„Dragă Moșule,

Cred că îți amintești de mine. A trecut multă vreme de când îți scriam în fiecare an și
așezam câte-o scrisoare pe fereastră. Plicul îl găseam desfăcut, iar hârtia din interiorul
lui era veșnic împăturită stângaci și așezată la loc. N-am înțeles cum de nu o luai de
acolo, dar totuși știai de fiecare dată ce îmi doresc. Poate pentru c-ai vrut dintotdeauana
ca peste ani să-mi aduc aminte.
Iarna asta am luat teancurile de scrisori și le-am citit. Ți-am cerut pe rând mai multe,
mașinuțe, ursuleți de pluș, cărți cu eroi din basme și fel de fel de hăinuțe. Pe lângă asta
îți scriam că vreau ca cei din jurul meu să fie sănătoși și să nu mă părăsească. Știi și tu
că mi-era mai teamă că-i ia cineva de lângă mine decât să-mi răspunzi că nu am fost
cuminte și nu merit să-mi primesc cadourile.

Moșule, anul ăsta de Crăciun nu-ți cer nimic, ceea ce crezi că merit sunt sigur că tu îmi
vei aduce. Și nu îți scriu nici măcar pentru tradiție ci ca să îți mulțumesc pentru
zâmbetele de peste an, pentru că sunt sănătos, pentru curajul de a nu renunța la visuri
și oameni importanți.
În seara de Crăciun am să privesc cerul și știu că am să te văd zâmbind și ai să-mi faci
cu ochiul. Atunci voi ști, Moșule, că dorința mi-a fost ascultată.