân.
În faza de debut se manifestă prin tinitus ( acufene) sincron cu pulsul.
Otoscopic se observă îndărătul membranei timpanice o formațiune de culoare roșie. în perioada

de stare pacientul acuză hipoacuzie, voi prin invadarea membranei timpanice, sângerări spontane
și prin infecție, otoree sangvinolenta. poate surveni și paralizie de facial.
Ulterior, prin creștere, tumora afectează nervii IX, X, XI, XII.
Prin obstrucția cochleei se produce hipoacuzie neurosenzorială și paralizii ale nervilor cranieni V
si VI.
Examenul Rx este foarte important Pentru a stabili localizarea, mărimea și relația tumorii cu
structurile vecine. se face CT cu substanță de contrast, angio RMN, angiografie, venografie.
Biopsia este periculoasă datorită riscului de hemoragie. tratamentul în stadii de debut poate fi
chirurgical.
Pentru tumorile de dimensiuni mai mari se face embolizarea pediculilor vasculari, urmată în
interval de 24h, de chirurgie sau raze gamma (Gamma Knife sau radiochirurgie stereotactica).
47. Otita medie seroasa – pag 26

Otita seroasă se caracterizează prin prezența unui fluid în cavitățile urechii medii în prezența unei
membrane timpanice neperforate și a hipoacuzie de transmisie.
A mai fost denumită și otită medie secretorie "glue ear".
Este o afecțiune cu o prevalență mare, mai ales în rândul copiilor. Se consideră că 50% din copiii
până la vârsta de 15 ani au făcut măcar un episod de otită medie seroasă.
La adulți este mult mai rară și de câte ori este diagnosticată, va trebui examinat clinic minuțios
rinofaringele și chiar prin explorări imagistice (CT), pentru excluderea unui cancer de
rinofaringe, care prin blocaj tubar să determine otită seroasă.
Afecțiunea are drept cauză o disfuncție sau o obstrucție tubară.
Aceasta poate fi determinată de:
1. obstrucție tubară, cauzată de prezența vegetațiilor adenoide sau de o tumoră

rinofaringiana.
2. inflamație tubară consecutivă unei infecții cronice a structurilor din vecinătate

(amigdalita, sinuzită)
3. alergie sau o disfuncție neuromusculară la nivelul mecanismului de deschidere a trompei

Eustache ( ex> palato-schizis).
Prin toate aceste mecanisme se poarte produce blocarea trompei și în consecință aerul numai
pătrunde cu urechea medie, ce are drept urmare o scădere a presiunii din urechea medie având ca
rezultat producerea unui exudat sau transudat ( din capilarele de la nivelul mucoasei urechii
medii).
Constituirea de lichide are ca rezultat modificarea poziției membranei timpanice astfel că,
ciocanului apare orizontalizat. dacă lichidul este în cantitate mare membrana timpanică poate
bomba spre conductul auditiv extern.
Afecțiunea decupează Insidios, prin hipoacuzie care se accentuează în timp. din istoricul
afecțiunii, poate rezulta un episod inflamator urmat de senzația de înfundare a urechii și
hipoacuzie.
Examenul otoscopic arată de obicei o membrană timpanică mata, refractata fără reflexul luminos,
imobilă la manevrele Valsalva sau Toynbee.
La microscop uneori se poate observa nivelul de lichid îndărătul timpanului și chiar bule de aer
în lichid.
Tratamentul are în vedere evacuarea lichidului prin permeabilizarea trompei, vasoconstrictoare

nazale cu aerosoli, eventual administrare de antibiotice tratament antialergic.
48. Otita medie cronica sero-mucoasa

Disfuncţiile cineticii tubare, în special deschiderea deficitară a orificiului tubar în cazul
despicăturii palatine prin incompetenţă musculară, procesele obstructive rino-faringiene şi
infecţiile virale, sunt factori care determină metaplazia celulelor epiteliale ale mucoasei urechii
medii (UM) în celule cilindrice, ciliate şi în creşterea numărului de celule calciforme
producătoare de mucus.
Simptomatologie - hipoacuzie, de obicei bilaterală, care se accentuează progresiv, acufene.
Examenul otoscopic relevă: retracţia membranei timpanice, timpanul albastru, mobilitatea

timpanală scăzută, la pneumootoscopie sau la manevra Valsalva.
Rinoscopia posterioară este esenţială în stabilirea factorilor etiologici (vegetaţii adenoide sau
cancer de rinofaringe).
Audiometria relevă o hipoacuzie de transmisie moderată se poate efectua şi timpanometrie.
Diagnosticul diferenţial se face cu hemotimpanul, otita medie cronică, otita fibroadezivă,

otospongioza.
Tratament: antialergic (antihistaminice, steroizi), se practică adenoidectomia pentru îndepărtarea

rezervorului bacterian rino-faringian, se introduce transtimpanic un steroid sau/şi
alfachimotripsină sau hialuronidază, aerosoli cu mucolitice;
- folosirea tuburilor aeratoare transtimpanice a devenit acceptată pe scară largă ca modalitate

terapeutică pentru această afecţiune.
- mastoidectomie după epuizarea celorlalte metode de tratament.
Copiii care prezintă hipoacuzie de transmisie secundară unei otite medii cronice seromucoase
prezintă riscul apariţiei unei întârzieri în dezvoltarea limbajului cu posibil răsunet în viaţa adultă.
49. Otita media acuta supurata

Se defineşte ca infecţia muco-periostală a cavităţilor urechii medii.
Etiologie - este de obicei microbiană. Cel mai frecvent implicat este Streptococcus pneumoniae
la adult şi Haemophilus influenzae la copii. Inflamaţia afectează în mod obişnuit mucoasa
trompei lui Eustache, a urechii medii şi de asemenea a sistemului pneumatic.
Factorii care contribuie la disfuncţionalitatea tubară sunt:
✓ edem inflamator cauzat de infecţia zonelor învecinate (adenoidită, amigdalită, sinuzită);
✓ edem alergic;
✓ tumoră rinofaringiană;
✓ consecutiv tamponamentului anterior sau posterior;
✓ constituţia anatomică – trompa Eustache este mai scurtă, orizontalizată şi cu un lumen mai
larg la copii;
✓ slaba funcţionare a muşchiului tensor palatin, despicătura palatină.
Alte căi de diseminare a infecţiei: hematogenă (în rujeolă, scarlatină, febră, febră tifoidă) şi pe
cale exogenă (în perforaţiile timpanice cu penetrarea apei sau a unor substanţe în ureche în cursul
lavajului).
Simptomatologie - otita medie acută supurată evoluează în patru stadii:
1. Faza hiperemică: subiectiv pacientul acuză senzaţie de presiune şi plenitudine auriculară;

otoscopic - iniţial apare desenul vascular pornind de la nivelul ciocanului, pentru ca în orele
următoare timpanul să devină congestiv, infiltrat, opacifiat.
2. Faza exudativă: se caracterizează prin febră (39 - 40oC), zgomot înfundat perceput în ureche
simultan cu pulsul, hipoacuzie, durere pulsatilă intensă.
3. Examenul otoscopic arată congestia şi îngroşarea membranei timpanice. Aceasta apare

bombată, pulsatilă, în tensiune. Timpanometria în această fază arată o presiune crescută în
urechea medie.
4. Faza supurativă: se caracterizează prin perforarea membranei timpanice. durerea cedează, dar
hipoacuzia persistă.
5. Faza de rezoluţie: în cazurile care evoluează spre vindecare - perforaţia timpanică se închide.
Notă: faza de rezoluţie poate apare în orice stadiu de evoluţie a bolii.
50. Mastoidita acuta pag 31
Mastoidita acută (M.A.) a devenit relativ rară din momentul apariţiei antibioticoterapiei.
Constituie totuşi cea mai frecventă complicaţie a unei otite medii acute.
Otita medie acută netratată evoluează în 1-5% din cazuri spre mastoidită acută în timp ce sub
tratament incidenţa evoluţiei spre mastoidită este mult scăzută.
Definiţie: Mastoidita acută este osteomielita mastoidei.
Etiologie: Agenţii mai frecvent implicaţi sunt: S. pneumoniae, S. Pyogenes, S. aureus, uneori şi
mai ales la copii şi H. influenzae.
Factorii care favorizează apariţia mastoiditei includ tipul şi virulenţa microorganismului,

sensibilitatea la antibiotice, eficacitatea tratamentului, vârsta pacientului, asocierea sau nu a altor
afecţiuni (în special cronice), imunitatea locală a mucoasei, imunitatea generală a pacientului.
Patogenie: Congestia şi edemul mucoasei determină blocarea aditusului împiedicând drenajul

secreţiei purulente şi determinând necroza septurilor intercelulare.
Infecţia poate rămâne cantonată la nivelul mastoidei, dar în cele din urmă se poate exterioriza:
1. lateral→ prin peretele extern al mastoidei, generând un abces subperiostal, iar dacă puroiul
străbate periostul, un abces subcutanat;
2. superior şi posterior→ cu apariţia de: abces extradural, subdural, meningită, abces cerebral,
tromboza sinusului lateral, hidrocefalie otică;
3. medial → generând labirintită, petrozită şi sindrom Gradenigo;

4. inferior → străbate vârful mastoidei cauzând: abcesul Bezold (prin propagarea supuraţiei de-a
lungul sterno-cleido-mastoidianului), abcesul Citelli sau Moure prin propagare de-a lungul burţii
posterioare a muşchiului digastric;
5. anterior → interesând canalul facialului şi determinând paralizia nervului facial
Simptomatologie:
Generală: afecţiunea evoluează cu stare generală alterată şi pirexie. La copii febra poate ajunge
la valori de până la 40 C sau mai mult, în timp ce la adult valorile sunt mai mici sau febra poate
lipsi. Pacientul este palid şi astenic.
Locală: otalgia din otita medie acută îşi schimbă caracteristicile, devenind persistentă şi
accentuându-se în cursul nopţii, otoreea îşi schimbă aspectul de la muco-purulentă, consistentă,
la o secreţie de consistenţă scăzută, fetidă. Auzul se înrăutăţeşte comparativ cu perioada
precedentă de otită medie.
Prezenţa hemicraniei este un semnal de alarmă pentru instalarea complicaţiilor intracraniene.
Apariţia senzaţiei de vertij este semn de debut al labirintitei.
Examenul otoscopic: La nivelul conductului auditiv extern se remarcă prezenţa otoreei şi uneori
prăbuşirea peretelui postero-superior al conductului auditiv extern.
Membrana timpanică este palidă, dar îngroşată, perforată. Prin perforaţie se pot observa
granulaţii sau un polip de culoare roşie.
Paraclinic :Se va individualiza germenul din secreţia purulentă şi se va face antibiogramă.
Se vor efectua probele vestibulare.
Audiograma relevă hipoacuzie de transmisie accentuate.
formulă leucocitară modificată cu deviaţie spre stânga;
CT arată opacifierea celulelor mastoidiene şi leziuni de osteoliză cu lichefiere.
Diagnosticul pozitiv: este stabilit pe baza anamnezei, a simptomatologiei generale şi locale,

precum şi a examenului radiologic.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
1. Otita externă acută severă
2. Limfadenita retroauriculară
3. Erizipelul
4. Parotidita
FORME CLINICE
a) Abcesul retroauricular - Se prezintă sub forma unei tumefacţii localizate între vârful
mastoidei şi triunghiul suprameatal. Pavilionul auricular este deplasat înainte, înafară şi în
jos.
b) Abcesul zigomatic – Prezintă edem la nivelul apofizei zigomatice care se extinde la

obraji şi pleoape.
c) Abcesul Bezold - Tumefacţia triunghiului posterior al regiunii cervicale, însoţite de

torticolis.
d) Prăbuşirea peretelui postero-superior meatal
e) Abcesul parafaringian sau retrofaringian
51. Otita media cronica supurata – tubo-timpanica pag 34
Prin otită medie supurata cronică se înțelege inflamatia conică a mucoperiostului ce căptușește
cavitatea urechii medii.
Inflamația cronică urechii medii are drept consecință, pe de o parte, repetate pusee infecțioase ale
acestuia, iar pe de altă parte o scădere progresivă a auzului, uneori cu consecințe socio
economice.
Există o serie de factori ce contribuie la cronicizarea și implicit permanentizarea infecției urechii

medii.
Infectiile repetate ale rinofaringelui cu consecințe asupra funcționării trompetei precum și

condiții socio-economice precare sunt factori favorizanți sau determinanți, alături de condițiile
climatice defavorabile (frecventă la eschimoși).
Există două forme de manifestare a infecției cronice otice cu evoluție clinică diferită:
· boala tubo-timpanica
· boala atico-antrala
Infecția cronică tubo- timpanica.
Infecția este produsă de germeni diversi de multe ori diferiti de la un episod la altul.
Caracteristic pentru această formă de otită medie este faptul că infecția afectează doar mucoasa,
fără a determina osteita cu afectarea pereților ososi ai căsuței timpanice.
uneori, la pacienții cu un lung trecut supurativ se produce un proces de rarefiere osoasă cu liza,
de obicei, a lungii porțiuni a nicovalei.
Afecțiunea evoluează prin procese repetate de otoree care survin mai frecvent În anotimpul rece.
Puseele de otoree nu sunt însoțite de fenomene generale care să îngrijoreze pacientul, în timp
însă, se instalează hipoacuzia care devine deranjantă, când pacientul are dificultăți de
comunicare.
La examenul otoscopic se constată, în conductul auditiv, prezența unei secreții mucopurulente,

filante sau mucoase, care determină prin stagnare, leziuni de dermita, la nivelul conductului
auditiv extern.
La examenul otoscopic, după aspirarea secrețiilor se constată o perforație la nivelul membranei

timpanice, situată central sau antero inferior, care in timp progresează în dimensiuni, putând
interesa membrană timpanică în întregime, fără Însă a afecta marginea care rămâne integră.
Prin perforație se poate vedea lanțul osicular, mânerul ciocanului atârnând în " în limba de
clopot" sau articulația nicovalei cu scăriță.
În fază inactivă, nu prezintă simptomatologie, ci doar o hipoacuzie mai mult sau mai puțin
accentuată.
Tratamentul constă în eradicarea ce întrețin otita, în special eradicarea focarelor infecțioase de la

nivelul rinofaringelui.
Local, în timpul puseului se vor aspira secretiile și se vor face instilatii cu solutii ce usuca
mucoasa ( alcool boricat 2%) sau cu antibiotice in solutie (tobradex).
In timpul puseului acut se pot administra antibiotice pe cale generala, mai ales in cazul copiilor.
Se va administra de asemenea, tratament de creștere a imunității (isopriosine) si vitaminoterapie.
52. Otita medie cronică supurată propriu-zisă (colesteatomatoasă)

Principala caracteristică a acestei afecţiuni este prezenţa osteolizei.
Patogeneza: otita medie cronică supurată propriu-zisă se caracterizează prin prezenţa a trei tipuri
de leziuni anatomo-patologice: leziuni osteitice, ţesut polipoid - pediculul polipului se inseră pe o
zonă de osteită și colesteatomul.
Există două tipuri de colesteatom:
- congenital sau primitiv ;

- secundar sau dobândit.
Din teoriile patogene existente reţinem:
1. Teoria invaginării
2. Teoria migratorie
3. Teoria creşterii papilare
4. Teoria metaplazică
5. Teoria implantării
Indiferent de mecanismul etiopatogenic odată constituit colesteatomul creşte invadând spaţiile

libere dintre structurile urechii medii. Într-o a 2-a etapă fermenţii proteolitici de la nivelul
perimatricei determină liza pereţilor osoşi acesta fiind cel mai important factor în dezvoltarea
colesteatomului.
Simptome:
- otoree purulentă fetidă persistentă, tenace +/- otoragie
- hipoacuzie de transmisie variabilă, acufene
- cefalee cu senzaţie de presiune
- otalgie şi febră în perioade de exarcerbare.
Examen otoscopic
Perforaţia poate fi în pars flaccida sau în pars tensa sau mai rar poate lipsi (colesteatom în spatele
unei membrane timpanice intacte sau colesteatom congenital). Granulaţiile inflamatorii,
exsudatul fetid care acoperă colesteatomul şi distrucţia circumsensă a peretelui post-superior
meatal poate fi frecvent întâlnită în regiunea situată la marginea perforaţiei .
Paraclinic
- CT ajută la evaluarea leziunilor, şi în cazul instalării unei complicaţii (labitintită, pareză de nerv
facial, abces etc).
- audiograma – hipoacuzie de transmisie asociată sau nu cu hipoacuzie de percepţie;
- explorarea aparatului vestibular
- paralizia de facial poate apare secundar eroziunii canalului osos al nervului facial.
Diagnostic diferenţial
1. Otita medie cronică supurată simplă;
2. Carcinomul de ureche medie sau de conductul auditiv extern;
3. Tuberculoza urechii medii;
4. Histiocitoza X.
Tratament
Este chirurgical. Principiile chirurgicale urmăresc:
- eradicarea focarului activ;
- limitarea infecţiei şi a complicaţiilor;
- recuperare funcţională.
Evoluţie şi prognostic
Colesteatomul netratat reprezintă cea mai periculoasă inflamaţie de la nivelul urechii medii.
Colesteatomul poate produce complicaţii intracraniene cum ar fi: labirintite, meningită, tromboze
de sinus lateral, septicemie, abcese epi- sau subdurale, abcese ale lobului temporal sau abcese
cerebeloase.
53.Complicațiile otitelor medii supurate-Abcesul extradural.

Abcesul extradural reprezintă o colecție purulentă, situată între dura mater si os. De obicei
urmare a unei infecții otice. . Apare secundar unei eroziuni osoase prin osteită (consecutivă
otitei),a unei tromboflebite sau a unei infecţii diseminate pe căi preformate.
Etiologie: agenţii patogeni mai frecvenţi sunt stafilococul auriu, streptococii, bacterii anaerobe.
De obicei, simpomatologia este nespecifica și nu alarmeaza pacientul. În general simptomele

sunt vagi şi nespecifice – de multe ori abcesul extradural poate fi descoperit accidental în cursul
unei mastoidectomii. Cel mai frecvent simptom este cefaleea persistentă, asociată cu o stare de
rău și febră.
Diagnosticul se certifică prin examen CT, eventual RMN.
Tratamentul abcesului extradural este chirurgical cu rezolvarea focarului supurativ otic şi

drenajul colecţiei.
Antibioterapia este necesară, mai ales când abcesul este urmarea unei otite medii acute.
54. Complicațiile otitelor medii supurate-Abcesul subdural
Este o colecție purulentă, situată între dura mater si arahnoidă. Este urmarea unei otite acute sau
cronice,în care infecția se propagă prin proces de tromboflebită.
Patogenie -Abcesul subdural apare ca urmare a propagării infecţiei de la nivelul urechii medii
sau a mastoidei prin tromboflebita venelor de la acest nivel sau prin extinderea directă ca urmare
a eroziunii osului şi a durei.
Etiologie: agenţii patogeni mai frecvenţi sunt stafilococul auriu, streptococii, bacterii anaerobe.
Paraclinic: CT certifică diagnosticul
Pacientul prezintă otoree, cefalee severă, stare de rău, delir, urmat de semne neurologice de
focar(hemianopsie, afazie, crize epileptice de tip Jacksoniene, hemiplegie)
Tratamentul este medical- antibioterapie în doze masive,în general activă pe germenii Gram
pozitivi, daca abcesul subdural este urmarea unei otite medii acute si pe cei Gram negativi, daca
este urmarea unei otite medii cornice.și tratamentul neurochirurgical de drenaj al abcesului.
Tratamentul este în principal chirurgical- timpanocenteza cu mastoidectomie, dacă este urmarea

unei otite acute și mastoidectomie radicală dacă punctul de plecare este otita medie cronică.
-medical:antibioterapie cu spectrul larg în doze mari;
55. Complicațiile otitelor medii supurate-Labirinitele

Reprezintă inflamaţia difuză sau localizată a structurilor conţinute în cavităţile labirintice.
Infecția urechii interne, labirintita, poate surveni ca urmare a unei otite medii sau cornice, sau
dupa un traumatism accidental sau chirurgical(stapedectomie).
Există trei forme de inflamaţie labirintică : circumscise( fistula labirintică) și difuze seroase sau
supurative
Fistula labirintică a canalului semicircular orizontal (Labirintita circumscrisă), apare ca urmare a

unei manevre chirugicale din cursul mastoidectomiei, stapedectomiei, fie prin eroziunea osului
secundară unui coleastom, este cea mai frecvent întâlnită complicaţie determinată de
colesteatom.
DE obiceri, este lezat canalul semicircular orizontal.
Simptome: semnul fistulei ajută la punerea diagnosticului. Acesta constă în apariţia

nistagmusului, dezechilibrului şi a vertijului la aplicarea unei presiuni negative sau pozitive în
conductul auditiv extern
Apariția simptomatologiei impune explorarea chirugicală a mastoidei și implicit a labirintului.
Tratament: explorarea chirurgicală a labirintului.
Labirintita seroasă este o inflamaţie difuză intralabirintică, fără puroi care determină pierderea
tranzitorie a funcţiei auditive şi vestibulare. Detrrermină de obieide otita medie acută.
Simptome: pacientul acuză un sindrom vestibular periferic cu greaţă şi vărsături, vertij, tinitus,
nistagmus şi hipoacuzie neuro-senzorială. Nu este urmat de pierderea definitivă a auzului şi a
funcţiei vestibulare.
Tratament – cel al afecțiunii care a determinat labirntita.
Labirintita purulentă este o inflamaţie difuză intralabirintică asociată cu prezenţa puroiului,

urmată de pierderea permanentă a funcției auditive si vestibulare. Se produce prin pătrunderea
directă a puroiului din urechea medie în labirint.
Simptome: sindrom vestibular periferic sever cu greaţă, vărsături, ameţeală,vertij accentuat,

hipoacuzie neurosenzorială. Pacient imobilizat în pat. Nistagmusul este iniţial de tip iritativ
(secusa rapidă către urechea bolnavă) şi curând devine de tip distructiv (secusa rapidă către
urechea sănătoasă).
Tratament chirurgical –deschiderea si drenajul labirintului- labirintectomie și medical –

antibiotice în doze mari la care se asociază
cortizonul.
56. Complicațiile otitelor medii supurate-Meningita otogenă

Definiţie: Prin meningită otogenă se înţelege inflamaţia meningelui provocată de diverşi agenţi
infecţioşi plecaţi dintr-un focar otic. Este cea mai frecventă complicaţie intracraniană apărută
secundar unei otite medii supurate sau unei mastoidite(otomastoiditelor). Înaintea erei
antibioticelor determina exitusul. Etiopatogenie:
De obicei, este provocată de pneumococi si streptococi. În cazul otitelor cronice se pot întalni
bacili Gram neg, proteux pseudomonas sau anaerobi.
La adult meningita otogenă apare ca o complicaţie a unei otite medii cronice, dar meningita
poate surveni și după o sinuzită sau un traumatism cranian. Infecţia este determinată de Gram
negativi: bacili enterici, Proteus, P. aeruginosa şi anaerobi cum ar fi Bacteroides. La copii apare
frecvent ca o complicaţie a unei otite medii acute. Microorganismul implicat cel mai frecvent în
infecţiile acute este H. influenzae, în special tipul III şi S. pneumoniae al cărui tip III este
recunoscut ca generator de complicaţii.
Meningita otogenă apare frecvent ca urmare a propagării directe a infecţiei pe calea osului
necrozat din urechea medie, deşi infecţia se poate propaga şi pe oricare dintre căile anatomice
preformate prezentate anterior.
Germenii de obicei ajung la meninge prin necroza tegumentului-timpanului sau tegmen-antri sau
prin spațiile preformate dintre urechea medie si cavitatea cerebrală.
Răspunsul inflamator iniţial al pia-arahnoidei este sub forma unui exsudat care drenează în
spaţiul subarahnoidian şi care determină creşterea presiunii LCR. Curând LCR devine. Exsudatul
inflamator determină iritarea rădăcinilor nervilor spinali de la nivelul segmentului superior al
coloanei cervicale cu apariţia redorii de ceafă şi a durerilor la acest nivel. Simptome:
Simptomele de debut sunt cefaleea, algii temporale persistente, rahialgii lombococcigiene

urmate de
redoarea de ceafă. Starea generală este alterată, pulsul accelerat, febră de 40ºC, iar reflexele
osteotendinoase sunt exagerate. Există de asemenea agitaţie, irascibilitate sau anxietate. Semnul
Kernig este pozitiv. Apariţia triadei cefalee, vărsături, constipaţie în acest context este
semnificativ. Fotofobia este un simptom prezent în mod constant.
La apăsarea cefei, acuza durere. Poziția pe care o adoptă în pat este de- cocoș de pușcă.
Vărsături de tip central, la copil prezenţa convulsiilor, a plânsului slab şi bombarea fontanelei.
Odată cu evoluţia bolii simptomele se agravează, cefaleea este severă şi redoarea de ceafă
marcată, însoţită de semnul Kernig şi Brudzinski pozitiv, opistotonus, alterarea până la pierdere a
stării de conştienţă, convulsii tonico-clonice şi paralizie de facial. Pulsul şi frecvenţa respiratorie
sunt neregulate devin slabe, iar pacientul poate avea o paralizie de oculo-motor sau de abducens.
Halenă caracteristică, urinări rare sau retenție urinară și constipație. Cefaleea este
puternică.Puncție lombară calmează momentan cefaleea.
Pacientul prezintă redoarea cefei și o serie de semne obiectiveȘ
Semnul Brudzinski-flectarea unui membru determină flectarea celuilalt membru
Semnul Kernig- flectează gambele la ridicarea corpului, muschii abdominală fiind contractați
Reflexele osteotendinoase-sunt vii
Semnul Babinski- extensia lentă a halucelui, provocată de excitarea mecanică a marginii externe
a plantei
Trismus- prin contracuta mușchilor masticarori.
Din punct de vedere psihic, datorită edemului cerebral. Prezintă delir, halucinații și agitație.
Agravarea stării generale este marcată de un delir alternant care în final evoluează spre comă.
Reflexele osteo-tendinoase dispar, respiraţia este de tipul Cheyne-Stokes, apar midriaza
ireversibilă şi exitusul.
Diagnostic:
Se pune pe baza examenului clinic şi a ex. paraclinice (puncţia lombară şi examenul CT sunt
foarte importante). La puncţia lombară presiunea LCR este crescută, există o creştere a
polimorfonuclearelor şi a proteinorahiei până la 2-3 g/l. Totodată nivelul clorurilor poate scădea
până la 80 mg/l, iar glicorahia până la 0. Se practică examenul bacteriologic al LCR şi
antibiograma. Se va efectua examen CT al mastoidei.
Diagnosticul diferenţial se va face cu meningita virală sau cu meningita epidemică

meningococică şi cu meningia tuberculoasă.
Tratament – Principii:
- tratamentul este de extremă urgenţă
- tratamentul se face in unitate spitalicească competentă - antibioticul va fi ales pe baza

cunoaşterii agentului etiologic
- tratamentul cu antibiotic e completat de tratamentul chirurgical. o medical: antibioticele

se administrează în doze mari i.v., în funcţie de antibiogramă. Ce trec bariera
hematoencefalic(Penicilnă, cloramfenicol,gentamicină);
o chirurgical: pentru otita medie acută se practică miringotomia,
pentru mastoidita acută – mastoidectomie,
iar pentru otita medie cronică supurată mastoidectomia radicală.
Evoluţie şi prognostic: netratată sau incorect tratată determină exitus.
57. Complicațiile otitelor medii supurate-Abcesul cerebral

- este o colecţie purulentă localizată mai frecvent în lobul temporal sau în cerebel, cu punct de
plecare reprezentat de o infecţie acută sau cronică a urechii. Este considerată cea mai frecventă
cauză de deces dintre complicaţiile otitei medii.
Pe măsura ce s-a impus antibioterapia în tratamentul otitelor, abcesului cerebral a deventi tot mai
rar.
Etiologie:
Flora patogenă este alcătuită din germeni aerobi şi anaerobi (S.pneumoniae, S. haemolyticus,
bacili gram negativi: Proteus mirabilis, E. coli, P. aeruginosa).
Patogenie:
Dintre căile de diseminare a infecţiei prezentate anterior, cel mai des întâlnită este propagarea
directă a infecţiei prin leziunile osteitice de la nivelul tegmen timpani cu formarea unui abces
extradural. Abcesele cerebeloase sunt precedate de tromboze ale sinusului lateral sau de
labirintite. În acest caz infecţia se propagă prin sacul endolimfatic.
Procesul de formare a unui abces începe la nivelul unei zone de edem cerebral şi de encefalită. În
2-3 săptămâni această zonă este delimitată prin formarea unei capsule. În acest timp partea
centrală se lichefiază (ramoleşte). După procesul de delimitare a abcesului cerebral urmează o
perioadă de creştere a acestuia.
Există situaţii în care abcesul se poate perfora (rupe) şi poate drena în sistemul ventricular sau în
spaţiul subarahnoidian.
Simptomatologie:
În stadiul iniţial (de encefalită) întâlnim: meningism, greaţă, cefalee, modificări

comportamentale, febră. În perioada de latenţă (care poate dura de la 10 zile la câteva
săptămâni) în care se constituie abcesul, cand simptomele sunt fruste, prezintă cel mult: cefalee,
iritabilitate sau letargie.
În perioada de stare (respectiv de expansiune a abcesului) reapare cefaleea (cel mai constant
simptom), vărsături de tip central, edemul la examenul fundului de ochi, bradicardie, hipotermie,
semne neurologice de focalizare: afazie, alexie, agrafie, hemiplegie, epilepsie şi ataxie în
procesele cebeloase.
Abcesul cerebelos prezintă mai multe semne neurologice de focalizare, disfuncţionalităţi ale
nervului oculo-motor şi ale sistemului postural, nistagmus spontan cu orientare spre partea cu
leziunea, ataxie, dismetrie, adiadococinezie, hipotonie ipsilaterală, stare de slăbiciune, emaciere
rapidă.
Semnele de hipertensiune intracraniană se observă la examenul fundului de ochi. În faza finală se

instalează stuporul, coma, bradicardia, şi respiraţia Cheyne-Stockes.
Paraclinic - CT, RMN şi puncţia lombară.
Diagnosticul diferenţial se va face cu:labirintite, tumori de unghi pontocerebelos,scleroză

multiplă; Tratament:
Medical –doze crescute de antibiotice ce trec bariera hematoencefalică şi se va aborda

chirurgical abcesul în vederea eradicării focarului infecţios.
Antibioticele se administrează cel puţin 3-4 săptămâni urmărind cu atenţie potenţialele efecte
toxice. Evoluţie şi prognostic:
Mortalitatea este de 20-30% în ciuda tratamentului corect medical şi chirurgical.
58. Complicațiile otitelor medii supurate-tromboflebita sinusului lateral

- reprezintă afectarea sinusului lateral prin procese inflamatorii de origine otică. Se dezvoltă în
mod obişnuit ca o consecinţă a eroziunii peretelui sinusului lateral datorită unei mastoidite acute
sau cronice. Este pe locul al doilea din punct de vedere al cauzelor de deces prin complicaţii ale
otitei medii.
Etiologie: S.haemophilus,streptococi, pneumococi, proteus şi anaerobi.
Patogeneză: Infecţia din cursul unei mastoidite sau al unei otite colesteatomatoase distruge osul,
putând astfel drena în spaţiul perisinusal și de aici afectează peretele sinusal ți apoi conținutul.
Infecția parcurge o serie de etapeȘ mai întai se formeaza un abces perisinusal, apoi o tromboză în
peretele sinusului, care ulterior blocheaza, prin cheag septic,lumenul.Din periferie, cheagul
trimite material septic în circulație, producand în final septicemie.
Invadarea sinusurilor pietroase superior şi inferior poate determina extensia la sinusul cavernos.
Propagarea în jos a infecţiei afectează vena jugulară internă şi apoi vena subclaviculară.
Simptomatologie:
DE debutt este prin otalgii și cefalee,uneori însoțită deȘ vomă, febra peste 40 C, cu frisoane.
Local prezintă otoree, iar la palparea marginii posterioare a mastoidei, acuză dureri.
- în stadiul de abces perisinusal – cefalee şi alterarea stării generale.
- în stadiul de trombus parietal infectat, pacientul prezintă febre “în ace”, cu câteva
maxime (vârfuri) pe zi, cu frisoane şi puls rapid.
- când lumenul sinusului este obstruat de tromb se adaugă stază în circulaţia venoasă–
pacientul acuză cefalee intensă, vomă, somnolenţă, edem papilar şi creşterea presiunii LCR;
- tromboflebita venei emisare mastoidiene produce împăstare şi edem pe marginea

posterioară a mastoidei (semnul GRIESSINGER);
- tromboflebita venei jugulare interne produce edem, împăstare şi durere pe traiectul venei
şi la rotaţia capului
- extensia spre sinusul cavernos determină chemosis şi exoftalmie;
- diseminarea trombilor septici în sistemul circulator determină metastaze septice în

pulmon, ficat etc. Examenele paraclinice:
- anemie şi leococitoză, hemocultura poate evidenţia germenul, antibiogramă;- puncţie

lombară şi cu această ocazie se poate face testul QUECKENSTEDT; - hematurie în nefrita focală
septică, albuminurie şi cilindrurie.
- CT relevă distrucţia osoasă în zona sinusului. Mai pot fi întâlnite edem cerebral,
hemoragii parasagitale, reducerea volumului ventriculilor. CT este esenţial pentru a exclude un
eventual abces cerebral sau subdural.
Diagnostic diferenţial - se face cu pneumonia, bruceloză, tuberculoză miliară, nefrită,

pielocistită.
Tratamentul – Se vor administra masiv antibiotice (preferabil după antibiogramă în caz de

individualizare a germenilor).
Va fi tratat chirurgical focarul septic-mastoidectmoie cu evidențierea sinusului lateral, cu

deschiderea sa, daca este trombozat, îndepartarea trombusului pana la restabilirea circulatiei
venoase
59.Surditatea brusc instalată

Este surditatea neurosenzorială care debutează într-un interval scurt de timp – 24 de ore(max 72
h), la un pacient aparent sănătos și se soldează cu o pierdere de cel puțin 30dB pe trei frecvențe
concomitente.Uneori la acesttea se adaugă senzație de dezechilibru.
Apare la pacienţi fără afecţiuni otologice în antecedente.
Principalele teorii etiopatogenice incriminează etiologia virală etiologia vasculară (spasm,

embolie, hemoragie) şi cea autoimună. Poate exista de asemenea surditate neuro-senzorială brusc
instalată ca urmare a unei rupturi a ferestrelor, fără ca factorul traumatic să fie evident.
Histopatologie - principalele modificări afectează organul lui Corti şi membrana tectoria.

Clinică:
surditate neuro-senzorială ce se instalează brusc, într-o perioadă scurtă de timp (minute sau ore).
Alte simptome asociate: senzaţia de presiune în urechi, tinitus, vertijul.
Simptomatologia este obişnuit unilaterală, dar poate fi şi bilaterală.
Audiograma arată o hipoacuzie neuro-senzorială.
Se vor efectua de asemenea: audiograma vocală, probe tonale supraliminare, potenţiale evocate,
CT şi RMN, mai ales în cazurile când diagnosticul este dificil. Diagnosticul diferenţial se face
cu:
1.la nivelul urechii externe - dopul de cerumen;
2.la nivelul urechii medii - otita seroasă sau sero-mucoasă;
3.afecţiuni ale capsulei otice;
4. afecţiuni ale urechii interne:
inflamatorii virale sau bacteriene (herpes zoster, otită gripală);
traumatisme, afecţiuni hematologice;
boli vasculare;
boli imune: periarterita nodoasă şi sindromul Cogan; - hidropsul endolimfatic;
tulburări metabolice, ototoxicitate.
5. la nivelul segmentului retrocochlear şi a SNC - meningita, scleroza multiplă, sarcoidoza,

ataxia Friedreich, scleroza laterală amiotrofică, xeroderma pigmentosum, tumori - neurinom de
acustic, neuropatie carcinomatoasă, surditate de tip central.
Tratamentul va fi individualizat în funcţie de posibilitatea de a pune diagnosticul etiopatogenic

(din acest motiv se va recomanda internarea într-un centru de specialitate).
Surditatea brusc instalată este considerată urgenţă medicală, iar tratamentul trebuie instituit cât
mai precoce (în primele 24 de ore), de acesta depinzand o recuperare bună a auzului:
1)vasodilatatoare – neurotrope de tip trivastal (ameliorează perfuzia arterio-capilară) şi

musculotrope de tip praxilene (cresc debitul sanguin prin scăderea tonusului arteriolar);
2)perfuzii intravenoase cu Dextran cu greutate moleculară;

3)corticoizi şi antibiotice în cazul în care este suspectată o boală imună sau dacă surditatea este
de tip retrocochlear;
4)blocarea ganglionului stelat;
5. administrarea de oxigen hiperbar;
6. repaus la pat.
Prognostic - remisia spontană apare în 50-60% din cazuri.
Investigaţiile insuficiente pot conduce la un diagnostic eronat şi implicit la un tratament

inadecvat.
60.Protezarea auditivă
- reprezintă o soluţie terapeutică recomandată în cazul hipoacuziilor care nu pot beneficia de
tratament medical sau chirurgical. Există însă limite şi pentru acest tip de tratament. În ultimii
ani dispozitivele protetice auditive s-au dezvoltat foarte mult, fiind disponibile în prezent diverse
proteze destinate variatelor tipuri de pierdere auditivă: neuro-senzorială, mixtă şi unele
hipoacuzii de transmisie. De asemenea,există diferite modele de proteze adaptate gradelor de
hipoacuzie: uşoară, medie, severă sau profundă.
Dispozitivele protetice destinate recuperării hipoacuziilor pot fi grupate după cum urmează:
După amplasarea lor în raport cu elementele anatomice:
4. proteze convenţionale
• „de buzunar”– nu se mai folosesc în prezent
• proteze tip ochelar – pentru conducerea osoasă
• proteze retroauriculare
• proteze intraauriculare (în concă sau complet intracanal)
5. proteze implantabile
• implante cu ancorare în os care folosesc calea osoasă pentru stimularea acustică – BAHA
(bone anchored hearing aid)
• implantele de ureche medie
• implantele cohleare şi de trunchi cerebral – stimularea este electrică.
După tehnologia folosită pentru prelucrarea şi redarea semnalului acustic:

• proteze analoage
• proteze hibride
• proteze digitale
Protezarea se face în concordanţă cu necesităţile pacientului, dar ţinând seama întotdeauna de

criteriile medicale şi tehnice.
Diagnosticul de hipoacuzie este formulat de către medicul ORL după examenul clinic de
specialitate completat de investigaţiile audiologice necesare: audiometrie tonală liminară şi
supraliminară, audiometrie vocală, eventual timpanogramă. Indicaţia de protezare auditivă este
făcută de către medicul specialist ORL după stabilirea diagnosticului, dar protezarea se
efectuează în centrele de protezare auditivă pe baza recomandării medicale.
Hipoacuziile bilaterale simetrice sau asimetrice pot beneficia de protezare bilaterală, cu excepţia
cazurilor în care se consideră că protezarea unei urechi nu poate aduce nici un beneficiu.
Investigaţiile indispensabile unei recomandări corecte de protezare auditivă sunt: audiograma
tonală liminară şi audiograma vocală.
Reeducarea vocală şi auditivă a copiilor este necesară pentru cazurile cu surditate moderată sau
severă.
Şcolile speciale pentru surzi sunt indicate în cazul surdităţilor severe sau a celor totale bilaterale.
Deprinderea procesului de labiolectură este indicată adulţilor cu surditate severă. Implantul

cohlear - se aplică în anumite cazuri de surditate totală bilateral
61. Vertijul paroxistic pozitional benign

Reprezintă afectarea sistemului vestibular caracterizată prin apariţia bruscă a unor crize
vertiginoase la o anumită poziţie a capului. Se explică prin dislocarea unor cristale de carbonat
de calciu de la nivelul maculei utriculare care acţionează la nivelul cupulei canalului semicircular
posterior. Boala afectează în mod egal ambele sexe şi apare mai frecvent între a 5-a şi 7-a decadă
de viaţă.
Simptomatologie: apariţia nistagmusului şi a vertijului este condiţionată de o anumită poziţie a

capului întotdeauna aceeaşi. Modificările poziţiei capului determină dispariţia vertijului.
Nistagmusul este de tip rotator orientat către urechea care descrie mişcarea de coborâre odată cu
extremitatea cefalică. Durata nistagmusului este de 20-25 secunde. În cazuri mai severe pot apare
greaţa şi vărsăturile. Nu există simptome cochleare sau altfel de simptome la majoritatea
pacienţilor. Testele funcţionale vestibulare, respectiv testul caloric este normal la aproximativ
50% din cazuri.
Tratament: este important să instruim pacientul să evite poziţia capului care provoacă vertijul. Se
pot efectua anumite manevre pentru dezanclavarea otoliţilor cu reabilitarea pacientului.
62.Paralizia de nerv facial de origine otică

Paralizia de facial de natură inflamatorie sau otogenă apare fie în urma unei otite medii
acute sau a unei mastoidite acute este mai frecventă la copii; tratamentul constă în administrarea
de antibiotice şi paracenteza timpanului în primul caz şi mastoidectomia precoce în cel al 2-lea
caz, fie în cursul evoluţiei unei otite medii conice supurate în special colesteatomatoasă când
prezintă un prognostic rezervat. Tratamentul constă în practicarea mastoidectomiei radicale şi
decompresiunea nervului.
63.Paralizia de nerv facial de origine tumorala

Tumori - orice neoplasm localizat la nivelul osului temporal, al glandei parotide sau a unghiului
pontocerebelos poate afecta secundar nervul facial.
Clinică - spasmul de facial poate apare înaintea instalării paraliziei şi este frecvent confundat cu
un hemispasm facial idiopatic. Dacă tumora debutează prin instalarea bruscă a unei paralizii de
facial aceasta se poate confunda cu paralizia Bell.
Notă: Orice paralizie Bell care nu prezintă semne de recuperare în 4-6 luni trebuie atent
investigată pentru a depista prezenţa unei tumori.
Tratamentul paraliziei faciale de etiologie tumorală este chirurgical.
64.Paralizia de nerv facial de origine idiopatica

Paralizia Bell (idiopatică) este forma cea mai frecventă de paralizie de nerv VII.
Perioada de maximă degenerare la 90% dintre pacienţi este de 14 zile de la instalarea paraliziei,
deci evoluţia poate fi influenţată în primele două săptămâni. Studiile electrofiziologice trebuie
efectuate pentru a aprecia gradul degenerării progresive. Dacă neurografia arată că peste 90% din
neuroni sunt degeneraţi se recomandă decompresia nervului.
Tratament: Este bine să se administreze corticoizi la pacienţii la care paralizia a fost

diagnosticată în primele 24-48 de ore. Se vor administra de asemenea vitamine din grupul B (B1,
B6, B12), fosfobion.
Decompresia nervului facial se practică în cazurile cu degenerare progresivă a nervului.
Notă: o paralizie Bell care nu evoluează favorabil după 6 luni, nu este o paralizie Bell.

Subiecte Curs Orl 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Subiecte Curs Orl 2020

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

SUBIECTE CURS ORL 2020 GRUPA 17

1 Adenoidita cronica definitie si diagnostic

Factorii care fuvorizeazi infectia sunt reprezentați de temperatura sizauta și umezeala,

Diagnostic diferential - include atrezia choanala, corpi straini intranazali, angiofibrom

2 Adenoidita cronica definitie, complicatii si tratament

Adenoidita este inflamația amigdalei faringiene Luschka. Amigdala rinofaringiană Luschka

Factorii care fuvorizeazi infectia sunt reprezentați de temperatura sizauta și umezeala,

Tratament – constra in fazele initiale, in tratarea corecta a puseelor inflamatorii

Diagnostiucl etiologic se certifica prin examenul bacteriologic al exudatului faringian.

Tratamentul anginelor este initial simptomatic, se va trata febra si se fa asigura conditii de

4 Angina din bolile din sange

-Angina din agranulocitoza

5 Angina cu ulceratii superficiale

-Angina din zona zoster

6 Faringita acuta membranoasa

Amigdală acoperită de membrane gri, rapid detasabile, cu o pierdere de tesut considerabila la

7 Leziunile herpetice ale faringelui; Herpangina

Diagnostic diferential – include toate anginele acute specific si nespecifice

Dupa Academia Americana de Otorinolaringologie indicatiile sunt:

Contraindicatiile includ: hemofilia, tumorile maligne, leucemia, agranulocitoza,

10 Flegmonul periamigdalian(Abces periamigdalian)

Definitie : Un abces intre capsula amigdaliana si peratele faringian lateral adiacent.

12 Apneea obstructiva de somn definitie si diagnostic

Sleep apnea nu reprezinta o afectiune noua. Dickens, in “Posthumous Papers of the

13 Apneea obstructiva de somn definitie si tratament

Traheostomia conduce la o inlaturare completa a sleep apneei; totusi traheostomia

Tumori benigne ale faringelui

Tratamentul de elecţie este chirurgical – îndepărtarea prin abord combinat transpalatin şi

Pentru stadiile II si III operabile, combinarea tratamentului chirurgical cu radioterapia pare a

17. Tulburarile functionale ale laringelui

PARALIZIA UNILATERALA A NERVULUI RECURENT

PARALIZIILE BILATERALE ALE NERVULUI RECURENT

Pot fi paralizii bilaterale cu corzile vocale în abducţie sau în adducţie.

Leziunile postintubationale cronice

19.Laringita acuta subglotca

Debuteaza cu o infectie la nivelul cailor respiratorii superioare şi cu febră mare.

Tratamentul principal consta in eliminarea toxinelor exogene cum ar fi tutunul. Se recomandă

23.Polipul si nodulul corzilor vocale

Nodulii vocali (nodulii cântăreţilor) (vezi şi suprasolicitarea vocală cronică)

24.Papilomatoza laringiana si edemul Reinke

O caracteristică a carcinomului laringian este frecvenţa mare la bărbaţi care sunt de 5

26.Hematomul septului nazal

27.Abcesul septului nazal

- Meningita şi tromboza sinusului cavernos.

28. RINITA ACUTĂ (coriza)

Definiţie –este o inflamaţie nespecifică acută a mucoasei cavităţilor nazale.

- Este cea mai comună afecţiune a oamenilor;

- Apare în toate ţările lumii.

- Pot apare infecţii bacteriene secundare.

Patogeneză – afecţiunea este răspândită prin intermediul picăturilor nazale.

După o scurtă perioadă de ischemie, mucoasa devine hiperemică , edemaţiată şi prezintă

Stadiul prodromal – este caracterizat de o stare generală de indispoziţie (înfrigurare , cefalee,

Stadiul de rezoluţie – în 5-10 zile întregul proces este vindecat.

3. rinitele alergice şi vasomotorii.

Complicaţiile sunt rare:

3. Infecții ale tractul respirator inferior

- Creşterea imunităţii pacientului;

- Contactul cu pacienţii diagnosticaţi trebuie evitat.

- Nu există un tratament specific pentru rinitele virale;

- Tratamentul simptomatic constă în măsuri generale cum ar fi :

▪ vitamina C şi antihistaminice – au o valoare îndoielnică.

- Măsuri locale cum ar fi :

▪ Picături nazale decongestionante – vor fi prescrise numai pentru

Tratamentul antibacterian (antibiotice):

29. Furuncoloza vestibulului nazal