Vasele sangvine reprezintă un sistem tubular,

închis, ce asigură transportul sângelui de la inimă

spre toate celulele corpului şi de la acestea spre
inimă. Vasele sangvine, în funcţie de direcţia de
circulaţie a sângelui în raport cu inima, formează
arborele vascular arterial (prin care sângele
pleacă
de la inimă) şi arborele vascular venos (prin care
sângele vine spre inimă). Aceşti doi arbori
comunică printr-o reţea de capilare sangvine care
împânzesc celulele corpului.

Venele sunt vase sangvine, pereţii interni ai cărora posedă valvule semilunare, ce asigură
circulaţia sângelui într-o singură direcţie de jos în sus. Volumul de sânge încorporat în vene
depăşeşte de 3 ori pe cel din artere. Venele transportă sângele de la capilarele diferitor părţi ale
corpului spre inimă (vene cave şi vene pulmonare) şi ficat (vena portă).
Diametrul venelor în anumite condi- ţii poate creşte de 6–10 ori.
Venele cave (superioară şi inferioară) transportă sângele venos (bogat în CO2) din tot corpul
spre atriul drept.Vena cavă superioară colectează sângele de la cap, torace şi membrele
superioare. Vena cavă inferioară colectează sângele din jumătatea subdiafragmatică (abdomen –
pereţii şi organele pare ale corpului, pelvis, membrele inferioare).
Venele pulmonare transportă sânge arterial, de la plămâni spre atriul stâng al inimii.
Vena portă adună sângele de la organele impare ale cavităţii abdominale. Ea se formează din
capilarele tubului digestiv şi se termină, ramificându-se în capilare la nivelul ficatului.
Circulaţia sângelui prin vene este asigurată de: 3 aspiraţia toracică. În timpul inspiraţiei în cutia
toracică presiunea devine mai joasă decât cea atmosferică ca urmare a creşterii volumului ei. În
consecinţă, aerul atmosferic pătrunde în plămâni, iar sângele circulă de jos în sus.
În timpul expiraţiei presiunea în cutia toracică creşte, iar sângele
circulă de sus în jos; contracţia ventriculară, care scade presiunea din atriul drept şi, prin
aspirarea sângelui contribuie la circulaţia sângelui venos de jos în sus; contracţia musculaturii
scheletice a membrelor, care duce la micşorarea lumenului venelor; valvulele de pe pereţii
interni ai venelor şi de constricţia muşchilor lumenului lor, care preîntâmpină mişcarea sângelui
în direcţie inversă
Contracţia muşchilor membrelor inferioare facilitează activitatea muşchiului cardiac, de aceea nu
se recomandă de a întrerupe brusc o activitate musculară intensivă. Dacă după alergarea la
distanţe mari ne vom opri brusc, muşchiul cardiac va fi supus unui efort sporit. capilarele sunt
cele mai mici vase sangvine ce împânzesc ţesuturile şi provin prin ramificarea arteriolelor.
Pereţii capilarelor sunt formaţi dintr-un singur strat de celule. Capilarele constituie segmentul
funcţional al sistemului circulator. La nivelul lor are loc schimbul de substanţe între sânge şi
lichidul interstiţial prin difuzie simplă, prin pori şi prin pinocitoză.
Capilarele răspund la impulsurile sistemului nervos vegetativ şi la acţiunea unor hormoni prin
vasoconstricţie sau vasodilatare. Doar 30% din numărul total de capilare sangvine sunt
funcţionale,
iar celelalte se află în „hibernare” (prin ele nu circulă sângele). Capilarele în stare de „hibernare”
devin funcţionale în cazul anumitor necesităţi ale unui sau altui organ. De exemplu, capilarele
„hibernante” ale intestinelor se deschid în cazul digestiei, cele ale creierului – în cazul activităţii
mintale, iar capilarele „hibernante” ale muşchilor scheletici – în timpul contracţiilor musculare.
Numărul capilarelor sporeşte în organele care sunt solicitate în permanenţă. Spre exemplu, la
persoanele cu o activitate mintală permanentă şi intensivă numărul capilarelor cortexului este
mai mare, iar la sportivi numărul capilarelor este mai mare în muşchii scheletici, muşchiul
cardiac şi plămâni. Vasele sangvine formează două trasee anatomo-funcţionale ale sistemului
circulator: circulaţia mare (sistemică) şi circulaţia mică (pulmonară).