ȚESUTUL SANGVIN

 Reprezintă un ţesut conjunctiv deosebit, fluid, derivat din mezoderm.

 Împreună cu limfa, lichidul cerebrospinal şi lichidul interstiţial, formează
mediul intern al organismului.
 Ocupa cca. 7-8% din greutatea corporala.
 Participă la realizarea unor funcţii complexe, precum:
- transportă oxigen şi dioxid de carbon,
- transportă substanţe nutritive şi
- transportă produşi de elaborare,
- nutriţie,
- respiraţie,
- excreţie,
- apărare imună.
 Este format din:
a) plasmă sangvină şi
b) celule sangvine.
 HISTOGENEZA SÂNGELUI

 În etapa embrionară, primele celule sanguine se formează din celulele

mezenchimale (la nivelul insulelor sanguino-vaso-formatoare, din
mezodermul existent in peretele vezicii viteline și vezicii alantoidiene).
 Hemopoieza sau hemocitopoieza este procesul de formare şi înlocuire a
elementelor sangvine. Este un proces continuu, care se desfăşoară în ţesuturile
specializate (limfoid, mieloid) din parenchimul organelor
hematoformatoare.

 Se desfăşoară în două perioade ontogenetice:

a) hemopoieza prenatală şi
b) hemopoieza postnatală.
 Etapele dezvoltării celulelor sanguine
  PLASMA SANGVINĂ

 Este matricea extracelulară fluidă a sângelui. În ea sunt adapostite toate

celulele, fragmentetele celulare şi componentele fibroase ale sangelui. După
coagulare, celulele şi fibrina se separă, din plasma rămânând componenta strict
fluidă, denumită ser sanguin.
 Reprezintă aproximativ 4-5% din greutatea corporală (circa 3 500 ml la 70 kg).
Ocupa 65% din coloana de sânge lăsată să sedimenteze într-o eprubetă.
 Are aspectul unui lichid vâscos, de culoare galben-citrin, cu o densitate de
1,027.
 Conţine apă (90%) şi diferite substanţe dizolvate (10%), anorganice (1%) și
organice (9%).
 Apa este mediul de dizolvare şi dispersie a substantelor din sânge, atât pentru
cele anorganice, cât si pentru cele organice.
 Apa participă la menţinerea unui pH constant, cu limite între 7,35-7,45. Poate
difuza în funcţie de diferenţele de concentraţie, trecând în ambele sensuri, prin
peretele vaselor.
  CELULELE SANGVINE

 Celulele sangvine se încadrează în trei categorii:

a) globule roşii, eritrocite sau hematiile;
b) globulele albe sau leucocitele şi
c) plachetele sangvine sau trombocitele.

GLOBULELE ROŞII
 Creşterea numărului de eritrocite se numeşte eritrocitoză, când are un caracter
fiziologic (după efort prelungit sau la o altitudine mare) şi poliglobulie, când are
un caracter patologic. Scăderea fiziologică a numărului de hematii se numeşte
eritropenie (de exemplu, la animalele bătrâne). Când are loc în condiţii
patologice, poartă numele de anemie şi se observă în diferite boli ale sângelui
sau ale organismului.
 Diametrul hematiilor variază în funcţie de specie, de la 3,1 µm la copil, la 9,4
µm la elefant, fiind în medie de 7,5µm. Grosimea hematiilor este cuprinsă între
2,5 şi 1,8 µm.
 Eritrocitele manifestă un anumit grad de fexibilitate, ce le permite reducerea
diametrului în capilarele mici, cu lumenul sub 7 µm.
 Forma hematiilor normale sau a normocitelor este de disc biconcav, atunci
când sunt privite din faţă. Zona centrală a hematiei este mai subţire, în timp
ce zona periferică prezintă o grosime mai mare. Modificările formei sunt
cunoscute sub denumirea de poikilocitoză şi pot fi reversibile sau ireversibile.
 Ca modificări pot apărea:
1) sferocitele;
2) echinocitele;
3) ovalocitele sau eliptocitele;
4) stomatocite;
5) acantocite;
6) drepanocite,
7) leptocite.
 Ontogeneza hematiilor.
 apar de timpuriu, între a 12-a şi a 19-a zi de dezvoltare embrionară (în a 12-a zi
la păsări, în a 14-a zi la om şi în a 19-a la pisică). Sursa eritropoiezei
embrionare o constituie celulele mezenchimale din insulele Wolff şi Pander.
Eritropoieza este un proces continuu şi se desfăşoară concomitent cu
eritroclazia (distrugerea eritrocitelor îmbătrânite). La adult, hematiile se
formează în măduva roşie hematogenă şi trăiesc aproximativ 120 - 180 de
zile. Zilnic 0,8% din hematii sunt distruse în splină, ficat şi limfonoduli.
  GLOBULELE ALBE SAU LEUCOCITELE
 apar incolore, clare, sferice, refringente în frotiurile proaspete, necolorate.

 sunt nucleate şi desfăşoară mişcări ameboidale, cu ajutorul cărora realizează

diapedeza.
 rămân temporar în curentul sangvin (circa 24 de ore) şi îşi exercită funcţiile
în ţesutul conjunctiv al diferitelor organe, unde sunt descrise ca celule
emigrate.
 trăiesc între 2 şi 12 zile, cu excepţia limfocitului, a cărui viaţă poate fi de 3 ani,
fiind recirculat de 2 - 3 ori prin vasele sangvine.
 Numărul leucocitelor este, în medie, de 5 000 - 11 000/mm3, revenind un
leucocit la 600 de eritrocite, în cazul mamiferelor. La păsări se înregistrează 15
000 - 18 000/mm3.
 diferă între ele prin dimensiune, forma nucleului, raportul nucleo-citoplasmatic,
afinitatea tinctorială a citoplasmei şi granulelor.
 În funcţie de prezenţa şi caracteristicile granulelor din citoplasmă, leucocitele
pot fi încadrate în două categorii:
a) granulate şi
b) agranulate.
 Se semnalează variaţii fiziologice, în funcţie de:
a) vârstă (leucocitele sunt mai numeroase la tineret),
b) de sex (mai numeroase la femeie),
c) variaţii diurne (numărul creşte ziua),
d) de efort fizic (când cresc numeric),
e) de stres sau postpartum (numărul crescut).
 Leucocitele granulate

 Sunt reprezentate de:

a) neutrofile,
b) bazofile şi
c) eozinofile.
 Neutrofilul
 Eozinofilul
 Bazofilele
  Leucocitele agranulate
 sunt reprezentate de:
a) limfocite şi
b) monocite.

 Limfocitul
 Monocitele
 TROMBOCITELE SAU PLACHETELE SANGVINE
ŢESUTURILE MUSCULARE
 sunt alcătuite din celule specializate pentru funcţia de contracţie, celule
denumite fibre musculare sau miocite.
 forma alungită a fibrelor musculare este perfect adaptată funcţiei, deoarece
modificarea unei singure dimensiuni într-o anumită direcţie apare mult mai
eficientă la o celulă alungită decât la o celulă sferică.

 În raport cu particularităţile morfo-funcţionale ale fibrelor musculare, cu

originea, topografia şi inervaţia, se deosebesc trei tipuri de ţesut muscular:
a) ţesut muscular striat scheletic;
b) ţesut muscular striat cardiac;
c) ţesut muscular neted.
  HISTOGENEZA ŢESUTURILOR MUSCULARE

 Ţesutul muscular striat scheletic se formează din mezoblast.

 Celulele mezoblastului se diferenţiază în mioblaşti sau celule musculare
primare, care prezintă un singur nucleu situat central. În citoplasma lor, se
structurează miofibrilele, care sunt iniţial netede.
 În viaţa intrauterină, creşterea muşchilor se bazează pe seama multiplicării şi
fuzionării mioblaştilor, realizându-se elemente celulare multinucleate sau
miotuburi. Un miotub apare ca o coloană de citoplasmă ce conţine un şir
central de nuclei, flancat de miofilamente şi delimitat de o membrană,
denumită sarcolemă.
 Primele apar miofilamentele subţiri. În continuare, miofilamentele subţiri şi
groase se grupează în fascicule care se dispun paralel cu axul lung al celulei.
În fiecare fibră, organizarea sarcomerului se produce progresiv: întâi apare
stria Z, flancată de două benzi clare, apoi banda I, stria H şi stria M.
Miofibrilele devin distincte şi au o striaţie caracteristică numai în momentul în
care, în jurul lor, se dispun ordonat elementele reticulului endoplasmatic neted.
 După parturiţie, multiplicarea fibrelor musculare striate încetează, creşterea
volumetrică realizându-se pe seama creşterii numărului de miofibrile şi
îngroşării fibrelor existente.
 Fibrele musculare cardiace provin din diferenţierea mezenchimului
(splanchnopleurei) ce înconjoară tubul cardiac. Din aceeaşi sursă se formează şi
ţesutul nodal, în care miocardocitele îşi păstrează caracterul embrionar.
 Primele miofibrile neorientate se organizează la periferia celulei,
subsarcolemă, învecinătatea începuturilor de strii Z, ce par a fi ancorate de
sarcolemă. Încetul cu încetul, miofibrilele se orientează în sensul lungimii
fibrelor. Primele joncţiuni care apar sunt de tipul zonula adherens, apoi apar
desmozomii, iar mai târziu joncţiunile gap (nexus).
 În miocard, fiecare celulă creşte în volum fără să se multiplice, capacitatea de
diviziune dispărând treptat.
 Ţesutul muscular neted îsi are originea în mezenchimul splanchnopleurei, în
celulele mezenchimale endoteliale sau în epiteliul organelor cavitare.
 Celulele mezenchimale se alungesc şi transformă în celule musculare,
îmbogăţindu-se în miofilamente.
 Creşterea ţesutului muscular neted se face fie prin apariţia de noi celule
musculare din elementale precursoare, fie prin multiplicarea celulelor în curs
de diferenţiere.
 Postnatal, acest aspect se întâlneşte în uterul gestant, unde, alături de
creşterea în volum a celulelor, pot apărea mitoze.
 Ţesutul muscular neted este capabil de regenerare în distrugeri localizate.
 ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT SCHELETIC
 ŢESUTUL MUSCULAR STRIAT CARDIAC
 ŢESUTUL MUSCULAR NETED