Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Coordonatele comunicării orale și scrise din

perspectivă metodică în perioada
preșcolară
 Coordonatele comunicării orale și scrise din perspectivă metodică în
perioada preșcolară

Dezvoltarea limbajului și a comunicării în întregul proces instructiv-educativ din

grădiniță, pune în fața cadrelor didactice responsabilități variate.

În perioada preșcolarității, limbajul scris al copilului este redus la un anumit număr de

mâzgâlituri grafice, care sunt denumite generic alfabet, a căror realizare cu succes este pusă
pe seama mușchilor fini ai mâinii, care, dacă sunt exersați cu ajutorul diferitelor exerciții
grafice, ajută copilul la formarea deprinderilor de scriere. Aceste activități trebuie introduse
în viața zilnică a instituției preșcolare, dar o primă condiție este ca acestea să fie concepute în
funcție de copil și de nevoile acestuia și nu ca un program general valabil pentru toată grupa
de copii. În acest sistem de predare a limbajului, sarcina cea mai importantă care revine
educatorului este aceea de a crea un mediu propice pentru înțelegerea acestei semnificații.
Copiii fac afișe, scriu notițe, compun povești ori, pur și simplu, trăiesc experiența unui mediu
al cuvântului scris, purtător de sens (Dumitrana, M., 2001).

,,Preșcolarul care crește într-un mediu normal cultural cunoaște foarte repede și foarte
de timpuriu, prin învățare spontană, o serie de litere, cifre și cuvinte. Prima literă care de
obicei este învățată rapid și cu plăcere este litera inițială a numelui copilului, iar primul
cuvânt pe care preșcolarul va învăța să-l compună va fi propriul prenume” (Dumitrana, M.,
2001, pp.118-124).

O sugestie pentru activitatea cu preșcolarii mici este decuparea unor litere de diferite
culori și mărimi din reviste, copiilor revenindu-le drept sarcină compunerea unor cuvinte cu
ajutorul acestora, spre exemplu: numele lor, mama, tata, denumirea jucăriei preferate etc.

,,La vârsta preșcolară se înregistrează o dezvoltare intensă a limbajului sub toate

aspectele sale: fonetic, lexical, semantic, gramatical. Nivelul însușirii limbii române, al
educării limbajului și îmbogățirii vocabularului depind în mare măsură de competența,
capacitatea, atitudinea și metodele pe care educatoarea le folosește” (Chiriță, G., 2009, p.24).

,,Metoda folosită de cadrul didactic devine:

 calea și instrumentul prin care se transmit, respectiv se descoperă anumite cunoștințe;

  modalitatea (poate chiar modelul) deschiderii către universul cunoașterii, calea
formării de sine ca ,,descoperitor”, ca ,,transmițător” de informații, de valori,
ca ,,inovator”;
 rolul de facilitator al însuși demersului în care se încadrează, pe care îl optimizează”
(Hobjilă, A., 2008, p.81).

I. Metodele comunicării orale sunt:

a. Expozitive: povestirea, descrierea, explicația, dezbaterea, instructajul, discuția.
b. Interogative: conversația euristică, dialogul, discuția dirijată, discuția liberă,
consultația în grup, brainstormingul.
c. Metode de instruire prin problematizare: problematizarea.
II. Metodele comunicării scrise: munca cu cartea, analiza de text.

Cele mai des folosite metode de comunicare orală și scrisă în învățământul preșcolar
sunt: povestirea, descrierea, explicația, conversația euristică și munca cu cartea.

I. Metodele comunicării orale

1. Povestirea ,,este metoda didactică ce constă în prezentarea, prin narare, a unei

succesiuni de episoade” (Hobjilă, A., 2008, p.142).
Povestirea se diferențiază de metoda expunerii prin faptul că se prezintă informații
într-o manieră mult mai subiectivă și diferă de la un povestitor la altul. Povestirea acoperă un
volum vast de cunoștințe și vine în întâmpinarea nevoii copilului preșcolar de cunoaștere.
În această etapă a preșcolarității, povestirea ajută la îmbogățirea vocabularului
copiilor, la depășirea barierelor în comunicarea cu educatorul și colegii, pregătirea pentru
ciclul primar, exersarea intonației, a mimicii și gesticii în concordanță cu ideile transmise,
ajută la formarea simțului dreptății, la descoperirea caracteristicilor esențiale ale binelui și
răului. Această metodă presupune mult tact din partea educatorului, pentru a reuși să
transmită sentimente și emoții, pentru a reuși să se pună în pielea personajului și totodată
pentru a reuși să-i transpună pe copii în lumea poveștilor.
Activitatea de povestire se caracterizează prin:
 ,,actualizarea unor teme accesibile copiilor de vârstă preșcolară, reflectând fie aspecte din
lumea reală, fie aspecte din lumea ireală, fictivă, având drept suport un text literar (basme,
 povești, fabule etc), sau un episod imaginat de cadrul didactic/de către copii; de aici și
caracterul interdisciplinar al unei astfel de activități, deoarece aceeași temă poate fi abordată-
prin povestire-la Educarea limbajului, Cunoașterea mediului, Educație plastică, Educație
muzicală etc.
 actualizarea și fixarea normelor limbii române actuale, prin activitățile de povestire fiind
actualizat, dezvoltat și nuanțat vocabularul copiilor preșcolari și, de asemenea, fiind
actualizate valențele expresive ale limbii române (spre exemplu: sintagme populare,
regionale, arhaice etc.)
 deschiderea către formarea și actualizarea unui sistem de valori reperabil atât în lumea reală,
cât și în lumea creațiilor literare” (Hobjilă, A., Curs, pp.209-210).
Etapele urmărite în folosirea acestei metode sunt:
1. Formularea corectă a obiectivelor operaționale;
2. Alegerea povestirii, în funcție de sursele disponibile și timp;
3. Prelucrarea povestirii, cu scopul accesibilizării acesteia;
4. Selectarea mijloacelor de învățământ;
5. Exersarea povestitului;
6. Povestirea propriu-zisă. (Dulamă apud Norel, M.; Bota, O., A., 2012)
În grădiniță, povestirea are următoarele trei variante de activități:
1) Povestirea educatorului/educatoarei;
2) Repovestirea (cadrului didactic/copiilor)
3) Povestirea realizată de copii (Hobjilă, A., Curs).

2. Descrierea ,,este metoda didactică ce presupune prezentarea voluntară, organizată,

sistematică a particularităților unui anumit element (obiect, ființă, fenomen al naturii ), ca
repere în încadrarea acestuia într-o anumită categorie” (Hobjilă, A., 2008, p.101).
Această metodă pune preșcolarul în fața sarcinii de a descrie ceea ce observă:
animale, plante , oameni, obiecte reprezentate pe jetoane sau planșe. Pentru ca preșcolarul să
înțeleagă mai bine cele prezentate, trebuie să se utilizeze materiale intuitive pentru a se
accentua trăsăturile esențiale ale obiectelor, personajelor sau fenomenelor. (Norel, M., 2012)
În comunicarea scrisă, copiii pot descrie un anumit simbol, asociindu-l cu
semnificația corespunzătoare acestuia, spre exemplu: culorile semaforului.
3. Explicația ,,este metoda didactică ce constă în prezentarea, de către cadrul didactic
și/sau de către copilul preșcolar, a elementelor asociate cauzalității unor fenomene, acțiuni,
caracteristici. Cuvintele-cheie ale valorificării acestei metode în ciclul preprimar sunt
înțelegere și argumentare” (Hobjilă, A., 2008, p.112).
În funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, precum și de
diferitele calități ale educatorului, această metodă poate îmbrăca diferite forme:
 ,,explicația definiție”- spre exemplu: A intrat acolo deoarece poate cumpăra mâncare pentru
pisici;
 ,,explicația caracterizantă/descriptivă”- spre exemplu: Îmi place cerul noaptea pentru că este
plin de steluțe, apare luna și este liniște.
 ,,explicația demonstrativă”- spre exemplu: Vântul bate pentru că face așa: vââjjj!!!
 ,,explicația narativă” –spre exemplu: Mă joc cu Miruna pentru că îmi dă jucăriile ei, se
comportă frumos și este mereu drăguță; am cunoscut-o de curând, după ce mi-a prezentat-o
Maria.
 ,,explicația metaforizantă”- spre exemplu: Este toamnă pentru că pădurea este îmbrăcată în
haine de aur și catifea (Hobjilă, A., 2008).

4. Conversația euristică presupune însușirea de noi cunoștințe, iar întrebările sunt de tip
productiv, solicitându-i copilului preșcolar în mod special gândirea, acesta fiind nevoit să
prelucreze și să sistematizeze datele cunoscute pentru a putea compara, interpreta sau
exprima opiniile sale. (Massari, G., Curs).
,,Utilizându-se o succesiune de întrebări, atent formulate și adresate, educatoarea îi invită
pe copii la efectuarea unor investigații în planul propriei cunoașteri și, ulterior, îi determină
pe aceștia să-și reorganizeze cunoștințele, adevărurile. Elementul central al metodei este
întrebarea, care are proprietatea de a trezi curiozitatea, căutarea, sesizarea unor relații cauzale.
Gradul de eficiență al conversației este dictat de caracterul sau tipul întrebărilor. Astfel, de
preferat este să se evite întrebările ,,închise”, ce impun din start o limită a alternativelor și să
se utilizeze cele ,,deschise” care antrenează gândirea, permit o libertate mai mare de căutare,
de cercetare sau de învățare prin descoperire. Pe lângă întrebare, eficiența conversației este
dictată și de calitatea răspunsurilor” (Norel, M.; Bota, O., A., 2012, p.241).
Există o tipologie a întrebărilor:
-,,întrebări convergente care solicită capacități de analiză, comparație, sinteză, interogări;
 -întrebări divergente care exersează gândirea, facilitând căutarea cât mai multor soluții
alternative;
-întrebări evaluative care permit emiterea judecăților de valoare” (Iucu apud Norel, M.; Bota,
O.,A., 2012, pp.241-242).
Atunci când sunt formulate întrebările, trebuie respectate următoarele condiții:
 acestea trebuie să fie concise și clare, pentru a fi reținute cu ușurință de copii;
 nu trebuie să conțină cuvinte, termeni necunoscuți;
 trebuie să fie corecte din punct de vedere gramatical și științific;
 trebuie să orienteze copiii spre cunoștințe valoroase;
 trebuie să fie accesibile, în concordanță cu particularitățile de vârstă ale copiilor;
 nu trebuie să cuprindă sau să sugereze răspunsul;
 nu trebuie să solicite din partea copiilor răspunsuri monosilabice;
 acestea trebuie să fie clasificate de la simplu la complex. (Dulama apud Norel, M,;
Bota, O., A., 2012)
Conversația poate fi folosită drept procedeu în cadrul altor metode: ,,jocul de rol” – spre
exemplu: Cenușăreasa – surorile vitrege; ,,jocul didactic, lectura explicativă, metoda fonetică,
analitico-sintetică” – spre exemplu: conversație despre păpușa sau mașinuța preferată.
Educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită calității întrebărilor. Conținutul
întrebărilor trebuie să fie în strânsă legătură cu temele propuse, acestea putând fi sugerate de
către educatoare, dar și de către copii.

I. Metodele comunicării scrise

1. Lucrul cu cartea ,,este o metodă didactică ce presupune familiarizarea preșcolarilor cu

obiectul carte și cu universul acestuia, precum și formarea unor deprinderi de muncă
intelectuală” (Hobjilă, A., 2008, p.87).
De asemenea, această metodă presupune și familiarizarea preșcolarilor cu diferite
tipuri de lectură:
 ,,Lectură mintală (în gând) a imaginilor/semnelor/simbolurilor din anumite publicaţii –
eventual, precedată de o serie de indicaţii/criterii de lecturare, şi urmată, cel mai frecvent, de
o conversaţie ,,explicativă”;
 Lectura demonstrativă – realizată de către educator/educatoare, respectiv de către un copil
care ,,citeşte” imaginile/semnele/simbolurile, conferindu-le semnificaţii;
 Lectura realizată succesiv de către copii, urmărind – de la stânga la dreapta – ,,firul
imaginilor/semnelor/simbolurilor;
 Lectura selectivă/problematizantă – care poate implica două situaţii de comunicare
didactică: (a) cadrul didactic indică imaginea, ansamblul de semne/simboluri sau un
anumit semn/simbol, un anumit element (detaliu sau nu) al imaginii, iar copiii asociază
anumite semnificaţii (idei, stări de spirit etc.) elementului indicat; (b) copiii indică un anumit
element din publicaţia avută în vedere (de obicei, de pe o anumită pagină a acesteia), element
care să corespundă ideii emise de către educator/educatoare” (Hobjilă, A., Curs ID, p.188).
Metoda poate valorifica activități în care copiii ,,povestesc ce au citit(ei sau
părinții/bunicii lor), spun ce le-a plăcut într-o carte, asociază filme pentru copii/ filme de
desene animate vizionate acasă și/sau la grădiniță cu cărțile corespunzătoare acestora”
(Hobjilă, A., 2008, pp.88-89).

Copilul zilelor noastre este mai mult un copil al mass-media și mai puțin un copil al
cărții. Totuși, acesta este crescut într-un mediu în care limbajul scris este pe primul plan:
afișe, cărți, reviste, cifrele telefonului etc. Este destul de greu să ignori existența mesajelor
scrise, chiar și în mediile defavorizate, deoarece acestea se întâlnesc pretutindeni: la magazin,
la intrarea în grădiniță etc. Așadar, orice contact cu mediul înconjurător favorizează învățarea
timpurie a rostului acestor semne ( Dumitrana, M., 2001).

Comunicarea orală poate fi încurajată și prin activități în care copiii sunt puși să
creeze cărți, spre exemplu ,,Cartea primăverii”, iar fiecare copil trebuie să povestească sau să
deseneze elementele specifice primăverii(ce se întâmplă cu pomii, cu păsările, cu insectele,
ce flori apar primăvara, care sunt muncile specifice acestui anotimp). De asemenea, poate fi
încurajată crearea unor povești imaginare (spre exemplu: ,,Școala
mea”, ,,Familia”, ,,Prietenii”), sau pot fi create, de către copii, minidicționare cu imagini care
să-i ajute să înțeleagă mai ușor anumite expresii sau cuvinte.

,,Dezvoltarea limbajului cuprinde nu numai înțelegerea structurilor verbale și

utilizarea lor în contexte imediate, ci și învățarea exprimării propriilor idei și sentimente.
Învățarea noilor structuri verbale și exersarea lor, atunci când sunt sprijinite cu tact și
flexibilitate de către educatoare, seamănă cu apa unui râu liniștit, care se îmbogățește firesc
cu noi izvoare și în care tulburările produse de intrarea noilor surse sunt temporare și
benefice, contribuind și ele la creșterea cursului principal ” (Dumitrana, M., 1999, pp.74-88).
Bibliografie:

1. Chiriță, Gabriela, Metode și procedee folosite în învățământul preprimar în formarea

deprinderilor de scriere și exprimare corectă, Caracal, Editura Hoffman, 2009;
2. Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Vol.1, Comunicarea
orală, București, Editura Compania, 1999;
3. Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Vol.2, Comunicarea
scrisă, București, Editura Compania, 2001;
4. Hobjilă, Angelica, Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului (etapa
preșcolarității), Iași, Institutul European, 2008;
5. Hobjilă, Angelica, Didactica activităților de educare a limbajului – Manual anul III de studii –
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Iași, Editura Universității ,,Alexandru Ioan
Cuza”, Curs ID, 2014;
6. Massari, Geanina, Teoria și metodologia instruirii – Manual anul II de studii - Pedagogia
Învățământului Primar și Preșcolar, Iași, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Curs ID,
2014;
7. Norel, Mariana; Bota, Oana, Alina, Didactica domeniului experiențial. Limbă și comunicare,
Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2012