Plumb

George Bacovia

Tema și viziunea despre lume

Curent literar apărut în Franța, simbolismul promovează necesitatea unei înnoiri a poeziei față de
romantism și parnasianism. Poezia simbolistă este dominată de ambiguitate, de nostalgie, de
melancolie și exprimă inefabilul. Simboliștii consideră că nimic nu trebuie explicat în poezie, ci doar
sugerat. De asemenea, ei pledează pentru introducerea cromaticului, dar sub forma nuanțelor pentru
a păstra ideea de impresie.

Poezia Plumb de George Bacovia a apărut în fruntea volumului de debut cu același nume din 1916,
care a trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în Primul
Război Mondial. Este considerată o culme a simbolismului românesc.

Textul poetic reflectă direcția simbolistă prin intermediul atitudinii și a motivelor. De asemenea, se
înscrie în curent prin utilizarea simbolurilor, a sugestiei, a analogiilor, prin muzicalitatea interioară
realizată cu ajutorul tehnicii repetițiilor, prin cromatică și dramatismul trăirilor eului liric.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate superficială, căreia nu ii înțelege aspirațiile.
Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de culoare, reprezintă proiecția universului interior.

Viziunea despre lume este sumbră, tragică. Simbolul central este numit încă din titlu. Repetițiile
realizate prin reluarea simbolului „plumb” subliniază intensitatea unei obsesii: „plumb”; „sicrie
de plumb”; „flori de plumb”; „coroanele de plumb”; „amorul meu de plumb”; „aripile de plumb”.

Titlul este alcătuit din substantivul nearticulat „plumb”, simbol care are drept corespondent în natură
metalul greu, sugerând apăsarea sufletească. Cenușiul induce starea de angoasă, iar sonoritatea surdă
a cuvântului (patru consoane și o singură vocală închisă) relevă închiderea definitivă a spațiului
existențial, fără soluții de ieșire. Maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea și fragilitatea eului
liric.

Lirismul este subiectiv prin prezența mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric, fiind folosite forme
verbale la persoana întâi singular: „stam”; „am început” și adjectivul pronominal posesiv la persoana
întâi „meu”.

Compozițional, se disting două secvențe poetice, care corespund celor două planuri ale realității:
realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară, subiectivă,
simbolizată de sentimentul iubirii a cărui invocare se face cu disperare.

Prima secvență poetică cuprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, cavoul, simbolizând
mediul universului interior. Versul–incipit „Dormeau adânc sicriele de plumb” cuprinde cele două
simboluri regăsite în creația bacoviană, și anume sicriul și plumbul. Personificarea „dormeau sicriele”
sugerează moartea, iar adverbul epitet „adânc”accentuează ideea somnului etern. De altfel, motivul
somnului este evidențiat prin verbul la imperfect „dormeau”, care sugerează continuitatea
fenomenului, transferând totul în planul eternității. Cadrul spațial descris este unul apăsător evidențiat
de metafora „sicrie de plumb”, oximoronul „flori de plumb” și epitetul antepus „funerar veștmânt”.

Cealaltă secvență debutează sub semnul tragicului existențial, generat de dispariția afectivității
„dormea întors amorul meu de plumb”. Reluarea motivului somnului prin verbul la imperfect poartă
sugestia morții, iar adverbul epitet „întors” relevă imaginea mortului întors cu fața spre apus. Metafora
„amorul meu de plumb” sugerează transformarea sentimentului de iubire în profundă suferință.
Totodată, metafora „aripile de plumb” accentuează acest sentiment, de apăsare sufletească, sugerând
lipsa oricărei speranțe, imposibilitatea înălțării, căderea surdă și grea.

La nivel prozodic, ritmul iambic alternează cu amfibrahul, rima este îmbrățișată, iar măsura versurilor
este de 10 silabe.

Din punctul meu de vedere, poezia Plumb evidențiază un eu liric solitar și prizonier al unei conștiințe
înspăimântate de sine, de neant și de lumea în care trăiește și în care nu se poate integra.

În concluzie, prin tema și motivele abordate de Bacovia, această poezie evidențiază transformarea
realist-obiectivă într-o stare interioară. Astfel, lumea materială este asimilată de stările sufletești,
reducându-se la culoare, stare, mișcare, prefăcând realitatea în mister.