Capitolul 23 – parametrii estetici și cromatica restaurărilor protetice fixe

238.Sistemele cromatice Munsel și CIE Lab

Sistemul Munsell

Acest sistem a fost utilizat pe scară largă în literatura dentară și folosit și în trecut pentru a cuantifica
culoarea.

Încă este o metodă populară de descriere vizuală a culoarii.

Cele trei atribute ale culoarii în acest sistem se numesc nuanță, cromă și valoare (când sunt utilizați în
referință la coordonatele Munsell, acești termeni sunt notați cu majuscule).

Sitemul de culori CIELAB

Sistemul de culori CIELAB este utilizat aproape exclusiv pentru cercetarea culorilor în stomatologia din
întreaga lume.

Spre deosebire de sistemul Munsell, acest sistem este ușor de interpretat clinic, ca distanțe egale în
spațiul de culoare CIELAB (diferențe de culoare, sau ΔE), reprezintând pași aproximativ uniformi în
percepția umană a culorii, care îmbunătățește interpretarea măsurătorilor de culoare. Aceasta înseamnă
că este posibil pentru a defini mărimea perceptibilă sau acceptabilă a diferenței de culoare între, de
exemplu, o coroană de porțelan și dentiția naturala adiacentă.

Sistemul de comenzi de culori CIELAB definește spațiul coloristic prin trei coordonate: L *, a * și b *. L *
este similar cu valoarea din sistemul Munsell și reprezintă ușurința, luminozitate sau caracter negru / alb
al culorii. Coordonatele a * și b * descriu caracteristicile cromatice ale culorii. L * descrie caracterul
acromatic al culoarii. Culori cu valoare ridicată sau L * (cum ar fi culorile dentare) sunt situate aproape
de partea superioară a spațiului de culoare, cum se arată.

Cromatica (non-negru / alb)- caracteristicile unei culori sunt reprezentate în sistemul Munsell de nuanță
și Chroma și în sistemul CIELAB de către a* și b *. În fiecare sistem, aceste două coordonate definesc
localizarea culorii pe un plan cu o lumină dată, cum ar fi cea care prezinta culoarea B din figura 23-3. În
sistemul Munsell, culoarea este identificată printr-o coordonată polară (nuanța) și o coordonată liniară
sau carteziană (Chroma); în sistemul CIELAB, ambele coordonate (a * și b *) sunt Carteziene. Pentru o
analogie, luați în considerare modul în care locația unei case dintr-un oraș ar putea fi descrisă. S-ar putea
spune că cineva trăiește la o distanță de 11,85 mile (coordonată liniară) în direcția nord-nord-vest

(coordonată polară) de centrul orașului. Aceasta este o analogie cu descrierea culorii în sistemul
Munsell. O Locație identică ar putea fi definită ca fiind 10,6 mile nord și 5,3 mile vest de centrul orașului
(două coordonate carteziene). Aceasta este o analogie cu descrierea CIELAB a unei culori. Descrierile
reprezintă aceeași locație în spațiu. În orice caz, spre deosebire de coordonatele Munsell, coordonatele
CIELAB definesc spațiul de culoare în pași aproximativ uniformi de percepție umană a culorii. Aceasta
înseamnă că distanțe egale în spațiul de culoare CIELAB (diferențe de culoare sau ΔE) reprezintă gradații
de umbră percepute aproximativ la fel de egal, un aranjament care face măsurătorile de interpretare a
culorii mai semnificative.

239.Surse de lumină și importanța clinică a acestora pentru parametrii

estetici și cromatica restaurărilor protetice
Lumina este necesară pentru ca o culoare să existe.

Un obiect care este perceput cu o anumită culoare absoarbe toate valurile de culoare și le reflectă doar
pe cele corespunzătoare culorii sale. De exemplu, un obiect care absoarbe lumina albastră și verde și
reflectă lumina roșie apare roșu.

Calitatea și cantitatea sursei de lumină și mediul în care sunt dinții și umbra sunt importante. Deși inițial
lumina zilei a fost considerată a fi idealul ca sursă de lumină pentru potrivirea culorilor, utilizarea sa nu
este recomandată, având în vedere caracteristicile inconstante de culoare. Culoarea luminii zilei poate
varia de la roșu-portocaliu la apus până la albastru când cerul este senin. Intensitatea relativă a luminii
zilei, de asemenea, fluctuează cu acoperirea de nori. O lumină ideală ca sursă de potrivire a nuanțelor
vizuala este una care este difuză și confortabilă pentru ochi, permițând observatorilor să evalueze corect
culoarea.

Obișnuitul bec incandescent emite concentrații relativ mai mari de valuri de lumină galbenă decât de
albastru și albastru-verde, în timp ce luminile fluorescente ale tavanului dau naștere unor concentrații
relativ mari de unde albastre.

Dacă iluminarea ambientală în cabinetul dentar nu este ideală în ceea ce privește calitatea și cantitatea
pentru potrivirea vizuală a umbrelor, utilizarea iluminatului auxiliar este recomandată. Sursa de lumină
auxiliară pentru potrivirea umbrelor ar trebui să fie suficient de intensă pentru a depăși influența luminii
ambientale. A fost recomandat ca raportul dintre sarcină (potrivirea nuanței) și lumina ambientală să nu
depășească 3: 1; intensitatea prea mare nu permite discriminarea diferențelor de culoare mici. Iluminare
auxiliară comercială, cum ar fi lumina de umbră Demetron sau Bagheta Umbrei (Autentic) Products,
Inc.), sunt recomandate pentru potrivirea nuanțelor.

240. Metamerismul
Două culori care par a fi potrivite în condiții de iluminat propice, dar au spectre de reflecție diferite se
numec metamere și acest fenomen este cunoscut sub numele de metamerism.

De exemplu, două obiecte care par a fi o nuanță identică de galben absorb și reflectă lumina diferit.
Obiecte galbene în mod normal reflectă lumina galbenă, dar unele pot absorbi de fapt galben deschis și
reflectă portocaliu și verde. Pentru un observator,combinația portocaliu și verde pare galbenă, deși
atunci când iluminarea este schimbată, metamerele nu se mai potrivesc. Aceasta înseamnă că un
eșantion care pare să se potrivească sub lumina operatorului poate să nu se mai potrivească la lumina
zilei.

Dentistul poate evita problema metamerismului prin alegerea unei nuanțe și confirmarea ei sub diferite
surse de iluminare (ex. lumină naturală și lumină fluorescentă).
241. Fluorescența
Materialele fluorescente, ca smalțul dentar, re-emit energia radiantă cu o frecvență mai redusă decât ce
absorbită. De exemplu, radiația ultraviolet este re-emisă ca lumină vizibilă. În teorie, o diferență poate
apărea dacă restaurarea dentară are fluorescență diferită față de dintele natural. În practică,
fluorescența nu joacă un rol semnificativ în potrivirea culorii restaurărilor dentare.

242.Opalescența
Dinții naturali, în special la marginile incizale, prezintă un efect de împrăștiere a luminii care creează
apariția culorilor albastre pe măsură ce se văd dinții sub unghiuri diferite. Acest lucru este similar cu
fondul albastru- albăstrui văzut în pietre prețioase opale (de aici și termenul de opalescență).

Producătorii încearcă să se potrivească cu acest efect atunci când realizează porțelanurile dentare.

243. Siseme de chei de culori

VITA clasic (Lumin Vacuum), Ivoclar Vivadent Chromascop,și ghiduri VITA Toothguide 3D-MASTER® cu un
spectroradiometru.

Fiecare filă de nuanța are o culoare de sprijin opacă, o culoare a gâtului, o culoare a corpului și o culoare
incizală.

Potrivirea nuanțelor constă în alegerea tab-ului de nuanța care arată cel mai natural și reproducerea
aceastei culori într-un laborator cu materiale și tehnici recomandate de producător.

244. Cheia de culori Vita Clasic

În clasicul popular VITA (LuminGhid de umbră (vezi fig. 23-13, A), A1, A2, A3,A3.5 și A4 sunt similare în
nuanță, la fel ca B, C și D nuanțe.

Măsurarea spectroradiometrică a 359 dinți vitali nesupuși unui tratament de albire și clasicul VITA
(Lumin Vacuum) ghidul de umbră demonstrează frecvența distribuției ghidului de umbră . Un studiu a
dezvăluit că D3 a fost cea mai comună filă de umbră selectată.

Alegerea celei mai apropiate nuanțe mai întâi și apoi selectarea corespunzătoare a cromelor și a valorii
din file disponibile este tehnica recomandată. Dacă cromul sau intensitatea este scăzută, determinarea
cu exactitate a unei anumite nuanțe poate fi dificilă. Prin urmare, regiunea cu cea mai mare cromă
(adică, regiunea cervicală de canini) trebuie utilizată pentru selectarea inițială a nuanței.

245. Cheia de culori Vita 3D Master

Producătorul acestui sistem de nuanțe susține că acoperă întregul spațiu de culoare a dinților.
Eșantioanele de umbră sunt grupate în șase niveluri de lumină, fiecare are variații de crom și nuanță în
distanțe uniforme .

Ghidul de umbră este distanțat în pași (ΔE) a patru unități CIELAB în dimensiunea de lumină și două
unități CIELAB în dimensiunile nuanței și cromelor. Diferența dintre pași de lumină și de culoare pare o
abordare logică pentru reducerea numărului de probe de umbră necesare în ghid datorită modului în
care unitățile CIELAB sunt percepute vizual. Pentru că ghidul este uniform distanțat, nuanțele
intermediare pot fi previzibil formulate prin

combinații de pulberi din porțelan. Măsurarea spectroradiometrică a 359 nerestricționate dinți vitali și
VITA Toothguide 3D-MASTER® demonstrează distribuția frecvenței din ghidul de umbră. Acest studiu a
relevat că 3R1.5 a fost cea mai obișnuită filă de umbră selectată. Producătorul recomandă selectarea
ușurinței mai întâi, apoi cromă , și în final nuanța . Un formular este disponibil pentru a facilita
prescripția de umbră de laborator, care poate include trepte intermediare.

246. Analiza instrumentală a culorilor

Un adjuvant al cheilor de culori tradiţionale îl reprezintă instrumentele de măsurat electronice, mai ales
atunci când medicul trebuie să restaureze o edentaţie nu prea întinsă (atunci când mai sunt dinţi
restanţi). Aceste instrumente pot oferi de asemenea informaţie importantă cu privire la luminozitatea
culorii sau proporţiile acesteia, care se modifică în diferite zone ale dinţilor.

Aceste sisteme pot fi împartite în două categorii mari: calorimetre şi spectrofotometre.

Calorimetrul

Calorimetrul este un dispozitiv cu 3 stimuli care foloseşte filtre pentru roşu, verde şi albastru si
stimulează răspunsul ochiului uman la lumină şi culoare. În anumite aplicaţii de control ale calităţii,
aceste dispozitive reprezintă cea mai ieftină soluţie. Ele nu pot compensa însă metamerismul. Deoarece
folosesc un singur tip de lumina (precum becul incandescent sau xenonul) şi pentru că nu înregistrează
reflexia spectrofotometrică, nu pot reda curba culorii.

Spectrofotometrele pot sa compenseze acest lucru, fiind mai potrivite unei alegeri adecvate şi

repetitive ale măsurătorii unei culori.

De asemenea, există o multitudine de dezavantaje în a folosi un calorimetru pentru măsurătorile din

domeniul stomatologic – a culorii dinţilor naturali. Aceste instrumente au fost create pentru a măsura
suprafeţe plate şi astfel sunt susceptibile erorilor cu privire la efectul de margine. Acest efect apare
atunci când lumina, văzută normal cu ochiul liber, este risipită în momentul transmisiei printr-un
material translucent, precum dinţii, sau materialele de restaurare, dar şi elementele unei chei de culori
şi nu este măsurată din cauza configurării sursei de iluminare, a senzorului şi a deschiderii.Aceste
probleme încă persistă, atât în măsurarea dinţilor naturali, cât şi în a fabricării cheilor de culori.

Spectrofotometre

Există 2 clase de spectrofotometre: cu o sursă de lumină şi cu două surse de lumină.

Spectrofotometrul cu o sursă de lumină a fost primul inventat, toată lumina trecând prin mostră.

În acest caz, pentru a măsura intensitatea luminii incidente, obiectul trebuie îndepărtat pentru ca lumina
să poată trece. Acest tip de spectrofotometru este mai ieftin pentru că are mai puţine părţi componente
şi sistemul este mai puţin complicat.
Spectrofotometrul cu două surse de lumină are scopul de a elimina timpul de măsurare a mostrei.
Avantajul acestui tip de instrument este că măsurarea mostrei şi a obiectului de referinţă se face in
acelaşi timp. Un dezavantaj este reprezentat de costul crescut, precum şi de sensibilitatea scăzută.

Spectrofotometrul cu sursă de lumină divizată este similar celui cu două surse de lumină, însă foloseşte
un splitter pentru a trimite lumina prin mostră şi obiectul ce trebuie măsurat, simultan, către 2
detectoare identice, dar separate. Deci, măsurătorile se pot face simultan.

Avantajele acestuia sunt stabilitatea mare, deşi nu la fel de mare precum a celui cu două surse de
lumină.

247. Caracteristicile geometrice ale zâmbetului ”perfect”

În general, un zâmbet extensiv care arăta complet conturul dinților anteriori maxilari și dintii posteriori
la primul molar era considerat cel mai atractiv și tineresc.

Coridorul bucal se referă la cantitatea de spațiu între obrajii și dinții într-un zâmbet și are legătură cu
lățimea dentiției și lățmea gurii din timpul zâmbetului.

Arcul zâmbetului este curbura relativă a marginilor incizale ale dinților maxilari și curbura buzei
inferioare.

În zâmbetele care erau considerate cele mai atractive, aceste curburi erau foarte similare, un factor care
ar trebui să fie lua în considerare atunci când sunt gândite restaurările.

De o importanță deosebită la estetica dinților anteriori pare să fie raportul dintre înălțimea și latimea
incisivilor maxilari.

Când medicii stomatologi au fost solicitați să selecționeze cel mai atractiv zâmbet, au ales în mod
constant imaginea în care incizia maxilară înălțimea-lățimea a fost cea mai apropiată de intervalul de la
75% la 78%.

248. Zona negativa

Când surâsul se transformă în râs se formează un spaţiu întunecat între dinţii maxilari şi mandibulari
denumit spaţiu negativ.

Având ca fundal acest spaţiu negativ, ambrazurile incizale devin foarte vizibile, determinând în mare
măsură percepţia atractivităţii zâmbetului.

249. Estetica ambrazurilor incizale

Ambrazurile incizale:

Când surâsul se transformă în râs se formează un spaţiu întunecat între dinţii maxilari şi mandibulari
denumit spaţiu negativ.
Având ca fundal acest spaţiu negativ, ambrazurile incizale devin foarte vizibile, determinând în mare
măsură percepţia atractivităţii zâmbetului.

Trebuie să prezinte o creştere în dimensiuni si adâncime naturală, progresivă, de la incisivul central la

canin, deoarece şi punctele de contact sunt situate mai cervical cu cât dintii frontali sunt situati mai
departe de linia mediană.

Greşeala de a nu realiza ambrazuri incizale cu o adâncime adecvată are drept consecintă faptul ca dintii
vor apărea prea uniformi, punctele de contact se vor transforma în suprafeţe lungi de contact, iar
individualitatea incisivilor va fi pierdută. In schimb dacă ambrazurile incizale sunt prea adânci, dinţii vor
avea un aspect ascuţit, nenatural .

Forma ambrazurilor incizale variază cu forma generală a dinţilor. Ambrazura incizala între cei doi incisivi
centrali superiori este mică, dar se poate distinge.

Astfel dinţii pătraţi au ambrazuri incizale mai mici decât cei ovoidali. La oamenii mai în vârstă
ambrazurile incizale au o profunzime mai redusă 25-26 .

250. Estetica ambrazurilor vestibulare

Ambrazurile vestibulare:

Ambrazurile vestibulare se referă la zonele de tranziţie care determină faţa aparentă a dintelui.
Ambrazurile vestibulare adânci sunt esenţiale pentru a furniza dintelui natural formă si individualitate.
Lucrările protetice fixe au de obicei ambrazuri vestibulare superficiale, de aceea designul componentei
metalice la lucrările metalo-ceramice este extrem de important.

Deschiderea ambrazurilor vestibulare mută punctul de contact spre lingual şi zonele de tranziţie

mai spre centrul dintelui creând iluzia unui dinte mai subţire. Înţelegerea modului în care se pot folosi
ambrazurile vestibulare este decisivă pentru obţinerea contururilor dentare corecte.

251. Estetica ambrazurilor cervicale

Ambrazurile cervicale:

Trebuie să fie suficient de deschise pentru a asigura sănătatea ţesutului moale, dar nu foarte deschise
pentru a nu se crea aşa-numitele triunghiuri negre (papila interdentară nu completează spaţiul
interdentar).

Cauzele apariţiei triunghiurilor negre sunt următoarele: retracţie gingivală, formă triunghiulară a dinţilor,
operaţii parodontale în antecedente, fren labial inserat în zona papilei interdentare, tratamente cu
implante (pentru a nu apărea triunghiuri negre trebuie să existe o distanţă de maxim 5mm. de la creasta
osului alveolar la punctul de contact al viitoarei restaurări protetice).

Tratamentul triunghiurilor negre:

-restaurări protetice (faţete sau coroane)

-grefe gingivale
-frenotomie sau frenectomie

-tratament ortodontic

O ambrazură cervicală largă nu produce numai un triunghi negru ci si pierderea aerului expirat în timpul
fonaţiei sibilantelor producându-se sâsâitul, în special în cazul pacienţilor cu linia surâsului înaltă.

Consoanele sibilante sunt produse prin forţarea aerului printre dintii anteriori şi limbă. Când ambrazura
cervicală este deschisă, şi buza se ridică descoperind acest spaţiu, sigilarea anterioară se pierde şi aerul
este forţat si prin ambrazura cervicală, aparand sâsâitul şi, chiar uneori, desprinderea de particule de
salivă.

252. Angulația estetică a coroanelor dentare

 Angulația mezială sau distală a incisivului maxilar poate avea un efect dramatic asupra esteticii

 În general, o angulație mezială ușoară este acceptabilă, dar trebuie evitată angulația distală.

 dinţii mai laţi şi cu o angulaţie mai mică sunt particulari subiecţilor cu faţa rotundă şi lată.

 3° înclinare distală a Ics e preferată unei înclinări meziale de 3°

 3° înclinare distală a Ils e preferată unei înclinări meziale de 3°

253. Raportul de aur

Proportia de aur= raportul de aur

Raportul de aur se regăseşte şi la nivelul chipului uman (raportul dintre distanţa de la linia ce uneşte cele
două comisuri bucale până la vârful nasului şi de la vârful nasului până la baza sa este aproximativ
raportul de aur ) şi bineînţeles la nivelul dinţilor

Astfel, incisivul central superior este în raport de aur cu incisivul lateral superior, care este în raport de
aur cu caninul superior, iar lăţimea celor doi incisivi centrali superiori este în raport de aur cu lungimea
lor.

Cu ajutorul raportului de aur putem să evaluăm contribuţia fiecărui dinte la simetrie, proporţie şi
dominanţă. Astfel, asimetria poate fi identificată în mod clar şi poate fi, deasemeni, cuantificată.

254. Nuanța, luminozitatea, saturația

Nuanţa este atributul culorii care este frecvent confundat cu culoarea însăşi.

Nuanţa este doar una dintre cele trei dimensiuni ale culorii.

Lungimile de undă evocă un răspuns pe care noi îl cunoaştem sub forma de ‚nuanţă’. Rar, totuşi, există
obiecte colorate de o singură lungime de undă, majoritatea sunt o combinaţie de lungimi de undă care
interacţionează. Rezultanta spectrală produce o lungime de undă dominant şi oferă creierului nostru
senzaţia de nuanţă.
Trebuie să înţelegem totuşi că nuanţa nu este culoarea.

Culoarea este un aspect tridimensional, nuanţa reprezentând doar una din dimensiuni, chiar dacă
numele culorii este derivat mai ales din nuanţă.

Strălucirea sau luminozitatea reprezintă gradul relativ de alb sau negru al unui obiect.

O fotografie alb-negru este o redare unidimensională a unor obiecte tridimensionale. Nuanţa şi saturaţia
lipsesc, doar strălucirea fiind prezentă.

Deoarece ochiul uman este foarte sensibil la modificările de strălucire, strălucirea unei restaurări
dentare poate fi mai importantă decât nuanţa sau saturaţia.

Saturaţia

Saturaţia poate fi definită ca intensitatea, puritatea sau concentraţia culorii. Culorile pale, pastelate au o
saturaţie scăzută, iar culorile intense au o saturaţie crescută.

255. culorile aditive

În timpul zilei, soarele transmite „lumina albă”. Dacă razele solare nu sunt alterate de elementele din
atmosferă, atunci lumina va conţine lungimi de undă pe care omul le poate percepe.

Lumina albă poate fi de asemenea generată de 3 culori pure, denumite culori primare pentru că nu pot fi
împărţite în alte componente. Se numesc ‚aditive’ pentru că cele 3 culori de bază împreună produc albul,
iar acestea sunt:

 roşu
 verde
 albastru

Culorile aditive se referă doar la lumină, nu la pigment. Trebuie să facem deosebirea! Atunci cand
lumina albastră este adăugată luminii verzi, se formează o culoare secundară denumită cian.

Din albastru şi roşu rezultă purpuriu iar din roşu şi verde, galben.

Aşadar, aceste culori secundare sistemului aditiv sunt

 Cian
 Purpuriu
 galben

Dacă adăugăm o culoare primară unei culori secundare (care trebuie să fie o combinaţie de 2 culori
primare diferite de cea adăugată), atunci rezultă alb. O culoare primară şi opusa sa secundară poartă
denumirea de culori complementare.
256. culorile substractive
Atunci când lumina cade pe un corp, acela are proprietatea de a absorbi anumite lungimi de undă şi de a
reflecta altele. Numai acele lungimi de undă care sunt reflectate sunt văzute de noi, determinând
culoarea pe care o atribuim obiectului.

Celelalte lungimi de undă sunt substrase din lungimea incidentă şi nu sunt vizibile. Aşadar, pigmenţii şi
filtrele urmează principiul culorii substractive. Acest lucru explică de ce simţim căldura atunci cand
purtăm negru sub razele soarelui: acestea sunt absorbite, iar enegia se transformă în căldură.

Aşa cum cele 3 culori aditive împreuna formează alb, există 3 culori substractive primare

care formează negru.

Ar trebui să existe o relaţie directă între culorile aditive şi cele substractive şi nu surprinde pe nimeni că
cele 3 culori secundare sistemului aditiv sunt culorile primare ale sistemului substractiv.

Cele 3 culori primare ale sistemului substractiv sunt:

 Cian
 Purpuriu
 Galben

Atunci când două culori substractive primare sunt combinate, reduc cantitatea de lumină reflectată,
reducând şi luminozitatea culorii secundare.

Atunci când sunt combinate toate cele 3, toată culoarea dispare şi rămâne negru.

Cele 3 culori substractive secundare sunt

 roşu (galben şi purpuriu)

 verde (galben şi cian)
 albastru (cian şi purpuriu).

257. culorile complementare

Culorile complementare sunt cele care, combinate în proporţiile adecvate produc nuanţe neutre (gri, alb
sau negru).

Acestea se împart în culori primare şi secundare, fiind grupate în felul urmator:

 roşu şi cian
 verde şi magenta
 albastru şi galben

258. culorile partitive

Atunci când coloranţii sunt împărţiţi în puncte mici (particule fine) şi sunt văzuţi de la distanţă, rezultatul
este unul partitiv. Acest fenomen se numeşte de asemenea ‚amestec de culori integrate’ sau ‚fuziune
spaţială’.

Exemplele includ
  mozaicurile
 ţesăturile,
 tablourile pointiliste
 restaurările ceramice.

Acest fenomen este folosit şi atunci când particulele de oxizi metalici sunt folosite ca şi coloranţi în
ceramică. Aşadar, când vorbim despre folosirea coloranţilor pentru a modifica restaurările după regulile
culorilor substractive, vorbim de fapt despre sistemul partitiv.

259. curba de emisie spectrală a luminii

Lumina care stimulează receptorii de culoare duce la secreţia unor chimicale, dar o prea lungă expunere
inhibă această caracteristică a receptorilor de a secreta chimicalele, de aici şi adaptarea la anumite
nuanţe.

Însă, dacă un individ se adaptează unei anumite parţi a spectrului, acesta devine sensibil segmentului
complementar.

260. distribuția energetică spectrală a luminii

Există multe aspecte de luat în calcul, precum:

 nivelul vizual(nivelului de lumină necesar pentru a vedea)

 diferente de luminozitate(raportul dintre lumina ambientală şi acel nivel de luminozitate
necesar unei vederi eficiente)
 umbrele( Există două tipuri de umbre: cele produse de orice obiect pe mediul de lucru care scad
nivelul luminii disponibile și cele care blochează prin reducerea cantităţii de lumină ce ajunge la
obiect, şi fac detaliile de nedesluşit)
 stralucirea(lumina în exces)
 aspectul placut( Lumina trebuie să fie adecvată, dar nu trebuie să fie dură)
 varsta celui ce priveste( pe măsură ce înaintăm în varsta scade si eficienta ochiului, corneea si
cristalinul devenind mai opace)
 lumina si caldura(Lumina trebuie să fie adecvată, dar nu trebuie să fie dură.)
 efectele biologice(spectrul luminos întreg este benefic atât sănătăţii fizice, cât şi psihice.

O sursă de lumina ce cuprinde tot spectrul face culorile mai vibrante şi creează un mediu înconjurător
plăcut)

261. reguli generale de alegere a culorilor

La prima vedere, alegerea culorii şi potrivirea acesteia par sinonime. Totuşi, sunt mulţi paşi de urmat
dacă vrei să încerci să înlocuieşti dentiţia umană cu un substituient artificial, procesul fiind mult mai
complicat.

În momentul în care trebuie să alegi culoarea, medicul trebuie să ia în calcul toate caracteristicile dinţilor
care trebuiesc înlocuiţi. Mărirea ajută pentru a studia mai de aproape culoarea. După ce ai făcut acest
lucru, acum trebuie să transmiţi informaţia în laborator, unde cu ajutorul materialelor trebuie să se facă
noua restaurare protetica.
Aşadar, alegerea culorii este un proces în care se identifică caracteristicile pe care dorim să le aibă
restaurarea protetică, iar potrivirea culorii este modificarea acesteia astfel încat să atingă cerinţele
existente.

Există mulţi paşi pentru a pregăti mediul şi procedura de alegere a culorii. În general, ecuţia este
următoarea:

Distribuţia energetică spectrală X Reflexia spectrală = Stimulii pentru culoare X Răspunsul spectral

Distribuţia energetică spectrală se referă la sursa luminii, reflexia spectrală la lumina reflectată de
celelalte obiecte din cameră înainte să ajungă la dintele ce este analizat.

262. caracteristicile cromatice ale dinților în funcție de vârstă

 La dinţii proaspăt erupţi, straturile superficiale de dentină sunt mai opace, părând ca un strat alb.
Straturile mai profunde sunt mai puţin opace însă. Din cauza opacităţii crescute, smalţul dinţilor
proaspăt erupţi este foarte reflectorizant. Saturaţia acestora (care în general este dată de dentină)
va fi scăzută din cauza efectului de mască produs de smalţ.
 Pe măsură ce stratul de smalţ se subţiază, dentina pare mai evidentă. Grosimea stratului de smalţ
este mai crescută la nivel incizal şi mai scazută la nivel cervical.
 Smalţul tânăr este mai permeabil, dinţii proaspăt erupţi deshidratându-se mai repede, însă cei adulţi
nu sunt atât de permeabili. Cu timpul, numai smalţul din straturile profunde rămâne, adică cel
translucent.
 Grosimea stratului de dentină, mărimea camerei pulpare şi vitalitatea ţesutului pulpar în diferite
stagii de dezvoltare ale dintelui influenţează de asemenea culoarea.
 Adolescenţii au de obicei camera pulpară mai mare, de aceea culoarea dinteului este mai roşiatică.
După depunerea dentinei secundare, camera pulpara scade în volum şi dinţii îşi pierd din aspectul
roşiatic pe măsură ce trece timpul.
 Dentina îmbătrânită este mai închisă la culoare (saturaţia este crescută, luminozitatea scăzută) şi are
nuanţe de verde şi albastru.
 Dentina tânără este mai roşu-galben.
 Există o relaţie de proporţionalitate directă între vârsta şi saturaţia culorii rădăcinilor.
 Deşi dentina suferă o transformare a culorii de la roşu-galben spre galben, culoarea dintelui adult
este însă mai roşiatică decât a celui tânăr deoarece smalţul care acoperă dentina roşiatică este mai
puţin intens din cauza uzurii.
 Un efect tridimensional poate fi obţinut cu gradienţi de saturaţie, închizând culoarea de la nivelul
centralilor spre distal.

263. analiza estetică în protetica fixă – analiza facială

Craniul considerat normal poate prezenta variaţii de lungime, ce se pot aprecia cu Indicele
cranian(cefalic)-formula Retzius.

I.C.= diametrul transvers maxim x 100 / diametrul antero-posterior maxim

Diametrul transvers maxim este distanţa dintre punctele cele mai îndepartate ale tuberozitatilor
parietale.
Diametrul antero-posterior maxim se măsoară cu compasul între glabela şi proeminenta occipitalului
cea mai îndepartată (inion).

După lungime, craniile pot fi:

-craniu normal-mezocefal-cu I.C.=75-80

-craniu lung-dolicocefal-cu I.C.<75

-craniu scurt-brahicefal-cu I.C>80-83

Examenul extraoral al proportiilor dento-faciale si al esteticii faciale se realizează din normă frontală si
din norma laterală (profil).

Examinarea in norma frontala urmareste:

 Pozitia naturala a capului

 Egalitatea etajelor

Proporţiile estetice ideale faciale ale etajelor fetei: superior (trichion-nasion), mijlociu (nasion-
subnasion) şi inferior (subnasion-gnathion) egale între ele.

Etajul inferior prezintă două părţi: superioară (1/3) şi inferioară (2/3) despărţite de linia ce uneşte cele
două comisuri bucale.

Simetria faciala prin aprecierea relatiilor intre linia frenurilor si linia mediana a scheletului

Analiza profilului (din normă laterală) evidentiaza:

 Raporturile proportionale ale maxilarului in planul antero-posterior al spatiului

Profilul unui pacient poate fi: uşor convex (normal), drept, accentuat convex, concav (prognaţie
mandibulară, edentat total).

Cea mai folosită investigaţie paraclinică pentru evaluarea profilului este teleradiografia de profil, care
evidentiaza raportul dintilor cu maxilarele si a maxilarelor cu oasele craniului.

Treapta buzelor: Normal buza superioară depăşeşte uşor buza inferioară.

Uneori (anomalii dento-maxilare clasa a II-a) buza superioară depăşeşte cu mult buza inferioară
(procheilie superioară).

Treapta labială poate fi inversată când buza inferioară depăşeşte buza superioară(anomalii dento-
maxilare clasa a III-a)

264. Analiza estetică în protetica fixă – analiza dentară – incisivii

maxilari
Incisivul central superior:
Diametrul maxim mezio-distal este situat în zona incizală, iar cel minim la colet.

Relieful feţei este plan-convex. Convexitatea maximă este situată în treimea cervicală în sens cervico-

incizal, iar în sens mezio-distal în treimea mezială.

Faţă vestibulară este marcată de două şanţuri cu direcţie verticală , care o împart în trei lobi: unul mezial
de mărime mijlocie, unul central cel mai mic şi unul distal cel mai mare. Aceste şanţuri sunt mai
accentuate în apropierea margini incizale şi mai puţin evidente spre jumătatea feţei vestibulare , unde
dispar. Şanţurile şi lobii apar mai vizibili la dinţi imediat după erupţie dar pot dispărea progresiv în urma
acţiunii abrazive a buzelor , a alimentelor, a periajului.

Marginea mezială este puţin convexă şi convergentă spre colet. Marginea distală este mai scurtă, mai
convexă şi mai convergentă spre colet decât cea mezială.

Marginea incizală are o formă rectilinie, uşor oblică în sens mezio-distal.

Unghiul format de marginea mezială cu marginea incizală măsoară aproximativ 80 , iar cel format de
marginea distală cu marginea incizală este obtuz cu aspect rotunjit.

Linia coletului este în formă de arc de elipsă cu zenitul plasat uşor distal.

Incisivul lateral superior:

Diametrul maxim mezio-distal este situat în zona incizală, iar cel minim la colet.

Faţa vestibulară are o formă alungită, între înălţime şi lăţime fiind o diferenţă mai mare decât cea de

la incisivii centrali.

Relieful feţei este plan-convex, având o dublă convexitate în sens mezio- distal şi în sens cervico-incizal.
Convexitatea maximă este situată în treimea cervicală în sens cervico-incizal, iar în sens mezio-distal în
treimea mezială. Faţa vestibulară prezintă două şanţuri cu direcţie verticală , care o împart în trei lobi:
unul mezial de mărime mijlocie, unul central cel mai mic şi unul distal cel mai mare. Marginea mezială
are forma unei linii uşor curbate în treimea cervicală. Marginea distală este mai scurtă decât cea mezială
şi mult mai convexă.

Marginile meziale şi distale au convexităţi mai puţin pronunţate decât ale incisivului central superior.
Marginea incizală este rectilinie, dar cu un traiect mult mai oblic dinspre mezial spre distal şi dinspre
incizal spre colet. Această margine formează la întâlnirea cu marginea mezială un unghi (unghiul incizo-
mezial) mult mai mic decât al incisivului central. La întâlnirea cu marginea distală se formează un unghi
obtuz (unghiul incizo-distal ) mai rotunjit decât al incisivului central. Linia coletului sub forma unui arc de
cerc cu concavitatea orientată spre incizal.

265. Analiza estetică în protetica fixă – analiza dentară – incisivii

mandibulari
Incisivii inferiori:
Faţa vestibulară este aplatizată în sens vestibulo-oral la nivelul celor două treimi incizale, şi în sens
mezio-distal în treimea de colet. Diametrul maxim mezio-distal este la nivel incizal (5,2-5,6mm.) iar cel
minim la nivel cervical (3,5-3,9 mm.).Imediat după erupţie sunt evidente două şanţuri verticale care
separă cei trei lobi de creştere , care au mărimi egale. Marginile mezială şi distală au dimensiuni egale şi
au o orientare paralelă în cele două treimi incizale şi în treimea de colet sunt convergente (uşor
convexe). Marginea incizală este orizontală şi se întâlneşte cu marginile proximale într-un unghi drept.
Linia coletului sub forma unui arc de cerc cu concavitatea orientată spre incizal.

266. Analiza estetică în protetica fixă – analiza dentară – caninii

maxilari
Caninul superior:

Înălţimea feţei vestibulare este în medie de 9,5-10mm., iar diametrul maxim mezio-distal este situat în
treimea incizală fiind de aproximativ 8,5 mm 23 .

Relieful feţei vestibulare prezintă o convexitate orientată în dublu sens , vertical şi orizontal.
Convexitatea maximă este situata mezial în treimea cervicală.

Lobii de creştere de la nivelul feţei vestibulare apar mai evident decât la incisivi , fiind separaţi de două
şanţuri. Lobul central este cel mai proeminent şi mai mare , lobul mezial este cel mai mic, iar lobul distal
are o dimensiune medie.

Faţa vestibulara corespunzător vârfului cuspidului prezintă o muchie axială ce-i dă o dublă orientare spre
mezial şi spre distal.

Marginile proximale sunt convergente spre colet. Marginea mezială este dreaptă şi uşor concavă în
treimea cervicală.

Marginea distală este mai scurtă, mai convexă în zona punctului de contact şi mai concavă spre colet
decât cea mezială.

Marginea incizală are formă de unghi sau de “V” cu cele două laturi inegale, latura mezială fiind mai
scurtă decât cea distală care este şi mai ascendentă.

Inegalitatea laturilor situează vârful cuspidului mai aproape de marginea şi de unghiul mezio-incizal.
Unghiurile rezultate din unirea marginii incizale cu marginile proximale sunt obtuze, unghiul distal fiind
muşlt mai mare decât cel mezial şi situat mai sus, aproape de treimea mijlocie.

Linia coletului este în formă de arc de elipsă cu zenitul plasat uşor distal.

267. analiza estetică în protetica fixă – analiza dentară – caninii

mandibulari
Caninul inferior:

Relieful feţei vestibulare este convex în ambele sensuri: mezio-distal şi cervico-incizal.

Convexitatea maximă în sens cervico-incizal este situată în treimea de colet.

Faţă vestibulară este marcată de două şanţuri cu direcţie verticală , care o împart în trei lobi: lobul
central este cel mai voluminos, iar cel mezial cel mai mic.

Marginea mezială este mai lungă decât cea distală şi este uşor convexă.

Marginea distală este mult mai convexă în zona punctului de contact decât cea mezială şi prezintă o
concavitate pronunţată în treimea cervicală.

Marginea incizală este formată din două segmente care se unesc formând un unghi mai bine exprimat
decât la caninul superior. Segmentul mezial este mai scurt şi mai puţin înclinat decât cel distal, care este
mai lung şi mai înclinat.

Vârful marginii incizale este situat mai aproape de faţa mezială.

Linia coletului are formă curbă, mai accentuată decât a coroanei caninului superior, având concavitatea
orientată incizal.

Anatomia feţei vestibulare trebuie să mimeze morfologia dentiţiei naturale. Prezenţa lobilor este foarte
importantă deoarece permite reflectarea luminii variat şi natural. Plasarea corectă a lobilor influenţează
percepţia lăţimii dinţilor. Plasarea şanţurilor care despart lobii spre feţele proximale induc percepţia
unor dinţi mai laţi, iar plasarea lor mai spre mijlocul fetei vestibulare are un efect invers (dinţii par mai
înguşti).

Faţa vestibulară trebuie să aibă trei planuri (gingival, mijlociu, incizal), în sens cervico- incizal, care pot fi
cel mai bine vizualizate din lateral. Cea mai frecventă eroare a restaurarilor anterioare este
supraconturarea treimii incizale realizându-se un profil prea drept sau prea plan.

Marginea incizală trebuie plasată la nivelul liniei ce desparte ţesutul mucos de cel cheratinizat al buzei
inferioare, în timpul pronunţării consoanelor F sau V. Testele fonetice (pronuntarea consoanelor F sau V)
nu sunt relevante, deoarece pacientul se poate adapta pentru pronuntarea corectă a sunetelor chiar
dacă poziţia marginii incizale este incorectă.

Limita linguală de plasare a marginii incizale este determinată de poziţia incisivilor inferiori şi de gradul
de toleranţă al ghidajului anterior de către pacient 24 . O curbură prea accentuată a feţei vestibulare va
conduce la un ghidaj anterior inconfortabil, greu de suportat de către pacient.

268. Analiza estetică gingivala

Culoare:

Gingia trebuie să fie roz, fermă cu o suprafaţă având aspect de coajă de portocală, simetrica faţă de linia
interincisivă.

Culoarea variază totusi în funcţie de cantitatea de melanină din ţesuturi, de grosimea epiteliului, de
gradul de keratinizare si de vascularizaţia tesutului conjunctiv.

Adesea este albastru închisă sau brună la indivizii cu pielea închisă. Culoarea gingiei este mai palida,
chiar uşor albicioasă in zonele de hiperkeratoza, de reacţie faţă de impactul alimentar traumatizant.

În cazul inflamatiilor, culoarea gingiei devine roşu aprins.

Volum:

Creşterea în volum a gingiei se întâlneşte în următoarele situaţii clinice:

 Hipertrofii inflamatorii
 Hiperplazii medicamentoase (fenitoină, nifedipin, ciclosporine, unele citostatice,
anticoncepţionale)
 Tumori benigne şi maligne
 Hiperplazii gingivale pubertale sau de sarcină
 Hiperplazii gingivale idiopatice (Elephantiazis gingival)

Nivel:

Nivelul gingiei poate fi deplasat spre coronar, în cazul creşterilor de volum, sau spre apical în cazul
retracţiilor gingivale asociate, de obicei, cu bolile parodontale sau cu traumele ocluzale.

Profil de emergenţă:

Profilul de emergenţă al dinţilor artificiali trebuie să mimeze silueta dinţilor naturali în treimea gingivală
atât dinspre vestibular cât şi dinspre lateral.

Un profil de emergenţă corect va evita producerea tumefierii şi inflamării ţesutului gingival şi va

împiedica aparţia spaţiilor întunecate inestetice la nivelul ambrazurilor cervicale. Profilul de emergenţă
corect trebuie să reproducă erupţia naturală ideală a smalţului din gingie .

In protetica fixă corpul de punte ovat şi restaurările protetice pe implante realizează cel mai estetic
profil de emergenţă.

Linia coletului la nivelul dinţilor frontali trebuie să fie simetrică faţă de linia mediana interincisivă.

Linia coletului incisivilor laterali este cu 1 mm. mai inferior decât linia coletului incisivilor centrali si
caninilor. Dacă aceasta este plasată la acelasi nivel cu cea a incisivilor centrali si a caninilor , zâmbetul
este prea uniform, iar aspectul cel mai neplăcut este conferit de o linie a coletului incisivilor laterali
plasată superior de cea a incisivilor centrali sau a caninilor.

Totuşi, asimetria dentară este mai observabilă decât cea gingivală.

Papilele interdentare trebuie să fie ascuţite şi să umple ambrazurile cervicale până la punctul de contact.

Biotipul gingival:

Diferă de la om la om 28. Exista doua biotipuri gingivale principale: gros şi subţire 29-30

Identificarea corecta a biotipului gingival este foarte importantă pentru protetică si implantologie 30-31

Caracteristicile biotipului gingival gros sunt următoatrele:

 ţesutul gingival este fibros dens

 bioforma gingivala este plata,
  există o bandă lată de gingie fixă,
 ţesutul osos subiacent este gros,
 reacţionează la boala parodontală cu formarea de pungi

Biotipul gingival gros prezintă un risc estetic scăzut, este rezistent la recesie gingivală, are tendinţă la
dezvoltarea de cicatrici vizibile. În cazul edentaţiilor de 2-3 dinţi prezintă o probabilitate scăzută de
dezvoltare a papilelor în cazul tratamentului implantar.

Caracteristicile biotipului gingival subţire sunt următoarele:

 ţesutul gingival este delicat si friabil,

 bioforma gingivală este dantelată,
 există o bandă subţire de gingie fixă,
 ţesutul osos subiacent este subţire, uneori prezentând dehiscenţe şi fenestraţii,
 reacţionează la boala parodontală prin retracţie gingivală.

Biotipul gingival subţire prezintă un risc estetic crescut, are tendinţă la producerea de retracţii gingivale
şi o probabilitate crescută de a se forma papile dentare interproximale

În cazul edentaţiilor de 2-3 dinţi deseori este nevoie de grefe de ţesut moale. Implantele trebuie inserate
mai palatinal.

269. Analiza estetică labial

Mobilitatea buzei:

Lungimea medie a buzei superioare (măsurată în repaus de la subnasale la marginea sa inferioară) este
de 20-22mm la femei tinere şi de 22-24mm la bărbaţi tineri.Buzele scurte sunt cele care măsoară sub 20
mm. la femei şi sub 22 mm. la bărbaţi

Buzele hiperactive produc o expunere gingivală excesivă atunci când înalţimea feţei, nivelul gingiei,
lungimea buzei şi a incisivilor centrali sunt în limite acceptabile

Media translaţiei normale a buzei superioare este de 6-8 mm de la repaus la surâs maxim. Buzele
hiperactive translatează de 1.5-2x mai mult.

Astfel, în medie în timpul surâsului este vizibilă o zonă de 8-11mm. de dinţi si gingie ( 2- 3 mm. din dinţi
cu buzele în poziţie de repaus + 6-8 mm. media translaţiei buzei de la repaus la surâs maxim). Ţinând
cont de faptul că un într-un zâmbet plăcut sunt vizibili maxim 2 mm. de ţesut gingival putem trage
concluzia că în medie lungimea incisivilor centrali ar trebui să fie de

9-11mm.

270. Analiza estetică dento-gingivo-labială

Linia surâsului se referă la poziţia marginii inferioare a buzei superioare în timpul surâsului determinând
astfel gradul de vizibilitate al dinţilor şi gingiei.
Există 3 variante ale liniei surâsului:

 Linia surâsului înaltă întâlnită la 11% din subiecţi – sunt vizibili dinţii frontali şi 3-4 mm. sau mai
mult din gingie.
 Linia surâsului medie întâlnită la 69% din subiecţi Vizibilitate de 75-100% din dintii frontali
maxilari superiori şi 1-2 mm. de gingie.
 Linia surâsului joasă întâlnită la 20% din subiecţi -vizibilitate mai mică de 75% din dintii frontali
maxilari superiori

Medicii practicieni şi pacienţii consideră un grad de vizibilitate a gingiei în timpul zâmbetului de maxim 3
mm. ca fiind acceptabil din punct de vedere estetic.

Un grad de vizibilitate al gingiei mai mare de 3 mm. se numeşte zâmbet gingival (Gummy smile).

Cauzele care duc la apariţia zâmbetului gingival sunt următoarele:

 buză superioară scurtă

 buză superioară hiperactivă
 supraalveolie maxilară (creşterea verticală în exces a osului maxilar)
 supraerupţie frontală (malocluzii cls a II-a şi a III-a)
 abraziune şi erupţie compensatorie
 erupţie incompleta
 absenţa expunerii totale a coroanei dentare prin deplasarea apicală insuficientă a gingiei post-
erupţional

Etapele stabilirii cauzei zâmbetului gingival sunt următoarele:

1. Evaluarea lungimii coronare:

 coroană scurtă: abraziune şi erupţie compensatorie sau erupţie incompletă

 coroană normală: buză scurtă, buză hiperactivă, supraalveolie anterioară, supraerupţie frontală

2.Evaluarea prezenţei zâmbetului gingival în zona anterioară şi în zona posterioară

 Zâmbet gingival doar în regiunea anterioară: supraerupţia dinţilor frontali

 Zâmbet gingival în regiunea anterioară şi posterioară: buză scurtă sau buză hiperactivă

3.Evaluarea raportului dintre planul incizal şi cel ocluzal

 Planurile coincid: buză scurtă sau buză hiperactivă supraalveolie anterioară

 Planul incizal este mai coborât decât cel ocluzal şi zâmbetul incizal e vizibil doar anterior:
supraerupţie frontală
 Planul incizal este mai coborât decât cel ocluzal şi zâmbetul incizal e vizibil şi anterior şi
posterior: buză scurtă sau hiperactivă sau supraalveolie anterioara

4.Evaluarea gradului de vizibiltate a dinţilor in repaus

 Normal: buză hiperactivă

 Excesiv: supraalveolie frontală, buză scurtă, supraerupţie anterioară
5. Evaluarea înălţimii etajelor feţei cu faţa relaxată şi dinţii în contact

 Etajul inferior mai mare decât etajul mijlociu: probabil supraalveolie anterioara
 Etajul inferior egal cu etajul mijlociu: buză scurtă sau supraerupţie a dinţilor frontali

271. Tratamentul zâmbetului gingival

Tratamentul zâmbetului gingival :

 Buză scurtă sau hiperactiva: nu există tratament

 Supraalveolie frontală: tratament chirurgical ortognatic
 Supraerupţie frontală: tratament ortodontic , mărirea coroanei clinice, restaurare protetică
 Abraziune si erupţie consecutiva: lungirea coroanei clinice şi restaurare sau extruzie
 Erupţie incompletă: lungirea coroanei clinice si alveoloplastie
 Absenţa expunerii totale a coroanei dentare prin deplasarea apicală insuficientă a gingiei post-
erupţional: chirurgie muco-gingivală.

272. Estetica coridorului bucal

Este spaţiul întunecat, care se formează între suprafeţele vestibulare ale dinţilor maxilari şi obraz
începând de la nivelul comisurii bucale în timpul zâmbetului.

El este influenţat de:

 amplitudinea zâmbetului
 forma arcadei maxilare
 tonusul muşchilor faciali
 poziţia suprafeţelor
 vestibulare ale premolarilor superiori
 proeminenţa caninilor în special în zona disto-vestibulară
 orice discrepanţă între talia premolarilor şi cea a celor şase dinţi frontali.

Forma arcadei are o inflenţă directă asupra coridorului bucal. O arcadă îngustă este percepută deseori
ca fiind neatractivă. Eliminarea totală a coridorului bucal are de asemenea un caracter inestetic (gură
plină de dinţi).

 Dacă se trage o linie prin centrul caninilor ,aceasta trebuie să treacă prin centrul papilei incisive
 Dacă linia trece prea posterior – arcadă îngustă
 Dacă linia trece prea anterior – arcadă prea lată

273. Principii ale proporţiei şi dominanţa incisivului central

Simetria şi dominanţa centralilor este cheia zâmbetului atractiv. Incisivii centrali sunt dinţii dominanţi ai
zâmbetului şi de aceea trebuie să aibă proporţii atractive estetic.

În cazul refacerii estetice a întregii zone frontale maxilare, incisivii centrali superiori trebuie realizaţi în

mod ideal estetic.

Raportul între lăţime / înălţime trebuie să fie cuprins între 65% şi 85%, ideal 77% .
Incisivii laterali vor ocupa spaţiul disponibil după modelajul ideal al incisivilor centrali.

Abateri de până la 3 mm. de la lăţimea ideală a incisivilor laterali sunt acceptabile din punct de vedere
estetic.

Simetria incisivilor laterali şi nu lăţimea lor este decisivă pentru un rezultat estetic atractiv.

Forma caninilor este influenţată de rolul lor funcţional şi poate fi modificată folosind principiile iluziilor.

Uneori, este necesară realizarea unei gingivectomii pentru a optimiza raportul lăţime / înalţime în
special în cazurile în care există absenţa expunerii totale a coroanei dentare prin deplasarea apicală
insuficientă a gingiei post-erupţional, situaţie clinică existentă la aproximativ 12% din pacienţi.

274. Poziția estetică a marginilor incizale ale incisivilor maxilari

Linia incizală reprezintă o curbă imaginară care aproximează marginile libere ale dinţilor frontali
maxilari, corespunzătoare marginii superioare a buzei inferioare.

În surâs, incisivii centrali trebuie să apară la acelaşi nivel sau chiar mai jos în raport cu caninii.

Linia incizală inversată se întâlneşte atunci când incisivii centrali sunt mai scurţi decât caninii si conferă
un aspect de agresivitate.

Ideal, planul incizal trebuie să fie la acelaşi nivel cu planul ocluzal, care este aproximat de o linie care
trece prin vârfurile cuspizilor premolarilor şi molarilor.

Acest lucru se poate verifica aşezând modelul de studiu maxilar cu dinţii în jos pe suprafaţă plană a unei
mese. Dacă planul incizal depăşeşte planul ocluzal, înseamnă ca dinţii frontali sunt prea lungi. Dacă
planul incizal este situat apical de planul ocluzal , înseamnă că dinţii frontali sunt scurţi.

Dinţii trebuie să prezinte mărimi descrescânde înspre zonele situate distal de linia mediană, conform
principiului gradaţiei.

Când structuri similare sunt aliniate una după alta , ele suferă o reducere vizuală progresivă a mărimii de
la cea mai apropiată la cea mai îndepărtată. Un premolar sau un molar malpoziţionat reprezintă cea mai
frecventă situaţie clinică, care poate afecta această progresie dentară estetică.