Romanitatea Românilor în viziunea istoricilor

Informațiile istorice cu privire la existența poporului român se remarcă încă din

perioada timpurie a Antichității.

Primele mențiuni vor fi din exteriorul spațiului carpato-danubiano-pontic.

Încă din primele secole ale Antichității și Evului Mediu, diversi autori bizantini,
armeni, arabi, germani au scris despre existența unei populații autohtone drept
popor romanic distinct:

 tratatul Strategikon scris de împăratul bizantin Mauricius (sec. VII),

 lucrarea Despre administrația imperiului a împăratului bizantin Constantin al

VII-lea Porfirogenetul (sec. X),

 sau corespondența împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul (sec. X-XI).

Începând cu secolele XI-XII sursele se înmulțesc, locuitorii din acest spațiu fiind
pomeniți sub denumirea de ,,vlahi", ,,valahi", ,,blachi" sau ,,români".

În perioada Evului Mediu, o serie de călători vor tranzita acest spațiu geografic,
consemnând informații despre locuri, tradiția poporului, sau limba vorbită, de origine
latină.

Spre exemplu, în secolul XVI-lea, umanistul Anton Verancics, primat al Ungariei, a

realizat o prezentare a Transilvaniei și a locuitorilor acesteia, vorbind despre români
și originea lor.

Tot în aceași perioadă, Francesco della Valle, Franco Sivori, secretarul domnitorului
Țării Românești Petru Cercel, au călătorit în Țările Române, oferind informații despre
Curtea domnească și religia românilor.

Primii istorici români care vor face referiri cu privire la originea poporului român vor fi
cărturarii din secolele XVI-XVII, precum Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron
Costin sau Ion Neculce.
La sfârşitul sec. XVII şi în sec. XVIII au apărut primele semne ale unei conştiinţe
naţionale moderne în întreaga Europă.

Problema originii popoarelor se transformă din problemă istorică în problemă

politică.

Acesta a fost și cazul Transilvaniei, unde existau diverse contradicţii între interesele

austriece şi revendicările naţionale maghiare secondate de aspiraţiilor de
emancipare ale românilor.

Teoria imigraționistă/roesleriană

A fost dezvoltată în cadrul Imperiului Habsburgic de Franz Joseph Sulzer, în

lucrarea ,,Istoria dacilor transalpini" (sec. XVIII), prin care contracara acțiunile de
emancipare ale românilor din Transilvania.

Drept reacție-Școala Ardeleană (reprezentată de personalități precum Petru Maior,

Gheorghe Șincai, Ion Budai Deleanu, Samuil Micu) a combătut teoria cu argumente
istorice și lingvistice-continuitatea românilor.

Școala Ardeleană a avut în cadrul abordării sale și un aspect negativ, deoarece s-a produs
o exagerare, oferind un caracter exclusiv latin al originii poporului și limbii române, ceea ce
din punct de vedere istoric este fals.
În secolul următor, în condițiile anexării Transilvaniei la Ungaria, după transformarea
Imperiului Habsburgic în Austro-Ungaria (1867), Robert Roesler va dezvolta teoria
imigraționistă în lucrarea sa ,,Studii Românești"(Viena, 1871).

Argumentele aduse de acesta în susținerea teoriei imigraționiste a poporului român

la sud de Dunăre sunt:

 dacii ar fi fost exterminați în războaiele cu romanii,

 Perioada de 165 ani  ar fi fost insuficientă pentru romanizare dacilor,

 Împăratul  Aurelian ar fi retras întreaga populație la Sud de Dunăre în 271,

 iar nu în ultimul rând, etnogeneza românilor ar fi avut loc în zona Balcanică-

argumentul său fiind susținut de asemănărea dintre limba română și limba
albaneză.

Teoria continuității

A fost reprezentată de reacția istoriografiei românești de la sfârșitul secolului XIX și

începutul secolului XX față de Teoria imigraționistă/roesleriană.

Aceasta a fost dezvoltată, argumentată și susținută de personalități pregnante ale

culturii românești, aducând argumente de ordin lingvistic, cultural, arheologic,
epigrafic, toponimic.

Amintim de istorici precum: B. P. Hașdeu, Dimitrie Onciul, A.D. Xenopol, Gh. I

Brătianu, Vasile Pârvan, C. C Giurescu.

Argumente științifice au demonstrat:

·         Originea latină a poporului român și a limbii Române,

·         Continuitatea existenței populației autohtone la sfârșitul Antichității, începutul

Evului Mediu

Perioada totalitară

Teoria continuității a rămas acceptată până în jurul anului 1947, când România va

deveni stat totalitar.

În acest context, datorită schimbării politice interne de la democrație la comunism,

abordarea cu privire la originile poporului român, va avea de suferit.
Astfel, Mihail Roller, ideologist al Partidului Comunist din România, va fi însărcinat cu
rescrierea istoriei poporului roman in functie de interesele partidului.

Acesta va insista pe elementul slav al poporului român, în detrimentul celui latin,

susținându-se chiar caracterul slavon al limbii române.

Câțiva ani mai târziu, odată cu accederea la puterea a lui Nicolae Ceaușescu

(1965-1989), și distanțarea politicii externe a Republicii Socialiste România de
Moscova, se va resimte la nivel istoriografic o nouă abordare.

Astfel, accentul istoriografic a suferit modificări, purtând denumirea

de ,,protocronism", istoriografia insistând pe aportul dacic în etnogeneza poporului
român și pe vitejia domnitorilor medievali în lupta ,,națională".

Abordarea de după 1989

Prăbușirea comunismului în anul 1989 și revenirea la democrație a marcat totodată

o nouă abordare în istoriografia românească.

În prezent, romanitatea românilor este un fapt istoric dovedit științific și universal

acceptat atât de istoriografia românească cât și cea străină.

Precum însăși istoricul Lucian Boia consideră, apartenența românilor la lumea

romană rămâne astăzi incontestabilă.

***

Câteva observații aici, în special cu referire la Transilvania, sau mai degrabă la

relația inter-etnică dintre români și maghiari.

Uneori, o dată la câțiva ani, se reiau discuții cu privire la întâietatea din Transilvania,
cu privire la o eventuală ,,autonomie" a Transilvaniei, ori alte discuții cu caracter
politic.

Aș dori ca pe viitor să fii foarte atent(ă) la originea acestor discuții și să ții cont că, în
prezent, când România şi statele vecine, Ungaria şi Bulgaria fac parte din Uniunea
Europeană, argumentul întâietăţii istorice nu mai are valoare politică, iar
reconstituirea trecutului nu mai are consecinţe pentru drepturile cetăţenilor.

Astăzi, romanitatea românilor este un fapt istoric dovedit științific și universal

acceptat atât de istoriografia românească cât și cea străină.