Sunteți pe pagina 1din 6

Dreptul european al concurenţei

14.X.2009 Curs 1

Analiza conceptului de …
1. Semnificaţia generică şi specifică a concurenţei.
2. Clasificarea – felurile concurenţei:
a. Concurenţa ilicită (neloială, interzisă sau abuzivă);
b. Concurenţa licită (loială)
3. Domeniile deschise concurenţei şi domeniile interzise concurenţei.

În sens generic prin concurenţă sau competiţie se înţelege o întrecere între cel puţin 2 persoane fizice sau juridice, care trebuie
să desfăşoare activităţii similare şi să aibă acelaşi ţel comun. Regulile impuse şi acceptate în viaţa normală sau de toate zilele sunt
transferate şi în domeniul comercial/economic.
Concurenţa în sens comercial şi economic înseamnă lupta dusă atât pe plan intern, cât şi internaţional, între agenţii economici
pe de-o parte, între aceştia şi comercianţi sau numai între comercianţi în scopul realizări de profituri cât mai mari, ca urmare acaparări
unor segmente tot mai largi de piaţă şi în consecinţă a sporiri volumului de afaceri. Elemente ce rezultă din definiţie:
- trebuie să existe o confruntare între subiecţii care desfăşoară activităţi economice sau de comerţ;
- între aceşti subiecţii trebuie să existe o tendinţă comună – obţinerea unor beneficii cât mai mari;
- între aceştia trebuie să existe o adversitate;
- fiecare dintre operatori de pe piaţă trebuie să urmărească acapararea unor segmente cât mai mari de pe piaţă şi
implicit a clientelei.
Clasificarea concurenţei:
I. concurenţa: - licită (legală, normală, cinstită);
- ilicită (incorectă, nelegală).
În Legea 11/1991 în art 1 se precizează: Comercianţii sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea cu bună credinţă, potrivit
uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.
În Legea 21/1996 – legea concurenţei, în art 1 se prevede: prezenta lege are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea
concurenţei şi a unui mediu concurenţial, normal în vederea promovări intereselor consumatorilor.
Cele 2 reguli instituite în Legea 11 şi Legea 21 au la bază prevederile constituţionale – art 134 Const.
În legătură cu concurenţa loială în UE există şi conceptul de concurenţă eficace (eficientă).

II. concurenţa – admisă;


- interzisă
În art 1 alin 4 din Legea 21/1996 se arată că prezenta lege nu se aplică pieţii munci şi relaţiilor de muncă, la litera b – nu se
aplică pieţei monetare şi pieţei titlurilor de valoare. Concurenţa mai este interzisă în relaţiile dintre comercianţii şi prepusul său.
III. concurenţa – abuzivă.
21.X.2009 Curs 2
Dreptul concurenţei, ca ramură a sistemului de drept din România
1. Noţiunea dreptului concurenţei şi teoriile cunoscute în doctrină.
2. Obiectul dreptului concurenţei.
3. Principiile dreptului concurenţei.
4. Delimitarea dreptului concurenţei de alte ramuri de drept.
5. Dreptul european al concurenţei ca ramură a dreptului a sistemului UE.
Pentru existenţa unei ramuri de drept se cere a fi îndeplinite condiţiile:
- să existe un obiect de reglementare distinct şi care să aibă un impact social, politic sau economic;
- să existe suficiente reglementări juridice în domeniul respectiv care sunt deja elaborate şi care să fie adunate într-o
singură ramură de drept;
- să existe un cadru instituţional format sau în curs de formare, care să se ocupe de punerea în practică a ramuri
juridice respective;
- să existe o doctrină şi o jurisprudenţă formată, adică o cauzistică pe care specialiştii din acest domeniu să o
comenteze;
- să existe o finalitate economico-socială a acestei ramuri de drept.
Cu privire la conceptul de concurenţă:
- această ramură cuprinde atât dispoziţiile al căror scop reprimarea concurenţei neloiale, cât şi pe cele care au ca
obiect restricţiile concurenţei (concurenţa interzisă);
- în sens restrâns s-a susţinut în doctrină că dreptul concurenţei se reduce doar la normele care reglementează
concurenţa neloială;
- în afară de normele la care s-a făcut referire înainte, dreptul concurenţei cuprinde şi normele cu privire la
practicile anti-concurenţiale, precum şi pe cele de concurenţă abuzivă din domeniul comercial.
Potrivit acestor teorii, nu trebuie să lipsească nici normele referitoare la subiecţii care participă la competiţie şi nici cele care
privesc semnele distinctive, ce ţin de proprietatea intelectuală (în leg cu tezele).
Prin dreptul concurenţei se înţelege ansamblul de reglementări destinate să asigure în raporturile de piaţă interne şi internaţionale,
existenţa şi exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici între comercianţi, în lupta pentru câştigarea, extinderea şi păstrarea
clientelei.
Trăsăturile dreptului concurenţei:
- este o ramură de drept specifică economiei, pt că are o finalitate economică;
- este o ramură de drept pluridisciplinară – preia importante instituţii din dreptul public (dr administrativ, civil,
penal);
- este un drept intervenţionist – intervin normele, atunci când concurenţa nu se desfăşoară la parametri normali.
Delimitarea dreptului concurenţei de alte ramuri de drept:
1) dreptul concurenţei are strânse legături cu dreptul civil – majoritatea practicilor restrictive sau abuzive de concurenţă
sunt rezolvate pe calea acţiunilor civile;
2) cu dreptul penal;
3) cu dreptul comercial – relaţii dintre comercianţi, dintre comercianţii şi consumatori şi dintre comercianţii şi prepuşi
lor;
4) dreptul consumatorului.
Principiile dreptului concurenţei:
1. principiul liberei concurenţei – art 134 Const – constă în libertatea fiecărui agent economic de a-şi stabili strategia,
momentul când intră sau iese de pe piaţă, precum şi mijloacele pe care le consideră potrivite pt câştigarea competiţiei;
2. principiul etici concurenţiale – art 1 din Legea 11 şi art 2 din L 21/1996;
3. principiul eficacităţii – toate normele dreptului concurenţei sunt subordonate exclusiv obiectivelor economice
exercitate de operatorii de pe piaţă.
28.X.2009 Curs 3
Raportul juridic de concurenţă
• Unele consideraţii generale privind raportul juridic
• Noţiunea raportului juridic de concurenţă
• Subiecţii raportului juridic de concurenţă
• Obiectul juridic al raportului de concurenţă
• Conţinutul raportului juridic de concurenţă
Raporturile juridice sunt acele raporturi determinate de existenţa relaţiilor sociale din diferite domenii şi care se formează pe
baza normelor juridice în vigoare şi în care participanţii sau subiecţii apar ca titulari de drepturi şi obligaţi reciproce şi a căror realizare
este asigurată atât prin comportamentul acestora, cât şi prin măsuri juridice impuse.
Dpdv al concurenţei trebuie avut în vedere relaţiile ce se nasc şi se dezvoltă în activitatea economică şi comercială, care pot
avea caracter public sau privat.
Dpdv al concurenţei: acel rap prin care relaţiile sociale patrimoniale sau nepatrimoniale din sfera economică a producţiei, a
distribuţiei sau a consumului de mărfuri sau servicii sunt reglementate prin norme ce ţin de dreptul concurenţei şi care cuprind drepturi şi
obligaţii corelative ale subiecţilor acestui raport.
În toate normele de drept concurenţial sunt reglementate relaţiile sociale care privesc:
a) comportamentul celor care participă la concurenţă;
b) modalităţile de desfăşurare a concurenţei;
c) relaţiile care se nasc şi se dezvoltă în cazurile în care concurenţa este neloială sau abuzivă.
Din definiţie rezultă clasificarea raporturilor juridice de concurenţă:
1) raport juridic de autoritate sau conformare – în cadrul activităţi economice şi comerciale, operatorii sunt obligaţi
prin dispoziţii imperative să adopte o anumită conduită astfel încât să nu restrângă sau să împiedice ori să nu denatureze
a jocului normal a concurenţei; acestor operatori li se impune să desfăşoare activitatea cu bună credinţă;
2) raportul juridic este un raport de egalitate – potrivit acestei caracteristici: participanţii de pe piaţă sunt egali în ceea
ce priveşte şansele de stat, precum şi cele ce privesc alegerea mijloacelor necesare pt câştigarea competiţiei.
Subiecţii raportului juridic de concurenţă
În cadrul unui raport juridic trebuie să existe cel puţin 2 subiecţii, care au drepturi şi obligaţii corelative, care trebuie să-şi
desfăşoare activitatea potrivit normelor aflate în vigoare. Pe piaţă nu pot participa orice persoane fizice sau juridice, pot participa doar
cei ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Categorii de subiecţii
1) Statul reprezentat de autorităţile administrative, care sunt purtătoare … prerogativelor de putere: consiliul
concurenţei, camera de comerţ şi industrie, registrul comerţului, instanţele judecătoreşti. În Legea 21/1996 ca
reprezentanţi ai statului avem ca subiecţii: organele centrale sau locale ale administraţiei publice, în măsura în care
acestea prin deciziile emise sau reglementate adoptate internaţionale în operaţiuni de piaţă, influenţând astfel direct sau
indirect concurenţa;
2) Comercianţii individuale; societăţile comerciale; asociaţiile de societăţi comerciale – în art 7 din Codul
comercial se prevede faptul că, comercianţi sunt aceia care fac acte de comerţ având comerţului ca o profesiune, se
prevede că sunt asimilaţi cu comercianţi şi meseriaşii care prelucrează materiale, intră pe piaţă şi îndeplinesc acte de
comerţ. Din Legea 300/2004 sunt prevăzute regulile de autorizare a persoanei fizice şi a asociaţiilor familiale (OUG
44/2008);
3) Subiecte de drept al concurenţei şi operatorii economici care acţionează pe piaţă – Legea 425/2006 Cod
consumului; societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste;
4) Societăţile comerciale – Legea 31/1990;
5) Regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste

Conţinutul raportului juridic de concurenţă


Drepturile operatoriilor de pe piaţă:
- să aibă acces pe piaţă (general, fundamental, libertatea trebuie să existe fără limite);
- egalitatea şanselor pentru concurenţi;
- libertatea de alegere a partenerilor de afaceri;
- dreptul de a stabili în mod autonom strategia de preţuri şi de investiţii;
- libertatea producătorilor de bunuri de a alege sistemul de distribuţie al acestora;
- libertatea de a se adresa, de a cere protecţie şi sprijin autorităţilor abilitate în cercetarea şi investigarea
practicilor interzise;
- să aibă un loc propriu pt fondul de comerţ;
- drepturile de a folosi neîngrădit semnele distinctive stabilite pt produs proprii, obligaţiile subiecţilor raportului
juridic de concurenţă (de a respecta drepturile celorlalţi; să respecte regulile impuse pt desfăşurarea unui comerţ licit; să
respecte regulile impuse de registrul comerţului în ceea ce priveşte înmatricularea şi desfăşurarea activităţilor pe piaţă).
Curs 4.XI.2009
În dr european al concurenţei subiecţii rap j sunt întreprinderile; în jurisprudenţa Curţi Europene de Justiţie, întreprinderea
poate fi o pers f sau j cu orice formă de organizare, capabilă să acţioneze prin producţia de bunuri, prin comerţ sau investiţii pe piaţa
internă şi într-un cadru concurenţial normal. Tot potrivit Curţi Europene de Justiţie, nu are relevanţă, forma juridică prin care se desf
activitatea acestor întreprinderi şi nici modul de finanţare, ori dac realizează sau nu profit.
Prin interpretarea dispoziţiilor art 81 din Tratatul de constituire al comunităţi europene, încheiat la 15 martie 1957 de la Roma,
pot fi considerate întreprinderi, următoarele entităţi:
- un comerciant independent – pers f sau j care comercializează bunurile sau prestaţiile sale;
- întreprinderile publice – aşa cum sunt prezentate în art 86 din Tratat;
- organismele de stat cu economie centralizată, care desf activităţi de import şi de export;
- statul sau orice organ de stat, care exercită o activitate asemănătoare unei întreprinderi;
- asociaţia profesională în care asociaţii sunt reciproc reprezentaţi şi care formează o întreprindere, chiar fără
personalitate juridică;
- organizaţiile contabile sau financiare şi lucrează ca o întreprindere.
Evoluţia reglementărilor cu privire la concurenţa în UE
Rom a încheiat în 1993 Acordul European prin care se instituie cooperarea în Rom şi ţările din UE – L 20/1993.
În 1992 Tratatul de la Roma a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam.
Curs 11.XI.2009
Cadru normativ privind concurenţa economică stabilit prin Tratatul de funcţionare a
UE (Roma 1952)
În partea a III-a, titlul 7 (art 101-118) sunt prevăzute norme privind concurenţa, impozitarea şi armonizarea legislaţiilor.
În capitolul I sunt reguli de concurenţă.
În secţiunea 1 de la art 101-106 sunt reguli aplicabile întreprinderilor.
În art 101, al 1 se prevede: sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise acordurile dintre întreprinderi, toate deciziile
asociaţilor de întreprinderi şi practicile concertate care, pot afecta ori au ca efect împiedicarea, limitarea sau distorsionarea concurenţei
pe piaţa internă şi în special cele care:
- la litera A fixează direct sau indirect preţurile de vânzare-cumpărare sau alte condiţii comerciale;
- la litera B limitează sau controlează producţia, pieţele, dezvoltarea tehnologică şi investiţiile;
- la litera C se împart pieţele şi sursele de aprovizionare;
- la litera D se interzic cele prin care se aplică condiţii ilegale la tranzacţii de acelaşi fel, încheiate cu alţi parteneri
comerciali, situându-i pe primi într-o poziţie defavorabilă;
- la litera E se condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către celelalte părţi, a unei obligaţi
suplimentare, care prin natura lor, nu au legătură cu obiectul contractului.
În art 101, al 2 se prevede: că toate acordurile, deciziile sau practicile concertate, interzise de alin 1 sunt nule de drept.
În art 101, alin 3 sunt prevăzute deciziile, acordurile şi practicile concertate, care pot fi exceptate, de la interdicţia arătată în alin
1, nu sunt sancţionate practicile, care deşi interzise contribuie la ameliorarea distribuţiei/producţiei de mărfuri, ori la promovarea
progresului tehnic; nu sunt sancţionate dacă nu se elimină concurenţa pe o piaţă substanţială a pieţii interne.
În art 102, este reglementat abuzul de poziţie dominantă: este incompatibilă cu piaţa comună şi se interzice orice abuz de
poziţie dominantă a uneia sau mai multe întreprinderi pe piaţa internă, în ansamblu ei sau pe un segment al acesteia, în măsura în care
acest abuz afectează schimburile comerciale între statele membre şi care constă în:
- litera A: impunerea în mod direct a preţurilor de vânzare-cumpărare sau a altor condiţii comerciale;
- litera B: limitarea producţiei, a dezvoltări tehnologice şi a pieţei de desfacere;
- litera C: aplicarea de condiţii diferite la tranzacţii încheiate cu alţi parteneri;
- litera D: condiţionează încheierea de contracte, prin acceptarea de condiţii, care nu au legătură cu contractele
respective.
În capitolul 1 sunt prevăzute dispoziţii cu privire la dreptul comisiei europene şi al UE de a emite regulamente şi decizii cu forţă
obligatorie pt toate statele membre UE, în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţi concurenţiale, investigarea şi sancţionarea practicilor
restrictive arătate în articolele 101 şi 102.
Analiza practicilor restrictive prevăzute în art 101 şi 102 din Tratat. Din textele celor 2 articole, politicile concurenţiale ale UE
sunt direcţionate pe 4 domenii:
1. eliminarea acordurilor de restricţie a concurenţei şi a abuzurilor de poziţie dominantă;
2. controlul fuziunilor de întreprinderi;
3. liberalizarea sectoarelor economice sub formă de monopol;
4. monitorizarea subvenţiilor acordate de statele UE.
Potrivit dispoziţiilor din art 101 alin 1, sunt interzise:
- acordurile dintre întreprinderi;
- deciziile asociaţilor dintre întreprinderi;
- practicile concertate.
Acordurile – în principiu acordurile care se încheie în scopul promovări/creşteri producţiei, al cercetări sau al progresului tehnic
nu sunt sancţionabile, dar dacă potrivit dispoziţiei din art 101 al 1, Comisia europeană este sesizată de o pers f sau j, care are un interes
legitim, de către părţile ale unei înţelegeri sau se sesizează din oficiu despre o încălcare a dispoziţiilor respective, se vor aplica
prevederile Regulamentului nr 1/2003. Întreprinderile sunt obligate să stabilească dacă acordurile încheiate sunt susceptibile să intre în
sfera de aplicare ale art 101 al 1 sau dacă sunt îndeplinite condiţiile de la art 101 al 3.
Acordurile interzise dintre întreprinderi poate să aibă forma expresă sau tacită prin care cel puţin 2 întreprinderi independente
îşi exprimă, în mod direct şi neviciat, acordul cu privire la cerere, ofertă şi preţ; sau în legătură cu comportamentul de bună-credinţă sau
de rea-credinţă pe piaţă. Dpdv faptic o înţelegere se poate realiza scris, oral sau pe diferite suporturi.
Acordurile sau înţelegerile pot fi pe orizontală, at când intervin între întreprinderi, aflate pe acelaşi nivel economic, şi pot fi şi
pe verticală, care se realizează între întreprinderi aflându-se în diferite faza ale procesului de producţie şi comercializare şi care sunt
independente.
Curs Concentrările economice – Practica concertată 18.XI.2009
Vizează formele de coordonare între … care fără să fi real o convenţie propriu-zisă între ele se aliniază la condiţii de concurenţă
care nu corespund cerinţelor normale ale pieţei. De regulă, întreprinderile cu o putere economică mai mică îşi coordonează acţiunile
economice şi strategiile de piaţă în mod voit cu alte întreprinderi mai puternice.
Analiza practicilor date cu titlu exemplificativ – art 101 – al 1 din Tratat de funcţionare al UE
A.1. Stabilirea preţurilor de v/c ori a altor condiţii comerciale. Fixarea concertată a preţurilor se realizează prin înţelegeri
încheiate pe orizontală, care pot fi exprese/tacite. Această practică se săvârşeşte numai cu intenţie şi este considerată ca fiind interzisă
chiar prin săvârşirea ei. Fixarea de preţuri prin înţelegeri poate fi directă atunci când întreprinderile urmăresc profituri imediate şi
vizibile şi poate fi indirectă atunci când întreprinderile eludează legea în aşa fel încât creează impresia că nu urmăresc obţinerea unor
avantaje materiale şi că respectă regulile concurenţei. Preţurile stabilite printr-un acord pot fi maxime/minime.
B.2. limitarea sau controlul producţiei şi a surselor de aprovizionare. Această practică se realizează în perioadele de criză
economică atunci când marii producătorii dispun de depozite imense de mărfuri şi scot pe piaţă cantităţi minime la vânzare.
C.3. Repartizarea pieţelor/a surselor de aprovizionare între întreprinderi cu o putere economică mare. Practica mai este
cunoscută şi sub denumirea de suagresiune comercială întrucât există întreprinderi implicate se obligă să nu intre unul pe piaţa altuia şi
îşi împart piaţa teritorială şi de produs; clientela precum şi pe consumatorii finali/intermediari.
D.4. Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali – prin crearea unor dezavantaje. Această
practică se realizează prin acte de discriminare care se fac prin mijloace mass-media şi primesc anumite întreprinderi care se află în
situaţia de dependenţă economică faţă de unele întreprinderile puternice dpdv econ.
E.5. Condiţionarea încheierii de contracte prin care se stabilesc prestaţii suplimentare care nu au legătură cu contractele
încheiate. Practica se manifestă prin vânzarea legală, care cu jurisprudenţa Curţii europene de Justiţie este denumită aceea vânzare în
care realizarea obiectivului principal al contractului este condiţionată de un obiectiv suplimentar care nu are legătură cu contractul
respectiv.
În afară de cele 5 practici, în L 21/2996 din Rom au mai fost prevăzute tot cu titlu de ex încă 2 practici restrictive de
concurenţă.
F.6. Participarea în mod concertat cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.
G.7. Se consideră practică anticoncurenţială eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea/împiedicarea accesului pe piaţă
şi a libertăţii exercitării concurenţei de către agenţii concurenţi, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumiţi
agenţi economici fără o justificare rezonabilă.
Curs Organismele europene în domeniul concurenţei 25.XI.2009
În domeniul concurenţei: Consiliul Uniunii Europei, Parlamentul European, Comisia UE, Curtea europeană de justiţiei şi
Tribunalul.
Parlamentul European evaluează periodic activităţile Comisiei europene, printr-un raport anual, pe care aceasta îl întocmeşte.
Parl analizează şi face observaţii privind evoluţiile importante în acest domeniu.
Consiliul UE – a fost creat în 2002 un organism care se numeşte Consiliul concurenţei şi care se ocupa cu legătura cu Comisia
europeană. Consiliul analizează probleme referitoare la concurenţă şi face propuneri legislative în acest domeniu care se finalizează prin
adoptarea de regulamente obligatorii pt toate ţările membre ale UE.
Comisia europeană – împreună cu Curtea europeană de justiţie supraveghează respectarea dispoziţiilor, tratatelor şi este unicul
iniţiator al politicilor comunitare; este organul executiv al UE, care are în responsabilitate coordonarea şi implementarea politicilor.
Asigură aplicarea legislaţiei primare şi secundare, execuţia bugetară şi realizarea programelor adoptate de Parl şi Consiliul.
În domeniul concurenţei funcţionează, în cadrul Comisie, direcţia generală de concurenţă, condusă de un comisar. Direcţia
generală are atribuţiile:
- promovarea unui mediu concurenţial, echitabil pt toate întreprinderile UE;
- definirea regulilor generale pt o concurenţă reală şi echitabilă;
- aplicarea riguroasă a legislaţiei comunitare în materia concurenţei.
Pt desfăşurarea activităţi în cadrul direcţiei generale de concurenţă a fost înfiinţat comitetul consultativ, iar pt controlul
legalităţi fuziunilor în cadrul direcţiei a mai fost înfiinţat un Birou unic de control.
Direcţia se mai ocupă şi de problema liberalizări sectoarelor economice, potrivit dispoziţiilor din art 36 şi 106 din Tratatul UE,
precum şi de controlul asupra ajutoarelor de stat, potrivit dispoziţiilor art 107 şi 108. În această direcţie a ajutoarelor de stat, Direcţia de
concurenţă se ghidează după regulamentul 659/1999.
O importanţă deosebită acordă Comisia prin direcţia de concurenţă pt realizarea unei cooperări eficiente cu ţările membre. În
acest sens încă din 2001 a fost înfiinţată la Amsterdam reţeaua europeană de concurenţă, din care face parte fiecare stat al UE.
Toate ţările UE fac parte în acelaşi timp şi din reţeaua internaţională pt concurenţă, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul
organizaţiei internaţionale a comerţului.
În Rom, autoritatea naţională este Consiliul concurenţei reglementat prin Legea 21/1996.
Legislaţia secundară cu privire la concurenţă la nivelul UE.
Pt punerea în practică a dispoziţiilor din Tratatul UE, cu privire la concurenţă, Consiliul Europei a elaborat unele regulamente
cu aplicare generală şi obligatorie pt toate ţările UE. În legătură cu dispoziţiile din art 101 şi 102 din Tratat, a existat până în 2004
Regulamentul nr 17/1962. Începând din 1 mai 2004 este în vigoare Regulamentul nr 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de
concurenţă. În acest regulament sunt 4 principii de bază, de care trebuie să ţină seama autorităţile naţionale:
- regulile stabilite se aplică la locul unde se produc efectele practicilor interzise, neavând relevanţă naţionalitatea
agenţilor economici implicaţi şi nici dacă practicile s-au săvârşit pe piaţa economică a UE sau în afară;
- are prioritate în aplicare abordarea economică a practicilor săvârşite şi nu cea juridică;
- se pune accentul pe prevenirea generală sau specială a practicilor anticoncurenţiale, şi nu sancţionarea post-
factum;
- cooperarea dintre instituţiile UE şi cele naţionale, care au atribuţii în domeniul concurenţei.
După preambul, în cap 1 din Regulamentul 1/2003, se stabilesc anumite principii: în art 101 al 1 şi art 102 al 1 sunt prevăzute
unele practici, care sunt interzise, fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens, şi ca urmare în art 3 se stabileşte regula orice
procedură naţională sau comunitară, sarcina probei, revine părţi sau autorităţi care o invocă; se stabileşte şi regula aplicări de către
autorităţile naţionale, atunci când investighează unele practici prin care se încalcă unele dispoziţii din tratat. În cap 2, se stabilesc
drepturile şi obligaţiile pe care le au autorităţile comunitare în investigarea şi luarea deciziilor în privinţa practicilor interzise.