II.

ARTA CERAMICII

II. 1. CERAMICA – MEȘTEȘUG, ARTĂ ȘI ȘTIINȚA

Nevoia de supraviețuire, setea de cunoaștere și ingeniozitatea l-au făcut pe om să
pătrundă de timpuriu în tainele pământului, pentru a găsi mijloacele de satisfacere a nevoilor sale
materiale și spirituale, construindu-și astfel, în timp, o lume pe măsura lui. Pământul argilos și
piatra au fost printre primele materiale pe care el le-a prelucrat, dar în timp ce piatra a rezistat
vitregiilor vremii, argila modelată s-a dezintegrat. Numai când, prin puterea focului, argila a
devenit ceramică, formele create au început să înfrunte istoria.
Pământul argilos, care stă la baza ceramicii, se găsește răspândit abundent la suprafața
planetei sub forma unui material onctuos, moale, când este umed, ce devine relativ dur și
sfărâmicios, când este uscat. Este ușor de prelevat din natură și de prelucrat. În amestec cu apă,
acesta poate fi cu ușurință modelat în forme extrem de folositoare unor necesități umane practice
și spirituale, adesea fascinante prin puterea lor de expresie. Dintr-o masă diformă, un haos de
particule care alunecă între ele, prin puterea imaginației și abilitatea mâinilor iau naștere obiecte
a căror adevărată valoare este mai puțin determinată de materialul utilizat sau funcția pe care o
îndeplinesc, cât de forma, culoarea, textura și decorul lor, respectiv de mesajul estetic pe care îl
transmit. Capacitatea argilei de a lua forme semnificative spiritului aduce în minte gestul sacru
prin care, după cum e scris în Biblie, Dumnezeu a ales, dintre toate materialele, ca cea mai
potrivită pentru a-l face pe om, „țărâna de pământ“, gest care deja conferă „pământului“,
respectiv argilei, proprietăți miraculoase.
Pentru ca argila să devină ceramică este nevoie de ajutorul focului. Focul, alături de
pământ, apă și aer, face parte din elementele materiale primordiale ale creației în filozofia antică.
Până nu demult doar soarele concura cu temperatura cuptoarelor, în dogoarea și lumina cărora se
înfăptuia miracolul ceramic. Temperatura înaltă, devastatoare pentru tot ce este viu, nu dăunează
argilei, ci dimpotrivă, o înnobilează și îi dă tăria pietrei, cu care omul adesea dorește să se
asemene, cum spune românul: „să fie tare ca piatra“. Acest proces dramatic ca desfășurare și
nobil ca rezultat, amintește de jertfa, sacrificiul și suferința prin care trece destinul uman în
desăvârșirea lui. Credința populară spune că prin foc vasul ceramic dobândește grai și suflet, iar
soarta lui urmează pe cea a omului, cu care este unit prin origine și destin. Și ceramica și omul se
trag din pământ, se întorc în pământ, existența lor, deși fragilă, fiind totuși eternă. Expresia
populară prin care omul după moarte ajunge „o apă și un pământ“, sau și mai plastic – „oale și
ulcele“, redă această credință în legătura organică ce există între om și argilă. Ea este confirmată
și de savanții care studiază resturile minerale ale vietăților de mult dispărute, pentru a reconstitui
istoria existenței vietii pe pământ. Unii chiar susțin că argila și nu apa ar fi putut constitui
leagănul vieții pe planeta noastră. Ușurința cu care argila se structurează spontan în cristale ar fi
putut – în condiții anume, determinate de mediu – să faciliteze apariția unui material genetic
geochimic, ce ulterior, treptat, să fi fost înlocuit de chimicale organice, capabile să se multiplice.
Această teorie concurează scenariul acceptat al „supei primordiale“ de molecule organice, ce se
presupune că s-a format în oceanele pământului, pe când acesta era încă lipsit de viață.

II. 2. EDUCAȚIA ESTETICĂ PRIN CERAMICĂ.

Educația estetică prin ceramică și-a pus amprenta asupra oamenilor de-a lungul
timpurilor. Ea se face simțită spontan încă din copilărie, datorită contactului de zi cu zi cu
obiectele ceramice înconjurătoare, în diferite ipostaze ale acestora. Impactul educativ al
ceramicii însă este și mai bogat și profund atunci când se apelează la o instrucție în acest sens,
care poate începe de la vârsta preșcolară și continua, amplificându-se, pe parcursul diferitelor
etape de școlarizare și chiar mai târziu. Educația prin ceramică, prin faptul că include relevarea
legăturilor acesteia cu atâtea alte domenii, are valoarea unei pregătiri integrale prestigioase. Nu
este întâmplător faptul că în multe centre de învățământ superior din lume, tinerii care se
pregătesc în alte domenii decât cel artistic pot urma cursuri de ceramică, însoțite de ore practice,
recompensate cu credite, asemenea unor cursuri de cultură generală. Este interesant de relevat că
asemenea cunoștințe, prilejuite de sistemul de învățământ, au constituit pentru mulți cursanți o
revelație ce, nu în puține cazuri, s-a transformat în pasiune pe viață. Chiar și în cazuri speciale,
pentru persoane cu dificultăți la învățătură sau suferinde de boli psihice, practicarea ceramicii,
prin însăși plăcerea fizică ce o dă manipularea unui material atât de obedient, capabil de a fi
modelat în forme ce pot fi cu ușurință anihilate și apoi reluate cu mai multă înțelegere, se
dovedește a fi benefică, cu valoare terapeutică.
Se poate spune cu certitudine că în prezent arta ceramică este cea mai dinamică dintre
arte, cu largi perspective pentru viitor. Ea este în plin proces de lărgire a limbajului sau plastic cu
noi alcătuiri de materiale și cu noi procedee de prelucrare și ardere. Toate acestea vor face să
crească și rândurile artiștilor plastici ce vor opta pentru a se exprima prin ceramică. Astfel, vom
asista la apariția de tot mai multe lucrări ceramice care vor reflecta în metafore inedite conditia
umana de la inceputul celui de al treilea mileniu.

II. 3 ROLUL ȘI FUNCȚIA CERAMICII.

Rolul important pe care prezența obiectelor ceramice l-a jucat în viața cotidiană a
comunităților a făcut ca de la început, cel ce stăpânea acest meșteșug (șaman, ulterior olar) să
facă parte din elita colectivității, ceea ce a dus la creșterea prestigiului său și la răspândirea
meșteșugului. Practicând ceramica cu demnitate, mândrie și plăcere, olarii care dispuneau de
excelență în gândire și simțire au atins măiestria și au reușit să facă din îndeletnicirea lor un
mijloc de exprimare artistică. Vasele astfel create de acești olari, nu sunt simple recipiente utile,
funcționale, ci piese distincte, ce prin formă, decor și textură intră într-un dialog spiritual cu
privitorul și sunt capabile în prezent, ca și în trecut, să stârnească reacții de plăcere, încântare și
atașament. Deși până la revoluția industrială olarii niciodată nu au fost asimilați artiștilor, totuși
pe tot parcursul timpului ei s-au dovedit a fi adevărați maeștri, prin spontaneitatea și naturalețea
cu care au reușit să transmită, odată cu obiectul creat, vibrația mesajului artistic.
Datorită valorii estetice a ceramicii, încă de timpuriu piesele ce se detașau prin calitățile
lor artistice au fost ocrotite, păstrate cu grijă, păzite de riscul deteriorării accidentale în utilizare
și expuse ca obiecte de preț în lăcașuri importante sau în interioare de locuit, unde alături de
mobilier și textile creau un ansamblu ornamental, dând mulțumire sufletului și bucurie ochiului.
Ceramica simplă, destinată satisfacerii de nevoi practice, s-a produs în cantități mari, dar numai o
foarte mică parte a rezistat timpului. Cu toată grija manifestată, natura fragilă a ceramicii a
micșorat în timp zestrea moștenită de la înaintași. Ceea ce a rămas întreg și ceea ce s-a putut
reconstitui din cioburi poate fi contemplat în colecțiile și muzeele lumii, constituind o
permanentă sursă de cunoaștere, interpretare, precum și de încântare plastică pentru
contemporani.
Arheologii au utilizat dintotdeauna, în stabilirea stratigrafiei unui sit, fragmentele
ceramice ce semnalează așezările umane demult dispărute. Mai mult, ei apelează la informațiile
pe care le obțin în urma studierii acestor resturi, pentru a pătrunde și a înțelege viața materială și
spirituală a celor care au creat și s-au servit de obiectele respective. Prin formă, decor, culoare și
textură, ceramica s-a dovedit a fi un document valoros și expresiv, capabil să ofere cunoștințe
largi despre nivelul tehnic de prelucrare a materialelor, gustul artistic, puterea de creație,
credința, obiceiuri, gândirea sau organizarea socială din epocile respective. Nu de puține ori,
suprafața ceramică a servit pentru notații istorice și cognitive. În acest sens este important de
relevat legătura ceramicii cu lingvistica și istoria, ilustrată în mod deosebit de tabletele ceramice
cu inscripții cuneiforme din Orientul Apropiat antic. Expresive și decorative plastic, asemenea
unor sculpturi, ele sunt în același timp purtătoare ale unor informații valoroase care dezvăluie
episoade din istoria lumii vechi. Astfel, meșterii ceramiști au fost primii care au materializat
dorința omului de a păstra și a transmite mai departe cunoștințele sale. Tabletele lor au stat la
baza conceptului de bibliotecă.
Evoluția ceramicii în timp s-a realizat prin îmbunătățirea calității, creșterea
productivității, găsirea expresiei plastice potrivite materialului și procedeelor folosite, cu o
tendinta permanenta de adaptare la cerințele și stilul epocii. Piesele ceramice produse de-alungul
timpului se constituie in familii stilistic coerente, expresie a spiritului creator si o reflectare a
specificului societății din care au luat naștere. Cunoștințele empirice închegate în meșteșug
conțineau secrete tehnologice bine păzite, ce se transmiteau cu grijă în cadrul privilegiat al
atelierului, de la o generație la alta, de la meșter-magistru la ucenic-discipol. Fiecare generație de
olari, adaptând moștenirea înaintașilor la cerințele și progresul tehnologic al vremii a îmbogățit și
a sublimat totodată cunoștințele primite. În urma acestor îndelungate filtrări, ceramica
tradițională s-a optimizat continuu, reflectând tot mai bine spiritul din care a luat naștere,
sensibilitatea și concepțiile locale de viață. Se poate spune că ea reprezintă o sinteză a valorilor
realizate pe parcursul timpului. Datorită specificului ei local, ea constituie o contribuție
prețioasă la tezaurul ceramic universal.

II. 5. 4. MIJLOACE DE EXPRIMARE TEHNICĂ ȘI PLASTICĂ.

Ceramica tradițională a utilizat întotdeauna surse locale de materii prime. Olarii români
au prelucrat cu pricepere și sensibilitate argila comună, abundentă la noi, creând o ceramică
robustă, funcțională, de înalt nivel artistic și profund originală. Valoarea acestei ceramici constă
în deplina armonie între elementele ei componente: material și procedee de prelucrare, formă și
funcție, decor și formă. La acestea se adaugă rafinamentul cromatic, dezinvoltura execuției,
inventivitatea, spontaneitatea, îndrăzneala și un simț ascuțit al echilibrului și măsurii, propriu
românilor. Acest simț îl găsim manifestat atât în conturul formelor, cât și în aplicarea aerată,
echilibrată, lipsită de ostentație a decorului.
actul de elaborare a formelor ceramice, acesta este prezentat în felul următor Modelarea
manuală: se face pentru produsele ceramice care au o formă specifică (care nu pot fi executate
automat) sau pentru articolele de zidărie mai puţin pretenţioase.
Consistenţa masei argiloase este plastică, fasonarea produselor executându-se prin presare
manuală în tipare (forme).
Modelarea mecanică: funcţie de consistenţa amestecului se poate face prin următoarele procedee:
a) turnarea masei ceramice fluide în tipare absorbante de ipsos;
b) turnarea şi presarea uşoară (prin intermediul unui piston) a masei ceramice plastice în tipare;
c) presarea energică a masei ceramice vârtoase (extrudere).
Ultimul procedeu este cel mai mult utilizat în fasonarea mecanică a cărămizilor pentru
construcţii. Materialele plastice constituie partea principală a masei ceramice care realizează
legătura între toţi constituenţii acesteia. Din această grupă fac parte argila şi caolinul.
 În procesul formării vasului pe roata de olărit, olarul îşi udă mereu mâinile într-un vas cu
apă, pentru ca degetele să alunece lin pe suprafaţa formei vasului creat: „Sunt forme între forme;
unele au viaţă, altele nu. Aşa îşi justifică olarii ataşamentul faţă de tradiţie. „Formele noi, cu care
testăm piaţa, dacă nu sunt întrebate de cumpărători, mor cu timpul, pentru că nu le mai
lucrăm…”
Modelarea necesită atenţie, forţă, îndemânare şi stăpânire de sine. Fiecare ceramist îşi
formează un stil propriu în imprimarea formelor, o tehnică a digitaţiei, îndeosebi în timpul
procesului instructiv-artistic în învăţământul superior.
Crearea prin invenţie a formelor necesare diferitelor funcţii asigură caracterul de
pantonomie şi determină o tipologie a obiectelor. Această legătură strânsă cu viaţa face ca din
formele vasului să putem deduce utilizarea lui, pentru că întotdeauna o funcţie nouă generează o
formă nouă. În modelarea formelor/plasticii mici se foloseşte o varietate de materiale: lut, piatră,
metal, porţelan, sticlă, pietre preţioase şi semipreţioase etc.
Toată varietatea de direcţii şi genuri oferă libertate deplină în alegerea subiectelor,
temelor, precum şi la alegerea materialului şi formelor acestora. În concluzie, am putea spune că
astăzi diversitatea formelor ceramice reprezintă o parte integrantă a artei moderne în
decoraţiunile interiorului, grădinilor şi parcurilor. Plastica mică oferă un rafinament aparte al
stilului, concizie, integritate, o anumită atmosferă de confort şi armonie. Studierea şi crearea
plasticii mici în diversitatea utilizării sale prezintă un subiect actual în învăţământul artistic.
Studierea ceramicii prin diversitatea formelor sale în învăţământul superior depăşeşte cadrul
îngust al destinaţiei utilitare, căpătând o independenţă plastică şi semantică. Diversitatea
formelor ceramicii din ultimele decenii îi influenţează emoţional pe spectatori prin expresivitatea
plastică, limbajul formelor şi prin armonia culorii, dar şi formele clasice ale ceramicii
tradiţionale rămân a fi în vogă.
Olarii tradiționali chinezi au dat viață argilelor refractare locale, realizând încă de
timpuriu arderi la temperaturi superioare. Trecând prin îmbunătățiri succesive, ceramica chineză
a atins supremul rafinament prin realizarea la începutul dinastiei Tang (618-907) a ciobului alb,
translucid de porțelan. Calitatea ciobului, rafinamentul formelor și decorația inspirată, specifică
culturii chineze, a impresionat secole la rând elita europeană, născând dorința de a stăpâni tainele
acestui material.
Descoperirea porțelanului european la începutul secolului al XVIII-lea, a dus curând la o
dezvoltare majoră a tehnologiei ceramicii, pe linia revoluției industriale ce a cuprins în general
activitatea economică, prin introducerea treptată a mecanizării. Atribuirea fiecărui muncitor a
unui număr restrâns de operațiuni a asigurat obținerea unei producții uniforme, de calitate
superioară, în măsură să satisfacă cerințele în continuă creștere ale pieței.

II. 6. СERAMICA TRADIȚIONAL-POPULARĂ

Olar-suport pentru oaleOlăritul reprezintă o activitate meşteşugărească specializată prin
posedarea unor procedee tehnice de modelare a lutului (argilei) în scopul obţinerii diverselor
produse de ceramică, care erau utilizate în gospodărie. Olăritul pe teritoriul Moldovei a inclus și
fabricarea olanelor, a cărămizilor arse pentru construcţia locuinţelor. Vasele de ceramică arsă
sînt apreciate pînă astăzi ca documente arheologice în baza cărora se fac concluzii despre cultura
vechilor civilizaţii. Olăritul are o istorie milenară şi există diferite opinii despre geneza acestui
important meşteşug, care din cele mai vechi timpuri asigura comunitatea şi piaţa cu obiecte de
ceramică. Acest gen de activitate în Moldova a fost îmbrăţişat mai întîi de bărbaţi, dar în comun
cu femeile, care îndeplineau un şir de lucrări auxiliare.
 Despre perioada timpurie a dezvoltării olăritului ne vorbesc materialele săpăturilor
arheologice realizate în multe localităţi din republică. În epoca medievală deja se practica
confecționarea vaselor din „lut sec” pentru pregătirea bucatelor, iar pentru păstrarea lichidelor –
din „lut gras”.

II. 6. PRODUCȚIA INDUSTRIALĂ DE CERAMICĂ. Apariția producției industriale

de ceramică fină a dat o lovitură meșteșugului tradițional, deoarece, cu posibilitățile lor modeste,
olarii nu puteau face față concurenței industriale. În același timp, ei nu aveau nici mobilitatea
necesară pentru a se integra noilor forme de producție. Ca urmare, cunoștințele și experiența lor
au rămas în mare parte nevalorificate. Noile fabrici de ceramică fină, în special cele de porțelan,
în căutarea unei viziuni plastice noi, potrivite cu noutatea materialelor și sub presiunea creșterii
productivității muncii, au apelat la profesioniști din alte domenii de artă, în special pictori și
sculptori. Mulți artiști, dintre care unii de renume, s-au perindat prin atelierele marilor
manufacturi de ceramică fină, dar puțini dintre ei au reușit să intre în dialog cu masa argiloasă în
mod intim, profund și firesc, așa cum reușiseră olarii tradiționali. Ușurința cu care masa ceramică
poate lua orice formă, până la a imita alte materiale, s-a dovedit a fi nu numai un avantaj în
răspândirea meșteșugului, dar și o capcană, în care adeseori cădeau cei care nu cunoșteau
materialul ceramic în esența lui și nu reușeau să colaboreze cu el în exprimare. Pentru ca un
obiect să aibă expresie ceramică, nu este suficient ca el să fie făcut din material ceramic, el
trebuie să porte amprenta inconfundabilă a acestui material, surprins în multiplele sale ipostaze,
pe care numai ochiul atent și sensibil al celui care este un profund cunoscător al materialelor
argiloase le poate sesiza și oferi spre încântare plastică în creația sa. De aceea, producția
ceramică la scară industrială, deși respectă concepte artistice universal valabile și se înscrie în
estetica vremii, totuși, rareori reușește să impresioneze artistic, să fie convingătoare, să
declanșeze cu mijloace inconfundabile, proprii ceramicii, satisfacții estetice. În ciuda
virtuozității cu care produsele industriei ceramice sunt realizate, frecvent aceste produse rămân
reci, lipsite de căldura materialului, întâlnită atât de frecvent la exemplarele olarilor tradiționali.
Mecanizarea și de dată mai recentă automatizarea operațiunilor esențiale au modificat
complet datele economice ale producției ceramice: s-a renunțat la necesitatea modelării manuale,
s-a micșorat simțitor numărul de lucrători necesari procesului de producție, a crescut mult
productivitatea muncii și a scăzut corespunzător prețul de cost. Schema fluxului tehnologic a
rămas practic aceeași, dar fiecare etapă din procesul de producție a beneficiat de îmbunătățiri
tehnologice.

Asigurarea calității artistice a produselor contemporane de ceramică fină se obține în strânsă

colaborare cu designeri, a căror autoritate este în continuă creștere. Aceștia sunt artiști plastici,
cu chemare pentru obiectul de serie, specializați în ceramică, capabili să găsească soluții care
îmbină optim tehnologia, productivitatea și prețul de cost cu exigențele funcționale și estetice.
Totodată, se afirmă tot mai pregnant o categorie distinctă de artiști plastici ceramiști,
diferiți nu numai de olarii tradiționali, dar și de designerii din fabrici. Ei sunt oarecum o replică
modernă a olarilor tradiționali, în sensul că poartă un dialog direct cu materialele ceramice, au o
viziune globală asupra meșteșugului și sunt stăpâni suverani peste întreg procesul tehnologic. În
plus, ei sunt cultivați în școli de artă și preocupați de a realiza obiecte unicat, opere de artă în
viziune proprie, încărcate de valențele caracteristice exprimării contemporane în artă. Pentru a se
realiza, ei trebuie să înțeleagă specificul materialului ceramic și, în același timp, să posede o
cultură plastică largă, care să le permită să simtă linia cu sensibilitatea graficianului, să perceapă
culoarea cu voluptatea pictorului, să trateze volumele cu forța sculptorului, să satisfacă funcțiile
cu abilitatea designerului și să-și înțeleagă materialele cu rațiunea inginerului. Satisfacția pe care
o obțin prin capacitatea de a orchestra într-o simfonie pentru ochi și suflet voința artistică
conjugată în materiale și procese ceramice este atât de mare, încât răsplătește pe deplin efortul și
generează permanent dorința de a relua procesul și a aplica ideile pe care le generează
deschiderea fiecărui cuptor.

II. 8. TEHNICI DE LUCRU

Ca materie primă pentru confecţionarea vaselor se foloseşte lutul sau argila, care se
găsește în toate localităţile, la diferite adîncimi. Prelucrarea lutului include cîteva etape
importante:

a) Extragerea şi alegerea lutului de impurităţi;

b) Pregătirea lutului muiat cu apă prin frămîntare şi dospire de cîteva ori pentru a obţine o
anumită plasticitate;
c) Mărunţirea lutului prin tăierea lui în felii subţiri cu o cuţitoaie în formă de semicerc. Deseori
în argilă sînt adăugate substanţe degresante şi iarăşi se pune la dospit;
d) După o pregătire suficientă a lutului urmează faza de modelare a vaselor. Meşterul din nou
taie felii subţiri de lut şi le frămîntă pentru a forma un bulgăre omogen de mărimea vasului
planificat. Modelarea se face manual pe aşa-numita „roata olarului”, care prezintă o unealtă de
lemn formată din două discuri rotunde unite printr-un fus gros (de 10 cm) vertical de aproximativ
50-60 cm înălţime. Roata olarului este întărită pe un scaun. Aşezînd boţul de lut pe platoul de sus
(cu diametrul 25-30 cm), meşterul mişcă cu piciorul discul de Joc (de 60 cm diametru), astfel
punînd în mişcare ambele discuri. Modelarea unui vas începe de la un bulgăre de lut, trecînd apoi
în formă conică, apoi cilindrică, formînd de jos în sus fundul, apoi mijlocul şi partea de sus a
vasului, nivelîndu-l cu o cîrpă umedă sau o bucată de piele. Cînd vasul e gata, cu o aţă tare sau
sîrmuliţă subţire se desprinde fundul de pe discul de lemn şi se pune pe poliţe la uscat la umbră;
e) În continuare vasele uscate se „angobează”, adică se acoperă cu o pastă albă sau roșie din
humă diluată cu apă, care astupă orice porozități sau defecte datorate impurității materialului
folosit. Vasele se usucă timp de două-trei săptămîni.
f) Împodobirea vaselor se realizează prin diferite procedee tehnice şi cu ajutorul coloranţilor.
Una dintre modalitățile de ornamentare este metoda de înfrumuseţare prin adîncituri, care se fac
cu unghia sau cu o scîndurică în timpul modelării vasului umed. Astfel se obţin linii curbe sau
drepte în cîteva rînduri.
Vasele pot fi decorate fiind deja uscate. Ca coloranţi servesc lutul de diferite culori (alb, roşu,
cafeniu) şi anumite roci de piatră, care conţin oxid de fier. Ele se mărunţesc, se macină şi se
moaie în apă. Cu o pensulă specială vasele se vopsesc, fiind mişcate pe roata olarului ca
ornamentul să fie uniform. Deseori de ornamentarea vaselor se ocupau şi femeile.
g) Arderea vaselor are loc în cuptoare speciale de ars ceramică. Încă începînd cu secolele al X-
lea - al XIV-lea erau răspîndite cuptoarele orizontale şi mai puţin cele verticale. Aşezarea vaselor
în camera de ardere este diferită în dependenţă de forma lor. Arderea are loc circa 12 ore prin
menţinerea focului în permanenţă, dar temperatura lui diferă la diferite etape. Arderea are loc în
2 feluri: datorită pătrunderii oxigenului la toate etapele se obţine ceramica roşie sau prin ardere
„incompletă” (inoxidantă) se obţine ceramica neagră. Astfel pe teritoriul Moldovei au existat un
şir de centre de olărit, care se specializaseră în arderea ceramicii roşii sau negre: s. Cinişeuţi (r-
nul Rezina), s. Iurceni (r-nul Nisporeni), s. Hogineşti (r-nul Călăraşi), s.Ţîgăneşti (r-nul
Străşeni), s. Ncolaievca (r-nul Ungheni), mun. Comrat, Orheiul-Vechi etc.
Vasele erau arse o dată sau de două ori în dependenţă de modul lor de înfrumuseţare. În
mare parte se confecţionau vase glazurate sau smălţuite în verde, alb, cafeniu. Pentru a obţine
acest efect estetic vasele după prima ardere se acopereau cu smalţuri, obţinute prin arderea de
plumb, cupru (aramă) şi îmbinarea prafului lor cu nisip şi alte substanţe. Apoi avea loc a doua
ardere pentru a obţine vasele smălţuite. Astăzi acest proces de vopsire cu smalţuri se realizează
înainte de ardere, pentru a evita a doua ardere.

II. 9. FORMELE ȘI DECORUL VASELOR DE CERAMICĂ

Vasele de ceramică satisfăceau anumite cerinţe ale modului de trai şi corespundeau
ocupaţiilor populaţiei. Vasele erau destinate păstrării produselor, preparării bucatelor,
transportării lichidelor, serveau drept piese decorative şi jucării, etc. Aceste vase pot fi clasificate
şi după culoarea lor – ceramică roşie şi neagră; după forma lor – plată, înaltă şi complexă; după
felul de decorare – ceramică nesmălţuită şi ceramică smălţuită, vopsită şi nevopsită, ceramică
lustruită şi nelustruită; ceramică de forme mari şi plastica mică, etc.
a) în număr mare erau confecționate oalele pentru pregătirea bucatelor, îndeosebi a sarmalelor,
cartofilor copţi cu carne, verzei cu carne, etc. Foarte importantă era respectarea formei şi a
proporţiilor, deschizăturii gurii (gîtului) oalelor.
b) În fiecare familie se găseau diferite oale, gavanoase mari şi înalte pentru păstrarea produselor
alimentare (magiunuri, dulceţuri, brînză, carne topită, slănină, grăsime, borşul împlut etc.).
c) Un alt grup mare a vaselor de ceramică îl reprezintă ulcioarele, oalele de lapte, burluiele
pentru apă, vin, ulei a căror proporţii şi forme erau diferite. În dependenţă de destinație diametrul
gurii ulcioarelor era diferit (de la 3 cm – 12 cm). Aproape toate aveau toartă şi diferite înălţimi.
d) De mare popularitate s-au bucurat formele plate ale vaselor de ceramică: străchini, castroane,
farfurii, platouri, hîrgăie. Aceste forme sînt cunoscute pe teritoriul Moldovei încă din cele mai
vechi timpuri. Formele şi proporţiile vaselor plate erau diferite şi în funcție de destinaţie.
e) Vase mici de ceramică (căni, candele, solniţe) şi alte piese cu funcţii decorative, jucării,
ocarine, figurine şi a.

Decorul vaselor de ceramică

Vasele de ceramică erau împodobite prin multiple procedee tehnico-decorative,
formîndu-se un stil tradiţional deosebit, artistic şi decorativ. Decorul vaselor este un rezultat al
diversității formelor artistice, obținute prin procedeele de ardere a ceramicii roşii, sure şi negre,
prin împodobirea cu adîncituri şi zgîrîeturi, prin angobare şi vopsire, smălţuire sau glazurare,
prin desenare sau pictare cu angobă, etc. Cromatica vaselor de ceramică este bazată pe un spectru
redus de culori obţinute şi preparate din hume şi luturi colorate: roşu, verde, galben, sur, alb, iar
prin arderea cuprului se căpăta culoarea verde, etc.
Cele mai răspîndite ornamente au fost bazate pe motivele în formă de linii drepte, curbe,
spiralate, unghiulare, punctate, în formă de adîncituri sau prin aplicaţie, figuri zoomorfe,
aviamorfe, geometrice, vegetale de mare varietate şi expresii artistice armonios legate de forma
şi funcţia obiectelor. Comercializarea vaselor de ceramică se realiza cu carele pe tot teritoriul
Moldovei, fiind vîndute sau schimbate pe produse cerealiere, la fel procedau și meșterii de pînze
și spate, care aveau însă și alte metode de realizare a producției pe teritoriul țării.