Trezirea 

împreună
Posted on 15 septembrie 2012

Când doi oameni se dedică unei relaţii

spirituale, ei cad de acord să se ajute unul pe celălalt să devină conştienţi de tiparele auto-
trădării. Intenţia lor nu este să-şi înăbuşe sentimentele negative, ci să creeze suficientă
siguranţă în cadrul relaţiilor, pentru ca sentimentele negative să poată ieşi la suprafaţă şi
tiparele autotrădării să poată fi revelate. Compania spirituală înseamnă nu numai a împărtăşi
un scop comun şi o orientare în viaţă, ci şi un legământ reciproc şi plin de curaj de a-şi asuma
responsabilitatea şi de a elimina acuzele.

Fiecare persoană se află aici pentru a-şi ajuta partenerul să înceteze de a mai proiecta, să în-
ceteze de a mai face pe victima, să înceteze de a mai găsi probleme în afara lui însuşi. Nu face
acest lucru ţinându-i conferinţe, ci creând un spaţiu sigur şi plin de compasiune, în care
celălalt poate să stea faţă în faţă cu el însuşi. Acolo unde acesta ar putea vedea un duşman,
celălalt nu vine alături de el. Refuză să intre în jocul cu ţapul ispăşitor, acuzele şi atacul. Dar
el poate iubi. Poate accepta modul în care simte celălalt, li poate valida sentimentele şi, cu
blândeţe, îl poate încuraja să găsească, în propria inimă, calea spre pace.

Chiar dacă îl vede pe celălalt cum creează proiecţii, nu încercă să-l îndrepte, deoarece aceasta
ar însemna să i se alăture în minciună. Rămâne, pur şi simplu, conştient de cine este celălalt
cu adevărat. Şi, astfel, îl aduce – cu blândeţe şi fară vorbe – înapoi spre el însuşi. Dar, mai
presus de orice, stă doar şi ascultă. Nu este de acord cu ceea ce spune celălalt şi nici nu
contrazice. Ştie că părerile lui nu înseamnă nimic şi că ele n-ar face altceva decât să-l
îndepărteze pe celălalt din procesul său. Ascultă doar, cu multă atenţie şi compasiune. Ascultă
fără să judece sau – dacă descoperă că judecă – devine conştient de propriile sale judecăţi şi
stă iarăşi şi ascultă. Ascultă cu o inimă deschisă şi cu o minte deschisă. Iar atitudinea sa de a
asculta devine un stâlp de sprijin pentru adevăr. Cu cât ascultă mai mult fară să judece, cu atât
călătoria plină de acuze al celuilalt încetineşte. Treptat, folosind cărarea iubirii sale, celălalt se
întoarce la el însuşi. Acesta este darul pe care partenerul spiritual îl oferă celuilalt partener.
Aceasta este perla de maximă valoare.
Când fiecare poate să-i dea celuilalt darul acceptării şi iubirii necondiţionate – extinzând acest
dar pentru a include pe toată lumea – nu vor mai exista proiecţie, acuze şi atac. Nu vor mai
exista subiecte asupra cărora acestea să se îndrepte. Nu vor mai exista victime sau torţionari.
Vor exista doar parteneri egali în dansul vieţii. Inimile se vor deschide. La început puţin – dar
apoi atât de mult, încât vor putea înghiţi întreg universul manifestat. Şi, într-adevăr, o vor şi
face într-o zi.

Când toţi cei care se percep pe ei înşişi ca fiind nevrednici şi neîntregi vor deveni întregi şi
sfinţi, nu va mai exista perceperea separării de sursa iubirii. Fiecare dintre noi va fi o raza
strălucitoare de lumină, care va radia din centrul inimii, ajungând peste tot, în întreaga
eternitate, dizolvând separarea şi păcatul, botezând vinovăţia în râul propriei frici şi
întâmpinându-l pe fiecare cu buchete de flori, atunci când iese din ape inocent şi liber.

Acestea sunt darurile pe care le avem de oferit unul altuia, atunci când jocul abuzului se
încheie. Şi el se încheie, în orice moment în care ne amintim cine suntem şi cine este cu
adevărat semenul nostru!

Paul Ferrini – Liniştea inimii

Calea Iubirii versus Calea Fricii

Posted on 21 februarie 2012

Poate că nu v-aţi gândit niciodată la acest

lucru, dar pe un nivel sau altul suntem cu toţii maeştri. Suntem maeştri pentru că avem
puterea de a crea şi de a ne conduce propriile vieţi aşa cum dorim. La fel cum civilizaţiile şi
religiile lumii îşi creează mitologii incredibile, noi ne creăm propriile noastre mitologii,
populate cu eroi pozitivi şi negativi, cu îngeri şi demoni, cu regi şi cerşetori. Noi creăm în
mintea noastră o întreagă populaţie, inclusiv diferite personalități ale noastre, după care ne
folosim de o imagine sau alta, în funcţie de circumstanţele în care ne aflăm. Devenim astfel
adevăraţi artişti dramatici, proiectând în exterior diferite imagini ale noastre şi controlând cine
şi ce dorim să fim. Atunci când ne întâlnim cu alte persoane, le clasificăm imediat, atribuindu-
le un rol sau altul în viaţa noastră. Creăm astfel o imagine a lor, în funcţie de rolul pe care li-l
atribuim. Iar acest proces se repetă cu absolut toate persoanele din jurul nostru.

Noi avem puterea de a crea. Această putere este atât de mare, încât tot ceea ce credem se
transformă pentru noi în realitate. Noi ne creăm pe noi înşine şi devenim cei care credem că
suntem. Suntem ceea ce suntem pentru că asta credem noi despre noi înşine. Întreaga
noastră realitate este în întregime creată de noi înşine. Aceeaşi putere o au însă şi ceilalţi
oameni. Singura diferenţă dintre noi şi o altă persoană constă în felul în care folosim această
putere, în destinaţia pe care o dăm puterii noastre creatoare. Chiar dacă semănăm cu unii sau
cu alţii, nu există totuşi nimeni în întreaga lume care să îşi trăiască viaţa exact la fel ca noi.

În acest fel, noi jucăm de-a lungul întregii vieţi un anumit rol, pe care am ajuns să-l jucăm atât
de bine încât am devenit maestrul propriei noastre realităţi. Ajungem astfel să ne controlăm
personalitatea, convingerile, fiecare acţiune, fiecare reacţie a noastră. După ce am practicat
ani de zile, am ajuns maeştrii propriei noastre lumi subiective, a propriei noastre realităţi.
Dacă veţi ajunge să înțelegeți că fiecare om este propriul său maestru, veţi înţelege şi tipul de
control pe care îl exercitaţi personal.

Toată drama noastră existenţială, toate suferinţele noastre, se învaţă prin practică. Noi facem
un legământ cu noi înşine şi continuăm să practicăm acest legământ până când atingem un
control absolut asupra lui. Felul în care gândim, în care simţim şi în care acţionăm devin atât
de rutiniere încât nu mai avem nevoie să fim atenţi la ceea ce facem. Comportamentul nostru
a devenit un tipar, o reacţie de acelaşi fel la stimulii exteriori.

Ca să devenim maeştri ai iubirii, noi trebuie să practicăm arta de a iubi. La fel ca şi orice altă
manifestare, arta relaţiilor interumane se învaţă prin practică, iar cei care practică suficient de
mult pot atinge un control perfect asupra ei. Aşadar, controlul unei relaţii de cuplu sau de
prietenie ţine de acţiune, nu de cunoaştere sau de teoretizare. Totul este legat de acţiune.
Evident, pentru a intra într-o acţiune este necesar să dispunem de o anumită cunoaştere, sau
cel puțin de conştientizarea felului în care funcţionează oamenii.

Oamenii trăiesc cu teama continuă de a nu fi răniţi, iar acest lucru creează o dramă uriaşă, pe
care o regăsim oriunde ne-am afla. Felul în care comunicăm unii cu ceilalţi este atât de
dureros din punct de vedere emoţional încât fără nici un motiv aparent noi ne înfuriem, ne
întristăm, devenim geloşi sau invidioşi. Chiar şi a spune “Te iubesc” poate fi ceva
înspăimântător. Atunci când mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru că trebuie
să facem acest lucru, şi ne așteptăm ca şi ceilalţi oameni să facă anumite lucruri pentru că
trebuie să le facă. Noi avem obligaţii, iar atunci când avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu
cât le opunem mai multa rezistenţă, cu atât mai mult suferim. Mai devreme sau mai târziu, noi
încercăm să scăpăm de aceste obligaţii. Pe de altă parte, iubirea nu opune nici un fel de
rezistenţă. Atunci când iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru că dorim să facem acest
lucru. Orice acţiune a noastră devine o plăcere; este ca un joc care ne amuză.

Iubirea nu are așteptări. Teama este plină de așteptări. Atunci când te temi, faci tot ceea
ce faci pentru că te aștepți să fii nevoit, dar te aștepți ca şi ceilalţi să facă acelaşi lucru. Aşa se
explică de ce teama rănește atât de uşor, în timp ce iubirea nu rănește pe nimeni. Noi avem
așteptări, iar dacă acestea nu se împlinesc, ne simțim răniţi – nu ni se pare drept. Îi
condamnăm pe cei din jur pentru că nu ne-au împlinit aşteptările. Cine iubeşte nu are
așteptări. El face ceea ce face pentru că doreşte şi nu este deranjat dacă alți oameni nu doresc
să facă la fel, căci el nu interpretează faptele altora la modul personal. Întrucât nu se așteaptă
să se întâmple ceva anume, dacă lucrul respectiv nu se întâmplă, nu se simte deranjat. Orice s-
ar întâmpla, el nu suferă, căci tot ceea ce se întâmplă este în regulă pentru el. Aşa se explică
de ce îndrăgostiților viaţa li se pare “în roz”; ei nu se așteaptă ca partenerii lor să facă ceva
anume şi nu simt obligaţii faţă de aceştia.
Iubirea este bazată pe respectul reciproc. Teama nu respectă pe nimeni, nici măcar pe sine.
Dacă îmi pare rău pentru tine înseamnă că nu te respect, că nu te las să iei propriile tale
decizii. Când eu iau deciziile în locul tău, înseamnă în mod evident că nu am încredere în tine.
Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viaţa celuilalt. În marea
majoritate a cazurilor, atunci când le spunem copiilor noştri cum să-şi ducă viaţa, noi facem
acest lucru pentru că nu îi respectăm. Ne pare rău pentru ei şi încercăm să facem în locul lor
ceea ce ar trebui să facă ei înșiși. Dacă nu ne respectăm pe noi înşine, ne va părea rău pentru
noi, ni se va părea că nu suntem destul de buni ca să reuşim în această lume. Cum ne-ar putea
respecta alţii în aceste condiţii? Atunci când spunem: “Bietul de mine, nu sunt suficient de
puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum să reușesc”,
înseamnă că nu avem nici un pic de respect pentru propria noastră fiinţă. Auto-compătimirea
se naște din lipsa respectului de sine.

Iubirea este nemiloasă, ei nu-i pare rău pentru nimeni; în schimb, este plină de compasiune.
Teama este foarte miloasă; celui care se teme îi pare rău pentru toţi cei din jur. Lui îi pare rău
de alţii pentru că nu îi respectă, pentru că nu îi crede suficient de puternici pentru a reuşi. Pe
de altă parte, iubirea respectă pe toată lumea. Cine iubeşte pe altcineva crede că acesta poate
reuşi prin propriile sale forţe. El crede că acesta este suficient de puternic, de inteligent, de
bun pentru a-şi stabili propriile sale decizii. Nu se grăbeşte în nici un caz să ia decizii în locul
celuilalt.

Iubirea este complet responsabilă. Teama evită responsabilitatea, dar asta nu înseamnă că ea
nu este responsabilă pentru faptele ei. Încercarea de a evita responsabilitatea este una din cele
mai mari greşeli pe care le facem, căci orice acţiune are anumite consecinţe. Dacă facem o
anumită opţiune, noi vom obţine un anumit rezultat sau o anumită reacţie. Chiar dacă nu luăm
nici o decizie, tot vom obţine un rezultat sau o reacţie. Într-un fel sau altul, noi vom ajunge să
experimentăm toate consecinţele propriilor noastre acţiuni şi decizii. De aceea, oamenii sunt
complet responsabili pentru acţiunile lor, chiar dacă nu doresc să fie. Chiar şi atunci când alţi
oameni încearcă să plătească în locul nostru, tot vom ajunge să plătim şi noi, dar atunci vom
plăti dublu. Când altcineva încearcă să fie responsabil în locul nostru, el nu face altceva decât
să amplifice drama.

Iubirea este întotdeauna amabilă. Teama este întotdeauna lipsită de amabilitate. Ea ne umple
de obligaţii, de aşteptări, ne învaţă să nu îi respectăm pe cei din jur, să evităm asumarea
responsabilităţii şi să ne pară rău pentru alţii. Cine s-ar putea simţi bine în asemenea condiţii?
Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agresează, ne înfurie, ne întristează, ne face să ne
simţim geloşi sau trădaţi. Mânia nu este altceva decât o altă mască a fricii.

La fel şi tristeţea, gelozia şi celelalte emoţii care se nasc din teamă şi care creează suferinţa.
Cine suferă de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decât cel mult să pretindă că este bun.
Când nu eşti fericit, nu ai cum să te simţi bine, deci să fii bun cu alţii. În schimb, atunci când
te afli pe calea iubirii, nu ai obligaţii sau aşteptări, nu-ţi pare rău pentru tine sau pentru
partenerul tău, totul îţi merge bine, iar zâmbetul nu te părăseşte nici o clipă. Eşti fericit, deci te
simţi bine, iar această stare se revarsă în mod natural asupra celor din jur. Iubirea este
întotdeauna amabilă, iar bunătatea ei conduce la generozitate şi ajunge să deschidă toate uşile.
Da, iubirea este generoasă. În schimb, teama este egoistă. Cine se teme se gândeşte
întotdeauna numai la el. Egoismul închide toate uşile.

Iubirea este necondiţionată. Teama impune o mie de condiţii. Cine se află pe calea fricii
iubeşte pe altcineva numai dacă acesta îl lasă să îi controleze viaţa, dacă se poartă bine cu el,
dacă se suprapune cu imaginea pe care şi-a creat-o despre el. Şi cum nimeni nu se poate
suprapune vreodată perfect peste imaginea creată de altcineva pentru el, acesta îl judecă, iar el
se va simţi vinovat. Atunci când ne creăm o anumită imagine despre alţii iar aceştia nu
corespund, noi ne simţim rușinați, stânjeniţi, enervaţi, şi nu avem deloc răbdare cu ei. Este
imposibil să te porți cu adevărat frumos cu altcineva în aceste condiţii. Pe calea iubirii nu
există dacă; iubirea nu pune condiţii. Cine iubeşte o face necondiţionat, fără justificări. Noi
iubim pe altcineva aşa cum este şi îl lăsăm să fie cel (sau cea) care este. Dacă nu îmi place
cum este o femeie, nu are nici un rost să stau alături de ea; cel mai bine este să îmi caut pe
altcineva, care este aşa cum doresc eu să fie. Noi nu avem dreptul să încercăm să
schimbăm pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul să încerce să ne schimbe pe noi.
Dacă ne vom schimba vreodată, o vom face pentru că aşa vom dori noi, pentru că ne
propunem să renunțăm la suferinţă. Cei mai mulţi oameni îşi trăiesc întreaga viaţă pe calea
fricii. Ei stabilesc relaţii, dar numai pentru că aşa cred ei că trebuie. Atunci când intră într-o
relaţie, ei au un milion de așteptări, deopotrivă din partea partenerului/partenerei de cuplu şi
din partea lor.

Orice relaţie este alcătuită din două jumătăţi. Jumătate sunteţi chiar dumneavoastră, iar
cealaltă jumătate este fiul, fiica, tatăl, mama, prietenul sau partenerul/partenera
dumneavoastră de cuplu. Într-o relaţie, nimeni nu este responsabil decât pentru propria
sa jumătate, nu şi pentru cealaltă. Nu contează cât de apropiaţi sunteţi sau cât de puternică
este iubirea dumneavoastră pentru cealaltă jumătate; cert este că nu aveţi cum să fiţi
responsabil pentru felul în care gândește celălalt. Nu puteţi şti niciodată ce simte, ce crede, ce
presupuneri face el. Practic, nu ştiţi nimic despre celălalt. Acesta este adevărul. Cum
procedăm însă noi? Noi ne asumăm responsabilitatea pentru cealaltă jumătate şi așezăm astfel
relaţia noastră pe bazele fricii, ale dramei, ale războiului controlului, adică ale iadului.
Războiul controlului, specific oamenilor, se datorează faptului că aceştia nu se respectă
reciproc.

Arta iubirii începe cu noi înşine. Primul pas constă în a deveni conștienți, în a înţelege
adevărul potrivit căruia fiecare om îşi visează propriul vis. Cine înţelege acest lucru, devine
responsabil pentru partea sa din relaţie, adică pentru el însuşi. Ştiind că este responsabil
pentru partea sa din relaţie, el o poate controla cu uşurinţă. Nu are însă nici un rost să încerce
să controleze şi cealaltă jumătate a relaţiei. Dacă îl/o respectăm cu adevărat, noi vom înţelege
că partenerul nostru/partenera noastră, sau prietenul, fiul, mama, toţi sunt pe deplin
responsabili pentru jumătatea lor de relaţie. Dacă vom şti să respectăm cealaltă jumătate,
relaţia noastră nu va fi niciodată caracterizată de conflicte. Noi nu vom avea parte de un
război în familie sau în cuplu.

În sfârşit, dacă înţelegem faptul că nimeni altcineva nu ne poate face să fim fericiţi decât noi
înşine, şi că această fericire este rezultatul iubirii care emană din fiinţa noastră, vom putea
atinge măiestria în cea mai mare artă a toltecilor, Arta Iubirii.

Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea în acţiune. Singura cale care
conduce la suferinţă este teama în acţiune.

Singura cale prin care putem atinge măiestria în iubire este să practicăm iubirea. Nu este
nevoie să o justificăm sau să o explicăm; este suficient doar să o practicăm.

Practica este cea care creează maestrul!

Don Miguel Ruiz – Arta de a iubi

Granitele in interiorul unei relatii

Posted on 15 septembrie 2010

O relatie reusita este alcatuita din doi: un „el”si o „ea”, fiecare cu un simt al identitatii bine
definit. Fara a ne intelege pe noi insine, a ceea ce suntem si ne face unici, este dificil sa ne
implicam intr-o relatie care sa functioneze, care sa „curga”ca de la sine.
Avem nevoie de simtul identitatii pentru a putea sa comunicam partenerului nevoile si
dorintele noastre. Doar dispunand de un simt puternic al identitatii putem aprecia si iubi la
partener acele calitati care-l fac sa fie unic.

Cand se intalnesc doua persoane, fiecare cu o reprezentare clara a propriei individualitati,

potentialul de intimitate si de angajament poate fi uluitor. Asemanarile dintre doi oameni ii
pot aduce alaturi, dar diferentele dintre ei sunt cele care contribuie la dezvoltarea si
misterul relatiei lor.

Una din trasaturile unui simt sanatos al identitatii se regaseste in felul in care intelegem si
„jonglam”cu aceste granite in cadrul unei relatii. Granitele personale reprezinta acele limite pe
care le trasam in interiorul unei relatii astfel incat sa ne protejam pe noi insine.
Acestea se bazeaza pe o stima crescuta de sine, fac posibila delimitarea propriilor ganduri de
ale celuilalt si ne ajuta sa ne asumam responsabilitatea fata de ceea ce gandim, simtim sau
facem. Granitele personale ne permit sa savuram propria unicitate. Atunci cand dispunem de
granite sanatoase, acestea sunt flexibile si ne permit sa ne apropiem de ceilalti atunci cand
este propice si totodata ne ajuta sa mentinem distanta atunci cand putem fi raniti daca ne
apropiem prea mult. Intr-un cuvant, ne ajuta sa ne purtam de grija…

Granitele nesanatoase decurg adesea din relatii familiale disfunctionale. Nevoile parintilor sau
ale altor adulti dintr-o familie sunt uneori atat de coplesitoare incat sarcina de a creste copii
trece in planul secund. Astfel rezulta disfunctionalitati. Ganditi-va la tatal care striga la copii
sau care-i abuzeaza fizic, ca o modalitate de a se raporta la propria furie. Pe primul loc se
situeaza nevoile lui, pe cand nevoile copilului – de securitate, respect, confort, trec pe planul
al doilea. Ceea ce invata copiii in aceasta situatie este faptul ca granitele nu conteaza! Pe
masura ce cresc, duc lipsa de suportul de care au nevoie pentru a-si dezvolta un simt sanatos
al identitatii. Ei pot intelege ca daca vor sa-si impuna propriul mod de a actiona in raport cu
alte persoane, pot efectiv sa „navaleasca” peste granitele celorlalti, la fel cum a procedat tatal
lor.
Probabil ca vor creste avand granite oscilante… fapt ce va duce la relatii disfunctionale in
viata adulta. Nu vor avea o reprezentare clara a propriilor granite. Dimpotriva, ei ar putea
intelege ca granitele rigide si inflexibile pot fi modalitatea prin care sa faca fata in relatiile cu
ceilalti. Isi formeaza un fel de zid de protectie, in cadrul relatiei, si, prin urmare, li s-ar putea
parea greu sa creeze legaturi interpersonale apropiate.

Iata cateva fatete ale granitelor nesanatoase ce pot aparea in cadrul relatiilor, alaturi si de
cateva „remedii”:

Lipsa simtului identitatii

Atunci cand ne lipseste simtul propriei identitati precum si granitele care ne protejeaza,
tindem sa preluam identitatea partenerului. Nu ne putem imagina cine am fi in afara relatiei.
Suntem dispusi sa facem orice pentru ca relatia sa functioneze, chiar daca asta ar insemna sa
renuntam la propria securitate emotionala, prieteni, integritate, respect de sine, independenta
sau serviciu. Putem chiar suporta abuzuri fizice, emotionale si sexuale doar pentru a salva
relatia.

O alternativa mai rationala ar fi sa descoperim cine suntem si ce ne face sa fim unici. Este
nevoie sa realizam ca valoarea noastra ca indivizi nu depinde de a avea sau nu pe cineva
alaturi, ca putem functiona foarte bine in mod independent. Atunci cand ne acceptam pe noi
insine, relatia va avea sansa de a creste, de a inflori.

Calatoria spre auto-descoperire poate fi provocatoare, dar rasplata este pe masura!

A te multumi cu mai putin…

Este posibil sa ne agatam de ideea ca lucrurile merg destul de bine in cadrul relatiei, ca ne
simtim in siguranta, iar acesta este un bun suficient. In cadrul acestui proces, renuntam la
sansa de a explora implinirea personala. Renuntam la propriile vise pentru a mentine
securitatea relatiei. Poate sa apara sentimentul ca daca unul dintre parteneri „creste” si-si
gaseste implinirea in viata, relatia ar putea avea de suferit.

O relatie sanatoasa este aceea in care granitele noastre sunt suficient de puternice, flexibile,
pentru a ne permite sa fim unici. Intre cei doi parteneri exista respectul care le permite
fiecaruia sa-si traiasca viata din plin si sa exploreze propriul potential. Nu trebuie sa renuntam
la noi insine, de dragul unei relatii! Intr-o relatie cu granite sanatoase exista incredere si
siguranta.

Supra-responsabilizare si vina

In cazul in care am crescut intr-un climat familial disfunctional, este posibil sa fi invatat sa ne
asumam o vina, doar pentru a asigura succesul si fericirea altor membri ai familiei. Astfel, in
viata adulta putem ajunge sa ne simtim vinovati pentru greselile partenerului. Vina pe care o
simtim atunci cand partenerul greseste poate conduce catre demolarea granitelor noastre intr-
atat incat sa fim mereu disponibili pentru cealalta persoana. Atunci cand ne simtim mult prea
responsabili fata de experientele de viata ale altei persoane, de fapt o privam pe aceasta de una
din cele mai importante caracteristici ale vietii mature, independente si sanatoase – abilitatea
de a-si asuma propriile decizii si de a accepta consecintele.

O atitudine mai sanatoasa ar fi sa ne respectam partenerul, permitandu-i sa aiba succese sau sa

greseasca. Noi, desigur, putem fi acolo ca sa-l sprijinim in momentele dificile, si totodata,
putem savura impreuna succesele. Cand granitele sunt sanatoase, esti capabil sa spui: ”Am
incredere si te respect pentru ca tu sa iei propriile tale decizii. Ca partener al meu nu voi
incerca sa te controlez privandu-te de propriile tale alegeri.”

Diferenta dintre „a iubi”si „a salva”

Este posibil ca persoanele care cresc in familii disfunctionale sa nu poata face diferenta intre
dragoste si simpatie. Copiii care cresc in astfel de conditii este posibil sa invete sa nutreasca
simpatie fata de rupturile emotionale care apar in viata parintilor si sa simta ca singurele
momente in care li se acorda atentie sunt acelea cand isi manifesta compasiunea fata de
parinte. Simt ca atunci cand iarta, isi arata dragostea.
De fapt, ei isi salveaza parintele si incurajeaza comportamentul abuziv sa continue. Invata
astfel sa renunte la propriile granite de protectie pentru a avea grija de parintele abuziv.
Ulterior, ca adulti , aduc cu ei acest tip de comportament in cadrul relatiilor. Simt ca isi pot
arata dragostea doar salvandu-si partenerul – iar asta ei numesc iubire. Acest lucru il
incurajeaza pe partener sa devina dependent si neajutorat. Astfel poate sa apara un
dezechilibru in relatie – unul dintre parteneri se va transforma in salvator, in timp ce celalalt
va juca rolul victimei neajutorate. In acest caz, granitele care ar permite ambilor parteneri sa
traiasca vieti implinite, lipsesc cu desavarsire.

Iubirea matura are nevoie de granite flexibile si sanatoase. Simpatia si compasiunea sunt
calitati valoroase, a nu se confunda insa cu iubirea. Intr-o relatie, granitele sanatoase se
bazeaza pe respect reciproc, pe egalitate si apreciere fata de calitatile celuilalt, acestea
ghidand fluxul de sentimente intre parteneri. Acestea sunt fatete ale iubirii mature, cand insa
unul dintre parteneri detine controlul si celalalt este dependent si neajutorat, nu exista loc
pentru „a da si a primi…”

Fantezie versus Realitate

Copiii provenind din familii disfunctionale isi inchipuie adesea ca viata lor se va imbunatati
intr-o zi. Intr-adevar, in unele zile lucrurile se pot desfasura in mod normal, apoi insa
perioadele nefaste revin. Zilele obisnuite incurajeaza fantezia ca lucrurile se vor rezolva la un
moment dat. Atunci cand devin adulti, acesti copii aduc cu ei acelasi tip de comportament si
in cadrul unei relatii. Este posibil sa zugraveasaca in fata altora portretul unei relatii perfecte
si pot crede chiar ca intr-o zi problemele din relatia lor vor disparea de la sine. Ignora abuzul,
manipularea, dezechilibrul si controlul din cadrul relatiei, iar ignorand problemele nu sunt
capabili sa se confrunte cu acestea. Fantezia unui viitor fericit persista. Granitele nesanatoase,
fac dificila confruntarea cu problemele din relatie.

Granitele sanatoase ne permit sa testam realitatea, mai degraba decat sa ne-o imaginam.
Atunci cand apar probleme, granitele sanatoase ne permit sa le identificam si sa comunicam
cu partenerul pentru a gasi solutii. Sunt incurajate imaginea de sine sanatoasa, increderea,
stabilitatea si comunicarea.
Sa invatam sa avem granite sanatoase este o aventura interesanta, un exercitiu de libertate
personala. Inseamna sa incepem sa ne cunoastem si sa ne dezvoltam, sa constientizam ceea ce
vrem cu adevarat. Inseamna totodata si acceptarea de sine si faptul ca sunte ok, asa cum
suntem si ca meritam lucruri frumoase de la viata.

Cand doi oameni cu granite sanatoase intra intr-o relatie, este incurajata independenta,
integritatea, precum si atractia intre parteneri. Stiu ca pot avea incredere unul in celalalt si ca
dificultatile care apar in mod firesc intr-o relatie, pot fi depasite in mod constructiv. Pot crea
intimitatea, fiecare fiind o persoana integra si completa. Calatoria spre o identitate sanatoasa
nu este intotdeauna usoara, dar nici nu trebuie sa fie foarte dificila. Adesea inseamna sa
renuntam la conceptii nesanatoase, sa ne respectam si sa ne apreciem pentru ceea ce suntem
cu adevarat. Atunci cand facem asta pentru noi insine, putem adopta aceeasi abordare si fata
de partener, iar adevarata fericire si iubire pe care relatia o merita pot deveni realitate!

 
Traducere dupa un articol de Layne si Paul Cutright

Libertatea in relatii
Posted on 29 iunie 2010

Toti dorim sa avem libertate intr-o relatie. Iata cateva dintre modurile in care poti sa alegi
daca ai o relatie deschisa si sincera prin felul in care acorzi libertate celui de langa tine.
Libertatea pe care o oferim unul altuia in mod implicit, care atunci cand este sustinuta de
ambele parti, reprezinta o fundatie foarte sanatoasa pentru o relatie.

1. Libertatea de a fi diferit. Poti sa fi diferit fata de mine si sa ai diferite pareri, gusturi,

inclinatii, etc. Faptul ca avem o relatie nu inseamna ca neaga aceasta libertate. Asa ca nu
trebuie sa indeplinesti fiecare nevoie sau sa te potrivesti cu fiecare stare a mea. Desi avem o
relatie, nu este nevoie sa fim identici.
2. Libertatea de a fi o fiinta individuala. Esti unic, ai propria personalitate si faptul ca ne
iubim nu inseamna ca trebuie sa fim „siamezi” – ar trebui sa avem in continuare libertatea de
a avea propriile personalitati, credinte, opinii, valori si individualitate. Ceea ce ne aduce
impreuna este tocmai deosebirea dintre noi, ne completam unul pe celalalt tocmai pentru ca
suntem diferiti. Poti sa te bucuri de linistea casei chiar daca eu prefer padurea, poti sa faci
lucrurile altfel decat le fac eu, poate sa-ti placa ordinea chiar daca prefer spontaneitatea.
Iubirea nu ingradeste libertatea celuilalt, poti iubi cu adevarat doar atunci cand il accepti asa
cum este, fara sa incerci sa il schimbi pe celalalt. „NOI” nu trebuie sa-l ingradeasca pe „EU”.

3. Libertatea de a avea propria intimitate. Este greu de oferit partenerului. E vorba de jocul
„daca m-ai iubi cu adevarat, mi-ai spune si ce gandesti”. Iar la baza lui sta propria lipsa de
securitate. Trebuie sa stiu tot ce faci, pe cine cunosti, unde mergi, cu cine ai vorbit si chiar sa-
ti cunosc gandurile – altfel nu te pot controla si, prin urmare, ai putea sa gasesti pe altcineva si
sa ma parasesti. Tragic este ca adesea, controlul asupra celuilalt produce chiar efectul pe care
dorim sa-l evitam : gelozia, nesiguranta, indiscretia, atitudinea interogatoare. Toate acestea
indeparteaza partenerul si il invita sa gaseasca pe cineva care il respecta si care ii ofera
libertatea de a avea intimitate. Acceptarea intimitatii celuilalt inseamna respect, fata de
celalalt dar mai ales fata se sine.

4. Libertatea de a fi imperfect. Se intampla adesea in relatii, mai ales dupa ce trece vartejul
primelor zile, ca unul dintre parteneri sa isi aroge rolul de parinte sau profesor critic. In loc sa
fie doi oameni care interactioneaza ca adulti pe picior de egalitate, unul incearca sa corecteze
imperfectiunile celuilalt – imperfectiuni dupa parerea sa. Apare o adevarata lupta : a unuia sa
isi mentina dreptul de a face lucrurile in felul sau si a celuilalt sa-si modeleze partenerul dupa
cum i se pare ca ar trebui sa fie. Aceasta lupta, desi cei doi nu o vad este o oglida despre sine :
incercam sa-l schimbam pe celalalt, dar acele lucruri sunt in noi. „Schimba-te pe tine si lumea
intreaga se va schimba.”

5. Libertatea de a avea propria viata. Aceasta inseamna ca suntem de acord ca avem fiecare
dreptul la o viata independenta „in afara cuibului”. Putem sa avem fiecare prietenii nostrii si
sa ne bucuram de activitati si interese separate si, in acelasi timp sa pretuim si sa ne bucuram
de relatia noastra : „esti liber sa ai o viata si interese personale, poti sa te bucuri de prietenii,
locuri si activitati, care nu ma intereseaza pe mine si nu vad lucrul asta ca pe o amenintare la
adresa relatiei noastre. Este minunat ca ne iubim si ne intelegem atat de bine. Iar aceasta
este o relatie si nu o inchisoare” Negarea acestei libertati transforma relatiile in capcane. Cele
mai frecvente motive pentru subminarea ei sunt : teama de a nu pierde partenerul si teama de
a nu pierde posibilitatea de a domina viata partenerului.

6. Libertatea de a evolua si a te schimba. Adesea apare un program interesant in relatii:

„pentru mine este in regula sa cresc, sa ma dezvolt, sa evoluez, sa ma schimb, etc. Dar
partenerul meu trebuie sa ramana exact asa cum era cand ne-am cunoscut”. El nu trebuie sa
imbatraneasca, sa slabeasca, sa se ingrase, sa mearga la sala, sa isi gaseasca interese noi, sa-si
schimbe obiceiurile, infatisarea, stilul de viata, etc. – sau cel putin nu trebuie sa faca asa ceva
fara permisiunea si binecuvantarea mea.

A oferi aceasta libertate celuilalt inseamna respect pentru dreptul fiecaruia de a evolua si a se
schimba in mod continuu. Ai dreptul sa nu ramai acelasi.

Deoarece te iubesc cu adevarat pentru cine esti tu, iti iubesc si caleidoscopul de stari,
infatisari, interese, credinte, directii, care se pot schimba.
Inseamna sa alegem nu sa transformam partenerul in ceva ce nu este, ci sa-l acceptam asa cum
este, poate sa fie si va fi.
 

Relatiile te invata si te vindeca

Posted on 28 mai 2010

Fiecare dintre noi s-a confruntat macar o data in viata cu o despartire. Fie ca am incheiat o
relatie, o casnicie sau am pierdut pe cineva drag din familie… Ignorandu-ne parca suferinta,
viata si-a continuat cursul… Cum sa trecem mai departe? Cum sa nu ne mai sfasiem in
suferinta? Cum sa ne vindecam?
V-ati intrebat vreodata ce anume tindem sa evitam cu orice pret?
Suferinta si drumul anevoios catre vindecare! Si totusi, atunci cand avem de-a face cu o
situatie dureroasa, suntem capabili ca prin energia noastra, prin forta spiritului sa atingem
„esenta” si sa pasim pe calea catre vindecare.

De-a lungul vietii, relatiile sunt dascalii nostri cei mai de pret. Ele oglindesc adesea
problemele pe care este nevoie sa le vindecam sau actioneaza ca si catalizatori pentru
schimbarile pe care este nevoie sa le facem. Si, da, tot relatiile sunt acelea care ne ajuta sa
ne extindem capacitatea de a ne apropia tot mai mult de iubirea neconditionata…

Primul pas? Acceptarea propriilor sentimente!

Unii dintre noi am fost invatati inca din copilarie ca nu este bine sa ne exprimam emotiile, sa
ne aratam sentimentele. De aceea consideram ca a ne exprima emotiile, sentimentele, ne face
sa parem slabi si vulnerabili in ochii celorlalti. Si astfel jucam de-atatea ori rolul unor indivizi
„perfecti”, pretinzand ca suntem altfel decat suntem cu adevarat.

Traind si constientizandu-ne sentimentele, suntem cu un pas mai aproape de acele zone din
viata noastra care se cer a fi „vindecate”, si totodata ne apropiem tot mai mult de conexiunea
cu ceea ce reprezinta forta noastra interioara.
Pornind pe drumul sentimentelor si al vindecarii, intr-o prima etapa este nevoie sa identificam
sentimentele pe care le traim in afara de furie si teama (asta pentru ca aceia dintre noi care nu
sunt obisnuiti sa-si traiasca/accepte sentimentele, le identifica mult mai usor pe acestea doua).
Emotiile pe care le traim sunt de fapt cele pe care am ales sa le traim. Si multi dintre noi
ne-am inabusit trairile pentru atat de mult timp incat de-a dreptul nu mai stim ce simtim…
Si asta se intampla deseori la persoanele care sar dintr-o relatie in alta… Avem nevoie sa
invatam sa patrundem dincolo de ceea ce credem ca simtim, in profunzimea emotiilor care
cumva s-au pierdut…

Uneori incepem sa lucram cu emotiile pe care le simtim ca fiind cele mai puternice. Si, da,
este nevoie sa simtim intr-adevar aceste emotii. Intelectualizarea este un mecanism de
“siguranta” care ne protejeaza de acele lucruri din trecut pe care nu suntem in stare sa le
depasim.

Secretul consta insa in a descoperi cand o credinta sau o reactie nu ne mai foloseste, sa
curatam, sa purificam si sa o inlocuim cu o credinta noua, una care sa ne ghideze
cresterea, evolutia si abilitatea de a ne trai viata cu un scop. Si nu este posibil sa
parcurgem acest drum doar cu gandul… trebuie sa ne permitem ca intr-adevar sa simtim, sa
experimentam aceste emotii fara a judeca…
Vine apoi timpul sa le privim, sa le scoatem, sa observam ce simtim atunci cand emotiile ies
la lumina.
Fiecare emotie are inserat un mesaj ce ne va condunce catre vindecare.

Ne asumam statutul de victima? Cedam altora controlul?

Suntem fiinte spirituale, iar fiintele spirituale sunt parte a Divinitatii, de care nu pot fi
separate. Si daca suntem parte a sursei noastre, a puterii supreme, atunci si puterile noastre
sunt de asemeni nemasurate. Doar ca noi, intr-un fel, nu admitem asta.
Exista doar doua emotii adevarate: IUBIREA si LIPSA IUBIRII… teama. Doar in absenta
iubirii, simtim teama si ne consideram ca fiind victime. Victime fiind, cedam puterea altora
precum si circumstantelor. In majoritatea timpului alegem sa facem asta in mod inconstient.
De ce sa alegem sa cedam altora puterea si controlul asupra vietii si destinului nostru? Si daca
am ales, indiferent la ce nivel, putem si sa renuntam la aceasta alegere, nu-i asa?

Uneori suntem suficient de norocosi sa experimentam, dintr-un motiv sau altul, ceea ce putem
numi o schimbare radicala. Alteori insa, este nevoie de munca, este nevoie sa ne intoarcem in
trecut, sa scoatem afara acele sentimente prezente in momentul in care ne-am asumat rolul de
victima. Si asta probabil s-a intamplat in perioada copilariei, intr-o perioada de stres
emotional, in urma unui abuz fizic, emotional sau verbal, sau dupa o trauma.

Suntem fiinte extraordinare si suntem capabili sa cream orice realitate dorim sa se manifeste.
Astfel ca, daca am identificat trairile, ne-am amintit care a fost scopul pentru care ne-am
asumat oare statutul de victima?
Obiectivul nu este sa ne judecam si sa consideram ca am gresit in acel moment, ci sa
identificam ce nevoie ne-am alimentat si daca acum, in prezent, acest statut ne mai serveste la
ceva.

Este nevoie sa sesizam, sa ascultam ce raspuns primim. Pot fi cuvinte sau pot sa fie ganduri
care apar in timp ce privim la TV sau citim o carte, discutam cu cineva… Daca insa ascultam,
daca suntem vigilenti, vom primi si raspunsul.
Ce se ascunde in spatele celei de-a treia usi…?

Si acum, poate… partea ceva mai dificila. Partea pe care am blocat-o pentru ca era prea
dureros sa o privim: rolul nostru in acea situatie. In cadrul fiecarui eveniment din viata
noastra care are suficient impact incat sa ne darame exista un motiv pentru care am ales sa ne
implicam, sa participam.
O sa ganditi probabil: cum este posibil sa aleaga un copil sa fie abuzat? Sau cum sa aleg sa ma
casatoresc cu un alcoolic? Exista un motiv, exista o cauza pentru care aceste lucruri se
intampla! Trebuie doar sa intrebam si sa fim dispusi sa ascultam.
Raspunsul se leaga intotdeauna de lectia pe care o avem de invatat, indiferent cat este de
dureroasa. Uneori, alegem sa participam cu rolul de victima pentru mai multe motive, cum ar
fi:
1. Sa ne vindecam pe noi si sa ii vindecam pe ceilalti.
2. Abuzatorul sa aiba o victima si totodata sa afle calea spre lumina, spre vindecare si spre
iertare.
3. Multe victime ale abuzurilor, depasind situatia, isi dezvolta anumite abilitati si ii ajuta pe
altii.
4. Sa invatam lectia puterii si a propriilor granite.
5. Sa invatam sa ne amintim cine suntem cu adevarat!

Am ales asadar acest „episod” pentru un motiv anume. Si daca ne ascundem de asta, vom
continua sa atragem situatii care ne ranesc pana ce vom gasi ocazia sa ne vindecam. Tot ce
avem de facut este sa intrebam care este scopul pentru care ne confruntam cu aceasta situatie
si sa fim atenti la raspuns. Va veni cu siguranta!
Fiecare persoana, fiecare situatie vine in viata noastra cu un anumit scop! Fie pentru a
ne invata o anumita lectie, pentru a ne face sa intelegem care ne este adevaratul scop, fie
pentru vindecare sau pentru a ne calauzi pasii…
…Si, da, este nevoie sa ne amintim ca toate acestea tin de sufletul nostru, de spirit. Perceptia
este totul…

Dupa un articol Daily Press & Consumer Information

Dependenta emotionala
Posted on 11 mai 2010
Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui in incercarea de a raspunde
unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme
(din copilarie, cel mai frecvent) si de a mentine echilibrul. Paradoxal, ea se naste din
incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata chiar cu pierderea controlului prin
atribuirea unei puteri personale altcuiva. In spatele oricarei relatii obsesive se strecoara
convingerea ca o astfel de adictie serveste unui scop inalt. Pentru mintea inconstienta, iubirea
adictiva este ceva firesc, de vreme ce este resimtita ca o conditie necesara a supravietuirii (“nu
pot sa traiesc fara tine“).  Relatia dependenta e sanatoasa doar cand esti mic – atunci chiar ai
nevoie de parintii tai ca sa supravietuiesti. Numai ca daca nu ti-au fost satisfacute nevoile
atunci cand erai mic, vei cauta un parinte surogat in partenerul tau ca sa rezolve aceste afaceri
neincheiate. Altii pot dezvolta exact comportamentul contrar, dezvoltand o teama de
angajament, tocmai pentru a nu mai experimenta suferinta traita in copilarie, generata de
prezenta precara a parintilor.

Ca adulti insa, cei mai multi par sa uite ca nu mai au NEVOIE de o iubire neconditionata, ei
uita ca pot avea grija de ei insisi, ca isi pot rezolva singuri problemele. Inclinatia catre
renuntarea la controlul asupra propriei vieti se naste din teama: teama de durere, de deprivare,
de a dezamagi pe altii, de esec, de respingere, de a fi singur etc.

Iubirea adictiva mai naste o iluzie, si anume ca celalalt ne completeaza si ca fara el am fi

“fragmentati”. Ceea ce se intampla de fapt este ca celalalt trezeste in noi calitati pe care nu le
observasem sau nu credeam ca le-am putea avea. Cand ne indragostim, ne indragostim de fapt
tot de noi, dar de partea neexplorata inca. Rolul partenerului este tocmai acela de a scoate ce e
mai frumos in noi. Ceea ce admiram in ceilalti admiram in noi, iar ce uram, sunt tot laturi ale
noastre, dar pe care le respingem.

Din pacate, exact cum spuneam si in postul anterior, suntem invatati ca nu putem trai fara o
alta persoana, asta e societatea – ascultati cu atentie melodiile de dragoste, uitati-va la
telenovele sau filme de dragoste, toate sunt modele ale iubirii nesanatoase.

“Iubirea infantila, imatura crede ca: daca eu am grija de tine si te iubesc asa cum vreau si eu
ca tu sa ma iubesti, atunci chiar ma vei iubi asa cum vreau. Avem impresia ca dragostea unui
copil este generoasa si inocenta, dar de multe ori ne inselam. Copiii nu sunt inca capabili de
iubire spirituala; dragostea lor este egocentrica. Iubesc pentru a supravietui, pentru a nu avea
de-a face cu durerea, frica, sau lipsurile.”

Caracteristicile iubirii adictive:

Partenerii:

1. se simt mistuiti (“imi esti indispensabil“)

2. au dificultati in stabilirea granitelor eului (exemple de granite slabe: conversatii intime cu
persoane cu care nu ati stabilit relatii de incredere, indragostirea de orice persoana care va
acorda atentie, recurgerea la comportament sexual ca unicul mod de a satisface nevoile
celuilalt, nerespectarea propriilor valori pt a face pe plac altcuiva, acceptarea unor lucruri pe
care nu le doriti, a spune da cand vreti sa spuneti nu, pastrarea relatiilor cu oamenii abuzivi,
increderea in toti oamenii etc)
3. au tendinte masochiste
4. renunta cu greu
5. se tem de riscuri si necunoscut
6. au dificultati in experimentarea intimitatii reale
7. joaca jocuri psihologice
8. au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti
9. cauta solutii in afara lor
10. pretind si asteapta iubire neconditionata
11. asteapta de la altii recunoastere si apreciere
12. isi doresc apropierea, desi se tem de ea
13.incearca sa “repare” sentimentele celorlalti (eu “salvator”, in unele cazuri)
14. joaca jocuri de putere (din care insa si partenerul obtine avantaje ascunse)
15. se tem sa fie abandonati cand au loc despartiri de rutina

Caracteristicile apartenentei sanatoase:

Partenerii:

1. permit afirmarea individualitatii celuilalt

2. traiesc un sentiment de contopire, dar si de separare fata de ceilalti
3. aduc la suprafata ce e mai bun in ei, dar si-n ceilalti
4. accepta ideea sfarsitului unei relatii
5. sunt receptivi la nou
6. stimuleaza dezvoltarea celorlalti
7. se simt liberi sa ceara ceea ce doresc
8. evita sa-i domine sau sa-i controleze pe ceilalti
9. isi accepta propriile limite, dar si pe ale celorlalti
10. incurajeaza autonomia celuilalt
11. au o stima de sine ridicata
12.au incredere in amintirea celor iubiti; le place solitudinea
13 isi exprima sentimentele in mod spontan
14. sunt dornici de apropiere si dispusi sa devina vulnerabili
15. isi afirma puterea personala si egalitatea fata de sine si ceilalti.

Cum treci de la iubirea adictiva la una sanatoasa?

Exista 7 etape:
1. Negarea – relatia inca pare normala in acest punct pentru parteneri. Apar rationalizarile
(toate cuplurile trec prin asa ceva, e mai buna o relatie proasta decat niciuna, ne-am jurat
credinta la bine si la rau, asa e viata, sa luam mereu ce e mai bun in oameni, nu e chiar asa
de rau)

2. Disconfortul (“ceva nu e de ajuns“, “nu e in regula“, “ce se intampla cu mine? ar trebui sa

fiu mai fericit“, “oare el/ea ma mai iubeste? oare eu il/o mai iubesc?“, “asta e tot? sunt
plictisit“, “ma simt sufocat, trebuie sa ies din relatie“). Acum cei mai multi cauta alinare in
alte dependente: alcool, mancare, cumparaturi, munca, jocuri, legaturi extraconjugale.

3. Confruntarea – poate fi declansat de o depresie, o despartire, o carte, o boala, o schimbare

importanta in viata, o discutie cu un prieten etc. Atunci cand unul dintre parteneri ameninta cu
despartirea, simptomele alarmante se amplifica. La fel si confruntarile melodramatice:
acuzatiile si negarile furioase curg dintr-o parte in alta, mascand teama. Relatia intra in criza.

4. Separarea psihologica: renuntam la asteptarea cum ca o relatie e menita sa raspunda tuturor

temerilor si nevoilor noastre. “Suntem dispusi sa pornim in acea calatorie interioara de
descoperire a sinelui” (cine sunt? ce vreau de fapt? cum am ajuns aici? de ce mi-e teama? ce
cred despre femei/barbati/relatii/iubire/putere?). Uneori se intampla sa aiba loc si separarea
fizica in aceasta faza.

5. Siguranta de sine – indivizii incep acum sa se aprecize e sine, sa se autostimeze mai mult,
sa aiba mai multa incredere in potentialul lor, in propria forta interioara.

6. Apartenenta – indivizii descopera alte modalitati de a iubi matur. S-au desprins. Au aflat ca
sentimentul de apartenenta nu se rezuma la relatia de iubire, ci poate cuprinde si familia,
prietenii etc.

7. Incercarea de a comunica – in aceasta etapa, indivizii trec de la concentrarea asupra

propriei persoane si relatiei lor la trairi si gesturi de daruire mai generale. Multumiti de ei
insisi si de ceilalti, ei au acum mai multa energie creatoare, vitalitate fizica si putere spirituala
pentru a darui si a raspunde.

Parcurgerea etapelor e ca si la dependentii de droguri – pot sa existe recaderi. Intr-o zi esti la

etapa 7, ca apoi sa te regasesti la 2, insa pe masura ce ei evolueaza, se va stagna mai mult in
ultimele etape.

Cum sa cuceresti lumea prin iubire…

Posted on 4 mai 2010
“Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre cele ce se pot spune in cuvinte. Un brat
viguros poate sparge un scut si chiar sa ia viata cuiva, insa doar nevazuta putere a iubirii poate
deschide inimile oamenilor; si pana cand nu voi stapani aceasta arta, nu voi fi mai mult decat
un iubitor de maruntisuri. Voi face din iubire cea mai puternica arma si nici unul dintre cei pe
care ii voi provoca nu se va putea apara de forta ei.

Argumentele mele i-ar putea contrazice, vorbele mele i-ar putea face banuitori, chipul meu i-
ar putea face sa ma suspecteze, totusi iubirea mea va topi toate inimile ca un soare ale carui
raze dezgheata pamantul inghetat.

Si cum voi face aceasta? De acum inainte, voi privi toate lucrurile cu iubire si ma voi naste
din nou. Voi iubi soarele, pentru ca imi incalzeste corpul; voi iubi ploaia pentru ca imi curata
spiritul; voi iubi lumina, pentru ca imi arata calea; voi iubi si intunericul, pentru ca imi arata
stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru ca ma face marinimoasa si voi indura tristetea,
pentru ca-mi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, daca ele mi se cuvin; voi spune bun
venit si piedicilor, pentru ca ele sunt cele care ma intaresc.

Imi voi lauda dusmanii si ei imi vor deveni prieteni; imi voi incuraja prietenii si ei imi vor
deveni frati; voi cauta intotdeauna motive sa binecuvantez; niciodata nu-mi voi gasi scuze sa
barfesc. Cand voi fi tentata sa critic, imi voi musca limba; cand voi merge la rugaciune, imi
voi inalta vocea din toate puterile.

Voi iubi toti oamenii, pentru ca fiecare are calitati care merita admirate, chiar daca uneori ele
sunt ascunse. Cu iubire, voi sfarama zidul de suspiciune si ura pe care l-au construit in jurul
inimii lor si in loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea sa intre in sufletul lor.

Voi iubi pe cei cu vointa puternica, pentru ca ei ma pot inspira. Ii voi iubi pe cei care esueaza,
pentru ca ei ma pot invata. Voi iubi regii, pentru maretia lor, ii voi iubi pe cei umili, pentru ca
sunt divini. Ii voi iubi pe cei bogati, pentru singuratatea lor; ii voi iubi pe cei saraci, pentru
simplitatea lor. Ii voi iubi pe cei tineri pentru increderea pe care o au; ii voi iubi pe cei batrani,
pentru intelepciunea pe care o daruiesc. Ii voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Ii voi
iubi pe cei urati, pentru sufletul lor insetat de pace.

Voi intampina reactiile celorlalti cu iubire. Tot asa cum iubirea este arma care deschide
sufletele oamenilor, ea este si scutul care respinge sagetile urii si sulitele furiei. Rautatea si
descurajarea se vor izbi de noul meu scut si vor deveni mai blande decat ploaia de primavara.
Scutul ma va proteja in mijlocul lumii si ma va sprijini cand voi fi singur.
Si cum ii voi intampina pe cei care ma vor infrunta? Intr-un singur fel: In liniste, rostind in
sinele meu “Te iubesc”. Astfel spuse, in liniste, aceste cuvinte vor straluci in ochii mei,
sprancenele se vor descreti, zambetul imi va reveni pe buze si vocea mea va deveni mai
profunda; iar inima lor se va deschide. Si cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu
cand inima lui imi va simti dragostea?

Si ma voi iubi si pe mine insami. Atunci voi veghea orice intra in trupul, mintea si sufletul
meu. Niciodata nu voi fi prea ingaduitoare cu dorintele trupului, ci mai degraba voi avea grija
de el prin moderatie. Nu-i voi ingadui mintii mele sa fie atrasa in slabiciune sau in
deznadejde, ci mai degraba o voi inalta catre cunoastere si intelepciune. Nu voi permite
vreodata sufletului meu sa se complaca in multumiri desarte, ci mai degraba il voi hrani cu
meditatie si rugaciune. Nu voi permite inimii mele sa devina mica si amara, ci o voi deschide
tuturor, iar ea va
creste si va cuprinde intreg Pamantul.

De acum inainte voi iubi intreaga creatie. Din aceasta clipa voi arunca din mine orice ura,
pentru ca nu am timp de ura, ci doar de iubire. Iubirea intensa cheama iubire. Nu este atat de
important sa fii iubit, cat sa iubesti – cu toata iubirea si cu toata fiinta ta.

Astazi incep o viata noua! Fiindca fiecare zi e o noua viata pentru mine. Si imi fagaduiesc cu
sfintenie ca nimic nu va intarzia cresterea noii mele vieti. Astazi incep o noua viata a iubirii.
Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Si stiu ca, atunci cand vreau cu adevarat ceva, intreg
Universul conspira la realizarea visului meu.”

Mituri despre Iubire
Posted on 20 aprilie 2010

Mit – Avem nevoie de altcineva pentru a fi compleţi.

Fapt – Suntem compleţi în interiorul nostru. Să simţi asta înseamnă să fii conştient(a).
 
Mit – Trebuie să îi iubim pe ceilalţi mai mult decât ne iubim pe noi înşine.
Fapt – Trebuie să ne iubim mai întâi pe noi pentru a-i putea iubi pe ceilalţi. Şi nu-i putem iubi
mai mult decât pe noi înşine.
 
 Mit – Avem nevoie de relaţii intime pentru a experimenta dragostea.
Fapt – Lumea e plină de oameni şi creaturi şi cauze care vor primi dragostea noastră şi care
ne vor permite să experimentam bucuria de a iubi.
 
Mit – Există o limită la cât de mult poţi iubi.
 Fapt – Dragostea este în expansiune: cu cât oferi mai mult, cu atât eşti mai capabil(a) să
iubeşti. Limita eşti doar tu!
 
Mit – Dragostea poate răni.
Fapt – Doar egoul nostru poate fi rănit. Sufletul nostru nu poate fi rănit atunci când oferă
dragoste, chiar dacă această dragoste nu ne este împărtăşită. Când te simţi rănit(a), nu
dragostea te-a rănit, nu iubirea, ci neînţelegerea ei. Ceilalţi nu sunt posesiunea noastră!
 
Mit – Dragostea necondiţionată înseamnă să stai cu cineva chiar dacă acea persoană îţi face
rău.
Fapt – A părăsi o relaţie care îţi provoacă durere este tot un act de dragoste. Trebuie să te
iubeşti pe tine însuţi suficient de mult pentru a ieşi dintr-o relaţie care nu merge. Această e
cea mai bună dovadă de dragoste pe care o poţi face pentru binele tuturor celor implicaţi.
 
Mit – Există doar o persoană şi numai una perfectă pentru noi.
Fapt – Dacă acceptăm acest mit, ne punem singuri piedici. Prin această convingere îi aşezam
pe alţii pe un piedestal. Adevărul e că fiecare dintre noi suntem capabili să avem relaţii
fericite şi împlinite, nu doar cu un singur tip de persoană. Dacă se termină o relaţie, lasă loc
pentru o altă. Maeştrii spirituali se apropie de perfecţiune, căci ei sunt în armonie cu întreg
Universul, primesc  căci ei sunt în armonie cu întreg Universul, primesc şi oferă dragoste
necondiţionat, natural.
  
Mit – Când o relaţie se încheie, dragostea se sfârşeşte.
Fapt – Chiar dacă o relaţie se termină, dragostea pe care ai dăruit-o ţi-a îmbogăţit sufletul şi
a făcut o diferenţă în lume. Acea dragoste a avut un impact care va dăinui pentru totdeauna.
Dragostea nu începe şi nu se sfârşeşte cu o relaţie. Ea se experimentează, se elevează, se
rafinează pe sine prin relaţii şi este aceeaşi în legătură cu toate: cu partenerul de viaţă, cu
animalul favorit, cu serviciul, cu natura, cu muzică, cu dansul…
Iubirea, în funcţie de nivelul de conştiinţă al persoanei, se manifestă că dependenţa,
independenţa sau interdependenţă.
Gândeşte-te puţin, când vei plecă din lumea această, tot ce iei cu ţine este dragostea şi
înţelepciunea. Iar pentru a avea ce lua, trebuie să trăieşti în prezent, în dragoste şi
înţelepciune. Tu trăieşti?!

Vinovatie, ego si suflet

Posted on 7 aprilie 2010
 De prea multe ori ne considerăm vinovaţi pentru ceilalţi şi
credem că nu merităm să fim iubiţi. De prea multe ori uităm că nu există responsabilitate
100% doar a unei singure părţi. De prea multe ori credem cu naivitate că nu poate fi iertat nici
de noi şi nici de alţii ceea ce am făcut. De prea multe ori încetăm să ne iubim aşa cum suntem
şi să vedem în greşelile noastre doar lecţii prin care evoluăm.

Cum nimeni nu e responsabil însă decât pentru el însuşi, nu există culpabilitate totală faţă de
altcineva. Atragem exact acele persoane şi situaţii care rezonează perfect, în oglindă, cu
atitudinile noastre, bune sau rele, din ego sau din suflet. De aceea, motivaţia care stă la
baza unei “greşeli” este întotdeauna împărţită între cele două părţi care au fost implicate în
acel proces aproape egal. Un procent de 50%-50% s-ar apropia mai mult de realitate.

Nu îţi pot face nimic din ceea ce tu nu vrei, din ceea ce tu nu accepţi (conştient sau nu). Nu
poţi primi nimic de la mine din ceea ce tu nu cauţi. Şi invers. Eu îţi ofer exact ceea ce pot şi
am de oferit în relaţia cu tine. Ne oglindim perfect.

Cum aş putea atunci să te acuz numai pe tine pentru responsabilitatea relaţiei dintre noi? Cum
aş putea să te consider doar pe tine vinovat de ceea ce mi se întâmplă mie? Sau reversul, cum
aş putea să cred că doar eu sunt vinovat de ceea ce se petrece în mintea ta? Cum pot să iau
doar pe umerii mei povara ta? Ambele situaţii sunt privite naiv şi dintr-o singură extremă, a
egoului, care crede că prin critică putem schimba lucrurile în bine. Căci egoul e convins că,
dacă iubeşti totul aşa cum e, nu vei mai învăţa niciodată să te schimbi. Şi atunci te ţine în
frică, amintindu-ţi mereu de greşelile din trecut.

Credinţa inimii însă e diferită. Ea ştie că totul funcţionează numai prin iubire şi acceptare
necondiţionată. Ea priveşte criticile egoului ca pe ale unui copil naiv, cu înduioşare. Ea are
înţelepciunea de a cunoaşte adevărul din dragoste, nu din frică. Inima vorbeşte limbajul
universal; egoul pe cel individual. Inima vorbeşte despre unire, egoul despre competiţie. Nu te
poţi uni cu ceilalţi la nivel mental; ai nevoie de inimă.
Şi chiar dacă la nivel de ego nu suntem de acord cu ceilalţi şi nu ne putem iubi pe noi înşine,
la nivel de inimă, iubim totul aşa cum e.

De aceea, a vorbi despre culpabilitate într-o situaţie ne situează în afara adevărului şi este
esenţial să căutăm mereu să ne conectăm la inimă, suflet, Dumnezeul din noi, uitând de ego
sau raţiune. O modalitate simplă de a şti dacă suntem conectaţi la sinele nostru plin de iubire
este aceea de a verifica starea în care ne aflăm în acea situaţie. Mă simt bine sau, din contră,
trist, furios, anxios? Orice senzaţie neplăcută, de durere “sufletească”, este de fapt durerea
egoului care nu poate accepta lucrurile aşa cum sunt ele.

Când suferim, suntem în ego, în totală ignoranţă, deconectaţi complet de la Dumnezeu şi

suflet; când iubim, suntem fericiţi, acceptăm situaţiile şi oamenii aşa cum sunt fără să ne
doară, înseamnă că suntem conectaţi la ceea ce suntem cu adevărat. Când ne doare ceva,
egoul are putere asupra noastră; când ne simţim bine, sufletul deţine puterea.

Când trăim prin ego, suferim mereu, pentru că el nu ştie, nu are înţelepciunea de a accepta
viaţa aşa cum e; el se cramponează de experienţele trecute, de amintirile dureroase şi se teme
că am putea păţi ceva similar în viitor. Măsurile de precauţie sunt luate aşadar de ego, nu de
suflet.

Sufletul ştie întotdeauna că ne aflăm la momentul şi locul potrivit şi că, din punct de vedere
spiritual, totul e perfect, adică dacă nu am ajuns la pace este pentru că egoul e încă destul de
puternic. Şi ne aşteaptă, din dragoste pentru noi, să facem acest pas.

Practic, toate experienţele noastre dureroase se repetă mereu şi mereu, până când avem
capacitatea de a ne învăţa lecţiile şi de a vedea altceva în ele.
Daniela Dumitriu

Trezirea la fericire in relatii

Posted on 19 martie 2010

Frustrarea emotionala in relatie… oare cati dintre noi o traim? Ne indragostim, pornim la
drum alaturi de o persoana, facem tot ceea ce putem ca sa-i creem confortul afectiv si
emotional, daruim, uneori nu cerem nimic in schimb, desi asteptam in sufletul nostru o
recunoastere a eforturilor noastre. Nu intelegem ce se intampla, de ce nu primim in mod firesc
o reciprocitate, o recompensa fireasca pentru eforturile noastre orientate catre fericirea
celuilalt, cu toate ca, in fiecare zi, daruim din ce in ce mai mult si il inconjuram cu toata
dragostea noastra. Suna cunoscut?

Am intalnit si intalnesc multe relatii in care este vorba despre faptul ca unul dintre ei daruieste
neconditionat, o face din toata inima si da, probabil ca se asteapta ca la un moment dat
partenerul sa simta sa-i ofere la randul lui, confort emotional, afectiv si relational. Dar asta nu
se intampla intotdeauna… ci ceea ce se petrece este ca partenerul care a beneficiat de atentia,
acceptarea si dragostea neconditionata din partea celuilalt se transforma intr-o persoana pasiva
si dezangajata. Uneori, daca partenerul sau intrerupe acest aflux de energie pozitiva si cere
ceva si pentru el, cel obisnuit cu tratamentul frumos primit pana in acel moment, are accese de
rautate sau de nepasare in care afirma “daca nu-ti convine, pleaca”!

Deci nici vorba de o “recompensa” pentru faptul ca a beneficiat de atatea momente frumoase
ci, din contra, transmite mesajul ca daca nu primeste in continuare aceleasi lucruri (sau mai
multe), evident fara ca sa ridice vreun deget, atunci il pedepseste pe partener, scotandu-l din
viata sa. Mesajul este “daca refuzi sa-mi oferi neconditionat si ai pretentii, atunci nu mai am
nevoie de tine”…

Cred ca un astfel de mesaj ne duce cu gandul la un fel de “sclavagism emotional” in care

asupritorul cere si nu da inapoi decat firimituri, iar cel care ofera din prea plinul sufletului,
ramane pustiit, cu sentimente de neputinta, tristete, dezamagire, furie, si toate acestea doar
pentru ca a dorit sa ofere frumosul…

Ce se intampla de fapt? De ce, noi oamenii, nu putem sa apreciem (decat dupa ce pierdem
eventual) si sa rasplatim dragostea neconditionata? Care este motivul pentru care atunci cand
primim nu stim sa fim recunoscatori pentru asta, ci credem ca ni se cuvine si eventual,
prindem incredere si ne transformam in mici tirani: “ma iubesti, deci fa cum vreau eu, daca
nu, pleaca”!

Suntem atrasi de persoane cu care relatiile sunt dificile, nesatisfacatoare si care uneori ne pun
in pericol sanatatea psihica si fizica. Avem nevoie sa simtim ca luptam pentru cineva,
apreciem o persoana doar daca am trecut prin multe suferinte emotionale ca sa ramanem langa
ea, valoarea omului de langa noi consta tocmai in costurile implicate pentru a-l mentine in
viata noastra. Despre ce vorbim aici?

Dragostea se presupune ca este un lucru frumos, insa apreciem pe cineva doar daca ne face sa
suferim, nu daca ne iubeste si ne arata asta. Cu ce ramanem in final este un gust amar,
deoarece lucrurile urate, care ne-au cauzat suferinta, nu se uita usor, asa ca, dupa tot efortul
depus, tot singuri si neimpliniti ne simtim…

Una dintre explicatiile posibile ale faptului ca nu apreciem bunatatea si dragostea

neconditionata este propria imaturitate emotionala, alaturi de iresponsabilitatea relationala. Nu
putem aprecia ceva atat de frumos, daca nu avem maturitatea necesara ca sa percepem si sa
primim in locul potrivit din sufletul nostru aceste lucruri. Poate ca avem o credinta conform
careia partenerul intra in viata noastra si este dator prin faptul ca este indragostit sa se poarte
frumos, ca asta este alegerea lui si ca pe noi nu ne obliga asta cu nimic. Este corect ca nu este
vorba de “obligatii”, ci este vorba de apreciere si recunostiinta, date de maturitatea emotionala
a fiecaruia.

Astfel, in loc sa ne trasformam in fiinte pasive, egocentrice si egoiste, receptori si consumatori

de dragoste, sa incepem sa ne orientam si noi catre cel care ne ofera atatea lucruri minunate si
sa incepem la randul nostru sa daruim neconditionat. Am citit undeva ca in relatie este
minunat daca reusesti sa oferi 70% si sa ceri 30% si ma intreb oare cum ar arata viata
fiecaruia dintre noi, viata in cuplurile si in familiile noastre, viata tuturor oamenilor, daca am
incepe fiecare dintre noi, in mod constient si matur, sa ne responsabilizam si sa invatam sa
daruim?
Suntem co-creatorii propriei vieti precum si a relatiilor noastre, asa ca oricand putem alege
fericirea proprie si acelui de langa noi si evitarea suferintei proprii si a celui care ne sta alaturi
in viata…

Daruieste!
Sursa: www.ursula-sandner.com

Lumea iluzorie a greselilor

Posted on 10 februarie 2010

Ceea ce înseamnă “bine” sau “rău” pentru

mine, s-ar putea să aibă un înţeles diferit pentru altcineva. Percepţiile se transmit, de regulă,
prima oară de la părinţi la copii, care absorb totul ca un burete. Învăţăm astfel ce e “bine” şi ce
e “rău”, ce e “perfect” sau “imperfect” şi suntem pedepsiţi dacă facem o “greşeală”. Mai
târziu, societatea este aceea care continuă acest joc al iluziilor, implementând în minţile
noastre programe după care ne conducem vieţile.

REACŢII

Apare astfel un paradox: cu cât mai mult au încercat părinţii şi mediul să ne formeze ca
persoane perfecte, corijându-ne, pedepsindu-ne pentru fiecare “greşeală”, cu atât ne vedem pe
noi înşine mai “imperfecţi” şi cu atât suntem mai capabili de a eşua, pentru că nu ne vedem
apţi de a reuşi. Informaţia conţinută în mintea şi emoţiile noastre arată că am făcut mai mult
“rău” decât “bine”. Putem deveni astfel lipsiţi de încredere în noi înşine, timizi sau, din
contră, rebeli, temându-ne de judecata celorlalţi sau sfidându-i din teama de a nu părea
inferiori.

De altfel, nevoia unora de a-i pune în situaţii de inferioritate pe alţii este doar oglinda propriei
“imperfecţiuni”, căci cel care face aceasta nu se vede deloc “bun” pentru a se ridica în ochii
săi, şi trebuie mai întâi să îi “coboare” cumva pe ceilalţi.

Cum putem înţelege însă “greşelile”?

Nimic în acest univers nu este întâmplător. Totul are un rost divin, totul este perfect aşa cum
e. Sunt sigură că aţi auzit şi în alte împrejurări aceste afirmaţii. Aceasta înseamnă că, dacă se
întâmplă ceva “negativ” sau “pozitiv”, este reflecţia gândurilor noastre şi a conjuncturilor
potrivite perfect pentru ca ele să se întâmple. Practic, nimic nu se petrece fără ca
subconştientul nostru să ştie. Energia emisă de gândurile şi emoţiile noastre atrage vibraţia
asemănătoare. Eşti un om optimist, atragi “binele”; eşti un pesimist, atragi “răul”.
“Binele” şi “răul” sunt însă creaţii ale minţii umane. Putem vedea că ele sunt iluzorii şi că
înţelesul acestor cuvinte este diferit şi variază de la o zonă la alta, de la o cultură la alta, de la
o societate la alta, de la un om la altul. Ceea ce înseamnă “greşeală” sau “bine” pentru mine s-
ar putea să nu aibă acelaşi sens pentru altul.

Sunt popoare care cred că e “bine” ca femeile să poarte un văl pe cap, altfel ar fi etichetate ca
femei uşoare, ceea ce nu are valabilitate în majoritatea celorlalte culturi. Pentru unii a mânca
porc e o nenorocire, pentru alţii e o binecuvântare. Unii cred că negrul este culoarea doliului,
alţii cred că albul. Şi lista poate continua la infinit, căci lumea e plină de iluzii ale “binelui” şi
“răului”.
În realitate, toate acestea sunt doar percepţii formate de-a lungul timpului, în cadrul unei
anumite comunităţi care a înţeles în felul său propriu cum trebuie să evolueze societatea.

PERFECŢIUNE

În final realizăm însă că fiecare credinţă interioară e o experienţă proprie şi că face parte din
perfecţiunea întregului; că am făcut exact ceea ce era în mintea şi gândurile noastre, chiar
dacă aparent aceasta ar putea contrazice credinţele celorlalţi, care, normal, au percepţii şi
experienţe de viaţă diferite.
Fiecare om vede lucrurile din unghiul său specific, original, dar perfect din punct de vedere
energetic, fiind în conexiune cu tot ceea ce există, atrăgând şi respingând continuu vibraţiile
corespunzătoare emisiunii interioare.

Soţia care îi face reproşuri soţului, pentru că îl vede “imperfect” prin prisma propriilor sale
reguli şi principii, nu îşi dă seama că fără să vrea îl indepărtează şi mai mult de ea şi că astfel
îl împinge spre o percepţie de sine “negativă”, obţinând exact reversul a ceea ce îşi dorea. A
înţelege că atitudinea soţului are legătură cu mesajul inconştient al soţiei, combinând emisia
unuia cu recepţia altuia, şi că percepţia fiecăruia e un cumul de reacţii emoţionale învăţate în
copilărie, care ies la suprafaţă în cele mai stresante situaţii, aceasta înseamnă înţelepciune.

Modul în care apreciem exprimarea emoţională a celuilalt, oricare ar fi ea, ştiind că el a făcut
exact ceea ce mintea şi inima sa au ales inconştient şi că toate acestea reprezintă ceea ce este
el, în raport cu ceea ce suntem noi, energetic vorbind, ne ajută să vedem dincolo de iluzia
“greşelilor” umane. Mergând şi mai departe, a ignora dreptul fiecăruia la “greşeli”, adică la
noi experienţe, fără de care nu poate evolua, duce de fapt la încălcarea libertăţii de exprimare
a oamenilor, adică a liberului arbitru, care reprezintă motorul gândurilor şi acţiunilor noastre.
Până la urmă, fiecare are valorile sale, primite în copilărie ca fiind singurele “perfecte”, ca şi
cum alte exprimări şi experienţe ale altor oameni nu ar mai fi posibil să fie la fel de bune.
Această idee a separării stă de altfel la baza multor percepţii greşite ale oamenilor, de la nivel
de cultură sau religie şi până la cel al familiei.

Iluzii. Cine am fi, dacă am respecta libertatea fiecăruia?

Mama care îşi îndrumă copilul spre o anumită percepţie în viaţă, folosind uneori pedeapsa, nu
cântăreşte reacţia adversă a acestuia, care înţelege doar că e forţat să adopte un sistem de
valori despre “bine” şi “rău” care poate fi diferit de al sufletului său. Copilul primeşte doar
mesajul că percepţia părinţilor e cea mai bună în raport cu a lui. Sunt părinţi care le doresc
“binele” pentru copiilor, împingându-i spre o anumită carieră (pe care poate ei şi-ar fi dorit-o),
o anumită relaţie etc. Aceştia nu ştiu că, încălcând dreptul la libertatea de exprimare a
fiecăruia, inclusiv a copilului lor, îi pot zdruncina fundamental încrederea în sine, în
capacitatea de a lua decizii pentru propria viaţă, fiind în imposibilitatea de a se baza pe
sistemul interior de ghidare.

De fapt, aşa cum spuneam la început, lumea percepţiilor umane este o iluzie, căci fiecare
persoană înţelege diferit realitatea, aşadar nu există o singură şi valabilă percepţie, universală.
Unica percepţie absolut perfectă, care transcende generaţiile şi zonele, culturile şi rasele, este
IUBIREA. Şi, dacă am folosi termenii de “bine” şi “rău”, “binele” este iubirea. Căci tot ceea
ce este făcut în numele iubirii e “perfect” din punct de vedere uman, în sensul că rezultatele
sunt întotdeauna minunate şi frumoase, mişcătoare, miraculoase, îţi merg la inimă şi te ajută
să te simţi extraordinar.

Analizând la fel şi “răul”, acesta nu înseamnă neapărat ceva negativ sau “imperfect”, ci mai
degrabă o potrivire “perfectă” a negativului emis din interior cu cel atras, cu rezultate pe
măsură, care însă pot să nu placă normelor după care ne conducem conştient. Când înţelegem
că noi creăm realitatea şi că felul în care catalogăm lucrurile ca fiind “bune” sau “rele” ne
împinge spre anumite căi în viaţă, ştim că suntem responsabili şi că “greşelile” au fost, de
fapt, un lanţ de experienţe care ne-au condus spre ceea ce doream.

“Perfecţiunea” există aşadar în tine şi în toţi ceilalţi, în tot ce faci şi în tot ce spui, căci rotiţele
universului funcţionează cu precizie, aducând spre tine exact ceea ce ai cerut, chiar dacă a fost
doar un act inconştient. Profită de acest mecanism puternic, ştiind că eşti o creaţie “perfectă” a
universului .

“Greşelile” există doar în mintea celui care le vede astfel.

Daniela Dumitriu

A iubi, a fi iubit
Posted on 24 ianuarie 2010

Majoritatea oamenilor fac adeseori confuzie

intre a iubi si a fi iubit. Le place sa fie iubiti si nu stiu sa iubeasca! Cu cat o persoana cauta
mai mult sa fie doar iubita, cu atat va fi iubita mai putin, deoarece cineva care se iubeste cu
adevarat, nu cauta atat de mult iubirea celorlalti.
De exemplu, o mama care ar vrea sa schimbe comportamentele fiului ei, crede ca il iubeste,
desi de fapt vrea ca el sa aiba un anumit comportament, pentru ca ea sa fie considerata o
mama buna. Asadar, vrea sa fie iubita. Si nu intamplator auzim oamenii spunand ca iubirea ii
face sa sufere. Modul lor de a iubi este atat de dureros, atat de exigent si de posesiv, incat le
este foarte greu sa iubeasca cu adevarat.

Mentalul a inregistrat diverse versiuni ale cuvantului “iubire”, de unde provine si confuzia
referitoare la acest subiect. Sensul lui profund a fost uitat in tot acest amestec. Majoritatea
oamenilor confunda iubirea adevarata cu sexualitatea, afectiunea, tandretea sau dependenta.
Cred deci, ca a iubi inseamna a placea. De aceea traiesc conform regulei: “daca te plac, te
iubesc, daca tu ma placi, o sa ma iubesti.” Prin aceasta credinta, oamenii cauta dinainte un soi
de gratificare sau satisfactie personala in relatiile lor intime, in loc sa isi ofere pur si simplu
iubirea celorlalti fara sa astepte sau sa pretinda sa fie iubiti in schimb.

A iubi cu adevarat inseamna a-ti acorda dreptul de a fi si a le acorda celorlalti dreptul de a fi si

de a trece prin diverse experiente. Atat si nimic mai mult. Acordand tuturor fiintelor vii
dreptul de a-si trai experientele, accepti faptul ca tot ceea ce traieste, exista pe pamant cu
unicul scop de a creste in intelepciune prin aceste experiente.

Majoritatea dintre noi facem insa contrariul. Incercam sa ii schimbam pe ceilalti sau sa ii
dominam, in scopul de a fi iubiti. De ce? Nu vrem sa ne vedem frica de a nu fi iubiti sau frica
de a fi respinsi. Vrem ca ceilalti sa ne linisteasca fricile, facandu-i responsabili pentru ele. De
aici provin nenumarate emotii, ranchiuna si ura dintre oameni.

Credem, de asemenea, ca daca unele experiente din trecut nu au fost placute, ar fi mai bine sa
ne schimbam felul de a fi sau pe al celorlalti, pentru a evita repetarea acestora. Dar, actionand
la fel, eforturile noastre sunt sortite esecului: vrem sa impiedicam sa se vada o anumita
trasatura de caracter, printr-un control asupra ei, desi comportamentul interior nu s-a schimbat
si vrem sa ne schimbam fara sa trecem prin acceptare, lucru care este inutil.

Una dintre marile legi spirituale ale Universului este aceea conform careia, fiinta umana
exista pe pamant doar pentru a invata prin experientele ei. A-ti acorda sau a le acorda
celorlalti dreptul de a trai aceste experiente, fara sa acuzi, sa judeci sau sa condamni este
mijlocul cel mai rapid de a invata.

De fiecare daca cand judecam ceva sau pe cineva, ne indepartam de acceptare sau de iubirea
adevarata, deoarece a iubi cu adevarat inseamna a accepta evenimentele si persoanele, asa
cum sunt ele. Inseamna a recunoaste ca o anumita situatie este astfel si o anumita persoana are
un anume comportament. La nivelul mentalului nostru luam decizia ca anume comportament
sau anume actiune sunt rele.

Acorda-ti dreptul de a fi asa cum esti acum, chiar daca nu esti de acord cu anumite aspecte ale
tale, care ai vrea sa fie altfel. Vei avea bucuria sa constati schimbarile care vin dupa aceea.
Inteleg ca este mai dificil pentru cineva care a trait respingere de cand era foarte mic, sa
creada ca de fapt nu a fost respins, ca a fost acceptat asa cum era. Daca acea persoana i-a auzit
des pe parintii ei sau pe educatori spunandu-i ca era insuportabil(a), ca ar fi preferat un copil
de sex opus sau daca avea senzatia ca este lasat(a) pe ultimul loc si ca fratele sau era preferat,
ii va fi greu sa creada ca este o fiinta speciala si ca are dreptul sa fie asa cum este. Daca
proprii sai parinti nu au iubit-o, cum ar putea sa se iubeasca ea insasi?
Daca ai trait o astfel de respingere in copilarie, inseamna ca respingerea a existat si intr-o
viata anterioara. Ai revenit pe pamant alaturi de niste parinti care aveau aceasta atitudine de
respingere, in scopul de a te ajuta sa devii constient de decizia pe care ai luat-o inainte si pe
care trebuie sa o rezolvi in viata actuala.

Alegerea ta este simpla: fie vei continua sa crezi ca parintii tai si toti cei pe care ii iubesti te
resping si sa traiesti aceeasi viata de infern pe care o traiesti de cine stie cate vieti sau decizi
sa iti schimbi credintele, incepand prin a le accepta asa cum sunt.

Nu uita ca trebuie sa iti doresti schimbarea fara sa fortezi lucrurile. Daca fortezi, admiti faptul
ca nu accepti o situatie sau o persoana si vrei sa o elimini, adica sa o respingi. Si nu uita ca o
persoana respinsa se agata si mai tare in loc sa se indeparteze. Asadar, nu acesta este mijlocul
potrivit pentru a face sa dispara ceea ce nu vrei.

Trebuie sa treci prin etapa de acceptare a starii actuale, inainte de a incepe schimbarile.
Trebuie sa accepti ca acum te respingi si ca unele parti din tine au o dificultate in a-i accepta
pe ceilalti. Cand iti dai seama ca o parte din tine este critica si respinge, observa pur si simplu
acea parte pe masura ce ii simti prezenta. Este prima etapa a schimbarii: cea a acceptarii. O
data ce ai constientizat o stare de lucru si ti-ai trait din plin experienta, vei putea sa iti vezi
suferinta care te impiedica sa iti acorzi dreptul de a fi ceea ce esti. Chiar daca vei accepta mai
greu anumite parti din tine, traieste experienta de a le da dreptul de a exista. Este etapa cea
mai importanta inainte de o schimbare durabila.

Nu poti sa stii rezultatul atata timp cat aceasta etapa nu este incheiata, deoarece ea te va
conduce spre urmatoarea. Apoi, tansformarea se va face treptat si intr-o zi vei avea surpriza
placuta ca te simti tot mai putin respins(a).

In incheierea acestui capitol iti sugerez sa scrii o lista cu trei aspecte sau personalitati ale tale
pe care iti este greu sa le accepti. In momentul in care constientizezi fiecare dintre aceste
aspecte, daca reactia ta este sa nu te iubesti, incearca sa iti acorzi dreptul de a fi ceea ce esti,
timp de cel putin o saptamana, observand, verificand cum te impaci cu acele moduri de a fi.
Traieste din plin aceasta etapa.

Daca iti este greu sa traiesti aceasta experienta, intrerupe-o cu altele mai frumoase, saptamana
care urmeaza. Continua procesul timp de cateva saptamani daca este nevoie, pana cand vei fi
capabil doar sa te observi, fara sa te judeci, fara sa te critici, fara sa te simti vinovat, fara sa fii
invadat de furie sau sa te condamni. Pe scurt, accepti ceea ce esti.

Vei sti ca aceasta etapa este completata cand vei putea spune: “Accept ca aceste parti exista in
mine deocamdata. Le-am creat crezand ca astfel nu voi mai suferi. Deci, mi-au fost utile.
Totusi, astazi, decid sa cred in altceva.” Cand vei simti ca accepti cu adevarat aceste parti din
tine, atunci va incepe procesul lor de transformare, care va lasa mai mult loc iubirii.”
Extras din volumul Asculta-ti corpul, in continuare! Lise Bourbeau

Lucrurile care ne deranjeaza la ceilalti

Posted on 13 ianuarie 2010
 Multi dintre noi nu acceptam ca avem sentimente
ca ura, minie, furie. Daca nu ne acceptam toate sentimentele, ele risca sa iasa la iveala in
moduri foarte subtile. “Atunci cand urasti o persoana, urasti ceva din ea care iti apartine.
Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza.“ Hermenn Hesse

Proiectia: este un mecanism de aparare în care cineva atribuie altora propriile ginduri sau
emotii nedorite sau inacceptabile. Proiectia reduce anxietatea permitind exprimarea
impulsurilor nedorite din subconstient fara a lasa eul sa le recunoasca. “Ce rau este omul
acela” – de fapt nu acceptam ca noi putem fi si rai. Este posibil sa proiectam asupra altora
calitatile sau defectele noastre pe care nu le constietizam, insa este posibil sa proiectam in altii
si calitati si defecte care nu ne apartin, insa am dori sa ne apartina (mai ales calitatile). Asa se
explica prieteniile si “dusmaniile”.

Am stat sa ma gandesc ca lucrurile care ma deranjeaza cel mai mult la altcineva, sunt,
probabil, propriile mele defecte de caracter. Cei care-ti provoaca iritarea si resentimentele
cele mai puternice sunt adesea cei care te reprezinta cel mai bine pe tine – ei intrupeaza
chiar acea trasatura de caracter pe care o ai, pe care ti se cere s-o observi, la care ti se
cere sa reflectezi, pe care trebuie, prin urmare, s-o vindeci. Toate sufletele de pretutindeni
au organizat lucrurile astfel. Acei “altii” pe care ii judeci si ii respingi cat se poate de
zgomotos, iti zgandaresc cel mai mult propria rana dureroasa, recunoasterea ta defensiva ca
privesti la parti din tine insati, despre care iti dai seama, la un anumit nivel, sau au foarte mare
nevoie de ajustari.

Cand acele caracteristici isi fac aparitia in alta persoana si declanseaza in tine aceasta
reactie, multumeste-i acelei persoane, pentru ca iti ofera darul auto-examinarii. Cum
altfel s-ar putea trezi o persoana adormita, decat daca primeste un ghiont ca sa se
trezeasca din atipeala – ghiontul fiind lucrurile pe care le resimtiti ca iritare,
prejudecata, critica si fatarnicie? Desigur, in mare parte a timpului, nu esti constient(a) de
darul pe care ti-l aduce altcineva si, in schimb, incerci sa-i eviti pe cei despre care spui ca-ti
displac.
Atunci cum sa rezolvam acest paradox – faptul ca ii evitam pe cei pe care ii atrag sufletele
noastre?

Mai intai, sufletul atrage spre tine, prin intermediul altcuiva, ceea ce iti seamana – iar apoi,
mintea supervizeaza respingerea, pentru ca sufletul nu are dusmani, in schimb intelectul,
da! Intelectul este cel care tine pe raboj socoteala celor despre care crezi ca te-au
nedreptatit, in timp ce latura ta superioara nu are nici o obiectie fata de nimeni. Asa ca
mintea judeca, apoi condamna, descopera prostia, gaseste defecte si se opune, respinge, se
fereste, dispretuieste – si face toate astea, in timp ce sufletul asteapta cu rabdare si cheama
spre sine inca o persoana, din alt loc, la alt moment, pentru a te imboldi din nou, pana ce
ajungi sa observi celalalt eu din fiinta ta. Astfel te indrepti spre acele laturi ale tale pe care nu
le recunosti, pentru care esti pregatit.

Cu siguranta, insa, ca nu toate trasaturile de caracter pe care le consideram neplacute la altii,

reflecta ori oglindesc acelasi lucru in propria noastra persoana? Sa luam, de exemplu,
trasaturile unui alcoolic, casatorit cu o femeie care se opune obiceiului sau de a bea. Daca ea
nu bea de loc, cum sa se reflecte asta asupra ei?
Pentru ca, in viata cuiva, sa-si faca aparitia unele trasaturi de caracter “enervante”, care sa
declanseze astfel o reactie de judecata, critica, resentiment, ori automultumire, inseamna ca se
intampla ceva cu planurile subtile ale sufletului. Trebuie sa recunoastem ca aceste idei nu sunt
pentru cei prea sensibili, dar daca viata ta functioneaza cum trebuie si crezi ca esti pregatit
pentru marea liga spirituala, gandeste-te ca maestrul nu se enerveaza pe nimeni, in nici un fel
de conditii si de aceea poate chema la el orice experienta, fara prejudecati ori sentimente de
superioritate.

Prin intermediul prietenilor, al colegilor, copiilor, rudelor si vecinilor, sufletul atrage adesea
catre el trasaturi si caracteristici comune – dar care par a fi disimulate in altcineva. S-ar putea
ca particularitatile modului in care sunt impartasite aceste caracteristici si trasaturi sa nu fie
identice.

Femeia din exemplul de mai sus se poate intreba unde manifesta si ea comportamente
specifice unei dependente, pierderea stapanirii de sine, sau manifestarea unei anumite
slabiciuni. Cercetand prin introspectie, va vedea in ce mod da dovada de dependenta fata de
vreo substanta, de alimente sau sex, ori poate are obiceiul prost de a-i teroriza emotional pe
altii sau de a-i judeca pe ceilalti.

Prin acest mesaj, incercam o actiune foarte personala, asa ca fii atent la el. In exemplul dat,
sufletul intreaba de ce ar trebui cineva sa-l judece atat de aspru pe un alcoolic, atunci cand ai
si tu aceeasi caracteristica in comun cu el, doar cu detalii diferite. Invers, adesea intruchipezi
chiar tu, macar intr-o anume masura, acele trasaturi pe care te simti indemnat sa le indragesti
si sa le admiri la ceilalti. Vezi, iti ajunge sa privesti in jur ca sa vezi de cine esti inconjurat
– iar dintre acestia, cine iti starneste vreo reactie – si vei descoperi zone ale propriei tale
dezvoltari spirituale, care solicita sa fie abordate si vindecate.

Ce spui, insa, de un om de afaceri posomorat, prost-dispus, care este enervat si deranjat de

giumbuslucurile adolescentilor zgomotosi din apropiere? Vrei sa spui ca acesti adolescenti au
caracteristici comune cu ale omului de afaceri?
Cand altcineva iti declanseaza o reactie de furie sau iritare, de enervare, de judecata sau
gelozie, este posibil sa detii si tu, in personalitatea ta, caracteristici similare, care trebuie
vindecate – sau poate ca ai atras spre tine trasaturi pe care eul tau superior iti cere sa le
dezvolti, trasaturi pe care nu le arati de obicei.

In cazul omului de afaceri, sufletul lui poate ca-i cere sa “se lumineze”, sa regaseasca bucuria,
rasul si umorul, asa cum sunt intrupate de tinerii din jurul lui. Cu cat este mai rigid, cu atat va
constata ca este mai mult inconjurat de cei care reprezinta veselie si jovialitate. In cazul lui,
caracteristicile din celalalt pot parea chiar ca au aspectul de iresponsabilitate, pentru ca
sufletul ii cere ca tendintele sale rigide sa se destinda si sa fie echilibrate prin veselie. De
aceea, cei care sunt de obicei punctuali, ajung pana la urma sa se casatoreasca cu cineva care
este permanent in intarziere.

Contrariile se atrag, dintr-o ratiune minunata, plina de suflet.”

 Oamenii, oglinzi ale sufletului nostru

Posted on 11 decembrie 2009

 “Cu siguranta, ai mai auzit de asemenea cele

doua enunturi care spun ca ii judecam pe ceilalti dupa asemanarea noastra si ca devenim ceea
ce judecam. In consecinta, este posibil sa devenim constienti de ceea ce suntem, ramanand
atenti la judecata pe care o emitem fata de ceilalti. Metoda oglinzii ste mijlocul cel mai rapid
si mai eficient pentru a deveni constient de ceea ce esti.

Inainte de a schimba ceva la tine, trebuie sa devii constient de acel lucru, trebuie sa constati
mai intai ca acel lucru iti apartine. Imediat ce vei accepta ideea ca tot ceea ce traiesti in
exteriorul tau este reflectarea a ceea ce se intampla in interiorul tau si ca ceea ce vezi la
celalalt este reflectarea propriei tale imagini, viziunea ta asupra vietii se va schimba in
totalitate.

Imagineaza-te acum in fata unei oglinzi adevarate. Te privesti, imaginea reflectata nu poate fi
decat a ta. Daca constati un detaliu care nu iti place, atitudinea de a te enerva pe oglinda, de a
o sparge sau de a o arunca, nu va schimba nimic din situatia reala. Este de preferat sa accepti
ceea ce constati. Reactia tipica a majoritatii oamenilor este aceea de a vrea sa schimbe
persoana pe care o vad si aceasta atitudine este aceeasi cu a vrea sa schimbi oglinda. Cand te
privesti in oglinda, aceasta reflecta fiecare parte a corpului tau, chiar si pe cele pe care nu vrei
sa le vezi sau pe care nu le accepti. Nu accepti o parte din tine atunci cand ai vrea sa o
schimbi sau sa o inlocuiesti printr-o parte care ti-ar placea mai mult.

Cu cat respingi mai mult o parte din tine, fie ca este vorba despre ceva fizic sau de o
atitudine interioara, cu atat mai mult va pretinde acea parte atentia ta, devenind tot mai
importanta. Incearca sa fie recunoscuta, vrea sa aiba un loc. Cand este acceptata, nu
mai vrea sa ocupe prea mult loc. Aceasta metoda este excelenta pentru a te ajuta sa devii
constient de ceea ce ai acceptat in tine si ceea ce nu ai acceptat. Iti sugerez totusi sa aplici
metoda oglinzii pentru a descoperi partile din tine care te determina sa adopti anumite
comportamente. Deoarece suntem pe pamant pentru a trai experiente, recunoscand cine
suntem, ne vom atinge scopul terestru cand vom fi capabili sa acceptam fiecare dintre
diferitele moduri in care ne exprimam.

Pentru a reusi, trebuie mai intai sa te privesti, sa constati cine esti, sa iti observi
comportamentele si sa iti acorzi dreptul de a fi asa cum esti. Cand observi pe cineva, al carui
comportament te deranjeaza, reactia ta confirma faptul ca, atunci cand actionezi astfel tu
insuti, comportamentul tau te deranjeaza, deci nu te accepti pe tine astfel.

Universul are grija sa iti trimita propria ta imagine, folosind oamenii apropiati din jurul
tau.

Foloseste tehnica oglinzii cat mai des in viata ta. Nu este un demers usor pentru ego, desi este
foarte eficient pentru a-l pune la locul lui. Observa, fara sa judeci, pe cineva din anturajul tau,
care critica pe altcineva. Daca critica o persoana care e lipsita de respect, observa-i apoi
comportamentul. Iti vei da seama ca si acea persoana e lipsita de respect fata de alte persoane.
Daca o vei intreba pe acea persoana: “Tu crezi ca uneori dai dovada de lipsa de respect fata de
ceilalti?”, ea iti va raspunde: “Nu! Ma deranjeaza foare tare oamenii care nu ii respecta pe
ceilalti si sunt foarte atent. Eu nu sunt niciodata lipsit de respect.” Daca ii spui: ”Putin mai
devreme am observat ca in timp ce cineva iti vorbea, l-ai intrerupt de mai multe ori. Crezi ca e
o lipsa de respect sau nu?” isi va caracteriza astfel comportamentul: ”Nu, nu e vorba despre
lipsa de respect. Voiam doar sa il ajut. L-am intrerupt deoarece ma temeam ca voi uita ce
voiam sa ii spun si era ceva important pentru el.”

Cu totii actionam la fel. Vrem atat de mult sa evitam sa avem comportamentele pe care le
criticam, incat percepem diferit acel comportament atunci cand e vorba despre noi insine.
Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare
persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar
numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti.

De exemplu, daca mai multe persoane incearca sa te descurajeze, e momentul sa iti dai seama
ca acestea sunt doar reflectarea a ceea ce se intampla in tine. Vor sa iti arate, inconstient, ca o
parte din tine se indoieste, se sperie si incearca sa te descurajeze. Cand incerci sa ignori o
parte din tine, aceasta va creste in continuare fara ca tu sa iti dai seama.

Devenind specialist in tehnica oglinzii, vei putea sa o folosesti in toate domeniile vietii tale.
Observa felul tau de a te imbraca, de a merge, de a conduce masina, de a-ti decora casa si
pune-ti urmatoarea intrebare :”Ce pot invata despre mine?”
De exemplu, daca conduci foarte repede si un politist iti da amenda pentru viteza excesiva,
poate vei descoperi ca in acel moment al vietii tale voiai sa inaintezi foarte repede si ca te
pandeau cateva pericole. Astfel primesti un avertisment, despre faptul ca ar fi mai bine sa
incetinesti ritmul in care iti conduci viata. Folosind aceasta tehnica, in loc sa ii porti pica
politistului pentru ca te-a amendat, ii vei multumi in sinea ta, deoarece vei primi un mesaj prin
intermediul acelui incident, neplacut, la prima vedere.

Pentru a ne accepta si iubi, nu e nevoie sa fim perfecti. Vom atinge perfectiunea atunci cand
vom fi capabili sa ne acordam dreptul de a fi asa cum suntem si de a trai orice experienta fara
sa o judecam”.

Fragment din Asculta-ti corpul, in continuare! de Lise Bourbeau

Relatia de cuplu si viata spirituala
Posted on 11 noiembrie 2009

“A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe

celălalt, ci a privi împreună în aceeasi directie.” Antoine de Sainte-Exupery.            Din ceea
ce am observat până acum, multi oameni cu preocupări spirituale moderne, au probleme
serioase în viata lor de cuplu. Bineînteles că, pentru o întelegere superioară, aceste
probleme sunt doar exercitii si sanse de a creste împreună, de a ne dezvolta, întâlnindu-
ne cu propriile vicii si limitări.

O relatie de cuplu nu poate fi înteleasă decât dacă o privim ca pe o sansă. Oamenii intră în
relatii de cuplu din neîntelegerea unor realităti, pe de o parte karmice, pe de altă parte a
fortelor care se pot naste astfel între cei implicati.

Persoanele care păsesc în biografiile noastre sunt, desigur, parte din familia noastră karmică,
de aceea este important să constientizăm încărcătura din trecut care vine către noi în orice
relatie pe care o întâlnim.

Însă o întrebare semnificativă este unde găsim noi limita între o prietenie karmică de câteva
vieti – care poate fi o prietenie spirituală, obiectivă – si implicarea într-o relatie de cuplu. Însă
cum suntem cu totii pe drumul nostru si adunăm experiente din care tragem învătături pentru
viitor, putem încerca să valorificăm din perspectiva vesniciei orice relatie în care intrăm. Dacă
aspectul karmic este cumva personal si irepetabil din perspectiva unicitătii fiecărui individ,
problema fortelor care intervin într-o relatie de cuplu este una aparte si care devine deseori
mult mai importantă pentru drumul interior al discipolului spiritual.

Cel alături de care începi o relatie de cuplu se schimbă rapid pentru tine în altceva decât ceea
ce este el însusi, chiar dacă uneori îti trebuie ani pentru a observa asta. Unii oameni ajung
repede la conflicte care semnalează o primă aparitie a acestui “ceva” nou. Când lucrurile sunt
mai grave, oamenii se despart, divortează, dând vina unii pe altii pentru neîntelegerea realitătii
celuilalt. Atunci unii ar putea spune că iubirea a devenit mai slabă în amploare fată de
compromisurile care trebuie făcute pentru continuarea relatiei. Dar dincolo de certuri, de
contraziceri, de forte sufletesti irosite, ce se află? De ce se ceartă oamenii? De ce uneori cel de
lângă noi apare în ochii nostri ca un alt om fată de cel pe care îl stiam?
Acceptăm că oamenii se schimbă si vom lua în considerare si acest lucru. Însă, ca oameni cu
preocupări spirituale si care păsesc pe un drum personal de initiere, alte lucruri capătă o
pondere mai mare.

Dublul nostru este acel ceva care provoacă orice conflict rostit sau nerostit, căci omul alături
de care ne vom petrece cel mai mult timp va deveni oglinda noastră, oglinda dublului nostru.
Fricile noastre, furia noastră, egoismul nostru, posesivitatea noastră, toate aspectele care
plăsmuiesc continuu dublul nostru vor fi reflectate de cei din jur, de cei dragi.

Atunci apar conflictele, pentru că oamenii nu au maturitatea de a se privi pe ei în oglindă, ci

se grăbesc să judece ceea ce nu înteleg. Atunci, pentru discipolul spiritual apare o nouă sansă:
sansa extraordinară de a fi reflectat – în cei care îi sunt mai apropiati – asa cum sunt ei, asa
cum oglinda spirituală reflectă spre ei dublul lor. Abia atunci orice relatie de cuplu poate fi
cu adevărat folositoare drumului nostru spiritual, când vom putea să o vedem ca un
ajutor real în a ne schimba si a transforma aspectele întunecate ale fiintei noastre. Însă
deseori uităm asta si ne supărăm când oamenii din jurul nostru devin oglinzile noastre si
aruncăm cu sentimente copilăresti în cei din jur.

Trebuie într-adevăr o alchimie spirituală pentru a putea curăta dublul nostru atunci când el ne
loveste dinspre persoana iubită, dar cu atât este mai valoroasă orice izbândă, cu cât putem fi
mai treji si mai responsabili în fata propriilor datorii fată de noi însine si fată de cel de lângă
noi. Omul de lângă noi nu se schimbă în rău precum ne pare, ci dublul nostru iese la suprafată
din inconstientă si se reflectă în diverse nuante prin ochii lui. Dacă putem întelege astfel
relatia de cuplu, vom găsi un real ajutor în propria muncă lăuntrică si spirituala si vom găsi
alte metode mai creative si mai utile de a rezolva conflictele.

Exupery a spus un lucru puternic si greu în citatul ales ca motto al acestor rânduri. Ca
individualităti constiente de sine si egoiste vrem ca cel din jurul nostru să ne reflecte pe noi.
Oamenii asteaptă deseori ca persoana de lângă ei să le reflecte propriile asteptări, propriile
dorinte. Însă asta nu este iubire autentică, ci iubire egoista de sine.

Căci o relatie spirituală reală, în cadrul unui cuplu, trebuie să presupună o împreună-lucrare, o
păsire pe acelasi drum.

Înfrătirea a două suflete pentru o parte de drum din eternitate, pe care acestea aleg să o
păsească împreună, poate fi mult mai rodnică dacă ne-am bucura ca celălalt să ne fie
alături, nu pentru a împlini asteptările noastre, ci pentru a ne ajuta să ne vedem limitele
si a învăta să crestem împreună, fiecare pentru el si pentru celălalt.

 
Sebastian Stanculescu

Relatiile si Lectiile de viata

Posted on 10 octombrie 2009

Atunci cind nu obtinem ceea ce dorim de la relatiile noastre, ne simtim – adesea – raniti,
abuzati, respinsi, dezamagiti, amariti. Ni se ofera, astfel, posibilitatea fie de a ramine in starea
noastra de negativitate si durere sau sa folosim acest lucru ca pe o oportunitate de a invata mai
multe despre noi insine, de a cauta o sursa mai profunda de securitate, de dezvoltare
personala, implinire personala si dragoste pentru noi insine.

Voi prezenta cite exemple comportamentale care ne-ar putea deranja, dar care – de cele mai
multe ori – contin o lectie pentru noi insine:

- ea/el ma critica
- ea/el nu raspunde la cererile si nevoile mele
- ea/el pune prea multe intrebari
- ea/el tipa si acuza
- ea/el joaca rolul de victima
- ea/el da vina pe mine pentru tot ce se intimpla
- ea/el ma ignora
- ea/el nu asculta ce ii spun, tratindu-ma cu indiferenta
- ea/el nu este constient(a) de intelegerile si responsabilitatile stabilite in comun
- ea/el nu e de acord cu mine, in legatura cu ceea ce afirm sau nu e atent(a) la ceea ce ii
povestesc
- ea/el minte
- ea/el ignora nevoile mele
- ea/el nu spune ce simte, nu isi exprima sentimentele
- ea/el imi da sfaturi, desi nu le-am cerut
- ea/el este dependet(a) de mine si relatie etc
Care este lectia?
 

De cele mai multe ori, cautam fericirea, securitatea, protectia, dragostea si implinirea in
relatiile noastre, de orice fel. Cind aceste nevoi nu sint implinite, ar trebui sa ne intrebam si sa
incercam a gasi raspunsul la intrebarea: “Care este lectia mea, in acest caz?”, in loc a ne lansa
in discutii interminabile si neconstructive cu partenerul/partenera de viata sau cu cei din jur.

Cheia de a descoperi raspunsul la aceasta intrebare este de a intelege ca tot ce se intimpla cu

noi este rezultatul procesului numit rezonanta, “oglindire” sau proiectare a propriilor noastre
probleme asupra celorlati. Convingerile noastre, emotiile, asteptarile, temerile si atitudinile
sint proiectate, oglindite, si rezoneaza cu lumea noastra exterioara, atragind exact acele
comportamente si evenimente pe care le experimentam. Aceste evenimente, comportamente,
sau situatii care ne creeaza senzatii neplacute, inconfortabile, neacceptabile din punctul nostru
de vedere, oglindesc in mod concret o parte din noi care se cere a fi transformata sau
inteleasa.

Este vorba despre un instrument foarte puternic de auto-descoperire, pentru ca ne ofera o

intelegere foarte clara a ceea ce avem nevoie de a schimba in noi insine si, simultan, de a ne
elibera de sentimentele negative fata de cei din jurul nostru. Ne vom da seama astfel ca
atragem comportamente si evenimente care creaza realitatea noastra imediata. Exact acesti
stimuli ne motiveaza sa evoluam si sa crestem spiritual, sa eliminam credintele vechi si
limitatoare, sa fim mai apropiati de natura noastra spirituala.

Aceasta filosofie spirituala se bazeaza pe urmatoarele aspecte:

1. spiritul nostru nu moare odata cu trecerea in nefiinta

2. sintem total responsabili pentru realitatea pe care o experimentam

3. evoluam si ne maturizam spiritual si emotional stimulati fiind de acest proces de invatare si,
uneori, cind lectia nu este asimilata, ni se dau incercari de natura sa ne determine sa o
invatam. Cind ceva nu e asimilat prin intermediul iubirii pentru tot si toate, ne poate fi data
suferinta, tocmai in scopul de a ne pune pe directia corecta a destinului nostru.

4. evenimentele si situatiile neplacute sint intotdeauna un prilej de crestere si evolutie

interioara. La fel cum sint si evenimentele pozitive din viata noastra, pentru ca totul are un
inteles.

5. sint patru factori care care atrag acesti stimuli de viata si ne creeaza realitatea subiectiva:

- comportamente si actiuni din trecut

- convingerile noastre prezente, emotii, asteptari, comportamente, temeri, conflicte interioare

si rolurile pe care singuri le jucam

- lectiile specifice de asimilat, pe care sufletul nostru le-a acceptat sa le invete, inainte de a se
reincarna

- modul cum interpretam evenimentele si situatiile

6. exista 4 domenii de viata prin care primim cele mai importante lectii:

- relatiile apropiate cu cei din jur (partener de viata, familie, copii, prieteni etc)

- sanatatea

- mediul de lucru (cariera, colegi)

- diverse evenimente importante din viata, cum ar fi: casatoria, divortul, accidente, pierderi,
cistiguri, razboi, schimbari puternice

7. cele mai multe lectii le gasim in situatii si modele comportamentale care ne deranjeaza, ne
creeaza suferinta, sau care nu ne dau satisfactii

8. lectiile pe care le avem de invatat sint multiple, dar majoritatea se incadreaza in

urmatoarele categorii generale:

- pentru a transforma credintele si dorintele subconstiente

- pentru a schimba atitudinile si comportamentul nostru

- pentru a schimba modul nostru de viata

- pentru a invata sa facem eforturi de a imbunatati lumea din jurul nostru, atit cit ne este
permis.
9. In general, lectiile implica transformarea cedintelor noastre, care pot fi impartite in
urmatoarele categorii:

- convingeri care trebuie schimbate, in scopul de a nu mai atrage persoane si situatii care ne
deranjeaza sau creeaza suferinte

- convingeri care trebuie schimbate in scopul de a invata toleranta si de a accepta lucrurile si

evenimentele din viata noastra, asa cum sint

- convingeri care trebuie schimbate in scopul de a invata sa comunicam mai eficient cu alte
persoane din jurul nostru

- convingeri care trebuie schimbate in scopul de a invata sa crestem spiritual, in mod activ

Citeva exemple de lectii posibile:

a) in cazul in care sufletul nostru a ales sa invete lectia increderii in sine, in mod natural ne
vor fi date situatii in care sa avem senzatia ca nimeni nu ne ajuta, ca nimeni nu ne sprijina
atunci cind avem nevoie, ca toata lumea e impotriva noastra. In acest fel, nu vom putea gasi
nici un sprijin extern, scopul fiind de a invata sa avem incredere in fortele noastre proprii si sa
nu ne mai bazam pe altii

b) in cazul in care sufletul nostru a ales sa invete lectia auto-acceptarii si a iubirii de sine, ne
vom confrunta cu situatii in care vom avea sentimentul ca nu sintem acceptati si iubiti de
ceilalti, mesajul transmis indirect fiind ca este necesar sa dezvoltam bazele interioare ale auto-
acceptarii.

d) daca am ales ca sufletul nostru sa invete sa invinga o teama, atunci vom atrage sau vom
crea la nivel subconstient acele imprejurari care ne vor pune fata in fata cu teama sau frica
respectiva, in scopul de a o elimina.

e) In cazul in care trebuie sa eliminam un aspect negativ al nostru – cum ar fi de exemplu,

egoismul – atunci, cu siguranta, vom intilni oameni care ne vor arata ca nu le pasa de noi si ne
trateaza in mod egoist.

Intelesurile lectiilor noastre de viata, pot fi multiple. Ni se ofera mereu “semnale” – fie prin
oamenii care ii intilnim, fie prin experientele de viata – cind sintem pe calea corecta si cind
nu, asupra a ce trebuie sa constientizam si sa lucram la nivel interior. Transformarea interioara
nu este un proces pe care sa il realizam de pe o zi pe alta. Solicita doar implicare, dorinta de
transformare si intelepciune launtrica.

Cum să iubeşti fără condiţii

Posted on 30 septembrie 2009
Ori de câte ori întâlnim iubirea pură, fără condiţii, ceva din sufletele noastre se schimbă. E ca
şi cum încă o floare ar înflori pe tija cu multe inflorescenţe a sufletului nostru.

Cum este să iubeşti fără condiţii?

Să nu ai aşteptări,adică orice ar face acea fiinţă să înţelegi, din perspectiva ei – poate că ceva
ce te surprinde să-i fi fost provocat de o frică, de o durere veche, de un fel de a reacţiona ce nu
corespunde cu tiparele tale, de o nelinişte, de o nevoie, de necunoaşterea de sine.

Să continui să o iubeşti, indiferent de cum se transformă relaţia voastră, căci iubirea nu

este condiţionată nici de limitările fizice, ori temporale, nici de constrângeri, de convingeri
exterioare.

Să te bucuri de iubirea pe care o simţi tu, şi să nu condiţionezi ce simţi de ceea ce simte

fiinţa pe care o iubeşti. Iubirea este a ta, este în sufletul tău, nu este ce primeşti de la alţii.

Să ştii că iubirea este, a fost şi va fi, numai că uneori sufletul tău nu o poate simţi, nu o poate
trăi, din cauza propriilor frici, dureri, suferinţe.

Să uiţi tot ce ai învăţat de la cei care nu ştiu cum e să iubească fără condiţii, şi ţi-au
transmis sistemele lor, părerile lor, fricile, durerile, suferinţele, tiparele lor.

Să poţi vedea sufletul celuilalt, dincolo de reacţiile minţii lui, de atributele mai puţin plăcute
ale personalităţii lui.

Să stai în tăcere,fără să ceri, fără să aştepţi nimic, doar să te bucuri că eşti acolo, că
împărtăşeşti, că Dumnezeu te binecuvântează cu acea prezenţă, cu acea întâlnire în viaţa ta, cu
acel dar.

Să nu aştepţi nimic ca recompensă, ca şi cum ţi s-ar cuveni pentru ceea ce simţi, pentru ceea
ce faci, pentru ceea ce eşti.
Să te bucuri de nemurirea sentimentului tău de iubire, fiindcă ştii că este adevărata
bogăţie a sufletului tău.

Să trăieşti starea de iubire, starea în care radiezi, emiţi iubire aşa cum o sursă de lumină
emite raze.

Să ştii că iubirea e totul, e mai presus de orice alt sentiment, oricât de puternic şi de
dominant ţi s-ar părea acel sentiment.

Să nu judeci, fiindcă iubirea eliberată de condiţii te ajută să priveşti în sufletele oamenilor, să

îi vezi aşa cum sunt în realitate, dincolo de măştile ce şi le pun.

Să fii iubire, aşa cum sufletul tău este iubire.

Iubirea neconditionata
Posted on 21 septembrie 2009

Oamenii tind sa ceara altora ceea ce lor insisi le este greu sa daruiasca. Asteptam si cerem
altcuiva ceea ce noua ne este greu sa daruim… Iubire neconditionata! Daca asteptam ca
altcineva sa ne faca sa ne simtim iubiti, doriti, sa ne faca sa ne simtim in siguranta… ar fi
timpul sa intelegem ce se intampla de fapt. In primul rand, ar trebui sa simtim toate aceste
sentimente fata de noi insine, apoi sa cerem altcuiva sa ni le ofere. “A iubi neconditionat”…
inseamna a iubi fara retineri, ingradiri, sau constrangeri. Daca noi insine nu ne oferim o astfel
de iubire, atunci care este punctul de referinta la care raportam iubirea care ne-ar implini
viata? Cum sa stim ce cautam, ce asteptam de la celalalt?…

Pentru a sti ca exista o astfel de iubire, ar fi trebuit sa citim undeva despre ea, sa vedem un
film, sau, undeva, cineva… sa ne fi aratat fatete ale ei. Lucrurile nu stau insa asa.

Ne-am nascut stiind ce inseamna „a iubi neconditionat”.

Este un “dar” ce ne-a fost dat inca de la inceput. Odata insa ce sufletele noastre au imbracat
forma umana, a aparut conditionarea care ne-a limitat credinta in iubire neconditionata. A fost
stearsa si inlocuita cu alte credinte despre lume si viata. Am invatat ca actiunile noastre
declanseaza anumite reactii. Am invatat ca suntem buni sau rai. Am invatat ce este bine sa
facem si ce nu. Acesta a devenit punctul nostru de referinta, indepartandu-ne astfel de ceea ce
ne este innascut. Odata cu trecerea timpului si cu acumularea de experiente, parca nici nu mai
speram sa-l regasim.
Si totusi, in adancul sufletului stim ca o astfel de iubire exista. Am fost invatati ca este o
fantezie…ca tanjim dupa ceva inexistent…Nu este adevarat! Sufletul nostru tanjeste dupa
acel „ceva” pe care-l cunoaste dintotdeauna!

Ar trebui sa ne alocam timp sa descoperim ce inseamna pentru noi iubirea neconditionata, in

loc sa depindem ca altcineva sa o faca pentru noi. Daca nu ne este clar, daca nu stim ce
inseamna sa iubesti neconditionat, atunci cum sa stim ce vrem de la ceilalti? Ne asteptam ca
cineva sa ne ofere un „ceva”….dar nu stim ce este de fapt acel „ceva” pe care ni-l dorim…
Mergand pe un astfel de drum…sunt mari sansele sa fim dezamagiti… Le vom atribui mereu
altora puterea de a ne dezamagi, desi ei nu stiu ce asteptam de la ei. Daca nu suntem capabili
sa ne exprimama nevoile intr-o maniera clara, nimeni nu va sti ce cerem, ce ne dorim cu
adevarat. Iar daca noua nu ne este clar, cu siguranta ca nu va fi nici pentru ceilalti.

A gasi iubirea neconditionata inseamna a te gasi pe tine insuti.

Cand te-ai concentrat ultima data pe ceea ce esti tu intr-adevar? Citind aceste randuri,
raspunsul iti poate parea usor….dar, de unde incepi? Unde incepe „drumul” catre iubirea
neconditionata?
Este nevoie sa treci prin experiente dureroase care iti produc furie si amaraciune. De ce? Care
e lectia pe care o ai de invatat din acestea?

Fii recunoscator acelora pe care destinul ti i-a scos in cale pentru a te ajuta sa inveti aceasta
lectie. Lasa deoparte resentimentele, chiar daca acesti oameni te-au ranit. Este imposibil sa te
iubesti neconditionat daca nutresti sentimente precum amaraciune, furie, vina sau orice alt
sentiment care nu inseamna iubire. Atunci cand privesti prin „binoclul” tau, vezi lucrurile in
modul in care ai fost invatat sa o faci. De exemplu:….Acea femeie ti-a lovit masina cea noua
pentru ca tu nu meriti o masina noua, sau copiii nu te asculta pentru ca nu le pasa de tine,
partenerul tau este nervos pentru ca il invinuiesti pentru lucruri pe care nu le-a
facut…..ghinion! sau…nu ai noroc! Ti se pare cunoscut?
Este importanta perspectiva din care privesti aceasta lectie….astfel calatoria iti va parea
usoara sau dificila.

Concentreaza-te pe ceea ce esti!

Scrie toate calitatile pe care stii ca le ai. ( De exemplu: iti place sa ajuti oamenii, iti place sa
lucreezi cu copiii, esti o persoana creativa etc. ). Scrie-le! Astfel poti sa devii constient de
minunatele calitati pe care le detii.

Spune cu voce tare ceea ce meriti! Meriti ca oamenii sa te respecte si meriti iubire
neconditionata. Acestea sunt afirmatii. Atunci cand subconstientul tau aude aceste cuvinte
incepe sa le creada. Insa tu esti cel care trebuie sa faca treaba, nimeni altcineva nu o va face
pentru tine. Este sarcina ta.

Gaseste o modalitate prin care sa scoti la suprafata resentimente si temeri din trecut.

Daca simti ca nu poti face asta singur, apeleaza la un coach, terapeut sau la un prieten. Acestia
te vor ajuta sa te simti in siguranta atunci cand te vei confrunta cu amintirile neplacute.
Vorbeste despre ele. Ideea este sa le rememorezi, sa le simti cu tot ceea ce vine, chiar si
durere…..si sa le eliberezi, sa le lasi sa plece si astfel sa deschizi poarta pentru iubirea
neconditionata.

Simte durerea pe care oamenii sau evenimentele ti-au provocat-o. Patrunde in profunzime si
simte furia, durerea, respingerea, dezaprobarea, si cat de singur te simteai in acele momente
ale vietii tale. Si, da, plangi!…iar apoi ia-ti un moment si gandeste-te la modul in care ai fi
gestionat acum acele situatii, stiind ca meriti ca dorintele tale sa fie satisfacute, stiind ca meriti
iubire neconditionata, si stiind ca pentru a putea primi aceasta iubire trebuie la randul tau sa o
daruiesti.

Elibereaza-te de trecut, elibereaza-te de durere, si iarta!

A ierta inseamna a lasa deoparte resentimentele, furia, razbunarea. A te elibera de dorinta de

razbunare asupra trecutului te va conduce catre iubire neconditionata. Lumea nu-ti datoreaza
nimic. Meriti, la fel ca toti ceilalti! Si… suntem aici, in calatoria noastra, pentru a-i ajuta si pe
altii sa se vindece.
Invata sa te iubesti neconditionat, stiind ce-ti doresti cu adevarat si stiind ca esti capabil sa
daruiesti inainte de a astepta sa primesti din partea celorlalti….Acestia sunt primii pasi pe
cararea iubirii neconditionate…
Traducere dupa un articol de Kathy Brandt

Daruirea neconditionata
Posted on 15 iulie 2009

 “Ceea ce avem in prezent este o reflectare a ceea ce am

daruit.”

A darui… Prin insasi semnificatia lui ca verb, pe mine ma duce cu gandul la a da ceva fara a
astepta ceva in schimb. Sau cel putin asa vad eu lucrurile. Multora li se pare ca e de ajuns sa
dai si au pus semnul egal intre a darui si a face un cadou. Faci un cadou cand te duci la o zi de
nastere, onomastica, cu o ocazie anume, cand exista un eveniment care genereaza actiunea in
sine. Dar nu putem vorbi si despre daruire in aceeasi termeni. Ea implica ca gestul sa plece
neconditionat, liber si degajat din suflet. Daca nu se intampla asta si daca exista o mica
retinere sau un mic regret apoi, inseamna ca daruirea nu isi va inchide cercul. Adica nu se va
intoarce inapoi. Pentru ca pina la urma tot ce pleaca de la noi spre altii, descrie cercuri. Iar ce
pleaca se intoarce, mai devreme sau mai tarziu, inchizand cercul ce fusese creionat. Prin orice
actiune, prin orice fapta, descriem un cerc. Care isi va cere dreptul la finalitate intr-o buna zi.

Cineva imi spunea intr-o zi: “Daruiesti cand ai, daca esti bogat, daruiesti din plenitudinea care
te inconjoara, dar daca nu ai nici tu, ce sa mai daruiesti?” Iar eu spun ca daruiesti si din
putinul care il ai, nu trebuie sa fii bogat sa faci asta, sau sa detii nu stiu ce functie care iti
aduce bani. Am vazut persoane care dau bani, gandind ca asa poti face fericita persoana careia
ii daruiesti. Da, dupa ce actul se va fi consumat, isi va aminti de tine o perioada, dar apoi peste
minte se va asterne uitarea. Este firesc. Suntem oameni. Chiar daca tu in suflet stii ca i-ai dat
din tot sufletul, peste timp cand iti vei aminti, te va intrista gandul sa vezi ca ai fost uitat. Si
cercul nu s-ar inchide.

Dar nu acelasi lucru se intampla in cazul daruirii pornite din suflet cand acel gest ar fi fost
plecat din suflet, chiar daca a fost din putinul tau: “Dar din dar se face Raiul!”. Nu este vorba
de nici un rai din ceruri, ci este vorba doar de raiul din sufletul tau. Prin gestul tau, ai
infrumusetat sufletul. Ai castigat mai mult decat ar castiga un om care a incheiat o afacere de
succes. Stii de ce? Ai scris o litera din numele tau in Cartea Vietii. Cand te adresezi de la
suflet catre un alt suflet, cand daruiesti, cand exista suflet in gest, cand daruiesti o carte, o
floare, cand daruiesti un simplu gest, o simpla atingere de mana, cand sufletul tau vibreaza
facand asta, atunci sa stii ca ai daruit din suflet. Si cercul care l-a descris gestul tau, se va
inchide in timp, atunci cand te astepti mai putin.

Fii deschis, lasa gesturile, indiferent cum ar fi ele, sa plece firesc, nu le pune oprelisti nici
macar cu gandul, caci cercul descris nu se va inchide cand trebuie, si va trebui sa il reiei pana
isi va gasi finalitatea. Daca simti ca nu poti darui, atunci nu o face. Nu te vei simti bine, nu te
vei simti linistit.

Fa gestul daruirii, cand simti ca toate canalele iti sunt deschise si poti primi energia, cand stii
ca celalalt suflet va rezona precum arcusul de vioara sub atingere. Sa daruiesti chiar daca nu
vezi sclipirea din ochii persoanei careia i-ai daruit, sa daruiesti chiar daca nu vezi bucuria
inocenta ce i se oglindeste pe fata, sa daruiesti chiar daca nu ii vezi uimirea si ai sti ca in acele
momente ai fi imbratisat si sarutat. Pentru ca daruirea aduce toate aceste reactii.

Eu stiu ca daruiesc, chiar daca nu vad bucuria sau sclipirea din ochi, pentru ca simt ca gestul
meu a fost din suflet. Cand este din suflet este si neconditionat in acelasi timp. Stiu ca
daruiesc, dar imi place sa raman anonima in ochii celorlalti. Dar stiu ca nu sunt anonima in
ochii lui Dumnezeu. E de ajuns pentru mine.

Intrebari pentru suflet:

V-ati gandit vreodata ca sufletul e format din cercuri, care pleaca de la mic spre mare? In
mijloc e simburele sufletului. Apoi vin celelalte cercuri : mila, compasiunea, daruirea,
credinta, rugaciunea, iertarea, intelepciunea, ascultarea, linistea, libertatea, sanatatea,
entuziasmul, invatatura, fericirea, visul, imaginatia, lumina. Ordinea lor nu stiu care ar putea
fi, caci fiecare stie mai bine ce i se potriveste. Dar stiu ca peste toate astea este cercul iubirii,
iar peste ca un suprem cerc este cercul Iubirii. Caci ce rost ar fi toate, daca nu am invata
Iubirea!
Relatiile din viata noastra
Posted on 3 iunie 2009

Fiecare persoana ce vine in viata voastra este o oglinda si un invatator. Scopul lor este de a ne
ajuta sa vedem aspectele asupra carora mai trebuie sa lucram. Sa vedem partile din noi de care
incercam sa fugim. Noi fugim de multe dintre aceste persoane, si totusi nimeni nu ne este
dusman!

Toti cei ce vin in viata noastra sint aceia care ne invata ceva sau oglindesc ceva cu care nu
vrem sa ne confruntati. Pentru noi totul pare foarte real, prieteni, familie, dusmani, le punem
nume, si totusi, ei sint doar niste invatatori si oglinzi, si nimic mai mult.

Doar cind vom constientiza si realiza acest lucru, doar atunci vom opri procesul de acuzare al
altora pentru problemele noastre si vom accepta responsabilitatile propriei vieti, indiferent ca
sint bune sau rele.
Nimeni nu este menit sa aiba o viata grea, nimeni nu este menit sa fie nefericit, noi ne cream
propria (ne)fericire. Facem acest lucru deoarece ne este frica sa ne traim visele, deoarece
analizam deciziile pe care trebuie sa le luam, in loc de a „face” pur si simplu. Evolutia
spirituala se refera la indepartarea fricii de a face ceva, se refera la credinta si increderea ca
putem crea propria realitate. Se refera la iubirea de sine in ciuda faptului ca, poate, credeti ca
altii nu o fac. Amintiti-va, aceia care credeti ca fac acest lucru, sint acolo ca sa oglindeasca
pentru noi lipsa noastra de incredere si credinta in noi.
Indata ce lectia este invatata, persoana nu mai vine in viata noastra, ei se indeparteaza sau noi
facem acest lucru. Tot ceea ce pare a fi negativ, poate fi schimbat in pozitiv. Tot ceea ce
trebuie sa facem este sa decidem sa schimbam lucrurile si sa fim determinati si sa nu ne lasam
sub influenta Sinelui, a carui singur scop este de a ne opri din procesul de inaintare.
Spiritualitatea nu are legatura numai cu a fi religios, smerit sau pios, ci are legatura cu faptul
de a fi noi cu adevarat, si doar cind facem acest lucru, ne putem trai viata in modul in care era
stabilit sa o traim. Cind vedem persoane in jurul nostru care oglindesc ceva si care sint actori
pe scena noastra, atunci lectiile nu par a fi atit de grele, ele devin experiente din care sa
invatam.
Priviti pe toti aceia din viata voastra, ca pe un dar, pentru ca ei asta sint, si cind fac ceva care
va supara, intrebati-va de ce simtiti atita suparare. Atunci, veti fi capabili sa vedeti carui
aspect trebuie sa-i acordati atentie in viata voastra.
Cum ne reflectăm în ceilalți
Posted on 16 mai 2009

Tot ceea ce mă deranjează la altul, nu-mi place, cred că

eu aş face mai bine, l-aş schimba, etc. –  totul este în mine, deci tot ceea ce eu critic în
celălalt, luptând împotriva lui –  totul este în mine!

Tot ceea ce alţii critică în mine, luptă să mă schimbe, iar acest lucru mă enervează, mă
deranjează, mă irită, etc – înseamnă că nu este rezolvat în mine. Egoul este cel jignit, deoarece
am un ego foarte puternic.

Tot ceea ce alţii critică în mine încercând să mă schimbe, dar dacă pe mine nu mă deranjează,
atunci este problema lor, neputinţa lor pe care o reflectă asupra mea, pentru că ei nu pot, nu au
curajul să se recunoască în ei înşişi. Nu le convine, le e frică.

Tot ceea ce iubesc în celălalt, iubesc în mine, există în mine, pentru că mă recunosc în
persoana celuilalt, pentru că ştiu că toţi suntem Unul.

Lumea care mă înconjoară este o oglindă.

Dacă mă uit în ea, mă văd pe mine.

Dacă zâmbesc şi lumea îmi zîmbeşte.
Dacă mă uit urât şi ea mă priveşte urât.
Permanent lumea mă oglindeşte!

Iubirea neconditionata
Posted on 15 mai 2009

Multi dintre noi spunem ca simtim iubire pentru alta persoana, dar citi putem spune ca aceasta
iubire este neconditionata? Ce este iubirea neconditionata? Este forma cea mai pura de iubire,
pentru ca transcende orice granite. Iubirea neconditionata nu are nevoie de aprobare sau de
adoratie. Este o iubire daruita fara cerere si care nu spune: “Daca te iubesc, vei face acest
lucru”…

Este o iubire ce accepta tot ceea ce face partenerul. Nu pune intrebari si este daruita fara a
astepta nimic. Iubirea neconditionata nu se teme sa fie intelegatoare, sa atinga, sa sarute sau sa
imbratiseze. Atit de multi afirma ca iubesc, dar aceasta nu este o iubire a pasiunii sau a
sentimentelor. “Da, iubesc” spunem noi, “dar nu iubesc felul in care te comporti”. Iubirea
neconditionata nu are bariere; ea pur si simplu iubeste. Iubirea neconditionata nu raneste pe
nimeni. Nu cauzeaza durere sau suferinta. Nu minte, nu triseaza, nu comanda, nu e confuza
sau manipulatoare. Atunci cind e daruita, Iubirea, este daruita din cele mai inalte sfere. Nu are
dezgust, indiferent de ceea ce alege partenerul sa faca sau sa fie; Iubirea accepta si
imbratiseaza tot ceea ce face partenerul. Multi ne jucam cu partenerii nostri si folosim iubirea
ca pe o arma, care, de regula, inoculeaza frica – frica de a fi parasit si de a fi singur. Iubirea nu
este o arma. Ea niciodata nu poate fi. Cind ceva vine din inima, intotdeauna este pentru binele
suprem. Avem astazi, in planul terestru, doua tipuri de Iubire : iubirea conditionata si iubirea
neconditionata. Putine suflete sint capabile sa exprime iubirea neconditionata, dar pentru acele
suflete ce o daruiesc, si pentru cei ce o primesc, aceasta este cu adevarat iubirea in forma cea
mai inalta.

Ginditi-va la modul in care iubiti. Este o iubire neconditionata? Ce asteptati de la aceasta

iubire? Daca asteptati ceva in schimb, atunci ea nu este neconditionata.
Odata ce doua suflete pot fi legate de o iubire neconditionata, atunci si doar atunci, Divinul
este pus in actiune, iar sufletele il cunosc cu adevarat pe Dumnezeu (Divinitatea). Cum
conditionati iubirea voastra? Ce asteptari aveti de la partener, de la copil, de la prieteni, parinti
sau asociati? Daca aveti un raspuns la aceste intrebari, atunci iubirea voastra nu este
neconditionata!

Problemele in relatiile de cuplu

Posted on 26 aprilie 2009

Una din cele mai eficiente căi de desăvîrşire este evoluţia în cuplu, care se desfăşosară pe
patru nivele ale fiinţei: erotic, afectiv, mental şi spiritual. Armonia planului erotic stă la baza
întregii relaţii de cuplu şi se bazează pe transfigurare. Forţa uriaşă de transformare prin
transfigurare provine întotdeauna din sublimarea energiilor de pe acest nivel. Noi putem
transforma lumea prin modul în care o privim şi atîta timp cît privirea noastră este susţinută
de o forţă suficientă.

Armonia afectivă prelungeşte prin joc încîntarea începutului mereu proaspăt şi face ca sufletul
să se deschidă din ce în ce mai mult către lumina lui Dumnezeu prin fiinţa iubită.

Înţelegerea ce provine din armonia planului mental furnizează forţa de transformare interioară
a unei relaţii de tip pătrat, în care cei doi se privesc unul pe altul, într o relaţie de tip triunghi,
în care cei doi privesc în aceeaşi direcţie.Armonia în plan spiritual provine dintr o aspiraţie
comună şi din angrenarea la unison a unei practici comune prin care fiecare îşi dezvoltă
capacitatea de a vedea în celălalt esenţa divină printr o transfigurare superioară. Dacă nu
percepi micile defecte ale celuilalt ca pe nişte calităţi, atunci nu iubeşti cu adevărat.

Cînd unul sau mai multe din aceste planuri ale unei relaţii de cuplu nu este armonizat, apar
tensiuni şi neînţelegeri. Fiecare îl învinuieşte pe celălalt că greşeşte, căutînd să i impună
propriul mod de a vedea lucrurile. Cel dominat va căuta să şi adapteze personalitatea după a
celuilalt, acest lucru implicînd negarea unei părţi a realităţii fiinţei sale. De regulă este
incapabil de a integra în totalitate un mod de a fi care nu i este specific, trăind într o
instabilitate continuă şi pierzîndu şi încrederea în sine. Acest lucru este unul din cei mai mare
duşmani în evoluţia spirituală. O astfel de relaţie nu poate dura mult în acest fel, tinzînd către
destrămare. Soluţia este cunoaşterea şi acceptarea naturii celuilalt, iar calităţile cerute sînt
răbdarea de a l învăţa pe celălalt şi umilinţa de a învăţa de la celălalt, chiar dacă pare a avea
mai puţină experienţă.

1. Prejudecăţile ne împiedică să l percepem pe celălalt aşa cum este. Noi încercăm să l
schimbăm pe celălalt în funcţie de idealul nostru şi, cum acest lucru este imposibil, ajungem
în situaţia în care, dacă nu primim de la celălalt ceea ce considerăm că ni se cuvine, nu ne
putem bucura nici de ceea ce ne poate oferi în mod obiectiv. Apare astfel tendinţa de a reproşa
mereu, proces opus transfigurării şi care îl influenţează într un mod negativ creînd o stare
psihică de contracţie şi închidere. Tendinţa de a reproşa mereu arată lipsa capacităţii de
înţelegere şi empatie, adică lipsa iubirii. În realitate, fiinţa iubită este unică, iese din orice tipar
în care încercăm s o limităm. Rolul său în această lume nu este de a ne satisface nouă
plăcerile, la fel cum nici rolul meu nu este cel de a corespunde cerinţelor sale. Să nu cerem
nimic de la partener şi să ne bucurăm sincer de tot ce ne poate oferi. Să nu ne facem planuri
fantasmagorice şi să nu ne aşteptăm la nimic.

2 Posesivitatea se naşte din concepţia falsă că stările minunate trăite alături de o altă fiinţă sînt
condiţionate de prezenţa ei. Pentru a avea oricînd acces la ele, dorim ca acea fiinţă să ne
aparţină în totalitate, adică să o posedăm. Manifestarea posesivităţii este gelozia, o energie
negativă proiectată asupra celuilalt, care îl plasează în rînd cu obiectele materiale menite să
satisfacă anumite necesităţi. Pentru a depăşi acest obstacol, este suficient să conştientizăm că
noi nu posedăm nimic, nici măcar obiectele materiale ce ne sînt date spere folosinţă în timpul
vieţii. Cele mai mari suferinţe şi tragedii provin din iluzia că noi posedăm ceva. Cînd vrem să
posedăm pe cineva, devenim sclavii iluziei noastre. Ne putem elibera doar eliberîndu l pe
celălalt. Este necesar să învăţăm să trăim în mod empatic bucuria partenerului, chiar dacă
aceasta nu ni se datorează nouă personal. Astfel vom putea descoperi adevărata fericire.

3. Dependenţa se naşte dintr o iubire necesitate, bazată pe credinţa că celălalt îi poate oferi

ceva fără de care n ar putea trăi, sau ar suferi foarte mult. Este pusă în evidenţă prin vestita
declaraţie „Am nevoie de tine”. Acest blocaj este o manifestare a aspectului lunar yin, fiind
mai frecventă la femei. Depăşirea acestui blocaj este realizată în momentul conştientizării că
avem totul în noi, că stările noastre nu sînt condiţionate de ceva exterior sau de o altă fiinţă.
Cel ce are o credinţă fermă ştie că Dumnezeu ne oferă în fiecare moment exact ceea ce avem
nevoie pentru evoluţia noastră spirituală. Şi o face nu neapărat prin fiinţa prin care am dori
noi, ci prin cine este cel mai potrivit pentru aceasta. A trăi aici şi acum ne izbăveşte de frica
de a pierde ceva, care este mai rea decît însăşi pierderea. Pentru a trece acest prag, este
necesar să ne amplificăm solaritatea. Una din metodele mai puţin obişnuite de a realiza
aceasta este de a dărui mai mult, în locul unei aşteptări pasive.

4. Îndoiala provine din lipsa de încredere în celălalt, în noi, sau în relaţa noastră. Ea se
datorează lipsei capacităţii empatice şi necunoaşterii celuilalt. Îndoiala alimentează o
imaginaţie haotică necontrolată provenind din planul mental şi generînd mari dizarmonii în
toate celelalte planuri. Transcenderea sa se face prin mărirea capacităţii de empatie, deci
dezvoltarea planului afectiv în report cu cel mental.

5. Obişnuinţa este un proces de rigidizare datorat intrării într o fază de acumulare în care se
reacţionează după clişee stereotipe. Aparent, acest lucru s ar datora faptului că cei doi s ar
cunoaşte atît de bine, încît nu a mai rămas nimic de cunoscut. În realitate, fiinţa umană
ascunde potenţialităţi infinite ce nu pot fi epuizate într o singură viaţă. Motivul real al
plafonării prin obişnuinţă se datorează pierderii rezonanţei cu energia începutului care ne
susţine pentru a fi dinamici şi creativi. Acest blocaj este de natură solară yang şi are drept
caracteristică instabilitatea, căutarea permanenă a noului, fără a pătrunde însă în profunzime.
Modul cel mai eficient de a depăşi acest blocaj este reînvierea energiilor specifice începutului,
prin intermediul jocului. Să redevenim copii ai Edenului şi să ne minunăm de orice răsărit de
soare, de orice fir de iarbă, să integrăm cît mai mult energiile binefăcătoare ale primăverii!

6. Izolarea apare cînd măcar o parte din celelalte blocaje au fost depăşite, iar cei doi consideră
că sînt suficienţi unul altuia, formînd o celulă închisă. Ei consideră în mod egoist că nu mai au
nevoie de comunitatea în care s au dezvoltat şi nu şi mai pun problema dacă grupul are nevoie
de ei, uitînd că evoluţia în grup este superioară celei în cuplu la fel cum evoluţia în cuplu este
superioară celei individuale.

7. Gelozia este sentimentul de suferinţă lăuntrică acută ce apare atunci cînd sesizăm sau
credem că partenerul este atras simultan de o altă fiinţă. Conform principiului că adevărata
cauză a suferinţei este în noi înşine, este o limitare a noastră, evenimentele exterioare doar
punînd o în evidenţă.

Cauza reală a geloziei este neînţelegerea profundă a misterului iubirii, a faptului că iubirea nu
este sclavie, ci libertate. Apare suferinţa datorită dizarmoniilor egoismului, orgoliului, invidiei
şi posesivităţii, cînd punem pe primul plan propria fericire, în locul fericirii celuilalt.

Gelozia nu este o dovadă a iubirii, ci a absenţei iubirii. Ea arată neîncredere în sine şi în

celălalt.

Cel care iubeşte nu poate fi gelos, pentru că sufletul său sensibil se bucură de fericirea
sufletului iubit şi va acţiona plin de dăruire pentru a amplifica această fericire, care prin
empatie va deveni propria sa fericire.
„[...] Se spune că un om a reuşit să integreze corect în viaţa sa rezolvarea problemelor dacă
acestea s au transformat din „poveri” sau „obstacole” în „provocări”. Astfel, orice
problemă devine un mijloc de perfecţionare continuă a sufletului, un prilej de verificare şi
dezvoltare a calităţilor psihice şi spirituale.[...] Pentru ca rezolvarea problemelor să fie cu
adevărat eficientă în maturizarea sufletului, trebuie să ţinem cont de un aspect. Soluţiile la
problemele cu care ne confruntăm trebuie să fie pe cît posibil originale. Cel mai adesea
avem tendinţa de a rezolva o problemă apelînd la soluţii asimilate teoretic din experienţa
altor persoane. Noi memorăm foarte multe soluţii la tot felul de probleme cu care s au
confruntat ceilalţi şi atunci cînd ajungem în faţa unei crize, în loc să o trăim aşa cum ne
dictează sufletul şi să găsim o soluţie proprie, căutăm în memorie sau în jurul nostru o
situaţie asemănătoare şi preluăm o soluţie care poate fi totuşi foarte departe de problema
noastră. Dar aşa cum nu sînt doi oameni identici, nu sînt nici două probleme identice.
Trebuie să avem curajul să gîndim singuri soluţiile la problemele cu care ne confruntăm

Despre fenomenul
prentru că numai aşa ne vom putea perfecţiona

“oglindă” în relaţiile umane
Posted on 8 aprilie 2009

Cred ca fiecare dintre noi a trait macar o data

bucuria de a intelege dintr-o data, dintr-o perspectiva mai inalta, mai luminoasa, un adevar
care pina atunci ii era ascuns. O minune se petrece, apare un om care-ti spune citeva vorbe,
citesti o carte care te lumineaza si, dintr-o data, un nou adevar completeaza cunoasterea ta,
intregind-o, facind astfel viata ta mai plina de savoare, mai frumoasa.

Despre o asemenea “bucurie a intelegerii” am sa va povestesc acum.

M-au preocupat intotdeauna relatiile umane si am cautat sa inteleg motivatia subtila a

simpatiilor si antipatiilor mele spontane, cauzele profunde ale “nasterii”, “evolutiei” si
“mortii” relatiilor mele cu ceilalti.

Ca oamenii linga care ne este dat sa traim nu ne apar in viata haotic, ca nici o intilnire nu este
intimplatoare, imi era clar si crezusem ca inteleg. Stiam ca si in domeniul relatiilor umane
functioneaza legea rezonantei, ca “cine se aseamana se aduna”.

Mi se parea ca tot ceea ce am de facut este sa-mi aleg atent anturajul, limitind la maxim
“interferenta” cu oamenii care nu-mi placeau. Astfel, fara sa imi propun in mod constient,
oamenii din preajma incepusera sa se imparta in “cei buni, potriviti pentru mine, de la care am
ce invata” si “cei rai, pe care ar fi mai bine sa ii evit”.

La un moment dat am inteles ca modul meu de a gindi era gresit. Mai precis, nu era complet.
Acum reusesc sa simt fiecare om din viata mea ca pe o oglinda vie in care ma pot vedea si
simt recunostinta fata de Dumnezeu ori de cite ori privesc in ochii unui om. Acum nu ma mai
tem de oameni si imi controlez tendinta de a ma considera altfel, superioara. Pentru a reusi
aceasta, a fost nevoie sa trec printr-un adevarat act iluminator, care a fost declansat de lectura
unei carti minunate.

Este vorba despre cartea  Astrologia si relatiile umane a lui Pierre Lassalle (astrolog francez
care a creat scoala de Astrologie Holistica si a publicat numeroase alte carti de astrologie).
Exista in aceasta carte, prezentata intr-un mod simplu, o idee care a aprins in mine o flacara
care arde si acum, luminindu-mi calea spre oameni si spre sufletul meu.

Se vorbeste in aceasta carte despre relatiile dintre oameni ca despre manifestari particulare ale
aceluiasi fenomen: “fenomenul oglinda”.

Iata cum prezinta Pierre Lassalle acest fenomen:

“Nimic din ceea ce ni se intimpla nu este de domeniul hazardului (…). Fiecare intilnire,
fiecare situatie traita ne pune in fata unei parti din noi insine: gratie acestei intilniri sau
situatii, poate sa se dezvaluie o parte luminoasa din noi insine, dar si o parte intunecoasa,
mai putin agreabila.
A accepta sa ne asumam responsabilitatea intr-o situatie sau intr-o relatie care ne perturba
cere mult curaj (virtute care adesea le lipseste contemporanilor nostri).
 
Insa numai acceptind sa ne confruntam cu “oglinda” si sa vedem ceea ce reflecta din noi
insine (defectele noastre, partea “intunecata” sau inconstienta), vom putea descoperi
partea luminoasa din noi. Aceasta parte reprezinta potentialul nostru de creativitate (in
sensul larg al termenului) si de evolutie spirituala.
 
Studiul obiectiv si sincer al fenomenului “oglinda” in relatiile noastre ne ajuta sa indraznim
a privi in fata aspectele noastre “intunecate” si egoiste pe care le proiectam asupra
celorlalti.
Fenomenul oglinda este un principiu uimitor, pentru ca ne poate ajuta sa aflam multe despre
functionarea noastra inconstienta. De altfel, cuvintul “mirror” (“oglinda”) vine din
latinescul “mirus”, care inseamna “uimitor”.
Pentru a experimenta corect fenomenul “oglinda”, se impune sa analizam atent relatiile
noastre, raspunzindu-ne la urmatoarele intrebari:
Ce ma fascineaza sau ma intereseaza la aceasta persoana?
Ce nu-mi place sau ma indeparteaza de aceasta persoana?
 
1. Toate calitatile sau capacitatile care ne uimesc si ne atrag corespund acelorlasi calitati si
capacitati, nedezvaluite inca, pe care le purtam in noi insine. Daca nu le-am avea in noi, nu
le-am putea vedea in altii. Le sesizam pentru ca ating in adincul nostru o energie identica.
Deci daca o anumita calitate sau capacitate ne fascineaza la ceilalti, inseamna ca sintem gata
sa o cultivam in noi si sa o dezvaluim. Este un “semn” care ne poate ajuta sa devenim
constienti de acest potential interior.
 
2. Tot ceea ce detestam si respingem la celalalt corespunde unor probleme si defecte care ar
trebui rezolvate in noi insine. Nu este placut sa recunoastem, dar de fiecare data cind ne
enerveaza comportamentul cuiva, inseamna ca acel comportament “ne atinge” unde ne
doare, adica acolo unde exista o problema nerezolvata. In acest caz fenomenul “oglinda”
dezvaluie o problema a noastra pe care sintem pregatiti sa o rezolvam.
 
Regula generala va fi, pentru cei curajosi si responsabili, aceeasi: de a se reconsidera
mereu, oricare ar fi omul, situatia sau conflictul; de a nu cauta sa reprosam nimic celuilalt,
pentru ca acest lucru ascunde intotdeauna o problema a noastra pe care nu am rezolvat-o.
 
“Care este responsabilitatea mea in aceasta situatie sau conflict si ce invataminte pot trage
de aici?” Iata intrebarile potrivite pe care si le poate pune cel care tine cont de oglinda vietii.
Sa nu uitam ca studiul fenomenului “oglinda” este o batalie impotriva propriului nostru
egoism.
Ne dorim sa descoperim secretele dragostei adevarate, nu-i asa? Atunci, sa ne reducem
egoismul. Cu asta trebuie sa incepem.”

Sper ca lectura acestui fragment sa va fie utila si sa transforme relatiile voastre in ocazii
minunate de a va cunoaste si de a va transforma.

cu adevărat.“(Cristian Ţurcanu – „Trezirea sufletului”)

Relatiile noastre – Donald Walsh

Posted on 30 martie 2009

Relatiile noastre sunt atat de diverse, dar in fiecare dintre ele avem ocazia sa ne experimentam
pe noi ca Cine Suntem. Suntem amici, colegi, prieteni, parteneri de viata, parinti, copii… Stim
asta de atata timp si totusi, cand privim mai atent si mai adanc, parca descoperim ca
experientele noastre in cadrul relatiilor ne secatuiesc in loc sa ne implineasca. Ne intrebam de
ce, dar pare ca raspunsul este atat de greu de gasit. Si totusi continuam sa ne intrebam: putem
sa aducem armonia in relatiile noastre?
Desigur ca ai pus si tu aceasta intrebare de atatea ori. Ce raspunsuri ai primit?  Care e parerea
ta? Ai reusit sa aduci armonie in relatiile tale sau inca te mai poticnesti? Te-ai intrebat de ce
relatiile tale cu caracter romantic iti dau atatea batai de cap, de ce ele esueaza? Te simti trist,
neinteles si singur?
Iata ce se spune in Conversatii cu Dumnezeu, despre semnificatia relatiilor si putinta de a le
face sa fie armonioase.

“Cand relatiile umane de dragoste esueaza (relatiile niciodata nu esueaza cu adevarat, decat in
sensul strict omenesc, adica ele nu produc ceea ce vreti voi sa produca), ele esueaza pentru ca
s-a intrat in aceste relatii din motivatii gresite.  (“Gresit” este desigur un termen relativ,
insemnand ceva ce este masurat ca opus la ceea ce este “corect” – orice ar fi acesta! Ar fi mult
mai potrivit sa spun pe limba voastra ca “relatiile esueaza – se schimba cel mai adesea – cand
se intra in ele din motive care nu sunt in totalitate benefice pentru supravietuirea lor, sau care
nu le favorizeaza”.)
Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie, gandindu-se mai degraba la ceea ce pot sa obtina din
ea, decat la ceea ce aduc ei in ea.
Scopul unei relatii este de a decide ce parte din tine ai vrea “sa se arate”, nu ce parte din
celalalt ai putea sa capturezi si sa pastrezi.
Exista un singur scop pentru o relatie – de fapt pentru toata viata: sa fii si sa decizi Cine Esti
cu Adevarat.
E foarte romantic sa spui ca tu erai “un nimic” pana cand nu a aparut o anumita persoana, dar
aceasta nu este adevarat. Ba, chiar mai rau, arunca asupra acestei personae o povara
incredibila de a fi ceea ce el sau ea nu este cu adevarat.
Nevrand “sa te dezamageasca”, ei incearca din rasputeri sa fie si sa faca niste lucruri, pana
cand nu mai pot.
Nu mai pot sa se incadreze in imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot sa
ramana in rolurile pe care tu le-ai dat sa le joace si, astfel, creste resentimentul si urmeaza
mania.
In cele din urma, pentru a se salva pe ei insisi (cat si relatia), aceste persoane incep sa-si ceara
inapoi adevarata lor fata, actionand tot mai mult in concordanta cu Cine Sunt Ei cu Adevarat.
Din acest moment, tu spui ca ei “s-au schimbat”. E foarte romantic sa spui ca, din clipa in care
a intrat cineva special in viata ta, te simti desavasit.
Totusi, scopul unei relatii nu este de a avea o alta persoana care sa te desavarseasca, ci de a
avea pe cineva cu care sa impartasesti desavarsirea ta.
In asta consta paradoxul relatiilor umane: tu nu ai nevoie de o anumita persoana pentru ca tu
sa traiesti pe deplin experienta lui Cine Esti si…fara o alta persoana, tu nu esti nimic.
Acestea sunt misterul, cat si minunea – atat frustarea, cat si bucuria experientei umane. E
nevoie de o intelegere profunda si de o vointa totala de a trai in interiorul acestui paradox intr-
un mod care sa aiba sens. Observ ca foarte putini oameni o fac.
De-a lungul anilor in care se formeaza o relatie, voi intrati in ea plini de nerabdare, de energie
sexuala, cu o inima larg deschisa si cu un suflet plin de bucurie si de zel.
Undeva intre varsta de 40 pana la 60 de ani (iar pentru unii e mai degraba la inceputul acestei
perioade), ati abandonat toate visele voastre marete, ati pus de o parte sperantele cele mai
inalte si v-ati multumit cu mai putin sau cu aproape nimic.
Problema e atat de simpla, atat de elementara si totusi atat de tragic de prost inteleasa: cele
mai mari vise ale voastre, cele mai inalte idealuri, cele mai dragi sperante sunt legate de
persoana iubita, mai degraba decat de Sinele vostru iubit. Testul relatiei voastre este legat de
cat de bine s-a incadrat celalalt in idealul vostru si de cat de mult v-ati ridicat voi la idealul lui
sau al ei. Totusi, singurul test adevarat este cat de bine v-ati ridicat voi la idealul vostru.
Relatiile esueaza cand le vedeti ca pe cea mai inalta ocazie a vietii de a crea si a produce
experienta celei mai inalte conceptualizari a celuilalt.
Lasati-o pe cealalta persoana din interiorul relatiei sa-si faca griji legate de Sine – ce face, ce
este si ce are Sinele; ce vrea, cere si da Sinele; ce cauta, creeaza si traieste ca experienta
Sinele – si intreaga relatie va servi in mod magnific atat scopului ei, cat si participantilor la
ea!
Lasati fiecare persoana din interiorul relatiei sa-si faca griji, nu in legatura cu celalalt ci
numai, numai, numai in legatura cu propriul Sine.
Aceasta pare a fi o invatatura ciudata, deoarece vi s-a spus ca, intr-o relatie de ce mai inalta
calitate, iti faci griji numai pentru celalalt. Adevar va spun Eu voua: o relatie esueaza din
cauza concentrarii voastre asupra celuilalt – a obsesiei voastre pentru celalalt.
Cum este celalalt? Ce face celalalt? Ce are celalalt? Ce spune celalalt? Ce vrea? Ce cere? Ce
gandeste? Ce spera? Ce planuieste?
Nu conteaza ce gandeste, spera , planuieste celalalt. Singurul lucru care conteaza este ce Esti
tu fata de toate aceste lucruri. Cea mai iubitoare persoana e cea care se centreaza in jurul
propriului Sine.
Daca nu poti sa-ti iubesti propriu Sine, nu poti sa-l iubesti pe celalalt. Multi oameni fac
greseala de a cauta dragostea de Sine prin dragostea pentru celalalt.
Pierderea Sinelui intr-o relatie este cea care provoaca mare parte din amaraciune intr-un
cuplu.
Doi oameni se unesc intr-un parteneriat sperand ca intregul va fi mai mare decat suma partilor
si descopera ca este mai mic. Ei se simt mai putin decat cand erau singuri.
Mai putin capabili, mai putin indemanatici, totul e mai putin incitant, mai putin atragator, mai
putin vesel, mai putin multumitor.
Deoarece ei realmente sunt “mai putin”, au renuntat la mare parte din ceea ce sunt pentru a fi
– si a ramane – in relatie.
Nu s-a dorit niciodata ca relatiile sa fie intelese in acest mod. Si, totusi, in felul acesta sunt ele
traite ca experienta de catre mai multi oameni decat ti-ai putea inchipui vreodata”.

Neale Donald Walsh – Conversatii cu Dumnezeu