FUNCTIILE VITALE

Definiţie: Funcţiile vitale sunt indicatori ai stării de sănătate sau de boală.

Funcţii vitale: Respiraţia
Pulsul
Tensiunea arterială
Temperatura
Condiţii de măsurare:
Când survin modificări în starea de sănătate.
La internare în spital.
Pe parcursul spitalizării.
La externare.
Înainte sau după tehnici de diagnosticare invazive.
Înainte şi după intervenţii chirurgicale.
Înainte şi după administrarea unor medicamente cu efect asupra aparatului respirator sau
a aparatului cardiovascular (ex. digitala).
Înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire cu influenţă asupra funcţiilor vitale (ex.
mobilizarea bolnavilor imobilizaţi timp îndelungat).
Rolul asistentei medicale în măsurarea funcţiilor vitale:
Pregătirea materialului necesar corespunzător, în stare de funcţionare.
Pregătirea psihică a pacientului – explică tehnica, convinge pacientul de necesitatea
tehnicii, solicită ajutorul şi cooperarea pacientului.
Pregătirea fizică a pacientului – aşezarea pacientului în poziţia corespunzătoare, cât mai
comod.
Asigurarea condiţiilor de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale – linişte,
temperatură şi umiditate optime, luminozitate, protecţie, izolare.
Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale, funcţie de sex şi vârstă.
Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise – unele
tratamente pot modifica funcţiile vitale.
Să cunoască şi să respecte frecvenţa evaluărilor funcţiilor vitale în raport cu starea
pacientului.
Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale

MASURAREA SI NOTAREA TEMPERATURII

Definiţie:
Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de
căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie, convecţie).
Homeotermie → păstrarea valorilor constante de temperatură (36,7-37 0C dimineaţa şi 37-
37,30C seara).
Febră = pirexie.
Scop:
Depistarea variaţiilor de t0 patologice.
Observarea evoluţiei bolii.
Observarea efectelor tratamentelor.
Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul măsurării:
Cavităţi închise → rect, vagin.
1
 Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
Conduct auditiv extern.
Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).

MATERIALE NECESARE:
 termometru maximal;
 recipientul cu solutie dezinfectanta de bromocet sau cloramina 2%;
 casoleta cu tampoane sterile;
 tavita renala;
 alcool medicinal;
 carnetelul asistentei medicale
 foaie de temperatura;
 pix de culoare albastra;
 lubrifiant – unde este cazul.

Pregătirea bolnavului:
Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui; se
explică etapele tehnicii).
Fizic:
Axilă → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul comod.
Rectal → pentru adult poziţia decubit lateral stâng, pentru copil decubit dorsal cu
picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
Indicaţii tehnice:
Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în rezervor.
În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
Tehnica:
Se spală mâinile.
Măsurarea în axilă:
Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna pe torace.
Se aşteaptă 10 minute, se scoate termometru.
Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
Măsurarea în rect:
Se lubrefiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
Se introduce bulbul termometrului în rect cu miscari de rotaţie şi înaintare.
Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte.
Măsurarea în cavitatea bucală:
Se umezeşte termometrul.
Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strânge între dinţi.
Se scoate termometrul şi se citeşte.
Notare:
Cifric în caiet.
Grafic în foaia de temperatură (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).
Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
Interpretare:
Normal:
Bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-37 0C.
2
 Patologic:
Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
 Subfebrilitate → 37-380C.
 Febră moderată → 38-390C.
 Febră ridicată → 39-400C.
 Hiperpirexie → peste 400C.
Factorii care influenţează temperatura:
Factori biologici:
Alimentaţia – creşte uşor temperatura.
Efortul fizic – creşte temperatura.
Vârsta → la copil temperatura fiziologică este uşor mai crescută decât la adult, iar la
vârstnic temperatura fiziologică este mai scăzută.
Variaţia diurnă → valorile de seară sunt mai ridicate decât cele de dimineaţă.
Sexul → femeile în perioada ciclului menstrual au valori de temperatură peste 37 0.
Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate – cresc temperatura.
Factori sociali:
Clima → frigul sau căldura excesivă (frigul şi umezeala produc scăderea temperaturii,
iar căldura produce creşterea temperaturii.
Locul de muncă – creşteri sau scăderi ale temperaturii ambiante determină dereglări
ale temperaturii.
Locuinţa – temperatura din încăpere influenţează temperatura corpului (camera
supraîncălzită creşte temperatura şi invers).
Manifestări care însoţesc febra:
Frison – contracţie musculară puternică.
Tegumente roşii, calde, transpirate.
Pilloerecţie – piele de găină, senzaţie de frig.
Sindrom febril → cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urină
concentrată, convulsii, halucinaţii, delir, dezorientare.
Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule – întâlnite în boli infecţioase.
Observaţii:
Măsurarea se face dimineaţa la sculare, înaintea toaletei sau altor activităţi între orele 7-8,
şi seara între orele 16-17.
Umezeală modifică valoarea înregistrată.
Valorile mari sau prea scăzute se verifică.

MASURAREA SI NOTAREA PULSULUI

Definiţie:
Reprezintă senzaţia de şoc arterial percepută la palparea unei artere superficiale pe un
plan dur.
Presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii percepută sub
formă de şoc sau pulsaţie
Scop:
Obţinerea de informaţii privind stare morfo-funcţională a inimii şi vaselor. Stabilirea
diagnosticului.
Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.

Elemente de apreciat:

3
 Ritmicitate (regularitate).
Frecvenţă (rapiditate).
Celeritate.
Amplitudine (intensitate).
Tensiune (volum).
Locul măsurării:
Orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe plan dur.
Artera radială, humerală, carotidă, temporală superficială. Artera femurală, poplitee,
pedioasă, tibială.
Metode:
Palpatorie. Auscultatorie. Monitorizare electronică (pe cardioscop).

MATERIALE NECESARE:
 ceas cu secundar;
 foaia de temperatura;
 pix sau creion de culoare rosie;
 carnetelul asistentului medical.

TEHNICA: Materialele se transporta lana patul bolnavului. Bolnavul este intrebat daca a depus
efort fizic si psihic (daca a primit vreo veste proasta sau buna, daca a urcat sau coborat scari).
Bolnavul este pregatit psihic, explicandu-i-se modalitatea si importanta tehnicii, asiguram daca e
nevoie repaus fizic si psihic, 10-15 minute.
Pregatirea fizica: bolnavul este pozitionat in decubit dorsal cu bratul sprijinit, asistenta medicala
se spala pe maini cu apa si sapun, repereaza artera radiala (in prelungirea policelui).
Dupa ce a localizat artera radiala, asistenta fixeaza varful celor 3 degete (index, mediu si inelar)
pe traiectul arterei. Asistenta medicala exercita o presiune asupra peretelui arterial cu varful
degetelor si numara pulsatiile timp de 60 de secunde.
Retine valorile si se ocupa de ingrijirea bolnavului. Dupa terminare, asistenta noteaza grafic in
foaia de temperatura valoarea obtinuta cu un pix de culoare rosie printr-un punct pe linia
orizontala, tinand cont ca fiecare linie orizontala a foii de temperature reprezinta 4 pulsatii. Unirea
valorii actuale cu valoarea obtinuta anterior se obtine curba pulsatila.
In carnetelul propriu, asistenta noteaza pulsul in cifre astfel Ex: J 25.11.2012 P D = 90p / min , PS =
92 p / min.
Asistenta trece la reorganizarea locului de munca si apoi se spala cu apa si sapun, dupa ce in
prealabil a dezbracat manusile.

Factorii care influenţează pulsul:

Factori biologici:
Vârsta – la copilul mic frecvenţa este mai mare decât la adult.
Înălţimea – persoanele scunde au frecvenţă mai mare decât cele înalte.
Somnul – frecvenţa este redusă. Efortul fizic – creşte frecvenţa pulsului. Alimentaţia –
în timpul digestiei frecvenţa creşte uşor.
Factori psihologici – emoţii (furie, plâns cresc frecvenţa respiratorie).
Factori sociali – mediul ambiant (prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat se poate
influenţa frecvenţa pulsului).

Interpretare:
Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
Frecvenţa → puls rapid, tahicardic, puls rar, bradicardic.

4
 Ritm → regulat sau neregulat.
Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere bruscă) sau
puls tard (cădere lentă).
Frecvenţă:
Frecvenţă scăzută → bradicardie. Frecvenţă crescută → tahicardie.
- la nou născut  130-140 pulsaţii/minut
- la copilul mic  100-120 pulsaţii/minut
- la 10 an/  90-100 pulsaţii/minut
- la adult  60-80 pulsaţii/minut
- la varstnic 80-90 pulsatii/min

MASURAREA SI NOTAREA RESPIRATIEI

Definiţie: - procesul prin care se realizează schimburile gazoase.

Scop: Stabilirea diagnosticului.
Evaluarea stării bolnavului.
Observarea evoluţiei bolii.
Observarea efectelor medicamentelor.
Indiciu în apariţia unor complicaţii.
Elemente de apreciat:
Tipul respirator → costal superior la femei, costal inferior la bărbaţi, abdominal la copii şi
bătrâni.
Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
Ritmul respirator.
Frecvenţa respiraţiei.
Simetria toracică.
MATERIALE NECESARE:
 ceas cu secundar;
 foaie de temperatura;
 pix sau creion de culoare verde;
 carnetelul propriu.
TEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavului pe masuta protejata de
un camp steril. Nu se pregateste psihic bolnavul deoarece nu se mai obtin valori reale, iar acesta
daca doarme nu-l vom trezi.
Pregatirea fizica: Se aseaza bolnavul decubit dorsal unde este cazul, iar daca acesta are pozitia
ocupata se va trece la masurarea respiratiei.
Se aseaza fata palmara pe suprafata toracelui bolnavului, se numara frecventa miscarilor, si
anume, numarul inspiratiilor, adica miscari de ridicare a toracelui timp de un minut. Dupa
terminare, se retine valoarea obtinuta, vom asigura confort termic si fizic bolnavului si se noteaza
tehnica in foaia de temperatura cu un pix de culoare verde, pt fiecare linie orizontala se considera
o respiratie. Valoarea obtinuta si notata graphic se uneste cu cea anterioara si astfel se obtine
curba respiratorie. Se noteaza cifric in carnetelul propriu. Aceasta tehnica nu necesita pregatire
psihica, deoarece poate influenta valorile respiratiei.
Se trece la reorganizarea locului de munca.

Valori normale ale frecvenţă respiratorie:

la nou născut - 40-50 r/min
5
la 2 ani - 25-35 r/min
la 12 ani - 15-25 r/min
adult - 16-18 r/min la barbati
-18-20 r/min la femei
adolescent - 15-25 r/min
Interpretare:
Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.
Respiraţia patologică: dispnee, ritm neregulat, superficială, încărcată, zgomotoasă.
Frecvenţa normală → în funcţie de vârstă.
Frecvenţa patologică:
→ Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.
→ Bradipnee = frecvenţă scăzută.
→ Apnee = absenţa respiraţiei.
→ Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
Dispnee cu accelerarea ritmului respirator → tahipnee, polipnee.
Dispnee cu rărirea ritmului respirator → bradipnee.
Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la maxim
şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20 secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză, expir scurt,
zgomotos, pauză.
o Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
o Dispnee Bauchut- inspiratie mai lunga decat expiratie +cianoza+bataailor
aripilor nasului- bronhopneumonia la copil.

MASURAREA SI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie:TA = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Scop: - Evaluarea funcţiei cardiovasculare, evoluţiei bolii, a stării generale.
Locul măsurării: - Artera humerală.
Elemente de evaluat: tensiunea arteriala maxima (sistolica) si tensiunea arteriala minima
(diastolica).
Metode: - Palpatorie. Auscultatorie. Electronică.

MATERIALE NECESARE:

 tensiometru format din: manseta pneumatica, tubulatura, manometru,

para cu supapa, stetoscop format din: olive si membrana;
 tampoane de vata;
 alcool medicinal;
 pix de culoare rosie;
 foaia de temperatura ;
 carnetelul asistentei medicale.

6
TEHNICA : Bolnavul este pregatit psihic, i se explica importanta si necesitatea tehnicii.
Bolnavul este pregatit fizic: se asigura ca bolnavul are un repaus de 10-15 minute.
Dupa transportul materialelor la patul bolnavului, asistenta se spala pe maini cu apa si sapun
apoi asezam manseta pneumatica pe treimea medie a bratului aflat in extensie si supinatie.
Asistenta medicala dezinfecteaza cu alcool medicinal membrana stetoscopului si olivele
acesteia.
Se sustine membrane stetoscopului pe artera humerala. Se introduce olivele in urechi, se
pompeaza aer in manseta cu ajutorul parei de cauciuc pana dispar zgomotele pulsatile. Se
decomprima progresiv aerul din manseta prin deschiderea supapei, pana ce se percepe primul
zgomot, acela fiind
tensiunea arteriala maxima. Se retine valoarea, si se continua decomprimarea, zgomotele
devenind mai puternice, iar la ultimul zgomot care se aude, reprezinta tensiunea arteriala
minima.
Se retin valorile obtinute, ne vom ocupa de ingrijirea bolnavului pentru a-i reda confortul termic si
fizic. Ne ocupam de foaia de temperatura trecand valorile obtinute printr-o linie orizontala de
cunloare albastra, socotinde-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloana de Hg. Se noteaza si-n
carnetul propriu cifric.
Vom indeparta materialele din salon si vom trece la reorganizarea locului de munca.
FACTORI CARE DETERMINA TENSIUNEA ARTERIALA:
 debitul cardiac;
 forta de contractie a inimii;
 elasticitatea si calibrul vaselor;
 vascozitatea sangelui.
Interpretare:
Normal: se obţin 2 valori – TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
Diferenţa dintre TA max şi TA min se numeşte tensiune diferenţială – cu importanţă
diagnostică.
Patologic: valori crescute = hipertensiune, valori scăzute = hipotensiune.

clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică
Optimă 120 80
Normală 120–129 80–84
Normal crescută 130–139 85–89
Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99
Grade 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109
Grade 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110

7
 MASURAREA DIUREZEI SI NOTAREA GRAFICA

DEFINITIE: Diureza reprezinta cantitatea de urina emisa in 24 de ore.

SCOP: • Obtinerea datelor privind starea morfo-functionala a aparatului renal si asupra altor
afectiuni;
• Urmarirea bilantului circulatiei lichidelor in organism (intrari/iesiri sau
ingesta/excreta);
• Efectuarea unor determinari calitative si anume analize biochimice din cantitatea de
urina emisa.

Materiale necesare: Vase gradate spalate si clatite cu apa distilata pentru a nu modifica
compozitia urinei.

Colectarea incepe dimineata la o anumita ora (ex: ora 8:00) sis e termina in ziua urmatoare la
acceasi ora. Bolnavul este informat asupra necesitatii si importantei colectarii corecte a urinei si
asupra tehnicii.(ex: se educa bolnavuls a urineze numai in urinar sis a nu arunce urina);
Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbraca manusile de protectie, la bol imobilizat la
pat se roaga sa urineze inainte de defecare, se arunca urina dupa prima emisie, apoi se
colecteaza in vasele gradate toate urinile emise pana a doua zi la aceeasi ora.
Daca bolnavul se poate deplasa, acesta este rugat sa urineze dimineata la ora fixa, prima emisie
sa o arunce, iar restul emisiilor de urina sa le colecteze in decurs de 24 de ore. Dupa 24 de h de
colectare, se citeste gradatia care indica urina emisa.
.Asistenta medicala dezbraca manusile, se spala pe maini cu apa si sapun, noteaza in foaia de
temperatura urina colectata, asistenta trece la reorganizarea locului de munca. Vasele in care
se face colectarea sunt etichetate cu numele bolnavului,a salonului, a paturlui si tinut la
racoaresi ferit de
lumina pentru a preveni descompunerea urinei.

Valori fiziologice avem: femei: 1000-1400ml urina/24h

barbati:1200-1800ml urina/24h.
Valori patologice avem: peste 3000 ml uirna /24h(poliurie)
sub 1000 ml/24h(oligurie)
absenta urinei in vezica/24h(anurie).
MASURAREA SI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

SCOP: Evaluarea functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii si rezistental determinata

de elasticitatea si calibrul vaselor).
Elemente de evaluat: tensiunea arteriala maxima (sistolica) si tensiunea arteriala minima
(diastolica).

MATERIALE NECESARE:
 tensiometru format din: manseta pneumatica, tubulatura, manometru,
para cu supapa, stetoscop format din: olive si membrana;
 tampoane de vata;
 alcool medicinal;

8
  tavita renala;
 pix de culoare albastra;
 foaia de temperatura ;
 carnetelul asistentei medicale
Se va observa si calitatea urinei si anume:
Fiziologic: culoare galben deschis sau brun inchis(urina concentrata), aspect hiperstenuric.
Patologic:
 Culoare brun inchisa si spuma – icter;
 Culoare rosie deschisa pana la rosu inchis – hematurie;
 Culoare albastru verzui, dupa un tratament cu albastru de metil;
 Miros de fructe coapte sau acetona in diabet;

OBSERVAREA SI NOTAREA SCAUNULUI

Definiţie:
Reprezintă totalitatea resturilor alimentare rezultate prin procesul de digestie şi eliminate
prin actul defecaţie.
Defecaţia - actul voluntar de eliminare a materiilor fecale rezultate în urma digestiei prin
anus.
Scop: Obţinerea de informaţii privind digestia şi tranzitul intestinal.
Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
Stabilirea diagnosticului
Supravegherea efectelor tratamentelor.

Frecvenţa 1-2 scaune pe zi.

1 scaun la 2 zile.
Orar Ritmic (aceiaşi oră).
Dimineaţa.
Cantitate 150-200 g.
Forma Cilindrică 3-5 cm diametru, lungime variabilă.
Culoare Brună – în funcţie de alimentaţie.
Galben-aurie – în alimentaţia lactată la sugar.
Neagră – după consumul afinelor, amarelor, cărbunelui
medicinal.
Alb – după ingestie de sulfat de bariu.
Culoarea se închide odată cu diversificarea alimentaţiei.
Miros Caracteristic, fecaloid.
Aspectul Păstos, omogen.
Conţinut Resturi alimentare digerate.
Notarea scaunului - în subsolul foii de temperatură cu semne convenţionale. Dacă sunt
mai multe scaune se notează numărul urmat de semnul convenţional (ex. cinci scaune moi
– 5/.)
I → scaun normal. X → scaun cu mucus.
/ → scaun moale. P → scaun cu puroi.
- → scaun S (cu roşu) → scaun sanguinolent, din hemoragii de la nivelul colonului,
diareic. rectului, anusului = rectoragii, anoragii, hemoragii hemoroidale.
Z → scaun
grunjos

9
 OBSERVAREA ŞI NOTAREA VĂRSĂTURILOR
Definiţie:
Vărsătura reprezintă un reflex de eliminare a conţinutului gastric cu sau fără greaţă, printr-un
efort muscular digestiv.
Regurgitarea – este un reflux al conţinutului gastric fără greaţă sau contractură musculară.
Scop:
Stabilirea diagnosticului.
Stabilirea bilanţului hidric.
Obţinerea informaţiilor privind conţinutul gastric.
Materiale necesare pentru captarea vărsăturilor:
Tăviţă renală.
Prosop. Muşama. Aleză.
Pahar cu apă (aromată)

Caractere Valori fiziologice

Frecvenţa Vomă ocazională (întâmplătoare).
Vărsături frecvente → steatoree, afecţiuni digestive.
Vărsături incoergibile → gravide.
Orar Vărsături matinale → sarcină.
Vărsături postprandiale – după servirea mesei:
o Vărsături imediate (precoce) → ulcer gastric.
o Vărsături tardive la 2-6 ore → ulcer duodenal.
Vărsături întâmplătoare.
Cantitate Variabilă → funcţie de patologie (mai crescută în stază gastrică,
stenoză pilorică).
Culoarea Funcţie de conţinut:
o Galben → vărsătura cu reflux duodenal, vărsătura purulentă.
o Verzui → vărsătura cu conţinut biliar.
o Roşu → v. Cu sânge.
o Alb → vărsătura cu suc gastric fără alte produse.
Conţinut Alimentar.
Mucos.
Apăs (sarcină).
Bilă (colecistită).
Fecaloid (ocluzie intestinală).
Purulent.
Sanguinolent → hematemeză – aspect zaţ de cafea.
Miros Fad → fără miros.
Acru.
Rânced.
Fecaloid.
Aromatic – de mere putrede.
Forţa de Vărsătură cu efort muscular abdominală, cu greaţă.
proiecţie Vărsătură bruscă, în jet, fără greaţă, fără legătură cu alimentaţia.
Semne de Greaţă.
însoţite Deshidratare.
Dureri abdominale.
Dezechilibre hidroelectrolitice.
10
Notarea vărsăturilor - în subsolul foii de temperatură cu semne cu culori convenţionale → cerc
de culori diferite. Dacă sunt mai multe vărsături se notează numărul de vărsături urmat de cercul
în culoarea corespunzătoare. Exemplu: cinci vărsături alimentare – 5o (albastru).

Cerc albastru → vărsătură alimentară.

Cerc verde → vărsătură biliară.
Cerc galben → vărsătură purulentă.
Cerc roşu → vărsătură sanguinolentă – cu sânge.
Cerc maro → vărsătură fecaloidă.

MĂSURAREA GREUTĂŢII CORPORALE - ADULT ŞI COPIL

Greutatea:
Determinarea greutăţii:
 La adult se face cu:
 Cântar – balanţă antropometrică.
 Pat cântar (pat balanţă).
 La copil se face cu cântar de uz pediatric.
Indicaţii:
La internarea în spital - excepţie fac bolnavii imobilizaţi la pat.
Săptămânal – pentru stabilirea raţiei alimentare.
Zilnic pentru stabilirea bilanţului hidric.
Aprecierea stării de nutriţie, în timpul sarcinii, în cursul unor tratamente.
Contraindicaţii:
Infarct de miocard, hemoragii, şoc, politraumatisme.
Tehnica măsurării:
La adult:
 Bolnavul stă în picioare sau pe scaun special montat la cântar.
 Bolnavii în stare gravă sunt cântăriţi cu pat-balanţă.
La copil:
 Se cântăreşte copilul dezbrăcat, aşezat pe cadrul cântarului.
 Pentru proba suptului cântărirea copilul se face înainte şi după supt – fără a
schimba lenjeria sau hainele.
Notarea:
Se notează valoarea obţinută în foaia de observaţie şi în foaia de temperatură.
Condiţii:
Aceleaşi condiţii – aceiaşi oră, cântar. Aceiaşi ţinută vestimentară.
Înaintea servirii mesei, dimineaţa, după eliminări.

11