Sunteți pe pagina 1din 16

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN
MOLDOVA
FACULTATEA DREPT

REFERAT

ARMOLOGIA CRIMINALISTICĂ
ASPECTE GENERALIZATOARE

Autor:Erhan Victor Gr.173


Verificat:Golubenco Gheorghe

Chișinău 2020
CUPRINS
Introducere în domeniul armologiei...............................................................3
Primul compartiment al armologiei: Balistica judiciară...................... 4-9
Al doilea compartiment al armologiei: Cercetarea armelor albe.........9-10
Al treilea compartiment al armologiei: Exploziologia și Concluzia.. 10-12
Bibliografie.......................................................................................................12
Anexe............................................................................................................13-16

2
Activitatea infracțională reprezintă o amenințare de o gravitate deosebită, actualmente cu
tendința de a se repeta pregnant în societate, care lezează – prin intermediul mijloacelor
întrebuințate de făptuitor, interesele vitale ale unor grupuri mari de oameni, ale unor state și chiar
ale întregii umanități. Progresul tehnico-științific a facilitat cu părere de rău și dezvoltarea
infracțională a metodelor și uneltelor utilizate în săvârșirea crimelor. Cu toate că armele au fost
inventate încă de timpuriu, studierea nemijlocită a criminalității privind implicarea acestora s-a
materializat, relativ recent. Acest fapt este datorat însăși acestei evoluții a științei, a
tehnnologiilor comiterii de infracțiuni, ce necesită și elaborarea concomitentă a unui mecanism
de studiere, contracarare, și implicit crearea de dispozitive ce vor putea investiga aceste crime.

Potrivit lui Gheorghe Golubenco, practica de urmărire penală a demonstrat că la


săvârşirea unor infracţiuni grave, însoţite de violenţă, făptuitorii nu de puţine ori folosesc arme
de foc, arme albe, alte astfel de obiecte şi unelte, substanţe şi dispozitive explozive [4]. Tot mai
des se atestă săvârșirea de crime prin intermediul armelor cu gaz, pneumatice, dispozitivelor cu
efect de electroshock, problemă ce complexează și diversifică sarcinile organelor de urmărire
penală, vorbim de aspectul depistării și cercetării urmelor aplicării în practică a astfel de
mecanisme. Consecința firească a transpunerii în societate a unui număr impunător de infracțiuni
săvârșite prin intermediul armelor s-a relevat prin formarea în cadrul tehnicii criminalisticii a
unei ramuri speciale, obiectul căreia este examinarea varietăților de arme și legitățile apariției
urmelor acestora în acțiuni de săvârșire a faptelor ilicite – armologia criminalistică.

Este controversată problema care-și propune să stabilească dăcă studiul armelor de foc și,
în primul rând, al urmelor împușcăturii întâlnite pe corpul victimei, ar aparține criminalisticii sau
medicinii legale. Deocamdată literatura de specialitate întreprinde toate eforturile de a realiza o
anumită legătură, apropiere dintre cele două puncte de vedere contradictorii, organele judiciare –
reprezentați de experții criminaliști și cealaltă tabără – medicii legiști. Un lucru e sigur – ambii
subiecți trebuie să colaboreze în vederea aflării adevărului în procesul penal [1]. În plus, cu toate
că criminalistica posedă un obiect de studiu propriu, aceasta nu se poate dezvolta desinestătător,
fără un suport informațional din partea altor științe, lucru întâlnit și în cazul altor obiecte. Acest
argument este susținut în continuare de doctrină, care accentuează necesitatea existenței unei
strânse legături între criminalistică și chimie, fizică, medicina legală, biologie etc.

3
Revenind la aspectul general al armologiei, menționăm structura tripartită a acestei
ramuri a tehnicii criminalistice, formată din:

 Balistica judiciară (criminalistică) – cercetarea armelor de foc, munițiilor și


urmelor de împușcătură
 Cercetarea armelor albe și urmelor acestora
 Exploziologia criminalistică – cercetarea criminalistică a armelor cu efect de
explozie

În baza studierii tuturor compartimentelor, se elaborează o multitudine de metode,


mijloace de depistare, ridicare, examinare și elucidare a obiectelor și urmelor săvârșii crimelor
prin utilizarea respectivelor obiecte, pentru a descoperi adevărul scontat.

Primul compartiment al armologiei criminalistice este balistica judiciară. Originea


balisticii este cea militară, fiind inițial o disciplină tehnico-militară ce studiază legitățile mișcării
proiectilelor trase din arma de foc, precum și efectele produse de acestea [2]. Scopul „ostășesc,
soldățesc” al balisticii este desăvârșirea armamentului militar de luptă și sporirea eficienței
aplicării lui. Balistica judiciară constituie o ramura deja a criminalisticii, ce este destinată
investigării armelor de foc, munițiilor și a urmelor împușcăturii. Scopul balisticii judiciare constă
în analiza în ansamblu a fenomenului infracțional prin prisma crimei produse, în vederea
elaborării metodelor, mijloacelor tehnico-științifice de cercetare a actelor penale.

În accepțiune militaro-criminalistică, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat


nimicirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, care sunt puse în mișcare prin intermediul
energiei gazelor formate ca urmare a arderii, exploziei pulberii sau unui posibil substituent cu
aceleași efecte. Domeniul folosirii armelor, al căror mijloc de funcționare implică utilizarea
aerului comptrimat sau al unui arc, cum ar fi armele pneumatice sau cele de vânătoare, cele
sportive, subacvatice etc., nu sunt considerate arme de foc în accepțiune criminalistică. De
asemenea, nu sunt considerate arme de foc și dispozitivele tehnice improvizate, care posedă o
construcție primitivă și în rezultatul acestei construcții, atât externe cât și interne, nu asigură
acelui proiectil energia cinetică și forța necesară pentru a distruge și a provoca leziuni profilului,
subiectelor studiate de către balistica judiciară – sistemele vii. Cu toate acestea, în situația
suferirii unor modificări însemnate ale armelor primitive, în special cu scopul de a provoca

4
împușcături delictuoase și în rezultat sunt implicate leziuni, distrugeri, acestea pot fi analizate,
studiate, cercetate din punct de vedere criminalistic. În acest sens, practica criminalistică obține
un ansamblu vast de cunoștințe, este îmbogățit concomitent și cadrul doctrinar al criminalisticii,
care întocmește metode, mijloace, procedee noi de contracararea a unui nou pericol social.

În balistica judiciară se aplică practica și realizările balisticii militare și ale mijloacelor și


metodelor de cercetare proprii altor domenii ale criminalisticii. Astfel identificarea unei
eventuale arme de foc poate fi realizată prin intermediul depistării urmelor create pe muniții, care
se manifestă în rezultatul unei împușcături. Identificarea respectivă se execută în conformitate cu
principiile generale ale identificării, utlizindu-se și aportul datelor tehnice din balistica militară.
Unele dintre aceste date prevăd informații cu privire la construcția și funcționarea armelor de
foc, altele utilizează informații din specificul traseologiei, fiind întrebuințată metoda
microscopiei de comparare și cea stereoscopică [2]. Elucidând aspectele menționate cu privire la
balistica judiciară, concluzionăm asumarea răspunderii acestui compartiment în făurirea și
satisfacerea următoarelor obiective:

 Elaborarea metodelor și mijloacelor tehnice necesare descoperii, fixării, ridicării armelor


de foc, munițiilor și urmelor împușcăturii
 Argumentarea procedeelor de cercetare la fața locului, determinarea împrejurărilor
tragerii din arma de foc, aspecte cu privire la distanță, direcție, locul tragerii, succesiunea
împușcăturilor
 Împrumutarea, aplicarea, adaptarea realizărilor științifico-tehnice din alte domenii și
argumentarea în baza lor a metodelor de examinare a diverselor categorii de arme de foc,
stabilirea condițiilor tehnice în care s-a executat respectiva împușcătură
 Formularea expresă a principiilor privind identificarea armelor de foc după urmele
acestora pe tuburile și proiectilele trase, fiind importante compartimentului metodicii.

Multitudinea tipurilor de arme a determinat necesitatea elaborării unor clasificări


ale acestora. Respectiv în cele ce urmează consider oportună menționarea expresă a
criteriilor și părților componente fiecărei categorii:

5
În funcție de modul de fabricare, deosebim arme industriale și arme atipice. Cele
industriale sunt produse conform tehnologiilor specifice anumitor sisteme și modele de arme.
Armele atipice pot fi și ele de tip industrial sau ansamblate din detalii improvizate, doar că
specificul lor constă în faptul că au suferit modificări importante construcției lor, cea mai
frecventă alterare fiind retezarea țevii sau patului armei, fapt ce le-a conferit și denumirea de
arme rudimentare.

După destinație, deosebim arme militare (de luptă), arme de vânătoare, arme circumscrise
evenimentelor sportive. Criteriul lungimii țevii distinge o importantă clasificare a armelor, țeava
armei fiind acel tub de oţel care dirijează mişcarea glontelui, imprimându-i un imbold de rotaţie.
Ea este compusă din camera de detonare, con de racordare şi zona ghintuită. După forma
canalului țevei, deosebim ţevi ghintuite, ţevi lise şi ţevi combinate. Țeava asigură precizia de
bătaie și, dacă este ghintuită, imprimă pe proiectil notabile urme pentru identificarea armei. În
actualele arme există, de regulă, 4 sau 6 ghinturi orientate în dreapta sau stânga. Astfel deosebim
arme cu țeavă scurtă, cu țeavă medie și cele lungi. Un reprezentat din fiecare categorie ar fi
revolverul, pistoale-automate, carabine [5]. Un alt exemplu elocvent ar fi și pistoletele, ce
constituie cea mai răspândită armă de luptă de format mic. Ele diferă după calibru și numărul
cartușelor din magazia aflată în mânerul armei, caracteristici tehnice de construcție a țevii, a
mecanismului de închidere și altele. Principiul funcționării rezidă în introducerea primului cartuș
în țeavă, după care vor urma trageri succesive ulterior fiecărei apăsări pe trăgaci. Acest fapt este
datorat mecanismului de tragere, ce asigură în mod automat expulzarea și aruncarea tubului ars și
reîncărcarea pistolului cu un alt cartuș.

Un alt criteriu temeinic este după modul de funcționare. Deosebim arme neautomate,
arme semiautomate, arme automate. Armele neautomate se caracterizează prin faptul că energia
gazelor este utilizată doar pentru a iniția mișcarea proiectilului, dezavantajul fiind necesitatea
scoaterii manuale a tubului ars din armă și reîncărcarea ei, de asemenea în mod manual și apoi,
apăsarea pentru fiecare foc a trăgaciului. Exemple din această categorie ar fi anumite arme
militare cu țeava lungă, armele de vânătoare cu țeava lisă, diverse arme de tir. Armele
semiautomate sunt un pic mai dezvoltate și avantajoase, deoarece acestea folosesc energia
gazelor atât la punerea în mișcare a proiectilului, cât și pentru eliminarea tubului ars și
reîncărcarea armei cu un nou cartuș. Construcția acestor tipuri de arme facilitează împingerea

6
închizătorului în spate de către forța gazelor, care aruncă tubul ars și revine la poziția inițial
datorită arcului său, cu un nou cartuș din magazie, către camera de explozie, iar pentru o nouă
tragere, este necesară bineînțeles, o altă apăsare pe trăgaci. Armele automate sunt cele mai
moderne tipuri de arme, fiind concomitent și cele mai rentabile. Acestea folosesc presiunea
gazelor, ca și cele semiautomate, însă beneficiază de proprietatea tragerii focurilor în serie printr-
o singură apăsare pe trăgaci, numărului focurilor variind în funcție de durata menținerii degetului
pe trăgaci [5].

Lăsând deoparte aspectul armei, analizând mai târziu subiectul urmelor acestora, consider
binevenit tălmăcirea asupra obiectului provocator de daune, leziuni, omoruri – munițiile armelor
de foc. Acestea sunt cartușele, care se diferențiază conform caracteristicilor canalului țevii
armelor pentru care sunt destinate, apoi după calibrul acestora, cât și după destinația acestora.
Există cartușe pentru armele cu țeava ghintuită și cartușe destinate armelor cu țeava lisă. Cele
pentru țeava ghintuită sunt diferite ca volum, formă, cantitate, calitate, fiind constituite din
următoarele părți componente: glonț, tub, capsă, pulbere.

 Glonțul este partea cartușului ce imprimă efectul urmărit al împușcăturii. Pentru a


ajunge la distanța dorită și cu viteza considerată, acesta trebuie să posede o
greutate mai mare comparativ cu volumul său și să capete o formă aerodinamică.
În plus, pentru a putea perfora corpurile dure, ele sunt prevăzute cu o „cămașă
protectoare” sau aliaj mai rezistent, confecționate din materiale precum fierul,
oțelul, nichel etc. Gloanțele, în funcție de scopul utilizării lor, sunt cu vârful
ascuțit, rotunjit și bont.
 Tubul are rolul de a conecta într-un întreg toate părțile componente ale magaziei.
Cartușele destinate armelor cu țeava ghintuită, posedă un tub de formă cilindrică,
cu un capăt deschis, și altul închis, denumit rozetă. Bineînțeles, acestea sunt
confecționate din metale rezistente, ținându-se cont de obligativitatea prezenței
rezistenței, maleabilității și oxidării reduse.
 Capsa formează a treia parte a cartușului, în care se prezintă o substanță
explozivă și se găsește în rozeta tubului. Exemple ar fi fulminatul de mercur,
stibiatul de plumb etc. Principiul de funcționare constă în explozia substanței la
lovire, fapt ce aprinde pulberea.

7
 Pulberea este acel praf de pușcă care prin ardere dezvoltă o cantitate impunătoare
de gaze. După compoziția chimică, deosebim pulbere neagră și coloidală.
Pulberea neagră se compune în proporție de 70-80% din azotat de potasiu, restul
este sulf și cărbune. Pulberea coloidală are proprietăți balistice superioare celei
negre (sau cu fum), fiind formată din nitroglicerină, piroxilină și alte substanțe
secundare. Pulberea coloidală este utilizată la majoritatea armelor cu țeava
ghintuită. Indiferent de tipul pulberii, gazele, manifestând o presiune mare, pun în
mișcare proiectilul, eliminându-l în final pe canalul țevii.

Cartușelor destinate armelor cu țeava lisă, li se adaugă la structura acestora două


componente: bura și rondela. Bura este confecționată din pâslă, hârtie sau cârpe de la cartușele
recuperate și înlocuirea pulberii, proiectilului. Rolul ei constă în izolarea pulberii de proiectile
(alice, mitralii). În caz de depistare la locul faptei a burei, ea reprezintă un obiect util
determinării calibrului cartușului. Rondela se află la gura tubului și are rolul de a împiedica
ieșirea proiectilelor din cartuș, fiind confecționată din carton presat.

Ultimul aspect ce necesită a fi abordat la acest subiect reprezintă cercetarea urmelor


infracțiunii săvârșite prin prisma balisticii judiciare. Elementele primare implicate în expertiza
balistico-judiciară sunt arma corp-delict, munițiile armelor de foc și obiectele pe care se prezintă
urmele lăsate de gloanțe, alice, mitralii. Prin examinarea armei se determină tipul, modelul ei,
starea de funcționare a componentelor cât și a armei în ansamblu, dacă are piese defecte sau
înlocuite. Se examinează resturile de funingine din canalul țevii, fapt prin care se stabilește
compoziția chimică și durata de timp scursă de la ultimul foc [3].

Gloanțele și tuburile arse găsite la locul săvârșirii crimei, se examinează minuțios.


Acestora li se stabilește forma, numărul, mărimea, greutatea, direcția ghinturilor (spre dreapta
sau stânga). Apoi ele sunt, prin intermediul metodei comparației, sunt confruntate cu gloanțele
trase experimental. Recuperarea tuburilor nu prezintă dificultăți, în schimb cea a gloanțelor
reclamă obligativitatea folosirii cutiilor lungi, compartimentate, din lemn sau carton. Interiorul
cutiilor este umplut cu vată, deoarece glonțul prinde firicele de vată și le înfășoară pe suprafața
sa, oprindu-se. Diametrul glonțului, forma, lungimea, greutatea sa, distanța dintre urmele create
de ghinturi, ajută expertul să determin grupul armei din care s-a tras și pe parcurs, impulsionează
8
relevarea armei răufăcătoare. O metodă de examinare a gloanțelor și a tuburilor este analiza
simultană la microscopul de comparație a două proiectile sau tuburi – unul fiind cel depistat la
locul faptei, celălalt – tras experimental.

Microurmele se manifestă ca striații paralele, create de ghinturi și accentuează


caracteristicile individuale ale țevii. Examinarea tuburilor descoperite ajută la determinarea
caracteristicilor de grup, iar microurmele lăsate de camera de explozie pe suprafața tubului, cele
lăsate de închizător pe rozetă, de percutor pe capsă etc., fixează elementele individualizatoare.
Concluzia expertizei îmbracă o formă pozitivă sau negativă (în caz de constatare a diferențelor
majore). Coincidența perfectă a continuității liniare, dintre urmele de pe cămașă glonțului sau
tubului corp-delict și urmele de pe cele trase experimental reprezintă un exemplu de constatare
pozitivă a faptului ca ambele focuri au fost trase cu aceeași armă. De asemenea necoincidența
dintre ele poate fi și datorată modificărilor suferite pe parcurs de către armă, striații, modificări
de microrelief [2].

Al doilea compartiment al armologiei reprezintă cercetarea criminalistică a armelor albe.


Se menționează expres în legislație că persoanele sunt responsabile, din punct de vedere penal,
atât pentru purtarea, cât și pentru confecționarea și comercializarea acestora. Argumentarea este
una simplă – ele sunt frecvent utilizate în comiterea infracțiunilor cu caracter violent, tâlhării,
acte de huliganism, banditism etc. Deci armele albe sunt acele obiecte special-confecționate,
capabile să pricinuiască leziuni corporale grave [2]. Se disting arme albe fabricate industrial și
cele de construcție rudimentară, prin imitarea modelelor industriale. Din categoria armelor albe
militare, un reprezentat ar fi baioneta, sabia, din cadrul armelor albe civile (sau naționale)
precizăm spre exemplu cuțitul finlandez, cât și există arme albe de vânătoare. După proprietățile
constructiv-tehnice, armele albe pot fi cu lamă sau cu efect zdrobitor. Din prima categorie fac
parte armele militare, tot felul de cuțite fabricate industrial. A doua categorie cuprinde
buzdugane, boxe, palmare etc. Specific armelor albe reprezintă forța musculară ca bază
energetică de punere în acțiune a armei. Respectiv, crima prin utilizarea armei albe se atestă mai
des în cadrul luptei corp la corp, prin contactul direct cu adversarul, dar există și posibilitatea
folosirii unei arme albe de la distanță, prin aruncarea acesteia (sulițe, arcuri, cuțite, arbalete,
bumeranguri etc.) [4]. De asemenea, caracteristic armelor albe este și existența unui mâner,

9
dispozitiv de mânuit, a unui limitator ce previne alunecarea mâinii de pe mâner și evită pericolul
de autorănire.

Expertiza criminalistică a armelor albe se atestă atunci când organul judiciar dispune de o
armă albă militară, civilă sau de vânătoare confecționată industrial, determinarea apartenenței ei
realizându-se prin depistarea elementelor caracteristice privind locul, timpul fabricării, tipul,
destinația, seria. Ansamblul datelor pentru efectuarea expertizei se preiau inițial de pe suprafața
armei, indicate de către producător. La locul descoperirii armei, ea se fotografiază de nod și de
detaliu, redându-se raportul armei cu victima, cu obiectele corp-delict și urmele infracțiunii din
spațiul respectiv. Ambalarea armei se face cu precauție, pentru a nu altera urmele de mâini,
sânge, fibre textile etc [2]. În fața expertizei se elucidează dacă obiectul în cauză este sau nu
armă albă, tipul constructiv și modul de fabricare al acestuia.

Ultimul compartiment al armologiei prezintă un risc deosebit, datorită impactului său


profund asupra unui număr impunător de victime. Majoritatea infracțiunile actuale ce implică
utilizarea exploziilor sunt caracteristice atentatelor teroriste. În esență, explozia este o degajare
bruscă de energie termică și gaze, ca urmare a unor transformări de natură fizică, chimică, în cel
mai rău caz – atomică. Iar exploziologia este acea sursă doctrinară ce vine în ajutorul umanității,
fiind acel compartiment ce studiază construcția și parametrii tehnici ai dispozitivelor explozive,
legitățile exploziei și a formării urmelor de explozie, precum și practica de investigare a
infracțiunilor comise cu aplicarea materialelor explozive [4]. Multitudinea tipurilor de explozive
determină întocmirea unei expertize ample, cu descrierea tipului de substanță folosită, efectele
provocate, raza de acțiune, eventuale urme identificatoare, alte detalii.

Substanțele explozive se clasifică în substanțe de inițiere,


brizante, cu efect de fugasă. Specificul celor de inițiere este
sensibilitatea acestora la excitații mecanice, temperaturi înalte, scopul
lor fiind utilizarea acestora în inițierea efectelor substanțelor brizante.
Din cadrul substanțelor brizante, reprezentativ este trotilul, dinamita,
tetrilul etc. Pulberea neagră și coloidală caracterizează substanțele cu
efect de fugasă. Un alt subiect relevant este subiectul compozițiilor
pirotehnice, fiind provocatoare de lumină, zgomot și fum (ex:
gămăliile de chibrituri). Dar unele compoziții speciale conțin substanțe

10
brizante, ce prezintă riscul survenirii unor detonări. Dispozitivele
hazardate sunt instalațiile destinate nimicirii în masă a ființelor,
provocând adevărate masacre umane. Împreuna cu ființele prezente
vătămate, ele distrug și diverse obstacole din apropiere, fie prin schije
sau unde de șoc. Actualmente, se practică utilizarea mecanismelor de
inițiere de tip electric, cu efect întîrziat sau instant.

Nemijlocit consecința tragică a folosirii acestor unelte inumane, barbare, declanșează:

 Inițial, proceduri, măsuri de salvare, lichidare a avariei, calamităților, stingere a


incendiului, salvarea rănâților
 Ulterior, procedura examinării locului exploziei, cu suportul unui specialist-tehnician în
vederea depistării urmelor de explozie.

Problemele ce necesită limpezite sunt cele cu privire la:

 Natura exploziei
 Stabilirea epicentrului exploziei
 Estimarea încărcăturii de substanță explozivă
 Estimarea razei preliminare de acțiune (puterea exploziei)

Procesul de examinare se desfășoară de la epicentru spre periferie, identificându-se urme


de deformări, de fumizare, pârlire, topire a obiectelor sau de acțiune brizantă (ex: spargeri în
beton armat, depresiuni în cărămidă). Schijele sunt un bun identificator al acțiunii brizante,
evidențiindu-se forme, depresiuni, fragmentări a suprafeței de contact. Pe partea exterioară a
schijelor pot fi depistate și semne de marcare, chiar și marca uzinei producătoare, dacă nu
reprezintă un obiect – rezultat al operațiunilor manual-tehnologice. Clasicul exemplu al
acțiunilor de schijă este cunoscuta grenadă de mână „F1” cu încărcătură de trotil, avînd masa de
60 g, se fragmentează în peste 1000 de schije, aruncate cu o rapiditate aproape de 700 m/sec pe
un perimetru de 200 m54 [4]. Fixarea în detaliu a unui plan al situării schijeloc denotă punctul
central, poziția inițială a schijelor, de unde acestea s-au răspândit.

Spargerea geamurilor la distanțe mari de la locul exploziei este un identificator al


efectului de fugasă. Rămășițele detonatorului percutant la locul exploziei indică modul mecanic

11
de declanșare a exploziei, iar prezența suplimentară a unor fire de cablu, surse de alimentare
confirmă cele menționate, conferind o veridicitate sporită. Expertizele exploziologiei descriu:

 Dacă un obiect depistat este sau nu parte componentă a unui exploziv


 Dacă dispozitivul a fost operant sau nu
 Dacă substanțele prezentate spre expertiză sunt explozive (marca, tipul, originea etc.)

În concluzie domeniul armologiei este unul foarte vast, fiind imposibil abordarea acestuia
în întregime în cadrul unui simplu referat. Complexitatea acestei ramuri este una nemaiîntâlnită,
ce oferă informații ample, autentice, necesare cercetării aspectului criminal privind utilizarea
armelor și elaborarea concomitentă de metode, mijloace de combatere, în vedere stopării acestei
fărădelegi.

Bibliografie:

1. Ciopraga A, Iacobuță I. Criminalistica, Editura Fundației „Chemarea”, Iași,


1997.
2. Doraș S. Gh. CRIMINALISTICA VOL. 1: Tehnica criminalistică. Editura
„Tipografia Centrală”, Chișinău, 1996.
3. Dumitru S., Metode de comparare a proiectilelor în scopul identificării armei

cu care s-a tras” în „Probleme de medicină judiciară și criminalistică VOL. I”,


Editura Medicală, București, 1964.
4. Golubenco, Gh. Suport de curs Criminalistică.
5. Mircea I., Criminalistica. Editura Lumina Lex, București, 1999.

12
FIG. 1 – ARME ALBE

13
FIG. 2 – ARMĂ CU ȚEAVĂ LUNGĂ FIG. 3 – PISTOL CALIBRU 7.35mm

FIG. 4 – CARTUȘ PENTRU FIG. 5 – CARTUȘE PENTRU


ARMĂ CU ȚEAVA GHINUITĂ ARME DE VÎNĂTOARE

FIG. 6 – CAPSA CARTUȘULUI (TRAS)

14
FIG. 7 – PĂRȚILE CARTUȘULUI CU ALICE SAU MITRALII: 1 – TUBUL, 2 –
PULBEREA, 3 – GARNITURA DE CARTON, 4 – BURA, 5 – ALICELE SAU
MITRALIILE, 6 – RONDELA, 7 – CAPSA

15
FIG. 8 – GRENADA DE MÂNĂ „F1”

FIG. 9 – DETONATOR ELECTRONIC

16

S-ar putea să vă placă și