Universitatea „Vasile Alecsandri”

Bacău
Specializarea: VRBPM
Anul: I
Disciplina: Efectele factorilor de
stres ambientali asupra
Efectele organismelor
Prof. univ. dr. Raţi Ioan-Viorel
poluării fonice
asupra omului

Student: MELINTEANU
ANDREEA LAVINIA
 CUPRINS

I. Introducere

II. Sunetul. Elemente de acustică fiziologică

III. Surse de poluare fonică

IV. Consecinţele poluării fonice

V. Măsuri de prevenire a poluării fonice

VI. Întocmirea hărţilor acustice

VII. CONCLUZIE

VIII. Bibliografie
 Efectele poluării fonice asupra omului

„Actele noastre sunt consecinţele a ceea ce suntem şi a ceea ce ne înconjoară”

(R. Martin du Gard)

I. Introducere

Poluarea fonică sau sonoră reprezintă o problemă la nivel modial cu care se confruntă atât
ţările dezvoltate cât şi cele în curs de dezvoltare.

Zgomotul, sursa reprezentativă a poluării fonice, afectează atât omul cât şi construcţia de
imobile. Cu cât nivelul de zgomot este mai mare cu atât zonele poluate sonor se înmulţesc.

Sursele principale ale poluării fonice sunt: activităţile industriale, traficul urban sau
aerian, viaţa casnică etc.

Zgomotele au acţiune complexă asupra organismului provocând stres, stare de oboseală,

irascibilitate, scăderea randamentului intelectual, hipoacuzie sau surzenie.

Pentru a preveni toate aceste afecţiuni s-au luat o serie de măsuri specifice fiecare surse
de poluare fonică.

II. Sunetul. Elemente de acustică fiziologică

Unul dintre factorii perturbatori ai mediului care afectează starea psihologică şi chiar
biologică a oamenilor şi a altor organisme din natura este zgomotul. De aceea, cunoştinţele de
acustică fiziologică au devenit indispensabile pentru susţinerea şi dezvoltarea unei civilizaţii
tehnologice.

Sunetul (latină= sonitus), ca vibraţii ale unor medii elastice, are două accepţiuni:

 Este un fenomen obiectiv, ca vibraţie capabilă să producă o senzaţie prin undă

sonoră propagate (vibraţie mecanică propagate);

 Este un fenomen subiectiv, fiind un efect al undei sonore asupra aparatului

auditiv, ea însăşi.

Receptarea sunetelor înseamnă procesul de primire, transmitere şi prelucrarea vibraţiilor

mecanice propagate provenite din mediul înconjurător. Prelucrarea informaţiilor primite se face
de către creierul uman, care generează senzaţia de sunet (de unde rezultă şi caracterul subiectiv al
acestuia).

Pentru că o vibraţie mecanică propagată să fie transformată în senzaţie de sunet, trebuie

să fie îndeplinită condiţia de frecvenţă şi cea de sensibilitate, noţiuni ce vor fi abordate în cele ce
urmează.

Urechea umană este un organ specializat, un analizator sensorial care, printr-un process
de analiză şi sinteză a stimulilor externi, creează senzaţia de răspuns, care este sunetul. Ea
analizează excitaţiile, le sortează şi le clasifică după frecvența - dând senzaţia de înălţime, după
intensitate - dând senzaţia de tărie şi după compoztia spectrală rezultând senzaţia de timbre.

Pragul de audibilitate reprezintă valoarea minimă a presiunii sau intensității sonore pe

care urechea umană o mai recepţionează sub formă de sunet.

În apropierea frecvenţei de 2.500 Hz, pragul de audibilitate este minim, iar sensibilitatea
este maximă, în timp ce la frecvenţa de 20.00 Hz pragul de audibilitate este maxim (când
excitaţiile sonore mai sunt interpretate de urechea umană drept sunete).

Principalii parametric care trebuie luaţi în considerare în analiza sunetului sunt:

 Frecvenţă;

 Intensitatea;

 Compoziţia spectrală (totalitatea frecventelor emise de o sursă Sonoră la un moment

dat);

 Timpul.

Aceşti parametrii determină calităţile esenţiale ale sunetului: înălţimea, tăria, timbrul şi
durata percepţiei.

Clasificarea sunetelor se realizează:

a. în funcţie de frecvenţă de vibraţie

- infrasunete (frecvenţa < 20.000 Hz) exemplu: unde seismice, bătăile inimii;

- sunete (16HZ < frecventa < 20.000 Hz);

 -ultrasunete (> 20.000 Hz) exemplu: sunete produse în tehnică, emise de liliac sau
delfin;

b. după înălţime (calitatea determinate de frecvenţă de vibraţie)

-grave, joase (frecvente mici);

-acute sau înalte (frecvente mari);

c. după intensitate

- de la slabe la puternice;

d. după timbru (calitatea sunetelor cu intensitate sensibil egale,de a putea fi

diferentiate în funcţie de compoziţia lor spectrală)

-sunet, sunet muzical, zgomot.

Zgomotul este un ansamblu de sunete fără armonie, care, printr-o acţiune de durată, sunt
supărătoare pentru om provocând chiar leziuni ale organului auditiv. Această noxă afectează
toate colectivităţile umane.

III. Surse de poluare fonică

Sursele majore de poluare sonoră sunt reprezentate de activităţile industriale, zgomotul

urban, respectiv traficul urban sau aerian şi alte activităţi, cum ar fi cele domestice. Se pune
problema zgomotelor legate de activităţile urbane care reprezintă o agresiune împotriva omului.
În general, zgomotul apărut ca produs secundar de conversie a energiei, este cauzat de maşinile
şi echipamentele de tipul compresoarelor, buldozelor, agregatelor pneumatice, motovehiculelor,
avioanelor etc.

În industrie, cele mai grave îmbolnăviri profesionale se manifestă în cazul lucrătorilor din
industria extractivă, metalurgică, industria constructoare de maşini, industria textilă, tipografie şi
agricultură mecanizată. Zgomotul industrial depăşeşte frecvent limitele admise. Astfel, utilizarea
ciocanelor pneumatice generează zgomote cu valori variind între 108-111 dB, realizarea forajelor
generează zgomote variind între 95-104 dB, iar războaiele de ţesut emit zgomote care ating 96-
107 dB.

În cazul zgomotului urban, principal sursă de poluare fonică o reprezintă autovehiculele

din trafic. În funcţie de tipul de maşină, regimul de rulare, starea drumurilor, poluarea variază în
limite largi. Contribuţia cea mai mare la poluarea fonică o au autovehiculele echipate cu motoare
Diesel, la care zgomotele se produc la admisă aerului/evacuarea gazelor de ardere sau în regimul
de rulare. Pentru orice tip de vehicul frânarea şi pornirea cu demaraj rapid ating un maxim de
zgomot de circa 90-100 dB, iar cea mă mică variaţie a nivelului de zgomot se înregistrează la
rularea cu viteză constantă de 50km/h. Cele mai zgomotoase maşini rămân în continuare cele cu
motoare puternice.

În cazul traficului aerian cel mai important poluator fonic îl reprezintă avionul
supersonic. El produce o undă de şoc percepută la sol ca „ang” sonor, care poate afecta clădirile,
dar mai ales fiinţele umane. Viaţa casnică este, de asemenea o sursă de zgomote apărută ca
urmare a proastei izolări acustice a caselor moderne, mai ales din construcţiile de tip bloc; din
cauza aparatelor electrocasnice, unele în limite admise, cum ar fi un aspirator care produce 5 dB
sau un frigider la care nivelul de zgomot este de 20 dB, altele cu puteri sonore variabile, folosite
la intensităţi mari.

IV. Consecinţele poluării fonice

Prin caracteristicile sale, zgomotul produce organismului uman o serie de efecte

fiziologice şi psihologice nefavorabile.

Principalele efecte produse de zgomot sunt:

 Perturbarea comunicării interumane; dacă sunt emise în acelaşi timp mai multe sunete,
unul dintre ele, cel mai intens, poate îngreuna sau face chiar imposibilă recepţionarea corectă a
celorlate;

 Oboseala auditivă care se caracterizează printr-o creştere temporară a pragului

percepţiei auditive în urma expunerii la acţiunea unui zgomot intens. Oboseala auditivă se
accentuează în cazul măririi intensităţii, frecventei şi timpului de expunere la zgomot;

 Tulburarea sau întreruperea somnului necesar pentru refacerea forţelor şi menţinerea

vieţii, care pot duce până la instalarea unei stări de oboseală permanentă;

 Senzaţii subiective de jenă (frică, constrângere);

 Scăderea atenţiei, reducerea preciziei mişcărilor;

 Efecte asupra organelor interne ca:

 accelerarea bătăilor inimii, hipertensiunea arterială, micşorarea activităţii

digestive etc;
  Surditatea profesională determinată de expunerea ingelungată la zgomot. Surditatea
datorită zgomotului se caracterizează printr-o pierdere defintivă şi ireversibilă a auzului.
Prototipul acestei afecţiuni este surditatea cazangiilor;

 Tulburări de auz prin care se reduce progresiv sensibilitatea individuală, adică aria
auditivă;

 Efectele zgomotoase asupra randamentului muncii. Există numeroase activităţi în care

zgomotul este o component obligatorie. Activităţile care cer o concentrare nervoasă deosebită
sunt perturbate de zgomotele puternice din mediul ambiant. Studiile efectuate asupra producţiei
în condiţii diferite de zgomot, au arătat că o creştere cu mai mult de 5 dB faţă de nivelul ambiant
reduce semnificativ capacitatea de muncă a individului.

Arii de zgomote în raport cu aria sonoră pe care o percepe omul:

 În momentul de faţă, oamenii de ştiinţă studiază acţiunea poluării fonice asupra
organismului uman. Cercetările actuale au demonstrat că un nivel foarte mare al zgomotului
acţionează într-adevăr negativ, dar şi liniştea foarte apăsătoare este cauzatoare de nelinişte. Prin
urmare, sunetele cu o anumită intensitate sunt necesare. Fiecare persoană are un anumit nivel de
toleranţă la zgomot intrând acum în joc factori precum vârsta, starea de sănătate sau chiar
temperamentul.

Rezultatele unui studiu epidemiologic efectuat cu ajutorul specialiştilor din Inspectoratele

de Sănătate Publică, finalizat în anul 2000, semnalează pentru grupa de vârstă cuprinsă între 15-
64 de ani, în general manifestări superioare ale simptomelor nespecifice în zonele de trafic
intens, prin:

 tulburări de somn (49 %),

 cefalee (56%),
 ameţeli (25%).

În privinţa frecvenţei afecţiunilor potenţial asociate expunerii excesive la zgomot, cea

mai mare prevalentă o înregistrează hipertensiunea arterială (maxim 16%).

V. Măsuri de prevenire a poluării fonice

În scopul diminuării zgomotului produs în companiile industrial, măsurile ce trebuie luate

se definesc încă din faza de proiectare şi vizează arhitectura halelor, structura lor, caracteristicile
utilajelor, dispozitivele fonoizolante precum şi mijloacele individuale de protecţie.

În funcţie de natura actvităților, în România au fost stabilite norme privitor la nivelul

admis al zgomotelor, ca de exemplu:

- 90 dB pentru hale industrial;

- 80 dB pentru locuri de muncă cu solicitare medie a atenţiei (laboratoare uzinale, cabine

de control);

- 70 dB pentru locuri de muncă cu solicitare mare a atenţiei (central telefonice, centre de

calcul);

- 60 dB pentru locuri de muncă cu solicitare deosebită a atenţiei (laboratoare de

cercetare/proiectare);

- 50 dB – zona de locuit urbana;

 - 45 dB - zone de recreere şi zone special protejate (parcuri, spitale, etc.);

Alte reglementări sunt prevăzute în STAS 10009 - 88 şi STAS 61613-82. Conform

normelor legale nivelul de zgomot admis este ziua de 50 dB, iar noaptea de 40 dB. Pentru
realizarea acestor cerinţe, se iau o serie de măsuri care constituie căi de combatere a poluării
sonore. În industrie, se realizează:

 Izolarea utilajelor prin montarea pe elemente vibroizolante din cauciuc sau azbest sau
chiar în cazuri critice închiderea acestora în carcase fonoizolante rigide, dublu căptuşite cu
material fonoabsorbante;

 Placarea pereţilor cu material care nu reflectă zgomotul, ci îl absorb;

 Realizarea unui tavan fonoabsorbant, din casete de aluminiu perforat şi plăci de silan de
50 mm grosime;

 Protejarea operatorilor tehnici şi a personalului muncitor cu antifoane;

 Rotaţia operatorilor de servire şi întreţinere a utilajului producător de zgomot, astfel

încât să scadă timpul de expunere.
 Protecţia individuală împotriva zgomotelor, constă în utilizarea unor echipamente,
denumite antifoane de tip intern sau extern.

În scopul reducerii zgomotului din traficul rutier se practică dotatea autoturismelor cu

filtre şi atenuatoare de zgomot din material fonoabsorbante sau fabricarea de maşini cu pornire
electrică a motorului clasic sau cu motoare electrice la care se aplică proiectele inovatoare de
autonomie în condiţii diferite de trafic.

Zgomotul traficului urban poate fi atenuat prin:

 reducerea numărului de autovehicule pe arterele de circulaţie;

 fluidizarea circulaţiei prin utilizarea metodei „undă verde”;
 asigurarea unei mai bune sistematizări urbanistice;
 izolarea clădirilor cu ecrane fonoizolante realizate prin vegetaţie;
 amplasarea clădirilor ţinând cont de direcţia propagării undei sonore;
 ecranarea clădirilor de locuit cu ajutorul clădirilor cu destinaţie publică;
 Tramvaiele se dotează cu amortizoare de vibraţii, bandaje de cauciuc montate pe
calea de rulare, iar motorul se amplasează longitudinal pe axa drumului etc.;
  În cazul metroului, se urmăreşte diminuarea poluării sonore începând cu alegerea
soluţiei constructive a materialelor utilizate cu folosirea de grinzi de beton armat,
metal etc. Pentru calea de rulare, placarea tunelului cu material fonoizolante;
 Pentru reducerea poluării fonice în cazul traficului feroviar care generează
zgomote cu intensităţi cuprinse între 110 - 120 dB la viteze de 100-120 km/oră,
trebuie aplicate atât măsuri de organizare a traficului, cât şi măsuri privind
construcţia garniturilor de tren, cu izolarea acustică a vagoanelor etc.

VI. Întocmirea hărţilor acustice

În scopul monitorizării poluării sonore urbane se întocmesc „hărţi acustice”. Principalele

avantaje pe care le oferă acestă activitate sunt:

 dezvoltarea de noi zone rezidenţiale, astfel încât la stabilirea amplasamentelor se

va ţine cont de nivelul de zgomot al zonelor învecinate şi se va simula şi efectul
apariţiei zonei nou construite din punct de vedere al acusticii întregului perimetru;
 informarea populaţiei asupra nivelului de zgomot din zonele urbane existente;
 amplasarea zonelor de recreere în funcţie de datele hartii, astfel încât să fie într-
adevăr „oaze de linişte” şi să contribuie în acelaşi timp la diminuarea nivelului de
poluare fonică a spaţiului respective;
 conturarea zonelor în care nivelul zgomotului este ridicat pentru a se putea simula
implementarea diferitelor metode preconizate pentru diminuarea acestuia.

Ca urmare a alinierii la normele europene, România a trebuit să respecte reglementările

din acest domeniu prin realizarea de hărţi speciale pentru zonele cu zgomot intens, prin
introducerea taxelor speciale pentru depăşirea limitelor admise, prin fabricarea de alarme
speciale mai puţin agresive etc. Pentru a respecta cerinţele UE, România trebuie să monotorizeze
nivelul de zgomot din marile aglomerări urbane sau de pe căile ferate cu un trafic mai mare de 60
de mii de treceri de trenuri pe an şi drumurile naţionale cu un trafic mai mare de 6 milioane de
treceri de autovehicule pe an. Primăria Capitalei a finalizat „Harta strategică de zgomot a
Municipiului Bucureşti" şi a transmis documentul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului,
conform HG 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental. Documentul
cuprinde hărţile de zgomot realizate separat - atât pe timp de zi, cât şi noaptea - pentru străzi
(trafic rutier), tramvaie, căi ferate, Aeroportul Băneasa şi zonele industriale.

Bucureştiul este primul oraş din România care are o hartă acustică. Potrivit măsurătorilor
efectuate de specilişti în ultimul an - şi pentru care municipalitatea a plătit aproape două milioane
de euro -, Capitala „zumzăie" la peste 70 de decibeli. Aceasta este valoarea medie a zgomotului
produs în oraş, aproape dublu faţă de limita la care ar trebui să fie expusă urechea umană.

Concluziile studiului arată că principala sursă de poluare fonică este traficul auto. Cele
mai zgomotoase zone sunt centrul oraşului (bulevardul Magheru) şi cartierul Ghencea, unde
valorile medii măsurate de experţi depăşesc 75 de decibeli (cu maxime de 81 decibeli).

Cea mai „liniştită" zonă este cartierul Drumul Taberei, unde au fost înregistrate valori
medii de 53 de decibeli.

Harta zgomotului a fost întocmită după ce au fost efectuate măsurători în 12 puncte ale
Bucureştiului. Astfel, în cartierul Militari - zona Valea Cascadelor-Preciziei - s-au înregistat între
67-75 decibeli pe timpul zilei, cu o medie de aproximativ 70 decibeli. Pe Bulevardul Gheorghe
Magheru, în zona Teatrului „Nottara", experţii au măsurat, în cursul zilei, între 73 şi 80 decibeli,
cu o medie de 76 de decibeli.

În cartierul Berceni, pe strada Sergent Niţu Vasile, sunt înregistraţi zilnic între 65 şi 75
decibeli, cu o medie de 68 decibeli, în timp ce pe Bulevardul Ghencea valorile sunt cuprinse între
71 şi 81 decibeli, cu o medie de 75 decibeli.

Zona "liniştită" a Capitalei este cartierul Drumul Taberei, unde, pe strada Paşcani, sunt
înregistraţi zilnic între 46 şi 58 de decibeli, cu o medie de 53 decibeli. Experţii au măsurat în
zona Dristor - Camil Ressu, valori cuprinse între 64 şi 74 decibeli în timpul zilei, cu o medie de
68 decibeli, iar în zona Nicolae Titulescu - Calea Griviţei, valori cuprinse între 66-76 decibeli, cu
o medie zilnică de 72 decibeli.

În zona Mircea Vodă - Matei Basarab sunt înregistraţi zilnic între 65 şi 75 decibeli, cu o
medie zilnică de 70 decibeli, iar în zona Ferdinand - Mihai Bravu, zgomotul atinge valori
cuprinse între 68 şi 78 decibeli, cu o medie zilnică de 71 decibeli. Bucureştenii care traversează
zona Mihai Eminescu - Viitorului în timpul zilei sunt expuşi la valori cuprinse între 67 şi 77
decibeli, cu o medie de 71 decibeli, în timp ce pe bulevardul Regina Elisabeta (în faţa Primăriei
Generale) sunt înregistrate zilnic valori de 65 şi 75 decibeli, cu o medie de 70 decibeli. Pe
Şoseaua Olteniţei (la Şura Mare), nivelul zgomotului atinge valori de 65-75 decibeli, cu o medie
zilnică de 70 decibeli.

Potrivit specialiştilor din domeniul medical, oamenii „bagatelizează" problema poluării

fonice întrucât în România nu există studii care să prezinte consecinţele acestui factor de stres
asupra auzului. În schimb, aceştia atrag atenţia asupra faptului că mulţi bucureşteni ar putea
avea, în timp, probleme grave de auz, mergând până la surditate, din cauza zgomotului mult
peste limita admisă care îi agresează zilnic. Nivelul admis de decibeli, ziua, în exterior, este de
50, iar noaptea, de 40, precizează specialiştii. Un "simplu" claxon prelungit sau ridicarea vocii
"agresează" auzul cu 70 de decibeli.

Dacă la o intersecţie claxonează trei maşini, doi şoferi ţipă unul la altul, iar un la treilea
ascultă muzică la maximum, nivelul decibelilor este de două ori mai mare decât limita admisă,
au exemplificat aceştia. În casă, ziua, nivelul admis de decibeli este de 35, iar noaptea, de 25.
Muzica dată la maximum în casă sau numai în căşti poate provoca instantaneu surditate.

În cazul străzilor – înlocuirea materialelor tradiţionale şi o mai bună întreţinere a reţelelor

edilitare, pentru reducerea zgomotului provocat de maşini – corelarea semafoarelor astfel încât
traficul să fie uniformizat, iar în ceea ce priveşte traficul aerian se propune interzicerea zborurilor
deasupra oraşului pe timp de noapte şi aplicarea principiului “poluatorul plăteşte”.

Nu în ultimul rând, planul de măsuri prevede reducerea zgomotului printr-o mai bună
proiectare a locuinţelor şi creşterea suprafeţei de teren destinată parcurilor, precum şi
introducerea unei taxe de aglomerare în Centrul Capitalei prin care s-ar putea finanţa testarea
unor autobuze silenţioase pe bază de hidrogen şi dezvoltarea altor tehnologi nepoluante de
reducere a zgomotului.

VII. CONCLUZIE

Poluarea sonoră este importantă în industrie, ea constituind apanajul oraşelor mari, unde
poluează mediul, nu numai în timpul orelor de muncă, ci şi în cele de destindere. În general se
poate discuta despre o extindere a poluării sonore la nivelul global al mediului ambiant. Înainte
de elaborarea unor noi legi pentru protecţia mediului înconjurător, trebuiesc respectate cu
stricteţe legile existente în vigoare, iar noile legi să fie în concordanţă cu legile Uniunii Europene
din care România doreşte să facă parte.

VIII. BIBLIOGRAFIE

1. Emilia Meisoreanu, Nicoleta Drăgan, Nastasia Tomescu, Chimia mediului şi a calităţii

vieţii, paginile 95-96-98, editura LVS crepuscul, Ploieşti, 2003

2. Virginia Ciobotaru, Ioan Frasineanu, Corina Frasineanu, Oana Cătălina Tapurica,

Politici ecologice de mediu, paginile 102-103-105-106, editura Economică, Bucureşti ,2011

3. www.financiarul.ro
4. www.revista-informare.ro