Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
DREPT
1. Noţiunea de jurisdicţie
1
Sesizarea organelor judiciare se face printr-o cerere. Din punct de vedere
formal activitatea legislativă se concretizează în norme-legea formală-iar
activitatea judiciară se materializează într-o hotărîre-sentinţă sau decizie.
Între activitatea judiciară şi cea legislativă există şi o interacţiune logică
determinată de imperativul unei bune funcţionări a mecanismelor statale.
Problema reală nu este aceea a unei „delimitări” sau „separări” rigide a
„puterilor”, ci a unei fructuoase colaborări între autorităţile statului.
Astfel, autoritatea legiuitoare exercită un control asupra modului de
organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti. Acest control se exercită
prin normele stabilite de forumul legislativ privitoare la organizarea, la
atribuţiile instanţelor şi la procedura judiciară. Un asemenea control trebuie să
fie destinat optimizării actului judiciar şi nu poate constitui în niciun caz o
imixtiune în activitatea concretă de judecată.
Autoritatea judecătorească exercită şi ea un control asupra „puterii”
legislative, concretizat în competenţa atribuită acesteia în materie electorală, în
cauzele penale privind pe senatori şi deputaţi, precum şi prin interpretarea pe
care instanţele o dau legilor cu prilejul aplicării lor.
Autoritatea judecătorească se află într-un raport, de „dependenţă”
relativă faţă de organele administrative. Spunem „dependenţă” relativă întrucît
în activitatea judiciară judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Un alt aspect al aceleiaşi „relative dependenţe” rezultă şi din
împrejurarea că judecătorii şi procurori sunt numiţi în funcţie de Preşedintele
României. Totuşi, o atare „dependenţă” este formală căci rolul de organ de
disciplină revine Consiliului Superior al Magistraturii,(art.134 alin.2 din
Constituţie) iar numirea în funcţie a magistraţilor se face la propunerea
aceluiaşi organ.
Autoritatea judiciară exercită un control asupra „puterii” executive,
control realizat în cadrul procedurii privind soluţionarea cauzelor persoanelor
vătămate în drepturile lor de către administraţie printr-un act administrativ sau
prin soluţionarea unor cereri în termenul legal (procedura contenciosului
administrativ).
3
O altă regulă, de maximă importanţă, a fost consacrată în mod expres şi
de Carta europeană privind statutul judecătorilor. Potrivit pct.4.3. din această
Cartă, „Judecătorul sau judecătoarea trebuie să se abţină de la orice
comportament, act sau manifestare de natură a altera în mod efectiv încrederea
în imparţialitatea şi independenţa lor”.
Principiul independenţei judecătorului îşi găseşte aplicare numai în
activitatea de judecată. Sub aspect organizatoric şi administrativ judecătorii se
află sub autoritatea organelor de conducere judiciară.
Independenţa judecătorului nu poate fi concepută în lipsa unor garanţii
legale corespunzătoare, cum ar fi:
a. existenţa unui control judiciar adecvat de natură să asigure
respectarea legalităţii şi să garanteze independenţa judecătorilor;
b. publicitatea dezbaterilor;
c. secretul deliberării;
d. inamovibilitatea judecătorilor;
e. răspunderea disciplinară a judecătorilor;
f. autonomia instanţelor judecătoreşti faţă de toate celelalte autorităţi
statale.
4
F. Colegialitatea organelor judiciare
Principiul colegialităţii are conotaţii deosebite în opera de înfăptuire a
justiţiei. El implică alcătuirea completului din doi sau mai mulţi judecători.
Colegialitatea are de partea sa argumente deduse din: calitatea superioară
a lucrărilor îndeplinite de doi sau de mai mulţi magistraţi; o redusă posibilitate
de influenţare din exterior a magistraţilor, o mai bună pregătire a judecătorilor
tineri, care intră în complete cu magistraţi avînd o mai mare experienţă.
Sistemul nostru judiciar este dominat de principiul colegialităţii.
Există totuşi, prin excepţie de la regulile enunţate, şi cauze care se
soluţionează în fond de către un singur judecător.
M. Gratuitatea justiţiei
Înfăptuirea justiţiei implică unele cheltuieli importante din partea
statului, dar şi din partea justiţiabililor.Statul este obligat să organizeze
serviciul public destinat a înfăptui justiţia, ceea ce înseamnă asigurarea unor
condiţii de muncă corespunzătoare necesare pentru organele de justiţie (sedii
pentru instanţe, mijloace materiale necesare pentru desfăşurarea judecăţilor în
6
materie civilă şi penală etc.) şi remunerarea adecvată a judecătorilor şi a
funcţionarilor judecătoreşti (grefieri, aprozi, arhivari etc.).
7
Cap.III.Sisteme judiciare în statele membre
1.Instanțe
Parchetul sau ministerul public, care este considerat drept parte a sistemului
judiciar în multe state membre, are un rol esențial în procedurile penale.
Responsabilitățile și statutul procurorilor diferă în mod considerabil de la un
stat membru la altul.
8
Cap IV. Sisteme judiciare în - România
9
Principiile, structura și modul de organizare a sistemului judiciar din România
sunt prevăzute (consacrate) în Constituția României și în Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară.
10
recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti,
de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost
întrerupt în faţa curţilor de apel;
11
aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultativ al
Ministerului Finanţelor Publice;
Curţi de apel
Tribunale
12
În domeniile menţionate se pot înfiinţa tribunale specializate, la nivelul
judeţelor şi al municipiului Bucureşti.În prezent funcţionează 4 tribunale
specializate, respectiv:
Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;
Tribunalul Comercial Cluj;
Tribunalul Comercial Mureş;
Tribunalul Comercial Argeş.
Judecătorii
Instanţe militare
13
statutul de unitate militară, cu indicativ propriu, iar circumscripţiile acestor instanţe
sunt prevăzute în Anexa 2 la Legea nr.304/2004 republicată. Tribunalele militare
funcţionează în municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar Tribunalul
Militar Teritorial şi Curtea Militară de Apel, în municipiul Bucureşti.
Ministerul Public
Parchetul este organul judiciar ce face parte din structura Ministerului Public,
încadrat cu procurori care exercită atributiile ce revin acestui minister.
Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile
legii (art. 131 din Constituţie).
14
Alte instituţii sau specialişti:
15
Dacă Constituţia din 1991 lăsa a se stabili prin lege organică numărul
membrilor Consiliul Superior al Magistraturii, Constituţia revizuită, prin art.133 alin.2
fixează numărul membrilor Consiliului la 19, din care:
A. -14 aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat;aceştia
fac parte din două secţii,una pentru judecători şi una pentru procurori;prima
secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori.
Legea nr.317/2004 determină şi modul de alcătuire a celor două secţii.Potrivit art.5
din lege,Secţia pentru judecători este alcătuită din:
-2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
-4 judecători de la Curţile de Apel;
-2 judecători de la Tribunale;
un judecător de la Judecătorii.
iar Secţia pentru procurori este alcătuită potrivit art.6 din aceiaşi lege,din:
-un procuror de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
-un procuror de Parchetul Naţional Anticorupţie;
-un procuror de la Parchetele de pe lângă Curţile de Apel;
-un procuror de la Parchetele de pe lângă Tribunale;
-un procuror de la Parchetele de pe lângă Judecătorii.
Alegerea magistraţilor în Consiliul Superior al Magistraturii se realizează în cadrul
adunărilor generale ale judecătorilor, respectiv ale procurorilor.Data la care au loc
adunările generale se stabileşte de către Plenul Consiliului,cu cel puţin 60 de zile
înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial
al României şi pe pagina de web a Consiliului Superior al Magistraturii.
Membrii Consiliului se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de
Preşedintele României şi care au o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de
magistrat.Magistraţii care îndeplinesc condiţiile legale îţă pot depune candidaturile
pentru alegerea ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
16
În ceea ce priveşte organizarea adunărilor generale a magistraţilor, Legea
nr.317/2004 instituie o procedură detaliată de alegere efectivă a membrilor
Consiliului.În legătură cu adunările generale ale magistraţilor,Consiliul Superior al
Magistraturii are atribuţii în ceea ce priveşte verificarea legalităţii procedurii de
alegere,rezolvă contestaţiile cu privire la legalitatea procedurii de alegere,toate
acestea pentru a asigura o maximă transparenţă în realizarea procesului de alegere a
membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.Tot Consiliul centralizează voturile şi
alcătuieşte lista finală cu magistraţii aleşi pe care apoi o trimite Senatului.
Biroul Permanent al Senatului îi revine numai sarcina de a examina dacă au fost
respectate dispoziţiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii.Cu toate că alegerea membrilor Consiliului de către Senat este o
atribuţie de ordin constituţional, rolul acestuia în finalizarea procedurii de alegere nu
este decisiv, aceasta pentru a pune alegerea membrilor la adăpost de orice critică ce
priveşte posibilitatea influenţării politice a acestora.
B. -2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptuluui, care se
17
b. se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală;
c. nu au calitatea de membru al unui partid politic.
C. -ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
18
- coordonează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi
repartizează lucrările pentru plen şi secţii;
- prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii,cu excepţia
cazului când participă Preşedintele României;
- semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii;
- sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictelor
juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice;
- prezintă, în şedinţă publică a plenului, raportul anual asupra activităţii
Consiliului Superior al Magistraturii, care se transmite instanţelor şi
parchetelor şi se dă publicităţii.
Legea nr. 317/2004 consacră principiul dezbaterilor din cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii.Membrii plenului sau al secţiilor hotărăsc, cu majoritate de
voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice (art.30 alin.1 din Legea nr.
317/2004).
Una dintre precizările importante ale Legii nr.317/2004 este cea
consacrată în art.24 alin.1, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii
funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al
Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin
acestora.Această soluţie este menită să confere Consiliului caracterul unui organism
apt să se concentreze asupra tuturor problemelor cu care se confruntă justiţia
românească.Un organism cu activitate permanentă îşi poate păstra cu mai multă
uşurinţă independenţa şi în acelaşi timp, să fie garantul independenţei justiţiei.Pentru
realizarea acestui deziderat ar fi fost necesar ca membrii Consiliului Superior al
Magistraturii să fie suspendaţi din funcţiile deţinute înainte de alegerea lor şi pe toată
durata mandatului încredinţat.Legiuitorul nu s-a oprit la o astfel de soluţie în privinţa
tuturor magistraţilor care alcătuiesc Consiliul Superior al Magistraturii, ci numai
asupra preşedintelui si a vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, care
nu exercită activitatea de judecător sau de procuror pe perioada mandatului
19
încredinţat, ceilalţi judecători şi procurori care au fost aleşi în Consiliul Superior al
Magistraturii îşi păstrează funcţiile deţinute anterior.
Ministerul Justiţiei
Ministerul Public
20
Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor
Iegalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.
a) Ori de câte ori sunt întrunite condiţiile prevăzute de Iege pentru a acţiona
în vederea protejării unui interes public, procurorul trebuie să acţioneze în modul şi
prin mijloacele prevăzute de Iege.
Procurorul nu poate acţiona decât în Iimitele competenţei sale, prin
mijloacele şi în cazurile stabilite prin dispoziţiile Iegale. Cu alte cuvinte, îşi
exercită atribuţiile numai în temeiul Iegii. Misiunea specifică de esenţă a
Ministerului Public este asigurarea respectării legii.
21
Ministerul Public acţionează pentru respectarea acestui principiu şi pentru
asigurarea permanentă a Iegalităţii dispoziţiilor emise de procurorii cu funcţii de
conducere.
Ministerul Public este independent în relaţiile cu celelalte autorităţi şi îşi
exercită atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării
acesteia.
Parchete
Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie
şi judecătorie funcţionează un parchet. În mod similar, pe lângă fiecare instanţă
militară funcţionează un parchet militar. Parchetele au sediul în localităţile în
care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţionează şi au aceeaşi
circumscripţie cu acestea. Unităţile de parchet care au personalitate juridică
sunt parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale.
Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în
cadrul cărora pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de
apel au în structură şi câte o secţie pentru minori şi familie. În raport cu natura
şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii pot funcţiona
secţii maritime şi fluviale. Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse
de procurori generali, iar parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru
minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori. Secţiile,
serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurori
şefi.
22
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
23
căreia funcţionează şi o secţie de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari
şi o structură teritorială, compusă din 15 servicii şi 3 birouri teritoriale.
Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea
Departamentului Naţional Anticorupţie sunt stabilite în O.U.G.nr.43/2002
modificată şi completată.
24
Cap V. Sisteme judiciare în Ungaria
Consiliul Național de Justiție este un organism alcătuit din 15 membri care cuprind
9 judecători, Ministrul Justiției (igazságügyért felelős miniszter), Procurorul General
(legfőbb ügyész), Președintele Asociației Baroului de Avocați din Ungaria (Magyar
Ügyvédi Kamara) și doi parlamentari numiți de comitetele responsabile pentru
materiile constituționale și financiare (az Országgyűlés Alkotmány- és Igazságügyi
Bizottsága). Consiliul este prezidat de Președintele Curții Supreme (Legfelsőbb
Bíróság).
Tipuri de instanțe
25
Judecătorii neprofesioniști (nem hivatásos bíró) participă, de asemenea, în cauze în
maniera descrisă de lege, însă numai judecătorii oficiali pot ocupa funcția de
judecător unic (egyesbíró) și de președinți ai consiliului (tanácselnök). Curtea
Supremă este autoritatea judiciară supremă din Ungaria.
Ierarhizarea instanțelor
Instanțele locale
Instanțele locale pot stabili secții (csoport) pentru tratarea unor tipuri specifice de
cauze.
Instanțe departamentale
Instanțele departamentale sunt formate din complete (tanács), secții și divizii penale,
civile, economice și administrative (kollégium). Mai multe divizii pot funcționa și ca
o unitate separată.
26
Cauzele specifice sunt audiate de tribunalele militare (katonai tanács) în cadrul
instanțelor departamentale desemnate și cu domenii de jurisdicție definite.
Zone de jurisdicție
• Curtea de Apel Regională Szeged: regiunea Csongrád, Bács-Kiskun és Békés;
• Curtea de Apel Regională Pécs: regiunea Baranya, Somogy és Tolna;
• Curtea de Apel Regională Debrecen: regiunea Hajdú-Bihar, Borsod-Abaúj-
Zemplén, Jász-Nagykun-Szolnok és Szabolcs-Szatmár-Bereg;
• Curtea de Apel Regională Győr: regiunea Győr-Moson-Sopron, Komárom-
Esztergom, Vas, Veszprém és Zala;
• Curtea de Apel Regională Budapesta: Budapesta, regiunea Fejér, regiunea
Heves, regiunea Pest, regiunea Nógrád.
Curtea Supremă
Curtea Supremă reprezintă forul cel mai înalt al sistemului judecătoresc. Aceasta
este condusă de un președinte având sediul în Budapesta. Curtea Supremă
soluționează căile de atac înaintate împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele
departamentale și curțile de apel regionale (în anumite cauze specificate de lege).
27
Izvoarele de drept maghiar
Constituţia
Decrete
Acorduri internaţionale
II. Alte izvoare de drept în sens larg (care nu sunt considerate reglementări)
31
conţinută într-un act legal de promulgare. În legea de promulgare a acordului
internaţional, data intrării în vigoare a dispoziţiilor care cuprind textul acordului,
rezervele, obiecţiunile şi declaraţiile, trebuie stabilită ca fiind identică cu data intrării
în vigoare a acordului în Ungaria. În cazul în care aceasta din urmă nu este încă
cunoscută în momentul promulgării acordului, condiţiile privind intrarea în vigoare a
acordului trebuie să precizeze faptul că data intrării sale în vigoare va fi stabilită de
către Ministerul Afacerilor Externe într-o decizie care urmează să fie publicată în
Monitorul Oficial maghiar (Magyar Közlöny).
Administraţia publică locală este un organ public local, ales şi condus în mod
democratic. Acesta reglementează şi conduce în mod autonom activităţile publice
locale care sunt de competenţa acestuia, în interesul populaţiei locale şi în cadrul
prevăzut prin lege. Administraţiile publice locale pot, atunci când sunt împuternicite
prin lege, să emită decrete de reglementare a propriilor activităţi. Asemenea decrete
nu trebuie să contravină niciunei alte norme de drept superioare. Administraţia
publică locală poate emite decrete de reglementare a activităţilor locale, care nu sunt
guvernate prin norme de drept superioare.
33
Documentele discutate în cadrul reuniunii secretarilor (administrativi) de stat şi
care sunt considerate gata de prezentare sunt înaintate în mod corespunzător
Guvernului. În cadrul şedinţei de Guvern, majoritatea prezentărilor sunt adoptate fără
discuţii, însă cele importante sau cele care sunt problematice din punct de vedere
politic sunt discutate de către Guvern şi adoptate (sau nu) ulterior.
Legea trebuie să prevadă data intrării sale în vigoare, astfel încât să rămână
timp suficient pentru a pregăti punerea în aplicare a acesteia.
VII. Modalităţile de soluţionare a conflictelor care pot apărea între diferite surse
de drept
34
Reglementările legislative nu trebuie să prevadă norme care contravin
dispoziţiilor cuprinse într-o altă normă de drept şi care prezintă acelaşi nivel sau un
nivel superior. În cazul în care apar conflicte, sistemul juridic prevede mijloace
adecvate de înlăturare a acestora.
În cazul în care este vorba despre norme de drept de acelaşi grad, conflictele
care nu antrenează o încălcare a Constituţiei sunt, în general, soluţionate cu ajutorul
interpretării normei de către instanţele judecătoreşti. Cu ajutorul principiilor de drept
de mai sus, instanţele judecătoreşti decid care dintre dispoziţiile aflate în conflict ar
trebui să prevaleze. În conformitate cu practica urmată de Curtea Constituţională, în
cazul în care norma generatoare de conflict încalcă o dispoziţie a Constituţiei, apare
un caz de neconstituţionalitate, situaţie în care Curtea Constituţională abrogă
dispoziţiile neconstituţionale.
Conflictul dintre norme poate ieşi la iveală înainte de apariţia unei probleme
reale în punerea în aplicare a acesteia. În aceste cazuri, legiuitorul înlătură conflictul
prin modificarea normei de drept.
35
Azi în contextul introducerii în legislaţia României a unor norme,regulamente
cu efect imperativ sau a unor recomandări adoptate de organele jurisdicţionale a
Uniunii Europene ratificate de România prin legi de Parlamentul României se poate
constata o armonizare a legislaţiei cu cea din statele europene, cu tratele internaţionale
referitoare la drepturile civile .
Atât România ,cât şi Ungaria foloseşte un sistem judiciar cu patru niveluri:
1) Judecătorii /Instanţele locale districtuale (municipale),
2) Tribunale / Instanţe departamentale (şi Tribunalul Capitalei),
3) Curţi de apel/ Instanţa superioară de apel,
4) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/Curtea Supremă.
36