Sunteți pe pagina 1din 39

Impactul turismului asupra mediului

inconjurator
Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizand cele mai noi cuceriri stiintifice,
au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele energetice.
Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce
afecteaza mediul ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe,
se regasesc in aer, apa si in sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezentei dioxidului
de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si utilizariea unor combustibili inferiori;
sunt evacuate in atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, saruri
si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra
vegetatiei, in general, si direct sau indirect asupra omului.
La acest sfarsit de secol si inceput de mileniu, lumea se afla in efervescenta. Schimbarile care au
avut loc si vor avea loc, creeaza, intr-o viziune optimista, sperante si pentru remedierea fie si
treptata a mediului inconjurator. In tumultul generalizat al schimbarilor, trebuie sa tragem inca
un semnal de alarma legat de mediul inconjurator si de supravietuirea omului si a existentei
vietii pe Terra.
“Mediul natural”, adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si subsolul si
formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna
pe care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul inconjurator.
O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare in parte un “ecosistem” care se
interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu in cautarea unui anumit echilibru.
Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si
pentru exponentul sau rational – omul, reprezentand mediul natural. In mediul natural distingem
componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic.
Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzand atat de factori terestrii, cat si cosmici
(radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa intelegem implicatiile care pot urma unor
modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele in acelasi timp.
Mediul inconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul
natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupand o dubla pozitie: de “component” al
mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu inconjurator” are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa
analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate in toata complexitatea lor.
Prin “resurse naturale” se intelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului inconjurator
ce pot fi folosite in activitatea umana:
· resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;

· resurse regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;

· resurse permanente

· – energie solarara

tu rb in e_ si_ cen trale_ eo lien e_ -_ en erg ia_ eo lian a_ est_ o _ su rsa_ d e_ en erg ie_ reg en erab ila_ g en erat_ d e_ cu ren ti_ d e_ aer

, - energie geotermala
· - energia valurilor.

· In intreaga activitate a mediului inconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala


a tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si localitatilor cu
masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin
poluante si echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de
poluanti cu dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului
inconjurator, recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.

· Astfel notiunea de “mediu inconjurator” cuprinde de fapt, toate activitatile umane in


relatia om-natura, in cadrul planetei Terra.

· Cand se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, in termenii cei mai
globali, de mediul inconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci intre
toate acestea si poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea paturii de ozon,
desertificarea, deseurile toxice si radioactive si multe altele, exista o stransa interdependenta.

· In toate civilizatiile care s.au dezvoltat pana in secolul al XVII-lea, de natura


predominant agricola,”pamantul era baza economiei, vietii, culturii, structurii familiei si
politicii”, viata era organizata in jurul satului, economia era descentralizata, astfel ca fiecare
comunitate producea aproape tot ce ii era necesar.
Energia cheltuita corespundea in esenta lucrului fortei musculare, umana sau animala,
rezervelor de energie solara inmagazinata in paduri, utilizarii fortei hidrauliuce a raurilor sau
mareelor, fortei eoliene. Natura reusea pana la urma sa refaca padurile taiate, vantul care umfla
velele, raurile care puneau in miscare rotile, deci sursele de energie utilizate de civilizatiile
agricole erau regenerabile.
Odata cu sporirea populatiei globului, ce a decurs paralel cu perfectionarea organizarii sociale
si, in special odata cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele doua
secole, incercarea omului de a domina in lupta aspra cu natura, de a-i smulge lacom bogatiile
ascunse, incepe sa aiba tot mai mult succes.
Peste un miliard si jumatate din populatia actuala a Terrei apartine civilizatiei industriale.
Industrialismul a fost mai mult decat cosuri de fabrica si linii de asamblare. A fost un sistem
social multilateral si bogat care a influentat fiecare aspect al vietii omenesti. Cresterea
economica, enorm accelerata, se bazeaza in majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe
energia cheltuita prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: carbuni, titei, gaze
naturale.
Alvin Toffler observa cu sarcasm: “Pentru prima data o civilizatie consuma din capitalul
naturii, in loc sa traiasca din dobanzile pe care le dadea acest capital!”.
Problema rezidurilor activitatilor umane a luat proportii ingrijoratoare, prin acumularea lor
provocand alterarea calitatii factorilor de mediu. Aceste alterari sunt cauza unor dezechilibre in
fauna si flora si in sanatatea si bunul mers al colectivitatii umane din zonele supraaglomerate.
Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazata pe consumarea resurselor neregenerabile de
energie, s-a ajuns, in unele tari industrializate, la un grad de bunastare ridicat, constatandu-se
practic ca apare, cu iminenta, amenintarea consecintelor actiunii umane asupra mediului,
poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzata de:
- existenta prea multor automobile,
- avioane cu reactie
- nave de mare tonaj,
- prea multe fabrici care functioneaza dupa tehnlogii vechi,
- fabrici poluante,
- mari consumatoare de materii prime, apa si energie, fenomene care sunt determinante, in
ultima instanta, de necesitati crescande ale unei populatii aflate in stare de explozie demografica
si indeosebi de existenta marilor aglomerari urbane.
Mediul inconjurator reprezinta un element esential al existentei umane si reprezinta rezultatul
interferentelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, clima, biosfera – cu elemente create prin
activitatea umana. Toate acestea interactioneaza si influenteaza conditiile existentiale si
posibilitatile de dezvoltare viitoare a societatii.
Orice activitate umana si implicit existenta individului este de neconceput in afara mediului. De
aceea, calitatea in ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente a sa in parte, isi pun
amprenta asupra nivelului existentei si evolutiei indivizilor.
Ansamblul de relatii si raporturi de schimburi ce se stabilesc intre om si natura, precum si
interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si implicit
conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii in ansamblu. Aceste
raporturi vizeaza atat continutul activitatii cat si crearea conditiilor de existenta umana.
In concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde nevoilor
indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea lor pentru a
deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora).
Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile umane se
adapteaza intr-o masura mai mare sau mai mica mediului.
Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate supravietuirii
si progresului – reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru evolutia sociala.
In acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale
activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.
Poluarea si diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile in cantitati si ritmuri ce
depasesc posibilitatile de refacere a acestora pe cale naturala au produs dezechilibre serioase
ecosistemului planetar. Protectia mediului este o problema majora a ultimului deceniu dezbatuta
la nivel mondial, fapt ce a dat nastere numeroaselor dispute intre tarile dezvoltate si cele in curs
de dezvoltare. Acest lucru a impus infiintarea unor organizatii internationale ce au ca principale
obiective adoptarea unor solutii de diminuare a poluarii si cresterea nivelului calitatii mediului
in ansamblu.
Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au
concretizat prin intermediul unui ansamblu de actiuni si masuri care prevad:

· cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic si sistemele


naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rational
si cu maxim de economicitate

· prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si datorate unor cauze
naturale

· armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii in ansamblu sau a


agentilor economici privind utilizarea factorilor de mediu
Pentru protejarea mediului, in primul rand trebuie identificate zonele afectate, evaluat gradul de
deteriorare si stabilite cauzele care au produs dezechilibrele respective.
In ceea ce privesc modalitatile de protejare trebuie solutionate trei categorii de probleme:
· crearea unui sistem legislativ si institututional adecvat si eficient care sa garanteze
respectarea legilor in vigoare.

· evaluarea costurilor actiunilor de protejare a mediului si identificarea surselor de


suportare a acestora.

· elaborarea unor programe pe termen lung corelate pe plan national si international


referitor la protejarea mediului.
In ceea ce priveste evaluarea costurilor si stabilirea modului in care aceste sunt suportate se poate
sustine ca protejarea mediului este costisitoare si nu pot fi intotdeauna identificati factorii
poluarii. Datorita acestei situatii costurile de protejare a mediului se impart intre societatile
comerciale potentiale poluatoare si stat. Fondurile alocate protejarii mediului difera de la o tara
la alta in functie de nivelul de dezvoltare al fiecareia.
Pentru elaborarea unor programe pentru protejarea mediului, trebuie identificati toti factorii de
mediu si zonele in care pot aparea probleme de poluare a acestora. Un astfel de program
presupune identificarea zonelor, evaluarea costurilor necesare si stabilirea responsabilitatilor
pentru derularea proiectelor.
Presiunea activitatii omului asupra mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se
accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia marfurilor, spatiul ocupat, parcurs si
utilizat pentru activitatile umane este din ce in ce mai vast. Aceasta evolutie isi pune amprenta in
mod nefavorabil asupra mediului si a componentelor sale.
Un alt factor care dauneaza mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejera in
spatiile verzi.
Comportamentul individului polueaza mediul intr-o masura mai mare sau mai mica, fie sub
forma activitatii cotidiene, fie a consumurilor de la pensiuni turistice ori alte unitati de cazare.
Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului in proportii diferite.
Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna,
monumentele, parcurile si rezervatiile naturale, precum si biosfera.
In consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale elementelor
componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari continue a societatii umane.
1. TURISMUL ŞI PROBLEMELE MEDIULUI
Mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a activităţii turistice. Resursele
turistice naturale îşi vor menţine gradul de atractivitate atâta timp cât mediul înconjurător va
continua să reprezinte un argument al călătoriei turistice. Din acest motiv, turismul joacă un rol
important în protejarea mediului şi menţinerea calităţii lui, atât în cadrul staţiunilor turistice cât
şi în afara acestora. Aceste preocupări trebuie corelate şi cu faptul că atât spaţiul turistic cât şi
resursele naturale pe care turismul le utilizează sunt limitate.

· impactul turismului asupra mediului

· Factori de influenţă:
· deplasarea persoanelor pe distanţe din ce în ce mai mari, spaţiul destinat activităţilor
umane fiind din ce în ce mai vast;

· creşterea timpului liber care oferă posibilitatea unei explorări mai intense a mediului
natural;

· utilizarea automobilului şi posibilitatea parcurgerii unor distanţe din ce în ce mai mari în


timp tot mai scurt

· creşterea frecvenţei turismului de weekend petrecut în natură;

· Componente ale mediului afectate:

· peisajul: suferă o urâţire datorită construcţiilor, a designul acestora, culorii, materialelor,


amplasării; rezultă o monotonie a peisajului; înmulţirea elementelor de infrastructură
duce la urâţirea peisajului.

· solul: este afectat de exploatarea excesivă;

· litoralul – este cea mai fragilă zonă deoarece este o zonă în formare, spaţiul vizat este
limitat la câteva sute de metrii, densitatea instalaţiilor şi a vizitatorilor sunt foarte mari –
aceste neajunsuri se întâlnesc şi la nivelul celorlalte zone dar la un nivel mai restrâns.

· flora: este afectată negativ de exodul masiv al turiştilor, în special către zonele forestiere;
efectele negative sunt rezultatul prezenţei masive a turiştilor, comportamentul acestora,
sporirea dotărilor şi implantărilor turistice ca şi a infrastructurii;

· fauna: modificarea habitatului animalelor datorită construcţiilor şi infrastructurii


necesare turismului; practicarea unor forme de turism ca vânătoarea.

· râurile şi lacurile: suportă o supra exploatare turistică atât în sensul numărului foarte
mare de turişti care sunt atraşi de ele cât şi datorită numărului mare de amenajări
destinate acestora; sporturile nautice.

· oraşele şi monumentele: sunt afectate prin creşterea densităţii urbane, apariţia


construcţiilor foarte mari, sistematizarea defectuoasă, poluarea atmosferică, zgomotul
etc.

· 1.1 Impactul mediului asupra turismului

· Mediul înconjurător este un factor care influenţează cererea turistică. Având în vedere
faptul că cererea pentru produsele turistice este parţial determinată de calitatea acestuia, mediul
înconjurător poate avea un impact pozitiv sau impact negativ asupra turismului.

· Condiţiile oferite de cadrul natural, prin componentele sale – relief, climă, hidrografie,
vegetaţie, faună, monumente naturale, rezervaţii naturale – contribuie la atragerea de fluxuri
turistice şi îşi exercită influenţa asupra activităţii turismului, determinând, la rândul lor, forme
particulare de manifestare a acestuia.[1] Totodată, potenţialul turistic antropic – vestigii
arheologice şi monumente de artă, elemente de etnografie şi folclor, instituţii şi evenimente
cultural-artistice, realizări tehnico-economice şi ştiinţifice contemporane, aşezările umane –
atrage la rândul său fluxurile de turişti.

· Componentele potenţialului natural şi potentialul antropic prezintă interes prin valoarea


estetică, cognitivă şi recreativ-distractivă, calitatea factorilor naturali de cură, posibilitatea
practicării unor sporturi, aportul formativ şi instructiv-educativ.[2]

· Calamităţile naturale care s-au abătut asupra lumii în ultimul timp reprezintă un
avertisment dramatic pentru oamenii care trăiesc în conflict cu mediul înconjurător. Scenele
televizate surprinse în zonele distruse de inundaţii sau furtuni, imaginile nenumăratelor localităţi
invadate de ape sau, pur şi simplu, spulberate de alte urgii îi pun pe turişti pe gânduri, aceştia
orientându-se către destinaţii liniştite şi care să le ofere siguranţă.

· Uraganele, tornadele, incendiile, inundaţiile sunt fenomene ale naturii care au influenţe
devastatoare asupra comunităţilor şi zonelor în care acestea trăiesc. Pentru unele comunităţi,
singura soluţie în asemenea situaţii este relocalizarea, adică mutarea definitivă de pe actualul
amplasament, din văile inundabile, fuga din faţa ameninţărilor naturii. Pentru altele, dezvoltarea
durabilă înseamnă limitarea numărului construcţiilor noi, în special în zonele vulnerabile,
înălţarea structurilor pentru micşorarea pericolului de inundaţii sau construirea altora mai solide,
mai rezistente, mai putin expuse la riscuri. Un lucru e cert: este imperios necesară adoptarea unor
măsuri care să reducă pierderile în viitor.

· Din păcate, relocalizarea acestor comunităţi face imposibilă exploatarea resurselor


turistice din zonele afectate, lucru care duce la eliminarea acelor zone din circuitul turistic
mondial.

· Oricum am lua-o, anul 2002 a avut o desfăşurare dezastruoasă pentru întreaga omenire.
Noi, europenii, ne-am confruntat - şi ne confruntăm în continuare - cu mari calamităţi naturale,
americanii suportă consecinţele unor atacuri teroriste şi a nenumărate cutremure, iar locuitorii
ţărilor nordice, renumite pentru clima lor rece, cunosc acum o vară călduroasă şi însorită care
bate toate recordurile de temperatură înregistrate în aceste zone din 1860 încoace.

· 1.2 Impactul turismului asupra mediului

· Impactul pozitiv

· Turismul este una dintre cele mai importante industrii şi cunoaşte o dezvoltare continuă.
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi în explorarea destinaţiilor şi culturilor noi şi cât mai
îndepărtate. Astfel, zonele care dispun de resurse naturale deosebite atrag tot mai mulţi vizitatori,
cu atât mai mult dacă ele oferă şi posibilitatea de a cunoaşte tradiţii şi obiceiuri ale altor culturi.

· Când turismul şi mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe urma


turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din cele două tipuri:
conservarea şi reabilitarea mediului.
Conservarea înseamnă păstrarea şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a mediului natural şi
antropic. Conservarea şi turismul merg de multe ori mână în mână.
Multe monumente istorice şi arheologice au fost salvate de la distrugere datorită interesului
turiştilor faţă de ele. Sute de case cu valoare istorică din Marea Britanie nu ar mai fi fost astăzi
decât nişte ruine sau ar fi fost demult demolate dacă nu ar fi fost valoroase pentru turişti. Nu au
fost salvate în acest fel doar casele impunătoare şi castelele. Beamish Museum, lângă Newcastle,
este un muzeu în aer liber care cuprinde un mare număr de clădiri cu un aspect umil, cum ar fi
colibele minerilor şi magazine datând de la începutul secolului XX. Aceste au fost salvate de la
demolare datorită valorii lor de atracţie turistică.
În întreaga lume mediul înconjurător a beneficiat de pe urma turismului în variate moduri.
Câteva ţări din Africa de Est, precum Kenya şi Tanzania, şi-au făcut parcuri naţionale şi rezevaţii
de vânat imense pentru conservarea vieţii sălbatice, cele mai cunoscute fiind Masai Mara şi
Seregeti. Au făcut acest lucru ştiind că viaţa sălbatică este cea mai importantă resursă naturală
care atrage turişti în Africa de Est. Parcurile şi rezervaţiile naturale au reuşit să protejeze multe
specii care altfel ar fi fost distruse de vânatul necontrolat. Astăzi, Kenya are 13 parcuri naţionale
şi 24 de rezervaţii, reprezentând circa 7,5% din suprafaţa ţării. Turismul nu oferă numai un motiv
pentru conservarea mediului natural şi a celui antropic, ci furnizează şi banii necesari pentru
conservare: o parte din venitul din turism poate fi utilizat pentru păstrarea mediului înconjurător.
De exemplu, multe din parohiile din Anglia utilizează donaţiile pe care le primesc de la vizitatori
pentru reparaţii şi restauraţii.
Reabilitarea însemnă redarea vieţii unei clădiri sau unei zone şi renaşterea acesteia ca ceva diferit
de starea sa iniţială. În timp ce conservarea presupune păstrarea mediului înconjurător într-o
formă cât mai apropiată de cea originală, reabilitarea implică o schimbare majoră în utilizarea
mediului. Multe clădiri şi zone au fost salvate prin turism fiind reabilitate ca atracţii turistice sau
ca spaţii de cazare turistice.
Lumea este plină de exemple de clădiri individuale şi de zone întregi cărora turismul le-a dat o
şansă prin reabilitarea ca atracţii turistice. Vechile fabrici şi-au început o nouă viaţă ca muzee;
zone industriale au fost convertite în locaţiile unor festivaluri; o mare varietate de castele şi case
impozante care se aflau în paragină au devenit spaţii de cazare pentru turişti. Asemenea exemple
demonstrează cum poate beneficia mediul de pe urma turismului salvându-se ceea ce altfel ar fi
fost pierdut în întregime.
Trebuie avut mereu în vedere faptul că atât resursele naturale cât şi cele antropice trebuie
păstrate deoarece acestea sunt disponibile o singură dată; odată consumate, capacitatea de
existenţă a destinaţiei turistice este terminată. De aceea dezvoltarea turismului trebuie orientată
către beneficiul social net şi mai puţin către contul de profit şi pierdere. Conceptul de beneficiu
social net presupune acea combinare a activităţilor care să determine o dezvoltare locală cu
deteriorarea cât mai puţin posibilă a mediului natural şi social. Pentru a ţine sub control acest
fenomen trebuie ca toţi participanţii să înţeleagă nevoia de dezvoltare durabilă şi să recunoască
faptul că succesul afacerii depinde de resurse şi de protecţia acestora.[3]
Impactul negativ
Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal, prin folosirea
necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o
intervenţie brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale.[4]
Turismul este un consumator de spaţiu şi resurse turistice, participând implicit la degradarea şi
poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Această degradare se realizează fie prin
presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau altor obiective turistice pe care
turismul le poate deteriora parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a unor zone,
puncte şi obiective turistice.
Presiunea omului asupra mediului natural creşte zi de zi, oamenii deplasându-se mai des şi pe
distanţe mai mari faţă de trecut. Petrecerea timpului liber oferă prilejul unei exploatări mai
intense şi unei cuceriri a mediului natural, cea mai mare parte a timpului liber petrecându-se în
afara oraşului, în natură. Ieşirea periodică din oraş spre zonele verzi – sub forma excursiilor, a
week-end-urilor sau a vacanţelor – a devenit un obicei social cu efecte negative asupra mediului.
Multe din pagubele provocate de turism mediului sunt cauzate de numărul mare de vizitatori
sosiţi la destinaţiile a căror capacitate optimă de primire a fost depăşită. Mediul înconjurător
scapă rareori de efecte negative atunci când numărul de turişti este foarte mare. Calitatea apei şi
a aerului şi diversitatea florei şi faunei sunt inevitabil afectate într-un fel, ca şi peisajele, oraşele
şi monumentele.
În zonele de mare atractivitate este favorizată desfăşurarea de activităţi care pun în pericol
calitatea mediului. Astfel de zone sunt, de obicei, obiectivele turistice situate în afara traseelor
marcate şi special amenajate, unde circulaţia turistică tinde să fie necontrolată.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice provoacă
de cele mai multe ori distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au consacrat ca
atracţii turistice (distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea copacilor şi în special a
puieţilor,braconajul, degradarea peisajului ş.a.).[5]
Poluarea naturii se intensifică şi datorită turismului automobilistic al cărui efect nociv este
alterarea calităţilor aerului, distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei etc.
Un alt mod de degradare a mediului îl constituie realizarea investiţiilor cu caracter turistic
neştiinţific şi neraţional, investiţii care se concretizează prin: supradimensionarea staţiunilor din
punct de vedere al capacităţii de primire şi de tratament, nerespectarea principiilor generale de
exploatare a resurselor naturale.
Aspectele analizate sugerează că alături de celelalte activităţi economico-sociale, turismul
constituie o importantă sursă de poluare ceea ce impune o dezvoltare ecologică a acestuia.
Recifele de corali sunt ameninţate, suferind de pe urma declinului şi degradării datorate unei
combinaţii de factori naturali şi antropogenici. Comunitatea ştiinţifică este de acord cu acest
lucru, iar presa vorbeşte despre asta. 58% din recifele de corali sunt potenţial ameninţate de
activitatea umană. Supra-exploatarea şi dezvoltarea costală prezintă cea mai mare potenţială
ameninţare.
Cele mai multe pagube făcute de om au legătură cu turismul. În acelaşi timp, turismul are o mare
importanţă economică pentru ţările cu arii semnificative de recife de corali, cum ar fi statele şi
teritoriile din zona Mării Caraibelor. Pentru unele teritorii insulare mai mici, turismul este
punctul de susţinere al economiei locale. Deoarece turismul în Marea Caraibelor este dependent
aproape în totalitate de resursele de coastă, cea mai mare dezvoltare are loc în această zonă.
Impactul activităţilor turistice include atât efecte fizice directe (cum ar fi pagubele aduse de
scufundări şi de ancorări), cât şi efecte indirecte provenite din dezvoltarea infrastucturii turistice
în general.
Impactul turismului poate fi adeseori redus crescând informarea şi schimbând comportamentul
atât al turiştilor, cât şi al lucrătorilor în industria turismului local.
Un exemplu care să evidenţieze relaţia reciprocă complexă dintre turism şi mediu, în general, şi
impactul negativ pe care-l manifestă unul asupra celuilalt, în special, îl constituie dispariţia în
ultimii 20 de ani a 14 cabane din Carpaţii româneşti, dispariţie datorată unor incendii. Cauzele
acestora sunt diverse: trăsnet, scurt circuit electric, scurgeri de gaz metan, neglijenţa turiştilor,
lipsa de prevedere a celor care le gospodăreau şi faptul că toate aceste cabane de altitudine nu
aveau sisteme de prevenire a incendiilor, nici măcar nu posedau extinctoare, iar instalaţiile erau
improvizaţii periculoase.
Una dintre aceste cabane este Cabana Diham, o destinaţie turistică în sine, care, prin distrugerea
cu ani în urmă a cabanei Mălăieşti, rămăsese unul dintre puţinele adăposturi montane ce puteau
deservi fluxul turistic din zona nordică a masivului Bucegi, cu destinaţia în special Vârful Omu.
Acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic
Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate distinctă,
având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii variate. Această
acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile asigurării unui cadru de
desfăşurare juridico-administrativ adecvat care impune organizarea administrativă, existenţa
unor resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută activitate de educaţie
cetăţenească.[6]
Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu şcoala, mai bine zis, cu
grădiniţa, căci exemplul părinţilor şi apoi al educatoarelor este prima lecţie pe care o învaţă
copii. Ori, dacă părinţii nu au o formare respectuoasă faţă de mediu, dacă mai ales cei care
lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face faţă unui turism durabil, degeaba vom
dori să avem în viitor oameni cu o educaţie durabilă.
Dintre principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic se
desprind următoarele:
ü conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi în
perioada viitoare;
ü creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
ü mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a ideii de
conservare a mediului;
ü intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui turism
durabil;
ü implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă.
Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat de problemele
mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori, linii aeriene şi
lanţuri hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al mediului
corespunzător. Nu are sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot răspunde
criteriilor de mediu necesare.[7]
În ceea ce priveşte potenţialul turistic al României, principalele acţiuni care vizează protejarea şi
conservarea mediului şi a resurselor turistice sunt următoarele:[8]
ü exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice astfeel încât ritmul de exploatare să nu
depăşească ritmul de reciclare şi regenerare;
ü soluţionarea resurselor cu valenţe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor naturale
şi a protecţiei mediului ambiant;
ü amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi obiectivelor de
interes turistic;
ü organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale, cu
asigurarea protecţiei lor;
ü organizarea corespunzătoare a zonelor montane;
ü înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv şi
ecologic;
ü acţiuni de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic orientate la nivelul întregii ţări.
Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o concepţie
situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a economiei.
2 .DEZVOLTAREA DURABILA SI IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI
Încă din deceniul opt al secolului XX, ţări europene cu tradiţie în turism şi-au pus problema
găsirii unor parametrii de stabilire şi măsurare, în termeni relative, a gradului de dezvoltare
turistică şi de ocupare a terenurilor. În relaţia dintre activităţile turistice şi mediul înconjurător, în
timp şi spaţiu, se produc modificări asupra componentelor de mediu prin intermediul
infrastructurii şi circulaţiei turistice.
Pentru fiecare unitate turistică ce se propune a se realiza este nevoie de elaborarea unor studii
detaliate, de impact între consecinţele activităţilor turistice şi protecţia resurselor naturale cu
valenţe turistice, mai ales că cea mai mare parte a peisajelor au valori unice ce nu pot fi
restaurate sau înlocuite. Aprecierea gradului de impact a turismului asupra mediului înconjurător
se poate face mai întâi prin stabilirea cadrului de lucru, cu punctarea principalelor probleme.
Urmărirea datelor statistice trebuie realizată prin indicatori specifici, prin monitorizarea
activităţilor şi circulaţiei turistice şi prin elaborarea detaliată a studiului de impact. Pe baza unor
asemenea studii se pot stabili noile strategii de dezvoltare a activităţilor şi circulaţiei turistice sau
de diminuare a lor pentru a se asigura păstrarea calităţii mediului natural şi antropic, care sunt în
ultimă instanţă, cele mai importante “materii prime” pentru industria turistică.
În România, prin intermediul Agenţiilor Judeţene de Protecţie a Mediului şi cu ajutorul Legii
mediului nr. 137/1995, au fost iniţiate primele monitorizări a unor factori de poluare şi s-au
stabilit metodologiile de realizare a bilanţurilor de mediu şi a studiilor de impact. Practicarea
turismului şi în special a turismului ecologic, presupune o dezvoltare a infrastructurii, o
echilibrare rural-urban durabilă, utilizarea unor forme de energie neconvenţională, tehnici mai
puţin poluante, stabilirea în funcţie de tipurile de peisaj şi de mediu, a capacităţilor de
suportabilitate.
2 .1 ANALIZA IMPACTULUI TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI
Esenţial în aprecierea nivelului de dezvoltare a activităţilor economice, şi mai ales a turismului,
care la prima vedere pare a produce mai puţine modificări asupra mediului înconjurător. În
acelaşi timp, este nevoie de un marketing eficient, de o bună cunoaştere a locurilor de destinaţie
turistică, o dezvoltare macroeconomică eficientă, care să evite supraexploatarea unor zone, cu
evitarea investiţiilor de mare anvergură şi a poluării active. Pentru oprirea deteriorării mediului
şi conservarea resurselor, pentru realizarea reconstrucţiei ecologice a zonelor deteriorate, în
activitatea de proiectare, amplasare, execuţie şi exploatare a noilor obiective economico-sociale,
în mod obligatoriu trebuie să se aibă în vedere: amenajarea teritoriului, cu delimitarea
categoriilor de folosinţă, într-un raport care să asigure menţinerea integrităţii mediului, a cadrului
peisagistic şi a echilibrului ecologic, precum şi protecţia aşezărilor umane şi a altor obiective de
interes social-uman, ecologic şi ştiinţific; dimensionarea noilor investiţii şi activităţi în limitele
capacităţii de suport a resurselor naturale şi a mediului; adoptarea de tehnologii şi procese care să
asigure un randament superior de prelucrare şi valorificare a resurselor materiale şi energetice cu
micşorarea pierderilor şi a deşeurilor poluante; adoptarea de soluţii pentru prelucrarea, reciclarea
şi neutralizarea deşeurilorpoluante.
Pentru orice obiectiv sau activitate care prin natura, dimensiunile sau amploarea sa, poate avea
un impact deosebit asupra mediului (transporturi, energie, construcţii, agrement, turism, ş.a.)
sunt necesare înaintea emiterii acordului sau autorizaţiei de mediu (pentru planurile de urbanism
şi amenajare a teritoriului), studii de impact. Prin “impact asupra mediului” se înţelege orice
efect direct sau indirect al unei activităţi umane desfăşurate într-o anumită zonă, care produce o
schimbare a sensului de evoluţie a calităţii mediului şi ecosistemelor, schimbare ce poate afecta
sănătatea omului, integritatea condiţiilor socio-economice.
Obiectivele studiului de impact au în vedere stabilirea:
• modului de amplasare a obiectivului în mediu, de încadrare în planurile şi schemele de
amenajare, de valorificare a resurselor existente în zonă;
• modificărilor posibile, pozitive sau negative, ce pot interveni în calitatea factorilor de mediu
prin promovarea unui proiect sau unei activităţi;
• nivelului de afectare a factorilor de mediu, a sănătăţii populaţiei şi a riscului declanşării unor
accidente sau avarii cu impact major asupra mediului;
• posibilităţii de acceptare sau nu a unui proiect sau unei activităţi.
Spre deosebire de alte studii tradiţionale privind dezvoltările tehnologice, studiile de impact sau
previzionale, anticipând apariţia efectelor complexe, proiectează scenarii şi strategii de acţiune.
De aici şi necesitatea lansării unor programe pe termen lung de studiere a impactului. La
construirea şi darea în funcţiune a obiectivelor turistice, precum şi a altor realizări economico-
sociale, indiferent de mărimea investiţilor, pentru lucrările de amenajare a teritoriului şi de
sistematizare a localităţilor rurale şi urbane, pentru construcţii de orice fel, pentru efectuarea de
lucrări necesare transportului, eliminării deşeurilor şi ambalajelor, pentru stabilirea şi schimbarea
destinaţiei terenurilor din fondul funciar, explorarea şi exploatarea resurselor naturale, ca de
altfel şi pentru alte activităţi care presupun schimbarea cadrului natural, este obligator obţinerea
acordului şi autorizaţiei de mediu.
Acordul de mediu reprezintă actul tehnico-juridic ce se emite în prima fază de proiectare a
obiectivelor de investiţii, potrivit prevederilor legale privind protecţia factorilor de mediu şi se
solicită obligatoriu pentru fiecare obiectiv de investiţie în parte. Prin el se stabilesc condiţiile de
realizare a unui proiect sau a unei activităţi din punct de vedere al impactului asupra mediului.
Funcţionarea obiectivului în cauză este posibilă numai în condiţiile respectării stricte a
prevederilor legale privind protecţia factorilor de mediu şi în condiţiile eliberării autorizaţiei de
mediu de către organul competent.
Autorizaţia de mediu este actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile şi parametrii de
funcţionare, pentru activităţile existente şi pentru cele noi, pe baza acordului de mediu. Dacă
obiectivul sau activitatea pot fi autorizate, autoritatea teritorială pentru protecţia mediului face
publică decizia sa de emitere a autorizaţiei, decizia putând fi contestată în termen de maximum
30 de zile de la anunţare. La expirarea acestui termen, autoritatea teritorială pentru protecţia
mediului, elaborează autorizaţia de mediu.
Documentaţia întocmită în vederea realizării unei amenajări teritoriale se referă în principal, la
următoarele aspecte: dezvoltarea viitoare a localităţii (extensivă sau intensivă), delimitarea
localităţii, circulaţie, amplasarea principalelor dotări,relaţia localităţii cu elementele naturale din
mediul înconjurător. Având în vedere diversitatea problemelor abordate şi scara (naţională,
regională sau locală) la care se realizează documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism,
elaborarea lor implică cooperarea unui larg colectiv de cadre tehnice de diferite profesii:
arhitecţi,economişti,ingineri cu diverse specializări, ecologişti, geografi, matematicieni, medici,
psihologi, sociologi, urbanişti, etc.
3 IMPACTUL DEZVOLTĂRII TURISMULUI ASUPRA ARIILOR PROTEJATE
Conceptul de arii protejate
Majoritatea statelor lumii si in special statele europene manifesta o reala ingrijorare fata de
utilizarea irationala a componentelor diversitatii biologice, fata de lipsa generala de informatii si
cunostinte cu privire la aceasta precum si insuficienta unor capacitati institutionale, tehnice si
stiintifice care sa furnizeze baza intelegerii fenomenelor de degradare a mediului la nivel
continental si national.
Forul care si-a propus sa rezolve aceasta problema dificila a fost Uniunea Internationala de
Conservarea Naturii (IUCN – The World Conservation Union). IUCN încearca sa influenteze, sa
încurajeze si sa asiste organizatiile de profil din toata lumea in vederea conservarii integritatii si
diversitatii naturii dar si asigurarii utilizarii resurselor naturale intr-un mod echitabil si durabil.
Rezultatul acestui proces l-a constituit elaborarea unui sistem pentru definirea si clasificarea
ariilor protejate
Experienţa turistică a demonstrat, de-a lungul timpului, că indiferent de forma de turism
practicată, în general rezultă o serie de impacturi resimţite atât de societate, cât şi la nivelul
mediului natural. Dezvoltarea turismului într-o anumită zonă nu trebuie însă să afecteze
interesele socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi, mai cu seamă, a
resurselor naturale care constituie atracţia principală, alături de sit-urile istorice şi culturale.
Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi antropice, un generator de
schimbări la nivelul mediul înconjurător şi al economiei, determinând mai multe tipuri de efecte.
Analiza impactului turismului asupra mediului văzut ca şi cumul al tuturor acestor efecte,
pozitive sau negative, interesează deoarece se urmăreşte ca expansiunea turismului să păstreze
echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte efecte negative
asupra mediului. Prin urmare dezvoltarea durabilă a turismului se manifestă, în special, în
următoarele trei domenii importante:
- domeniul economic – dezvoltarea societăţii în condiţii de gestiune adecvată a resurselor cu
obţinerea de efecte economice, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung;
- domeniul ecologic – evitarea degradării mediului şi dezvoltare adecvată, în condiţiile
respectării diversităţii biologice;
- domeniul socio-cultural – creşterea locurilor de muncă, practicarea unor meserii tradiţionale,
atragerea populaţiei în practicarea turismului, precum şi dezvoltarea şi protejarea valorilor
culturale.Prin urmare, dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă
şi rentabilă sub aspect economic şi echitabilă din punct de vedere etic şi social pentru
comunitatea locală. Pentru aceasta este nevoie ca turismul să integreze mediul natural, cultural şi
uman şi să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinaţii turistice.
Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, în timp ele pot avea
efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în ariile protejate nu se ţine cont
de două condiţii fundamentale: respectarea capacităţii de încărcare ecologică şi particularităţile
fiecărei zone protejate. Evaluarea impactului negativ presupune cunoaşterea principalelor aspecte
negative ale dezvoltării turismului.
Circulaţie turistică necontrolată (în afara traseelor marcate) ,distrugeri ale solului şi
vegetaţiei,perturbarea faunei,declanşări de incendii ,modificări în comportamentul
animalelor,amplificarea formelor de poluare, dezvoltare excesivă şi neadaptată cerinţelor impuse
de statutul de arie protejată,lipsa dotărilor de folosire a energiei alternative, a reciclării şi epurării
apelor utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor în cadrul structurilor turistice de primire
şi de alimentaţie publică
Poluare fizică, poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului.Lipsa amenajărilor specifice,
destinate popasurilor şi campării
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca nu
sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului
cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale
valoroase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si
chiar sport. In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti,
sau la anumite momente, incat natura si calitatea experientei vizitatorilor sufera;in altele,
vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict
cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea
facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, in timp ce, in unele arii
protejate, turismul pur si simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte
pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi
binevenit in perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul special al
ariei, astfel incat, pagubele si poluarea sa fie minime. Principalele forme de turism agreat in
cadrul ariilor protejate sunt:
- turismul bazat pe aprecierea naturii
- turismul cultural si educational
- activitatea turistica a grupurilor mici, linistite
- ecoturismul, in general
Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate
duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si al culturilor
traditionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine cunoscute.
Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la acoperirea
costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si
de locurile de munca alternative la ferme, pentru a produce elementele necesare unei economii
rurale durabile.
Din ce in ce mai multi tur operatori devin constienti de faptul ca un mediu sanatos si atragator
este esential pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor. Acest lucru este recunoscut in
liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and Tourism Council (WTTC).
in prezent, unele companii turistice europene incearca sa actioneze in moduri durabile si sa
lucreze cu organismele de conservare, pentru a investi in conservare; de asemenea, tot mai multi
turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul inconjurator si nu ofenseaza cultura locala.
Federatia Europeana a Parcurilor Nationale si Naturale (FNNPE) a trecut recent in revista
turismul in si in jurul ariilor protejate si a concluzionat ca turismul si conservarea pot fi deseori
compatibile, reciproc avantajoase, dar numai daca este practicat intr-un mod durabil, in ariile
potrivite (raportul FNNPE, Loving them to Death turismul durabil in parcurile nationale si
naturale din Europa, 1993).
Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria turismului in
dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din
strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in planurile individuale de
management ale ariilor protejate.
Din punct de vedere al utilizarii turistice, masurile de care beneficiaza ariile protejate includ:
a) transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;
b) stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;
c) desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism, bazate pe capacitatea portanta a ariilor
protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de
folosinta turistica si de dezvoltare;
d) reducerea poluarii si descongestionarea traficului de vacanta;
e) evitarea turismului si a recrearii excesive in ariile protejate;
f) asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;
g) asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
h) pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.

in acelasi timp, ar trebui sa se revizuiasca si, daca este nevoie, sa se imbunatateasca legislatia
referitoare la turism, si in special:
a) sa se dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
b) sa se ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc ariile
protejate;
c) sa se conlucreze cu industria turismului, sa se ceara ca pagubele ecologice create de turismul
din trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face viitoarea utilizare
durabila.

Schemele de pionierat in turismul durabil ar trebui sa se incurajeze, de exemplu prin:


a) imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale, pentru
infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod adecvat;
b) proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate
economiilor locale;
c) folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, cu scopul de a incuraja turismul
durabil in blocul tarilor est - europene.

FNNPE a definit turismul durabil ca "toate formele de dezvoltari turistice, management si


activitati turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea
resurselor naturale si culturale, construite in mod perpetuu".
Turismul durabil in interiorul si in afara ariilor protejate cere:
- cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;
- operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte ecologice;
- contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor protejate;
- reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;
- linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;
- standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.
Degradarea peisajului prin acumularea de deşeuri.Exploatarea intensivă a resurselor naturale cu
valenţe turistice scăderea gradului de atractivitate a resurselor,practicarea braconajului, a
pescuitului şi vânătorii necontrolate
Scăderea dramatică a efectivelor de faună sălbatică,hrănirea animalelor.Turismul automobilistic
(parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu abatere de la drumurile principale),poluarea cu gaze
de eşapament şi zgomot;
3.1 Culegerea speciilor floristice ca amintire.
Cunoaşterea dezavantajelor posibile ale activităţilor turistice asupra ariilor protejate este deosebit
de importantă, cu atât mai mult cu cât conştientizarea lor trebuie să conducă la acţiuni de
diminuare a acestor efecte negative care să sprijine dezvoltarea durabilă a oricărei forme de
turism.Impactul economic, socio-cultural şi ecologic negativ al turismului poate fi contracarat cu
ajutorul unor mijloace specifice, precum valorificarea echilibrată a tuturor resurselor naturale,
sistem de depozitare şi reciclare a deşeurilor corespunzător normelor ecologice, interzicerea
activităţilor de exploatare a lemnului şi a braconajului neautorizate, reorganizarea activităţilor
turistice, dezvoltarea mijloacelor de transport non – poluare.
3.2 Arii protejate desemnate la nivel national
Arii protejate desemnate la nivel judetean
Judetul Alba
1.Albac – Cheile Albacului – PN Apuseni
2.Horea – Pestera Dirninii– PN Apuseni
- Izbucul Matisesti– PN Apuseni
3.Gârda de Sus – Hoanca Apei– PN Apuseni
Avenul de la Tau– PN Apuseni
Pojarul Politei– PN Apuseni
Avenul din sesuri – PN Apuseni
Izbucul Politei– PN Apuseni
Izbucul Cotetul Dobrestilor– PN Apuseni
Pestera de sub Zgurasti– PN Apuseni
Pestera Poarta lui Ionele– PN Apuseni
Pestera Ghetarul Scarisoara– PN Apuseni
Cheile Ordâncusei
4.Scarisoara – Cheile Mândrutului
5.,6. Arieseni – Pestera Ghetarul de la Vârtop– PN Apuseni
Cheile Gârdisoarei– PN Apuseni
Cascada Vârciorog
Coiba Mica– PN Apuseni
Coiba Mare– PN Apuseni
Pestara Vârtopasu
Huda Orbului– PN Apuseni
Hodobana– PN Apuseni
Avenul cu doua intrari– PN Apuseni
Izbucul Tauzului– PN Apuseni
7.,8. Vidra – Dealul cu Melci
Cheile Vaii Morilor
Cascada Pisoaia
9. Sohodol –Pesterile Lucia
10. Bistra – Molhasurile Capatânei
11. Rosia Montana – Piatra Despicata
Piatra Corbului
Avenul din Hoanca Urzicarului – PN Apuseni
12. Bucium – Detunata Goala
Detunata Flocoasa
Poiana cu narcise de la Negrileasa
13. Ocolis – Padurea Vidolm
Cheile Runcului
Cheile Pociovalistei
14.,15. Posaga – Sesul Craiului – Scarita Belioara
Cheile Posegii
16.,17. Intregalde – Poienile cu narcise din Tecsesti
Cheile Intregalde
Cheile Galditei si Turcului
Piatra Cetii
Cheile Tecsestilor
18. Rimetea – Cheile Silosului
19., 20. Salciua –Huda lui Papara– PN Apuseni
Pestera de le Grosi
21. Ponor – Pestera Vânatarile Ponorului
Cheile Geogelului
22. Râmet – Cheile Râmetului
Cheile Pravului
Cheile Piatra Baltii
23. Livezile – Cheile Plaiului
Cheile Valisoarei
24. Aiud – Pârâul Bobii
- Padurea Sloboda
25. Valea Manastirii – Cheile Manastirii
26. Galda de Jos – Cheile Vaii Cetatii
Cheile Galzii
Bulzul Galzii
27. Ighiu, Ighiel – Iezerul Ighiel
Piatra Poienii
Piatra Grohotisului
28. Metes, Ampoita – Calcarele de la Ampoita
Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului
Cheile Ampoitei
Piatra Varului
Piatra Boului
29. Zlatna – Calcarele de la Valea Mica
Fenes - Cheile Caprei
- Piatra Bulbuci
30. Almasu Mare – Cheile Glodului
Cheile Cibului
31. Ceru-Bacainti – Piatra Tomii
32. Lopadea Noua - Taul fara fund de la Bagau
33. Sebes – Râpa Rosie
34. Pianu-de-Sus - Oul Arsitei
35. Sugag –Luncile Prigoanei
Pintenii din Coasta Jinei
Masa Jidovului
Stânca Grunzii
36., 37. Cugir – Iezerul Surianul
Judetul Alba
1.Piatra Craivei
2.Muntele Piatra Secului
3.Râpa Lancramului
4.Vulcanii noroiosi de la Boz
5.Gradina Botanica de la Blaj
6.Lacul Panade
7.Bazinul Vaii Inzelului
8.Padurea Carbunarea
9.Fânetele de pe Dealul Pricop
10.Tinoavele din Lunca Tartaraului
Judetul Brasov
1. Moieciu de Jos – Locul fosilifer de la Vama Strunga – PN Bucegi
2.Moieciu – Pestera Liliecilor
3. Moieciu – Cheile Zarnestilor – PN Piatra Craiului
Zarnesti - Piatra Craiului – PN Piatra Craiului
4. Bran –Bucegi (Abruptul Bucsoiu, Malaesti, Gaura) – PN Bucegi
1.Râsnov – Pestera Valea Cetatii
2.Brasov – Postavarul (Muntele)
Tâmpa (Muntele)
Stejerisul Mare
3.Târlungeni – Locul fosilifer Purcareni
4.Harman – Dealul Cetasii – Lempes
Mlastina Harman
5.Prejmer – Padurea si mlastinile eutrofe de la Prejmer
6.Sercaia – Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului
7.Maierus – Padurea Bogatii
8.Apata – Pestera Bârlogul Ursului
9.Ormenis – Locul fosilifer de le Ormenis
10.Comana – Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplita
- Pestera Comana
11.Hoghiz – Microcanionul în bazalt de la Hoghiz
Cheile Dopca
Cotul Turzunului
12.Homorod – Vulcanii Noroiosi de la Baile Homorod
13.Rupea – Stânca bazaltica de la Rupea
14.Racos – Coloanele de bazalt de la Racos
Locul fosilifer Carhaga
15.Dumbravita – Complexul piscicol Dumbravita
16.Feldioara - Baltile Rotbav
17.Holbav – Cariera Holbav
18.Harman - Dealul Ciocas – Dealul Vitelului (arie desemnata pe doua judete Brasov si
Covasna)
Judetul Covasna
1.Reci- Mestecanisul de la Reci
2.Podu Oltului - Dealul Ciocas – Dealul Vitelului (arie desemnata pe doua judete Brasov si
Covasna)
Judetul Covasna
1.– Dealul Perko
- Muntii Nemira
2.Rezervatia Ciomad Balvanyos-Turia
3.– Rezervatia geologica Bodvai
- Rezervatia paleontologica Galat
4.– Rezervatia ornitologica Doboseni
Rezervatia botanica Kankoskert
5.Valea Vârghisului zona carstica Godra
6.Rezervatia de la Miclosoara
7.Valea Oltului
8.– Rezervatia Ochi de stepa
Valea Papkutia
Padurea Orko
Rezervatia geologica Valea Debren
9.Rezervatia Benedekmezo
10.Rezervatia Borosneul Mare
11.Turbaria Ruginosu
12.Rezervatia geologica Comandau
13.Valea Zânelor
-Rezervatia geologica Valea Hanko
-Rezervatia geologica Valea Horgasz
14. Muntele Tatarut – Cheile Buzaului
15. Rezervatia Chichis
16. Rezervatia Kop
17.Rezervatia geologica Vl.Crisului
18. Mlastina Ozunca Bai
Judetul Harghita
1. Bilbor – Pârâul Dobreanului
2. Tulghes – Pietrele Rosii
3. Borsec – Rezervatia botanica Borsec
- Scaunul Rotund
2.Toplita – Cascada de apa termala
- Rezervatia Lacul Iezer din Calimani– PN Calimani
3.Gheorgheni – Cheile Bicazului si Lacul Rosu – PN Cheile Bicazului-Hasmas
- Avenul Licas
6. Remetea – Mlastina cea Mare
7. Joseni – Piemontul Nyeres
8. Suseni - Pestera Sugau
Voslabeni – Mlastina Dupa Lunca
9. Praid – Muntele de sare Praid
10. Corund – Dealul Melcului (Firtus)
11. Cârta – Lacul Dracului
12. Cristuru Secuiesc – Vulcanii Noroiosi de la Filias
13. Mugeni – Lacul Rat
14. Martinis – Popasul pasarilor de la Sânpaul
15. Meresti – Cheile Vârghisului si pesterile din chei
16. Vlahita – Poiana narciselor de la Vlahita
17. Lueta – Mlastina Dumbrava Harghitei
18. Sâncraieni – Rezervatia geologica de la Sâncraieni
Tinovul Luci
Mlastina Buydos-Sântimbru
Mlastina Borsaros-Sâncraieni
19. Tusnad – Mlastina Valea de Mijloc
a.Mlastina Benes
b.Mlastina Nadas
c.Mlastina Nyirkert
d.Mlastina Csemo-Vrabia
Baile Tusnad - Piatra Soimilor
20. Plaiesii de Jos – Tinovul de la Plaiesii de Jos
21. Sânmartin –Lacul Sfânta Ana
Tinovul Mohos
22. Sândominic – Masivul Hasmasul Mare, Piatra Singuratica-Hasmasul Negru – PN Cheile
Bicazului-Hasmas
23. Corund – Dealul Firtus
Judetul Mures
1. Sighisoara – Rezervatia de stejar pufos
2.Sighisoara - Stejarii seculari de la Braite
3. Sângiorgiu de Padure – Arboretul cu Chamaecyparis lawsoniana
4. Sovata – Lacul Ursu si arboretele de pe saraturi
5. Sângiorgiu de Mures – Stejarii seculari de la Sângiorgiu de Mures
6. Zau de Câmpie – Rezervatia de bujori Zau de Câmpie
7. Ceuasu de Câmpie – Padurea Sabed
8. Faragau – Lacul Faragau
9. Solovastru – Padurea Mociar
10. Gurghiu – Molidul de rezonanta din padurea Lapusna
11. Gurghiu – Poiana cu narcise Gurghiu
12. Brancovenesti – Rezervatia cu lalea pestrita Valenii de Mures
13.Deda – Defileul Deda-Toplita
-Scaunul Domnului
14. Rastolnita – Defileul Muresului
Judetul Sibiu
1. - La Grumaji
- Pintenul din Coasta Jinei -Masa Jidovului
2. Parcul Natural Cindrel
3.– Iezerele Cindrel
4.– Calcarele cu hipuritide la Cisnadioara
5.– Valea Bâlii
- Golul Alpin al Muntilor Fagaras între Podragu si Suru
6. Turnu Rosu – Calcarele eocene de la Turnu Rosu
7. Talmaciu – Suvara Sasilor
8. Sibiu – Parcul Natural Dumbrava Sibiului
9. Ocna Sibiului – Lacul fara fund Ocna Sibiului
10. Loamnes – Vulcanii noroiosi Hasag
11. Slimnic - Dealul Zackel
12. Mihaileni – Canionul Mihaileni
Judetul Sibiu
1.Elesteele de la Mândra
2. Arpasel
Parcuri Nationale sau Naturale
A – Parc Natural Muntii Apuseni
B – Parc National Calimani
C - Parc National Cheile Bicazului – Hasmas
D – Parc National Piatra Craiului
E - Parc Natural Bucegi
3. 3 Preîntâmpinarea efectelor negative ale turismului la izvoarele Somesului Cald
Prezentarea organizatiei:
Clubul de Speologie "Politehnica" a
fost înfiintat în 1969 la Cluj-Napoca
de catre geologul Constatin Grama.
În 1995 clubul a obtinut statutul
oficial de organizatie nonguvernamentala.
Activitatile Clubului de
Speologie se desfasoara cu
preponderenta în Muntii Bihor, în
sectorul superior al Vaii Somesului Cald si au ca scop descoperirea, explorarea si
conservarea mediului carstic. Acestea se realizeaza prin oprirea accesului turistilor
în zonele sensibile cât si prin actiuni caritabile de constientizare a populatiei despre
importanta conservarii mediului prin organizarea de conferinte, proiectii de
diapozitive si tabere. Ca urmare a eforturilor depuse pentru protejarea si
conservarea naturii, Clubul de Speologie "Politehnica" a reusit sa determine
Consiliul Judetean Cluj sa declare Pestera din Piatra Ponorului drept monument al
naturii de interes national, primind în custodie aceasta pestera. Un alt scop al
organizatiei clujene este colaborarea eficienta cu autoritatile locale în vederea
dezvoltarii durabile a zonei. Astfel, pe tot parcursul activitatii lor, membrii clubului
au avut o conlucrare strânsa cu Inspectoratul pentru Protectia Mediului si cu filiala
din Cluj a Institutului de Speologie "Emil Racovita".
Titlul proiectului: "Preîntâmpinarea efectelor negative ale turismului la izvoarele
Somesului Cald".
Coordonator proiect: Ovidiu GUJA
38
Finantari - 2006 Proiecte de succes
Fundatia pentru Parteneriat
Scop: preîntâmpinarea efectelor negative asupra zonei Izvoarele Somesului Cald,
generate de o crestere a turismului în vecinatate, prin pregatirea infrastructurii
turistice si a organelor de administratie si control care sa faca fata afluxului de turisti
Obiective:
• igienizarea zonei prin actiuni de strângere a deseurilor si amenajare a
punctelor de colectare a acestora;
• identificarea în teren a obiectivelor turistice si marcarea acestora;
• marcarea traseelor turistice si amenajarea de poteci;
• pregatirea cadrelor pentru supravegherea si ghidarea turistilor;
• amenajarea a doua pesteri pentru turism;
• protejarea Pesterii din Piatra Ponorului prin instalarea la intrare a unei porti;
• înfiintarea unui punct de informare turistica si control ecologic la Ic Ponor;
• promovarea activitatilor prin intermediul mass-media.
Durata: proiectul s-a desfasurat în perioada 1 iunie 2005- 28 februarie 2006
Valoarea finantarii: 139.958.750 lei.
Realizari: Proiectul derulat de Clubul de Speologie "Politehnica", spre deosebire
de alte actiuni care vizeaza protectia mediului, a încercat sa preîntâmpine unele
efecte negative ale turismului în zona izvoarelor Somesului Cald, înainte ca aceasta
sa devina practic loc de recreere pentru oameni. Proiectul a început prin
desfasurarea unui sondaj de opinie privind perceptia populatiei fata de actiunile de
protectie a mediului. S-a constatat astfel ca majoritatea celor chestionati considera
industria ca principal poluator al naturii. S-a trecut apoi la inspectarea si evaluarea
starii mediului în zona izvoarelor Somesului Cald la marginea careia s-au gasit
mormane de gunoaie lasate de turistii care au campat în acele locuri. Membrii
Clubului de Speologie împreuna cu mai multi elevi au colectat aproximativ cinci
metri cubi de deseuri. Totodata s-a organizat o tabara de instruire, la care au
participat membri ai Clubului de Speologie cât si ai ONG-urilor partenere la acest
proiect.
Actiunea de igienizare a continuat în Cheile Somesului Cald unde au fost
colectate peste doi metri cubi de gunoaie. În acelasi timp, participantii la proiect au
desfasurat actiuni de familiarizare cu zona pentru a usura mai târziu localizarea si
marcarea obiectivelor turistice precum si amenajarea potecilor si a traseelor.A fost
totodata realizat un panou de informare a turistilor cu privire la zona izvoarelor
Somesului Cald.
Pe toata durata derularii proiectului au avut loc activitati de patrulare si
supraveghere ecologica a zonei care au avut rezultate pozitive. Astfel, un grup de
39
Proiecte de succes Finantari - 2006
Fundatia pentru Parteneriat
turisti rataciti noaptea în padure, printre care trei copii, au fost condusi de catre
patrula ecologica la un punct de campare, iar apoi au fost transportati la masinile lor.
Cu sprijinul Romsilva a fost realizat un loc de campare la intrarea în Valea Obârsiei,
în care au fost amenajate o vatra de foc, o masa, wc si un loc de colectare a
deseurilor. Chiar daca initial membrii Clubului de Speologie "Politehnica" îsi
propusesera sa realizeze doua locuri de campare, al doilea loc nu a fost aprobat din
cauza localizarii acestuia pe un teren aflat în litigiu între Romsilva si fostul proprietar
al padurii. În timpul proiectului Pestera Smeilor a fost curatata de gunoaie si marcata
ca obiectiv turistic, iar pentru protejarea Pesterii din Piatra Ponorului a fost
instalata o poarta la intrarea acesteia. Proiectul derulat de membrii Clubului de
Speologie "Politehnica" a fost promovat prin intermediul presei locale si în cadrul
unui simpozion.Totodata în acest sens a fost editat un pliant de prezentare a zonei
izvoarelor Somesului Cald. Membrii clubului clujean considera ca acest proiect este
doar prima etapa a unui plan pe o durata de cinci ani care îsi propune în final
declararea acestei zone drept arie protejata din cauza fenomenelor carstice
deosebite care au loc aici.
3.4 REZUMAT
Ariile protejate includ in perimetrul lor ecosisteme fragile, biocenoze vulnerabile in raport cu
modul de utilizare a terenurilor astfel incat, gama activitatilor umane cu impact negativ asupra
acestora este foarte vasta. Cele mai agresive forme de interventie antropica asupra interrelatiilor
dintre componentele naturale ale peisajului ariilor protejate pot fi: agricultura, silvicultura,
turismul, transporturile, industria
Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje.
Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin drenarea
zonelor umede si irigarea zonelor aride.
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca nu
sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Facilitatile turistice intra deseori in
conflict cu telurile de conservare si degradeaza peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea
unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, in timp
ce, in unele arii protejate, turismul pur si simplu nu este prezent. Daca este planificat si
administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat
ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in perimetrul sau in
proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul special al ariei, astfel incat, pagubele si
poluarea sa fie minime.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul si in
proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1. circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcatiunilor);
2. infrastructura de cazare (echipamente "grele" versus echipamente "lejere" de cazare)
3. prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)
4. alte perturbari
Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin poluarea
aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor.
Patru sectoare ale industriei au impact deosebit asupra ariilor protejate: industria energetica;
industria manufacturiera; industria extractiva; industria mestesugareasca la scara mica.

TEME DE CONTROL
1. Realizati un studiu de caz referitor la impactul activitatilor umane asupra ecosistemelor
naturale si antropizate din perimetrul unei arii protejate din Romania, cu privire speciala asupra
practicilor turistice.

4 .AMENAJAREA PARCULUI NATIONAL SEMENIC PENTRU A REDUCE IMPACTUL


TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI INCONJURATOR
4.1 Continutul Proiectului in vederea turismului pentru nedegradarea faunei si a mediului
inconjurator
Proiectul actual are rolul de a demara activitatile in parteneriat, pentru planificarea si
implementarea activitatilor, avand caracter multiplicativ pentru
Parcul National Cheile Nerei Beusnita si Parcul National Domogled
2000 - 2003- elaborarea Planului de Management pentru Parcul National Semenic – Cheile
Carasului.
2003- 2006 - implementarea Planului de Management pentru Parcul National Semenic - Cheile
Carasului.
Amenajarea Parcului Semenic – Cheile Carasului pentru a asimila cat mai bine impactul
turistilor
Obiective:
Asigurarea conservarii Monumentelor Naturii, Pestera Comarnic si Pestera Popovat.
Marcarea celor 10 trasee ecoturistice, amenajarea a 2 trasee de vizitare in pesteri.
Infiintarea a 2 puncte de informare (Comarnic, Resita), realizarea de materiale informative.
Aria Geografica: Este reprezentata de perimetrul parcului, cu o suprafata de cca. 36.000 ha si
zonele limitrofe la Nord Resita, la Sud Cheile Minisului, la Est Teregova si la Vest Garliste.
Caile ferate:
-Bucuresti-Rosiori-Caracal-Drobeta Turnu Severin-Orsova-Caransebes (linia 100)
-Satu Mare-Oradea (linia 402)-Arad-Timisoara (linia 310)-Lugoj-Caransebes (linia 100)
-Cluj Napoca-razboieni-teius (linia 300)-Alba Iulia-Vintu de Jos-Simeria-Ilia (linia 200)-Lujoj
(linia 212)-Caransebes (linia 100)
-Caransebes-Resita Sud (linia 115)
-Subcetate-Caransebes (linia 211)
-Brasov-Fagaras-Sibiu-Simeria (linia 200)-Subcetate (linia 202)
Cai rutiere:
-DN 6= Orsova-Mehadia-Domasnea-Teregova-Slatina Timis-Caransebes-Lugoj-Timisoara
-DN 57B= Iablanita-Lapusnicel-Bozovici-Izbucul Bigar-Valea Minisului-Anina
-DN 58= Caransebes-Paltinis-Brebu-Resita-Anina
-DN 58A= Lugoj-Farliug-Ezeris-Soceni
-DJ 581= Gradinari-Ticvanu Mare-Goruia-Lupac-Resita
-DJ 582= Resita-Valiug-Garana-Brebu Nou
-DJ 582A= Resita-Tarnava
-DJ 583= Bocsa-Ezeris-Soceni
-DJ 582C= Resita-pestera Comarnic
-DJ 587= Farliug-Zorlentu Mare-Brebu-Valeadeni-Apadia-Rugi-Caransebes
-DJ 608- Mehadia-Luncavita-Teregova-Brebu Nou
Grupul tinta :
Este format din turistii si membrii comunitatilor locale care intra pe teritoriul parcului. Desi nu
exista date oficiale, din evaluarile noastre efectuate in 2001 au reiesit un numar total de cca.
2.500 turisti. Membrii comunitatilor locale situate in unitatile administrativ-teritoriale care au
zone incluse in parc sunt de 118.300 persoane.
Rezultate asteptate :
Planul de management va dobandi aplicabilitate imediata; se vor reface toate traseele ecoturistice
din Parcul National Semenic - Cheile Carasului; vizitatorii vor beneficia de informatiile necesare
cand intra in parc sau parcurg anumite trasee; rezervatiile speologice declarate vor avea asigurata
conservarea si supravegherea efectiva; singura pestera din Banat destinata turismului va putea fi
vizitata in conditii mult mai bune fata de anii anteriori; zonele care necesita o protectie stricta vor
fi conservate efectiv prin redirijarea fluxului de turisti pe alte trasee conform noii planificari a
retelei ecoturistice.
Rezultate pe termen lung:
Determina infiintarea unei administratii proprii a parcului cu implicarea mai multor factori
sociali; favorizeaza integrarea in strategii nationale: turism, conservarea biodiversitatii, sistemul
de parcuri nationale; incurajeaza studiile stiintifice si identificarea de noi situri; ajuta la
construirea unui suport politic pentru zonele protejate; usureaza accesul la fonduri nationale si
internationale; elimina branconajul, poluarea, periclitarea speciilor; favorizeaza colaborarile
neingradite.
Un bun rol in impactul turismului asupra mediului inconjurator il au si arhitectii. Arhitectul are o
contribuţie directă in relvarea procesului de amenajare turistică a teritoriului. El trebuie
săintervină într-o serie largă de activităţi, printre care se înscriu:
• construcţii pentru turişti, cuprinzând: cazarea şi asigurarea serviciilor necesare,dotări de
agrement şi sport, comerţ şi alimentaţie, unităţi bancare şi de sănătate, etc.;
• sistematizarea unor zone în teritoriu, ansambluri şi reţele cu caracter turistic;
• valorificarea cadrului natural şi a celui istoric;
• integrarea patrimoniului architectural existent în zone şi circuite turistice;
• conceperea şi amenajarea unor mijloace de transport: vagoane cuşete sau restaurant, nave,
autocare, rulote, telecabine, etc.;
• mobilier, decoraţii şi amenajări pentru crearea unei ambianţe adecvate, grafică pentru
informare, publicitate şi reclamă;
• cercetare şi prognoză în relaţie nemijlocită cu specialiştii şi cu forurile competente, pentru
stabilirea unor programme clare de amenajare şi reamenajare a teritoriului în spiritul unei
dezvoltări durabile a activităţii turistice. Toate aceste puncte nu pot firealizate însă doar de
specialiştii în arhitectură. Alături de ei, pentru a se realiza o amenajare durabilă a teritoriului
trebuie să-şi aducă contribuţia şi alţi specialişti: economişti, geografi, biologi şi nu în ultimul
rand, clasa politică şi maiales ecologiştii.

staiu n ea_ sem en ic

FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT=statiunea_semenic"
Statiunea turistica Semenic este situata in muntii cu acelasi nume. Muntii Semenicului
reprezinta cea mai importanta subunitate a Muntilor Banatului. Fac parte din grupa sudica a
Carpatilor Occidentali, culminand cu virful Piatra Goznei (1447 metri) si virful Semenic (1445
metri).
Complexul turistic se gaseste la peste 1400 m altitudine, intre virfurile Piatra Goznei si Semenic.
Cu toate acestea clima este blanda si usor suportabila, chiar si pentru copii mici. In timpul iernii
temperaturile se situeaza intre -25 grC pana la +6 grC, vara intre +10 grC si +25 grC.
4.1
4. Studiu de caz: Parcurile nationale

Parcurile nationale au ca obiectiv principal protectia naturii, fiind totodata deschise


activitatilor turistice organizate. Frecventarea turistica a ariilor protejate constituie in majoritatea
cazurilor o sursa potentiala de dificultati; presiunea turistica este insa mai intensa in situatia
ariilor protejate in cadrul carora turismul nu este deloc sau este prost gestionat, datorita lipsei de
implicare a administratorilor in directia atragerii vizitatorilor educati pentru natura si a
monitorizarii atente a activitatilor turistice, in general.
Consecintele utilizarii turistice asupra mediilor naturale protejate sunt multiple, insa adesea
insuficient cunoscute, datorita complexitatii lor; acestea reclama studii si analize
pluridisciplinare, colaborari nestanjenite de barierele lingvistice, diferentele de opinii in plan
stiintific, metodele si mijloacele utilizate de cercetatorii in domeniul stiintelor naturii, stiintelor
sociale, stiintelor economice si juridice.
Studiile pluridisciplinare asupra ecosistemelor biologice si asupra evolutiei acestora (rezistenta
sau degradare) in raport cu activitatile turistice permit identificarea celor mai fragile si valoroase
zone din punct de vedere stiintific. Ele trebuie sa constituie puncte de plecare in amenajarea
ariilor protejate, in delimitarea riguroasa a zonelor functionale, in elaborarea planurilor de
gestionare care vor include si caile de valorificare turistica diferentiata.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul si in
proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1) circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcatiunilor);
2) infrastructura de cazare (echipamente "grele" versus echipamente "lejere" de cazare)
3) prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)
4) alte perturbari

1. Degradarile datorate circulatiei sunt cele mai vizibile in peisaj; ele imbraca diferite aspecte,
functie de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar si de tipul de retea de circulatie si de
mijloacele de transport utilizate.
Principalele forme de degradare legate de circulatia in interiorul ariilor protejate si care ridica
probleme deosebite sub aspectul gestionarii acestora sunt datorate soselelor si traficului rutier
aferent. in Europa, un mare numar de parcuri nationale este traversat de sosele, unele dintre
acestea fiind foarte intens circulate; spre exemplu, aproape toate parcurile nationale din Franta,
Italia si chiar din Elvetia pot fi parcurse cu automobilul sau autobuzul. Aceste mijloace de
transport deranjeaza peisajul, atat prin tulburarea climatului de liniste specific habitatelor
naturale ale organismelor animale, cat si prin poluarea generata de gazele de esapament sau chiar
accidentarea unor specii faunistice.
Alte aspecte negative generate de circulatia rutiera rezida in:
- facilitarea accesului acelor vizitatori ale caror motivatii de frecventare a ariilor protejate
contravin principiilor de utilizare publica a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase,
parcarea masinilor in locuri improprii si chiar abandonarea deseurilor in perimetrele protejate).
- Utilizarea nisipului si mai ales a sarii pentru prevenirea derapajului in timpul iernii; sarea
imprastiata pe carosabil contamineaza solul ecosistemelor naturale, uneori deosebit de fragile,
perturband circuitul biogeochimic si periclitand astfel existenta biocenozelor;
- Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor si a apelor cu substante toxice; in
acest sens, este relevant accidentul produs pe o sosea cu trafic intens, care traverseaza Parcul
National Plitvice din Iugoslavia, unde, un camion care transporta hidrocarburi s-a rasturnat,
deversand incarcatura in apele unui lac.
- Activarea proceselor geomorfologice actuale si destabilizarea versantilor, ca urmare a
amenajarii cailor de comunicatie
Caile de comunicatie au fara indoiala un rol determinant in modificarea calitatii agrementului dar
si a supraincarcarii teritoriului ariilor protejate; o mare artera rutiera atrage inevitabil un turism
de masa, dar in acelasi timp, poate diminua ineditul si spectaculozitatea unui peisaj. in ultimul
timp, din ce in ce mai multi administratori constientizeaza acest fapt si actioneaza in consecinta;
in Parcul National Muntii Tatra, unele sosele au fost inchise circulatiei, autovehiculele
motorizate fiind inlocuite de cele cu tractiune animala; o alternativa la circulatia pe sosele cu
trafic intens in spatiile protejate o reprezinta inlocuirea acestora cu piste si poteci.

Comparativ cu caile rutiere, infrastructura reprezentata de piste si poteci corespunde intr-o


masura mult mai mare dezideratelor ariilor protejate; aceasta favorizeaza plimbarile la pas,
echitatia, schiatul, mersul cu bicicleta, skateboard-ul etc., escaladarile, excursiile stiintifice,
motiv pentru care, in special in cadrul parcurilor nationale, preponderenta acestora trebuie
incurajata. Parcurile europene sunt in general bine echipate din acest punct de vedere, pistele si
potecile fiind primele elemente de infrastructura turistica ce insotesc amenajarea refugiilor.
Daca aceste piste, poteci si trasee reprezinta mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului
parcurilor nationale, nu este mai putin adevarat faptul ca ele antreneaza unele perturbari si
degradari care, in anumite locuri pot pune probleme; trasarea acestora necesita masuri speciale in
raport cu eroziunea pe care o antreneaza utilizarea lor de catre vizitatorii adesea brutali cu natura
locurilor vizitate. Studiile stiintifice americane efectuate in parcurile nationale din Muntii
Stancosi au concluzionat faptul ca, atunci cand o poteca turistica este bine trasata si intretinuta,
impactul utilizarii turistice este minor; pe de alta parte, daca poteca a fost creata spontan, de
trecerea repetata a grupurilor de turisti prin locuri alese de acestia in scopul diminuarii efortului,
impactul asupra peisajului poate fi major. Legat de relatia poteci eroziune, Bettie Willard Scott-
William, membru al IUCN (1967) conchide: "drumul cel mai scurt este adesea o sursa de
eroziune".
Efectele frecventarii turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifesta si la
nivelul invelisului biotic. Studiile efectuate in Parcul National Grand Paradiso au aratat faptul ca,
datorita echipamentului greu, inaintarea alpinistilor pe poteci este lenta, astfel incat
comportamentul muflonilor nu este perturbat; dintre animale, pasarile sunt cele mai vulnerabile
la prezenta omului in peisaj; spre exemplu, cocosul de munte isi abandoneaza cuibul atunci cand
este deranjat; alte animale, ca de exemplu marmotele, sunt mai sociabile si se adapteaza bine
prezentei umane, ceea ce, in anumite parcuri (parcul Engadine), le transforma in veritabile
atractii turistice.
in fapt, in timp ce natura substratului vegetatia, panta, factorii climatici si traseul ales
conditioneaza calitatea unei poteci, la randul ei, utilizarea turistica depinde de mai multi factori:
frecventa, numarul turistilor, perioada in care se efectueaza activitatile turistice, tipologia
turistilor si a echipamentelor folosite, mijloacele de deplasare utilizate (schi, cal, bicicleta),
comportamentul vizitatorilor etc.
Studiile asupra raporturilor existente intre evolutia numarului de vizitatori ai unui spatiu dat si
numarul de poteci, demonstreaza cresterea corelativa a acestora cu intensitatea frecventarii
turistice. Aceste studii ar trebui sa constituie puncte de plecare obligatorii pentru o amenajare
coerenta, in spiritul respectului pentru natura si, in special, pentru teritoriile protejate care pot fi
puse in valoare cu ajutorul unor tehnici si materiale simple, de exemplu, ansambluri de pietre,
care protejeaza solurile si stabilizeaza versantii (intr-adevar costisitoare sub aspectul bugetului de
timp alocat amenajarilor).O astfel de amenajare se intalneste de exemplu in Parcul National
Muntii Tatra, unde accesul catre Lacul Negru (amonte de Morskie Oko) se realizeaza pe un
traseu pavat cu blocuri de piatra sau dale groase, bine asamblate, astfel incat inaintarea este
facila, chiar si pentru turistii fara incaltaminte corespunzatoare; eroziunea este minima, iar din
punct de vedere estetic, traseul se incadreaza foarte bine in peisaj. Trebuie precizat faptul ca,
amenajarea de trasee confortabile, adica pe pante ce nu depasesc 8 grade, pavate corespunzator,
canalizeaza fluxul turistic si distrage interesul vizitatorilor pentru abaterea catre siturile aflate sub
protectie.
in perioada hibernala, pistele si potecile pot fi utilizate ca partii pentru schi fond sau pentru sanii;
acest din urma mod de deplasare este specific mai ales tarilor scandinave. Impactul schiului sau
al saniilor asupra solurilor este nul, iar asupra vegetatiei este minim datorita amortizarii oferita
de stratul de zapada. Se poate vorbi deci, despre o activitate sportiva si recreativa
corespunzatoare pentru majoritatea parcurilor inzapezite. Nu acelasi lucru se poate spune despre
practicarea schiului pe partii special amenajate.
2. Impactul practicarii schiului pe piste special amenajate in parcurile nationale

Practicarea schiului pe partii special amenajate presupune crearea unei infrastructuri aferente
care afecteaza solul, vegetatia forestiera si lumea animala; pe culmile montane inalte, trebuie
efectuate lucrari de remodelare a suprafetei topografice si deschideri in cadrul padurilor, cu
largimi de 50 80 metri; amenajarea pistelor este insotita de lucrari destinate asigurarii masurilor
de securitate: taluzuri, refugii, panouri de protectie impotriva avalanselor etc.; atunci cand stratul
de zapada este subtire, talpa schiurilor distruge vegetatia subiacenta; acelasi impact negativ il
exercita actiunea senilelor buldozerelor care niveleaza traseul partiilor.

Impactul utilizarii ambarcatiunilor

Un mare numar de parcuri nationale poseda in perimetrul lor diferite suprafete acvatice: lacuri
glaciare, lacuri de baraj natural sau artificial, lagune, limanuri fluviatile, platforme litorale, rauri,
fluvii sau chiar torenti care pot permite accesul ambarcatiunilor. Mijloacele de transport acvatic
cu impact minor asupra ecosistemelor acvatice sunt:
- barcile cu vasle sau cele cu panze in scopuri utilitare sau pentru agrement;
- plutele de lemn, utilizate de exemplu, in Parcurile Nationale Pieniny (Polonia) si Durmitor
(Iugoslavia);
- canoele si caiac-canoele, ca mijloace de transport preferentiale pe rauri si fluvii;
Ambarcatiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a naturii, iar
efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule, cu conditia ca densitatea acestora sa nu
depaseasca anumite limite de suportabilitate, atat pentru mediul natural cat si pentru confortul
turistilor, situatie care poate aparea vara, la sfarsit de saptamana.
Un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice il exercita utilizarea ambarcatiunilor cu
motor; acesta se materializeaza prin:
- zgomotul puternic pe care il genereaza;
- perturbarile, uneori grave, la nivelul florei si faunei acvatice, datorate miscarilor elicei,
scurgerilor "normale" sau accidentale de benzina si uleiuri de motor;
- eroziunea malurilor datorata valurilor generate de deplasarea sistematica a ambarcatiunilor, asa
cum este cazul lacului Sabaudia, din Parcul National Circeo (Italia).
in parcurile nationale europene, desi transporturile intensive provoaca perturbari si degradari
asupra mediilor naturale, in realitate este dificila interzicerea utilizarii mijloacelor de transport, in
special a autoturismelor si chiar a reglementarilor prea stricte referitoare la acest aspect, atat timp
cat cererea este foarte mare, iar spatiul parcurilor are implicatii sociale. in acest context, pentru
evitarea supraincarcarii peisajului, ar fi de dorit ca:
- mijloacele de transport individuale sa fie inlocuite in cat mai mare masura cu mijloacele de
transport public;
- in cazuri exceptionale, utilizarea barcilor cu motor si infrastructura destinata practicarii
sporturilor de iarna sa fie diminuate sau chiar interzise

2. Degradari datorate infrastructurii de cazare


a) echipamente "grele"versus echipamente "usoare"
Numeroase parcuri nationale cuprind si astfel de dotari, mai ales in situatia localizarii in
proximitatea unor teritorii locuite; este cazul a numeroase arii protejate nord-americane sau din
Africa de Est unde, printre altele, se considera ca suprimarea posibilitatii de cazare in cadrul
parcurilor ar priva vizitatorii de spectacolul magnific pe care il ofera natura; mai mult, data fiind
suprafata intinsa pe care o ocupa acestea, exista parerea ca, fara a periclita echilibrul peisajului,
pot fi prevazute mici enclave, perfect amenajate si organizate, destinate primirii turistilor. Acest
tip de organizare a spatiilor de cazare este putin justificat in cazul parcurilor nationale din
Europa, ale caror dimensiuni sunt mult mai reduse (in medie, 39 000 ha, fata de 360 000 ha in
Africa si 426 000 ha in America de Nord), iar la periferia lor exista spatii locuite in cea mai mare
parte a anului. Desi este preferabil, nu intotdeauna este posibil ca intreaga infrastructura destinata
cazarii angajatilor, a cercetatorilor, constructiile in scopuri tehnice sau de agrement sa fie
amplasate in afara limitelor parcului; in acest sens, poate fi citat cazul Parcului National Tanap
din Slovacia care, chiar inainte de infiintarea sa, poseda mici statiuni termale si echipamente
destinate sporturilor de iarna. in aceste conditii, este necesara o monitorizare atenta a impactului
acestor amenajari, o preocupare permanenta pentru ca ele sa permita administratorilor ariei
protejate sa ofere un exemplu in materie de respect pentru mediu si pentru calitatea arhitecturala
traditionala, pentru sintagma "a realiza fara a degrada". in prezent, tarile europene dispun de
mijloace tehnice sofisticate, astfel incat impactul amenajarii structurilor de cazare sa fie
minimizat; acest aspect depinde evident de mijloacele financiare alocate, de vointa gestionarilor
ariei protejate si nu in ultimul rand, de bunavointa politica.

Structurile de cazare de talie mare si foarte mare, cu destinatii turistice, reprezinta sursa unor
numeroase perturbari; ele antreneaza un flux turistic intens, adesea distructiv si, prin urmare,
prezenta lor in perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisa.
Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri,
caravane si refugii.

Camping-ul organizat este adaptat in mod deosebit unui parc, datorita faptului ca permite un
contact strans cu natura, in conditiile in care nu depaseste anumite limite, fiind perfect controlat.
Terenurile de campare trebuie sa beneficieze de dotari diverse: toalete, bungalow-uri, mese
pentru picnic, prize electrice, restaurante, mini magazine. in conditiile in care densitatea de
primire nu este prea ridicata, iar monitorizarea este atent efectuata, acest tip de cazare se poate
integra perfect in cadrul mediilor naturale protejate, cu atat mai mult cu cat, este functional doar
cateva luni pe an.
Un aspect particular al camping-ului il reprezinta asa numitul "camping salbatic" sau itinerant,
respectiv mersul cu cortul in spate si camparea in locuri liber alese. in Europa, unde parcurile
nationale au suprafete prea mici, iar potentialii practicanti ai camping-ului salbatic sunt prea
numerosi, administratorii nu incurajeaza dezvoltarea unei astfel de practici, care ar expune natura
unor riscuri deosebit de grave: incendii, acumulari de deseuri, poluarea cursurilor de apa etc.
Camping-ul salbatic este deci in general interzis sau tolerat timp de o noapte pe culmile inalte ale
muntilor, desi adesea, protagonistii sai se afla la originea unor degradari, ca: recoltarea de lemn
pentru foc, dislocarea de roci pentru amenajarea de adaposturi, abandonarea de ambalaje sub
stanci sau pietre, deschiderea de spatii in interiorul tufarisurilor pentru a proteja mai bine
corturile etc.

Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat si integrat mediului natural. Printre
altele, ele ofera garantia securitatii utilizatorilor: adapost in caz de vreme rea, posibilitatea
radiocomunicatiei cu regiunile locuite, prezenta altor expeditionari, rezerve de hrana, atunci cand
sunt supravegheate. in cazul in care sunt accesibile de pe sosele ele pun problema
suprafrecventarii, insa prezinta si anumite avantaje: materialele necesare sunt usor de transportat,
evacuarea deseurilor este mai lesnicioasa, apele uzate pot fi tratate etc. Una dintre problemele
importante cu care se confrunta refugiile, cu precadere cele nesupravegheate, o constituie
insuficienta dotarilor sanitare.
CONCLUZII FINALE
Din cele mai vechi timpuri, societatea s-a confruntat cu problema aşezărilor umane, ca urmare a
cresterii explozive a populaţiei şi, în consecinta, a proliferarii marilor aglomeratii, necesitand în
permanenta noi remodelari urbane. Avand în vedere tendintele inregistrate în evoluţia
oraşelor, rolul lor în creşterea economica a zonelor, diversificarea functiilor şi, corespunzator, a
zonelor functionale, impactul asupra mediului, devine tot mai necesara dezvoltarea lor
controlata. În
acest context, urbanismului, ca stiinta a organizarii oraşelor, ii revine sarcina de a asigura
dezvoltarea armonioasa, echilibrata a localitatilor, gestiunea responsabila a resurselor
materiale
şi protectia mediului, imbunatatirea calitatii vietii oamenilor. In acelasi timp, localitatile urbane
contemporane reprezinta locul de desfasurare a unor extrem de variate activitati care, zonificate,
genereaza structura functionala a asezarii. Peste aceasta se suprapun relatiile care se desfasoara
în
viaţa sociala şi economica a locuitorilor, extrem de complexa şi care nu se inscrie de cele mai
multe
ori într-o schema logica dar care contribuie semnificativ la modificarea spatiului urban,
dezvoltarea
oraşului avand adeseori consecinte nefavorabile asupra spatiului şi mediului inconjurator, asupra
calitatii vietii oamenilor (consumul de spatiu, exploatarea fără restrictii a resurselor naturale, în
special a celor neregenerabile, problema deseurilor urbane, poluarea şi degradarea spatiilor verzi,
modificari în climat, influente asupra faunei, etc). O parte considerabila a acestor probleme poate
fi
solutionata prin elaborarea unor strategii de dezvoltare economica si sociala a comunitatii
avand
la baza principii durabile. In acelasi timp, sunt necesare actiuni concrete care sa permita in
acelasi
timp integrarea zonelor urbane in dinamica dezvoltarii regionale de ansamblu.
In procesul de dezvoltare a oraselor, ritmul accelerat al schimbarilor ce se produc in
contextul global, economic, politic si tehnologic, evolutia si degradarea spatiului urban,
multiplicarea numarului de concurenti pe piata ofertei urbane precum si necesitatea valorificarii
propriilor resurse locale in fata intensificarii concurentei constituie argumente in cadrul politicii
de
gestiune a zonelor urbane careia ii revine sarcina de a gasi solutii pentru toate aceste categorii de
probleme. Un demers important in acest sens il constituie stabilitarea unei conceptii strategice
pentru a face fata marilor provocari ale mediului turbulent, integrarea conceptului de calitate in
programele si serviciile oferite precum si diversificarea activitatilor economice si crearea de
mecanisme de adaptare flexibile la conditiile in permanenta schimbare. Totodata, prin elaborarea
unor planuri in care vor fi cuprinse obiectivele şi politicile de dezvoltare a infrastructurii şi
serviciilor publice, resursele dezvoltării economice, perspectiva dezvoltării zonelor rezidenţiale
şi
regulile de design urban aplicabile, strategia urbana – componenta a strategiei de dezvoltare
economico-sociala - va contribui la crearea unui mediu favorabil dezvoltarii activitatilor
economice si sociale si, pe aceasta baza, la cresterea calitatii vietii si a atractivitatii pentru
mediul
de afaceri si populatie constituind un suport in activitatea centrelor urbane permitandu-le astfel

acţioneze ca motoare ale creşterii economice si dezvoltarii teritoriale echilibrate.
In conditiile unor pieţe aflate într-o continuă şi rapidă schimbare, pentru a putea fi
competitive, comunităţile trebuie să-şi fundamenteze strategiile de dezvoltarea locală şi din
perspectiva marketingului acesta fiind un element indispensabil în cadrul strategiei urbane,
contribuind la stabilirea viziunii de ansamblu a acesteia, fapt ce conduce la atragerea de noi
companii naţionale sau internaţionale, consolidarea infrastructurii, dezvoltarea turismului,
diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor prin alegerea unor modalităţi adecvate de proiectare şi
organizare a oraşelor pentru satisfacerea nevoilor tuturor segmentelor interesate de dezvoltarea
urbană. Aceasta abordare este justificata de necesitatea elaborarii unor strategii care sa contribuie
la
cresterea atractivitatii prin crearea valorilor estetice, construirii unei infrastructuri de baza
compatibile cu mediul inconjurator, dezvoltarii serviciilor potrivit cerintelor utilizatorilor precum
si
echiparii cu dotari culturale atractive pentru locuitori dar si pentru vizitatori. Pe de alta parte,
functionalitatea urbana poate fi asigurata si printr-un proces de marketing bine dirijat care sa
includa mai multe faze de actiune, prin formularea de scopuri si strategii referitoare la stabilirea
relatiilor dintre mediul economic, social si institutional, a nivelului pietelor precum si a
raporturilor
dintre cerere si oferta. In acest fel, marketingul urban devine o caracteristică proeminentă a
strategiei de dezvoltare economică locală fiind utilizat pentru îndeplinirea mai multor obiective
economice si sociale dar si pentru crearea unei imagini pozitive pentru comunitate, atragerea de
companii, instituţii, turişti, forţă de muncă reprezentand un demers care permite cucerirea unor
piete
rentabile prin analiza nevoilor potentiale, propunandu-se pentru aceasta o oferta adecvata.
Un alt aspect important in dezvoltarea urbana il reprezinta cresterea fenomenului turistic pe
plan mondial, orasele devenind tot mai atractive iar preocuparile ce vizeaza dezvoltarea
infrastructurii specifice, a serviciilor, conservarea centrelor istorice se situeaza tot mai mult in
atentia municipalitatilor ceea ce contribuie pe de o parte, la afirmarea oraselor ca destinatii de
calatorie dar si la conturarea necesitatii de asigurare a unui echilibru intre aceste preocupari si
nevoile interne de realizare a unui mediu de viata corespunzator. In contextul cresterii
concurentei
pe plan mondial in ceea ce priveste sporirea numarului de vizitatori, orasele turistice sunt
confruntate cu o serie de probleme legate, pe de o parte, de asigurarea unor conditii optime de
viata
locuitorilor iar, pe de alta parte, de realizarea unui echilibru intre resursele naturale si mediul
construit, intre fluxurile de turisti si circulatia localnicilor, intre avantajele oferite de turism
pentru
comunitatile locale si impactul negativ pe care l-ar putea avea turismul asupra mediului in
conditiile
in care activitatea turistica nu ar fi planificata si dezvoltata in concordanta cu cerintele prezente
si
viitoare. In acest sens, un rol important revine autoritatilor locale de a asigura o politica unitara,
coerenta, un ansamblu de instrumente, metode si tehnici de gestiune a resurselor naturale si a
mediului construit care sa conduca la o mai buna valorificare a patrimoniului turistic si, pe
aceasta
baza, la cresterea competitivitatii oraselor turistice in context local si regional. In acelasi timp,
managementul calitatii destinatiilor urbane poate contribui la dezvoltarea sustinuta a oraselor
turistice si, pe aceasta baza, la cresterea satisfactiei turistilor precum si la asigurarea unor conditii
economice si sociale mai bune pentru comunitatile locale prin identificarea responsabilitatilor
autoritatilor locale legate de initierea unor masuri care sa contribuie la imbunatatirea calitatii
serviciilor turistice precum si integrarea acestei abordari in politica de dezvoltare a orasului, ale
prestatorilor de servicii turistice prin indeplinirea cerintelor legate de calitate si standarde,
initiative
individuale sau colective de crestere a notorietatii destinatiei turistice, ale comunitatilor locale
prin
participarea la intalniri si sondaje, atitudinea pozitiva fata de turisti precum si prin respectarea
regulilor stabilite de autoritatile locale in ceea ce priveste curatenia publica, reabilitarea
cladirilor,
calitatea mediului natural, utilizarea transportului public. Tododata, este necesara constientizarea
turistilor in ceea ce priveste respectarea traditiilor culturale ale comunitatii locale si intelegerea si
sustinerea eforturilor autoritatilor locale in ceea ce priveste atenuarea impactului turismului
asupra
mediului natural si istoric. Astfel, cumulate, toate aceste actiuni vor conduce la cresterea
calitatii
mediului urban si, pe aceasta baza, la cresterea competitivitatii oraselor turistice pe plan
international.
Asa cum s-a aratat, multe dintre orase detin un important potential turistic, fapt ce se
reflecta in mod direct in dezvoltarea functiei turistice la nivel urban. Astfel, turismul contribuie
la
cresterea atractivitatii oraselor prin politica de amenajare dar totodata, evolutia oraselor,
extinderea
lor, contribuie in mod hotarator la amplificarea calatoriilor turistice, destinatiile urbane devenind
tot
mai atractive pe masura ce fenomenul turistic capata amploare. Adaptat particularitatilor
fenomenului turistic, procesul de planificare urbana presupune conturarea unui nou concept,
acela
al urbanismului turistic, in masura sa solutioneze aspecte legate de amenajarea spatiului urban
potrivit exigentelor vizitatorilor dar si ale locuitorilor. Astfel, conceptul de urbanism turistic
reprezinta un ansamblu de principii si metode de amenajare a spatiului urban avand drept
obiectiv
general dezvoltarea turismului si afirmarea acestuia ca factor de crestere a competitivitatii
oraselor turistice, una dintre trasaturile sale fundamentale reprezentand-o crearea unei imagini
favorabile a orasului atat in randul vizitatorilor, cat si in randul localnicilor si comunitatilor
locale in
ansamblul lor. Pe de alta parte, imaginea unui oras turistic cuprinde nu doar elemente legate de
potentialul natural si antropic ci este compusa din numerosi alti factori legati de stabilitatea
economica, serviciile publice, infrastructura, nivelul de trai al locuitorilor, etc., care, impreuna,
contribuie la afirmarea identitatii destinatiei urbane. In esenta, obiectivele fundamentale ale
strategiei dezvoltarii urbanismului turistic se refera la modernizarea asezarilor umane si
cresterea
calitatii vietii, intelegand prin aceasta dezvoltarea infrastructurii de baza, imbunatatirea
conditiilor
de locuit, protejarea mediului, politica autorităţilor locale fiind axata pe conservarea şi utilizarea
echilibrata a resurselor în scopul asigurarii unor conditii optime de viata locuitorilor precum si
satisfactii tuturor categoriilor de vizitatori.
Pentru ca o asezare umana sa indeplineasca o functie turistica in sensul complex al
termenului, acesta trebuie sa beneficieze de o serie de transformari, de amenajari atat sub
aspectul
infrastructurii specifice cat si al conditiilor naturale (amenajarea peisajului, proiectarea si
modernizarea echipamentelor de cazare, alimentatie si transport, dezvoltarea animatiei,
conservarea
si reabilitarea centrelor istorice) asigurand o dezvoltare echilibrata tinand cont de promovarea
unor
relatii echitabile şi armonioase între necesitatile sociale, activitatea economică şi protejarea
mediului.
Un alt factor decisiv in cresterea competitivitatii oraselor turistice il constituie
amenajarea si conservarea centrelor istorice, acestea indeplinind pe langa functia comerciala,
cultural-educativa, de locuire si cea turistica. Are loc astfel o intrepatrundere a fluxurilor de
turisti
cu populatia rezidenta fapt care genereaza preocupari din partea autoritatilor locale de integrare
a
activitatilor turistice cu realitatea cotidiana asigurand astfel crearea unei atitudini pozitive din
partea locuitorilor fata de vizitatori si comportamentul acestora. In esenta, solutiile de
amenajare a
centrelor istorice trebuie să vizeze afirmarea interesului cultural naţional prin corelarea
politicilor
şi strategiilor naţionale si locale referitoare la protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului
construit in concordanta cu exigentele dezvoltarii durabile, eforturile autorităţilor publice
centrale si
locale fiind insotite de cele ale agentilor economici, organismelor non-guvernamentale si nu in
ultimul rand ale locuitorilor centrelor urbane, principalii beneficiari ai efectelor economice si
sociale pozitive pe care politica de afirmare si pastrare a identitatii culturale si istorice a oraselor
o
genereaza.
CONCLUZIA care se desprinde: turistii trebuie sa fie mult mai responsabili si, in acelasi timp,
mai grijulii cu mediul natural montan, luand cu ei ambalajele lasate la voia intamplarii sau cel
putin sa le arunce la cosurile special amenajate. Trebuie remarcata si buna colaborare cu
personalul Parcului Natural Bucegi, precum si cu cel al cabanei "Padina". Prin urmare, ori de
cate ori vei mai pleca pe munte, nu uita de urarea membrilor "E.S.T.": "Sa gasesti si sa lasi
potecile curate!"

S-ar putea să vă placă și