Sunteți pe pagina 1din 6

Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației

Volumul VII, Partea 2. Cahul: USC, 2020

STRATEGII ȘI POLITICI ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI


NONFORMALE LA NIVEL EUROPEAN

STRATEGIES AND POLICIES IN THE FIELD OF NON-FORMAL EDUCATION


THE EUROPEAN LEVEL

Vasile ANDRIEȘ
Institutul de Științe ale Educației
E-mail: andriesvasile@yahoo.fr
ORCID ID: 0000-0002-8312-8741

Rezumat: Prezentul articol își propune spre examinare evoluția politicilor și strategiilor Uniunii
Europene, precum și a altor instituții europene în ceea ce privește educația nonformală. În acest sens,
sunt examinate detaliat directivele, recomandările, precum și deciziile structurilor comunitare. Este
evidențiat rolul educației nonformale în contextul învățării continue, formulate obiectivele și sarcinile în
procesul de educare a tinerii generații. De fapt, întreaga gamă a problematicii este corelată cu
strategiile UE de angajare a tinerilor în câmpul muncii și oferirea unei posibilități alternative de
învățare, dincolo de cea formală, prin cultivarea competențelor necesare.
Cuvinte cheie: educație formală, educație informală, educație nonformală, Uniunea Europeană,
strategii, recomandări, tineret, competențe, învățare, standarde.

Abstract: This article aims to examine the evolution of the policies and strategies of the European
Union and other European institutions with regard to non-formal education. In this respect, directives,
recommendations and decisions of Community structures are examined in detail. The role of non-formal
education in the context of lifelong learning, formulated objectives and tasks in the process of educating
the young generation is highlighted. In fact, the whole range of issues is linked to the EU's strategies for
employing young people in the workplace and providing an alternative learning opportunity, beyond the
formal one, by cultivating the necessary skills.
Keywords: formal education, informal education, non-formal education, European Union,
strategies, recommendations, youth, skills, learning, standards.

Introducere
Conceptul de educaţie nonformală şi informală este introdus în circuit în anii ’70 ai secolului XX.
Iniţial comporta o dimensiune politică, fiind orientat susţinerii procesului de alfabetizare a populaţiei
ţărilor în curs de dezvoltare şi promovat de organizaţiile internaţionale prin intermediul diferitor strategii.
Treptat, începe a intra şi în circuitul ştiinţific, fiind lansate multiple polemici referitor la triada educaţie
formală, nonformală şi informală. O rezonanţă deosebită înregistrează la intersecţia sec. XX – XXI, fiind
condiţionată de strategiile Uniunii Europene cu privire la învăţarea pe tot parcursul vieţii şi formarea
competenţelor necesare angajării în câmpul muncii, dar şi de integrare în socuetate.

Metodologia cercetării
În contextul studiului au fost utilizate următoarele metode de cercetare: documentarea politicilor
educaționale de dezvoltare curriculară și a literaturii de specialitate, analiza descriptivă, sinteza
pedagogică, metoda inductivă.

Rezultate
Experții Consiliului Europei au dat următoarea definiție a educației nonformale: un program
planificat de educație personală și socială, menit să îmbunătățească o serie de competențe și aptitudini,
dezvoltate în afara sistemului de învățământ formal, dar care îl completează. Participarea este voluntară,
iar programele sunt puse în aplicare de facilitatori instruiți din sectorul voluntar și / sau din sectorul
public; aceste programe ar trebui monitorizate și evaluate sistematic, iar experiența acumulată ar putea fi
recunoscută și printr-o diplomă. Educația nonformală se referă de obicei la implicarea tuturor în procesul
de educație continuă.[2]
Prin urmare, educația nonformală acoperă două realități diferite: pe de o parte, activitățile
educaționale care se desfășoară în afara sistemului de învățământ formal (de exemplu, o conferință

170
Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației
Volumul VII, Partea 2. Cahul: USC, 2020

privind drepturile sociale organizată de o asociație) și, pe de altă parte, experiența acumulată în
exercitarea responsabilităților în cadrul unei organizații voluntare (de exemplu, ca membru al unui ONG,
specializat în protecția mediului).
Prin intermediul diverselor activități de educație nonformală, este posibilă acumularea experienței
care poate fi comparată cu experiența profesională formală și care ar trebui recunoscută ca atare. Aceste
activități includ luarea deciziilor și negocierea democratică, participarea, dezvoltarea personală și
contribuie la dobândirea de calități precum angajamentul, participarea, responsabilitatea, solidaritatea,
conștientizarea democratică, motivația, inițiativa, emanciparea și dezvoltarea autonomiei, creativitatea,
respectul, toleranța, conștientizarea interculturalității, gândirea critică, independența intelectuală și
încrederea în sine.
În Europa unul dintre cele mai vechi sisteme de învățământ nonformal este cel danez, datând din
secolul al XIX-lea, atunci când a fost adoptată prima constituție democratică. Se bazează pe noțiunea de
„Folkeoplysning”, introdusă de teoreticianul educației daneze N.F.S. Grundtvig. „Folkeoplysning”
implică activități socio-culturale, învățare de către tineri și adulți, educație populară, servicii responsabile
de sensibilizarea și conștientizarea tinerilor. Această noțiune a influențat întregul ansamblu de inițiative
ale educației nonformale din Danemarca, de la primul „Folkeoplysning” (liceu popular) din 1844, până la
noile „școli de producție”, un tip de școli de a doua șansă pentru tineri, create în anii ’90 ai secolului XX.
Activitățile educaționale desfășurate în cadrul „Folkeoplysning” urmăreau crearea oportunităților de
învățare, pe care sistemul de învățământ formal nu le-a putut oferi. Atunci când aceste activități s-au
dovedit a fi utile și funcționale, autoritățile publice au început să le ofere sprijin financiar și juridic.
„Folkeoplysning” include nu numai activități specifice educației nonformale, ci și activitățile
organizațiilor naționale de tineret și sport, care, în conformitate cu statutul lor, sunt destinate să continue
obiectivele „Folkeoplysning” și tradiția daneză a vieții asociative. Astfel, circa 20% din populația adultă a
Danemarcei a trecut prin „școlile de producție” sau „liceele populare” (în special tinerii șomeri).[6, p.167-
169]
Tematica educației nonformale a devenit una prioritară pentru structurile europene și internaționale,
precum Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică,
UNESCO.
În cadrul Uniunii Europene instruirea tinerilor și adulților a devenit un domeniu de reflecție și
acțiune din 1971, fiind corelată cu sectorul economic. Abia în 1993, prin Tratatul de la Maastricht,
educația a intrat în sens larg în competențele Comunității, fiind reflectată în două articole (126 și 127).
Acestea, invită Comunitatea să încurajeze îmbunătățirea calității sistemelor de învățământ, oferindu-i
dreptul să sprijine sau chiar să completeze acțiunile statelor membre. De asemenea ele, îi acordă
Comunității dreptul de intervenție în domeniul politicii de formare profesională. Deși trebuie să respecte
specificul sistemelor naționale, Uniunea are deja o putere de intervenție, a cărei amploare poate fi extinsă
într-o anumită măsură. Singura interdicție reală este armonizarea și, prin urmare, unificarea sistemelor de
educație și formare. Consolidarea rolului UE în domeniul educațional s-a realizat gradual, prin tratatele
succesive (Amsterdam, Nisa, Lisabona).
În ceea ce privește învățământul formal, procesul de la Bologna a realizat standardizarea
învățământului superior prin sistemul licență-masterat-doctorat, și prin uniformizarea principiului
semestrelor și SECT (Sistemul european de credite transferabile), a favorizat mobilitatea studenților și
profesorilor, inclusiv în afara programului Erasmus, de exemplu în „Programele-cadru de cercetare” sau
în programele de schimb bilateral pentru tineri doctoranzi.
Totodată, rămâneau restanțe în domeniul învățământului nonformal. Astfel, cea de-a cincea
conferință a miniștrilor europeni responsabili pentru tineret, desfășurată în aprilie 1998 la București, a
adoptat o declarație finală invitând guvernele statelor membre ale Consiliului Europei să „încurajeze
egalitatea de șanse prin recunoașterea cunoștințelor și competențelor dobândite prin educația nonformală,
ca parte intrinsecă a instruirii profesionale, implicând diverse forme de validare a experienței și
calificărilor astfel dobândite ”. [11]
În ianuarie 2000, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, adoptă Recomandarea 1437 cu
privire la „Educația nonformală”. Adunarea a constatat că sistemele de învățământ formal nu pot face față
de sine stătător schimbărilor tehnologice, sociale și economice rapide și constante din societate și că, prin
urmare, ar trebui să fie consolidate prin practici educaționale nonformale. Prin urmare, recomandă
Comitetului Miniștrilor să invite guvernele și autoritățile competente ale statelor membre:
∙ să recunoască educația nonformală ca partener de facto în procesul de educație pe tot parcursul
vieții și în politica de tineret și să dezvolte sisteme de evaluare eficiente (care ar putea fi realizate prin

171
Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației
Volumul VII, Partea 2. Cahul: USC, 2020
recunoașterea activităților din cadrul educației nonformale, astfel încât să poată fi incluse și în curriculum
vitae la rubrica experiență profesională și abilități și calificări recunoscute la nivel internațional); ∙ a face
educația nonformală accesibilă tuturor, prin măsuri precum condiții de muncă flexibile (pentru lucrătorii
care altfel nu ar putea participa la această educație, posibilități de concediu neplătit etc. ), măsuri pentru
persoanele care locuiesc în regiuni îndepărtate (subvenții pentru călătorii), măsuri pentru persoanele
defavorizate din punct de vedere social (tinerii săraci, persoanele cu dizabilități, minoritățile); ∙ să
finanțeze activități de educație nonformală (subvenții, scutire de impozite pentru ONG-urile care participă
la activități de educație nonformală sau pentru participanții la cursuri de formare, utilizarea gratuită a
clădirilor oficiale sau a centrelor de instruire, etc.). [3]
Prin adoptarea în anul 2000 de către Consiliul European a Strategiei de la Lisabona, Uniunea
Europeană și-a schițat obiectivul de a deveni în 2010 „cea mai dinamică și competitivă economie din
lume bazată pe cunoștințe”. Astfel, statele membre ale UE, au adoptat o decizie, ce urma să producă
consecințe importante în domeniul educației, formării și culturii. Chiar dacă, s-a întârziat cu realizarea
acestui calendar ambițios, un alt Consiliu european din 2005, din Goteborg, a „recentrat” strategia de la
Lisabona privind creșterea și ocuparea forței de muncă.
Principala consecință, în ceea ce privește educația și formarea, potrivit Strategiei de la Lisabona și
obiectivului acesteia de a dezvolta economia și societatea bazată pe cunoștințe, a fost recunoașterea și
promovarea de către Uniunea Europeană a conceptului de învățare pe tot parcursul vieții. Consiliul și
Parlamentul European au adoptat, începând cu anul 2000, o serie de inițiative, decizii și programe politice
menite să „ancoreze” acest concept al învățării pe tot parcursul vieții, atât la nivel european, cât și cel al
sistemelor naționale europene de educație și formare. [8]
În octombrie 2000, Comisia Europeană adoptă Memorandumul asupra învăţării permanente,
formulând șase mesaje-cheie:[7]
∙ Mesajul cheie nr.1: noi competenţe de bază pentru toţi. Obiectiv: Garantarea accesului universal şi
continuu la învăţare pentru a se forma şi reînnoi competenţele necesare pentru o participare susţinută la
societatea cunoaşterii;
∙ Mesajul-cheie nr. 2: Realizarea unor investiţii majore în resursele umane. Obiectiv: Creşterea
vizibilă a nivelului de investiţii în resursele umane în vederea valorificării celei mai importante valori a
Europei, și anume oamenii săi;
∙ Mesajul-cheie nr. 3: Încurajarea inovaţiei în predare şi învăţare. Obiectiv: Dezvoltarea metodelor
şi contextelor de predare şi învăţare necesare pentru a se asigura continuum-ul învăţării permanente şi
învăţării de-a lungul întregii vieţi;
∙ Mesajul-cheie nr. 4: Valorificarea învăţării. Obiectiv: Să se îmbunătăţească semnificativ
modalităţile în care participarea şi rezultatele învăţării sunt înţelese şi apreciate, cu precădere învăţarea
non-formală şi cea informală;
∙ Mesajul-cheie nr. 5: Regândirea orientării şi consilierii. Obiectiv: Să se asigure condiţiile ca
fiecare să poată avea acces cu uşurinţă la informaţie de calitate şi la sfaturi privind oportunităţile de
educaţie pe tot cuprinsul Europei şi pe tot parcursul vieţii;
∙ Mesajul cheie nr. 6: Să apropiem mai mult învăţarea de domiciliu. Obiectiv: Oferirea
oportunităţilor de învăţare permanentă cât mai aproape posibil de beneficiari, în propriile lor comunităţi şi
sprijinite prin echipamente bazate pe TIC, oriunde se impun.
În perioada 1989-1999 a fost implementată Acțiunea „Tineretul pentru Europa”, având ca obiectiv
consolidarea schimburilor între tineri, în vederea creșterii mobilității, consolidând totodată sentimentul de
cetățenie europeană. S-a pus accentul pe participarea tinerilor în cadrul proiectelor de sensibilizare a
diversității sociale și culturale și a înțelegerii reciproce, precum și a proiectelor de consolidare a
participării lor la nivel lingvistic și intercultural. Aceste schimburi se bazează pe parteneriate
transnaționale.
Începând cu anul 2000, ca urmare a actelor sus-menționate, programul european în domeniul
tineretului devine mult mai consolidat, fiind gestionat de Comisia Europeană, prin finanțarea proiectelor
transnaționale din bugetul UE. În acest sens, menționăm lansarea Acțiunii „Tineret” în perioada 2000-
2006. Acest program de acțiune comunitară a reunit într-un singur instrument mai multe activități
existente în programele anterioare, cum ar fi „Tineretul pentru Europa” și Serviciul European de
Voluntariat. De asemenea, se bazează pe obiectivele definite de Comisie în comunicarea sa „Pentru o
Europă a cunoașterii”, propunându-și astfel să promoveze crearea unui spațiu educațional european.
Dincolo programele de educație și formare profesională Socrates și Leonardo, programul Tineret
și-a propus crearea un spațiu european al educației formale și nonformale. El accentuează importanța

172
Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației
Volumul VII, Partea 2. Cahul: USC, 2020

experiențelor informale și nonformale, ajutând tinerii să dobândească cunoștințe, abilități și competențe,


facilitând integrarea lor socială și culturală (minorități), asigurându-le că pot juca un rol activ în
construcția europeană. Programul răspunde nevoilor tinerilor și liderilor de tineret, oferind atât sprijin
financiar, cât și informații, instruire și oportunități de a construi parteneriate în toată Europa. În cadrul
programului Tineret, cele mai importante acțiuni sunt:
1 Schimburi de tineri;
2 (SVE) Serviciul European de Voluntariat;
3 Inițiativele Tinerilor. [11]
La fel, în cadrul programului au fost desfășurate următoarele proiecte:
∙ Tineretul pentru Europa: activități de mobilitate pe termen scurt pentru grupuri de tineri (între
15 și 25 de ani) pe baza parteneriatelor transnaționale;
∙ Serviciul european de voluntariat: participarea unui voluntar tânăr (cu vârsta cuprinsă între 18 și
25 de ani), într-un alt stat membru decât cel în care acesta are reședința sau într-o țară terță, într-o
activitate fără scop lucrativ și fără plată, importantă pentru comunitate și cu durată limitată (maxim 12
luni);
∙ Inițiative pentru tineret: sprijin pentru proiecte inovatoare și creative, la nivel local, promovate
de tineri;
∙ Acțiuni comune: sprijin comunitar acordat acțiunilor comune cu alte intervenții comunitare, care
se încadrează în politica de învățare;
∙ Măsuri de sprijin: activități de cooperare, instruire și informare, care vizează promovarea
inovării și competențelor în domeniul tineretului. [8]
În 2006, Consiliul European a adoptat Rezoluția privind recunoașterea valorii educației și formării
nonformale și informale în domeniul tineretului, recunoscând astfel rolul activităților socio-educaționale
ale organizațiilor de tineret în dobândirea de cunoștințe și abilități interpersonale.
Ca urmare, în 2007, Președintele Comisiei Europene propune lansarea unui nou program Tineretul
în mișcare, fiind ulterior denumit Tineretul în acțiune și acceptat pentru perioada 2007-2013. Fiind
destinat persoanelor cu vârsta între 13 și 30 de ani, programul a beneficiat de un buget de 885 de milioane
euro. Programul a făcut posibilă cofinanțarea schimburilor de tineret, inițiativelor naționale sau
transnaționale de tineret, proiectelor de tineret pentru democrație, Serviciului european de voluntariat,
acțiunilor de formare, seminarelor naționale sau europene, regrupând tinerii, factorii de decizie politică și
reprezentanții societății civile.[1, p. 86]
Anual, programul Tineret în Acțiune a implicat peste 130.000 de participanți direcți, reprezentând
peste un milion de beneficiari în cei șapte ani. Impactul politic al participării a fost: prin promovarea
„cetățeniei active”, „toleranței” sau chiar „înțelegerii reciproce”, s-a încurajat implicarea civică a tinerilor
și, în special, implicarea lor europeană. O anchetă comandată de serviciile Comisiei Europene oferă
rezultate interesante în acest sens: 60% dintre beneficiarii programului și-au îndeplinit datoria civică la
alegerile europene din 2009, comparativ cu 43% din populația europeană și 29% dintre cei sub 30 de ani.
[4]

Discuţii
În aprilie 2013, este adoptată Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind înființarea
unei garanții pentru tineret. Dintre multiplele recomandări, menționăm următoarele: Măsuri de sprijinire
pentru integrare în piața muncii:
Creșterea nivelului de competențe
1. Să ofere celor care abandonează timpuriu școala și tinerilor cu nivel mic de competențe căi de a se
reintegra în activități de învățământ și de formare sau programe de învățământ care au rolul unei a
doua șanse, care furnizează medii de învățare care să răspundă nevoilor lor specifice și care să le
permită să obțină calificările care le lipsesc.
2. Să asigure ca măsurile întreprinse în cadrul unui sistem de garanție pentru tineret care vizează creșterea
nivelului de cunoștințe și de competențe să ajute la reducerea decalajelor existente și la satisfacerea
nevoilor de locuri de muncă din sectorul serviciilor.
3. Să asigure ca eforturile de creștere a nivelului de cunoștințe și de competențe să includă competențe
informatice/TIC. Să promoveze cunoștințele și competențele profesionale prin asigurarea faptului
că programele de învățământ și certificările în domeniul TIC sunt conforme cu standardele și sunt
comparabile la nivel internațional.
4. Să încurajeze școlile, inclusiv centrele de formare profesională, precum și serviciile de ocupare a forței
de muncă să promoveze și să furnizeze continuu orientări privind spiritul antreprenorial și

173
Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației
Volumul VII, Partea 2. Cahul: USC, 2020

activitățile economice independente pentru tineri, inclusiv prin cursuri de antreprenoriat. 5. Să pună
în aplicare Recomandarea din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale.
Măsurile care vizează piața forței de muncă
6. Acolo unde este relevant, să reducă costurile nesalariale ale muncii în vederea stimulării perspectivei
de angajare în rândul tinerilor.
7. Să utilizeze subvenții țintite și bine concepute pentru salarii și angajări în câmpul muncii, pentru a
încuraja angajatorii să creeze noi oportunități pentru tineri, cum ar fi ucenicia, stagiatura sau
plasarea într-un loc de muncă, în special pentru cei cu cele mai mici șanse de a intra pe piața forței
de muncă, în conformitate cu normele aplicabile privind ajutoarele de stat.
8. Să promoveze mobilitatea forței de muncă prin sensibilizarea tinerilor cu privire la existența ofertelor
de locuri de muncă, de stagii sau de ucenicie și la sprijinul disponibil în diferite zone, regiuni și
țări, de exemplu prin intermediul unor servicii și sisteme care încurajează persoanele să se
mobilizeze și să lucreze în interiorul Uniunii. Să se asigure că există un sprijin adecvat pentru a
ajuta tinerii care găsesc un loc de muncă într-o altă zonă sau într-un alt stat membru să se adapteze
la noul lor mediu.
9. Să pună la dispoziție mai multe servicii de sprijin pentru întreprinderi nou-înființate și să sporească
sensibilizarea privind șansele și perspectivele potențiale legate de activitatea independentă, inclusiv
prin intermediul unei cooperări mai strânse între serviciile de ocupare a forței de muncă, cele de
sprijin pentru întreprinderi și furnizorii de (micro)finanțare.
10. Să îmbunătățească mecanismele pentru reactivarea tinerilor care abandonează sistemele de activare și
nu mai au acces la prestații. [9]
În perioada 2014-2020, Comisia Europeană a gestionat proiectul Erasmus + : Program pentru
educație și formare, tineret și sport, oferind o abordare integrată și simplificată a celor șapte programe
existente prin intermediul a trei acțiuni cheie: mobilitate, cooperare și reforma politicilor pentru tineret.
Componenta Tineret din programul Erasmus + este dedicată exclusiv dezvoltării activităților de educație
nonformală, preluând principalele componente ale „Tineretului în acțiune” și introducând noi oportunități
de parteneriat. Acțiunile cheie sunt:
Acțiunea cheie 1: Mobilitatea tinerilor și a lucrătorilor din domeniul tineretului în scopuri de
învățare. Erasmus + încurajează mobilitatea colectivă sau individuală a tinerilor (de la 13 la 30 de ani, în
funcție de caz) prin intermediul schimburilor sau al serviciului voluntar european, precum și al
lucrătorilor de tineret. În acest sens nu este necesară participarea la nivel de diplomă sau pregătire.
Această mobilitate poate fi organizată cu țările programului (28 de state membre ale Uniunii Europene +
Turcia, Elveția, Norvegia, Liechtenstein, Islanda, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) și țările
vecine Uniunii Europene.
Acțiunea cheie 2: Cooperare și parteneriat pentru inovare și schimb de experiențe. Parteneriate
strategice.
Această parte a programului sprijină proiecte de cooperare internațională, partajarea experiențelor
și schimbului de practici inovatoare între diferite sectoare (educațional, socio-economic, asociativ,
societatea civilă, inclusiv grupuri de tineret, politică etc.). Aceste parteneriate vizează cooperarea în
cadrul aceluiași sector, precum și cooperarea intersectorială între structurile din țările programului.
Acțiunea cheie 3: Sprijin pentru reforma politică.
Scopul reformei politice este de a consolida mecanismele și instrumentele puse în aplicare pentru a
facilita mobilitatea în Europa, precum și coordonarea statelor membre ale Uniunii în domeniile educației,
formării și tineretului. În acest sens, sunt organizate seminare naționale și transnaționale cu participarea
tinerilor și factorilor de decizie politică, reprezentând oportunitatea participării și îmbogățirii dialogului
structurat.

Concluzii
Conceptul şi fenomenul educaţiei nonformale este apreciat în mod diferit de către diverşi autori.
Unii consideră că el vine să completeze educaţia formală, alţii susţin că dimpotrivă produce efecte
confuze. Totodată, în epoca globalizării şi intensificării fluxurilor informaţionale, economice,
tehnologice, societatea bazată pe cunoaştere devine un imperativ major. Tocmai din acest considerent,
educaţia nonformală este recunoscută şi apreciată ca o formă alternativă de învţare, contribuind la
dezvoltarea competenţelor de formare profesională dar şi de participare civică a copiilor, tinerilor şi

174
Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al Cercetării și Educației
Volumul VII, Partea 2. Cahul: USC, 2020

maturilor. Totodată, procesul de implementare a educaţiei nonformale este departe de a fi desăvârşit,


existând probleme legate de validarea şi certificarea cunoştinţelor şi competenţelor obţinute în rezultatul
învăţării nonformale.
Bibliografie:
1. Baccala G. Mobilité internationale des jeunes et reconnaissance de l'éducation non formelle. In:
Presses de Sciences Po « Agora débats/jeunesses », 2008/4 N° 50, p. 86,
https://www.cairn.info/revue-agora-debats-jeunesses-2008-4-page-85.htm
2. Education non formelle. Rapport de la Commission de la culture et de l'éducation. Doc. 8595, 15
décembre 1999, https://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-DocDetails
fr.asp?FileID=8807&lang=fr
3. Education non formelle. Recommandation 1437 (2000) de l’ Assemblée parlementaire,
https://assembly.coe.int/nw/xml/XRef/Xref-XML2HTML-fr.asp?fileid=16762&lang=fr 4. Jeunesse en
action, le programme européen d’éducation non formelle,
https://www.taurillon.org/jeunesse-en-action-le-programme-europeen-d-education-non
formelle,04244?lang=fr
5. Gasse S. L'éducation non formelle : genèse d'une interaction entre les faits et idées dans les pratiques
éducatives. In: Astolfi J-P., Houssaye J., Les idées et les faits font-ils des histoires en éducation ?
Penser l'Éducation, Hors Série. Paris. 2007, p. 167-169.
6. Mémorandum sur l’éducation et la formation tout au long de la vie, document de travail des services de
la Commission des Communautés européennes, Bruxelles, le 30/10/2000, SEC (2000) 1832, p. 7. 7.
Mousny Ch. La politique européenne d’éducation et de formation . In: Revue internationale d’éducation
de Sèvres 25 novembre 2011, http://journals.openedition.org/ries/1933 8. Programme d'action Jeunesse
2000-2006,
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=LEGISSUM%3Ac11603
9. Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind înființarea unei garanții pentru tineret, 22 aprilie
2013. In: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 2013/C 120/01, https://eur-lex.europa.eu/legal
content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32013H0426(01)&from=FR
10. RAPPORT. 5e Conférence des Ministres européens responsables de la Jeunesse. Bucarest, 27-29 avril
1998, https://rm.coe.int/16804e9f2a
11. Une étude sur les liens entre l’éducation formelle et l’éducation non formelle. Direction de la
Jeunesse et du Sport. Strasbourg. Mars 2003, https://rm.coe.int/16807023ac

175

S-ar putea să vă placă și