Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi, Camil Petrescu

Tema și viziunea despre lume:

Prin cele două romane ale sale ,,Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” și ,,Patul
lui Procust” ca și prin estetica privitoare la această specie, Camil Petrescu a înnoit romanul românesc
interbelic prin sincronizare cu literatura universală.

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu acțiune complexă care se
poate desfășura pe mai multe planuri spațiale și temporale, la care ia parte un număr mare de
personaje, bine individualizate.

,,Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” este un roman modern subiectiv, având
drept caracteristici: unicitatea perspectivei, timpul prezent și subiectiv, fluxul conștiinței, memoria
afectivă, narațiunea la persoana I, anticalofilismul, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului
de creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită, cu trăierea intensă.

Fiind un roman de analiză psihologică, acesta surprinde drama intelectualului lucid, dornic de
cunoaștere, de experiențe absolute. Tema romanului este dragostea și războiul. În prima parte,
aceasta este evidențiată prin povestea de dragoste dintre Ștefan Gheorghidiu, protagonistul, și Ela. În
cea de-a doua parte a operei, tema războiului este reprezentată prin extractul din jurnalul eroului
aflat pe frontul Primului Război Mondial.

Două secvențe relevante pentru tema și viziunea despre lume din roman sunt discuția de la
popota ofițerilor și excursia la Odobești.

Gheorghidiu asistă, la popota ofițerilor, la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornind de

la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat de tribunal.
Această discuție declanșează memoria afectivă a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei
doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela.

Cuplul se îndreaptă spre o inevitabilă criză matrimonială, al cărei moment culminant apare în
timpul excursiei de la Odobești. În timpul șederii, se pare că Ela îi acordă o atenție exagerată unui
anume domn G., care, după opinia personajului-narator, îi va deveni mai târziu amant. Ștefan observă
mimica și gesturile femii care gustă cu familiaritate din farfuria domnului G., și care are o expresie
deznădăjduită atunci când acesta stă de vorbă cu altă femeie.

Cele patru elemente semnificative pentru prezentarea temei și a viziunii despre lume sunt
titlul, perspectiva narativă, relațiile temporale și spațiale și conflictul.

Titlul ne oferă o idee atât despre structura romanului, cât și despre tema acestuia. Textul
narativ este structurat în două părți și indică cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite
de protagonist: dragostea și războiul. Cuvântul ,,noapte” repetat de două ori, redă simbolic
incertitudinea, îndoiala, nesiguranța, tainele firii umane. Cele două nopți sugerează cele două etape
din evoluția personajului, dar nu și ultimele.
 Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan
Gheorghidiu. Narațiunea la persoana I presupune existența unui narator implicat. Punctul de vedere
unic și subiectiv, al personajului-narator, face ca cititorul să cunoască despre personaje tot atât cât
știe și personajul principal. Situarea eului narativ în centrul evenimentelor conferă autenticitate, iar
faptele și personajele sunt prezentate ca evenimete interioare, interpretate și analizate.

Fiind folosite tehnici precum memoria afectivă și fluxul conștiinței, cronologia este anulată. În
roman sunt puse în evidență două planuri temporale: timpul prezent, al narării (frontul războiului) și
timpul trecut, narat (povestea de iubire). Spațial, acțiunea romanului se petrece pe front, dar și în
București, Odobești și Câmpulung.

Prin introspecție și monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Ștefan Gheorghediu
percepe cu luciditate aspecte ale planului interior, prin fluxul conștiinței, fiind vorba de un conflict
interior (trăiri, sentimente, reflecții) și ale planului exterior, existând conflict exterior (fapte, tipuri
umane, relații cu alte personaje).

În opinia mea ,,Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război” reprezintă un moment de
referință pentru literatura națională, ilustrând efortul scriitorilor români de a se racorda la înnoirile
propuse de literatura europeană. Stilul lui Camil Petrescu se caracterizează prin claritate, sobrietate,
anticalofilism.

În concluzie, tehnicile de creație ale lui Camil Petrescu sunt aceea a ,,tricotajului” (se finisează
fluxul epic) și a ,,arhitectului” (se adaugă câteva capitole care fixează interpretarea psihologică).
Acronia evidențiază lipsa de concordanță între timpul real al evenimentelor și cronologia ideală a
narării lor.