PRELEGEREA I

INTRODUCERE. DEFINIȚIA, OBIECTUL, ÎMPĂRȚIREA PATROLOGIEI. PĂRINȚI, SCRIITORI ȘI

ÎNVĂȚĂTORI BISERICEȘTI. ISTORICUL PATROLOGIEI

1. Definiția
 Este o disciplină a teologiei creștine, care se ocupă cu studuiul sistematic la vieții
operelor și învățăturii Sfinților Părinți și scriitorilor bisericești din primele 8 veacuri.
 Patrologie = etimologia cuvintelor patir = părinte și logos = cuvânt.
 Patrologia îi cuprinde mai ales pe toți martorii învățăturii ortodoxe din primele 8
veacuri, tratându-i unitar
 Este istoria literaturii vechi creștine sau istoria vechii literaturi bisericești. Prima
denumire este folosită mai mult de către protestanți și independenți, iar cea de-a
doua e folosită mai mult de catolici. Ortodoxia folosește denumirea de Patrologie,
dar nu le exclude nici pe celelalte.
 Patrologia este prin definiție, studiul Sfintei Tradiții
2. Părinți, scriitori și învățători bisericești
a. Sfinții Părinți
 Sunt persoane care prin viața lor au meritat și au primit de la Biserică
titlul de Sfânt Părinte al ei.
 Pentru a numi pe cineva Sfânt Părinte trebuie să avem dovada că
Biserica i-a acordat în mod expres acest titlu. Organul prin care vorbește
Biserica este Sfântul Sinod Ecumenic.
 Avem sfinți părinți doar până în secolul al 8 – lea
 În primele veacuri, comunitatea creștină numea Părinte pe episcopul și
învățătorul ei. În sec. Al II –lea, cuvântul Părinte era dat apărătorilor
credinței împotriva ereticilor.
 Titlul de Sfânt Părinte, l-a acordat Biserica numai acelor scriitori care au
dat dovadă că învățătura pe care o propovăduiesc, o au primită prin
inspirația Duhului Sfânt, pe Care l-a promis Domnul Apostolilor.
 Sfinții Părinți au fost aleși dintre episcopi și mai rar dintre preoți ( Sf.
Ioan Damaschin) și în mod excepțional dintre diaconi ( Sf. Efrem Sirul)
 Condițiile pentru ca un scriitor să primească titlul de Sfânt Părinte sunt:
doctrina ortodoxă sa fie în conformitate cu doctrina Bisericii, sfințenia
vieții, aprobarea bisericii, vechimea
 Șirul Sfinților Părinți se încheie cu Sfântul Ioan Damaschin ( 749)
b. Doctorii Bisericii
 Pe lângă condițiile de mai sus se mai adaugă știința înaltă
 Se gasește la catolici
 A fost întrebuințată pentru prima dată de papa Bonifaciu al VIII-lea, fiind
declarați doctori ai Bisericii Sf. Ambrozie, Fer. Ieronim, Sf. Grigorie cel
Mare
c. Scriitorii bisericești
 Cei care au propovăduit și învățături străine Bisericii sau contrare ei
  Titlul de scriitor bisericesc se acordă chiar și ereticilor sau eterodocșilor,
dacă ei au dezvoltat o activitate teologică ( Tertulian, Clement
Alexandrinul, Origen...)
d. Scriitori creștini : autori creștini, profani dau eretici, cuprinși în perioada studiată
de Patrologie ale căror opere prezintă o oarecare importanță din punct de
vedere creștin
e. Învățători bisericești – cei care învățau în școli teologice cuvântul lui Dumnezeu
3. Scopul și importanța:
 Cunoașterea Sfintei Tradiții
 Formarea exegetică
 Formarea predicatorului
 Tipul ideal de om al Bisericii
4. Limba literaturii patristice:
 Dialectul comun, prin traducerea celor șaptezeci ( Septuaginta) a pus în legătură
lumea păgâna cu cea a Vechiului Tesament.
 Dialectul comun era limba universală a Imperiului Roman. Aceasta este limba în
care scriu autorii Noului Testament
 Până în sec. Al IV-lea, limba greacă ( dialectul comun), este și limba scriitorilor
din Apus.
 Cele mai vechi documente în latină sunt Actele martirilor Scilitani, pe la 180 în
Africa.
 Adevăratul creator al limbii latine este Tertulian
5. Perioada de timp studiată de patrologie:
 Mjortitatea patrologilor, sunt de acord că Patrologia se ocupă cu studiul
primelor 8 secole.
 Pentru Occident reperul este moartea Papei Grigorie cel Mare ( 604), sau cea a
lui Isidor de Sevilia ( 636)
6. Periodizarea Patrologiei:
a. Perioada 1 :
 Perioada : 90/100 – 300 / 313 ( Edictul de la Milan)/ 325 –
primul Sinod Ecumenic
 În această perioadă activează Părinții Apostolici ( Sf. Clement
Alexandrinul, Sf. Ignatie Teoforul, Sf. Policapr al Smyrnei,
Papias), apologeți și polemiști ( apologeți de limbă greacă:
Quadtratus, Aristide, Ariston de Pella, Sf. Justin Martirul,
Miltiade, Apolinarie, Meliton de Sardes, Tațian Asirianul,
Atenagora, Teofil al Antiohiei, Hermias; apologeți de limbă
latină: Tertulian și Minucius Felix ; plolemiști: Hegesip, Sf.
Irineu de Lyon și Hipolit; scriitori latini: Sf. Ciprian, Novațian,
Arnobiu, Lactanțiu; scriitori alexandrini: Origen, Panten,
Clement Alexandrinul, Dionisiei al Alexandriei, Sf. Grigorie
Taumaturgul și Sf. Metodiu de Olimp.
b. Perioada a II-a:
 Începe la 313 și tine până la jumătatea sec. Al VI – lea
 Este ce mai scurtă perioadă. În aceasta apar cei mai cunoscuți
Sf. Părinți, s-au discutat și s-au luat hotarâri în legatură cu
învățătura despre Sf. Treime, precum și în probleme de
 sorginte mariologică și amtropologică, sau în legătură cu
problematica harului.
c. Perioada a III – a :
 Începe la unul din anii de sfârșit ai perioadei al II –a și ține pt
Răsărit, până la anul 749, data morții, Sf. Ioan Damaschin,
sau 843, Duminica Ortodoxiei, ori 787, anul celui de-al VII –
lea Sinod Ecumenic, iar pentru Apus, până la 6363, anul
morții lui Isidor de Sevilla.
 Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Maxim Mărturisitorul sunt cei care
sistematizează învățătura creștină, bazați pe marii Sf. Părinți
ai Bisericii anteriori lor și pe baza hotărârilor Sinoadelor
Ecumenice.
7. Istoricul Patrologiei:
 Primul care s-a ocupat de acest gen de studiu a fost Eusebiu de
Cezareea( părintele istoriei bisericești sau Herodotul creștin).
 Îm lucrarea sa Istoria Bisericească amintește de scriitori anteriori lui și de
operele lor
 Primul istoric al vechii literaturi bisericești sau a Patrologiei poate fi socotit Fer.
Ieronim, care a întocmit de la Betleem, în anul 392, o operă intitulată De Viris
Iullustribus ( Despre bărbați iluștri)
 În Răsărit, bazele Patrologiei ca știință le pune Sf. Fotie cel Mare, patriarhul
Constantinopolului ( 891), după închierea epocii patristrice ( 858) prin lucrarea
sa Bibliotheca sau Cartea miilor de cărți.
 CLEMENT ALEXANDRINUL

1. Viața
 Titus Flaviu Clement s-a născut pe la anul 150, în Atena
 Era de neam de păgân și cu o sitație materială bună.
 Nu știm cu s-a convertit
 După convertire face călătorii de studiu, de o mai lungă durată
 Unul dintre dascălii care l-au impresionat a fost Panten, pe care îl elogiază pentru
puterea gândirii lui dar și pt smerenia sa.
 Toți patrologii sunt de acord că Clement a fost elevul lui Panten timp de zece ani
( 180-190). Pe la anul 200, la moartea dascălului său, el va prelua conducerea școlii
din Alexandria. Dintre auditorii săi numim pe Origen și Alexandru, viitor episcop de
Cezareea Capadociei, apoi al Ierusalimului.
 Episcoul Alexandru l-a hirotonit preot
 În anul 202, persecuția lui Septimiu Sever l-a obligat să părăsească Alexandria, dar
locul lui va fi preluat imdeiat de Origen.
 Despre ultimii ani avem puține știri. Informațiile le avem din două scrisori păstrate la
Eusebiu de Cezareea. Una dintre ele este scrisă la anul 211. A doua scrisoar este
adresată lui Orgien pe la anul 215/216.
 Clemnt a trecut la cele veșnice pe la anul 215
2. Opera
a) Cuvânt de îndemn către elini ( Protrepticul)
Alc. din 12 capitole
Este un îndemn pe care îl face închinătorilor la idoli, de a pune capăt
cântecelor lor religioase, și a căuta cantecul cel nou pe care l-a cantat
omenirii Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Pe parcursul acestei demascări, a înselaciunii și falsitatii religiei elinilor,
Clement vorbește și de frumoasele adevăruri spirituale și morale ale
credinței creștine, iar la sfîrșitul lucrării face un vibrant apel celor ce se
adresează pentru a asculta glasul Logosului.
b) Pedagogul
Alcătuit din 3 cărți, fiecare cu mai multe capitole.
Este o continuare a lucrării precedente, fiind un manual de educație și
morală creștină.
Se adresează celor, vrăjiți de cântecul cel nou, au urmat cânterțului, s-au
născut din nou prin Botez, și au ajuns copii lui Dumnezue
În ultimele capitole din a III –a carte, face o expunere pe scurt a celei mai
bune viețuiri, ilustrată în texte scripturistice, încheiundu-și lucrarea cu un
frumos imn adresat lui Hristos
c) Covoare/ Stromate
Titlul complet este Stromate
Este o erudită adunare din toate domeniile cunoscute care inzvorăsc din
cultură în lumea alexandrină. Erudiția literară și filosofică a fost din
todeauna caracteristica școlii acesteia.
Conține 8 stromate. Prima carte este un fel de introducere( arată că
creștinul poate nu numai să scrie cărți, ci poate studia filosofia greacă și
 celelalte științe, tot aici în prezintă pe scriitorii greci, care, după el, au
plagiat Sf. Scriptură). În a doua carte se ocupă de raportul dintre credință și
gnoza creștină. A treia carte este dedicată căsătoriei, iar a patra vorbește
despre martiriu și dă un portret al adevărului gnostic. În a cincea carte se
ocupă de adevărata cunoaștere al lui Dumnezeu, care se face prin credință,
simblosim și teologie negativă, iar a șasea carte se ocupă de credința
creștină în raport cu cea a păcătoșilor. În a șaptea carte, care este cea mai
importantă. Se face o descriere mai completă a gonsticismului. Gonsticul
este unit intim cu Dumnezeu, prin Hristos pe care-l urmează. Rugăciunea
gnosticului este continuă, fiindcă este bazată pe omniprezența lui
Dumnezeu. Cartea a opta este un fragment dintr-o scriere din care a făcut
parte și vorbește despre definișie, gen, specie, metodă.
 A mai scris și lucrarea „ Ce bogat se va mântui?”, fiind o interpretare omiletică de la Mc. 10,
17 -31.
3. Doctrina
a) Doctrina morală și mistică:
 Întreaga doctrină a lui Clement are un caracter moral. Morala, după el, este o
continuă ascensiune catre starea perfecta.
 Credința este baza pe care gnoza nu trebuie sa o parpseasca niciodată. Ea
priveste adearul, pe când gnoza il cercetează și îl înțelege.
 Filosofia face un serviciu dublu( ea pregătește sufletele pentru acceptarea
credinței și este auxiliară credinței. Gnosticul creștin este creștinul desăvârșit
care după moarte merge direct în cer.).
 Mai prezintă și elementele de seamă care intră în natura perfecțiunii ( apatia,
caritatea și gnoza). Apatia te unește cu Dumnezeu. Iubirea este finalitatea
ascesiunii gnostice. Gnoza este elemntul cel mai de seamă al gnosticului. Ea îl
trabsformă pe om si il face prieten cu Dumnezeu, egal sau chiar superior
îngerilor.)
b) Doctrina teologică:
 Se ocupă mult și de filosofie, dându-i un sens nou: ea este știința lucrurilor divine,
ea duce la Dumnezeu, care este creatorul tuturor lucrurilor
 Despre păcatul lui Adam arată că el s-a sustras educației divine. Acest rău nu se
moșteneste prin nasetere, ci numai prin exemplul rau.
 Logosul este identic cu Hristos, Cel care s-a întrupat.
 În hristologie, Clement a admis învățătura dochetismului. El afrimă că Hristos a
fost lipsit, câtă vreme a fost în trup, de trebuințele naturale, iar sufletul Lui nu a
avut simțirea sufreinșelor, fiind apatic.
 Vorbind despre Biserică, arată că ea este o singură mamă – fecioară. Treptele
ierarhiei bisericești sunt o imitație a ierarhiei îngerești.
 Făcând referire la Sf. Taine, Clement vb. mai mult despre Botez, Euharistie și
Pocăințe. Euharistia o numește „ amestecul băuturii cu Logosul”, ea fiind un dar
către Dumnezeu. Vorbind despre căsătorie, arată că aceasta este
indinspensabilă.

PRELEGEREA A 11-A
 ORIGEN

1. VIAȚA:
 Este primul teolog cunoscut, după Sf. Apostol Pavel.
 Eusebiu de Cezareea consacră a șasea carte din lucrarea sa în întregime lui
 S-a nacut in Alexandria în jurul anului 185.
 S-a nascut pagan. Tatăl sau se numea Leonida și s-a încreștinat după nașterea lui Origen. A
fost un creștin plin de râvnă pt Hristos. Acesta il instruia din Sf. Scriptura, de tânăr,
obligandu-l sa învețe zi de zi, câteva pasaje. Pe lângp Sf. Scriptură, studia și literatura
profană.
 Persecuția lui Severus face ca tatăl lui Origen saă moară ca martir. După acest eveniment
Origen a rămas pe străzi. El nu avea atunci decât 17 ani. O femeie bogată din Alexandra ii va
lua în casa sa, unde Origen a început să predea litrele profane.
 Va deveni urmașul lui Clement la vârsta de 18 ani.
 La 25 de ani va studia din nou filosofia. El zică s studiază filosofia deoarece si Panten a facut
asta și că se intalneste cu filosofi si eretici.
 De la Ammonius a învățat interpretarea alegorică, tot acum învață și limba ebraică
 Își impusese o viață ascetică, postea mereu, nu bea nici vin, nici alimente alese, umbla
desculț.
 Pentru a înmplini cuvântul Mantuitorului care zice că : „ Și sunt fameni, care s-au făcut
fameni pe sine pentru Împărăția Cerurilor” și s-a castrat, din această cauză, episcopul
Dimitrie nu-i dă harul preoției.
 În 212 va călători la Roma, pentru a vedea vechea Biserică a Romanilor. Aici va întâlni un om
bogat, pe nume Ambrozie, care face parte din secta lui Marcian și care răspândea idei
gnostice, de nuanță valentiniană. Îl va converti la ortodoxie și va câștiga în el un mare
sprijinitor.
 Îndată după sosirea sa la Roma, Ambrozie îi va angaja lui Origen o ceată de scriitori ce îi vor
scrie cursurilor.
 Origen își va asocia la conducerea școlii catehetice pe elevul său Heracles, viitorul episcop al
Alexandriei, el rezervându-și filosofia, teologia propriu-zisă și tălmăcirea Sfintei Scripturi.
 La 215 în timpul persecuției lui Caracala, Origen se vede silit să plece în Palestina, la
Cezareea.
 În 320 se duce în Ahaia pentru a liniști Bisericile de acolo tulburate de erezie și trecând prin
Palestina, a primit la Cezareea hirotonia în preot de la Alexandru și Teoctist. Demetrius al
Alexandriei convoacă mai multe sinoade care au declarat nulă hirotonia sa , acest lucru
aducându-i excomunicarea din Biserica Alexandriei. După acest incident, pe la 232 se așează
în Cezareea Palestinei, unde întemeiază o nouă școală asemănătoare celei dintâi.
 După 3 ani de activitate, aici va izbucni persecuția lui Maximim Tracul. Pentru a scăpa de ea,
el stă 2 ani în Cezareea Capadociei în casa unei creștine evlavioase cu numele Iuliana.
 Izbucnind persecuția lui Deciu ( 250), Origen a fost arestat și chinuit. În urma acestor chinuri
va muri la vârsta de 70 ( 254/255).
2. OPERA:
  Nu s-a păstrat din nefericire, catalogul lucrărilor sale, redactat de Eusebiu de
Cezareea și Pamfil în Apologia lui Origen. Acest catalog cuprindea 2000 titluri de
lucrări.
 A fost condamnat la Sinodul al V-lea Ecumenic din anul 553, sub împăratul Justinian
I.
 Opera lui Origen o putem grupa în exegetică, apologetică, dogmatică și morală.
A. Opera exegetică
o O ediție a Vechiului Testament, cu textul repetat de șase ori, în șase coloane, fiecare coloană
dând textul tranisc cu lietre grecești. Coloana a V-a reprezintă Septuaginta
o Hexapla a compus-o Origen cu scopul de a constata raportul traducerilor alexandrine cu
textul ebraic. În coloana a V-a semnala un raport prin semne, dintre care cele mai
importante sunt lancea și steluța. La Psalmi a mai folosit două traduceri, lărgind lucrarea în
Octaplă.
o Noul Testament nu a fost revizuit de Origen
o Explicările sale scripturistice sunt de 3 feluri : scholii ( scurte explicări ale unor cuvinte sau
expresii mai greu de înțeles din Sf. Scriptura), omilii( sunt convorbiri instructive asupra Sf.
Scripturi. A scris cam 500, dintre care s-au păstrat 200) și comentarii ( opere mai mari decât
omiliie și au scopul de explica științific Sf. Scriptură, în sensul comentariilor de astazi)
o La toate lucrările lui Origen asupra explicării Sf. Scripturi folosesște alegoria.
B. Metoda alegorică a lui Origen
o El admite 3 sensuri în Sf. Scriptură: unul literal și două alegorice.
o Origen prețuia sensul alegoric ca pe un sens superior celui literar și credea că acesta salvează
demnitatea Sfintei Scripturi, compromisă de cel literal.
o Aseamănă cele 3 sensuri ale Sf. Scripturi cu o nucă : Sensul literal, cel aflat de toți și de cei
simpli fără osteneală, e coaja verde a nucii, sensul moral e coaja tare, pe care o afli cu puțină
osteneală sub cea verde, dar furctul însuși e sensul spiritual, pe care îl afli mai cu osteneală.
o Acest triplu sens este prezis și de Solomon în Proverbe, corespunde trihotomiei naturii
omenești.
o Teoria aceasta a lui Origen, că Sf. Scriptură pe alocuri nu are sens literal, e eretică și l-a dus
pe Origen la formularea multor erezii. Inspirația Sf. Scripturi o ia Origen în sens riguros;
fiecare literă, iotă și cirtă e inspirată.
C. Opera apologetică
o Singura apologie care ni s-a păstrat de la Orgien este Contra lui Celsus.
o Este cea mai bună apologie din primele 3 veacuri creștine.
o A scris-o la îndemnul prietenului său Ambrozie.
o Celsus a fost unul dintre polemiștii păgâni care a scris un atac sistematic și primejdios
împotriva creștinismului
o Origen s-a apucat să combată un autor mult de mult, lucrarea sa fiind apropae uitată.
o Comentariul lui Origen conține 8 volume, iar lucrarea lui Celsus 4 capitole.
o Celsus a consultat Sf. Scriptură, tradițiile și calomniile iudaice, care în timpul său se adunau
în Talmud, precum și unele secte eretice creștine și, pe baza lor, a alcătuit combaterea
creștinismului. Minunile lui Iisus Hristos sau fost, fie inventate, sau erau vrăjitorii ordinare.
Referitor la Nașterea lui Iisus, Celsus, spune că Maria nefiind căsătorită, l-a conceput și
născut pe Iisus ilegitim, cu soldatul Panteras. Învierea lui Iisus este un basm, pus în circulație
tot de o femeie isterică.
o În combatera sa, Origen urmărește pas cu pas expunerea lui Celsus, suprapunând toate
argumentele lui unei examinari maticuloase. Ceea ce convinge mai mult în combaterea lui
 Origen este calmul, liniștea și seninătatea. Cititorul simte că adevărul și știința e de partea
lui. Absurditățile pe care Celsus consideră că le conține Vechiul Tesament Origen le
recunoaște și încearcă să le atribuie sensului literal. Învățătura despre Iisus Hristos o scaldă
în apele nestorianismului și ale dochetismului. Cele mai multe învățături creștine, însă, sunt
bine formulate și plasate la locul lor. Nu este adevărat că Hristos a cpnvertit numai păcătoși
și că creștinismul s-ar compune numai din păcătoși, căci creștinismul are mijloace să facă
drept din cel păcătos, prin Sf. Taine. Cele mai frumoase expuneri le face Origen atunci când
apără viața morală a creștinilor.
D. OPERA DOGMATICĂ
o Opera dogmatică principală a lui Origen este Despre Principii. Ea ne-a rămas prin traducerea
în limba latină a lui Rufin, care a eliminat din ea toate ereziile, considerându-le interpolații.
o Sub „principii”, Origen întelege doctrinele fundamentale ale religiei.
o Opera se împarte în 4 părți :
- Dumnezeu și ființele spirituale: Dumnezeu, Sfânta Treime, Îngerii și căderea
acestora
- Creația, mântuirea și judecata finală a lumii ( și a omului), apocastaza
- Liberul arbitru și consecințele sale și
- Ermeneutică biblică.
o Primele două părți se pot considera primul manual de dogmatică în lietratura patristică,
atreia cel dintâi manual de morală, iar a patra cea dintâi hermeneutică biblică, primele
manuale sisitematice în Biserică în domeniul lor.
o Dumnezeu Tatăl este mai presus de orice definiție, Fiul este imaginea Lui sau figura
substanței Lui. În afară de Fiul, totul a fost creat de Dumnezeu, dar Scriptura nu spune
nicăieri că Duhul Sfânt ar fi creatură. Sfântul Duh nu acționează decât asupra sfinților, cei
păcătoși nu îi sunt accesibili lui, ci numai Tatălui și Fiului. Fiul e mai mic decât Tatăl, dar este
veșnic și El.
o De origine creștină este numai teoria despre liberul arbitru.
o Această lucrare conținea cele mai multe erezii ale lui Origen. Împăratul Justinian le-a
sistematizat în anul 543 în 9 puncte:
- Preexistența sufletelor
- Preexisntența sufletului Mântuitorului
- Unirea ascestui suflet și a Logusului cu trupul omenesc al lui Iisus Hristos abia după
ce s-a format acest trup în Fecioară.
- Teroia că Logosul ar fi luat înfățișarea tuturor speciilor de ființe cerești
- Teoria că trupurile înviate vor avea forma sferică
- Teoria că stelele au suflet
- Teoria că Hristos va pătimi într-o lume viitoare pentru oameni și diavoli
- Mărginirea puterii lui Dumnezeu
- Teoria că pedepsele diavolilor și ale celor răi vor avea sfârșit.
o Alte heterodoxii ale lui Orgien sunt: subordinațianismul, nestorianismul, monofitizismul.
Arie, Nestorie și Eutihie, se justifică prin el.
E. Opera cu conținut moral
o Ni s-au păstrat dor 3 lucrări:
1. Depsre rugăciune compusă din 3 părți ( depsre necesitatea rugăciunii, explicarea
rugciunii Tatăl Nostru și Sfaturi la felul cum trebuie să ne rugăm).
- Rugăciunea Tatăl Nostru este explicată alegoric .Așa de exemplu, „ pâinea cea spre
ființă” zice ca e hrana spirituală, nu cea trupească.
 - La rugăiune trebuie să avem o anumită dispoziție sufletească și trupească, poziția
trupului fiind exprimată prin genunchi plecați, mâinile ridicate, ochii ridicați spre
cer, fața spre răsărit, locul unde stăm să fie curat.
- Rugăciunea trebuie să cuprindă laudă, mulțumire, căință și cerere.
2. Îndemn la martiriu - este scris îndată după cea despre rugăciune, în timpul persecuției
lui Maximimn Tracul, către protectorul său, Ambrozie și către preotul Protoctet din
Cezareea Palestinei, prietenii săi.
o Dintre cele 100 de scrisori s-au păstrat doar două : una către Sextus Julius Africanus, în care
apără canonicitatea anumitor cărți veterotesamentare, și o Epistolă către Sf. Girgorie
Taumaturgul.

E. DOCTRINA

o El împarte doctrina Bisericii în adevăruri sigure ( există un Dumnezeu, Creatorul și Autorul

celor două Testamente, drept și bun, în același timp. Iisus e Hristos născut din Tatăl, înaintea
oricărei creaturi și a participat la creație. S-a născut din Fecioara Maria și din Duhul Sfânt;
este în adevăr născut, a suferit cu adevărat, a murit adevărar, a înviat și s-a înălțat la cer. Sf.
Duh este în aceeași onoare și demnitate cu Tatăl, cu Fiul, este inspiratorul legii.) și nesigure
( Sf. Duh este el sau nu născut?, Demonii sunt ei îngeri căzuți?, Ce a fost înainte de lumea
actuală și ce va fi după ea?).
o Ceea ce caracterizează activitatea lui Origen este exegeza. În ea, Origen folosește mai mult
alegorismul. În interpretarea Sf. Scripturi el descoperă trei sensuri: literal/ somatic; psihic
sau moral și spiritual(pnevmatic).
o Își fundamentează învățătura pe Sf. Scriptură
a. despre Sf. Treime:
- afirmă existența unui Dumnezeu care este cauza tuturor lucrurilor și Treimea în persoane.
- despre Fiul învață că este născut din veci și e asemnea Tatălui.
- Origen, spune că Fiul nu este o parte a subsitenței Tatălui, născându-l, El n-a detașat din
Sine pe Fiul Său, căci Fiul nu este o mărturie și nici nu este act care să aibă un început și un
sfârșit, ci este un fapt extern continuu.
- Origen este primul care folosește expresia „ de-o ființă cu Tatăl”, expresie ce va deveni
noțiunea de bază în controversele hristologice și la Sinodul I Ecumenic. Tot el folosește și
denumirea de Dumnezeu –Om și învață comunicarea însușirilor.
- raporturile intratrinitare sunt subordinațianiste.
- Iisus se naște dintr-o Fecioară, iar nașterea este reală. Se poate ca el să fie primul care
folosește sintagma „ Născătoare de Dumnezeu”.
- În Mântuitorul sunt două naturi: cea dumnezeiască și cea omenească, însă, dacă sunt
două naturi nu este decât o singură ființă.
- Opera pământească a Mântuitorului a fost privită de Origen sub toate aspectele. Iisus
Hristos este legislatorul nostru, un Moise al Noii Legi. El a venit mai ales ca Mântuitorul și
victima păcatelor noastre.
- pt a ne răscumpăra Iisus îi dă diavolului propria sa viață, sufletul său însuși, pentru
ispășirea noastră, prețul pe care El ni-l plătește.
- Origen accentuează teoria „ subsitutia vicaria” și a sacrificiului de împăcare: Iisus Hristos s-
a substituit nouă și s-a dat în locul nostru.
- Ca adevărat preot, El a oferit Tatălui Său un adevărat sacrificiu de ispășire a cărui victimă
este El însuși; astfel , atât Dumnezeu, cât și demonul au primit de la Iisus, fiecare ce i se
cuvenea.
 b. Mântuire:
 Mântuirea lui Iisus a fost una universală
 Credința însăși vine de la Dumnezeu, însă nu poate fi concepută decât acompaniată
de fapte bune și de practicarea virtuților pe care ea le inspiră.
 Deasupra credinței este știința (gnoza), căciu, conform doctrinei, este mai bine să fi
convins de dogmele prin rațiune și știință, decât prin credință.
 Origen împare creștinii în două categorii și la fel, introduce în concepția gnosticului
creștin un element ascetic și moral riguros.

c. Sfântul Duh:

 este etern și nu trece din ignoranță la știință; este asociat onorurilor divinității, Tatălui și
Fiului, fiind Sfânt ca și Ei.
 Este „ cea mai demnă și prima în rang), dintre toate ființele create de Tatăl, prin Hristos.
 Este intermediar între Tatăl li făpturile create. Fiul este imdeiat născut din Tatăl, Sf. Duh vine
din Tatăl prin Fiul, care-i comun cu ființa, înțelepciunea, inteligența, dreptatea, dar El nu este
născut propriu-zis de Fiul, căciu calitatea Fiului de a fi monogen, exculde în trinitate, orice
altă filiație.
 Acuzația de subordinițianist este temeincă, deoarece multe pasaje din scrierile lui trebuie
interpretate cu indulgență pentru a fi ortodoxe.
 Cuvântul, zice el, nu este Dumnezeu, el nu este ca Tatăl, da El este cunoscut de Tatăl și gloria
pe care el o primește, este mai mare decât aceea pe care i-o dă. Paralel, acțiunea sa este mai
restrânsă, ea nu se exercită decât asupra ființelor raționale. Astfel I se adresează Lui
rugăciuni, pentru că El este Dumnezeu și, ca Mare Preot, el le prezintă Tatălui.
d. Creația:
 Eternitatea atotputerniciei divine i s-a părut lui, incompatibilă cu ipoteza că ar fi existat un
timp, când nu a fost decât Dumnezeu; căci, atotputernicia nu se poate concepe decât cu
condiția de a se exercita efectiv asupra ființelor reale. Au trebuit deci, să existe todeauna
creaturi.
e. Libertatea:
 Toate spiritele au fost create egale și libere, însă nu au fost toate în mod egal credincioase lui
Dumnezeu și de aici provin diferențele pe care le constantăm în ființele inteligente
 Spiritele pot, făcând binele sau răul, să-și ridice sufletele prin virtutea loe, în starea de spirit
pe care au pierdut-o și, deci, la modul general, o nouă lume poate începe, după terminarea
acesteia. Toată această teroie despre suflete și căderea lor, este una dintre cele mai grave
erori ale lui Origen, imposibil de justificat.
f. Răul a fost, deci, introdus în lume prin crearea libertății, și, deși prezența acestui rău nu
distruge armonia cosmosului și nici nu este un argument împotriva bunătății lui Dumnezeu,
care știe să ne dăruiască binele, rău, totuși există. Un păcat, sau chiar păcatele, au fost aduse
de către spirite și de către sfletele omenești înaintea ordinei actuale a lucrurilor.
g. Păcatul originar este o realitate, de aceea copiii trebuie botezați. Origen arată că toți
oamenii sunt păcătoși și chiar copilul de o zi are păcat. Origen pune păcatul orginiar în
greșeală pe care au comis-o sufletele înaintea coborârii lor pe pământ, atunci erau spirite;
însă, în altă parte, el înclină spre o altă ipoteză. Orice suflet, prin singurl fapt că se unește
trupul contactează o pată, o greșeală în însăși această unire.
h. Biserica :
 Arată că marturisirea se realizează doar în Biserică, nimeni nu se mântuieste în afara Bisericii
 Biserica nu este doar adunarea tuturor creștinilor sau a tuturor sfinților, ci și trupul lui
Hristos în mod tainic
 Învățătura și legile aduse oamenilor de Hristos, dar mai ales de sângele vărsat pentru
mărturisirea noastră, se găsesc numai în Biserică.
i. Botezul:
 El iartă păcatele, deci orice păcat
 Martiriul sau Botezul sângelui, înlocuiește adevăratul Botez și este chiar superior acestuia
 Origen enumeră șase remedii care pot să-l mânuiască pe omul ce a păcătuit iar : martirajul,
milostenia, iertarea chinurilor pe care le-a suferit, zelul pentru convertirea păcătoșilor,
dragostea lui Dumnezeu și pentineța
j. Păcatul :
 Origen face distincția între păcatele morale obișnuite și între crimina mortalia, adică
idolatria, adulterul, păcatul cărnii și sinuciderea, aceste păcate trebuie mărturisite în public și
nu pot fi iertate de Biserică decât o singură dată.
L. Euharistia:
 Origen a fost acuzat că nu admite în Euharistie decât o prezență spirituală a lui Iisus.
 El consideră Euharistia ca un sacrificiu.
 Origen este împotriva tendinței de a atribui efecte magice Euharistiei și afirmă că, pentru a fi
într-adevăr de folos, este necesară o pregătire morală înainte de a primi Sf. Euharistie.
 Origen atribuie Sf. Euharistii, un efect mult mai mare decât o unire spirituală cu Cuvântul; ea
poate fi și distrugere pentru cei ce se împărășesc cu nevrednicie
h. Eshatologia:
 Drepții după moarte nu merg toți direct în cer, ci ei merg întâi în paradis, adică într-un loc
subteran, unde li se face o purificare comletă printr-un botez de foc. Toți vin la acest botez,
dar nu toți suferă în mod egal, căci sunt unii care nu au nimic de ispășit și trec prin paradis
fără să sufere. Astfel, cei botezați urcă din sefră în sferă, din ce în ce mai luminați asupra
secretelor naturii și asupra misterelor lui Dumnezeu, până ce ei se reunesc cu Hristos.
 El învață clar învierea trupului. În noul trup, materia primă va fi, fără îndoială, diferită de
accea a trupului vechi, căci, în trupul nou materia se înnoiește fără încetare.
 Cei răi vor suferi chinurile focului care-i va distinge după păcatele lor și le va naște în suflet
remușcări.
 Origen nu concepe un loc de pedeapsă și susține că păcătoșii vor fi mântuiți; inclusiv demonii
și Satana vor fi purificați prin Logos. După această purificare va veni a doua Venire a
Mântuitorului, iar acestă restaurare finală nu va reprezenta sf. Lumii, ci trecerea la o nouă
fază de existență.
 PRELEGEREA A 12-A

1. SEXTUS JULIUS AFRICANUS

1. VIAȚA

 S-a născut pe la anul 170 în colonia Aelia Capitolina ( Ierusalim), din părinți păgâni sau
păgâno-creștini.
 A devenit ofițer de geniu în armata romană, fiind posibil să fi luat parte la expediția din 195 a
împăratului Sever împotriva unui sat din Meseopotamia
 Prin anii 212-215 sau 218-220, a mers la Alexandria, în timpul în care Origen nu era acolo,
atras de faima lui Heraclas, călătorie descrisă în carea Hromografia.
 Având cunoștinte de arhitectură și edilitare a fost trimis la Roma pentru a obține de la Sever
aprobarea de reorganizare a orașului Nicopole.
 Din 240 a avut un schimb de epistole cu Origen despre istoria Susanei, dată după care a și
murit.

2. OPERA:

a. Epistola către Origen: În ea contestă autenticitatea istoriei Susanei din cartea proorocului David.

b. Epistola adresată lui Aristide : încearcă să pună de acord deosebirile din genealogia lui Iisus
prezentată al începutul Evangheliilor după Matei și Luca.

c. Cronica:

 Este o lucrare în 5 cărți și lucrată cu acrivie

 În ea a încercat să armonizeze datele istorice ale scriitorilor profani cu cele din Sf. Scriptură.
 Opera este utilizată de istoricii posteriori
 El aplică Hexaemeronul la durata lumii și zice că lumea durează 6000 ani.
 Nașterea lui Iisus o fixează la anul 5500 de la Facere. Astfel, după părera lui, mai rămăseseră
doar 500 ani până la sfârțit, și o încheie cu anul 5732, adică 221 al erei noastre, după care
urmează mileniul sau Sabatul Cosmic
 Această operă i-a creat renume și popularitate în antichitate și în evul mediu, câștigându-i
epitetul de părinte al istoriografiei creștine.
 Primele două cărți cuprindeau istoria lumii până la Moise. Cartea a treia curpinde timpul de
la Moise până la prima Olimpiadă ( 776 î.Hr.)

d. Broderii : este o enciclopedie a științelor naturale. A fost scrisă pentru împăratul Sever, având 24
de capitole. Lucrarea trata probleme de fizică, chimie, medicină, strategie tehnică militară.

2. Amonius

 A fost episcop de Thmuis, în Egipt

 Fer. Ieronim este sigur că acest Amoniu este ucenicul lui Origen
 3. Sf. Dionisie al Alexandriei ( cel Mare)

1. Viața:

 Se naște pe la anul 190, într-o familie de păgâni nobilă, în care a avut posibilitatea să-și
însușească o educație deosebită.
 A urmat și școala Alexandrină, unde a avut sacăli de Origen și Heracles.
 Trecera sa la creștinism a fost în urma contactului său cu Origen și în urma unor medițatșii și
lecturi.
 Pe la anul 231-232 preia conducerea școlii catehetice, în urma lui Heracles
 Va fi ales episcop al Alexandriei
 S-a pornit o persecuție împotriva creștinilor încă înainte de urcarea pe tron a lui Deciu.
Edictul lui Deciu a înăsprit persecuția, astfel încât însusți Dionisie a fost silit să fugă din
Alexandria.
 Reîntors după persecuția lui Deciu, a avut mult de luptat cu cei căzuți în persecuție, mai ales
cu cei care erau împotriva reîntoarcerii lor în Biserică, a recunoasșterii botezului în Biserică și
a concepțiilor hiliaste propagate în Egipt, de Nepos.
 În 257, izbucnind persecuția lui Valerian, este, din nou exilat la Kefro și apoi în Collution,
unde a combătut sabelianismul.
 Reîntors în Alexandria după persecuția lui Valerian, își va relua activitatea profesională și va
fi nevoit să facă față un razboi civil și apoi unei ciume înfricoșătoare.
 Moare în anul 265, după o importantă activitate didactică, pastorală și literară.

2. Opera:

a) Despre natură:
- este dedicată fiului său Timotei
- combate atomismul lui Epicur și Democrit, cu privire la formarea lumii și susținea
bazat pe Platon, Pitagora, stoici și Heraclit

b) Despre făgăduințe:

 se ocupă de făgăduințele și proorociile în legătură cu sf. Lumii

 este o continuare a dialogului care a avut loc la Arsione între el și episcopul locului, care era
hiliast
c) Combatere și apărare:
 a fsot scrisă între 262 – 263 ca urmare a exxplicației cerute de Dionisie al Romei, care citise
niște epistole al lui în care a formulat concepții triteiste și termeni subordinațiani.
e) are o serie de epistole sarbatorești în care anunță fata Paștilor, unde spune că postul
Mare ținea doar 6 zile.
f) Epistola sa canonică este cea dintâi colecție de canoane

3. Doctrina:

 Dionisie recunoaște că a folosit pentru Friul cuvinte nefericite „ creatură”, „născut”, însă
protestează vehement pentru că au fost trecuți cu vedera alți termeni ai săi, prin care
 propriu-zis susținea veșnicia și „ deoființimea” Fiului cu Tatăl. Acest termen de mare
imprtanță evotă sa-l folosească în mod direct deoarece nu se găsește în Sf. Scriptură.
 El precizează că Fiul este coetern cu Tatăl, că n-a fost un moment cand Dumnezeu n-a fost
Tată.
 Tatăl fiind veșnic, veșnic este și Fiul , ca lumina din lumină

PRELEGERA A 13 – A
1. Sf. Grigorie Taumaturgul

1. Viața:
 s-a născit la nul 213, în Neocezareea Pontului din familie păgână. Tatăl lui va muri când
Teodor avea 14 ani.
 În momentul convertirii a luat numele de Grigorie
 A studiat dreptul și retorica
 La Cezareea el si fratele său au câștigat elocința și știința lui Origen, care i-a inițiat în filosofia
și în cunoașterea creștinismului
 Va fi hirotonit de episcopul Amasiei, Fedim, episcopt al Neocezareii în Pont
 El și fratele său Atenodor au luat parte la primul Sinod din Antiohia, împotriva lui Pavel de
Samosata din 264 -265
 Moare la nul 270 în timpul domniei lui Aurelian și este cinstit la data de 17 noiembrie.
2. Opera:
1. Cuvânt de mulțumire către Origen:
- are învățături despre providență și despre îngerul păzitor
 Este lucrarea care ne dă posibilitatea de a-l cunoaște și de a vedea activitatea lui Origen, dar
și efectul ei.
 Explică modul cum a fost convertit de Origen la filosofie și în ce grad s-a făcut stăpân pe
sufletul său
 Partea centrală este singura mărturie amânunțită pe care ne-a lăsat-o despre educația pe
care o făcea Origen elevilor săi. Girgorie enumera principalele discipline ce le propunea și
definește spiritul ce-l inspiră acest învățământ. Dialectica, fizica, geometria etica, toate sunt
prezentate din punct de vedere creștin.
 El face afirmația că a trăi cu Origen înseamnă a trăi în rai.
2. Epistola canonică:
 A fost scrisă în anul 254, în urma invaziei goților și borazlior către un coleg de-al său.
 El caută să liniștească lumea și să înlature orice pagube făcute de barbari.
 Este importantă deoarece arată cum se face penitența în Asia Mică în secolul al III –lea.
3. Simbol de Credință sau despre Sfânta Treime:
 L-a compus pentru a-l opune propagandei sabelianiste și samosatiene, în jurul anului 264,
când participa la Sinodul convocat împotriva ereticului Pavel de Samosata
Simbolul are o preiveniență miraculoasă: într-o noapte de veghe, pe când medita despre
credință, i-a apărut Fecioara Maria însoțită de Sf. Evanghelsit Ioan și i-a poruncit Apostolului
să-i dicteze lui Grigorie acest simbol. 4. Alte opere: Metafrasa la Eclesiast, Către Teopomp.
 2. Sf. Lucian al Antiohiei

1. Viața:

 S-a nascut : 240 în Samosata

 Întemeietorul scolii teologice din Antiohia
 L-a inițiat în studiul Sfintei Scripturi un anume Macarie
 A venit la Antiohia pentru a frecventa cursurile școlii unde a ajuns împreună cu Doroteu să o
conducă.
 Cel dintâi elev al școlii a fost Arie și adeății săi
 Școala urmărea aflarea și redarea sensului literar al Sf. Scripturi, evitând alegoria și
misticismul. Va produce comentarii de mare valoare. Din cadrul ei au emanat erezii
raționaliste
 Teologia acestei școli era uneori opusă celei din Alexandria prin faptul că prima avea
tendințe aristotelice și istorice, accentuând omenitatea lui Hristos, ccea ce implica o unire
nedeplină a celor două firi.
 Sf. Lucian a îmbrățișat în tinereșe subordinațiansimul antitriniat al lui Pavel de Samosata,
fapt pentru care a fost excomunicat din Biserică sub trei episcopi mai muți ani. A revenit la
ortodoxie și a murit ca ortodox martir la data de 7 ianuarie 312.
 De la el avem textul actual al Sf. Scripturi.

3. Metodiu de Olimp

1. Viața:

 a întocmit scrieri împotriva lui Origen, în primul rând una despre Înviere.
 Fiind adversar al lui Origen, este omis cu totul din Istoria bisericească a lui Eusebiu
 A murit martir pt că a ajuns sa=l comată pe Porfiriu

2. Opera:

a. În original ni s-a păstrat doar Ospățul ( Bnachetul)

- este cea dintâi lucrare în ordine cronologică

- face din feciorie principiul fundamental al vieții creștine

b. Despre Înviere :

 conține 3 cărți și este scrisă în forma unei convorbiri a câtorva prieteni adunați la medicul
Aglafon din Patara
 Aglafon susținea teoria lui Origen, că păcatul a adus cu sine încarcerarea sufletului în trup
ca pedeapsă și găsește dovada în pericopa din Geneza despre căderea omului unde se
spune că îndată după căderea în păcat a dat Dumnezeu protopărinților haine de peie.
  În Evanghelia de la Matei se spune că în viața viitoare vom fi îngeri, nici nu vom mânca,
nici nu vom bea, nici nu ne vom însura, deci nu vom avea trup. Ca medic, Aglafon mai
adaugă un fenomen fiziologic împotriva învierii trupului: Moleculele ce compun trupul
omenesc se schimbă, încât chiar în viață nu păstrăm același trup, cu atât mai mult în viața
viitoare, va trebui să aibă suflete un alt înveliș decât cel grosier al trupului. Prietenul său
Proclu, continuă expunerea sa precizând că după Înviere nu vom avea decât trup spiritual,
ceea ce însemnă că numai forma trupului o vom păstra în viața viitoare, materia nu va
învia. Metodiu, luând cuvântul sre a-i combate zice că Aglafon s-a contrazis când a afirmat
că elemntul păcătos e trupul, iar pe de altă parte, hainele de piele din Geneză înseamnă
tot trupul. Arată apoi prin exemple că trupul e numai unealtă de care ne folosim și spre
bine și spre rău. Păcatul, nu e din trup, ci din libertatea voinței, și anume întâi din ce a unui
suflet gol, divalolul.
 Trupul omului a fost creat de Dumnezeu cu mâna proprie chiar înainte de suflet și anume
singurul trup făcut cu mâna, deci nu poate pieri ca al animalelor, care n-a fost în acest chip.
Moarte lui este o binefacere, căci nuami prin moarte se poate repara stricăciunea
fundamentală a naturii, cauzată de păcatul originar.
 La Matei 22,30 nu se spune că vom fi îngeri în lumea cealaltă, ci ca îngerii.
 În cartea a III-a îl atacă pe Origen, prin cuvântul lui Memmian, si păstrând toată admirația
față de Origen, se scuză că-l combate pe, cu citatul: „ Chiar înger din ceruri de va voi să vă
predice altă Evanghelie, să nu-l credeți.”(Gal. 1, 8).
 Memmian este de-a dreptul indignat că Origen a fost de parere ca forma sferica ori cubică,
ori priamidală ar fi mai perfectă decât cea a corpului omenesc.
 Carte de încheie cu o scurtă căutare, în care Domnul e invocat ca ajutătot, avocat și medic
 L-a mai combătut pe Origen în cartea intitulată Xenon sau despre cele create, adică teoria
despre eternitate a lumii.

C. Despre liberul arbitru/Despre libertatea voinței:

 Este a tria carte principală a lui Metodiu, ce cmbate dualismul gnostic și determinismul
 Se ocupă cu originea răului, problema fundamnetală a gnosticismului.
 Este scrisă sub forma unui dialog între un gnostic valentinian și un ortodox.

d. Despre viața și despre viața rațională: spune că nu trebuie să ne alipim inima de bunurile din
această lume, căci sunt trecătoare, ci să dorim cele cerești,care nu trec.

e. Despre deosebirea mâncărurilor și despre vaca tânără, amintită în Lvitic.

f. Despre lepră: se spune cî sub cele4 forme ale leprei de înțeleg cele patru grupuri de păcate opuse
cel patru virtuți.

g. Contra lui Porfirie : este prima scriere care răspunde atacului filosofului Porfiriu asupra creștinilor
și este scrisă în 15 capitole.

h. Despre pitonistă.

3. Doctrina:

 Vorbește depsre Întruparea Domnului Iisus.

 El s-a făcut om deplin în dumnezeire pură, și desăvârșită și Dumnezeu așezat în om.
 Cei care se botează iau chipul lui Hristos. În fiecare se naște Hristos în chip duhovnicesc.
 Valoarea operi lui Metodiu este mare în ceea ce privește dezvoltarea teoriilor și principiile
etice creștine, apoi cu privire la virtutea fecioriei și în genere în ceea ce privește morala
creștină în întregul ei.

PRELEGEREA A 14-A
EUSEBIU DE CEZAREEA

1. VIAȚA:
 Este cel mai mare istoric bisericesc și socotit părintele istoriei bisericești, Herodotul
creștin
 S-a născut în jurul anului 265 și era de neam grec
 Era robul lui Pamfil, vestitul preot din Cezareea. Pamfil l-a eliberat și l-a făcut prieten
și colaborator la activitatea literară teologică, tot el l-a inițiat în teologia creștină și
anume în sens origenist.
 A fost hirotonit preot după moartea lui Pamful, de Agapiu episcoul Cezareei, care
moare după publicarea eictului de la Milan , lăsând locul lui Eusebiu
 Până la apariția arianusmului a petrecut în studiu, făcând extrase din biblioteca din
Cezareea, fondată de Origen și compunând din operele sale.
 Martirologiul Sirian fixează data morții lui la 30 mai 339/340.

2. OPERA:

I. Scrieri istorice:

1. Acte ale martirilor vechi ( dinainte de Dioclețian) : o citează des în Istoria Bisericească

2. Despre martirii din Palestina : adică despre persecuția lui Dioclețian

3. Viața lui Pamfil, scrisă la anul 310

4. Cronica / Istoria de tot felul:

 Până în ziua de azi este baza istoriografiei universale, și izvorul principal pentru
cunoașterea cronologiei antice.
 Se împare în 2 părți: partea I povestea istoria popoarelor vechi; la fiecare popor folosind și
alte izvoare. În partea a doua a prezentat evenimentele principale din istoria popoarelor
într-un tablou cu trei rubrici paralele, scoțând în evidență întâietatea evreilor și a culturii
lor.
 Iisus s-a Născut în anul 42 al domniei lui Augustus, dar nu este sigur de cifrele sale.
5. Istorua bisericească:
 În 10 cărți expune dezvolatarea bisericii creștine de la nașterea Mântuitorului până la anul
342.
 În cap. I – Planul Perei : expune el însuși ce cuprinde cartea. ( redă pe scurt istori LUI Iisus
Hristos și corespondența cu Abgar din Edea. Are caracter apologetic, vorbește despre Logos,
profeții privitoare la veirea Lui, arătări ale Lui înainte de a se întrupa, motivul pentru care nu
s-a întrupat mai devreme.
 Car. II –redă istoria creștinilor de la Sf. Apostoli și ce a iudeilor până la izbucnirea războiului
iudaic din anii 66-70
 Car. III - continup acea istorie până la al II-lea război iudaic
 Car. IV – până in timpul lui Marcus Aurelius
 Car. V- până la Origen
 Car. VI – este consacrată lui Origen și epocii sale
 Car. VII – este consacrată Sf. Dionisie al Alexandriei și epocii sale, prelungită cu câteva pagini
până la moartea episcopului Petru
 Car. VIII – expune istoria persecuției lui Dioclețian până al Edcitul de teoleranță semnat de
Galeriu, Maximin, Constantin și Liciniu
 Cartea a IX-a – expune persecuția lui Maximin, căderea lui și moarte sa
 Cartea a X-a - după discursuri despre pacea și bunăstarea Bisericii, dă textul Edicutului de la
Milan și al actelor edicte date de Constantin , schimarea de atitudine a lui Liciniu și
înfângerea sa.

6. Scrieri despre Constanin – cea mai reprezentativă este Viața lui Constantin.

II. Scrieri apologetice:

1. Introducere generală elementară : Era o argumentare a adevărului religios în 10 cărți.

2.Demonstrația evanhelică:

 în 20 cărți.
 Este o combatere a iudaismului
 Partea ce mai mare a cărții reproduce prfețiile mesianice

3. Pregătirea evanghelică:

 În 15 cărți
 În primele 6 combate cosmogoniile, mitologiile și teologia oracolelor.
 Cărțile 7-10 arată că iudaismul este superior păgânismului
 Ultime cărți arată asemănările dintre sistemele filosofice păgâne și creștinism

4. Despre manifestarea lui Dumnezeu - Teofania

 În 5 cărți
 În primele 3 vb despre Dumnezeu, Logos, păcar original și mântuire
 În a patra reproduce demonstrația profețiilor mesianice
 A cincea reproduce elemente din Demonstrție, respinge afrimația că Hristos a fost un
magician.

5. Contra lui Porfiriu – 25 cărți, pierdută

III. Scrieri exegetice

1. Comentariu la Psalmi

2. Comentariu la Isaia ( 10/15 carți)

3. O geografiei a Palestinei

4. Canoanele evanghelice sunt numerotarea pericopelor din evanghelie

IV. Scrieri dogmatice:

1. Epistola scrisă bisericii din Cezareaa din Sinodul din Niceea, în care se scuză pentru aderarea sa la
simbolul nicean și explică pe omoousios în sens arian omeric.

2-3. Contra lui Marcel de Ancira în 2 volume.

4. Despre Teologia bisericească în 3 cărți combat ereziile lui Marcel de Ancira.

5. Epistola către Constanția, sora lui Constantin, în care refuză cerea prințesei de a-i trimite un
portret al Domnului Iisus Hristos.

Atitudinea sa dogmatică este uneori ariană, uneori macedonianist.