ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA ANIMALE

Utilizarea medicamentelor în medicina veterinară este o latură foarte importantă a terapeuticii,

întrucât o substanţă oricât de valoroasă ar fi, dacă se
întrebuinţează necorespunzător, aceasta nu produce efectele scontate şi ca o consecinţă animalul
sau animalele „tratate" nu se vindecă, ajungându-se astfel la eşecuri generatoare de pierderi
economice.
Acţiunea medicamentelor, în afară de doză, forma medicamentoasă, concentraţie, specia şi vârsta
animalelor şi particularităţile individuale, depinde în mare măsură şi de calea de introducere în
organism.
Efectul medicamentelor ce se administrează animalelor bolnave este în funcţie de o serie de factori,
cei mai importanţi fiind: evoluţia bolii animalului,
doza, concentraţia, forma medicamentoasă precum şi calea de administrare a medicamentului.
În afară de aceşti factori, în măsură mai mică influenţează sexul, vârsta, starea fiziologică a animalului
şi particularităţile individuale.
Pentru înţelegerea corectă a modalităţilor de folosire a medicamentelor în tratamentul animalelor
bolnave, trebuie să se precizeze câteva noţiuni:
- prin aplicare de medicament se înţelege operaţia de utilizare a substanţelor medicamentoase în
scopul acţiunii lor predominant locale;
- prin administrare de medicament se înţelege operaţia de utilizare a substanţelor medicamentoase
în scopul acţiunii lor predominant generale ;
- prin cale internă sau enterală de introducere a medicamentelor în organism se înţelege
administrarea lor în tractul digestiv (per os sau per rectum);
în reţetă, la partea a cincea a acesteia „Signatura" —, se va nota: „Intern"
- prin cale externă se înţelege aplicarea medicamentelor, în diferite situaţii
terapeutice, la nivelul suprafeţei animalului; în reţetă, la„Signatura", se va
nota: „Extern" ;
- prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe
oricare altă cale decât cea enterală (subcutanată, intramusculară, intravenoasă etc.) ; accepţiunea
cea mai obişnuită a noţiunii respective se referă la introducerea medicamentelor în organism prin
injecţii (la
„Signatura" se va nota: „Injecţii"), însă tot administrării parenterale sunt şi cele pe cale pulmonară,
intrarnamară, intraarticulară etc. când se
urmăreşte obţinerea nu numai efectelor generale, ci şi a celor locale. Pentru a obţine un efect
terapeutic, este necesar să alegem calea
optimă de administrare, indicată într-un tratament.
În afară de alegerea unei anume căi de administrare, într-un tratament
este necesar să se ţină cont şi de timpul optim de administrare.
Astfel, dimineaţa înainte de tain se recomandă să se dea antibioticele,
purgativele, medicamentele cu acţiune locală asupra mucoasei gastrointestinale inflamate sau
lezionate.
În timpul dimineţii se pot administra excitante ale sistemului nervos central, roburante, tonice
cardiace, antiseptice intestinale, antispastice.

Înainte de tain se dau medicamentele care să stimuleze pofta de mâncare. În timpul administrării
tainului se pot da vitamine, clorura de calciu, acidifiante gastrice.
După administrarea tainului se recomandă soluţiile alcaline, adsorbante, antiseptice intestinale (în
funcţie de afecţiune).
Seara se administrează sedative, hipnotice, antihistaminice de sinteză. Aplicarea medicamentelor, pe
diferite căi, se face după o prealabilă
abordare şi contenţie a animalelor, pentru a evita accidentarea, ştiut fiind că, în general, animalele se
opun aplicării medicamentelor, prin diferite reacţii de apărare.
Abordarea şi contenţia se fac diferenţiat pe specii fiind determinate în ultima instanţă de calea
folosită pentru aplicarea sau administrarea medicamentelor.
Medicamentele se pot introduce în organism prin două căi principale:
- Calea internă-enterală — medicamentele sunt administrate pe cale
bucală, orală sau „per os" şi pe cale rectală sau „per rectum".
- Calea externă sau parenterală care cuprinde aplicarea
medicamentului pe tegument, pe mucoasele accesibile, sub formă de injecţii şi pe cale traheală.
Medicamentele se pot aplica şi pe piele sau mucoasele accesibile, mai ales pentru efectul lor local.
Rapiditatea şi intensitatea efectului depind de promptitudinea absorbţiei şi difuzării care sunt strâns
legate de calea de administrare a medicamentului.
MIJLOACE ŞI FORME MEDICAMENTOASE DE APLICARE ŞI ADMINISTRARE ALE ACESTORA PER OS
Mucoasa cavităţii bucale, în caz de diferite afecţiuni (glosite, gnatite, gingivite, palatinite etc.), se
tratează, cum se va vedea mai jos, prin aplicarea cu scop local a diferitelor medicamente.
Spălăturile bucale (gargarismele) se pot face atât la animalele mari, cât şi la cele mici, contenţionate
adecvat. Soluţiile antiseptice, astringente, antiflogistice (antiinflamatorii) sau numai alcalinizante sunt
proiectate la animalele mari cu ajutorul irigatorului cu sau fără canulă la capătul tubului, la animalele
mici cu o pară de cauciuc, pe toată suprafaţa
mucoasei bucale sau numai pe porţiunea afectată. Gura, la cabaline, se deschide cu mâna sau cu
speculum bucal apoi se introduce tubul
irigatorului; acesta poate fi introdus şi fără deschiderea gurii, pe la comisuri în aţa fel ca să nu fie
strivit între molari. La carnivore se deschide gura cu ajutorul a două benzi de tifon, una pentru
maxilarul superior, iar cealaltă pentru mandibulă.
Indiferent de modul în care se deschide gura, capul animalului se apleacă mult în jos pentru a se evita
înghiţirea lichidului medicamentos.
Pensulaţiile se practică cu ajutorul unui băţ sau o pensă înfăşurate la capăt cu vată sau tifon, care se
îmbibă cu soluţia medicamentoasă, de
obicei mai vâscoasă, pentru a adera mai bine la mucoasa bolnavă. Lichidele antiseptice solubilizate în
apă şi glicerină (soluţii antiseptice hidroglicerinate), ultima substanţă făcându-le mai adezive ; astfel
de lichide se mai numesc şi colutorii.
Electuarille sau magiunurile sunt forme medicamentoase moi, de consistenta mierii, cu ajutorul
cărora se pot aplica sau administra
medicamente pe mucoasa bucală pentru acţiunea lor locală, respectiv generală. Se folosesc în
practică electuariile cu sulfamide (ftalilsulfatiazol,
sulfatiazol), cu antibiotice (tetraciclina) etc.
Ca mijloace de administrare a medicamentelor „per os" se pot aminti următoarele:
Calea internă-enterală, prin forma ei de administrare, bucală sau orală,
este avantajoasă întrucât nu necesită personal de înaltă calificare. De asemenea, se pot folosi
medicamentele ca atare, fără un grad de prelucrare avansat, pentru a fi administrate.
De pe mucoasa digestivă, medicamentele se absorb în mod variat în
funcţie de mai mulţi factori:
- Starea fiziologică. În general, medicamentele se absorb mai bine prin mucoasa
normală decât prin mucoasa inflamată (există şi excepţii când, de exemplu, substanţe ca saponinele
se absorb mai bine prin mucoasa inflamată decât prin mucoasa normală).
- Starea de plenitudine a tubului digestiv. Şi aceasta influenţează intensitatea absorbţiei substanţelor
medicamentoase.
- Forma medicamentoasă administrată. Intensitatea absorbţiei depinde foarte mult de forma
farmaceutică în care se găseşte un medicament, concentraţia acestuia faţă de vehicul şi proprietăţile
substanţelor asociate (de exemplu,
substanţele active din soluţii se absorb mai uşor decât aceleaşi substanţe administrate sub formă de
pulberi, pilule, comprimate etc.).
- Locul absorbţiei. Fenomenul absorbţiei nu este uniform de-a lungul tractului digestiv. Există unele
substanţe care pot pătrunde în organism pe la nivelul mucoasei bucale (de exemplu, nitroglicerina
introdusă sublingual pentru efectul sau vasodilatator, apoi adrenalina, metiltestosteronul etc.), mai
puţin pe calea mucoasei esofagiene.
Mucoasa stomacală se pretează foarte bine pentru absorbţia unor medicamente (stricnina, alcoolul,
iodurile, soluţiile zaharate, apa etc.). Pentru alte medicamente însă, ca de altfel şi pentru o serie de
alimente, datorită funcţi- ilor specifice secretornotorii, absorbţia nu este posibilă sau se produce la o
intensitate neglijabilă.
La administrarea medicamentelor per os, trebuie să se ţină cont de o serie de factori care
influenţează absorbţia la nivelul tubului digestiv: starea fiziologică a mucoasei gastrointestinale, pH-ul
mediului gastrointestinal, starea de plenitudine a tubului digestiv, forma medicamentoasă
administrate (soluţii, boluri, pilule).
Calea orală se preferă atunci când se urmăreşte o acţiune generală asupra organismului animal sau
când se urmăreşte un efect local la nivelul tubului digestiv.
Alimentele medicamentoase sunt obţinute prin amestecarea substanţelor medicamentoase, care nu
au gust şi miros neplăcut şi nu
sunt iritante, cu hrana preferată a animalului bolnav.
Ţinându-se cont de
Administrarea Medicamentelor La Animale
preferinţele alimentare ale animalelor, alimentele medicamentoase se sărează sau se îndulcesc,
cunoscut fiind faptul ca rumegătoarele mari şi mici preferă gustul sărat, iar porcii, caii, câinii gustul
dulce.
Culoarea nu influenţează cu nimic apetitul animalelor, ele consumând fără nici o reţinere furajele
medicamentoase, divers colorate.
La aceste alimente este necesară o amestecare cât mai uniformă a medica- mentului, putând să se
facă aderarea particulelor de pulbere medicamentoasă
la hrană prin umectarea acesteia (medicamente sub forma de pulberi). Alimentele medicamentoase
se dau dimineaţa, pe nemâncate, când
animalele sunt flămânde, pentru a fi consumate în întregime.
Pentru a prepara un aliment medicamentos ce trebuie administrat
unui grup de animale, se calculează întâi cantitatea de medicamente necesare pentru un animal, la o
administrare, apoi se înmulţeşte cu numărul de animale, ajungându-se la doza totală (pentru toate
animalele). Se calculează cantitatea de furaj combinat (sau concentrat) necesar furajării
animalului pe o zi, apoi pe un tain şi în final cât reprezintă 1/2 din această cantitate, se înmulţeşte cu
numărul de animale şi se află cantitatea de
furaje ce o vom administra împreună cu medicamentul, care trebuie să fie sub formă de pulbere. Se
ia o cantitate de 50/0 din acest furaj, peste el se presară pulberea medicamentoasă, omogenizând
foarte bine (urmărind să nu se facă cocoloaşe). După ce am terminat omogenizarea, peste furajul
rămas se adaugă furajul amestecat cu medicamentul şi se omogenizează din nou foarte bine (se
poate face prin lopătare sau în amestecătoare mecanice). Furajul medicamentos se va pune în
hrănitorile goale şi curăţite, având în vedere asigurarea frontului de furaje pentru toate
faunriamjuallemled(dicaacmăennutoes)c.orespunzător se poate împărţi lotul în două, la fel şi
Băuturile medicamentoase se prepară cu substanţe medicamentoase
care nu au gust şi miros neplăcut, nu sunt iritante şi sunt solubile în apă sau în lapte. Se recomandă
dieta hidrică 12-24 ore pentru ca animalele să consume băuturile medicamentoase care înlocuiesc
apa de băut şi se administrează dimineaţa. Ele asigură o absorbţie mai rapidă a medicamentelor în
comparaţie cu alimentele medicamentoase.
Băuturile medicamentoase se pot administra în adăpătorile animalelor
sau se pot da forţat.
Administrarea forţată se
face atunci când gustul şi mirosul medicamentului
dizolvat în apă este neplăcut. Aceasta se realizează prin breuvaj sau cu sonde (bucoesofagiană pentru
rumegătoare, nasoesofagiană pentru cal).
Administrarea medicamentelor prin breuvaj

cu pereţii groşi, la care se

Administrarea Medicamentelor La Animale

înfăşoară gâtul cu o faşă de tifon pentru a nu exista pericolul rănirii în cazul în care animalul ar sparge
gâtul sticlei între dinţi. Se pot folosi butelii din material plastic sau cauciuc.
Sub forma de breuvaj se administrează orice soluţie medicamentoasă, cu condiţia să nu fie prea
vâscoasă sau prea iritantă, fiind în acest fel
imposibilă deglutiţia. Breuvajul se poate face la rumegătoarele mici sau mari, cabaline, carnasiere, şi
este contraindicat la porcine.
Tehnica administrării breuvajelor
Rumegătoare mari. Contenţia animalului se face după ce operatorul
se aşeză în dreapta animalului, fie apucându-l cu mâna stângă, fie aplicându-i mucarniţa şi ridicându-i
uşor capul în sus. Cu mâna dreaptă se introduce sticla sau butelia pe la comisura dreaptă
administrând lichidul cu pauze, până se termină, în aşa fel ca animalul să poată înghiţi liber. La
această specie se pot administra 1-3-5 litri de soluţie.
Rumegătoare mici. Contenţia se face sprijinind animalul cu trenul posterior de un zid şi încălecându-l
i se ridică capul iar sticla cu breuvajul se
introduce pe la comisura dreaptă obligându-l să înghită liber.
Cabaline. Contenţia animalului se face aplicându-i iavaşaua la buza
interioară sau la ureche, ridicându-i şi un membru anterior. Operatorul se aşează în faţa animalului,
către stânga lui, introducând sticla sau butelia în regiunea barelor (partea stângă a animalului) lăsând
să se scurgă lichidul încet, cu pauze, iar în caz că tuşeşte se lasă să-şi revină, după care se continuă
administrarea. Dacă refuză să înghită i se distrage atenţia, lovindu-l uşor pe buza inferioară sau pe
pavilionul urechii.
Carnasiere. Se contenţionează animalul, de preferat în prezenta stăpânului, legându-i botul cu o
bandă de tifon, după care persoana care-l
contenţionează se aşează pe un scaun apucând animalul între picioare, în poziţia şezând, mâna
dreaptă ţinând-o sub bărbie pentru a ridica uşor capul iar cu mâna stângă apucându-l de membrele
anterioare. Operatorul toarnă lichidul cu atenţie, folosind fie o pară de cauciuc, o seringă fără ac, sau
o sticluţă, prin buzunarul format la comisura stângă, în spatele benzii de tifon.
Asemănător se procedează şi la pisică, numai că se recomandă sa fie bine ţinută de picioare, pentru a
evita zgârieturile.
Păsări. Contenţia se execută apucând pasărea de aripi şi de picioare. După ce se deschide ciocul,
apucând de creastă şi bărbiţă i se toarnă lichidul printr-o seringă fără ac la care se poate adapta un
tub de cauciuc (sau de
material plastic).
Porci. La aceasta specie este contraindicată administrarea breuvajelor,
datorită conformaţiei anatomice specifice care face ca lichidele administrate să pătrundă în pulmon.
Din cauza acestui fapt, la porci se pot administra băuturi forţate numai pe nări, soluţia
medicamentoasă ajungând în faringe, esofag, stomac. Se folosesc seringi de capacitate mare fără a
sau pară de cauciuc. Contenţia se face legând animalul cu un capăt de frânghie peste maxilarul
superior, iar cu celălalt capăt de un stâlp.
Administrarea medicamentelor cu sonda

Administrarea Medicamentelor La Animale

La bovine se foloseşte sonda buco-esofagiană şi uneori cea naso- esofagiană. Se contenţionează
animalul, se aplică speculum bucal, apoi se
introduce sonda după o prealabilă ungere a capătului ei cu vaselină neutră sau ulei de parafină.
Sonda se introduce uşor, fără să forţăm, se ajunge în
esofag, de aici în rumen sau în stomac, în funcţie de vârsta animalelor. Urmărim prin palparea
jgheabului jugular trecerea sondei prin esofag.
Prin capătul liber al sondei se controlează dacă nu se simte cumva respiraţia în cazul în care dacă din
greşeală am pătruns cu sonda pe trahee, şi în pulmon. După ce ne-am convins că sonda a pătruns în
stomac sau în rumen, se adaptează o pâlnie la capătul liber al sondei şi se toarnă încet cantitatea de
medicament lichid necesară (se pot administra câţiva litri).
La cabaline, la administrarea medicamentelor cu sonda naso-esofa- giană se procedează asemănător
ca la bovine; se contenţionează animalul
aplicând iavaşaua la ureche, se unge capătul sondei cu vaselină neutră şi se introduce cu atenţie pe
nara stângă sau dreaptă, având grijă să nu pătrundem cu ea în nara falsă.
Prin palpare se urmăreşte traseul sondei, care trebuie să ajungă în stomac. Se controlează dacă nu se
simte respiraţia, dacă nu a ajuns sonda în pulmon, apoi se adaptează o pâlnie la capătul sondei rămas
liber (la exterior) şi se toarnă medicamentul lichid (câţiva litri).
La câine modul de administrare a medicamentelor cu sonda bucoesofagiană este asemănător; se
foloseşte speculum bucal şi o sondă de dimensiuni reduse, raportate la dimensiunile speciei.
La păsări se întrebuinţează sonda ingluvială care este un tub flexibil subţire de cauciuc sau plastic
adaptat la o seringă. Un ajutor contenţionează
pasărea prin prinderea bazei aripilor cu mâna dreaptă, dinapoi spre înainte şi prin apucarea fermă a
picioarelor cu mâna stângă. Un alt ajutor îi deschide ciocul trăgând cu o mâna de creastă şi cu
cealaltă de bărbiţe. Acum se introduce sonda în aşa fel încât să pătrundă în guşă pe deasupra fantei
traheale.
Forme medicamentoase ce se administrează pe cale orală
Pe cale bucală (per os) se pot administra o serie de preparate medicamentoase ca: electuariile,
bolurile, pilulele, capsulele, comprimatele, drajeurile.
Electuariile (magiunurile) se folosesc sub forma de aplicaţii, pe suprafaţa mucoasei bucale, când se
urmăreşte un efect local sau se aplică la baza limbii, deci se administrează per os, urmărindu-se un
efect general. Se folosesc în special la porci şi la canine, mai rar la cabaline si rumegătoare.
Se contenţionează animalul, în funcţie de specie, se deschide gura cu ajutorul unei spatule, se aplică
cantitatea de electuar la baza limbii, după care se lasă animalul să înghită singur.
Bolurile sunt administrate îndeosebi animalelor de talie mare, în special la cabaline. Se
contenţionează animalul, se deschide gura şi, cu
ajutorul aruncătorului de boluri, se proiectează brusc la baza limbii, animalul fiind nevoit să înghită
singur. Bolul se poate aplica la baza limbii cu mâna
sau cu o pensă cu braţe lungi, lăsând apoi animalul să înghită liber. Pilulele sunt destinate îndeosebi
păsărilor, câinilor, pisicilor, jar modul
de administrare diferă în funcţie de specie. La păsări se deschide ciocul, apucând de creastă şi de
bărbiţe, se pune pilula la baza limbii apoi se lasă să înghită liber. Pilulele pot fi administrate şi liber la
păsări, acestea fiind confundate cu grăunţele.
La câine şi pisică, după ce se deschide gura cu o spatulă metalică, se menţine gura deschisă cu două
benzi de tifon şi se depune pilula la baza
limbii. Câinii înghit uneori pilulele neforţaţi, dacă sunt îndulcite.
Administrarea capsulelor, comprimatelor, drajeurilor
Aceste forme medicamentoase, de consistentă solidă, se pot administra ca atare la păsări şi
procedând asemănător ca la administrarea pilulelor. La câine se administrează introduse în tocătură
de
cane. La rumegătoarele mici, după contenţionare, se deschide gura şi se introduc cu ajutorul unei
pense cu braţe lungi, la baza limbii, lăsând
animalele să înghită singure. La rumegătoarele mari şi la cabaline se pot folosi ca atare sau
incluzându-le în boluri.
Administrarea medicamentelor pe cale rectală
Pe cale rectală se administrează medicamentele atunci când se urmăreşte un tratament local sau
când nu se poate folosi calea orală. Calea rectală se foloseşte mai rar în medicina veterinară, mai
frecvent la animalele de talie mică şi de talie mijlocie. Absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei
rectale este foarte diferită de la o specie la alta, cea mai deplină absorbţie realizându-se la iepure. Se
recomandă, la administrarea medicamentelor pe cale rectală să fie
evacuat conţinutul rectal pentru a înlătura diluarea medicamentului,

Administrarea Medicamentelor La Animale

degradarea şi eliminarea lui prin declanşarea reflexului de defecare, care se datorează destinderii
pereţilor intestinului (peste fecale adăugându-se şi volumul substanţei medicamentoase).
Medicamentele nu trebuie sa fie prea reci, trebuie să aibă o temperatură apropiată de cea a corpului,
altfel declanşează defecarea (mai ales când sunt în cantitate mare, de exemplu în
cazul clismelor).
Pe cale rectală se folosesc următoarele forme medicamentoase:
supozitoarele, clismele (lavmentele).
Supozitoarele se administrează la animalele de talie mică ţi de talie
mijlocie, la câine, la pisică, mai rar la porci, oaie şi iepure. Supozitoarele se introduc în rect, apoi se
ţine coada apăsată 1-2 minute, pentru a evita eliminarea. Acţiunea lor poate fi locală sau generală,
prin absorbţia medicamentului de la nivelul mucoasei rectale în circulaţia generală (se pot folosi
supozitoare cu substanţe antifebrile).
Clismele (lavmentele) sunt forme medicamentoase de consistenţă lichidă, care se administrează pe
cale rectală atât pentru acţiunea lor
generală cât şi pentru acţiunea locală. În funcţie de efectul pe care îl pot avea asupra organismului
animal ele se clasifică în clisme evacuante, medicamentoase şi alimentare.
Clismele medicamentoase au acţiune locală sau generală, cu diferite acţiuni asupra organismului.
Dacă substanţa medicamentoasă este iritantă pentru mucoasa rectală se înglobează în mucilagiu care
reduce mult această acţiune.
Temperatura clismei trebuie sa fie în jur de 38-40°C. Clismele alimentare se recomandă atunci când
animalele sunt slăbite şi nu se pot
hburăcnailăd,inescoafuazga). lCelzisiumneilloerevxaisctueanttelsaenfiovleolsuel
sacpaînractounlusitidpiagţeiisgtrivav(ecacvairtaetneeacesită o intervenţie rapidă.
La animalele de talie mare, după contenţie, se face exploraţia transrectală evacuând conţinutul
rectal. Se foloseşte irigatorul al cărui tub se unge cu ulei de parafină sau vaselină, după care se
introduce în rect. Se ridică irigatorul deasupra nivelului la care se găseşte rectul (e bine ca animalul sa
fie aşezat pe un plan mai înclinat, în aşa fel încât trenul posterior să fie mai sus). După scurgerea
întregii cantităţi de medicament de consistenţă lichidă din irigator, se ţine coada apăsată pe tubul
irigatorului aproximativ 1-2 minute.
Dacă animalul caută să elimine lichidul introdus, făcând eforturi de defecare, se loveşte uşor cu
palma peste crupă. După scoaterea tubului din
anus, se mai ţine coada puţin apăsând timp de 1 minut, pentru evitarea expulzării medicamentului.
La animalele de talie mijlocie şi la animalele de talie mică modul de administrare este similar, numai
că se foloseşte para de cauciuc şi se administrează cantităţi mai mici de medicament.
La animalele mari se pot introduce 1-3 litrii de formă medicamentoasă lichidă iar la cele mijlocii şi
mici 20-500 ml.
Administrarea medicamentelor pe cale externă-parenterală

Administrarea Medicamentelor La Animale

In această categoric sunt incluse toate caile de administrare exceptând calea internă reprezentată de
calea orală şi rectală.
Calea parenterală este reprezentată de aplicarea medicamentelor pe piele, pe mucoasele accesibile
şi sub forma de injecţii.
Administrarea medicamentelor pe piele
Pielea, prin rolul său fiziologic, cu multiplele sale funcţii, are o influenţă deosebită asupra stării de
sănătate a organismului animal. Pielea protejează organismul faţă de mediul înconjurător, are funcţie
de termoreglare, de excreţie, de absorbţie. Medicamentele se aplică pe piele mai ales pentru
acţiunea lor locală totuşi ele se pot absorbi, având efect general.
Absorbţia medicamentelor prin piele este variabilă în funcţie de o serie de factori:
Absorbţia este favorizata de bogăţia de capilare şi vase limfatice ale dermului, de existenţa leziunilor,
a inflamaţiilor existente pe tegument.
Pătrunderea substanţelor prin piele este facilitată de excipientul folosit la prepararea formelor
medicamentoase. Cel mai uşor pătrund medicamentele care folosesc ca excipient grăsimile de
origine animală (axungia, lanolina) mai greu pătrunzând cele de origine vegetală şi minerală. Soluţiile
uleioase pătrund mai uşor decât cele apoase. În urma aplicării medicamentelor pe piele, se poate
produce şi o acţiune reflexă (fricţiuni cu alcool, alcool camforat).
Administrarea medicamentelor pe tegument se poate face prin ungere, masaj, fricţiune, pensulaţii,
comprese, cataplasme, spălături (iri-
gaţii), băi, pudrări.
Ungerea se face folosind diferite unguente, linimente sau paste care
se aplică cu ajutorul unei pense cu un tampon de vată înfăşurat în tifon sau un tampon numai din
tifon, în zonele cu afecţiuni cutanate.
Masajul se face cu unguente sau medicamente lichide în cazul tendinitelor, tendosinovitelor,
mamitelor. După ungerea zonei respective se masează, pentru a favoriza absorbţia şi a îmbunătăţi
circulaţia sanguină locală.
Fricţiunea poate să fie uscată, când se foloseşte o bucată de pânză aspră (se face pentru a stimula
circulaţia) şi umedă când se folosesc
medicamente sub formă de unguente, linimente sau soluţii care se pot aplica în jurul unei plăgi,
abcese, articulaţii inflamate, cu scopul de a reacutiza
un proces inflamator şi a grăbi vindecarea (fricţiuni cu tinctură de iod, unguent cu biiodură de
mercur, unguent cu emetic, alcool camforat).
Pensulaţiile se fac cu soluţii medicamentoase folosind o pensă cu braţe lungi în care se ia un tampon
de tifon, de vată înfăşurată în tifon şi se ating zonele afectate. Se poate folosi şi pentru mucoasele
accesibile(faringiană, laringiană, gingivală). Soluţiile medicamentoase pot fi antiseptice, astringente
Administrarea medicamentelor sub formă de injecţii
Foarte multe medicamente se administrează parenteral: subcutanat, intramuscular, intravenos,
intraperitoneal etc., deoarece absorbţia este mai sigură, şi mai rapidă, efectul farmacodinamic este
mai prompt, iar dozajul este mai riguros respectat.
Medicamentele se introduc in organism parenteral sub forma de soluţii, emulsii, suspensii, preparate
în apă distilată, ser fiziologic, ser glucozat, alcool, uleiuri etc.
Astfel introduse în organism, medicamentele pot exercita şi acţiune locală, nu numai generală.
Efectul este imediat sau mai îndepărtat, fiind în

Administrarea Medicamentelor La Animale

funcţie de calea de administrare şi de gradul de absorbţie a substanţelor medicamentoase.
Locul de elecţie pentru administrarea medicamentelor parenteral depinde de acţiunea pe care se
scontează (locală sau generală) sau de particularităţile anatomice ale fiecărei regiuni.
Injecţiile sunt o forma de introducere a medicamentelor în organism cu ajutorul seringilor. Acest mod
de administrare a medicamentelor este mai
rapid, comparativ cu celelalte cai de administrare. Totuşi, această cale prezintă şi o serie de
dezavantaje: sunt necesare instrumente adecvate, pot fi executate numai de personal calificat şi dacă
nu se respectă doza pot să apară accidente grave.
Medicamentele care se administrează sub formă de injecţii trebuie să aibă un înalt grad de puritate,
să fie perfect sterile, să nu producă hemoliza şi să se absoarbă bine de la locul inoculării.
Instrumentarul necesar efectuării injecţiilor este constituit din seringi
de diferite capacităţi şi ace de diferite mărimi.
Instrumentarul se sterilizează prin fierbere timp de 30 minute.
În funcţie de soluţiile medicamentoase ce urmează a fi introduse în organismul animal, prin injecţii,
se cunosc mai multe cal: intradermică, subcutanată, intramusculară, intravenoasă, intraperitoneală,
intratraheală, epidurală, intraarticulară, intracardiacă, intraoculară, intramamară.
Indiferent de calea de introducere a medicamentului este necesar să se facă contenţia animalului în
mod corespunzător, să se evite mişcările bruşte ale animalului care ar putea duce la ruperea acului,
spargerea seringii, producerea hematoamelor.
revelatoare (tuberculină, muatlieliznaăt)ăaprenctarulomcedeicealmeceţniete, lcaucacbţaiuline,
marginea pleoapei inferioare, la bovine latura gâtului, în treimea mijlocie, la porci faţa externă a
pavilionului urechii, la baza ei, iar la pasări creasta şi bărbiţele. Se folosesc seringi de 1 ml sau 2 ml
care divizează până la 0,1 ml şi ace mici, speciale, inoculându-se o cantitate mică de soluţie (în funcţie
de reacţia alergică care se execută).Pentru tuberculinare există şi seringi speciale. După injectare,
zona apare ca o bulă de dimensiuni mici, corespunzătoare cantităţii de lichid inoculat, şi care este
uşor depistata prin palpare..
Calea intramusculară poate fi folosită pentru toate tipurile de soluţii
medicamentoase cu condiţia să nu producă necroza ţesuturilor. Absorbţia medicamentelor se face
mai rapid în comparaţie cu calea
subcutanată datorită bogăţiei vaselor sanguine şi lipsei ţesutului conjunctiv. Ca dezavantaj, calea
intramusculară (în medicina veterinară) este mai dureroasă.
Calea intravenoasă este indicată în stări de maximă urgentă, când este necesar să se acţioneze direct
asupra microbilor sau paraziţilor din
sânge sau medicamentele nu pot fi administrate pe altă cale pentru că ar produce necrozarea
ţesuturilor. Fiind introdus direct în sânge medicamentul este integral absorbit şi nu suferă nici o
modificare. Pe această cale, acţiunea medicamentelor este rapidă şi integrală, deoarece substanţele
sunt introduse direct în mediul intern. Eliminarea medicamentelor din organism se face într-un
interval mai scurt comparativ cu calea subcutanata sau intramusculara.

Calea intraperitoneală, care asigură o absorbţie bună şi destul de rapidă poate fi folosită în locul căi
intravenoase. Se pot injecta substanţe medicamentoase cu acţiune locală sau generală, care să fie
suportate de ţesuturile cu care vin în contact. Locul de elecţie, la cabaline, este flancul stâng, pentru
taurine flancul drept, la o distanţă egală de unghiul extern al
iliumului, apofizele lombare şi ultima coastă. La porci şi câini se face înapoia apendicelui xifoidian, la
2 cm la dreapta sau la stânga liniei albe.
Calea epidurală, indicată în vederea instalării anesteziei regionale, în intervenţii chirurgicale sau
obstetricale, este practicată mai frecvent la rumegătoarele mari. Locul de elecţie este spaţiul dintre
prima vertebră coccigienă şi ultima vertebră sacrală.
Calea intraarticulară este folosită în tratamentul local al artritelor. Acul se introduce în sacul articular,
se extrage o cantitate de lichid sinovial care va fi egală cu cantitatea de soluţie medicamentoasă ce se
va inocula (soluţie de antibiotice).