Sunteți pe pagina 1din 41

Impactul turismului asupra mediului

inconjurator
Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizand cele mai noi cuceriri
stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele
energetice.
Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce
afecteaza mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de
complexe, se regasesc in aer, apa si in sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a
prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si utilizariea
unor combustibili inferiori; sunt evacuate in atmosfera importante cantitati de oxizi de
azot, de carbon, negru de fum, saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere,
produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei, in general, si direct sau indirect asupra
omului.
La acest sfarsit de secol si inceput de mileniu, lumea se afla in efervescenta. Schimbarile
care au avut loc si vor avea loc, creeaza, intr-o viziune optimista, sperante si pentru
remedierea fie si treptata a mediului inconjurator. In tumultul generalizat al
schimbarilor, trebuie sa tragem inca un semnal de alarma legat de mediul inconjurator si
de supravietuirea omului si a existentei vietii pe Terra.
“Mediul natural”, adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si
subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea
cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul
inconjurator.
O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare in parte un “ecosistem” care
se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu in cautarea unui anumit
echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile
vegetale, animale si pentru exponentul sau rational – omul, reprezentand mediul natural.
In mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa,
substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului
ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzand atat de factori terestrii,
cat si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa intelegem implicatiile care
pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele in acelasi timp.
Mediul inconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul
natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupand o dubla pozitie: de
“component” al mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu inconjurator” are un caracter dinamic, care cauta sa
cunoasca, sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate in toata
complexitatea lor.
Prin “resurse naturale” se intelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului
inconjurator ce pot fi folosite in activitatea umana:

• resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;

• resurse regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;

• resurse permanente

• – energie solarara

, - energie geotermala
• - energia valurilor.

• In intreaga activitate a mediului inconjurator se urmareste nu numai folosirea


rationala a tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a
teritoriului si localitatilor cu masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de
tehnologii de productie cat mai putin poluante si echiparea instalatiilor tehnologice si
a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu dispozitive si instalatii care sa
previna efectele daunatoare asupra mediului inconjurator, recuperarea si valorificarea
optima a substantelor reziduale utilizabile.

• Astfel notiunea de “mediu inconjurator” cuprinde de fapt, toate activitatile umane in


relatia om-natura, in cadrul planetei Terra.

• Cand se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, in termenii cei mai
globali, de mediul inconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat,
caci intre toate acestea si poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea
paturii de ozon, desertificarea, deseurile toxice si radioactive si multe altele, exista
o stransa interdependenta.

• In toate civilizatiile care s.au dezvoltat pana in secolul al XVII-lea, de natura


predominant agricola,”pamantul era baza economiei, vietii, culturii, structurii familiei
si politicii”, viata era organizata in jurul satului, economia era descentralizata, astfel
ca fiecare comunitate producea aproape tot ce ii era necesar.
Energia cheltuita corespundea in esenta lucrului fortei musculare, umana sau animala,
rezervelor de energie solara inmagazinata in paduri, utilizarii fortei hidrauliuce a raurilor
sau mareelor, fortei eoliene. Natura reusea pana la urma sa refaca padurile taiate, vantul
care umfla velele, raurile care puneau in miscare rotile, deci sursele de energie utilizate
de civilizatiile agricole erau regenerabile.
Odata cu sporirea populatiei globului, ce a decurs paralel cu perfectionarea organizarii
sociale si, in special odata cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din
ultimele doua secole, incercarea omului de a domina in lupta aspra cu natura, de a-i
smulge lacom bogatiile ascunse, incepe sa aiba tot mai mult succes.
Peste un miliard si jumatate din populatia actuala a Terrei apartine civilizatiei
industriale.
Industrialismul a fost mai mult decat cosuri de fabrica si linii de asamblare. A fost un
sistem social multilateral si bogat care a influentat fiecare aspect al vietii omenesti.
Cresterea economica, enorm accelerata, se bazeaza in majoritate nu pe surse
regenerabile de energie, ci pe energia cheltuita prin folosirea combustibililor fosili,
neregenerabili: carbuni, titei, gaze naturale.
Alvin Toffler observa cu sarcasm: “Pentru prima data o civilizatie consuma din capitalul
naturii, in loc sa traiasca din dobanzile pe care le dadea acest capital!”.
Problema rezidurilor activitatilor umane a luat proportii ingrijoratoare, prin acumularea
lor provocand alterarea calitatii factorilor de mediu. Aceste alterari sunt cauza unor
dezechilibre in fauna si flora si in sanatatea si bunul mers al colectivitatii umane din
zonele supraaglomerate.
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazata pe consumarea resurselor
neregenerabile de energie, s-a ajuns, in unele tari industrializate, la un grad de bunastare
ridicat, constatandu-se practic ca apare, cu iminenta, amenintarea consecintelor actiunii
umane asupra mediului, poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzata de:
- existenta prea multor automobile,
- avioane cu reactie
- nave de mare tonaj,
- prea multe fabrici care functioneaza dupa tehnlogii vechi,
- fabrici poluante,
- mari consumatoare de materii prime, apa si energie, fenomene care sunt determinante,
in ultima instanta, de necesitati crescande ale unei populatii aflate in stare de explozie
demografica si indeosebi de existenta marilor aglomerari urbane.
Mediul inconjurator reprezinta un element esential al existentei umane si reprezinta
rezultatul interferentelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, clima, biosfera – cu
elemente create prin activitatea umana. Toate acestea interactioneaza si influenteaza
conditiile existentiale si posibilitatile de dezvoltare viitoare a societatii.
Orice activitate umana si implicit existenta individului este de neconceput in afara
mediului. De aceea, calitatea in ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente a
sa in parte, isi pun amprenta asupra nivelului existentei si evolutiei indivizilor.
Ansamblul de relatii si raporturi de schimburi ce se stabilesc intre om si natura, precum si
interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si
implicit conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii in
ansamblu. Aceste raporturi vizeaza atat continutul activitatii cat si crearea conditiilor de
existenta umana.
In concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde
nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea
lor pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora).
Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile
umane se adapteaza intr-o masura mai mare sau mai mica mediului.
Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate
supravietuirii si progresului – reprezinta o problema de interes major si certa actualitate
pentru evolutia sociala. In acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului,
diminuarea efectelor negative ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.
Poluarea si diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile in cantitati si
ritmuri ce depasesc posibilitatile de refacere a acestora pe cale naturala au produs
dezechilibre serioase ecosistemului planetar. Protectia mediului este o problema majora
a ultimului deceniu dezbatuta la nivel mondial, fapt ce a dat nastere numeroaselor dispute
intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Acest lucru a impus infiintarea unor
organizatii internationale ce au ca principale obiective adoptarea unor solutii de
diminuare a poluarii si cresterea nivelului calitatii mediului in ansamblu.
Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-
au concretizat prin intermediul unui ansamblu de actiuni si masuri care prevad:

• cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic si


sistemele naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc
utilizate rational si cu maxim de economicitate
• prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si datorate
unor cauze naturale

• armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii in ansamblu sau a


agentilor economici privind utilizarea factorilor de mediu
Pentru protejarea mediului, in primul rand trebuie identificate zonele afectate, evaluat
gradul de deteriorare si stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.
In ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:

• crearea unui sistem legislativ si institututional adecvat si eficient care sa garanteze


respectarea legilor in vigoare.

• evaluarea costurilor actiunilor de protejare a mediului si identificarea surselor de


suportare a acestora.

• elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national si international


referitor la protejarea mediului.
In ceea ce priveste evaluarea costurilor si stabilirea modului in care aceste sunt suportate
se poate sustine ca protejarea mediului este costisitoare si nu pot fi intotdeauna
identificati factorii poluarii. Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se
impart intre societatile comerciale potentiale poluatoare si stat. Fondurile alocate
protejarii mediului difera de la o tara la alta in functie de nivelul de dezvoltare al
fiecareia.
Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti
factorii de mediu si zonele in care pot aparea probleme de poluare a acestora. Un astfel
de program presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare si stabilirea
responsabilitatilor pentru derularea proiectelor.
Presiunea activitatii omului asupra mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se
accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia marfurilor, spatiul ocupat,
parcurs si utilizat pentru activitatile umane este din ce in ce mai vast. Aceasta evolutie isi
pune amprenta in mod nefavorabil asupra mediului si a componentelor sale.
Un alt factor care dauneaza mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea
lejera in spatiile verzi.
Comportamentul individului polueaza mediul intr-o masura mai mare sau mai mica, fie
sub forma activitatii cotidiene, fie a consumurilor de la pensiuni turistice ori alte unitati
de cazare. Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului in
proportii diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa,
flora, fauna, monumentele, parcurile si rezervatiile naturale, precum si biosfera.
In consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale
elementelor componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari
continue a societatii umane.
1. TURISMUL ŞI PROBLEMELE MEDIULUI
Mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a activităţii turistice.
Resursele turistice naturale îşi vor menţine gradul de atractivitate atâta timp cât mediul
înconjurător va continua să reprezinte un argument al călătoriei turistice. Din acest
motiv, turismul joacă un rol important în protejarea mediului şi menţinerea calităţii lui,
atât în cadrul staţiunilor turistice cât şi în afara acestora. Aceste preocupări trebuie
corelate şi cu faptul că atât spaţiul turistic cât şi resursele naturale pe care turismul le
utilizează sunt limitate.

• impactul turismului asupra mediului

• Factori de influenţă:

• deplasarea persoanelor pe distanţe din ce în ce mai mari, spaţiul destinat


activităţilor umane fiind din ce în ce mai vast;

• creşterea timpului liber care oferă posibilitatea unei explorări mai intense a
mediului natural;

• utilizarea automobilului şi posibilitatea parcurgerii unor distanţe din ce în ce mai


mari în timp tot mai scurt

• creşterea frecvenţei turismului de weekend petrecut în natură;

• Componente ale mediului afectate:

• peisajul: suferă o urâţire datorită construcţiilor, a designul acestora, culorii,


materialelor, amplasării; rezultă o monotonie a peisajului; înmulţirea elementelor
de infrastructură duce la urâţirea peisajului.

• solul: este afectat de exploatarea excesivă;

• litoralul – este cea mai fragilă zonă deoarece este o zonă în formare, spaţiul vizat
este limitat la câteva sute de metrii, densitatea instalaţiilor şi a vizitatorilor sunt
foarte mari – aceste neajunsuri se întâlnesc şi la nivelul celorlalte zone dar la un
nivel mai restrâns.

• flora: este afectată negativ de exodul masiv al turiştilor, în special către zonele
forestiere; efectele negative sunt rezultatul prezenţei masive a turiştilor,
comportamentul acestora, sporirea dotărilor şi implantărilor turistice ca şi a
infrastructurii;

• fauna: modificarea habitatului animalelor datorită construcţiilor şi infrastructurii


necesare turismului; practicarea unor forme de turism ca vânătoarea.

• râurile şi lacurile: suportă o supra exploatare turistică atât în sensul numărului


foarte mare de turişti care sunt atraşi de ele cât şi datorită numărului mare de
amenajări destinate acestora; sporturile nautice.
• oraşele şi monumentele: sunt afectate prin creşterea densităţii urbane, apariţia
construcţiilor foarte mari, sistematizarea defectuoasă, poluarea atmosferică,
zgomotul etc.

• 1.1 Impactul mediului asupra turismului

• Mediul înconjurător este un factor care influenţează cererea turistică. Având în


vedere faptul că cererea pentru produsele turistice este parţial determinată de
calitatea acestuia, mediul înconjurător poate avea un impact pozitiv sau impact
negativ asupra turismului.

• Condiţiile oferite de cadrul natural, prin componentele sale – relief, climă,


hidrografie, vegetaţie, faună, monumente naturale, rezervaţii naturale – contribuie
la atragerea de fluxuri turistice şi îşi exercită influenţa asupra activităţii turismului,
determinând, la rândul lor, forme particulare de manifestare a acestuia.[1] Totodată,
potenţialul turistic antropic – vestigii arheologice şi monumente de artă, elemente
de etnografie şi folclor, instituţii şi evenimente cultural-artistice, realizări tehnico-
economice şi ştiinţifice contemporane, aşezările umane – atrage la rândul său
fluxurile de turişti.

• Componentele potenţialului natural şi potentialul antropic prezintă interes prin


valoarea estetică, cognitivă şi recreativ-distractivă, calitatea factorilor naturali de
cură, posibilitatea practicării unor sporturi, aportul formativ şi instructiv-educativ.[2]

• Calamităţile naturale care s-au abătut asupra lumii în ultimul timp reprezintă un
avertisment dramatic pentru oamenii care trăiesc în conflict cu mediul înconjurător.
Scenele televizate surprinse în zonele distruse de inundaţii sau furtuni, imaginile
nenumăratelor localităţi invadate de ape sau, pur şi simplu, spulberate de alte urgii îi
pun pe turişti pe gânduri, aceştia orientându-se către destinaţii liniştite şi care să le
ofere siguranţă.

• Uraganele, tornadele, incendiile, inundaţiile sunt fenomene ale naturii care au


influenţe devastatoare asupra comunităţilor şi zonelor în care acestea trăiesc. Pentru
unele comunităţi, singura soluţie în asemenea situaţii este relocalizarea, adică mutarea
definitivă de pe actualul amplasament, din văile inundabile, fuga din faţa
ameninţărilor naturii. Pentru altele, dezvoltarea durabilă înseamnă limitarea
numărului construcţiilor noi, în special în zonele vulnerabile, înălţarea structurilor
pentru micşorarea pericolului de inundaţii sau construirea altora mai solide, mai
rezistente, mai putin expuse la riscuri. Un lucru e cert: este imperios necesară
adoptarea unor măsuri care să reducă pierderile în viitor.

• Din păcate, relocalizarea acestor comunităţi face imposibilă exploatarea resurselor


turistice din zonele afectate, lucru care duce la eliminarea acelor zone din circuitul
turistic mondial.

• Oricum am lua-o, anul 2002 a avut o desfăşurare dezastruoasă pentru întreaga


omenire. Noi, europenii, ne-am confruntat - şi ne confruntăm în continuare - cu mari
calamităţi naturale, americanii suportă consecinţele unor atacuri teroriste şi a
nenumărate cutremure, iar locuitorii ţărilor nordice, renumite pentru clima lor rece,
cunosc acum o vară călduroasă şi însorită care bate toate recordurile de temperatură
înregistrate în aceste zone din 1860 încoace.

• 1.2 Impactul turismului asupra mediului

• Impactul pozitiv

• Turismul este una dintre cele mai importante industrii şi cunoaşte o dezvoltare
continuă. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi în explorarea destinaţiilor şi
culturilor noi şi cât mai îndepărtate. Astfel, zonele care dispun de resurse naturale
deosebite atrag tot mai mulţi vizitatori, cu atât mai mult dacă ele oferă şi posibilitatea
de a cunoaşte tradiţii şi obiceiuri ale altor culturi.

• Când turismul şi mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe


urma turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din
cele două tipuri: conservarea şi reabilitarea mediului.
Conservarea înseamnă păstrarea şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a mediului natural şi
antropic. Conservarea şi turismul merg de multe ori mână în mână.
Multe monumente istorice şi arheologice au fost salvate de la distrugere datorită
interesului turiştilor faţă de ele. Sute de case cu valoare istorică din Marea Britanie nu ar
mai fi fost astăzi decât nişte ruine sau ar fi fost demult demolate dacă nu ar fi fost
valoroase pentru turişti. Nu au fost salvate în acest fel doar casele impunătoare şi
castelele. Beamish Museum, lângă Newcastle, este un muzeu în aer liber care cuprinde un
mare număr de clădiri cu un aspect umil, cum ar fi colibele minerilor şi magazine datând
de la începutul secolului XX. Aceste au fost salvate de la demolare datorită valorii lor de
atracţie turistică.
În întreaga lume mediul înconjurător a beneficiat de pe urma turismului în variate
moduri. Câteva ţări din Africa de Est, precum Kenya şi Tanzania, şi-au făcut parcuri
naţionale şi rezevaţii de vânat imense pentru conservarea vieţii sălbatice, cele mai
cunoscute fiind Masai Mara şi Seregeti. Au făcut acest lucru ştiind că viaţa sălbatică este
cea mai importantă resursă naturală care atrage turişti în Africa de Est. Parcurile şi
rezervaţiile naturale au reuşit să protejeze multe specii care altfel ar fi fost distruse de
vânatul necontrolat. Astăzi, Kenya are 13 parcuri naţionale şi 24 de rezervaţii,
reprezentând circa 7,5% din suprafaţa ţării. Turismul nu oferă numai un motiv pentru
conservarea mediului natural şi a celui antropic, ci furnizează şi banii necesari pentru
conservare: o parte din venitul din turism poate fi utilizat pentru păstrarea mediului
înconjurător. De exemplu, multe din parohiile din Anglia utilizează donaţiile pe care le
primesc de la vizitatori pentru reparaţii şi restauraţii.
Reabilitarea însemnă redarea vieţii unei clădiri sau unei zone şi renaşterea acesteia ca
ceva diferit de starea sa iniţială. În timp ce conservarea presupune păstrarea mediului
înconjurător într-o formă cât mai apropiată de cea originală, reabilitarea implică o
schimbare majoră în utilizarea mediului. Multe clădiri şi zone au fost salvate prin turism
fiind reabilitate ca atracţii turistice sau ca spaţii de cazare turistice.
Lumea este plină de exemple de clădiri individuale şi de zone întregi cărora turismul le-a
dat o şansă prin reabilitarea ca atracţii turistice. Vechile fabrici şi-au început o nouă viaţă
ca muzee; zone industriale au fost convertite în locaţiile unor festivaluri; o mare varietate
de castele şi case impozante care se aflau în paragină au devenit spaţii de cazare pentru
turişti. Asemenea exemple demonstrează cum poate beneficia mediul de pe urma
turismului salvându-se ceea ce altfel ar fi fost pierdut în întregime.
Trebuie avut mereu în vedere faptul că atât resursele naturale cât şi cele antropice trebuie
păstrate deoarece acestea sunt disponibile o singură dată; odată consumate, capacitatea de
existenţă a destinaţiei turistice este terminată. De aceea dezvoltarea turismului trebuie
orientată către beneficiul social net şi mai puţin către contul de profit şi pierdere.
Conceptul de beneficiu social net presupune acea combinare a activităţilor care să
determine o dezvoltare locală cu deteriorarea cât mai puţin posibilă a mediului natural şi
social. Pentru a ţine sub control acest fenomen trebuie ca toţi participanţii să înţeleagă
nevoia de dezvoltare durabilă şi să recunoască faptul că succesul afacerii depinde de
resurse şi de protecţia acestora.[3]
Impactul negativ
Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal, prin folosirea
necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o
intervenţie brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale.[4]
Turismul este un consumator de spaţiu şi resurse turistice, participând implicit la
degradarea şi poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Această degradare
se realizează fie prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau
altor obiective turistice pe care turismul le poate deteriora parţial sau total, fie prin
concepţia greşită de valorificare a unor zone, puncte şi obiective turistice.
Presiunea omului asupra mediului natural creşte zi de zi, oamenii deplasându-se mai des
şi pe distanţe mai mari faţă de trecut. Petrecerea timpului liber oferă prilejul unei
exploatări mai intense şi unei cuceriri a mediului natural, cea mai mare parte a timpului
liber petrecându-se în afara oraşului, în natură. Ieşirea periodică din oraş spre zonele
verzi – sub forma excursiilor, a week-end-urilor sau a vacanţelor – a devenit un obicei
social cu efecte negative asupra mediului.
Multe din pagubele provocate de turism mediului sunt cauzate de numărul mare de
vizitatori sosiţi la destinaţiile a căror capacitate optimă de primire a fost depăşită. Mediul
înconjurător scapă rareori de efecte negative atunci când numărul de turişti este foarte
mare. Calitatea apei şi a aerului şi diversitatea florei şi faunei sunt inevitabil afectate într-
un fel, ca şi peisajele, oraşele şi monumentele.
În zonele de mare atractivitate este favorizată desfăşurarea de activităţi care pun în
pericol calitatea mediului. Astfel de zone sunt, de obicei, obiectivele turistice situate în
afara traseelor marcate şi special amenajate, unde circulaţia turistică tinde să fie
necontrolată.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice
provoacă de cele mai multe ori distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-
au consacrat ca atracţii turistice (distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea copacilor şi în
special a puieţilor,braconajul, degradarea peisajului ş.a.).[5]
Poluarea naturii se intensifică şi datorită turismului automobilistic al cărui efect nociv
este alterarea calităţilor aerului, distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei etc.
Un alt mod de degradare a mediului îl constituie realizarea investiţiilor cu caracter turistic
neştiinţific şi neraţional, investiţii care se concretizează prin: supradimensionarea
staţiunilor din punct de vedere al capacităţii de primire şi de tratament, nerespectarea
principiilor generale de exploatare a resurselor naturale.
Aspectele analizate sugerează că alături de celelalte activităţi economico-sociale, turismul
constituie o importantă sursă de poluare ceea ce impune o dezvoltare ecologică a
acestuia.
Recifele de corali sunt ameninţate, suferind de pe urma declinului şi degradării datorate
unei combinaţii de factori naturali şi antropogenici. Comunitatea ştiinţifică este de acord
cu acest lucru, iar presa vorbeşte despre asta. 58% din recifele de corali sunt potenţial
ameninţate de activitatea umană. Supra-exploatarea şi dezvoltarea costală prezintă cea
mai mare potenţială ameninţare.
Cele mai multe pagube făcute de om au legătură cu turismul. În acelaşi timp, turismul are
o mare importanţă economică pentru ţările cu arii semnificative de recife de corali, cum
ar fi statele şi teritoriile din zona Mării Caraibelor. Pentru unele teritorii insulare mai
mici, turismul este punctul de susţinere al economiei locale. Deoarece turismul în Marea
Caraibelor este dependent aproape în totalitate de resursele de coastă, cea mai mare
dezvoltare are loc în această zonă. Impactul activităţilor turistice include atât efecte fizice
directe (cum ar fi pagubele aduse de scufundări şi de ancorări), cât şi efecte indirecte
provenite din dezvoltarea infrastucturii turistice în general.
Impactul turismului poate fi adeseori redus crescând informarea şi schimbând
comportamentul atât al turiştilor, cât şi al lucrătorilor în industria turismului local.
Un exemplu care să evidenţieze relaţia reciprocă complexă dintre turism şi mediu, în
general, şi impactul negativ pe care-l manifestă unul asupra celuilalt, în special, îl
constituie dispariţia în ultimii 20 de ani a 14 cabane din Carpaţii româneşti, dispariţie
datorată unor incendii. Cauzele acestora sunt diverse: trăsnet, scurt circuit electric,
scurgeri de gaz metan, neglijenţa turiştilor, lipsa de prevedere a celor care le gospodăreau
şi faptul că toate aceste cabane de altitudine nu aveau sisteme de prevenire a incendiilor,
nici măcar nu posedau extinctoare, iar instalaţiile erau improvizaţii periculoase.
Una dintre aceste cabane este Cabana Diham, o destinaţie turistică în sine, care, prin
distrugerea cu ani în urmă a cabanei Mălăieşti, rămăsese unul dintre puţinele adăposturi
montane ce puteau deservi fluxul turistic din zona nordică a masivului Bucegi, cu
destinaţia în special Vârful Omu.
Acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic
Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate
distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii
variate. Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile
asigurării unui cadru de desfăşurare juridico-administrativ adecvat care impune
organizarea administrativă, existenţa unor resurse economice, un suport legislativ eficient
şi o susţinută activitate de educaţie cetăţenească.[6]
Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu şcoala, mai bine zis,
cu grădiniţa, căci exemplul părinţilor şi apoi al educatoarelor este prima lecţie pe care o
învaţă copii. Ori, dacă părinţii nu au o formare respectuoasă faţă de mediu, dacă mai ales
cei care lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face faţă unui turism
durabil, degeaba vom dori să avem în viitor oameni cu o educaţie durabilă.
Dintre principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic
se desprind următoarele:
ü conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi
în perioada viitoare;
ü creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
ü mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a
ideii de conservare a mediului;
ü intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui
turism durabil;
ü implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă.
Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat de
problemele mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori,
linii aeriene şi lanţuri hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al
mediului corespunzător. Nu are sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot
răspunde criteriilor de mediu necesare.[7]
În ceea ce priveşte potenţialul turistic al României, principalele acţiuni care vizează
protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice sunt următoarele:[8]
ü exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice astfeel încât ritmul de exploatare
să nu depăşească ritmul de reciclare şi regenerare;
ü soluţionarea resurselor cu valenţe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor
naturale şi a protecţiei mediului ambiant;
ü amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi
obiectivelor de interes turistic;
ü organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor
naturale, cu asigurarea protecţiei lor;
ü organizarea corespunzătoare a zonelor montane;
ü înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv şi
ecologic;
ü acţiuni de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic orientate la nivelul
întregii ţări.
Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o
concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a
economiei.
2 .DEZVOLTAREA DURABILA SI IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA
MEDIULUI
Încă din deceniul opt al secolului XX, ţări europene cu tradiţie în turism şi-au pus
problema găsirii unor parametrii de stabilire şi măsurare, în termeni relative, a gradului
de dezvoltare turistică şi de ocupare a terenurilor. În relaţia dintre activităţile turistice şi
mediul înconjurător, în timp şi spaţiu, se produc modificări asupra componentelor de
mediu prin intermediul infrastructurii şi circulaţiei turistice.
Pentru fiecare unitate turistică ce se propune a se realiza este nevoie de elaborarea unor
studii detaliate, de impact între consecinţele activităţilor turistice şi protecţia resurselor
naturale cu valenţe turistice, mai ales că cea mai mare parte a peisajelor au valori unice ce
nu pot fi restaurate sau înlocuite. Aprecierea gradului de impact a turismului asupra
mediului înconjurător se poate face mai întâi prin stabilirea cadrului de lucru, cu
punctarea principalelor probleme. Urmărirea datelor statistice trebuie realizată prin
indicatori specifici, prin monitorizarea activităţilor şi circulaţiei turistice şi prin
elaborarea detaliată a studiului de impact. Pe baza unor asemenea studii se pot stabili
noile strategii de dezvoltare a activităţilor şi circulaţiei turistice sau de diminuare a lor
pentru a se asigura păstrarea calităţii mediului natural şi antropic, care sunt în ultimă
instanţă, cele mai importante “materii prime” pentru industria turistică.
În România, prin intermediul Agenţiilor Judeţene de Protecţie a Mediului şi cu ajutorul
Legii mediului nr. 137/1995, au fost iniţiate primele monitorizări a unor factori de
poluare şi s-au stabilit metodologiile de realizare a bilanţurilor de mediu şi a studiilor de
impact. Practicarea turismului şi în special a turismului ecologic, presupune o dezvoltare
a infrastructurii, o echilibrare rural-urban durabilă, utilizarea unor forme de energie
neconvenţională, tehnici mai puţin poluante, stabilirea în funcţie de tipurile de peisaj şi de
mediu, a capacităţilor de suportabilitate.
2 .1 ANALIZA IMPACTULUI TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI
Esenţial în aprecierea nivelului de dezvoltare a activităţilor economice, şi mai ales a
turismului, care la prima vedere pare a produce mai puţine modificări asupra mediului
înconjurător. În acelaşi timp, este nevoie de un marketing eficient, de o bună cunoaştere a
locurilor de destinaţie turistică, o dezvoltare macroeconomică eficientă, care să evite
supraexploatarea unor zone, cu evitarea investiţiilor de mare anvergură şi a poluării
active. Pentru oprirea deteriorării mediului
şi conservarea resurselor, pentru realizarea reconstrucţiei ecologice a zonelor deteriorate,
în activitatea de proiectare, amplasare, execuţie şi exploatare a noilor obiective
economico-sociale, în mod obligatoriu trebuie să se aibă în vedere: amenajarea
teritoriului, cu delimitarea categoriilor de folosinţă, într-un raport care să asigure
menţinerea integrităţii mediului, a cadrului peisagistic şi a echilibrului ecologic, precum
şi protecţia aşezărilor umane şi a altor obiective de interes social-uman, ecologic şi
ştiinţific; dimensionarea noilor investiţii şi activităţi în limitele capacităţii de suport a
resurselor naturale şi a mediului; adoptarea de tehnologii şi procese care să asigure un
randament superior de prelucrare şi valorificare a resurselor materiale şi energetice cu
micşorarea pierderilor şi a deşeurilor poluante; adoptarea de soluţii pentru prelucrarea,
reciclarea şi neutralizarea deşeurilorpoluante.
Pentru orice obiectiv sau activitate care prin natura, dimensiunile sau amploarea sa, poate
avea un impact deosebit asupra mediului (transporturi, energie, construcţii, agrement,
turism, ş.a.) sunt necesare înaintea emiterii acordului sau autorizaţiei de mediu (pentru
planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului), studii de impact. Prin “impact asupra
mediului” se înţelege orice efect direct sau indirect al unei activităţi umane desfăşurate
într-o anumită zonă, care produce o schimbare a sensului de evoluţie a calităţii mediului
şi ecosistemelor, schimbare ce poate afecta sănătatea omului, integritatea condiţiilor
socio-economice.
Obiectivele studiului de impact au în vedere stabilirea:
• modului de amplasare a obiectivului în mediu, de încadrare în planurile şi schemele de
amenajare, de valorificare a resurselor existente în zonă;
• modificărilor posibile, pozitive sau negative, ce pot interveni în calitatea factorilor de
mediu prin promovarea unui proiect sau unei activităţi;
• nivelului de afectare a factorilor de mediu, a sănătăţii populaţiei şi a riscului declanşării
unor accidente sau avarii cu impact major asupra mediului;
• posibilităţii de acceptare sau nu a unui proiect sau unei activităţi.
Spre deosebire de alte studii tradiţionale privind dezvoltările tehnologice, studiile de
impact sau previzionale, anticipând apariţia efectelor complexe, proiectează scenarii şi
strategii de acţiune. De aici şi necesitatea lansării unor programe pe termen lung de
studiere a impactului. La construirea şi darea în funcţiune a obiectivelor turistice, precum
şi a altor realizări economico-sociale, indiferent de mărimea investiţilor, pentru lucrările
de amenajare a teritoriului şi de sistematizare a localităţilor rurale şi urbane, pentru
construcţii de orice fel, pentru efectuarea de lucrări necesare transportului, eliminării
deşeurilor şi ambalajelor, pentru stabilirea şi schimbarea destinaţiei terenurilor din fondul
funciar, explorarea şi exploatarea resurselor naturale, ca de altfel şi pentru alte activităţi
care presupun schimbarea cadrului natural, este obligator obţinerea acordului şi
autorizaţiei de mediu.
Acordul de mediu reprezintă actul tehnico-juridic ce se emite în prima fază de proiectare
a obiectivelor de investiţii, potrivit prevederilor legale privind protecţia factorilor de
mediu şi se solicită obligatoriu pentru fiecare obiectiv de investiţie în parte. Prin el se
stabilesc condiţiile de realizare a unui proiect sau a unei activităţi din punct de vedere al
impactului asupra mediului.
Funcţionarea obiectivului în cauză este posibilă numai în condiţiile respectării stricte a
prevederilor legale privind protecţia factorilor de mediu şi în condiţiile eliberării
autorizaţiei de mediu de către organul competent.
Autorizaţia de mediu este actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile şi
parametrii de funcţionare, pentru activităţile existente şi pentru cele noi, pe baza
acordului de mediu. Dacă obiectivul sau activitatea pot fi autorizate, autoritatea
teritorială pentru protecţia mediului face publică decizia sa de emitere a autorizaţiei,
decizia putând fi contestată în termen de maximum 30 de zile de la anunţare. La expirarea
acestui termen, autoritatea teritorială pentru protecţia mediului, elaborează autorizaţia de
mediu.
Documentaţia întocmită în vederea realizării unei amenajări teritoriale se referă în
principal, la următoarele aspecte: dezvoltarea viitoare a localităţii (extensivă sau
intensivă), delimitarea localităţii, circulaţie, amplasarea principalelor dotări,relaţia
localităţii cu elementele naturale din mediul înconjurător. Având în vedere diversitatea
problemelor abordate şi scara (naţională, regională sau locală) la care se realizează
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism, elaborarea lor implică cooperarea
unui larg colectiv de cadre tehnice de diferite profesii: arhitecţi,economişti,ingineri cu
diverse specializări, ecologişti, geografi, matematicieni, medici, psihologi, sociologi,
urbanişti, etc.
3 IMPACTUL DEZVOLTĂRII TURISMULUI ASUPRA ARIILOR PROTEJATE
Conceptul de arii protejate
Majoritatea statelor lumii si in special statele europene manifesta o reala ingrijorare fata
de utilizarea irationala a componentelor diversitatii biologice, fata de lipsa generala de
informatii si cunostinte cu privire la aceasta precum si insuficienta unor capacitati
institutionale, tehnice si stiintifice care sa furnizeze baza intelegerii fenomenelor de
degradare a mediului la nivel continental si national.
Forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost Uniunea Internationala
de Conservarea Naturii (IUCN – The World Conservation Union). IUCN încearca sa
influenteze, sa încurajeze si sa asiste organizatiile de profil din toata lumea in vederea
conservarii integritatii si diversitatii naturii dar si asigurarii utilizarii resurselor naturale
intr-un mod echitabil si durabil. Rezultatul acestui proces l-a constituit elaborarea unui
sistem pentru definirea si clasificarea ariilor protejate
Experienţa turistică a demonstrat, de-a lungul timpului, că indiferent de forma de turism
practicată, în general rezultă o serie de impacturi resimţite atât de societate, cât şi la
nivelul mediului natural. Dezvoltarea turismului într-o anumită zonă nu trebuie însă să
afecteze interesele socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi, mai cu
seamă, a resurselor naturale care constituie atracţia principală, alături de sit-urile istorice
şi culturale.
Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi antropice, un
generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător şi al economiei, determinând mai
multe tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra mediului văzut ca şi cumul al
tuturor acestor efecte, pozitive sau negative, interesează deoarece se urmăreşte ca
expansiunea turismului să păstreze echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea
resurselor, poluarea şi orice alte efecte negative asupra mediului. Prin urmare dezvoltarea
durabilă a turismului se manifestă, în special, în următoarele trei domenii importante:
- domeniul economic – dezvoltarea societăţii în condiţii de gestiune adecvată a resurselor
cu obţinerea de efecte economice, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung;
- domeniul ecologic – evitarea degradării mediului şi dezvoltare adecvată, în condiţiile
respectării diversităţii biologice;
- domeniul socio-cultural – creşterea locurilor de muncă, practicarea unor meserii
tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea turismului, precum şi dezvoltarea şi
protejarea valorilor culturale.Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă
sub aspect ecologic, viabilă şi rentabilă sub aspect economic şi echitabilă din punct de
vedere etic şi social pentru comunitatea locală. Pentru aceasta este nevoie ca turismul să
integreze mediul natural, cultural şi uman şi să respecte echilibrul fragil, caracteristic
multor destinaţii turistice.
Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, în timp ele
pot avea efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în ariile protejate
nu se ţine cont de două condiţii fundamentale: respectarea capacităţii de încărcare
ecologică şi particularităţile fiecărei zone protejate. Evaluarea impactului negativ
presupune cunoaşterea principalelor aspecte negative ale dezvoltării turismului.
Circulaţie turistică necontrolată (în afara traseelor marcate) ,distrugeri ale solului şi
vegetaţiei,perturbarea faunei,declanşări de incendii ,modificări în comportamentul
animalelor,amplificarea formelor de poluare, dezvoltare excesivă şi neadaptată cerinţelor
impuse de statutul de arie protejată,lipsa dotărilor de folosire a energiei alternative, a
reciclării şi epurării apelor utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor în cadrul
structurilor turistice de primire şi de alimentaţie publică
Poluare fizică, poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului.Lipsa amenajărilor
specifice, destinate popasurilor şi campării
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special
daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea
turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel
incat ariile naturale valoroase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga
durata, vizite de o zi si chiar sport. In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de
multi vizitatori in anumite parti, sau la anumite momente, incat natura si calitatea
experientei vizitatorilor sufera;in altele, vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate
zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict cu telurile de conservare si strica
peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de
puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, in timp ce, in unele arii protejate, turismul
pur si simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte
pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi
binevenit in perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul
special al ariei, astfel incat, pagubele si poluarea sa fie minime. Principalele forme de
turism agreat in cadrul ariilor protejate sunt:
- turismul bazat pe aprecierea naturii
- turismul cultural si educational
- activitatea turistica a grupurilor mici, linistite
- ecoturismul, in general
Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si
poate duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si al
culturilor traditionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine
cunoscute. Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la
acoperirea costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria
manufacturiera si de locurile de munca alternative la ferme, pentru a produce elementele
necesare unei economii rurale durabile.
Din ce in ce mai multi tur operatori devin constienti de faptul ca un mediu sanatos si
atragator este esential pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor. Acest lucru
este recunoscut in liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and
Tourism Council (WTTC). in prezent, unele companii turistice europene incearca sa
actioneze in moduri durabile si sa lucreze cu organismele de conservare, pentru a investi
in conservare; de asemenea, tot mai multi turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul
inconjurator si nu ofenseaza cultura locala.
Federatia Europeana a Parcurilor Nationale si Naturale (FNNPE) a trecut recent in revista
turismul in si in jurul ariilor protejate si a concluzionat ca turismul si conservarea pot fi
deseori compatibile, reciproc avantajoase, dar numai daca este practicat intr-un mod
durabil, in ariile potrivite (raportul FNNPE, Loving them to Death turismul durabil in
parcurile nationale si naturale din Europa, 1993).
Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria
turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar
trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in
planurile individuale de management ale ariilor protejate.
Din punct de vedere al utilizarii turistice, masurile de care beneficiaza ariile protejate
includ:
a) transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;
b) stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;
c) desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism, bazate pe capacitatea portanta a
ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite
niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare;
d) reducerea poluarii si descongestionarea traficului de vacanta;
e) evitarea turismului si a recrearii excesive in ariile protejate;
f) asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;
g) asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
h) pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.
in acelasi timp, ar trebui sa se revizuiasca si, daca este nevoie, sa se imbunatateasca
legislatia referitoare la turism, si in special:
a) sa se dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
b) sa se ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care
privesc ariile protejate;
c) sa se conlucreze cu industria turismului, sa se ceara ca pagubele ecologice create de
turismul din trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face
viitoarea utilizare durabila.

Schemele de pionierat in turismul durabil ar trebui sa se incurajeze, de exemplu prin:


a) imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale,
pentru infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod
adecvat;
b) proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate
economiilor locale;
c) folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, cu scopul de a incuraja
turismul durabil in blocul tarilor est - europene.

FNNPE a definit turismul durabil ca "toate formele de dezvoltari turistice, management si


activitati turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea
resurselor naturale si culturale, construite in mod perpetuu".
Turismul durabil in interiorul si in afara ariilor protejate cere:
- cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;
- operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte
ecologice;
- contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor
protejate;
- reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;
- linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;
- standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.
Degradarea peisajului prin acumularea de deşeuri.Exploatarea intensivă a resurselor
naturale cu valenţe turistice scăderea gradului de atractivitate a resurselor,practicarea
braconajului, a pescuitului şi vânătorii necontrolate
Scăderea dramatică a efectivelor de faună sălbatică,hrănirea animalelor.Turismul
automobilistic (parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu abatere de la drumurile
principale),poluarea cu gaze de eşapament şi zgomot;
3.1 Culegerea speciilor floristice ca amintire.
Cunoaşterea dezavantajelor posibile ale activităţilor turistice asupra ariilor protejate este
deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât conştientizarea lor trebuie să conducă la
acţiuni de diminuare a acestor efecte negative care să sprijine dezvoltarea durabilă a
oricărei forme de turism.Impactul economic, socio-cultural şi ecologic negativ al
turismului poate fi contracarat cu ajutorul unor mijloace specifice, precum valorificarea
echilibrată a tuturor resurselor naturale, sistem de depozitare şi reciclare a deşeurilor
corespunzător normelor ecologice, interzicerea activităţilor de exploatare a lemnului şi a
braconajului neautorizate, reorganizarea activităţilor turistice, dezvoltarea mijloacelor de
transport non – poluare.
3.2 Arii protejate desemnate la nivel national
Arii protejate desemnate la nivel judetean
Judetul Alba
1.Albac – Cheile Albacului – PN Apuseni
2.Horea – Pestera Dirninii– PN Apuseni
- Izbucul Matisesti– PN Apuseni
3.Gârda de Sus – Hoanca Apei– PN Apuseni
Avenul de la Tau– PN Apuseni
Pojarul Politei– PN Apuseni
Avenul din sesuri – PN Apuseni
Izbucul Politei– PN Apuseni
Izbucul Cotetul Dobrestilor– PN Apuseni
Pestera de sub Zgurasti– PN Apuseni
Pestera Poarta lui Ionele– PN Apuseni
Pestera Ghetarul Scarisoara– PN Apuseni
Cheile Ordâncusei
4.Scarisoara – Cheile Mândrutului
5.,6. Arieseni – Pestera Ghetarul de la Vârtop– PN Apuseni
Cheile Gârdisoarei– PN Apuseni
Cascada Vârciorog
Coiba Mica– PN Apuseni
Coiba Mare– PN Apuseni
Pestara Vârtopasu
Huda Orbului– PN Apuseni
Hodobana– PN Apuseni
Avenul cu doua intrari– PN Apuseni
Izbucul Tauzului– PN Apuseni
7.,8. Vidra – Dealul cu Melci
Cheile Vaii Morilor
Cascada Pisoaia
9. Sohodol –Pesterile Lucia
10. Bistra – Molhasurile Capatânei
11. Rosia Montana – Piatra Despicata
Piatra Corbului
Avenul din Hoanca Urzicarului – PN Apuseni
12. Bucium – Detunata Goala
Detunata Flocoasa
Poiana cu narcise de la Negrileasa
13. Ocolis – Padurea Vidolm
Cheile Runcului
Cheile Pociovalistei
14.,15. Posaga – Sesul Craiului – Scarita Belioara
Cheile Posegii
16.,17. Intregalde – Poienile cu narcise din Tecsesti
Cheile Intregalde
Cheile Galditei si Turcului
Piatra Cetii
Cheile Tecsestilor
18. Rimetea – Cheile Silosului
19., 20. Salciua –Huda lui Papara– PN Apuseni
Pestera de le Grosi
21. Ponor – Pestera Vânatarile Ponorului
Cheile Geogelului
22. Râmet – Cheile Râmetului
Cheile Pravului
Cheile Piatra Baltii
23. Livezile – Cheile Plaiului
Cheile Valisoarei
24. Aiud – Pârâul Bobii
- Padurea Sloboda
25. Valea Manastirii – Cheile Manastirii
26. Galda de Jos – Cheile Vaii Cetatii
Cheile Galzii
Bulzul Galzii
27. Ighiu, Ighiel – Iezerul Ighiel
Piatra Poienii
Piatra Grohotisului
28. Metes, Ampoita – Calcarele de la Ampoita
Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului
Cheile Ampoitei
Piatra Varului
Piatra Boului
29. Zlatna – Calcarele de la Valea Mica
Fenes - Cheile Caprei
- Piatra Bulbuci
30. Almasu Mare – Cheile Glodului
Cheile Cibului
31. Ceru-Bacainti – Piatra Tomii
32. Lopadea Noua - Taul fara fund de la Bagau
33. Sebes – Râpa Rosie
34. Pianu-de-Sus - Oul Arsitei
35. Sugag –Luncile Prigoanei
Pintenii din Coasta Jinei
Masa Jidovului
Stânca Grunzii
36., 37. Cugir – Iezerul Surianul
Judetul Alba
1.Piatra Craivei
2.Muntele Piatra Secului
3.Râpa Lancramului
4.Vulcanii noroiosi de la Boz
5.Gradina Botanica de la Blaj
6.Lacul Panade
7.Bazinul Vaii Inzelului
8.Padurea Carbunarea
9.Fânetele de pe Dealul Pricop
10.Tinoavele din Lunca Tartaraului
Judetul Brasov
1. Moieciu de Jos – Locul fosilifer de la Vama Strunga – PN Bucegi
2.Moieciu – Pestera Liliecilor
3. Moieciu – Cheile Zarnestilor – PN Piatra Craiului
Zarnesti - Piatra Craiului – PN Piatra Craiului
4. Bran –Bucegi (Abruptul Bucsoiu, Malaesti, Gaura) – PN Bucegi
1.Râsnov – Pestera Valea Cetatii
2.Brasov – Postavarul (Muntele)
Tâmpa (Muntele)
Stejerisul Mare
3.Târlungeni – Locul fosilifer Purcareni
4.Harman – Dealul Cetasii – Lempes
Mlastina Harman
5.Prejmer – Padurea si mlastinile eutrofe de la Prejmer
6.Sercaia – Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului
7.Maierus – Padurea Bogatii
8.Apata – Pestera Bârlogul Ursului
9.Ormenis – Locul fosilifer de le Ormenis
10.Comana – Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplita
- Pestera Comana
11.Hoghiz – Microcanionul în bazalt de la Hoghiz
Cheile Dopca
Cotul Turzunului
12.Homorod – Vulcanii Noroiosi de la Baile Homorod
13.Rupea – Stânca bazaltica de la Rupea
14.Racos – Coloanele de bazalt de la Racos
Locul fosilifer Carhaga
15.Dumbravita – Complexul piscicol Dumbravita
16.Feldioara - Baltile Rotbav
17.Holbav – Cariera Holbav
18.Harman - Dealul Ciocas – Dealul Vitelului (arie desemnata pe doua judete Brasov si
Covasna)
Judetul Covasna
1.Reci- Mestecanisul de la Reci
2.Podu Oltului - Dealul Ciocas – Dealul Vitelului (arie desemnata pe doua judete Brasov
si Covasna)
Judetul Covasna
1.– Dealul Perko
- Muntii Nemira
2.Rezervatia Ciomad Balvanyos-Turia
3.– Rezervatia geologica Bodvai
- Rezervatia paleontologica Galat
4.– Rezervatia ornitologica Doboseni
Rezervatia botanica Kankoskert
5.Valea Vârghisului zona carstica Godra
6.Rezervatia de la Miclosoara
7.Valea Oltului
8.– Rezervatia Ochi de stepa
Valea Papkutia
Padurea Orko
Rezervatia geologica Valea Debren
9.Rezervatia Benedekmezo
10.Rezervatia Borosneul Mare
11.Turbaria Ruginosu
12.Rezervatia geologica Comandau
13.Valea Zânelor
-Rezervatia geologica Valea Hanko
-Rezervatia geologica Valea Horgasz
14. Muntele Tatarut – Cheile Buzaului
15. Rezervatia Chichis
16. Rezervatia Kop
17.Rezervatia geologica Vl.Crisului
18. Mlastina Ozunca Bai
Judetul Harghita
1. Bilbor – Pârâul Dobreanului
2. Tulghes – Pietrele Rosii
3. Borsec – Rezervatia botanica Borsec
- Scaunul Rotund
2.Toplita – Cascada de apa termala
- Rezervatia Lacul Iezer din Calimani– PN Calimani
3.Gheorgheni – Cheile Bicazului si Lacul Rosu – PN Cheile Bicazului-Hasmas
- Avenul Licas
6. Remetea – Mlastina cea Mare
7. Joseni – Piemontul Nyeres
8. Suseni - Pestera Sugau
Voslabeni – Mlastina Dupa Lunca
9. Praid – Muntele de sare Praid
10. Corund – Dealul Melcului (Firtus)
11. Cârta – Lacul Dracului
12. Cristuru Secuiesc – Vulcanii Noroiosi de la Filias
13. Mugeni – Lacul Rat
14. Martinis – Popasul pasarilor de la Sânpaul
15. Meresti – Cheile Vârghisului si pesterile din chei
16. Vlahita – Poiana narciselor de la Vlahita
17. Lueta – Mlastina Dumbrava Harghitei
18. Sâncraieni – Rezervatia geologica de la Sâncraieni
Tinovul Luci
Mlastina Buydos-Sântimbru
Mlastina Borsaros-Sâncraieni
19. Tusnad – Mlastina Valea de Mijloc
a.Mlastina Benes
b.Mlastina Nadas
c.Mlastina Nyirkert
d.Mlastina Csemo-Vrabia
Baile Tusnad - Piatra Soimilor
20. Plaiesii de Jos – Tinovul de la Plaiesii de Jos
21. Sânmartin –Lacul Sfânta Ana
Tinovul Mohos
22. Sândominic – Masivul Hasmasul Mare, Piatra Singuratica-Hasmasul Negru – PN
Cheile Bicazului-Hasmas
23. Corund – Dealul Firtus
Judetul Mures
1. Sighisoara – Rezervatia de stejar pufos
2.Sighisoara - Stejarii seculari de la Braite
3. Sângiorgiu de Padure – Arboretul cu Chamaecyparis lawsoniana
4. Sovata – Lacul Ursu si arboretele de pe saraturi
5. Sângiorgiu de Mures – Stejarii seculari de la Sângiorgiu de Mures
6. Zau de Câmpie – Rezervatia de bujori Zau de Câmpie
7. Ceuasu de Câmpie – Padurea Sabed
8. Faragau – Lacul Faragau
9. Solovastru – Padurea Mociar
10. Gurghiu – Molidul de rezonanta din padurea Lapusna
11. Gurghiu – Poiana cu narcise Gurghiu
12. Brancovenesti – Rezervatia cu lalea pestrita Valenii de Mures
13.Deda – Defileul Deda-Toplita
-Scaunul Domnului
14. Rastolnita – Defileul Muresului
Judetul Sibiu
1. - La Grumaji
- Pintenul din Coasta Jinei -Masa Jidovului
2. Parcul Natural Cindrel
3.– Iezerele Cindrel
4.– Calcarele cu hipuritide la Cisnadioara
5.– Valea Bâlii
- Golul Alpin al Muntilor Fagaras între Podragu si Suru
6. Turnu Rosu – Calcarele eocene de la Turnu Rosu
7. Talmaciu – Suvara Sasilor
8. Sibiu – Parcul Natural Dumbrava Sibiului
9. Ocna Sibiului – Lacul fara fund Ocna Sibiului
10. Loamnes – Vulcanii noroiosi Hasag
11. Slimnic - Dealul Zackel
12. Mihaileni – Canionul Mihaileni
Judetul Sibiu
1.Elesteele de la Mândra
2. Arpasel
Parcuri Nationale sau Naturale
A – Parc Natural Muntii Apuseni
B – Parc National Calimani
C - Parc National Cheile Bicazului – Hasmas
D – Parc National Piatra Craiului
E - Parc Natural Bucegi
3. 3 Preîntâmpinarea efectelor negative ale turismului la izvoarele Somesului Cald
Prezentarea organizatiei:
Clubul de Speologie "Politehnica" a
fost înfiintat în 1969 la Cluj-Napoca
de catre geologul Constatin Grama.
În 1995 clubul a obtinut statutul
oficial de organizatie nonguvernamentala.
Activitatile Clubului de
Speologie se desfasoara cu
preponderenta în Muntii Bihor, în
sectorul superior al Vaii Somesului Cald si au ca scop descoperirea, explorarea si
conservarea mediului carstic. Acestea se realizeaza prin oprirea accesului turistilor
în zonele sensibile cât si prin actiuni caritabile de constientizare a populatiei despre
importanta conservarii mediului prin organizarea de conferinte, proiectii de
diapozitive si tabere. Ca urmare a eforturilor depuse pentru protejarea si
conservarea naturii, Clubul de Speologie "Politehnica" a reusit sa determine
Consiliul Judetean Cluj sa declare Pestera din Piatra Ponorului drept monument al
naturii de interes national, primind în custodie aceasta pestera. Un alt scop al
organizatiei clujene este colaborarea eficienta cu autoritatile locale în vederea
dezvoltarii durabile a zonei. Astfel, pe tot parcursul activitatii lor, membrii clubului
au avut o conlucrare strânsa cu Inspectoratul pentru Protectia Mediului si cu filiala
din Cluj a Institutului de Speologie "Emil Racovita".
Titlul proiectului: "Preîntâmpinarea efectelor negative ale turismului la izvoarele
Somesului Cald".
Coordonator proiect: Ovidiu GUJA
38
Finantari - 2006 Proiecte de succes
Fundatia pentru Parteneriat
Scop: preîntâmpinarea efectelor negative asupra zonei Izvoarele Somesului Cald,
generate de o crestere a turismului în vecinatate, prin pregatirea infrastructurii
turistice si a organelor de administratie si control care sa faca fata afluxului de turisti
Obiective:
• igienizarea zonei prin actiuni de strângere a deseurilor si amenajare a
punctelor de colectare a acestora;
• identificarea în teren a obiectivelor turistice si marcarea acestora;
• marcarea traseelor turistice si amenajarea de poteci;
• pregatirea cadrelor pentru supravegherea si ghidarea turistilor;
• amenajarea a doua pesteri pentru turism;
• protejarea Pesterii din Piatra Ponorului prin instalarea la intrare a unei porti;
• înfiintarea unui punct de informare turistica si control ecologic la Ic Ponor;
• promovarea activitatilor prin intermediul mass-media.
Durata: proiectul s-a desfasurat în perioada 1 iunie 2005- 28 februarie 2006
Valoarea finantarii: 139.958.750 lei.
Realizari: Proiectul derulat de Clubul de Speologie "Politehnica", spre deosebire
de alte actiuni care vizeaza protectia mediului, a încercat sa preîntâmpine unele
efecte negative ale turismului în zona izvoarelor Somesului Cald, înainte ca aceasta
sa devina practic loc de recreere pentru oameni. Proiectul a început prin
desfasurarea unui sondaj de opinie privind perceptia populatiei fata de actiunile de
protectie a mediului. S-a constatat astfel ca majoritatea celor chestionati considera
industria ca principal poluator al naturii. S-a trecut apoi la inspectarea si evaluarea
starii mediului în zona izvoarelor Somesului Cald la marginea careia s-au gasit
mormane de gunoaie lasate de turistii care au campat în acele locuri. Membrii
Clubului de Speologie împreuna cu mai multi elevi au colectat aproximativ cinci
metri cubi de deseuri. Totodata s-a organizat o tabara de instruire, la care au
participat membri ai Clubului de Speologie cât si ai ONG-urilor partenere la acest
proiect.
Actiunea de igienizare a continuat în Cheile Somesului Cald unde au fost
colectate peste doi metri cubi de gunoaie. În acelasi timp, participantii la proiect au
desfasurat actiuni de familiarizare cu zona pentru a usura mai târziu localizarea si
marcarea obiectivelor turistice precum si amenajarea potecilor si a traseelor.A fost
totodata realizat un panou de informare a turistilor cu privire la zona izvoarelor
Somesului Cald.
Pe toata durata derularii proiectului au avut loc activitati de patrulare si
supraveghere ecologica a zonei care au avut rezultate pozitive. Astfel, un grup de
39
Proiecte de succes Finantari - 2006
Fundatia pentru Parteneriat
turisti rataciti noaptea în padure, printre care trei copii, au fost condusi de catre
patrula ecologica la un punct de campare, iar apoi au fost transportati la masinile lor.
Cu sprijinul Romsilva a fost realizat un loc de campare la intrarea în Valea Obârsiei,
în care au fost amenajate o vatra de foc, o masa, wc si un loc de colectare a
deseurilor. Chiar daca initial membrii Clubului de Speologie "Politehnica" îsi
propusesera sa realizeze doua locuri de campare, al doilea loc nu a fost aprobat din
cauza localizarii acestuia pe un teren aflat în litigiu între Romsilva si fostul proprietar
al padurii. În timpul proiectului Pestera Smeilor a fost curatata de gunoaie si marcata
ca obiectiv turistic, iar pentru protejarea Pesterii din Piatra Ponorului a fost
instalata o poarta la intrarea acesteia. Proiectul derulat de membrii Clubului de
Speologie "Politehnica" a fost promovat prin intermediul presei locale si în cadrul
unui simpozion.Totodata în acest sens a fost editat un pliant de prezentare a zonei
izvoarelor Somesului Cald. Membrii clubului clujean considera ca acest proiect este
doar prima etapa a unui plan pe o durata de cinci ani care îsi propune în final
declararea acestei zone drept arie protejata din cauza fenomenelor carstice
deosebite care au loc aici.
3.4 REZUMAT
Ariile protejate includ in perimetrul lor ecosisteme fragile, biocenoze vulnerabile in
raport cu modul de utilizare a terenurilor astfel incat, gama activitatilor umane cu impact
negativ asupra acestora este foarte vasta. Cele mai agresive forme de interventie
antropica asupra interrelatiilor dintre componentele naturale ale peisajului ariilor
protejate pot fi: agricultura, silvicultura, turismul, transporturile, industria
Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si
peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in
special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride.
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special
daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Facilitatile turistice
intra deseori in conflict cu telurile de conservare si degradeaza peisajele naturale;
presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul
bloc al tarilor est-europene, in timp ce, in unele arii protejate, turismul pur si simplu nu
este prezent. Daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o
forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale.
Turismul va fi binevenit in perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta
caracterul special al ariei, astfel incat, pagubele si poluarea sa fie minime.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul
si in proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1. circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a
ambarcatiunilor);
2. infrastructura de cazare (echipamente "grele" versus echipamente "lejere" de cazare)
3. prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)
4. alte perturbari
Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin
poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea
drumurilor.
Patru sectoare ale industriei au impact deosebit asupra ariilor protejate: industria
energetica; industria manufacturiera; industria extractiva; industria mestesugareasca la
scara mica.

TEME DE CONTROL
1. Realizati un studiu de caz referitor la impactul activitatilor umane asupra ecosistemelor
naturale si antropizate din perimetrul unei arii protejate din Romania, cu privire speciala
asupra practicilor turistice.

4 .AMENAJAREA PARCULUI NATIONAL SEMENIC PENTRU A REDUCE


IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI INCONJURATOR
4.1 Continutul Proiectului in vederea turismului pentru nedegradarea faunei si a
mediului inconjurator
Proiectul actual are rolul de a demara activitatile in parteneriat, pentru planificarea si
implementarea activitatilor, avand caracter multiplicativ pentru
Parcul National Cheile Nerei Beusnita si Parcul National Domogled
2000 - 2003- elaborarea Planului de Management pentru Parcul National Semenic –
Cheile Carasului.
2003- 2006 - implementarea Planului de Management pentru Parcul National Semenic -
Cheile Carasului.
Amenajarea Parcului Semenic – Cheile Carasului pentru a asimila cat mai bine impactul
turistilor
Obiective:
Asigurarea conservarii Monumentelor Naturii, Pestera Comarnic si Pestera Popovat.
Marcarea celor 10 trasee ecoturistice, amenajarea a 2 trasee de vizitare in pesteri.
Infiintarea a 2 puncte de informare (Comarnic, Resita), realizarea de materiale
informative.
Aria Geografica: Este reprezentata de perimetrul parcului, cu o suprafata de cca. 36.000
ha si zonele limitrofe la Nord Resita, la Sud Cheile Minisului, la Est Teregova si la Vest
Garliste. Caile ferate:
-Bucuresti-Rosiori-Caracal-Drobeta Turnu Severin-Orsova-Caransebes (linia 100)
-Satu Mare-Oradea (linia 402)-Arad-Timisoara (linia 310)-Lugoj-Caransebes (linia 100)
-Cluj Napoca-razboieni-teius (linia 300)-Alba Iulia-Vintu de Jos-Simeria-Ilia (linia 200)-
Lujoj (linia 212)-Caransebes (linia 100)
-Caransebes-Resita Sud (linia 115)
-Subcetate-Caransebes (linia 211)
-Brasov-Fagaras-Sibiu-Simeria (linia 200)-Subcetate (linia 202)
Cai rutiere:
-DN 6= Orsova-Mehadia-Domasnea-Teregova-Slatina Timis-Caransebes-Lugoj-
Timisoara
-DN 57B= Iablanita-Lapusnicel-Bozovici-Izbucul Bigar-Valea Minisului-Anina
-DN 58= Caransebes-Paltinis-Brebu-Resita-Anina
-DN 58A= Lugoj-Farliug-Ezeris-Soceni
-DJ 581= Gradinari-Ticvanu Mare-Goruia-Lupac-Resita
-DJ 582= Resita-Valiug-Garana-Brebu Nou
-DJ 582A= Resita-Tarnava
-DJ 583= Bocsa-Ezeris-Soceni
-DJ 582C= Resita-pestera Comarnic
-DJ 587= Farliug-Zorlentu Mare-Brebu-Valeadeni-Apadia-Rugi-Caransebes
-DJ 608- Mehadia-Luncavita-Teregova-Brebu Nou
Grupul tinta :
Este format din turistii si membrii comunitatilor locale care intra pe teritoriul parcului.
Desi nu exista date oficiale, din evaluarile noastre efectuate in 2001 au reiesit un numar
total de cca. 2.500 turisti. Membrii comunitatilor locale situate in unitatile administrativ-
teritoriale care au zone incluse in parc sunt de 118.300 persoane.
Rezultate asteptate :
Planul de management va dobandi aplicabilitate imediata; se vor reface toate traseele
ecoturistice din Parcul National Semenic - Cheile Carasului; vizitatorii vor beneficia de
informatiile necesare cand intra in parc sau parcurg anumite trasee; rezervatiile
speologice declarate vor avea asigurata conservarea si supravegherea efectiva; singura
pestera din Banat destinata turismului va putea fi vizitata in conditii mult mai bune fata
de anii anteriori; zonele care necesita o protectie stricta vor fi conservate efectiv prin
redirijarea fluxului de turisti pe alte trasee conform noii planificari a retelei ecoturistice.
Rezultate pe termen lung:
Determina infiintarea unei administratii proprii a parcului cu implicarea mai multor
factori sociali; favorizeaza integrarea in strategii nationale: turism, conservarea
biodiversitatii, sistemul de parcuri nationale; incurajeaza studiile stiintifice si
identificarea de noi situri; ajuta la construirea unui suport politic pentru zonele protejate;
usureaza accesul la fonduri nationale si internationale; elimina branconajul, poluarea,
periclitarea speciilor; favorizeaza colaborarile neingradite.
Un bun rol in impactul turismului asupra mediului inconjurator il au si arhitectii.
Arhitectul are o contribuţie directă in relvarea procesului de amenajare turistică a
teritoriului. El trebuie săintervină într-o serie largă de activităţi, printre care se înscriu:
• construcţii pentru turişti, cuprinzând: cazarea şi asigurarea serviciilor necesare,dotări de
agrement şi sport, comerţ şi alimentaţie, unităţi bancare şi de sănătate, etc.;
• sistematizarea unor zone în teritoriu, ansambluri şi reţele cu caracter turistic;
• valorificarea cadrului natural şi a celui istoric;
• integrarea patrimoniului architectural existent în zone şi circuite turistice;
• conceperea şi amenajarea unor mijloace de transport: vagoane cuşete sau restaurant,
nave, autocare, rulote, telecabine, etc.;
• mobilier, decoraţii şi amenajări pentru crearea unei ambianţe adecvate, grafică pentru
informare, publicitate şi reclamă;
• cercetare şi prognoză în relaţie nemijlocită cu specialiştii şi cu forurile competente,
pentru stabilirea unor programme clare de amenajare şi reamenajare a teritoriului în
spiritul unei dezvoltări durabile a activităţii turistice. Toate aceste puncte nu pot
firealizate însă doar de specialiştii în arhitectură. Alături de ei, pentru a se realiza o
amenajare durabilă a teritoriului trebuie să-şi aducă contribuţia şi alţi specialişti:
economişti, geografi, biologi şi nu în ultimul rand, clasa politică şi maiales ecologiştii.

FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT=statiunea_semenic"
Statiunea turistica Semenic este situata in muntii cu acelasi nume. Muntii Semenicului
reprezinta cea mai importanta subunitate a Muntilor Banatului. Fac parte din grupa
sudica a Carpatilor Occidentali, culminand cu virful Piatra Goznei (1447 metri) si virful
Semenic (1445 metri).
Complexul turistic se gaseste la peste 1400 m altitudine, intre virfurile Piatra Goznei si
Semenic.
Cu toate acestea clima este blanda si usor suportabila, chiar si pentru copii mici. In timpul
iernii temperaturile se situeaza intre -25 grC pana la +6 grC, vara intre +10 grC si +25
grC.
4.1
4. Studiu de caz: Parcurile nationale

Parcurile nationale au ca obiectiv principal protectia naturii, fiind totodata deschise


activitatilor turistice organizate. Frecventarea turistica a ariilor protejate constituie in
majoritatea cazurilor o sursa potentiala de dificultati; presiunea turistica este insa mai
intensa in situatia ariilor protejate in cadrul carora turismul nu este deloc sau este prost
gestionat, datorita lipsei de implicare a administratorilor in directia atragerii vizitatorilor
educati pentru natura si a monitorizarii atente a activitatilor turistice, in general.
Consecintele utilizarii turistice asupra mediilor naturale protejate sunt multiple, insa
adesea insuficient cunoscute, datorita complexitatii lor; acestea reclama studii si analize
pluridisciplinare, colaborari nestanjenite de barierele lingvistice, diferentele de opinii in
plan stiintific, metodele si mijloacele utilizate de cercetatorii in domeniul stiintelor
naturii, stiintelor sociale, stiintelor economice si juridice.
Studiile pluridisciplinare asupra ecosistemelor biologice si asupra evolutiei acestora
(rezistenta sau degradare) in raport cu activitatile turistice permit identificarea celor mai
fragile si valoroase zone din punct de vedere stiintific. Ele trebuie sa constituie puncte de
plecare in amenajarea ariilor protejate, in delimitarea riguroasa a zonelor functionale, in
elaborarea planurilor de gestionare care vor include si caile de valorificare turistica
diferentiata.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul
si in proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1) circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a
ambarcatiunilor);
2) infrastructura de cazare (echipamente "grele" versus echipamente "lejere" de cazare)
3) prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)
4) alte perturbari

1. Degradarile datorate circulatiei sunt cele mai vizibile in peisaj; ele imbraca diferite
aspecte, functie de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar si de tipul de retea de
circulatie si de mijloacele de transport utilizate.
Principalele forme de degradare legate de circulatia in interiorul ariilor protejate si care
ridica probleme deosebite sub aspectul gestionarii acestora sunt datorate soselelor si
traficului rutier aferent. in Europa, un mare numar de parcuri nationale este traversat de
sosele, unele dintre acestea fiind foarte intens circulate; spre exemplu, aproape toate
parcurile nationale din Franta, Italia si chiar din Elvetia pot fi parcurse cu automobilul
sau autobuzul. Aceste mijloace de transport deranjeaza peisajul, atat prin tulburarea
climatului de liniste specific habitatelor naturale ale organismelor animale, cat si prin
poluarea generata de gazele de esapament sau chiar accidentarea unor specii faunistice.
Alte aspecte negative generate de circulatia rutiera rezida in:
- facilitarea accesului acelor vizitatori ale caror motivatii de frecventare a ariilor protejate
contravin principiilor de utilizare publica a acestora (organizarea de picnicuri
zgomotoase, parcarea masinilor in locuri improprii si chiar abandonarea deseurilor in
perimetrele protejate).
- Utilizarea nisipului si mai ales a sarii pentru prevenirea derapajului in timpul iernii;
sarea imprastiata pe carosabil contamineaza solul ecosistemelor naturale, uneori deosebit
de fragile, perturband circuitul biogeochimic si periclitand astfel existenta biocenozelor;
- Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor si a apelor cu substante
toxice; in acest sens, este relevant accidentul produs pe o sosea cu trafic intens, care
traverseaza Parcul National Plitvice din Iugoslavia, unde, un camion care transporta
hidrocarburi s-a rasturnat, deversand incarcatura in apele unui lac.
- Activarea proceselor geomorfologice actuale si destabilizarea versantilor, ca urmare a
amenajarii cailor de comunicatie
Caile de comunicatie au fara indoiala un rol determinant in modificarea calitatii
agrementului dar si a supraincarcarii teritoriului ariilor protejate; o mare artera rutiera
atrage inevitabil un turism de masa, dar in acelasi timp, poate diminua ineditul si
spectaculozitatea unui peisaj. in ultimul timp, din ce in ce mai multi administratori
constientizeaza acest fapt si actioneaza in consecinta; in Parcul National Muntii Tatra,
unele sosele au fost inchise circulatiei, autovehiculele motorizate fiind inlocuite de cele
cu tractiune animala; o alternativa la circulatia pe sosele cu trafic intens in spatiile
protejate o reprezinta inlocuirea acestora cu piste si poteci.

Comparativ cu caile rutiere, infrastructura reprezentata de piste si poteci corespunde intr-


o masura mult mai mare dezideratelor ariilor protejate; aceasta favorizeaza plimbarile la
pas, echitatia, schiatul, mersul cu bicicleta, skateboard-ul etc., escaladarile, excursiile
stiintifice, motiv pentru care, in special in cadrul parcurilor nationale, preponderenta
acestora trebuie incurajata. Parcurile europene sunt in general bine echipate din acest
punct de vedere, pistele si potecile fiind primele elemente de infrastructura turistica ce
insotesc amenajarea refugiilor.
Daca aceste piste, poteci si trasee reprezinta mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului
parcurilor nationale, nu este mai putin adevarat faptul ca ele antreneaza unele perturbari
si degradari care, in anumite locuri pot pune probleme; trasarea acestora necesita masuri
speciale in raport cu eroziunea pe care o antreneaza utilizarea lor de catre vizitatorii
adesea brutali cu natura locurilor vizitate. Studiile stiintifice americane efectuate in
parcurile nationale din Muntii Stancosi au concluzionat faptul ca, atunci cand o poteca
turistica este bine trasata si intretinuta, impactul utilizarii turistice este minor; pe de alta
parte, daca poteca a fost creata spontan, de trecerea repetata a grupurilor de turisti prin
locuri alese de acestia in scopul diminuarii efortului, impactul asupra peisajului poate fi
major. Legat de relatia poteci eroziune, Bettie Willard Scott-William, membru al IUCN
(1967) conchide: "drumul cel mai scurt este adesea o sursa de eroziune".
Efectele frecventarii turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifesta si
la nivelul invelisului biotic. Studiile efectuate in Parcul National Grand Paradiso au aratat
faptul ca, datorita echipamentului greu, inaintarea alpinistilor pe poteci este lenta, astfel
incat comportamentul muflonilor nu este perturbat; dintre animale, pasarile sunt cele mai
vulnerabile la prezenta omului in peisaj; spre exemplu, cocosul de munte isi abandoneaza
cuibul atunci cand este deranjat; alte animale, ca de exemplu marmotele, sunt mai
sociabile si se adapteaza bine prezentei umane, ceea ce, in anumite parcuri (parcul
Engadine), le transforma in veritabile atractii turistice.
in fapt, in timp ce natura substratului vegetatia, panta, factorii climatici si traseul ales
conditioneaza calitatea unei poteci, la randul ei, utilizarea turistica depinde de mai multi
factori: frecventa, numarul turistilor, perioada in care se efectueaza activitatile turistice,
tipologia turistilor si a echipamentelor folosite, mijloacele de deplasare utilizate (schi, cal,
bicicleta), comportamentul vizitatorilor etc.
Studiile asupra raporturilor existente intre evolutia numarului de vizitatori ai unui spatiu
dat si numarul de poteci, demonstreaza cresterea corelativa a acestora cu intensitatea
frecventarii turistice. Aceste studii ar trebui sa constituie puncte de plecare obligatorii
pentru o amenajare coerenta, in spiritul respectului pentru natura si, in special, pentru
teritoriile protejate care pot fi puse in valoare cu ajutorul unor tehnici si materiale simple,
de exemplu, ansambluri de pietre, care protejeaza solurile si stabilizeaza versantii (intr-
adevar costisitoare sub aspectul bugetului de timp alocat amenajarilor).O astfel de
amenajare se intalneste de exemplu in Parcul National Muntii Tatra, unde accesul catre
Lacul Negru (amonte de Morskie Oko) se realizeaza pe un traseu pavat cu blocuri de
piatra sau dale groase, bine asamblate, astfel incat inaintarea este facila, chiar si pentru
turistii fara incaltaminte corespunzatoare; eroziunea este minima, iar din punct de vedere
estetic, traseul se incadreaza foarte bine in peisaj. Trebuie precizat faptul ca, amenajarea
de trasee confortabile, adica pe pante ce nu depasesc 8 grade, pavate corespunzator,
canalizeaza fluxul turistic si distrage interesul vizitatorilor pentru abaterea catre siturile
aflate sub protectie.
in perioada hibernala, pistele si potecile pot fi utilizate ca partii pentru schi fond sau
pentru sanii; acest din urma mod de deplasare este specific mai ales tarilor scandinave.
Impactul schiului sau al saniilor asupra solurilor este nul, iar asupra vegetatiei este minim
datorita amortizarii oferita de stratul de zapada. Se poate vorbi deci, despre o activitate
sportiva si recreativa corespunzatoare pentru majoritatea parcurilor inzapezite. Nu acelasi
lucru se poate spune despre practicarea schiului pe partii special amenajate.
2. Impactul practicarii schiului pe piste special amenajate in parcurile nationale

Practicarea schiului pe partii special amenajate presupune crearea unei infrastructuri


aferente care afecteaza solul, vegetatia forestiera si lumea animala; pe culmile montane
inalte, trebuie efectuate lucrari de remodelare a suprafetei topografice si deschideri in
cadrul padurilor, cu largimi de 50 80 metri; amenajarea pistelor este insotita de lucrari
destinate asigurarii masurilor de securitate: taluzuri, refugii, panouri de protectie
impotriva avalanselor etc.; atunci cand stratul de zapada este subtire, talpa schiurilor
distruge vegetatia subiacenta; acelasi impact negativ il exercita actiunea senilelor
buldozerelor care niveleaza traseul partiilor.

Impactul utilizarii ambarcatiunilor

Un mare numar de parcuri nationale poseda in perimetrul lor diferite suprafete acvatice:
lacuri glaciare, lacuri de baraj natural sau artificial, lagune, limanuri fluviatile, platforme
litorale, rauri, fluvii sau chiar torenti care pot permite accesul ambarcatiunilor. Mijloacele
de transport acvatic cu impact minor asupra ecosistemelor acvatice sunt:
- barcile cu vasle sau cele cu panze in scopuri utilitare sau pentru agrement;
- plutele de lemn, utilizate de exemplu, in Parcurile Nationale Pieniny (Polonia) si
Durmitor (Iugoslavia);
- canoele si caiac-canoele, ca mijloace de transport preferentiale pe rauri si fluvii;
Ambarcatiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a naturii,
iar efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule, cu conditia ca densitatea
acestora sa nu depaseasca anumite limite de suportabilitate, atat pentru mediul natural cat
si pentru confortul turistilor, situatie care poate aparea vara, la sfarsit de saptamana.
Un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice il exercita utilizarea
ambarcatiunilor cu motor; acesta se materializeaza prin:
- zgomotul puternic pe care il genereaza;
- perturbarile, uneori grave, la nivelul florei si faunei acvatice, datorate miscarilor elicei,
scurgerilor "normale" sau accidentale de benzina si uleiuri de motor;
- eroziunea malurilor datorata valurilor generate de deplasarea sistematica a
ambarcatiunilor, asa cum este cazul lacului Sabaudia, din Parcul National Circeo (Italia).
in parcurile nationale europene, desi transporturile intensive provoaca perturbari si
degradari asupra mediilor naturale, in realitate este dificila interzicerea utilizarii
mijloacelor de transport, in special a autoturismelor si chiar a reglementarilor prea stricte
referitoare la acest aspect, atat timp cat cererea este foarte mare, iar spatiul parcurilor are
implicatii sociale. in acest context, pentru evitarea supraincarcarii peisajului, ar fi de dorit
ca:
- mijloacele de transport individuale sa fie inlocuite in cat mai mare masura cu mijloacele
de transport public;
- in cazuri exceptionale, utilizarea barcilor cu motor si infrastructura destinata practicarii
sporturilor de iarna sa fie diminuate sau chiar interzise

2. Degradari datorate infrastructurii de cazare


a) echipamente "grele"versus echipamente "usoare"
Numeroase parcuri nationale cuprind si astfel de dotari, mai ales in situatia localizarii in
proximitatea unor teritorii locuite; este cazul a numeroase arii protejate nord-americane
sau din Africa de Est unde, printre altele, se considera ca suprimarea posibilitatii de
cazare in cadrul parcurilor ar priva vizitatorii de spectacolul magnific pe care il ofera
natura; mai mult, data fiind suprafata intinsa pe care o ocupa acestea, exista parerea ca,
fara a periclita echilibrul peisajului, pot fi prevazute mici enclave, perfect amenajate si
organizate, destinate primirii turistilor. Acest tip de organizare a spatiilor de cazare este
putin justificat in cazul parcurilor nationale din Europa, ale caror dimensiuni sunt mult
mai reduse (in medie, 39 000 ha, fata de 360 000 ha in Africa si 426 000 ha in America
de Nord), iar la periferia lor exista spatii locuite in cea mai mare parte a anului. Desi este
preferabil, nu intotdeauna este posibil ca intreaga infrastructura destinata cazarii
angajatilor, a cercetatorilor, constructiile in scopuri tehnice sau de agrement sa fie
amplasate in afara limitelor parcului; in acest sens, poate fi citat cazul Parcului National
Tanap din Slovacia care, chiar inainte de infiintarea sa, poseda mici statiuni termale si
echipamente destinate sporturilor de iarna. in aceste conditii, este necesara o monitorizare
atenta a impactului acestor amenajari, o preocupare permanenta pentru ca ele sa permita
administratorilor ariei protejate sa ofere un exemplu in materie de respect pentru mediu si
pentru calitatea arhitecturala traditionala, pentru sintagma "a realiza fara a degrada". in
prezent, tarile europene dispun de mijloace tehnice sofisticate, astfel incat impactul
amenajarii structurilor de cazare sa fie minimizat; acest aspect depinde evident de
mijloacele financiare alocate, de vointa gestionarilor ariei protejate si nu in ultimul rand,
de bunavointa politica.

Structurile de cazare de talie mare si foarte mare, cu destinatii turistice, reprezinta sursa
unor numeroase perturbari; ele antreneaza un flux turistic intens, adesea distructiv si, prin
urmare, prezenta lor in perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisa.
Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier:
camping-uri, caravane si refugii.

Camping-ul organizat este adaptat in mod deosebit unui parc, datorita faptului ca permite
un contact strans cu natura, in conditiile in care nu depaseste anumite limite, fiind perfect
controlat. Terenurile de campare trebuie sa beneficieze de dotari diverse: toalete,
bungalow-uri, mese pentru picnic, prize electrice, restaurante, mini magazine. in
conditiile in care densitatea de primire nu este prea ridicata, iar monitorizarea este atent
efectuata, acest tip de cazare se poate integra perfect in cadrul mediilor naturale protejate,
cu atat mai mult cu cat, este functional doar cateva luni pe an.
Un aspect particular al camping-ului il reprezinta asa numitul "camping salbatic" sau
itinerant, respectiv mersul cu cortul in spate si camparea in locuri liber alese. in Europa,
unde parcurile nationale au suprafete prea mici, iar potentialii practicanti ai camping-ului
salbatic sunt prea numerosi, administratorii nu incurajeaza dezvoltarea unei astfel de
practici, care ar expune natura unor riscuri deosebit de grave: incendii, acumulari de
deseuri, poluarea cursurilor de apa etc. Camping-ul salbatic este deci in general interzis
sau tolerat timp de o noapte pe culmile inalte ale muntilor, desi adesea, protagonistii sai
se afla la originea unor degradari, ca: recoltarea de lemn pentru foc, dislocarea de roci
pentru amenajarea de adaposturi, abandonarea de ambalaje sub stanci sau pietre,
deschiderea de spatii in interiorul tufarisurilor pentru a proteja mai bine corturile etc.

Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat si integrat mediului natural.
Printre altele, ele ofera garantia securitatii utilizatorilor: adapost in caz de vreme rea,
posibilitatea radiocomunicatiei cu regiunile locuite, prezenta altor expeditionari, rezerve
de hrana, atunci cand sunt supravegheate. in cazul in care sunt accesibile de pe sosele ele
pun problema suprafrecventarii, insa prezinta si anumite avantaje: materialele necesare
sunt usor de transportat, evacuarea deseurilor este mai lesnicioasa, apele uzate pot fi
tratate etc. Una dintre problemele importante cu care se confrunta refugiile, cu precadere
cele nesupravegheate, o constituie insuficienta dotarilor sanitare.
CONCLUZII FINALE
Din cele mai vechi timpuri, societatea s-a confruntat cu problema aşezărilor umane, ca
urmare a cresterii explozive a populaţiei şi, în consecinta, a proliferarii marilor
aglomeratii, necesitand în permanenta noi remodelari urbane. Avand în vedere tendintele
inregistrate în evoluţia
oraşelor, rolul lor în creşterea economica a zonelor, diversificarea functiilor şi,
corespunzator, a
zonelor functionale, impactul asupra mediului, devine tot mai necesara dezvoltarea lor
controlata. În
acest context, urbanismului, ca stiinta a organizarii oraşelor, ii revine sarcina de a asigura
dezvoltarea armonioasa, echilibrata a localitatilor, gestiunea responsabila a resurselor
materiale
şi protectia mediului, imbunatatirea calitatii vietii oamenilor. In acelasi timp, localitatile
urbane
contemporane reprezinta locul de desfasurare a unor extrem de variate activitati care,
zonificate,
genereaza structura functionala a asezarii. Peste aceasta se suprapun relatiile care se
desfasoara în
viaţa sociala şi economica a locuitorilor, extrem de complexa şi care nu se inscrie de cele
mai multe
ori într-o schema logica dar care contribuie semnificativ la modificarea spatiului urban,
dezvoltarea
oraşului avand adeseori consecinte nefavorabile asupra spatiului şi mediului inconjurator,
asupra
calitatii vietii oamenilor (consumul de spatiu, exploatarea fără restrictii a resurselor
naturale, în
special a celor neregenerabile, problema deseurilor urbane, poluarea şi degradarea
spatiilor verzi,
modificari în climat, influente asupra faunei, etc). O parte considerabila a acestor
probleme poate fi
solutionata prin elaborarea unor strategii de dezvoltare economica si sociala a
comunitatii avand
la baza principii durabile. In acelasi timp, sunt necesare actiuni concrete care sa permita
in acelasi
timp integrarea zonelor urbane in dinamica dezvoltarii regionale de ansamblu.
In procesul de dezvoltare a oraselor, ritmul accelerat al schimbarilor ce se produc in
contextul global, economic, politic si tehnologic, evolutia si degradarea spatiului urban,
multiplicarea numarului de concurenti pe piata ofertei urbane precum si necesitatea
valorificarii
propriilor resurse locale in fata intensificarii concurentei constituie argumente in cadrul
politicii de
gestiune a zonelor urbane careia ii revine sarcina de a gasi solutii pentru toate aceste
categorii de
probleme. Un demers important in acest sens il constituie stabilitarea unei conceptii
strategice
pentru a face fata marilor provocari ale mediului turbulent, integrarea conceptului de
calitate in
programele si serviciile oferite precum si diversificarea activitatilor economice si
crearea de
mecanisme de adaptare flexibile la conditiile in permanenta schimbare. Totodata, prin
elaborarea
unor planuri in care vor fi cuprinse obiectivele şi politicile de dezvoltare a infrastructurii
şi
serviciilor publice, resursele dezvoltării economice, perspectiva dezvoltării zonelor
rezidenţiale şi
regulile de design urban aplicabile, strategia urbana – componenta a strategiei de
dezvoltare
economico-sociala - va contribui la crearea unui mediu favorabil dezvoltarii activitatilor
economice si sociale si, pe aceasta baza, la cresterea calitatii vietii si a atractivitatii
pentru mediul
de afaceri si populatie constituind un suport in activitatea centrelor urbane permitandu-le
astfel să
acţioneze ca motoare ale creşterii economice si dezvoltarii teritoriale echilibrate.
In conditiile unor pieţe aflate într-o continuă şi rapidă schimbare, pentru a putea fi
competitive, comunităţile trebuie să-şi fundamenteze strategiile de dezvoltarea locală şi
din
perspectiva marketingului acesta fiind un element indispensabil în cadrul strategiei
urbane,
contribuind la stabilirea viziunii de ansamblu a acesteia, fapt ce conduce la atragerea de
noi
companii naţionale sau internaţionale, consolidarea infrastructurii, dezvoltarea turismului,
diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor prin alegerea unor modalităţi adecvate de
proiectare şi
organizare a oraşelor pentru satisfacerea nevoilor tuturor segmentelor interesate de
dezvoltarea
urbană. Aceasta abordare este justificata de necesitatea elaborarii unor strategii care sa
contribuie la
cresterea atractivitatii prin crearea valorilor estetice, construirii unei infrastructuri de baza
compatibile cu mediul inconjurator, dezvoltarii serviciilor potrivit cerintelor utilizatorilor
precum si
echiparii cu dotari culturale atractive pentru locuitori dar si pentru vizitatori. Pe de alta
parte,
functionalitatea urbana poate fi asigurata si printr-un proces de marketing bine dirijat care
sa
includa mai multe faze de actiune, prin formularea de scopuri si strategii referitoare la
stabilirea
relatiilor dintre mediul economic, social si institutional, a nivelului pietelor precum si a
raporturilor
dintre cerere si oferta. In acest fel, marketingul urban devine o caracteristică proeminentă
a
strategiei de dezvoltare economică locală fiind utilizat pentru îndeplinirea mai multor
obiective
economice si sociale dar si pentru crearea unei imagini pozitive pentru comunitate,
atragerea de
companii, instituţii, turişti, forţă de muncă reprezentand un demers care permite cucerirea
unor piete
rentabile prin analiza nevoilor potentiale, propunandu-se pentru aceasta o oferta adecvata.
Un alt aspect important in dezvoltarea urbana il reprezinta cresterea fenomenului turistic
pe
plan mondial, orasele devenind tot mai atractive iar preocuparile ce vizeaza dezvoltarea
infrastructurii specifice, a serviciilor, conservarea centrelor istorice se situeaza tot mai
mult in
atentia municipalitatilor ceea ce contribuie pe de o parte, la afirmarea oraselor ca
destinatii de
calatorie dar si la conturarea necesitatii de asigurare a unui echilibru intre aceste
preocupari si
nevoile interne de realizare a unui mediu de viata corespunzator. In contextul cresterii
concurentei
pe plan mondial in ceea ce priveste sporirea numarului de vizitatori, orasele turistice sunt
confruntate cu o serie de probleme legate, pe de o parte, de asigurarea unor conditii
optime de viata
locuitorilor iar, pe de alta parte, de realizarea unui echilibru intre resursele naturale si
mediul
construit, intre fluxurile de turisti si circulatia localnicilor, intre avantajele oferite de
turism pentru
comunitatile locale si impactul negativ pe care l-ar putea avea turismul asupra mediului
in conditiile
in care activitatea turistica nu ar fi planificata si dezvoltata in concordanta cu cerintele
prezente si
viitoare. In acest sens, un rol important revine autoritatilor locale de a asigura o politica
unitara,
coerenta, un ansamblu de instrumente, metode si tehnici de gestiune a resurselor
naturale si a
mediului construit care sa conduca la o mai buna valorificare a patrimoniului turistic si,
pe aceasta
baza, la cresterea competitivitatii oraselor turistice in context local si regional. In acelasi
timp,
managementul calitatii destinatiilor urbane poate contribui la dezvoltarea sustinuta a
oraselor
turistice si, pe aceasta baza, la cresterea satisfactiei turistilor precum si la asigurarea unor
conditii
economice si sociale mai bune pentru comunitatile locale prin identificarea
responsabilitatilor
autoritatilor locale legate de initierea unor masuri care sa contribuie la imbunatatirea
calitatii
serviciilor turistice precum si integrarea acestei abordari in politica de dezvoltare a
orasului, ale
prestatorilor de servicii turistice prin indeplinirea cerintelor legate de calitate si
standarde, initiative
individuale sau colective de crestere a notorietatii destinatiei turistice, ale comunitatilor
locale prin
participarea la intalniri si sondaje, atitudinea pozitiva fata de turisti precum si prin
respectarea
regulilor stabilite de autoritatile locale in ceea ce priveste curatenia publica, reabilitarea
cladirilor,
calitatea mediului natural, utilizarea transportului public. Tododata, este necesara
constientizarea
turistilor in ceea ce priveste respectarea traditiilor culturale ale comunitatii locale si
intelegerea si
sustinerea eforturilor autoritatilor locale in ceea ce priveste atenuarea impactului
turismului asupra
mediului natural si istoric. Astfel, cumulate, toate aceste actiuni vor conduce la cresterea
calitatii
mediului urban si, pe aceasta baza, la cresterea competitivitatii oraselor turistice pe plan
international.
Asa cum s-a aratat, multe dintre orase detin un important potential turistic, fapt ce se
reflecta in mod direct in dezvoltarea functiei turistice la nivel urban. Astfel, turismul
contribuie la
cresterea atractivitatii oraselor prin politica de amenajare dar totodata, evolutia oraselor,
extinderea
lor, contribuie in mod hotarator la amplificarea calatoriilor turistice, destinatiile urbane
devenind tot
mai atractive pe masura ce fenomenul turistic capata amploare. Adaptat particularitatilor
fenomenului turistic, procesul de planificare urbana presupune conturarea unui nou
concept, acela
al urbanismului turistic, in masura sa solutioneze aspecte legate de amenajarea spatiului
urban
potrivit exigentelor vizitatorilor dar si ale locuitorilor. Astfel, conceptul de urbanism
turistic
reprezinta un ansamblu de principii si metode de amenajare a spatiului urban avand
drept obiectiv
general dezvoltarea turismului si afirmarea acestuia ca factor de crestere a
competitivitatii
oraselor turistice, una dintre trasaturile sale fundamentale reprezentand-o crearea unei
imagini
favorabile a orasului atat in randul vizitatorilor, cat si in randul localnicilor si
comunitatilor locale in
ansamblul lor. Pe de alta parte, imaginea unui oras turistic cuprinde nu doar elemente
legate de
potentialul natural si antropic ci este compusa din numerosi alti factori legati de
stabilitatea
economica, serviciile publice, infrastructura, nivelul de trai al locuitorilor, etc., care,
impreuna,
contribuie la afirmarea identitatii destinatiei urbane. In esenta, obiectivele fundamentale
ale
strategiei dezvoltarii urbanismului turistic se refera la modernizarea asezarilor umane si
cresterea
calitatii vietii, intelegand prin aceasta dezvoltarea infrastructurii de baza, imbunatatirea
conditiilor
de locuit, protejarea mediului, politica autorităţilor locale fiind axata pe conservarea şi
utilizarea
echilibrata a resurselor în scopul asigurarii unor conditii optime de viata locuitorilor
precum si
satisfactii tuturor categoriilor de vizitatori.
Pentru ca o asezare umana sa indeplineasca o functie turistica in sensul complex al
termenului, acesta trebuie sa beneficieze de o serie de transformari, de amenajari atat sub
aspectul
infrastructurii specifice cat si al conditiilor naturale (amenajarea peisajului, proiectarea si
modernizarea echipamentelor de cazare, alimentatie si transport, dezvoltarea animatiei,
conservarea
si reabilitarea centrelor istorice) asigurand o dezvoltare echilibrata tinand cont de
promovarea unor
relatii echitabile şi armonioase între necesitatile sociale, activitatea economică şi
protejarea
mediului.
Un alt factor decisiv in cresterea competitivitatii oraselor turistice il constituie
amenajarea si conservarea centrelor istorice, acestea indeplinind pe langa functia
comerciala,
cultural-educativa, de locuire si cea turistica. Are loc astfel o intrepatrundere a fluxurilor
de turisti
cu populatia rezidenta fapt care genereaza preocupari din partea autoritatilor locale de
integrare a
activitatilor turistice cu realitatea cotidiana asigurand astfel crearea unei atitudini
pozitive din
partea locuitorilor fata de vizitatori si comportamentul acestora. In esenta, solutiile de
amenajare a
centrelor istorice trebuie să vizeze afirmarea interesului cultural naţional prin corelarea
politicilor
şi strategiilor naţionale si locale referitoare la protecţia şi punerea în valoare a
patrimoniului
construit in concordanta cu exigentele dezvoltarii durabile, eforturile autorităţilor publice
centrale si
locale fiind insotite de cele ale agentilor economici, organismelor non-guvernamentale si
nu in
ultimul rand ale locuitorilor centrelor urbane, principalii beneficiari ai efectelor
economice si
sociale pozitive pe care politica de afirmare si pastrare a identitatii culturale si istorice a
oraselor o
genereaza.
CONCLUZIA care se desprinde: turistii trebuie sa fie mult mai responsabili si, in acelasi
timp, mai grijulii cu mediul natural montan, luand cu ei ambalajele lasate la voia
intamplarii sau cel putin sa le arunce la cosurile special amenajate. Trebuie remarcata si
buna colaborare cu personalul Parcului Natural Bucegi, precum si cu cel al cabanei
"Padina". Prin urmare, ori de cate ori vei mai pleca pe munte, nu uita de urarea membrilor
"E.S.T.": "Sa gasesti si sa lasi potecile curate!"