DREPTUL MEDIULUI

Lector univ. dr. Dornean-Păunescu Raluca-Laura

1. Noțiunea de mediu. Noţiunea de protecție a mediului. Elementele noţiunii de

protecţie a mediului: ocrotirea, conservarea şi dezvoltarea (ameliorarea) mediului.
(Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului)
Mediul este o noțiune care se referă la totalitatea condițiilor naturale de pe
Pământ sau dintr-o regiune a sa, în care evoluează ființele sau lucrurile. Dintre aceste
condiții fac parte atmosfera, temperatura, lumina, relieful, apa, solul etc., precum și
celelalte ființe vii și lucruri.
Protecția mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor
care au ca scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu,
ca și reducerea sau eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător
și a surselor de poluare.
Ocrotirea mediului consta in legi si masuri impuse de stat sau alte institutii pt
scoaterea unor locuri, peisaje, elemente rare de sub orice fel de utilizare economica
(despaduriri, desecare, vanatoare, extinderrea terenurilor agricole , etc)
Conservarea mediului consta in masurile pentru mentinerea si resturarea
mediului.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor
de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui
echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului
natural.

2. Dezvoltarea durabilă. Funcţiile dreptului mediului.

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor
de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui
echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului
natural.
Functiile dreptului mediului sunt:
1. Functia de organizare si institutionalizare a actiunii sociale in favoarea
protectiei si ameliorarii mediului.
Cu ajutorul normelor de drept se creeaza si perfectioneaza in permanenta structurile
organizatorice necesare gestionarii si administrarii problemelor protectiei si dezvoltarii
mediului ambiant, coordonarii actiunilor desfasurate la diferite niveluri si in diverse
planuri pentru indeplinirea acestui obiectiv vital al contemporaneitatii.
2. Functia de promovare a obiectivelor dezvoltarii durabile.
Se exprima prin stimularea unui tip superior de dezvoltare care corespunde necesitatilor
prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale
lor'.
3. Functia de protectie, conservare si ameliorarea mediului tine de insasi natura
si esenta acestei ramuri de drept.
Prin lege sunt prevazute o serie de dispozitii si norme tehnice prin a caror respectare se
asigura prevenirea poluarii oricarui factor de mediu, combaterea poluarii, precum si
inlaturarea efectelor negative pe care le pot produce produsele si substantele chimice.
4. Functia de promovare a cooperarii in domeniul protectiei mediului.
Dreptul reprezinta un important factor al cooperarii dintre state, in vederea armonizarii si
coordonarii activitatilor nationale cu cele pe plan regional si international pentru
adoptarea si implementarea unor masuri corespunzatoare potrivit specificului geografic
al fiecarui stat.

3. Izvoarele dreptului mediului. Principiile dreptului mediului. Dreptul mediului în

sistemul de drept.
Izvoarele:
1.Legea in sens larg, termenul de lege cuprinde orice regula juridica scrisa, indiferent
de titlul dat actului legislativ: constitutie, cod, lege, ordonanta, regulamente, hotarari ale
guvernului etc.
2. Cutuma
3.Uzurile internationale
4. Mijloace auxiliare: jurisprudenta, doctrina si dreptul comparat
5.Conflictele de legi
6.Dreptul comunitar
PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI sunt reguli esentiale de maxima
generalitate care stau la baza acestei ramuri de drept.
se clasifica in:
I. a) principii interne:- de baza;
- decizionale.

b) principii internationale sau externe.

- de baza;
- specifice cu caracter restrans.

II. a) principii expres prevazute de lege;

b) principii doctrinare.

III. a) principii de baza;

b) principii decizionale.

IV.a) principii traditionale;

b) principii noi.

V.a) principii generale;

b)principii speciale.
Evoluţiile sociale, economice, politice şi legislative din ultimele decenii, dinamica
dreptului şi tendinţa ce se manifestă în sfera dreptului şi anume aceea de conturare a
unor noi ramuri de drept, distincte, au determinat recunoaşterea dreptului mediului ca
ramură de drept autonomă în sistemul de drept.
Pentru desemnarea acestei ramuri de drept se folosesc diferite denumiri: „dreptul
mediului înconjurător”, „dreptul protecţiei naturii şi mediului”, „dreptul ecologic”, „dreptul
ambiental”, „dreptul mediului”, etc.
Dreptul mediului poate fi definit ca fiind ramura de drept distinctă din sistemul de
drept românesc, formată din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile
dintre persoane stabilite în legătură cu protecţia şi dezvoltarea mediului.

4. Principiul conservării. Principiul ameliorării calităţii mediului

Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor, este prevăzut expres în
art.3 lit.c , din Legea mediului.
Conservarea presupune menţinerea unui nivel durabil al resurselor ecologice, atât al
celor regenerabile, cât şi al celor neregenerabile. Conservarea biodiversităţii şi
ecosistemelor presupune protecţia ecosistemelor, conservarea biodiversităţii, precum şi
utilizarea şi gospodărirea durabilă a resurselor naturale ale mediului.
Principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea unor
tehnici corespunzătoare pentru acele activitati care pot produce poluări semnificative, şi
care vizează necesitatea luării unor măsuri corespunzătoare în scopul prevenirii, al
controlului dar şi a reducerii efectelor negative ce ar putea fi produse prin activităţi
deosebit de poluante.

5. Principiul prevenirii. Principiul precauţiei. Principiul poluatorul plăteşte.

Principiul prevenirii poluării, consacrat de art.3 lit.b din lege, porneşte de la faptul
că prevenirea riscurilor şi pagubelor ecologice, implică costuri mai reduse decât
remedierea calităţii factorilor de mediu afectaţi prin poluare. Acest principiu presupune
atât activităţi de prevenirea producerii poluării sau degradării mediului, cât şi activităţi de
limitare sau eliminare a efectelor dăunătoare ale poluării, însoţite de stabilirea
responsabilităţilor şi sancţiunilor ce se impun.
Principiul precauţiei în luarea deciziilor de către autorităţile cu atribuţii în protecţia
mediului, consacrat prin art.3 lit.a din Legea privind protecţia mediului.
Precauţia reclamă ca toate drepturile de protecţie şi conservare a mediului să fie
rezultate chiar dacă nu se prefigurează nici o pagubă. Precauţia, ca măsură de
prudenţă trebuie să caracterizeze luarea oricăror decizii în domeniul protecţiei mediului
în scopul excluderii oricăror riscuri de poluare.
Principiul “poluatorul plăteşte” a fost consacrat de legislaţia noastră, pentru prima
dată, prin Legea nr.137/1995 în art.3 lit.d.
În sens larg, principiul “poluatorul plăteşte” presupune obligarea poluatorului la
imputarea costului social al poluării provocate, care să acopere toate efectele negative
produse asupra persoanelor şi bunurilor acestora, asupra mediului, în ansamblul său.
În sens restrâns, acest principiu presupune obligarea poluatorilor de a suporta costul
măsurilor de depoluare, sub formă de taxe şi investiţii depoluante.

6. Dreptul omului la un mediu sănătos. Consacrarea dreptului la un mediu

sănătos în dreptul internaţional/european/românesc.
Dreptul la un mediu sanatos:statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un
mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul
înconjurător.
Unul din drepturile nou-introduse în Constituţie prin Legea de revizuire nr.
429/2003 este şi dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic. Conceptul juridic de
protecţie a mediului nu este o noutate pentru legea fundamentală a României căci textul
din 1991 al Constituţiei făcea referire în Titlul IV la obligaţia statului de a asigura
„refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic”,
tot aşa cum în Titlul II, art. 41 alin. (6) includea în cadrul dreptului de proprietate şi
obligaţia oricărui titular al acestui drept de a respecta sarcinile privind protecţia mediului.
Consacrarea dreptului la un mediu sănătos în legislațiile diferitelor state
europene – aspecte de drept comparat
La nivelul Uniunii Europene, dreptul la un mediu sănătos este reglementat în mod
indirect, prin regulamente și directive care privesc protecția mediului, dar și prin articolul
11 al Tratatului de Funcționare al UE care consacră principiul integrării, dispunând că:
„cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și punerea în aplicare a
politicilor și acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile.”

7. Garanţiile dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic

Garantii generale

Teoria generala a dreptului constitutional identifica doua tipuri de garantii pentru

drepturile si libertatile fundamentale, cu caracter complementar: garantii de fond si
garantii procedurale.
Din prima categorie fac parte, de exemplu, caracterul exceptional si conditionat
al masurilor de restrangere a exercitiului unui asemenea drept (art. 53 din Constitutie),
interdictia categorica a suprimarii sale [art. 152 alin. (2) din legea fundamentala],
inscrierea sa in randurile domeniilor care nu pot forma obiectul revizuirii Constitutiei.
O importanta deosebita o reprezinta, in acest context, garantiile institutionalizate,
precum: controlul constitutionalitatii legilor (prealabil si preventiv ori ulterior si
sanctionator, deosebit de insemnata ramanand in acest sens procedura exceptiei de
neconstitutionalitate), controlul exercitat asupra activitatii administrative (care poate fi un
control politic, administrativ, sub forma procedurii de consiliere, controlul politic,
administrativ, sub forma procedurii de conciliere, controlul jurisdictional si angajarea
raspunderii administrative).

Garantii speciale
Realizarea dreptului la un mediu sanatos este asigurata, mai ales din perspectiva
procedurala, prin recunoasterea unor drepturi-garantii, care cunosc in prezent o larga
consacrare la nivelul reglementarilor nationale, internationale si comunitare. Desigur,
intre cele doua dimensiuni de existenta si de realizare ale dreptului la mediu – cea
materiala si cea procedurala – nu se manifesta o linie de demarcatie clara si precisa, ci,
dimpotriva, o interdependenta conceptuala si executionala, in consens cu unicitatea
obiectivului urmarit.
Astfel, aceasta realitate a fost exprimata deja de Conventia de la Aarhus care
stipuleaza ca „cetatenii trebuie sa aiba acces la informatie, sa fie indreptatiti de a
participa la luarea deciziei si sa poata avea acces la justitie in probleme de mediu”,
pentru „a fi in masura sa valorifice dreptul lor de a trai intr-un mediu sanatos si de a
indeplini indatorirea concomitenta si corelativa de a proteja si de a ameliora mediul in
interesul generatiilor prezente si viitoare”. (Preambul).

8. Autorități publice și organizații naționale implicate în protecția mediului.

Instituții și organizații internaționale implicate în protecția mediului
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie publică cu personalitate
juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru
implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu
personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat.
Garda Naţionala de Mediu
Organizatii internationale:
-Organizaţia Naţiunilor Unite – ONU(Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu)
-Uniunea Europeană
-Agenţia Europeană de Mediu

9. Actele tehnico-juridice în domeniul protecție mediului: avizul de mediu; acordul

de mediu;
Avizul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru
protecția mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în
planul sau programul supus adoptării, conform prevederilor art.2 din OUG nr. 195/2005
privind protecția mediului aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările si
completările ulterioare.
Avizul de Mediu trebuie obținut în situația elaborării planurilor urbanistice
solicitate în certificatul de urbanism: PUD, PUZ si PUG (Planul Urbanistic de Detaliu,
Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic General) și atestă faptul că proiectul propus
este în acord cu legislația de mediu în vigoare.
Nerespectarea restricțiilor sau interdicțiilor stabilite pentru protecția apei și a
atmosferei, prevăzute de actele normative în vigoare se sancționează cu amendă între
50.000 lei și 100.000 de lei sau închisoare de la 6 luni la 3 ani.
10. Autorizația de mediu.
Acordul de mediu este un act administrativ emis de catre una dintre agentiile
competente pentru protectia mediului (si pe care le enumeram mai jos) prin care se
stabilesc conditiile si masurile necesare prevenirii si reducerii impactului negativ asupra
mediului, in ceea ce priveste dezvoltarea anumitor proiecte.
Acordul de mediu este unul dintre documentele care sta la baza obtinerii
autorizatiei de construire.
Legea spune ca executarea lucrarilor de constructii sau a altor instalatii ori
lucrari, alte interventii asupra cadrului natural si peisajului, inclusiv cele care implica
exploatarea resurselor minerale, impun obtinerea Acordului de mediu.

10. Autorizația de mediu.

Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă
pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de
funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune conform prevederilor
art.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind Protecţia Mediului
aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
Când se solicită autorizaţia de mediu ?

Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu sunt obligatorii atât pentru desfăşurarea

activităţilor existente, cât şi pentru începerea activităţilor noi, conform prevederilor art.5
din Ordinul nr.1798/2007 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru aprobarea
Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu. Solicitarea unei autorizaţii de mediu se
face cu minimum 45 de zile înainte de expirarea unei autorizaţii de mediu existente.

11. Răspunderea juridică în dreptul mediului. Răspunderea civilă

În dreptul românesc, răspunderea pentru faptele care aduc prejudicii mediului își
are sediul în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului,
în O.U.G. nr. 68/2007 prin care a fost transpusă Directiva 2004/35/CE și în Directiva
2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal transpusă în
legislația românească prin Legea nr. 101/2001 și publicată în Monitorul Oficial nr. 449
din 28 iunie 2011.
Răspunderea juridică ca formă a răspunderii sociale este o categorie juridică
specifică tuturor ramurilor de drept, ce sugerează ideea de sancțiune juridică întrucât
intervine în cazul încălcării prevederilor legale și are ca efect aplicarea de sancțiuni
legale. În funcție de specificul normei juridice încălcate, răspunderea juridică îmbracă o
serie de forme concrete, cum ar fi: răspunderea civilă, cea represivă (contravențională
și penală), răspunderea disciplinară.
Legea nr. 137/1995, republicată, stabilește în art. 82 doar trei forme
fundamentale ale răspunderii juridice care intervine ca urmare a încălcării prevederilor
sale, respectiv: răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Răspunderea civilă: Având în vedere faptul că la stabilirea regimului răspunderii
pentru prejudicii cauzate mediului s-a pornit de la răspunderea civilă delictuală,
urmează să facem câteva precizări: Problema fundamentului răspunderii civile a fost şi
este încă mult discutată în doctrină deoarece raporturile de drept civil sunt marcate de o
adevărată tansformare mai ales în zona de răspunderii civile delictuale datorită
numeroaselor provocări determinate de temeiului acesteia. 93 Răspunderea civilă
delictuală. este o formă a răspunderii civile şi este reglementată în Codul civil, Cartea a
III-a, Titlul III, Cap.V - Despre delicte şi cvasi-delicte.
În doctrină este general acceptat faptul că prevederile din Codul civil mai sus
menţionate stabilesc elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, şi anume:
• faptă cauzatoare de prejudicii;
• existenţa unui prejudiciu (care poate fi material sau moral);
• legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu;
• vinovăţia persoanei responsabile de producerea faptei.
Literatura de specialitate este cea care, în funcţie de criteriul fundamentului său,
clasifică răspunderea civilă delictuală în subiectivă, obiectivă, şi mixtă.
Astfel, răspunderea civilă delictuală subiectivă este aceea care se întemeiază pe
ideea de culpă (greşeală sau vinovăţie) culpa fiind în acest caz condiţia răspunderii
civile. În schimb, răspunderea civilă delictuală obiectivă există ca excepţie de la
principiul culpei - fundament al răspunderii civile delictuale - când angajarea ei se
explică pe un temei obiectiv.
12. Răspunderea juridică în dreptul mediului. Răspunderea contravențională
Rãspunderea contravenţionalã reprezintã acea formã a rãspunderii juridice care
constã înaplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încãlcarea
dispoziţiilor legale care prevãd şi sancţioneazã contravenţiile.Se recurge adesea la
rãspunderea contravenţionalã
pentru prevenirea sau combaterea nerespectãrii prescripţiilor legale în materie.Aceastã
formã de rãspundere prezintã avantaje în sensul cã procedura de constatare şi aplicare
a sancţiunilor contravenţionale este mult mai rapidã în raport cu celelalte proceduri
judiciare iar mãsurile impuse sunt executorii,permiţând o intervenţie urgentã.
Elementul esenţial al acestei rãspunderi îl reprezintã contravenţia.
Din punct de vedere legal (art.1,OG nr.2/2001), contravenţia desemneazã acea faptã
sãvârşitã cu vinovãţie, care prezintã un pericol social mai redus decât infracţiunea şi
care este prevãzutã şi sancţionatã ca atare prin
acte normative.Este vorba despre incãlcarea reglementãrilor juridice vizând protecţia
mediului cu vinovãţie, fiind exclusã rãspunderea fãrã culpã.
Prima categorie de contraventii (art.96, pct.1 din OUG nr.195/2005), sanctionate
cu amenzi cu cuantum mai redus (de la 3000 la 6000 lei pentru persoanele fizice si de
la 25000 la 50000 lei pentru persoane juridice).Proprietarii si detinatorii de terenuri care
nu-si respecta obligatia de intretinere si extindere a parcelelor si aliniamentelor de
protectie, spatiilor verzi , gardurilor
vii pentru protectia atmosferei fonica si eoliana comit contraventii din aceasta
categorie.
A doua categorie contraventii ,sanctionate cu amenda de la 5000 la 10000 lei
pentru persoane fizice si de la 30000 la 60000 lei pentru persoanele juridice priveste
nerespectarea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiilor privind:obtinerea
acordului de import/export si a autoritatilor privind organismele modificate genetic ;
utilizarea informatiilor corecte pentru elaborarea evaluarilor de mediu si impactului
asupra mediului , a bilanturilor de mediu si a raporturilor de amplasament ; neutralizarea
ingrasamintelor chimice si produselor de protectie a
plantelor in zonele in care sunt instituite masuri speciale de protectie.
A treia categorie de contraventii , sanctionate cu amenda de la 7500 la 15000 lei
pentru
persoane fizice si de la 50000 la 100000 lei pentru persoane juridice, vizeaza incalcarea
prevederilor legale privind respectarea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiilor
referitoare la segmente ca:
– Respectarea prevederilor autorizatiei de mediu
– Obtinerea acordului structurii de administrare a ariei naturale protejate
– Diminuarea , modificarea sau incetarea activitatilogeneratoare de poluare
– Imbunatatirea performantelor tehnologice in scopul reducerii emisiilor
– Etc.

13. Răspunderea juridică în dreptul mediului. Răspunderea penală de dreptul

mediului

Răspunderea penală în dreptul mediului

1.
Consideraţii generale
Din categoria instrumentelor juridice de protecţie şi conservare a mediului,
mijloacele de drept penal sunt cele mai severe.
Răspunderea penală, alături de celelalte forme ale răspunderii juridice
specificedreptului mediului este un mijloc represiv important pentru protecţia şi
dezvoltarea mediului.
Prin implicarea legii penale în protecţia mediului, se urmăreşte realizarea în
primul rând a uneia din funcţiile sale fundamentale, respectiv funcţia preventivă
(prevenţia generală şi prevenţia specială).
Comportamentele inconvenabile din punct de vedere social-economic sunt
reglementate şi incriminate atât prin norme de incriminare-cadru cât şi prin norme de
incriminare speciale.
Capitolul V din Partea specială a proiectului de Cod penal român, se intitulează
„Crimeşi delicte contra mediului înconjurător.” Astfel, art.369 este în legătură cu
încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei, art.370-373 cuprinde dispoziţii privind
încălcarea regulilor privind protecţia apei; art.374-376 cuprinde dispoziţii privind
protecţia fondului piscicol şi a vânatului, precum şi protecţia fondului forestier; art.37 se
referă la poluarea fonică, iar art.378 la poluare accidentală.

Răspunderea penală pentru încălcarea legislaţiei mediului, se înscrie în cadrul

răspunderilor infracţionale, specificul angajării ei în domeniul protecţiei mediului fiind
determinat de natura obiectului ocrotit de lege, respectiv factorii de mediu, a căror
atingere este adusă prin infracţiunea săvârşită.
Infractiunea ecologica, poate fi definita ca fiind fapta socialmente periculoasa,
savarsita cu vinovatie, ce reprezinta o amenintare a intereselor societatii in domeniul
protectiei mediului, a vietii si sanatatii oamenilor. Infractiunea ecologica este acea fapta
periculoasa ce consta in poluarea mediului (natural sau artificial), perturbarea activitatii
de prevenire, reduceresau inlaturare a poluarii, de natura sa puna in pericol sanatatea
oamenilor, animalelor si plantelor sau sa produca mari pagube economiei nationale.

14. Protecția juridică a apelor și a sistemelor acvatice. (Legea apelor nr. 107/1996)
Apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element
indispensabil pentru viața și pentru societate, materie prima pentru activități productive,
sursă de energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului
ecologic.
Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoașterea, protecția, punerea
în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general.

15. Protecția juridică a atmosferei (Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului
ınconjurător)

16. Protecția juridică a solului și subsolului și a mediului creat de om.

17. Protecția juridică a fondului forestier, animalelor sălbatice și a florei spontane.

(Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic)
18. Protecția juridică a ariilor protejate și a biosferei Delta Dunării (Legea nr.
82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării)

19. Regimul juridic al utilizării energiei nucleare. (Legea nr. 111/1996 privind
desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților
nucleare)

20. Regimul juridic al deșeurilor (Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 privind

regimul deşeurilor)