Sunteți pe pagina 1din 69

MANAGEMENTUL ECOLOGIC

CUPRINS
CAPITOLUL I
PROTECŢIA MEDIULUI ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
I.1 Consideraţii generale. Interacţiunea dintre economie şi mediu
I.2. Echilibrul ecologic şi dezvoltarea economică.
Mediul. Funcţiile economice ale mediului. Dezvoltarea durabilă
I.3. Mecanisme economice în activitatea de protecţie a mediului
I.4. Externalităţi pozitive şi negative în economia mediului
I.5. Protecţia mediului în viziunea Comunităţii Europene
CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI MANAGEMENTUL MEDIULUI
II.1 Consideraţii generale; definiţii
II.2.Criterii şi obiective de dezvoltare durabilă a activităţii economice
II.3. Indicatori ai dezvoltării durabile
II.4. Strategia de mediu; dezvoltarea durabilă in Romania
CAPITOLUL III
SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI
III.1 Definiţie, tipuri de SMM
III.2 Cerinţe ale SMM conform ISO 14001
III.3 Principiile de bază şi elementele SMM
CAPITOLUL III
EVALUAREA PERFORMANŢEI DE MEDIU
CAPITOLUL IV
AUDITUL SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU
CAPITOLUL V
EVALUAREA CICLULUI DE VIAŢĂ A PRODUSELOR
CAPITOLUL VI
ETICHETE ŞI DECLARAŢII DE MEDIU

1
MANAGEMENTUL ECOLOGIC

CAPITOLUL I
PROTECŢIA MEDIULUI ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

I.1 Consideraţii generale. Interacţiunea dintre economie şi mediu

Atingerea de către societatea umană a unui anumit nivel de dezvoltare a fost


posibilă datorită existenţei suportului material al vieţii, creşterii capacităţii omenirii de a
exploata acest suport în contextul modificării continue a relaţiilor sociale. De-a lungul
istoriei, omenirea a devenit conştientă că mediul este furnizorul bunăstării sale dar şi
acceptorul efectelor negative ale dezvoltării economice.Intereseleeconomice ale societăţii
impun adeseori „sacrificarea ” mediului.Mecanismul economiei de piaţă şi mecanismulde
luare a deciziilor pierd adesea din vedere considerentele de mediu, deoarece:
• Deciziile economice luate în vederea creşterii imediate a eficienţei au labază o
strategie pe termen scurt, în timp ce efecteleasupra mediului se manifestă pe
termen lung (ex:creşterea producţiei presupune consum mai mare de materii
prime, cel mai adesea neregenerabile,ceea ce pe termen lung duce la scăderea sau
chiar epuizarea resurselor naturale existente)
• Între procesele economice şi cele de degradare a mediului,scara geografică poate
să difere (ex: poluanii emişi în atmosferă, prin conţinutul lor în Nox,Sox, în
combinaţie cu apa,duc la formarea de ploi acide care cad pe pămînt în alte zone
decît cele în care au fost emişi poluanţii, datorită circulaţiei păturilor de aer şi apei
din atmosferă)
• Rezolvarea la nivel local a uneia sau a mai multor probleme de mediu generate de
economie poate avea implicaţii la nivel global (ex: construcţia canalului Dunăre-
Marea Neagră, cu efecte benefice pentru sol şi agricultură prin posibilitatea
aplicării irigaţiilor, a avut ca efect diminuarea cantităţii totale de suspensii
transportate de Dunăre şi depuse în Deltă).
Relaţia dintre economie şi mediu poate fi reprezentată astfel:

2
Economie

Colectare
+
Lanţ Consu
specific m
procesare
Economie

Colectare Alte
+ lanţuri Consu
procesare m

Supape: -materii prime -emisii


-spaţiu -deşeuri
-energie -dereglări fizice
-biodiversitate

Stocuri Efecte
MEDIU

Fig. 1 Relaţia dintre economie şi mediu

Ca rezultat al nevoii de rezolvare a problemelor de mediu generate de economie, a


apărut ştiinţa economică a mediului .Încă din 1914, Gray, respectiv Hotelling din 1931,
au analizat viteza de dispariţie a unor resurse inepuizabile, iar în 1920, Arthur Pigou a
emis ideea considerării poluării ca o externalitate = un cost impus de un agent altei părţi,
fără a i se plăti o compensaţie. Ca subiect, economia mediului a apărut în anii 1950-1960
şi s-a răspîndit mai ales în America de Nord, dar abia în ultimii 20 de ani dezvoltarea
economică este reconsiderată prin prisma necesităţii asigurării protecţiei mediului.
Interdependenţele dintre structura socio-economică şi sistemul mediuli ambiant ,
după V. Platon, poate fi exemplificată astfel (Fig. 2):

3
Sistemul mediului înconjurător
Global Habitate Factorii de mediu Spaţii amenajate
Transnaţional naturale (apă, aer, sol) (urbane,industriale)

ANALIZA MEDIULUI AMBIANT

Evaluarea Managementul Analiza stării mediului Analiza stării


impactului integrat al la nivel macroeconomic mediului la
asupra resurselor şi contabilitatea factorilor nivel global
mediului de mediu

ANALIZA ECONOMICĂ CONVENŢIONALĂ


Evaluarea proiectelor
Analize sectoriale
Analize macroeconomice
Analize globale

Analize tehnico-financiare

Structura socio-economică, cu nivelele:


Internaţional Naţional Sectorial Subsectorial
Regional (Proiecte)

Fig.2 Interdependenţele dintre structura socio-economică şi sistemul mediului ambiant


(după V. Platon)

I.2. Echilibrul ecologic şi dezvoltarea economică.


Mediul. Funcţiile economice ale mediului. Dezvoltarea durabilă

Din ce în ce mai des, ecosistemul global este ameninţat de grave dezechilibre.


Mediul (= ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice şi anorganice,precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune,cuprinzînd
elementele enumerate anterior,inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii

4
şi condiţiile care pot influenţa bunăsatarea şi sănătatea omului) este cel care suportă
aceste dezechilibre. O mare parte din populaţia lumii trăieşte în sărăcie, iar proiectele
pentru protejarea mediului înconjurător măresc şi mai mult decalajele dintre sărăcie şi
bunăstare, pe fondul unui progres “nedurabil”. Există scenarii, conform cărora populaţia
lumii s-ar dubla între 1990-2050 iar PIB-ul pe cap de locuitor va creşte de 2,4 ori.
Simultan, cererea pentru hrană s-ar dubla, consumul energetic va creşte de 2,6 ori iar
consumul apei de 1,5 ori.
Studiile arată că dacă tendinţa creşterii populaţiei, a economiei şi a ritmului
consumurilor vor continua ca până acum, mediul va fi suprasolicitat, astfel ca acesta nu
va mai reuşi să îndeplinească principalele sale funcţii economice:
a) furnizarea de resurse naturale necesare proceselor de producţie . Toate
procesele de producţie au ca punct de plecare resursele naturale, sub forma de materii
prime şi materii secundare,din care se realizează produsul finit,la a cărui obţinere concură
şi utilizarea combustibililor producători de energie. Nivelul producţiei este condiţionat de
nivelul cantitativ şi calitativ al resurselor din mediu, de nivelul tehnologiei utilizate şi de
nivelul de pregătire al operatorilor. Exploatarea resurselor naturale ăeste capacitatea de
regenerare a acestora, afectează echilibrul ecologic al ecosistemelor.
b) capacitatea de asimilare a emisiilor rezultate din procesele antropice
(capacitatea asimilativă a mediului) Din procesul de producţie rezultă deşeuri şi poluanţi
care, emiţi în mediu, sînt sau nu sînt asimilaţi de acesta.Şi sistemele ecologice (naturale)
au propriile lor ”deşeuri” dar care, spre deosebire de deşeurile rezultate din sistemele
tehnice sînt reciclate în procesul de autoreglare. Şi în relaţia economie-mediu, echilibrul
este păstrat dacă deşeurile se reutilizează într-o proporţie cît mai mare. În acest fel se
protejează resursele regenerabile, care vor avea o rată de exploatare cît mai redusă,
precum şi resursele epuizabile, care trebuiesc folosite la un randament/eficienţă cît mai
ridicată.
c) funcţia estetică a mediului este grav afectată de poluare, consecinţă a
imposibilităţii asigurării şi realizării primelor două funcţii economice ale mediului, ceea
ce afectează grav echilibrul mediu-dezvoltare economică.
Îndeplinirea de către mediu a principalelor sale funcţii economice este
condiţionată de realizarea, în bune condiţii, a echilibrului ecologic dinamic, adică de

5
păstrarea corelaţiilor între sistemele biologice şi antropice astfel încît să se asigure
principala funcţie a mediului: cea de suport al vieţii. Aceasta presupune corelarea
desfăşurării activităţilor economice , sociale, cu legităţile ce guvernează dinamica
mediului natural.

I.3. Mecanisme economice în activitatea de protecţie a mediului


Relansarea creşterii economice , asigurarea autorităţii statului şi a instituţiilor sale
sînt condiţionate de introducerea şi utilizarea instrumentelor economice pentru protecţia
mediului.
Desfăşurarea activităţilor de prorecţie amediului la parametrii optimi, depinde de
unitatea ce se realizează între principalele sale componente:
• Legislativă: legi cadru şi legi specifice adoptate de Parlament; hotărîri de guvern
şi ordonanţe emise de guvern; ordine, decizii şi acte normative elaborate de ministere;
instrucţiuni şi standarde emise de Institutul Român de Standardizare şi institute de
specialitate;
• Administrativă: activităţi ale autorităţii centrale, autorităţilor teritoriale de mediu,
compartimentelor de mediu ale administraţiei publice locale şi centrale, ale agenţilor
economici, institutelor de specialitate etc.;
• Eductivă-informativă: unităţi de învăţămînt specializate în domeniul protecţie
mediului, programe şcolare de profil, acţiuni mediatice în domeniu;
• Economico-tehnologică: promovarea unor mecanisme economice de mediu, a
acţiunilor de utilizare a celor mai nune tehnologii posibile (BAT), de reconstrucţie a
mediului, promovarea unor programe multidisciplinare şi intersectoriale de mediu;
• Socială: acţiuni de antrenare a factorului social în scopul asigurării protecţiei
mediului;
• Cooperare internaţională: participarea activă a României la acţiuni globale,
mondiale, de protecţie a mediului, inclusiv prin semnarea şi ratificarea de convenţii,
tratate internaţionale în domeniu.
Realizarea unei strategii de mediu presupune folosirea adecvată a instrumentelor
politicii de mediu.Acestea sînt:

6
A. Instrumente directe: ansamblul de măsuri instituţionale cu impact direct
asupra activităţii manageriale din domeniul tehnico-productiv şi economico-social, a
căror aplicare asigură încadrarea activităţii în limitele admise. Aceste instrumente directe
pentru protecţia mediului cuprind:
1. Mijloace permisive: avizul de mediu, acordul de mediu, avizul Natura 2000,
autorizaţia de mediu, autorizaţia integrată de mediu, autorizaţia privind emisiile
de gaze cu efect de seră, autorizaţia privind activităţi cu organisme modificate
genetic;
2. Mijloace imperative: normele şi standardele pentru protecţia mediului necesar a
fi respectate în desfăşurarea activităţii:
• standardele de mediu-exprimă nivelul maxim admis pentru concentraţia
poluanţilor în mediu (standarde de imisie)
• -standarde de emisie- exprimă nivelul maxim admis pentru evacuarea în
mediu a poluanţilor
• -standarde de proiectare-precizează tehnicile şi echipmentele necesare
pentru asigurarea controlului asupra poluării produse de o activitate
• standardele de produs-indică parametrii pe care un produs trebuie să îi
îndeplinească pentru a elimina sau limita impactul negativ asupra
mediului.

B. Instrumente indirecte, economice, de protecţie a mediului : ansamblul de


măsuri economice a căror aplicare asigură încadrarea activităţii în limitele prevăzute de
legislaţia în domeniul protecţiei mediului. În politica de prevenire a poluării mediului, se
prevede creşterea graduală a poderii instrumentelor economice în detrimentul
instrumentelor de comandă şi control. Scopul utilizării instrumentelor economice este
acela de a atinge obiectivele de mediu cu costuri cît mai mici.
Instrumentele economice utilizate în politica de mediu sînt:
1. Evaluarea corectă a pasivelor ecologice în procesul de privatizare (schimbarea
proprietarului): pasivele ecologice sînt expresia valorică a tuturor pagubelor
produse asupra mediului, datorate activităţii desfăşurate, de care agentul
economic trebuie să răspundă în conformitate cu legislaţia în vigoare. Alocarea

7
pasivelor ecologice în procesul de privatizare (schimbarea proprietarului) se
realizează prin:
• reduceri de preţ: scăderea pasivelor ecologice din preţul de
privatizare/vînzare şi transferarea lor către noul proprietar
• asigurarea decontaminării zonei poluate de către autorităţile locale, din
surse diferite de finanţare(ex: Fondul de mediu)
• plata către noul proprietar a decontaminării proprietăţii private. Sursele
de plată pot fi:-Fondul de mediu
-Fonduri în custodie=alocarea unei sume limitate de bani
pentru decontaminare, într-un cont dat în custodia noului
proprietar

2. Restructurarea subvenţiilor bugetare , prin:


• reducerea sprijinului acordat activităţilor cu impact negativ asupra
mediului
• stimularea activităţilor care limitează şi /sau reduc emisiile de poluanţi,
celor care contribuie la reconstrucţia şi conservarea ecologică, prin:
-reduceri de impozite (instrument util în zonele foarte poluate, cu
responsabilităţi greu de identificat)
-subvenţii directe (necesar a fi limitate în timp)
-credite subvenţionate- foarte utile în cazul investiţiilor în zonele
poluate

3. Introducerea unor taxe, penalităţi petru emisiile de poluanţi în mediu: comparativ


cu standardele, care nu prevăd taxe, plata pentru poluare este o metodă mai ieftină
pentru a asigura respectarea unui anumit standard. Taxele asigură un stimulent pentru
poluatori, care devin interesaţi în a reduce nivelul poluării, chiar dacă acesta este sub
limita prevăzută de standard (Fig. 3):

8
cost

standard

Cm

t taxă

O
P poluare

Fig. 3 Reducerea nivelului poluării cu ajutorul standardelor şi taxelor

Încadrarea în nivelul “P” de poluare stabilit de standarde (STAS-uri, normative,


acte de reglementare,limite contractuale etc.) de emisie egal cu “P” se asigură dacă se
aplică o taxă de pluare “t”. Pentru orice nivel al poluării mai mare decît “P” , taxa pe
unitatea de emisie este mai mare decît costul marginal al depoluării (Cm), ceea ce impune
adoptarea unor măsuri de reducere a poluării sub limita “P”. Stimularea poluatorului în
reducerea/eliminarea poluării se realizează dacă se impune o taxă de poluare pe unitatea
de poluare (debitul masic de poluant) emis în mediu.

4.Promovarea unor acte negociabile de reglementare


Programele de conformare -ca parte componentă a autorizaţiei de mediu,
respectiv limitările restrictive ale emisiilor de poluanţi, condiţionate de factorii specifici
(ex :reducerea debitelor de apă poluată evacuate în emisari în condiţii de secetă) pot fi
negociate între persoana uridică ce solicită actul de reglementare şi autoritatea de mediu
ce emite acel act.

9
La nivel global international, cele mai utilizate instrumente ecologice in
managementul mediului sunt :
• taxele internationale (sau taxe nationale amortizate ) reprezinta un instrument
pentru poluatori pentru a reduce poluarea chiar daca nivelul acesteia este sub
standard. Acest instrument se aplica îndeosebi între ţări vecine, în perioada de
armonizare a standardelor, pentru a asigura limitarea poluării în zona de frontieră.
• cote părţi negociabile ale emisilor de gaze cu efect de seră : avînd în vedere
poluarea globala datorata emisiilor poluanţi, acest instrument prevede limitarea
cantitativă a poluanţilor pe unitatea de suprafată corelată cu nivelul economic
înregistrat în zona respectivă.
• implementarea prin asociere a mecanismului de “dezvoltare curata“ cf.
Protocolului de la Kyoto prin utilizarea permiselor de poluare comercializabile.
Mecanismul de dezvoltare curată implică distribuirea sarcinilor între poluatori-
proces aplicabil nu numai la scară mondială, dar şi la nivel regional şi local. Doar
prin aplicarea standardelor se obţin rezultate pozitive paerţiale-se penalizează
depăşirile concentraţiilor admise,dar respectarea standardelor tehnologice
uniforme este dificilă pentru obiectivele mici.Utilizarea subvenţiilor, a
stimulentelor economice pentru reducerea poluării sau realizatrea de investiţii
pentru controlul poluării, creşte eficienţa instrumentelor economice utilizate în
managementul mediului. Prin folosirea subvenţiilor serealizează, în mecanismul
de “dezvoltare curata“ o disribuţie a sarcinilorşi între poluatori şi “victimele
poluării”, plătitorii de taxe plătind o parte din cheltuielile de conformare ale
poluatorilor.

Stimulente economice utilizate in politica de mediu :


1.Impozitele – reducerea impozitelor aplicată în cazul reducerii , emisiilor de poluanti
este benefică, dar nu ţine cont de calitatiile mediului ambiant – impozitele mai mici ar
trebui aplicate obiectivelor care funcţionează în zonele intens poluate chiar dacă
diminuarea emisiilor se asigură într-o proporţie mai mică decît la obiectivele similare
amplasate într-o zonă mai puţin poluată.

10
Aplicarea impozitelor este benefică dacă paguba datorată poluării poate fi
corect estimată şi dacă există reglementări care stabilesc nivelul calitativ al mediului
ambiant, nivel ce se impune a fi respectat. Utilizarea impozitelor pe poluare prezintă
o serie de avantaje:favorizează reducerea costurilor la nivelmai mic, furnizează
stimulentele necesare investiţiilor de mediu: instalaţii de depoluare.tehnologii
antipoluante etc.
2.Taxe , plăţi , onorarii :
• Taxe de utilizare – sînt plăţi directe pentru folosirea unor resurse sau servicii
(ex :
alimentarea cu apă , canalizarea şi epurarea apelor uzate transport deşeuri,
utilizare terenuri în alte scopuri decît cele pentrzu care au fost destinate iniţial,
etc). Valoarea, nivelul taxelor de utilizare depinde de volumul şi caracteristicile
resurselor şi serviciilor puse la dispoziţie.Pentru cel care le plăteşte,funcţionează
ca un stimulent, costurile fiind cu atît mai mici cu cît consumul de resurse li
poluarea produsă este mai redusă.
• Taxele pe produse sînt taxe adăugate la preţul produselor poluante sau al
materiilor prime din prelucrarea căarora mediul poate fi poluant. Ele se scad din
valoarea produsului dacă acesta urmează circuitul stabilit prin management şi nu
polueaza mediul. De exemplu, prin HG 1057/2002 s-a stabilit ca un procent de
10% (ecotaxa, taxa pe produs) din valoarea acumulatprilor să fie restituită
cumpărătorului dacă acesta predă la achiziţionarea unui acumulator nou, unul
vechi sau face dovada predării acestuia la un agent economic autorizat pentru
colectarea deşeurilor reciclabile.
• Taxele administrative : se aplică în procedurile de autorizare, în obţinerea de
licenţe de funcţionare. Ele au valori diferite, corelate şi cu potenţialul poluator al
obiectivului , dar au rolul principal de a colecta venituri şi, secundar, funcţionează
ca stimulent economic în protecţia mediului , prin alocarea sumelor bugetare
astfel obţinute, pentru acest domeniu.
• Taxele de diferenţiere se utilizeaza pentru stimularea folosirea produselor mai
puţin poluante, care satisfac acceaşi necesitate. De exemplu, accizele pentru

11
combustibilii utilizaţi de mijloacele de transport sînt diferite, nivelul acestora fiind
corelat cu nivelul emisiilor poluante care afectează mediul.
3.Subvenţii acordate din bugetul statului sub formă de :
-subvenţii pe unitatea de poluare redusă :aplicarea acestui instrument presupune
existenţa, asigurarea unei monitorizări corecte a emisiilor de poluanţi şi a calităţii
mediului
-subventi de investiţii proporţionale cu valoarea investita ( credite de taxe) : se
aplică pentru achiziţionarea de către agenţii economici a utilajelor, instalaţiilor de
depoluare performante, sub formă de scutiri de taxe vamale sau credite de taxe.
-împrumuturi avantajoase şi subvenţii de dobandă-acordate pentru realizarea
investiţiilor a căror impact asupra mediului este redus şi a căror realizare respectă
criteriile de dezvoltare durabilă.
Utilizarea subvenţiilor (sau a subsidiilor, aşa cum sînt denumite în literatura de
specialitate) poate prezenta dezavantajul că pot avea ca efect secundar creşterea
numărului de firme poluante care aparţin unui domeniu subvenţionat. În acelaşi timp,
nu este descurajată tendinţa de a polua deoarece fondurile provin din alte surse decît
cele proprii poluatorului. Ca principiu general, subsidiile (subvenţiile) sînt alocate
pentru a realiza investiţii nepoluante sau a modifica structura producţiei existente, în
scopul diminuării sau eliminării poluării

4.Reguli de răspundere legală fac parte din sistemul de alocare a răspunderii pentru
prejudiciul ecologic şi sunt obligaţii economice prevăzute în legi specifice. OUG
195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi aprobată prin Legea 265/2006 art.
95 prevede că : « Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter
obiectiv, independent de culpă. În cazul pluralităţii autoorilor, culpa este colectivă.
Prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform
prevederilor OG şi a reglementărilor specifice »

5.Aplicarea sistemului de depozit - restituire – este un sistem de garanţie a păstrării


caracteristicilor unei zone în care se desfaşoară o activitate temporară, la nivelul
iniţial. În cazul în care activitatea temporară poluează mediul, depozitul-garanţie

12
constituit iniţial nu se returnează, el fiind folosit pentru readuceres calităţii meidului
în parametrii optimi, dupa încetarea activităţii (sistemul se utilizează pentru
administratorii depozitelor de deşeuri care sînt obligaţi să constiuie acestă garanţie
bancară).

6.Crearea de pieţe specifice – comercializarea emisiilor: acest instriment economic


utilizat în managementul mediului a apărut ca o necesitate , urmare a lipsei unor
pieţespecifice pentru resurse de mediu. Autorităţile guvernamentale determină drept
obiectiv nivelultotal alemisiilor de un anumit tip, într-o anumită zonă, şi elaborează o
schemă de repartizare a cantităţii totale de emisii tuturor poluatorilor din zonă sau
dintr-un domeniu, specificînd cantităţile de poluant admisibile pentru fiecare
sursă.Această repartiţie se realizează prin:
• permisele negociabile
• bule de poluare
• operatiuni bancare
• stabilire de niveluri de poluare netă
• compensare
După repartizare, permisele se pot negocia între poluatori. Avantajele funcţionării
acestui sistem sînt:
-se minimizează costurile de polure totale
-se rezolvă problema “nou veniţilor”
-sistemul nu este afectat de inflaţie
-asigură oportunităţi şi pentru cei care nu poluează
-rezolvă dimensiunile spaţiale=elimină blocajele ecologice (au aceeaşi valoare, indiferent
de zonă, dar numărul lor este diferit-sînt mai puţine în zonele sensibile)
Ca urmare a negocierii, volumul total al emisiilor poluante nu se modifică. Dacă
un poluator reduce emisiile de poluanţi, excedentul în poate vinde altui poluator. Apare
însă pericolul, la nivel global, ca poluanţii evacuaţi în mediu să se concentreze într-o
anumită zonă,cu poluatori puternici din punct de vedere economic, care cumpără mai
multe permise. Acest pericol este înlăturat prin utilizarea simultană a celorlaltor
instrumente ale politicii de mediu.

13
7.Crearea de pieţe de deşeuri:pieţe specifice,în care deşeurile sînt evaluate ca materii
primesau secundare pentru diferite procese tehnologice.Existenţa şi funcţionarea pieţelor
de deşeuri este condiţionată de asigurarea sistemelor de colectare selectivă. În domeniul
social, la populaţie, funcţionarea pieţelor de deşeuri este completată de taxelepe servicii
(mai mici dacă deşeurile secolectează selectiv)

8.Fondul pentru mediu


Este un instrument al politicii de mediu care a fost reglementat iniţial prin Legea
73/2000, care a fost de multe ori modificată.La data actuală, Fondul de mediu este
reglementat prin Legea 105/2006 pentru aprobarea OUG 196/2005 privind Fondul
pentru mediu, cu modificările ulterioare.
Fondul de mediu este principalul instrument economico-financiar destinat
susţinerii şi realizării cu prioritate a obiectivelor cuprinse în Planul Naţionalde Acţiune
pentru Protecţia Mediului, în conformitate cu normele şi standardelede mediu în vigoare.
Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru Mediu este Administraţia
Fondului pentru Mediu-instituţie de utilitate publică în coordonarea autorităţii centrale
de mediu.
Sursele de constituiere aleFondului pentru mediu sînt:
• o cotă de 3% din veniturile realizate din vînzarea deşeurilor feroase şi neferoase
de către deţinătorii de astfel de deşeuri. Cota se reţine prin stopaj la sursă de către
agenţii economici autorizaţi pentru colectare şi valorificare şi se livrează la
Fondul pentru mediu
• taxe pentru emisiile de poluanţi-conform Anexei 1 a legii
• venituri încasate de la agenţii economici utilizatori de noi terenuri pentru
depozitarea deşeurilor valorificanile, conform Anexei 2 a legii
• o sumă de 2 lei /kg din greutatea ambalajelor intorduse pe piaţăde către
producătorii şi importatorii de produse ambalate, cu excepţia celor utilizate
pt.medicamente
• o cotă de 2% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de
producători şi importatori , utilizate în agricultură,prevăzute în Anexa 4 a Legii

14
• o cotă de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate de la Regia
Naţională a Pădurilor şi de la alţi administratori sau proprietari, după caz
• vărsăminte, donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară din partea persoanelor fizice
şi juridice, române ori străine
În cazul utilizării de către agenţii economici a deşeurilor industriale reciclabile în
proporţia impusă de actele legislative în vigoare, taxa la Fondul de mediu se plăteşte pe
diferenţa, în procente, nerealizată.
Destinaţia Fondului pentru mediu este susţinerea proiectelor şi realizarea
proiectelor pentru protecţia mediului, în domeniul:
-controlul şi reducerea poluării aerului, apelor, solului, inclusiv prin utilizarea de
tehnologii curate
-protecţia resurselor naturale
-gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase
-protecţia şi conservarea biodiversităţii
-educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului
Modalităţile de susţinere a proiectelor prioritare în domeniile prezentate sînt:
-finanţarea sau cofinanţarea proiectelor prin credite rambursabile sau nerambursabile
-cofinanţarea unor proiecte finanţate din surse interne şi/sau externe
-susţinerea totală sau parţială a unor dobînzi ale creditelor acordate la bănci
Nu sînt sprijinite proiectele agenţilor economici care nu şi-au achitat obligaţiile la
Fondul pentru mediu precum şi proiectele persoanelor care sponsorizează activităţi cu
impact negativ asupra mediului.

I.4. Externalităţi pozitive şi negative în economia mediului


Bunurile materiale şi serviciile rezultate în urma desfăşurării activităţilor
economice sînt necesare, utile societăţii, dar producerea şi consumul lor determină
degradarea mediului. Astfel, economia şi mediul acţionează ca un sistem complex,
integrat. Orice modificare a unui element din acest sistem induce o modificare a stării de
echilibru dintre economie şi mediu, a celorlaltor elemente ale acestui sistem. Dar nu
întotdeuna aceste modificări nu sînt cuantificate,

15
Efectele negative datorate desfăşurării activităţilor economice, care nu sînt
cuantificate şi evaluate pe piaţă,poartă denumirea de externalităţi şi se manifestă cel mai
ades sub formă de poluare.
Externalitatea este o noţiune introdusă în economia mediului de A.Marshall-
reprezintă aşadar , orice impact cauzat asupra bunăstării unei părţi, datorat acţiunii altei
părţi, care nu este dorit şi nu este compensat.
De exemplu, considerăm că într-o livadă, pentru obţinerea unor producţii mai
mari, este necesară efectuarea unor tratamente fitosanitare. Pesticidele utilizate sînt
substanţe nocive pentru albine, care asigură polenizarea. În consecinţă, datorită morţii
albinelor, cantitatea de miere culeasă de apicultori scade. Dacă aceţtia nu sesizează
efectul, şi nu sînt compensaţi pentru pierderea suferită, aplicarea pesticidelor va continua.
În preţul recoltei nu este inclusă însă valoarea pierderilor suferite de apicultori, astfel încît
se crează un cost extern. Un astfel de cost este în realitate o externalitate negativă. Dacă
se recunoaşte şi se compensează pierderea suferită de apicultori, efectul negativ devine
intern, se asigură un procent mai mare de polenizare a florilor, deci o recoltă mai mare.În
acest fel, externalitatea a fost internalizată.
Efectul unei activităţi generatoare de poluare asupra bunăstării altei părţi este
prezentată astfel (Fig. 4):

Costuri şi profit BNM beneficiu marginal net


CEM cost extern marginal
Q+ nivel optim al producţiei

P BNM CEM

A D

B C
O Q+ Qmax Nivelul producţiei

O Q+ Qmax

Fig. 4 Efectul unei activităţi generatoare de poluare asupra bunăstării altei părţi

16
Dreapta Pqmax reprezintă profitul marginal a lfirmei. La nivele mari de producţie,
şi profitul ar fi maxim, dar odată cu creşterea producţiei, creşte şi poluarea, deci costurile
externe marginale cresc.Suprafaţa de sub BNM reprezintă beneficiul net al
poluatorului,iar cea de sub CEM reprezintă costul extern total (costul poluării).
Din analiza graficului prezentat, rezultă că profitul maxim pentru poluator se
obţine la un nivel optim de producţie Q+ , cînd costurile externe marginale
(externalităţile) sînt internalizate. Avantajul social optim (triunghiul B) implică
menţinerea unui anumit nivel de poluare, orice modificare a nivelului optim de producţie
Q+ avînd ca efect diminuarea avantajului social net (triunghiul A)
Externalităţile pot fi pozitive sau negative.
Externalităţile negative generează un impact negativ, nedorit şi necompensat
asupra bunăstării unei părţi. Ele sepot produce:
-între producători: poluarea aerului de către o uzină distruge recoltele învecinate;
-de la producător la consumator: poluarea unui rîu îl face impropriu agrementului;
-de la consumator la producător: zgomotul circulaţiei afecteazămunca în birouri;
-între consumatori: mai ales prin intermediul fenomenelor de aglomerare şi zgomot.
Externalităţielpozitive sînt mai rare; ele generează un impact pozitiv, compensat,
asupra bunăstării unei părţi.

I.5. Protecţia mediului în viziunea Comunităţii Europene


Afirmaţia “Simptomele problemelor ecologice pot fi găsite în lumea biologică,
dar sursa lor se află în organizaţiile socio-economice, iar soluţiile finale sînt de natură
politică ” (Barry Commener-Science and Survival, 1970) şi-a dovedit credibilitatea de-a
lungul timpului.Un individ, un agent economic nu există solitar; cu toţii sîntem antrenaţi
într-un sistem aflat în continuă mişcare, într-o evoluţie adaptativă la condiţiile extreme,
de orice natură –morală, socială, economică, legislativă-ar fi ele.
Antrenaţi în acest proces continuu, fiecare element al sistemului trebuie să ţină
seama de necesităţile întregului, de “drumul ” ales în atingerea obiectivelor. Pentru ca
Uniunea Europeană să poată progresa pe calea unei creşteri economice durabile şi în
concordanţă cu mediul, se acţionează prin intermediul politicilor şi strategiilor de mediu

17
la nivel naţional, regional, local, care fac parte integrantă sau cocnordă cu strategia de
mediu a U.E.
Comunitatea internaţională a decis să trateze problematica mediului prin măsuri
colective la nivel global, şi s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferinţa de la
Stockholm, pentru a dezbate problema mediului şi a necesităţilor de dezvoltare. În urma
conferinţei au rezultat:
• Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;
• Planul de Acţiune, pentru o perioadă de 5 ani (1973-1977) cu trei componente:
- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
- activităţile pentru managementul mediului;
- măsurile de sprijin.
Acest Plan a fost urmat de un al 2-lea Program de acţiune (1978-1982), care a stabilit
măsurile necesar a fi luate pentru controlul poluării. Al 3-lea Program (1983-1987) a pus
accent pe acţiunile preventive de protecţie a mediului, integrînd problemelede mediu în
politicile UE. La cel de-al 4-lea Program de acţiune (1987-1992) s-a continuat integrarea
problematicii de mediu în ansamblul politicilor Comunităţii Economice Europene,
abordîndu-se în principal domeniile:
-implementarea legislaţiei de mediu în CEE;
-reglementarea problemelor de impact asupra mediului, cu prioritate cele privind
poluanţii şi sursele de poluare;
-accesul îngrădit al publicului la informaţii;
-crearea de noi locuri de muncă
În iunie 1992, la Rio de Janeiro, s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite
privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit 115 de conducători ai statelor lumii. Cu
această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra
dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă.
Evaluarea progresului realizat, la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New York, 1997), a
evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea socială şi sărăcie. Aceste
aspecte au fost evidenţiate prin:
-reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea datoriilor
internaţionale;

18
-eşecul îmbunătăţirii transferului de tehnologie;
-eşecul coordonării instituţionale şi
-incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.
Ca urmare, s-a făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a
acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.
Summit-ul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la
Johannesburg în perioada 26 august-6 septembrie 2002, a reafirmat dezvoltarea durabilă
ca fiind un element central al agendei internaţionale şi a dat un nou impuls pentru
aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru protecţia
mediului. Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă
pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile:
dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului la nivel local, naţional,
regional şi global.
Relaţia dintre creşterea economică,poluare şi calitatea mediului în Uniunea
Europeană este cel mai ades ilustrată prin evoluţia PIB-prudusului intern brut pe locuitor
şi emisiile de poluanţi. Relevant este faptul că pentru ţările interesate în protecţia
mediului, creşterea PIB nu este însoţită întotdeuna de creşterea cantităţii de poluanţi
emişiîn mediu, fapt explicabil fie prin interveniţia unor instrumente directe (instalaţii de
depoluare,utilizarea celor mai bune tehnici disponibile) sau indirecte
(instrumenteleeconomice amintite anterior).
La acest moment nu există încă un indiator global, agreat de toate ţările UE, care
să permită cuantificarea în ansamblu a variaţiilor mediului, apărute ca urmare a
impactului unei activităţi. O ultimă abordare a acestei probleme propune stidiul
comparativ alevoluţiei PIB (care reflectă nivelul economic al unei ţări) cu nivelul
cheltuielilor şi investiţiilor în domeniul protecţiei mediului, respectiv cu
nivelulpresiunilor exercitate asupra mediului (reflectate prin frecvenţa şi
mărimeadepăşirilor concentraţiilor maxim admise la emisiile/imisiile de poluanţi).
Abordarea unitară a problematicii protecţiei mediului presupune utilizarea unei
legislaţii de mediu unitare sau cel puţin complementare cu cea existentă în toate ţările
membre UE sau carese pregătesc să fie primite în UE.

19
Legislaţia de mediu a Uniunii Europene a fost dezvoltată în ultimii 30 de ani şi
cuprinde azi cca 300 de acte incluzînd Directive, Regulamente, decizii şi recomandări.
Totalitatea legislaţiei de mediu a UE, la care ţările asociate din Europa Centrală şi Est au
trebuit să îşi alinieze legislaţia naţională şi practicile administrative-care alcătuiesc aquis-
ul comunitar de mediu,cuprinde în principal 70 de Directive , unele amendate şi
suplimentate cu “Directive fiice”- şi 21 de Regulamente.
În România, aproximarea legislaţiei de mediu (alinierea legislaţiei naţionale de
mediu, a regulamentelor şi procedurilor astfel încît legislaţia UE conţinută în aquis-ul
comunitar de mediu să poată fi aplicată în totalitate) este un proces continuu,deosebit de
complex. Pînă la procesul de aderare a României la UE, a fost transpus în legislaţia
naţională aquis-ul comnitar de mediu în cca 260 de legi privind protecţia mediului în
toate cele 14 arii de activitate, la care se adaugă celelalte acte normative specifice
(ordonanţe de guvern, hotărîri de guvern, ordine ale ministerelor, hotărîri ale organelor
administraţiei publice locale). Relevamt este faptul că majoritatea legilor (206) au apărut
în perioada 1999-2003.
Pe lîngă obligaţia fiecărei ţări membre a Uniunii Europene de a adopta aquis-ul
comunitar, trebuie să se identifice sau să se creeze structurile care să permită aplicarea
prevederilor legale şi să stabilească formele de aplicare şi control.
În România, autoritatea centrală de protecţia mediului este Ministerul Mediului
iar autoritatea teritorială este reprezentată de Agenţiile Regionale pentru Protecţia
Mediului şi Agenţiile pentru Protecţia Mediului existente în fiecare judeţ. Verificarea şi
controlul modului în care se aplică în practică şi se respectă legislaţia de mediu se
realizează de Comisariatele regionale/Judeţene de Mediu, componente al Gărzii
Naţionale de mediu .
Rezolvarea problemelor de mediu presupune realizarea de investiţii în acest
domeniu. Finanţarea investiţiilor se realizează din surse proprii,interne sau externe, prin
acordarea de credite sau de grant-uri (sume nerambursabile). Creditele sînt acordate cu
dobînzi de obicei mai reduse decît cele perecepute de bănci şi se adresează în general
investiţiilor-proiectelor generatoare de profit. Grant-urile sînt destinate proiectelor de
mediu care nu au drept scop obţinerea de profit , dar a căror realizare este urmată de
ameliorarea unei situaţii (diminuarea impactului negativ).

20
Uniunea Europeană recunoaşte şi agrează mai multe tipuri de finanţări :
• finanţări asigurate de organismele internaţionale
• finanţări asigurate de Guvernul României
• finanţări asigurate de alte guverne
• finanţări asigurate de diferite organizaţii
• co-finanţări asigurate de un organism internaţional şi de Guvernul României
• co-finanţări asigurate de Guvernul României şi Guvernul ţării partenere
• co-finanţări asigurate de un finanţator şi solicitantul finanţării
Pentru finanţarea proiectelor de mediu, ue A PUS LA DISPOZIŢIA României mai
multe programe de finanţare, cu componente de mediu:
1. ISPA-Instrumentul Financiar pentru Politici Structurale de Preaderare- cu
componenţa:alimentări cu apă, canalizare, epurare ape uzate,
managementul deşeurilor, transporturi. Acesta se adresează proiectelor
mari, valoarea minimă a acestora fiind de 5 mil. E şi se adresează
managementului de risc, obţinerii de finanţări suplimentare pe pieţele
internaţionale de capital şi pentru asistenţă tehnică în proiecte mari de
modernizare şi extindere
2. Programe de creditare finanţate de BERD-Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare,în domeniul proiectelor economice de
dezvoltare durabilă, de eliminare a efectelor unor dezastresau calamităţi
naturale
În România, ca o reacţie la diferenţa existentă între cererea de sprijin
financiar pentru sectorul privat şi oferta limitată de credite bancare, a fost creat în 1994
Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzători Privaţi FRGC, care preia
o parte a riscurilor de creditare.
Un rol deosebit de important în activitatea de protecţie a mediului îl are
colaborarea cu diverse insituţii de profil din UniuneaEuropeană:
• REC: Centrul European de Mediu pentru Europa Centrală şi de Est
• EEA:Agenţia de Mediu Europeană
• DEPA: Agenţia Daneză pentru Protecţia Mediului

21
• CODEX: Centre for Open Distance Education for a Civil Society-Anglia
• OECD: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
• EAM: Agenţia de Management de Fonduri de Protecţia Mediului
La acestea se adaugă instituţii şi programe de mediu:
• USAID-Agenţia pt. Dezvoltae a SUA
• UNEP:Programul pt. Pritecţia Mediului a SUA
• PNUD: Programul Naţiunilor Unite penru Dezvoltare
• LIFE – cu componentele:
LIFE-Mediu : finanţează iniţiative demonstrative noi pentru industrie şi autorităţi
locale, ca şi activităţi preparatorii pentru sprijinirea legislaţiei şi politicii comunicare
LIFE-Natura: finanţează acţiuni de conservare a habitatelor naturale, a florei şi
faunei sălbatice de interes european
LIFE-ţări terţe: asigură asistenţatehnică pentru crearea de structuri şi capacităţi
administrative necesare în sectorul mediului, precum şi dezvoltarea de politici şi
programe de acţiune
• PHARE-program de dezvoltare a capacităţi iinstituţionale a autorităţii centrale şi
locale pentru administrarea legislaţiei de mediu: este un program de asistenţă
pentru restructurarea economică adresat în special zonelor de cooperare
transfrontalieră
• SAPARD:Programul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, care permite
finanţarea investiţiilor din agricultură pentru îmbunătăţirea prelucrării şi
comercializării produselor agricole, pentru dezvoltarea şi diversificarea
activităţii economice, precum şi investiţii pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea
infrastructurii rurale (drumuri,alimentări cu apă, canalizare epurare ape uzae)
• DANCEE (Danish Assistance to Central and Eastern Euroăean Countries)-
programde protecţia mediului finanţat de DEPA-Ministerilmediului şiEbergiei
din danemarca, cu eligibilitate a proiectelorprivind aplele, deşeuri, reducere
poluare industrială, rezervaţii naturale etc.
• Programul pentru granturi mici- finaţat de Banca Internaţională pentr
Reconstrucţie şi Dezvoltare BIRD

22
• Program de creditare a IMM-urilor,finanţat de IFC-Corporaţia Internaţională ,
componentă a Grupului Băncii Mondiale, care nu acceptă garanţii
guvernamentale
• POS Mediu

CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI MANAGEMENTUL MEDIULUI

II.1 Consideraţii generale; definiţii

Protecţia mediului are la bază, ca activitate, cunoaşterea relaţiilor existente între


organisme şi mediul înconjurător: “ştiinţa mediului”-ecologia. Etimologic, ecologia şi
economia ai aceeaşi origine grecească- oikos:oikonomikon (economie) şi oikologikon
(ecologie). Este logic, deci, ca protecţia mediului să fie dependentă de dezvoltare:
dezvoltare economică, culturală, socială.
De-a lungul istoriei omenirii, relaţia între dezvoltarea economică şi mediu a
suferit numeroase modificări. În esenţă, mediul a fost privit ca o sursă de materii prime şi
energie necesare asugurării traiului şi ca un “depozitar” al rezultatelor neuilizabile ale
activităţii umane. De la troc- în comuna primitivă – la complexele relaţii economice
existente în societatea actuală, evoluţia economică se regăseşte în evoluţia principalelor
caracteristici ale mediului, în calitatea factorilor de mediu (apă, aer, sol, subsol, floră,
faună) şi compoziţia acestora; în structura,nivelul şi modul de realizare a circuitelor în
natură, modificările globale de mediu precum şi cantitatea şi calitatea resurselor naturale
disponibile pentru om.
Dacă economia centralizată nu permite manifestarea cererii şi ofertei, teecerea la
economia de piaţă modifică poziţia umană în raportul dezvoltare:protecţia mediului.
Degradarea mediului apare ca o consecinţă a unor procese complexe, în interacţiune,
uneorii greu controlabile: creştere demografică, creştere economică, progres tehnico-
ştiinţific, industrializare-urbanizare, modificarea habitatelor naturale, finalizateprin
reducerea disponibilităţii mediului de a asigura resursele necesare societăţii.

23
În consecinţă, a apărut necesitatea fundamentării ecologice a deciziilor
economice-a apărut managementul mediului, care se manifestă în latura economică a
dezvoltării societăţii sub forma utilizării unor sisteme de management de mediu –SMM-,
“componentă a sistemului de management general, ce include: structura organizatorică,
activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele
necesare pentru elaborarea, transpunerea în practică, realizarea, analizarea şi menţinerea
politicii de mediu” (definiţie conform ISO 14001)
Managementul de mediu are ca scop fundamentarea deciziilor privind
capitalulproductiv şi social în concordanţă cu caracteristicile capitalului natural, inclusiv
pe baza unei contabilizări ecologice, economice şi sociale atît pe termen scurt cîi şi pe
termen lung. Viziunea ssupra relaţiei economie-mediu primeşte (îmbracă) astfel un nou
aspect- de asigurare a unei dezvoltări durabile a societăţii (dezvoltare durabilă =
dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi, definiţie conform legii Protecţiei
Mediului). Astfel, se asigură folosirea resurselor naturale într-un mod şi o rată care să nu
conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinînd potenţialul lor în acord cu
necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare. Importanţa asigurării unei
dezvoltări durabile a societăţii a determinat recunoaşterea acesteia ca principiu al
protecţiei mediului.
O analiză tradiţională a eficienţei financiar-economice într-o organizaţie nu
favorizează aplicarea principiului dezvoltării durabile pentru acea organizaţie, deoarece:
-preţurile nu includ toţi factorii externi care concură la realizarea produsului
-riscurile pe termen mediu şi lung nu sînt cunoscute şi nu sînt evaluate
-nu se ţine cont de valoarea capitalului neconvenţional (informaţii, resurse naturale,
biodiversitate, calitatea mediului, nivel de cunoştinţe în domeniul abordat)
O evaluare economică eficientă a unei organizaţii în spiritul managementului
mediului şi ţinînd cont de principiul dezvoltării durabile trebuie să ţină seama de:
-calcularea costurilor şi beneficiilor ţinînd cont de efectele produsului obţinut ca parte
integrantă a unui proiect sau a unui program, asupra societăţii ca întreg

24
-evaluarea financiară a efectelor asupra mediului, inclusiv prin evaluările riscului datorat
realizării, utilizării produsului sau activităţii, cu analiza „alternativei zero”
(renunţare la produs sau la activitate)
-necesitatea unei continue perfecţionări a produsului sau activităţii
În managementul mediului, dezvoltarea durabilă este asigurată prin utilizarea
„celor mai bune tehnici (tehnologii) disponibile ” BAT (best available tehnics). S-a
depăşit astfel vechiul concept de intervenţie prin utilizarea unor tehnici, tehnologii,
instalaţii de protecţia mediului (ex.: filtre pentru reţineres emisiilor de poluanţi gazoşi,
instalaţii de epurare a apelor uzate, tehnici de decontaminare a solului poluat etc) şi
înlocuirea lor cu metode avansate –tehnologii care să permită reducerea emisiilor de
poluanţi prin utilizarea resurselor naturale cu cea mai mare eficienţă,prin folosirea
deşeurilor rezultate dintr-o operaţie tehnologică ca materie primă pentru o altă operaţie
tehnologică.
Alegerea instrumentelor economice adecvate pentru asigurarea unei dezvoltări
durabile trebuie să ţină seama de:
-promovarea internalizării: luarea deciziei în mod colectiv, cu minimizarea costurilor
externe datorate poluării
-asigurarea unei libertăţi sociale optime-atît pentru oindivid, în utilizarea produsului, cît
şi pentru organizaţie, în actul decizional
-promovarea capacităţii de ridicare continuă a nivelului de cunoştinţe (inovaţii sociale şi
tehnologice)
Abordarea conceptului de dezvoltare durabilă se realizează din punct de vedere:
1) Economic: resursele sărace trebuiesc exploatate optim, cu maximă eficienţă economică
2) Ecologic: dezvoltarea trebuie realizată fără a perturba echilibrul ecologic al sistemelor
3) Socio-cultural: reducerea conflictelor distructive asigură stabilitatea sistemelor sociale
şi culturale

II.2.Criterii şi obiective de dezvoltare durabilă a activităţii economice


Dezvoltarea durabilă presupune atingerea optimului interacţiunii dintre sistemele
economic, tehnologic, ambiental (de mediu) şi uman, pentru o perioadă de timp de lungă
durată.

25
Dezvoltarea durabilă industrială este un model de dezvoltare durabilă care
sporeşte beneficiile economice şi sociale ale generaţiilor prezente şi viitoare, fără a dăuna
proceselor ecologice fundamentale.
Asigurarea unei dezvoltări durabile a societăţii este condiţionată de îndeplinirea a
3 criterii:
A) protejarea eco-capacităţii: menţinerea capacităţii de funcţionare a ecosistemelor chiar
şi în cazul unei poluări
B) utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale, energetice
C) asigurarea unei distribuţii echitabile între naţiuni: distribuţia corectă între naţiuni atît
a produselor rezultate din dezvoltarea economică dar şi a pagubelor produse prin
poluarea mediului, distribuţie echitabilă realizată prin mecanismele economice de
piaţă şi prin instrumentele economice ale politicii de mediu, aplicate la nivel
naţional şi global
A) Aplicarea criteriului de protejarea eco-capacităţii se realizează prin:
1. Respectarea “sensibilităţii” zonelor în procesul de amplasare a obiectivelor
economice, luîndu-se în considerare:
-utilizarea actuală a terenului
-disponibilitatea relativă, calitatea şi capacitatea de regenerare a resurselor
naturale din zonă
-capacitatea mediului natural de asimilare a noxelor, acordînd atenţie deosebită
următoarelor categorii:
-zone umede
-zone de coastă
-zone montane sau forestiere
-rezervaţii şi parcuri naturale
-zone clasificate şi/sau protejate prin lege
-zone în care normele în vigoare privind calitatea mediului au fost deja
depăşite
-zone cu populaţie densă
-zone peisagistice de importanţă istorică,arheologică sau culturală

26
Efectele parţiale aleproiectului sînt evaluate comparativ cu capacitatea de eco-
protecţie a zonei de amplasare, avînd în vedere:
-extinderea impactului (zona geografică şi populaţia afectată)
-efectele transfrontieră ale impactului
-mărimea şi complexitatea impactului
-probabilitatea impactului
-durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului
Aceste criterii de dezvoltare durabilă stau labaza luării deciziei de amplasare a
unui obiectiv, proiect , activitate şi sînt prevăzute în legislaţia de mediu în vigoare.
2.Reducerea impactului datorat activităţilor existente, asupra calităţii mediului, prin
utilizarea mecanismelor şi instrumentelor politicii de mediu (vezi cap. I )
3.Abordarea metodelor de prevenire a poluării la sursă, în procesul de fabricaţie;
introducerea tehnologiilor nepoluante
4. Eliminarea, renunţarea la procesele economice generatoare de poluanţi
5.Modificarea proceselor şi reproiectarea echipamentelor
6.Minimizarea cantităţilor de deşeuri produse şi conformarea cu legidlaţia de mediu
7.Implementarea sistemelor de management de mediu, risc şi siguranţă
8.Adaptarea evaluării ciclului de viaţă pentru produse şi proiecte industriale
9.A plicarea proceselor de producţie curată, a celor mai bune tehnologii posibile.
B) Utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale, energetice se realizează prin:
1. Integrarea conştientizării şi responsabilităţii problemelor de protecţie a mediului
în practicile economice
2. Introducerea programelor de instruire şi obligativitatea ridicării nivelului
profesional
3. Antrenarea participării populaţiei în actul decizional de mediu-fapt realizat prin
organizarea dezbaterilor publice în procedura de reglementare a obiectivelor şi
activităţilor economice. Deciziile privind autorizarea din punct de vedere al
protecţiei mediului au la bază următoarele:
-riscul pentru viaţa populaţiei din zonă
-posibilitatea de a fi afectată starea de sănătate a oamenilor
-încadrarea în concentraţiile maxim admise ale poluanţilor evacuaţi în mediu

27
-îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu
-asigurarea condiţiilor de funcţionare în siguranţă
-rezolvarea unor probleme de ordin social
-utilitatea publică
-valorificarea raţională şi eficientă a resurselor şi deşeurilor în contextul dezvoltării
durabile
-realizarea unor obiective aleplanurilor şi programelor speciale aprobate
4. Reducerea consumurilor de materie primă, obţinerea de produse finite cu
minimum de deşeuri şi poluanţi
5. Utilizarea optimă a resurselor regenerabile de materie primă şi energie
6. Utilizarea reciclării
7. Implementarea eco-etichetării, maximizarea ciclului de viaţă al produselor
8. Restrîngerea consumului de resurse neregenerabile
9. Conservarea energiei
10. Promovarea cercetării
C) Asigurarea unei distribuţii echitabile între naţiuni, atît a produselor rezultate din
dezvoltarea economică cît şi a pagubelor produse prin poluarea mediului se realizează
prin mecanismele economice de piaţă şi prin instrumentele economice ale politicii de
mediu, aplicate la nivel naţional şi global, prezentate în Cap. I.
Strategia dezvoltării durabile în România cuprinde obiective, acţiuni şi măsuri pe
termen scurt, mediu şi lung, astfel încît accentulpoliticii de mediu se deplasează dinspre
măsurile şi acţiunile curative spre cele preventive, urmărind dezvoltarea sistemului de
monitoring integrat al mediului, a sistemului informaţional de mediu şi a sistemului de
raportare a evoluţiei stării mediului, ca instrumente esenţiale ale procesului decizional, de
evaluare a îndeplinirii ţintelor politicii naţionale de mediu şi de informare a publicului.

II.3. Indicatori ai dezvoltării durabile


Respectarea criteriilor, a principiului dezvoltării durabile, reprezintă condiţia de
bază a realizării unui sistem de management de mediu. Evaluarea rezultatelor

28
implementării acestuia se realizează prin utilizarea indicatorilor de dezvoltare durabilă.
Scopul utilizarii indicatorilor de dezvoltare durabila este :
- să permită monitorizarea şi evaluarea diferitelor aspecte ale dezvoltării durabile
- sa ofere date, indicaţii concrete ce pot fi folosite în stabilirea politicii de mediu, în
verificarea si corectarea acesteia.
Pentru a atinge aceste scopuri, indicatorii de evaluare a dezvoltării durabile
trebuie să îndeplinească o serie de calităţi :
1. să fie relevanţi pentru formularea politicii de mediu
2. să fie uzabili ( folosibili , fezabili ) , reprezentativi şi replicabili
3. să aibă o baza ştiinţifică
4. să nu fie ambigui
5. să prezinte un grad cît mai mare de acoperire a efectelor de mediu
6. să evalueze : ciclul de viaţă transferul ( sau nu ) al problemelor analizate catre
transferul (sau nu) al problemelor analizate către generatiile
viitoare

Dezvoltarea durabilă asigură, pentru generaţiile actuale şi pentru cele viitoare,


bunăstarea societăţii umane. Prin urmare, indicatorii dezvoltării durabile trebuie să
reflecte şi să măsoare toate domeniile societăţii umane : economic, social , ecologic
etc. Este dificil de realizat o integrare a indicatorilor dezvoltării durabile , majoritatea
acestora fiind specializatii pe domenii. Cel mai ades se utilizează indicatori primari
caracteristici fiecărui domeniu, care prin agregare prin diferite metode permit
obţinerea unor indicatori globali care exprimă nivelul atins în realizarea dezvoltării
durabile.
Indicatorii primari utilizaţi în domeniul protecţiei mediului sunt cei prevăzuţi în
standarde ( STAS-uri ) , norme , normative , contracte prin a caror abordare
intergrativă se ajunge la un indicator global de mediu – indicele de poluare globală
IPG, care este rezultatul raportului :

NIVELUL DE POLUARE MASURAT

NIVEL DE POLUARE ADMIS ( CONCENTRATIE MAX ADMISA )

29
Evaluarea gradului de dezvoltare durabilă impune corelarea indicatorilor de
mediu (=indici ecologici ) cu cei sociali, care masoară :
- starea de bine a individului = gradul de satisfacere a necesităţilor personale ale
individului, situat într-un sistem social ; evaluarea se realiează prin anchete sociale.
- nivelul atins de societate pe baza resurselor şi a posibilităţilor membrilor
acesteia : venituri, proprietăţi, instruire, spaaţii de locuit, locuri de muncă,
asigurări, petrecere a timpului liber, etc.
- amploarea fenomenelor sociale – nivelul relaţiilor dintre indivizi, măsurabil prin
indicatori precum : numărul şi amploarea conflictelor de muncă, criminalitate,
agresivitate, abuz dealcool şi droguri, boli psihice, suicism, etc.

Cuantificarea globală a dezvoltării durabile se realizeaza, la propunerea PNUD


(Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ) prin peste 100 de indicatori.Cei mai
importanţi dintre aceştia sunt:
1. Indexul dezvoltarii umane
-este un indicator adimensional care cuprinde diferiţi parametri sociali şi economici :
speranta de viaţă apreciata la naştere
gradul de educare, măsurat prin alfabetizare (pondere de 2/3 din valoarea
totala a indicatorului) şi durata învaţământului (pondere
1/3)
standardul de viaţă, măsurat după puterea de cumpărare, în raport cu PIB-
ul real pe cap de locuitor şi cu costurile vieţii
-acest indicator nu cuprinde în mod explicit aspectele de mediu, acestea fiind parţial
reflectate prin valoarea PIB.
2. Bunăstarea naţiunii, reflectată prin BIP :
-este un indicator folosit de Banca Mondială, calculat pe baza capitalului uman ,
natural si a rezultatelor activităţilor economice.
3. Indexul economice durabile ( IBE ) :
- este un indicator al dezvoltării durabile care are la baza cuantificarea consumului
personal corectat cu factorii de risc : poluarea mediului , accidente ecologice etc. Se are

30
în vedere impactul local al dezvoltării economice şi sociale ( poluarea, deteriorarea
mediului prin urbanizare, reducerea terenurilor agricole ) dar şi global ( reducerea
resurselor energetice, distrugerea stratului de ozon , efectul de seră) la care se adaugă
capitalul de investit intern şi se scad creditele externe.
Prin comparatie, PIB şi IBE pot prezenta evoluţii diferite , indexul bunăstării
economice durabile IBE fiind un indicator complex al dezvoltării durabile.
4. Ecoprodusul intern brut ( EIB ) :
- este un indicator al dezvoltării durabile elaborat de Biroul de Statistică al ONU , care
presupune contabilizarea atît a consumului resurselor antopice cît şi al epuizării şi
diminuării resurselor naturale.
- se refera la posibilitatea asigurarii unei dezvoltări corespunzătoare a societăţii prin
aplicarea principiilor dezvoltării durabile.

Relaţiile dintre diverşi indicatori ai dezvoltării durabile sunt :


a) PIB Produsul Intern Brut minus diminuarea prin activitate economică a capitalului fix
= produsul intern net PIN.
b) Produsul intern net PIN minus diminuarea prin activitatiile economice a bunurilor
naturale neproductive = ecoprodusul intern net EIN
c) Ecoprodusul intern net EIN reflectă aît costurile de mediu suferite de ţara pentru care
se face evaluarea dezvoltării durabile cît şi costurile globale de mediu, suportate de
întreaga lume, pe termen lung.
Dezvoltarea durabilă poate fi evaluată prin indicatori ai dezvoltării durabile: indicele de
poluare globală, indexul dezvoltării umane, indexul bunăstării economice durabile,
ecoprodusul intern brut/net.

II.4. Strategia de mediu; dezvoltarea durabilă in Romania

Obiectivele şi priorităţile dezvoltării durabile în Romania sînt sintetizate în Strategia


Naţională de Protecţia Mediului din Romania şi Planul Naţional de Acţiune pentru
Protecţia Mediului, care prevăd:

31
1. Protecţia şi conservarea naturii şi biodiversităţii, cu atenţie sporită pentru speciile
pe cale de dispariţie şi cele economic valoroase, reconstrucţia zonelor deteriorate
cu asigurarea unei stări favorabile de conservare a speciilor vulnerabile
2. Realizarea programului naţional de reducerea a emisiilor de gaze cu efect de
seră,în concordanţă cu prevederile Convenţiei-Cadru pentru Schimbări Climatice
(1992) şi ale Prorocolului de la Kyoto (1997)
3. Evaluarea capitalului natural al României în acord cu diversitatea şi
vulnerabilitatea actuală a acestuia , dezvoltarea reţelei naţionale de arii
protejate,în acord cu strategiile, politicile şi practicile europene în domeniu.
4. Iniţierea măsurilor de refacere a capitalului natural în zonele deteriorate.
5. Dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apă, în acord cu prevederile
Conferinţei de la Dublin (1992) şi ale summit-ului de la Rio de Janeiro (1992),
cu asigurarea protecţiei ecosistemului Dunăre – Delta – Marea Neagră inclusiv
prin controlul riguros al surselor de poluare .
6. Realizarea programului national de amenajare şi utilizare durabilă a solurilor şi
de combatere a eroziunii solurilor.
7. Realizarea programului national de gestiune a deşeurilor urbane şi industriale, de
reciclare şi refolosire a produselor şi materialelor.
Pentru realizarea acestor obiective, în procesul de dezvoltare durabilă a României,
acţiunile şi măsurile pe termen mediu pentru realizarea strategiei dezvoltari durabile
prevăd :
1. aplicarea fermă a legislaţiei de mediu, pe baza unui sistem de norme, standarde si
reglementari compatibile cu exigenţele Uniunii Europene;
2. apărarea împotriva calamităţilor naturale şi a accidentelor, precum şi sporirea
capacităţii de prevenire, control şi intervenţie, prin realizarea unui sistem
perfecţionat de monitorizare integrată a factorilor de mediu, realizarea unui sistem
informaţional eficient, care să poata răspunde în timp real unor situaţii de urgenta.
In acelasi timp, un accent special se va pune pe dezvoltarea unor sisteme de
automonitorizare la agenţii economici a căror activitate crează un impact deosebit
asupra mediului şi care prezintă un grad sporit de risc la poluări accidentale;

32
3. stimularea productiei ecoeficiente şi a consumului durabil ; urmărirea promovării
standardelor ( ISO 14000 ).
4. Descentralizarea sistemului internaţional prin aplicarea consecventă a principiului
autonomiei administrative şi a principiului poluatorul plateşte. In acest context, se
vor stabili competenţe de protecţie a mediului la nivelul comunităţilor locale
reprezentate de autorităţile locale şi se vor încuraja politicile preventive de
protecţie a mediului la nivelul agenţilor economici, cu efecte în reducerea
cheltuielilor bugetare. Consolidarea capacităţilor instituţionale se realizează prin
încheierea unor parteneriate între instituţiile de mediu şi cele ale UE, pentru
valorificarea rezultatelor şi avantajelor oferite de UE , prin strategiile şi
instrumentele economice destinate României în procesul post aderare.
5. Formarea cadrului juridic şi instituţional pentru facilitarea şi stimularea dialogului
între autorităţi şi societatea civilă asupra strategiei,politicii , programelor şi
deciziilor privind mediul şi dezvoltarea socio-economică a ţării
6. Conservarea şi dezvoltarea capitalului uman din domeniul protectiei mediului
prin îmbunătăţirea sistemului educaţional, promovarea cercetării ştiinţifice,
crearea de noi locuri de muncă în domeniul protecţiei mediului.
7. Realizarea unui cadru legislativ şi instituţional modern în domeniul activităţilor
nucleare, modern, în domeniul controlului activităţilor nucleare şi al realizării
unui sistem sigur de gestiune a deşeurilor radioactive şi de securitate a instalaţiilor
nucleare dezafectate. Şi în această direcţie, un rol esenţial revine cooperării
internaţionale cu organismele similare de control nuclear din alte ţări şi
dezvoltării bazei de acorduri bilaterale, multilaterale şi a convenţiilor
internaţionale.
8. Introducerea şi utilizarea instrumentelor financiare necesare referitoare la mediu,
în special în ceea ce priveşte domeniul exploatării apei, protecţiei mediului în
industrie, agricultură, protecţia solului şi a terenurilor degradate, protecţia
organică şi certificarea produselor organice;

În sinteză, scopurile şi acţiunile principale în procesul de dezvoltare durabilă


vizează:

33
• Conservarea, protejarea şi ameliorarea calităţii mediului
• Asigurarea nivelului optim de sănătate umană
• Uttilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale.
Acestea se vor realiza în baza principiilor generale:
- principiul prevenirii , principiul precauţiei în luarea deciziilor, a prevenirii
riscurilor ecologice şi a producerii daunelor
-principiul remedierii la sursă a pagubelor produse mediului
-principiul poluatorul plăteşte
precum şi a celorlator principii ce stau la baza Legii Protecţiei Mediului (principiul
conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural, cu
înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea
oamenilor, crearea sistemului de monitorizare integrată a mediului, utilizarea durabilă a
resurselor, menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate,
participarea publicului la luarea deciziilor privind mediului, dezvoltarea colaborării
internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului).
Elementele directoare ale managementului de mediu în spiritul dezvoltării
durabile, au fost cuprinse în 16 principii stabilite de Camera Internaţională de Comerţ în
anul 1990, ce alcătuiesc “Carta Afacerilor în spiritul dezvoltării durabile –principiile
managementului în condiţiile protecţiei mediului ” .
Politica de dezvoltare durabila se realizează prin mijloace:
1. economice
2 . juridice
3. de substituţie ( intervenţia statului în sectoare complementare economiei :cercetarea,
învaţămînt ).
Aceste mijloace trebuie să fie :
• Eficace : să determine agentul economic să menţină, reducă poluarea sau, după
caz, să depolueze mediul
• Eficiente economic : obiectivul vizat să fie atins cu cheltuieli minime
• Echitabile : măsurile luate nu trebuie să fie discriminatorii, să nu dezavantajeze
agentul economic
• Fezabile : să existe posibilitatea aplicării lor

34
• Acceptabile : să fie acceptate de agentul economic, imediat sau după un termen
negociat
• Compatibile constituţional : măsura luată trebuie să fie în acord cu sistemul de
protecţie a mediului la nivel local, regional, naţional, global
CAPITOLUL III
SISTEME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI

III.1 Definiţie, tipuri de SMM

Necesitatea realizării politicii de mediu proprii fiecărei ţări, fiecărei persoane


juridice, a impus găsirea unei modalităţi de abordare, a unor instrumente, set de
proceduri, a unui mod planificat şi organizat de a coordona gestionarea interacţiunii cu
mediul a unei organizaţii. Aşa a apărut Sistemul de management de mediu, ca:
-Sistem pentru îmbunătăţtirea continuă a performanţei de mediu şi în consecinţă a
performanţei şi viabilităţii comerciale a întreprinderii.
-Instrument care dă unei intreprinderi posibilitatea de a-şi îmbunătăţi performanţa de
mediu prin ajustarea operaţiunilor, nu doar prin verificarea conformării cu o colecţie de
standarde necorelate şi neierarhizate conform priorităţilor de mediu.
-Mijloc pentru conducerea superioară de a aborda proactiv, strategic şi cuprinzător modul
în care intreprinderea interacţionează cu mediul, în conformitate cu principiile de bază ale
unui bun management.

Sistemul de management de mediu este o componentă a sistemului de


management general care include: structura organizatorică,
activităţile de planificare,
responsabilităţi şi practici,
proceduri, procese şi resurse pentru elaborarea,
transpunerea în practică, realizarea, analizarea (revizuirea) şi menţinerea politicii de
mediu

În 1992, a a apărut prima ediţie a Standardului britanic de sisteme de management


de mediu înconjurător - BS 7750. În 1994, apare a doua ediţie a BS 7750, concepută să

35
sprijine organizaţiile în introducerea unui sistem de management efectiv ca bază, atât
pentru o performanţa de mediu înconjurător adecvată, cât şi pentru participarea la scheme
de auditare mediu înconjurător.
BS 7750 (adică cu ISO 9000), precizează că “organizaţiile pot alege să folosească
un sistem de management elaborat în conformitate cu BS 7750 ca bază pentru
managementul de mediu înconjurător”.
Reglementările de bază ale managementului de mediu sunt puse însă la dispoziţia
practicienilor prin seria de standarde internaţionale ISO 14000. Dintre acestea majoritatea
sunt operante, apărute încă din anul 1996, altele se găsesc în faza de elaborare sau au fost
reevaluate. Standardele ISO 14000 acoperă o paletă de cinci direcţii de acţiune:
1. Sisteme de management de mediu;
2. Audit de mediu;
3. Ecomarcarea;
4. Evaluarea performanţei de mediu;
5. Evaluarea ciclurilor de viaţă a produselor şi serviciilor.

Ghidul de utilizare, oferit de ISO 14001, prevede cerinţele cu privire la integrarea


managementului de mediu în structura generală a managementului calităţii şi a
managementului general din societatea comercială. Evoluţia conceptelor privind relaţia
dintre activităţile socioeconomice şi mediu, în contextul principiilor dezvoltării durabile
s-a făcut pe două direcţii:
a) o primă direcţie, cu caracter obligatoriu constând din obţinerea de către agenţii socio-
economici a unor avize, acorduri, permise de funcţionare în raport cu instituţiile abilitate
pe linia protecţiei mediului. În această situaţie formele de apreciere a impactului ecologic
sunt reglementate prin legislaţia cadru naţională de mediu şi detaliate prin legislaţia
secundară şi terţiară naţională din domeniul respectiv;
b) a doua direcţie - cu caracter voluntar, prin care agenţii socioeconomici, stimulaţi de
anumite avantaje potenţiale, se angajează să-şi mărească performanţele de mediu. În acest
caz formele de apreciere a impactului ecologic sunt reglementate de standardele
menţionate (ISO 14000 şi EMAS) care au o recunoaştere internaţională sau europeană.
Cele două tipuri de abordări au puncte comune, dar şi anumite diferenţieri.

36
Sistemul European de Management de Mediu şi de Audit EMAS (Eco
Management and Audit Scheme): în data de 29 iunie 1993, Consiliul Uniunii Europene a
adoptat hotărârea nr. 1836/93, care permite participarea voluntară a întreprinderilor din
sectorul industrial într-un sistem de management de mediu şi de audit. Această hotărâre,
intrată în vigoare în aprilie 1993, a devenit cunoscută sub denumirea de EMAS. Această
abordare bazată pe voluntariat, se sprijină foarte mult pe aşteptările actorilor de pe piaţă
şi a consumatorilor.Odată ce o întreprindere decide să participe la EMAS, trebuie să
respecte în totalitate prevederile cuprinse în această hotărâre. Aceasta asigură o abordare
credibilă şi riguroasă al managementului de mediu. Printre obiective EMAS figurează
îmbunătăţirea performanţei de mediu, conformare cu legislaţia din domeniu şi informarea
publicului asupra măsurilor luate în domeniul protecţiei mediului.
EMAS, pe scurt înseamnă:
• o reglementare europeană cu cerinţe precise
• valabilă numai în Europa
• audit extern obligatoriu
• publicarea obligatorie a rezultatului după audit
• respectarea legislaţiei este o cerinţă
• îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu este o necesitate
• se poate aplica la întreprinderi economice
• un sistem intern de management "a la carte"
• îmbunătăţirea continuă şi prevenirea poluării
• audit: la maximum 3 ani
• bilanţ ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite în prealabil
• referinţă la utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile

Standardul internaţional de management de mediu ISO 14001 este un standard


de management de mediu creat de Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO)
în septembrie 1996 cînd se pun bazele unui sistem de management de mediu de nivel
mondial cu scopul autoevaluării sau certificării. ISO 14001 preia câteva principii de bază
de la ISO 9000, şi anume modelul Planificare - Executare – Verificare - Corectare (în

37
engleză Plan-Do-Check-Act, PDCA). Modelul este bazat pe cele 17 puncte ale sistemului
de control al calităţii, sistem cunoscut deja de 10 ani de actorii economici.
ISO 14001 pe scurt este:
• Standardul internaţional al Sistemelor de Management de Mediu
• Recunoscut la nivel internaţional
• Certificare externă facultativă
• Raport de mediu voluntar
• Angajament pentru respectarea legislaţiei
• Îmbunătăţirea ciclică a sistemului de management
• Aplicabil în fiecare sector al economiei: bancar, transport, financiar, furnizarea de
produse şi servicii, etc.
• Sistem de management normativ (cele 17 puncte din ISO 14001)
• Sistemul este axat pe prevenirea poluării
• Audit de la 1 la 3 ani
• Libertatea de a alege metoda de analiză a impactului de mediu
• Focalizat pe sistemul de management de mediu

Sistemul de management de mediu oferă o abordare integrată a gestionării şi


monitorizării impactului de mediu şi a respectării reglementărilor de mediu SMM
răspunde abordării managementului calităţii : planifică, execută, verifică, îmbunătăţeşte.

Domenii de aplicare ale unui sistem de management de mediu


SMM poate fi aplicat acelor activităţi şi aspecte de mediu pe care organizaţia le
poate controla şi influenţa. SMM este aplicabil oricărei organizaţii care doreşte:
-să transpună în practică, să menţină şi să îmbunătîţească un SMM
-să (se) asigure şi să demonstreze conformitatea cu politica de mediu declarată
-să îşi certifice/înregistreze SMM decătre un organism exterior
-să realizeze o autoevaluare a conformităţii cu ISO 14000

III.2 Cerinţe ale SMM conform ISO 14001


1.Cerinţe generale

38
Obiectivul implementării SMM este îmbunătăţirea performanţei de mediu . SMM
permite organizaţiei:
-să stabilească o politică de mediu corespunzătoare
-să identifice reglementările şi prevederilelegale relevante în domeniul protecţeiei
mediului
-să identifice priorităţile şi să fixeze obiective generale şi obiective specifice de
mediu corespunzătoare
-să stabilească o structură şi unul sau mai multe programe pentru a atinge
obiectivelepropuse
-să faciliteze activitatea de planificare, control, monitorizare, acţiuni colective,
audit, analiză pentru a se asigura că este respectată politica de mediu şi SMM este
corespunzător
-să se adapteze la schimbări
2.Angajament şi Politica de mediu
Angajamentul şi politica de mediu reprezintă totalitatea intenţiilor şi principiilor
declarate de către organizaţie referitoare la performanţa globală de mediu şi care
constituie cadrul de acţiune şi de stabilire a obiectivelor şi ţintelor de mediu ale
organizaţiei respective
Politica de mediu trebuie să fie clară (pt. a fi înţeleasă ); este baza pe care se
sprijină organizaţia pt. a fixa obiectivele şi ţintele de mediu, este asumată de conducerea
la cel mai înalt nivel. Ea trebuie:
-să corespundă naturii, dimensiunilor şi impactului asupra mediului al
activităţilor, produselor sau serviciilor organizaţiei
-să includă un angajament de îmbunătăţire continuă şi de prevenire a poluării
-să includă un angajament de conformitate cu legislaţia şi reglementările de mediu
existente precum şi cu alte cerinţe pe care oraganizaţia le-a adoptat
-să ofere cadrul pentru stabilirea şi analizarea ţintelor şi obiectivelor de mediu
Politica de mediu este transpusă în practică, menţinută şi comunicată şi dispune
de o bază corespunzătoare de documente pentru întreg personalul şi este disponibilă
pentru public.
3.Planificarea

39
= cerinţa SMM de identificare a aspectelor de mediu, obiectivelor şi ţintelor, a
responsabilităţilor şi termenelor de realizare

Aspecte de mediu
= reprezintă acel element al activităţilor , produselor sau serviciilor unei organizaţii care
poate interacţiona cu mediul
- în identificarea aspectelor de mediu, organizaţia trebuie să ia în considerare:
1. domeniile la care se referă aspectele de mediu:
-prevederile legale de mediu
-identificarea aspectelor de mediu semnificative
-examinarea tuturor procedurilor şi practicilor de management de mediu existente
-evaluarea acţiunilor întreprinse în urma investigării incidentelor anterioare
2.condiţiile de evaluare a aspectelor de mediu: în condiţii normale sau anormale de
desfăşurare a activităţii ( flux continuu, pornit-oprit, în caz de poluare etc.)
3. metodele de evaluare a aspectelor de mediu: liste de verificare, interviuri, măsurători,
inspecţii, rezultate ale auditurilor anterioare
4.factorii urmăriţi în identificarea aspectelor de mediu:
-emisii în aer, apă, sol
-deşeuri, contaminare floră, faună
-utilizarea materiilorprime şi a resurselor naturale
-probleme referitaore la comunitate şi mediul local
Prevederi legale
=în procesul de planificare, organizaţia trebuie să ţină seama de:
-legislaţia de mediu
-alte cerinţe: coduri de bună practică în industrie
acorduri încheiate cu autorităţile publice
ghiduri fără caracter de reglementare
Obiective şi ţinte
=obiectivul de mediu este ţelul general de mediu , rezultat din politica de mediu, pe care
o organizaţie îşi propune să îl atingă şi care este cuantificat, acolo unde acest lucru este
posibil.

40
=ţinta de mediu este cerinţa detaliată de performanţă, cuantificată dacă este posibil,
aplicabilă ansamblului sau unei părţi a organizaţiei, ce rezultă din obiectivele de mediu, şi
care trebuie să fie stabilită şi îndeplinită pentru atingerea acestor obiective
- cerinţa referitoare la stabilirea obiectivelor şi ţintelor prevede ca aceasta să se facă
ţinînd cont de măsurile preventive de mediu.Se pot lua în considerare şi utilizarea celor
mai bune tehnici disponibile
Programe de management de mediu
=pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor de mediu, o organizaţie trebuie să stabilească
unul sau mai multe programe, care:
-cuprind obiectivele, modul în care vor fi atinse, termene, personalul
responsabilpentru aplicarea politicii de mediu
-pot fi subdivizate
-pot să cuprindă (se recomandă) analize pentru activităţi noi
-pot cuprinde consideraţii asupra etapelor de planificare, proiectare, producţie,
construcţie-exploatare instalaţii, comercializare-eliminare produse

4.Implementarea şi funcţionarea
=este cerinţa SMM care se referă la:
Structura şi responsabilitatea
-cuprinde angajamentul întregului personal, inclusiv a conducerii de cel mai înalt
nivel
-include desemnarea responsabilităţilor bine definite, comunicate corect,
desemnarea responsabililor
-asigură alocarea resurselor
Instruire, conştientizare, competenţă
-este necesară pentru asigurarea capabilităţii personalului
Comunicare
-include punerea la punct a procedurilor de primire, documentare, răspuns la
cereri
-se realizează prin dialoguri, informări (interne-externe)

41
Documentaţia SMM
-cuprinde informaţii despre proces, organigrame, standarde interne, proceduri
operaţionale, planuri de urgenţă
Controlul documentelor
-cuprinde proceduri pentru localizarea, analizareaşrevizuirea, actualizarea ,
retragerea documentelor depăşite
Controlul operaţional
-cuprinde proceduri pentru toate activităţile asociate aspectelor de mediu
semnificative (inclusiv pentru activităţile de înreţinere ) corespunzător politicii de mediu,
obiectivelor generale şi specifice
Pregătire pentru situaţii de urgentă şi capacitate de răspuns
-stabileşte şi menţine procedurile pentru a identifica posibilele accidente şi situaţii
de urgenţă, pentru a preveni şi reduce impactul asupra mediului

5. Verificare şi acţiune corectivă


=este cerinţa SMM care se referă la:
Monitorizare şi măsurare
-include proceduri ce trebuiesc realizate regulat, pentru urmărirea performanţei, a
controalelor operaţionale
-este necesară asigurarea echipamentelor de monitorizare, a ctivităţilor de
întreţienere, etalonare
-include proceduri pentru evaluarea periodică a conformităţii
Neconformitate, acţiune corectuvă şi acţiune preventivă
-cuprinde proceduri pentru eliminarea cauzelor neconformităţii, în
scopulprevenirii şi reducerii impactului
Înregistrări
-cuprinde proceduri de identificare, păstrare, eliminare a înregistrărilor de mediu;
acestea trebuie să fie lizibile, identificabile, păstrate, protejate de risc de deteriorare sau
pierdere
-cuprind informaţii despre legislaţie, reclamaţii, înregistrări referitoare la
instruiri,produs, inspecţii, întreţieneri, etalonări, audituri etc.

42
Auditul SMM
=scopul: a determina dacă SMM este conform dispoziţiilor convenite pentru
managementul de mediu, incluzînd cerinţele ISO 14000 , daca acesta (SMM ) este
implementat şi menţinut în mod adecvat şi a furniza conducerii organizaţiei informaţii
referitoare la rezultatele auditurilor
= acesta trebuie să cuprindă proceduri care prevăd:
-activităţile şi domeniul care fac obiectul auditului
-frecvenţa auditului
-responsabilitatea realizării şi conducerii auditului (intern, extern)
-comunicarea rezultatelor
-competenţa auditorului
-modul de conducere al auditului

6. Analiza efectuată de conducere


=este cerinţa SMM care prevede că analiza SMM efectuată de conducere trebuie să se
realizeze periodic, să fie cuprinzătoare, să includă:
- rezultatele auditurilor
-măsura în care obiectivele generale şi specifice au fost atinse
-adaptarea continuă a SMM la schibarea condiţiilor
-preocupările pertinente ale părţilor interesate

III.3 Principiile de bază şi elementele SMM

Motivul principal pentru care se recomandă ca o organizaţie să introducă un


sistem eficient de management al mediului este cel al protejării sănătăţii oamenilor şi a
mediului împotriva impacturilor potenţiale ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale
şi pentru a contribui la menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului.

Sistemul de management de mediu oferă o abordare integrată a gestionării şi


monitorizării impactului de mediu şi a respectării reglementărilor şi legislaţiei în

43
domeniul protecţiei mediului. Principalii paşi în introducerea şi menţinerea unui SMM
eficient sînt (Fig.5):

Îmbunătăţire
continuă

Angajament şi
Analiza efectuată Politica de mediu
de conducere

Planificare

Verificare şi
acţiune corectivă Implementare şi
funcţionare

Fig. 5: Sistemul de management de mediu

Avantajele introducerii unui SMM constau în obţinerea unei competitivităţi


sporite pe o piaţă tot mai concurenţială, în buna echilibrare şi integrare a intereselor
economice şi a celor de mediu, obţinerea unor beneficii din punct de vedere economic,
precum şi încredinţarea tuturor părţilor interesate că:
- există un angajament al politicii privind îndeplinirea prevederilor politicii
de mediu, a obiectivelor şi ţintelor de mediu
- accentul este pus cu prioritate pe prevenire, apoi pe acţiunea corectivă
- poate furniza dovada unei preocupări rezonabile asupra problemelor de
mediu şi de conformare cu reglementările de mediu în vigoare
- sistemele preconizate includ procesul de îmbogăţire continuă

44
Printre consecinţele şi beneficiile aplicării unui SMM eficient, se înscriu:
-asigurarea consumatorilor privind angajamentul pentru introducerea unui management
de mediu care se poate demonstra
-menţinerea unor bune relaţii cu publicul şi autorităţile locale
-satisfacerea criteriilor investitorilor şi îmbunătăţirea accesului la capital
-obţinerea asigurărilor la un preţ rezonabil
-îmbunătăţirea imaginii şi creşterea acţiunilor pe piaţă
-respectarea criteriilor de certificare ale vînzătorului
-îmbunătăţirea controlului asupra cheltuielilor
-limitarea incidentelor care implica responsabilităţi
-demonstrarea unei preocupări rezonabile privind mediul
-conservarea materiilorprime şi aenergiei
-simplificarea demersurilor de obţinere a permiselor şi a autorizaţiilor
-încurajarea dezvoltării şi a participării la definirea soluţiilor referitoare lamediu
-îmbunătăţirea relaţiilor dintre industrie şi autorităţile publice

Modelul preconizat pentru SMM poate fi reprezentat ca o buclă cu reacţie inversă,


unde feed-back-ul este asigurat de analiza şi îmbunătăţirea continuă (Fig. 6):

Angajament şi Transpunere Măsurare şi


politica de mediu Planificare în practică evaluare

Analiza şi
îmbunătăţirea continuă

Fig. 6 Feed-back-ul în SMM

Modelul preconizat pentru sistemul de management al mediului are la bază o


concepţie a unei organizaţii care doreşte să subscrie la următoarele principii de bază:

Principiul 1 – Angajament şi politica

45
Principiul 2 – Planificare
Principiul 3 – Transpunere în practică (Implementarea)
Principiul 4 – Măsurare şi evaluare (Verificare şi acţiune corectivă)
Principiul 5 – Analiza şi îmbunătăţirea continuă

1. Angajament şi politica
-implică angajamentul conducerii la vîrf pentru realizarea fiecărei etape a SMM
-impune realizarea unei analize iniţiale de mediu asupra aspectelor de mediu ale
activităţii, produselor sau sericiilor cu impact asupra mediului, necesară pentru stabilirea
poziţiei organizaţiei în raport cu mediul. Aceasta se aplică acelor aspecte de mediu care
pot fi influenţate de organizaţie şi care pot fi controlate, avînd în vedere amplasamentele,
activităţile specifice, operaţiile , etc.
-politica de mediu : stabileşte sensul general al direcţiei de acţiune şi fixează principiile
acesteia pentru organizaţie. Este cuprinsă în “Declaraţia Politicii de Mediu “ a
organizaţiei, publicată în scris , şi care cuprinde angajamentul organizaţiei pentru:
• conformarea cu legislaţia
• diminuarea impactului
• prevenirea poluării
• îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu
Declaraţia Politicii de Mediu este:
- comunicată angajaţilor şi publicului
- reanalizată, reevaluată după auditul de mediu
- corelată cu alte politici regionale, de calitate, sănătate, muncă etc.

2.Planificarea
-este procesul de stabilire a unui plan de acţiune necesar îndeplinirii politicii de mediu,
care implică:
• identificarea aspectelor de mediu asupra cărora organizaţia are un impact
semnificativ şi evaluarea acestui impact. Ele vor fi luate în considerare la
stabilirea obiectivelor de mediu

46
• identificarea cerinţelor legale şi a prevederilor legale de mediu (inclusiv criteriile
interne de performanţă) la care se raportează aspectele de mediu
• stabilirea obiectivelor generale şi a obiectivelor specifice şi cuantificabile
(inclusiv a indicatorilor de performanţă de mediu), realizabile, în concordanţă cu
politica de mediu
• elaborarea programului (programelor) de management de mediu necesar atingerii
obiectivelor generale şi specifice de mediu, care să includă:
-desemnarea responsabilităţilor pentru fiecare funcţie şi nivel relevant
-mijlloacele şi termenele de atingere a obiectivelor
• programele cuprind obiectivele, ţintele de mediu clare, măsurabile; ele pot şi
trebuie să fie modificate în funcţie de condiţiile specifice

3. Implementare şi funcţionare (Transpunere în practică)


-se asigură prin :
• definirea structurilor care îşi însuşesc responsabilităţile pentru îndeplinirea
programelor din managementul de mediu
• furnizarea resurselor necesare (umane, calificări specializate, resurse
tehnologice şi financiare)
• realizarea instruirilor pentru atingerea unui grad de conştientizare şi
competenţă necesar
• stabilirea procedurilor de comunicare (internă-externă) şi raportare
• stabilirea documentaţiei necesare SMM:
- manualul SMM care cuprinde: Politica, obiectivele, prezentarea SMM,
elementele SMM
- procedurile SMM
- instrucţiunile de lucru
- înregistrările
• controlul documentelor (localizare, analizare, revizuire, actualizare, retragere)
• controlul operaţional (pentru toate impacturile semnificative şi pentru activităţile
asociate lor)

47
• pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

4. Măsurare şi evaluare (Verificare şi acţiune corectivă)


-se asigură prin măsurare, monitorizare în scopul determinării performanţei reale faţă de
obiectivele şi ţintele de mediu
-reprezintă o acţiune preventivă, corectivă pentru înlăturarea neconformării
-se asigură prin înregistrările de mediu (evidenţa procedurilor, documentelor)
-se realizeză prin auditul de mediu, care determină dacă SMM :
• Este conform dispoziţiilor convenite
• Este implementat corespunzător şi întreţinut
• Se realizează cu furnizarea către conducere a rezultatelor auditurilor

5. Analiza şi îmbunătăţirea continuă (Analiza efectuată de conducere)


-reprezintă procesul de evaluare periodică a SMM , cu stabilirea unor eventuale necesităţi
de schimbare a SMM. Analiza include:
• Rezultatele auditurilor
• Măsura în care obiectivele generale şi specifice au fost atinse
• Adaptarea SMM continuă la schimbările de condiţii şi informaţii
• Preocupările părţilor interesate
-procesul îmbunătăţirii continue cuprinde acţiuni pentru:
• Identificarea zonelor necesare pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu
• Identificarea cauzelor neconformităţilor
• Propunerea, realizarea de planuri preventive, corective
• Verificarea eficienţei
• Documentare pentru orice schimbare a procedurilor SMM
• Compararea performanţelor de mediu cu obiectivele şi ţintele de mediu

CAPITOLUL III
EVALUAREA PERFORMANŢEI DE MEDIU

48
Performanţa de mediu , definită conform ISO 14050 reprezintă ” rezultatele
măsurabile ale SMM legate de controlul organizaţiei asupra aspectelor de mediu, bazate
pe politica de mediu, obiectivele şi ţintele de mediu ale acesteia “
Conform ISO 14004, unul din principiile fundamentale de care trebuie să se ţină
cont la introducerea sau dezvoltarea SMM este evaluarea performanţei de mediu în
comparaţie cu politica, obiectivele şi ţintele de mediu ale organizaţiei şi îmbunătăţirea
acestora acolo unde este necesar. În acest scop, SMM trebuie:
• Să asigure resurse suficiente şi corespunzătoare (inclusiv instruire) pentru
atingrea nivelurilor de performanţă fixate
• Să stabilească o procedură care să permită auditarea şi analizarea SMM pt.
identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a SMM şi a performnţei de mediu
rezultate
Evaluarea performanţei de mediu este un proces care uşurează deciziile conducerii
legate de performanţa de mediu a organizaţiei, prin:
-alegerea indicatorilor
-strîngerea şi analizarea datelor
-evaluarea informaţiilor în funcţie de criteriile de performanţă de mediu
-raportarea, comunicarea, revizuirea, îmbunătăţires continuă a acestui proces
Evaluarea performanţei de mediu în cadrul SMM se realizează:
1. În cadrul analizei iniţiale de mediu, prin comparare cu criteriile relevante, interne
sau externe, cu reglementările, codurile de bună practică, principii şi ghiduri
Scopul: stabilirea poziţiei curente a organizaţiei faţă de mediu, cu
identificarea funcţiilor sau activităţilor car permit sau împiedică performnţa de mediu
2. Politica de mediu trebuie să ţină seama de îmbunătăţirea continuă a performanţei
de mediu . Politica de mediu poate declara angajamentele organizaţiei pentru
dezvoltarea procedurilor de evaluare a performanţei de mediu şi a indicatorilor
asociaţi.
Evaluarea performanţei de mediu –EPM-este un proces de management intern
care se bazează pe folosirea indicatorilor şi pe compararea performanţei trecute şi
prezente a organizaţiilor cu criteriile sale de performanţă de mediu.

49
În accepţiunea ISO 14031, EPM urmează curba ciclică: PLANIFICĂ,
REALIZEAZĂ, VERIFICĂ, ACŢIONEAZĂ.
A) Planificarea EPM
-se bazează pe: analiza aspectelor semnificative de mediu, rezultate ale activităţii
organizaţiei, şi
pe care organizaţia le poate influenţa
criteriile performanţei de mediu
opiniile părţilor interesate
1.Analiza aspectelor de mediu, pe care organizaţia le poate controla şi asupra cărora
poate avea o influenţă, presupune:
-identificarea activităţilor, produselor şi serviciilor organizaţiei, cu importanţalor
relativă şi impactul asupra mediului
-utilizarea datelor privind starea mediului , pentru a identifica activităţile,
produsele, serviciile care pot avea un impact asupra acestuia
-analiza fluxului de materiale, energie, poluanţi, şi evaluarea acestuia din pdv al
riscului
-cunoaşterea opiniei părţilor interesate şi utilizarea lor în stabilirea aspectelor
importante de mediu pentru organizaţie
-identificarea activităţilor organizaţiei care respectă cerinţele legale
-luarea în consideraţie a proiectării, dezvoltării, fabricării, distribuţiei, utilizării,
reutilizării, reciclării, eliminării produselor organizaţiei, cu cele mai importante beneficii
sau avantaje de mediu
În cazul în care o organizaţie are implementat SMM, în etapa “Planifică”se
utilizează analiza iniţială de mediu realizată în cadrul SMM. Indiferent dacă o organizaţie
are sau nu implementat SMM, planificarea EPM trebuie făcută în strînsă corelaţie cu
criteriile performanţei de mediu

2. Planificarea evaluării performanţei de mediu trebuie să cuprindă criteriile interne de


performanţă, atunci cînd standardele externe ( legislaţia de mediu) nu răspund
necesităţilor organizaţiei sau atunci cînd ele nu există. Criteriile de performanţă interne,

50
precum şi standardele externe ajută organizaţia să-şi definească propriile obiective şi
ţinte.
Criteriile interne de performanţă pot fi definite pentru diferite domenii:
• achiziţii, gestionare de bunuri şi cedare de active
• furnizori –contractanţi
• gestionare produse
• relaţii-comunicări de mediu
• pregătiri pentru situaţii de urgenţă, diminuare risc
• prevenire poluare şi conservare resurse
• gestionare apă, calitate aer, deşeuri
• energie, transporturi
Criteriile performanţei de mediu pot fi definite pentru diferite surse:
• performanţa de mediu actuală şi trecută
• cerinţe legale
• standardele şi cele mai bune practici cunoscute
• informaţii şi date de performanţă existente în ramura economică specifică
organizaţiei , precum şi ale altor organizaţii din zona de amplasament
• revizii şi audituri de management
• opiniile părţilor interesate
• cercetarea ştiinţifică
Programele de management de mediu, care includ obiectivele şi ţintele de mediu,
cu stabilirea resurselor , responsabilităţilor şi termenelor, ajută organizaţia să-şi
îmbunătăţească performanţa de mediu.
În procesul de implementare a SMM şi funcţionare a acestuia, existenţa
documentaţiei SMM ajută la conştientizarea angajaţilor referitor la cerinţele pentru
realizarea obiectivelor de mediu şi permite evaluarea sistemului şi a performanţei de
mediu. Controlul operaţional este necesar pentru evaluarea (performanţei) modului de
aplicare a procedurilor SMM.
Alegerea indicatorilor evaluării performanţei de mediu:

51
- indicatorii evaluării performanţei de mediu trebuie să fie obiectivi,
verificabili, reproductibili
- indicatorii evaluării performanţei de mediu trebuie să fie: relevanţi pentru
activităţile organizaţiei, coerenţi cu politica de mediu, practici, eficienţi
din punct de vedere al costurilor, fezabili tehnologic
Tipuri de indicatori ai EPM: indicatori pentru starea mediului
indicatori de performanţă ai conducerii
indicatori ai performanţei operaţionale
a) Indicatori pentru starea mediuluiISM
• furnizează organizaţiei informaţii despre condiţiile locale, zonale de mediu
• sunt stabiliţi de către organizaţiile guvernamentale, institute de cercetare ştiinţifică
(în general)
• pot fi stabiliţi pentru diferiţi factori de mediu: aer, apă, sol, floră, faună, om,
elemente de estetică,patrimoniu etc.
Exemple de indicatori pentru starea mediului:
-concentraţii de contaminanţi specifici, cantitate de emisii
-productivitatea terenurilor
-nr.total de specii de floră şi faună existente în zonă
-longevitatea populaţiei
-starea de calitate a structurilor sensibile (ex: construcţiile)
Dacă organizaţia poate identifica şi stabili o legătură între activitatea ei şi
starea unor componente ale nmediului, ea işi poate stabili proprii indicatori pentru
starea mediului (ISM), corelaţi cu indicatori de performanţă ai conducerii (IPC) şi
indicatori ai performanţei operaţionale IPO.

b) Indicatori de performanţă ai conducerii IPC


-evaluează capacitatea organizaţiei de a rezolva problemele specifice de management:
instruire, respectare cerinţe, alocare resurse şi utilizarea eficientă a acestora, costuri
de mediu, dezvoltarea producţiei etc.
IPC pot ajuta în: -prevederea modificărilor performanţei de mediu

52
-identificarea cauzelor acolo unde nu se realizează performanţade
mediu şi nu se respectă sriteriile acesteia
-identificarea ocaziilor oportune pentru acţiunea preventivă
eficientă
IPC pot evalua:
• implementarea politicilor şi programelor SMM: ex.: numărul de obiective şi
ţinte realizate, nr. de unităţi în care acestea se realizează
• eficienţa SMM: ex.: gradul de conformare cu reglementările , nr. de acţiuni
corective rezolvate şi nerezolvate, nr. de incidente de mediu, de accidente,
sanctiuni pe linia protecţiei mediului
• relaţia dintre performanţa de mediu şi performanţa financiară: ex: economii
realizate prin reducerea utilizării resurselor
• rezultatele programelor de mediu referitoare la comunităţile locale:nr.
programe, nr.materiale redactate, resurse de sprijin etc.

c) Indicatori ai performanţei operaţionale IPO


-trebuie să furnizeze informaţii despre operaţiile (activităţile) unei organizaţii, care se
referă la: intrări- -cantitate de materii prime şi energie utilizate în proces (bilanţ de
materiale), eficienţa utilizării materialelor şi energiei
ieşiri: cantitate de produse reciclabile, cantitate de deşeuri raportată la
produsul finit, emisii de poluanţi pe unitatea de produs
Alegerea IPO reflectă interesul conducerii pentru performanţa de mediu privind:
• materialele, materiile prime utilizate, energia totală sau tipurile de energie ,
eficienţa ei
• serviciile necesare desfăşurării activităţii
• utilităţile fizice şi echipamentele folosite
• produsele secundare
• reducerea cantităţii de rezuduuri
• emisii, efluenţi în sol sau apă, zgomot, radiaţii

53
B) Realizarea EPM
Evaluarea performanţei de mediu se realizează prin măsurare şi evaluare.
Măsurarea, monitorizarea şi evaluarea sînt activităţi cheie ale unui SMM care asigură
faptul că organizaţia funcţionează în conformitate cu politica sa de mediu declarată.
Realizarea evaluării performanţei de mediu se face în toate etapele SMM, prin utilizarea
indicatorilor performanţei de mediu, în mod continuu, şi prin efectuarea auditului de
mediu.
a) Evaluarea continuă a performanţei de mediu
-se realizează printr-un sistem de măsurare şi monitorizare a performanţei reale faţă de
obiectivele şi ţintele de mediu ale organizaţiei în domeniile SMM şi ale proceselor
operaţionale. Aceasta include evaluarea conformităţii cu legislaţia şi reglementărilede
mediu relevante (inclusiv criteriile interne de performanţă)
-indicatorii măsuraţi sînt indicatorii performanţei de mediu (din care fac parte indicatori
ai performanţei de management, indicatori ai performanţei operaţionali, indicatori ai
situaţiei de mediu) menţionaţi anterior.
Etapa de realizare a evaluării performanţei de mediu , ca etapă de utilizare a
datelor şi informaţiilor, presupune parcurgerea subetapelor de:
• strîngerea datelor: regulat, sistematic,din surse corespunzătoare, credibile, însoţită
de practicile de control a calităţii acestora. Aceste acţiuni se realizează prin
măsurare, monitorizare, interviuri,observaţii, rapoarte
• analiza şi transformarea datelor: prin prelucrări prin calcul, metode statistice,
grafice, însumări de valori, ponderări
• evaluarea informaţiilor: informaţiile exprimate sub formă de indicatori ai
performanţei de mediu se compară cu criteriile de performanţă de mediu
• raportare şi comunicare: internă (la conducere) şi externă ; acestea ajută la
îmbunătăţirea imaginii
b) Evaluarea performanţei de mediu prin auditul de mediu
Auditul de mediu reprezintă procesul de verificare sistematică şi documentată a
dovezilor de audit (=rezultatele evaluării performanţei de mediu) , obţinute şi evaluate
în mod obiectiv, pentru a determina dacă SMM al unei organizaţii este în
conformitate cu criteriile de audit ale SMM stabilite de organizaţie.

54
Evaluarea performanţei de mediu prin auditul de mediu se realizează:
• periodic, cu frecvenţă determinată de -natura activităţilor
-aspectele de mediu şi impactul potenţial
asupra mediului
• poate fi: -intern: realizat de personalul organizaţiei
-realizat de o persoană (fizică sau juridică) dinafara organizaţiei , cu
pregătire corespunzătoare, obiectivă şi imparţială
Scopul evaluării performanţei de mediu prin auditul de mediu este de a determina
dacă SMM este conform dispoziţiilor planificate, dacă este implementat şi întreţinut
corespunzător. Acesta se finalizează printr-un raport de audit, care este difuzat conform
planului de audit

C) Verificarea şi revizuirea EPM


-reprezintă în fapt procesul de revizuire şi îmbunătăţire a evaluării performanşei de
mediu, care este necesar pt. identificarea situaţiilor în care revizuirea/îmbunătăţirea EPM
este necesară
-se realizează prin inventarierea -eficienţei costurilor şi beneficiilor realizate
-progresului în îndeplinirea criteriilor de performanţă de
mediu
-oportunităţii criteriilor performanţei de mediu
-oportunităţii indicatorilor EPM
-surselor de date, metode de strîngere a datelor şi calităţii
acestora
D) Îmbunătăţirea unui sistem de EPM (=”Acţionează”)
Se realizează prin:
-îmbunătăţirea calităţii, credibilităţii şi disponibilităţii datelor
-îmbunătăţirea capacităţilor analitice şi de evaluare
-dezvoltarea sau identificarea de indicatori no sau utili pentru EPM
-modificarea domeniului de aplicare a EPM
Procesul de evaluare a performanţei de mediu permite îmbunătăţirea SMM, prin:

55
• identificarea zonelor în care SMM poate fi îmbunătăţit, conducînd la creşterea
performanţei de mediu
• determinarea cauzelor neconformităţilor sau deficienţelor
• dezvoltarea şi implementarea planurilor de acţiune preventive şi corective a
cauzelor determinate
• verificarea eficienţei planurilor corective
• documentarea pentru orice schimbare în proceduri ,rezultate în procesul de
îmbunătăţire
• realizarea comparaţiei cu obiectivele şi ţintele de mediu

CAPITOLUL IV
AUDITUL SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU
Conform ISO 14011 Ghid pentru auditul de mediu. Proceduri. Auditul SMM, poate fi:
a) realizat de auditori interni sau externi
b) periodic
c) efectuat la solicitarea organizaţiei auditate sau a altei organizaţii
Etapele auditului de mediu sînt:
1. Iniţierea auditului cuprinde:
a) Domeniul auditului:
-se stabileşte de client şi auditorul şef; se recomandă consultarea auditatului. Orice
modificare ulterioară necesită un acord întreclient şi auditorul şef.
-se referă la locul auditat, activitatea auditată, modul de raportare
b) Obiectivele auditului sînt înscrise în SMM:
-să se determine conformitatea SMM cu croteriile de audit (criterii interne de
performanţă, standarde externe)
-să se determine dacă SMM este corect implementat şi întreţinut
-să se identifice zonele de îmbunătăţire posibilă a SMM
-să evalueze capacitatea procesului de analiză efectuată de conducerea organizaţiei pentru
a asigura îmbunătăţirea permanentă a SMM
c) Analiza preliminară a documentaţiei

56
-se realizează de către auditorul şef, care verifică documentaşia organiazaţiei (declaraţia
privind politica de mediu, programe, înregistrări, manuale)
2.Pregătirea auditului cuprinde:
a)Planul de audit:
- include obiectivele şi domeniile, criteriile de audit , proceduri de auditare, documente de
referinţă, calendarul auditului (data,locul,perioada, durata auditului), funcţiile/persoanele
auditate, elementele de prioritate în audit, echipa de audit,programul reuniunilor, cerinţe
de confidenţialitate, formatul: structura, conţinutul raportului de audit
b)Atribuirea responsabilităţilor în cadrul echipei
-se realizează de către auditorul şef, prin consulatare cu membrii echipei. În timoul
auditului sepot face modificări
c)Stabilirea documentelor de lucru:
-formulare, liste de verificare, proceduri de evaluare, înregistrările reuniunilor
3.Realizarea auditului
a)Reuniunea de deschidere
-are drept scop prezentarea membrilor echipei, a obiectivului, domeniilor,
responsabilităţilor, a planului de audit, a metodelor,procedurilor,modului de comunicare,
confiramarea resurselor, a datei şi orei reuniunii de închidere
b)Colectarea dovezilor de audit
-prin interviuri. Observaţii, examminare documente. Dovezile de neconformitate sînt
înregistrate
c)Constatări ale auditului
-se analizează toate dovezile de audit pentru a determinaneconformitatea SMM faţă de
criteriile de audit
d) Reuniunea de închidere
-are loc întîlnirea echipă-auditat , se prezintă constatările auditului, se rezolvă pe cît
posibil punctele de dezacord.
4.Rapoarte de audit şi păstrarea documentelor
a)Pregătirea raportului
-sub conducerea auditorului şef, schimbările dorite declient se fac în acord

57
-raportul de audit trebuie să fie clar, exact, complet, cu referire la toate subiectele trecute
în planul de audit
b)Conţinutul raportului de audit
-acesta cuprinde constatările auditului, cu referinţă la dovezile ce le susţin, referitoare la:
• identificarea organizaţiei auditate şi a clientului
• identificarea obiectivelor, domeniilor, planului de audit convenit, echipa de
auditori, a reprezentantului auditatului, durata , datele auditului, declaraţia de
confidenţialitate,
• lista de difuzare a raportului, un rezumat al procesului de audit cu greutăţile
întîmpinate, concluziile auditului-conformarea SMM cu criteriile de audit
-dacă SMM este implementat şi întreţinut corespunzător
-capacitatea analizei efectuată de conducere , eficienţa SMM
c)Difuzarea raportului de audit
-conform celor cerute de client, se oate face către client, către auditat
d)Păstrarea documentelor
-se realizează conform acordului auditor-client.
5. Încheierea auditului
-se realizează cînd toate activităţile din plan sînt îndeplinite

CAPITOLUL V
ETICHETE ŞI DECLARAŢII DE MEDIU
Eco-etichetarea sau declaraţia de mediu a produsului este un instrument al
managementului de mediu orientat pe produs sau servicii. Aceasta reprezintă un mijloc
prin care consumatorii pot contribui la performanţa de mediu prin modul prin care
influenţează piaţa, cu două condiţii:
1. Etichetele trebuie să conţină informaţii precise, corecte şi utile pentru consumator
2. Consumatorul să ţină cont de ele şi să-şi adapteze opţiunile
Eco-etichetarea este rezultat al analizei ciclului de viaţă al produsului ce include
stabilirea criteriilor de eco-etichetare pe baza reciclabilităţii şi biodegradabilităţii.
Eco-etichetarea este:
a) criteriu de utilizare durabilă a unui produs

58
b) declaraţia de mediu a produsului
c) instrument al SMM orientat pe produs

Rolul eco-etichetării este de a identifica , pe grupe echivalente de produse, care


este produsul cu cel mai mic impact asupra mediului.
Standardele orientate pe produs din seria ISO 14000 (Eco-etichetarea:ISO14020,
14021, 14024, 14025) referitoare la ecoetichetare şi declaraţii de mediu au apărut
începînd din 1998, cînd s-au stabilit liniile directoare.
Etichetele se aplică pe baza standardelor elaborate de diferite organizaţii. Sînt 3
tipuri de etichete de mediu:
Tip I: = revendicare de mediu (ISO 14024): un organism recunoscut de comunitate se
pronunţă asupra a ceea ce este un produs preferabil pentru mediu. Consumatorul
are sau nu încredere asupra organismului care girează programul de eco-
etichetare.
Tip II:=revendicare de mediu auto-declarată (ISO 14021): Eco-etichetarea se face pe
baza declaraţiei producătorilor, importatorilor, distribuitorilor sau altor părţi, pe
propria răspundere – gen “produs reciclabil”,“integral biodegradabil”,“nu
dăunează stratului de ozon ” etc.
Tip III:=revendicare calificată de mediu (ISO 14025): marcări şi declaraţii de mediu ,
care se aplică pentru toate produsele. Performanţa de mediu a produsului este
precizată de un organism terţ, în funcţie de elementele de referinţă stabilite pentru
diferite categorii de produse.
Criteriile utilizate pentru a caracteriza un produs din punct de vedere al eco-
etichetării sînt:
1. reciclabil su reutilizabil
2.proporţie reciclată
3.degradabil
4.conţinut de materiale toxice/periculoase
5.impactul asupra mediului
6.utilizarea minimă a resurselor-evitarea resurselor neregenerabile sau deficitare
Principiile de aplicare a eco-etichetării:

59
1.Asigurarea transparenţei necesare privind caracteristicile produsului ,proceselor şi
tehnologiilor utilizate
2.Stabilirea unui sistem de informare a consumatorului . Informaţiile se bazează pe
analiza ciclului de viaţăal produsului
3. Se utilizează,în evaluarea impactului de mediu a produselor, metode ştiinţifice,
reproductibile
4. Se utilizează,pentru testare, ghiduri recunoscute
5. Se garantează accesul egal al tuturor părţilor interesate
6. Se încurajează inovaţia pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu
7. Se analizează periodic criteriile de maracre ecologică
Avantajele prezentate de noile produse ecologice:
-utilizează materii prime refolosibile sau materii prime realizabile din materii refolosibile
-necesită mai puţină energie în fabricaţie
-utilizează energie inepuizabilă-recuperată
-conţin componente ce pot fi reparate
-evită componentele ce se învechesc (părţi fixe)
-au o mare rezistenţăşi o capacitate sporită
-nu au efecte dăunătoare asupra mediului
-au mai puţine efecte secundare
-sînt mai hrănitoare şi mai sănătoase
-necesită ambalaj mai redus
-nu prezintă pericol pentru animale
- sînt mai silenţioase
-sînt mai uşor de folosit şi mai rezistente din pdv ergonomic
-sînt mai uşor de depozitat şi mai uşor de controlat pe părţi componente
-la utiizare necesită mai puţină apă, energie, detergenţi
-poluează mai puţin
-pot fi folosite şi în alte scopuri, ceea ce le prelungeşte viaţa
-sînr reciclabile şi biodegradabile
În România a fost adoptată OUG 34/2000 (Legea 39/2001) referitoare la
produsele agroalimentare ecologice-primact normativ în domeniu,urmat de altele.

60
Etichetarea produselor ecologice trebuie să conţină în mod obligatoriu:
a) sigla specifică de produs ecologic
b) numele, adresa producătorului sau/şi prelucrătorului
c)denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată
d) numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare
e) condiţii de păstare
f) termen minim de valabilitate
g) interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de cele
neecologice
Sigla specifică de produs ecologic va fi înregistrată la Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci OSIM , emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare,indicînd că
produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică.
Principiile generale aleelaborării etichetelor de mediu sînt:
1. Să fie precise, verificabile, relevante
2.să se întocmească, adopte şi să se aplice fără a crea obstacole în comerţul internaţional
3.Să se realizeze în baza unei metodologii ştiinţifice, în concordanţă cu revendicarea
exprimată, care să producă rezultate precise şi reproductibile
4. Să ia în considerare ciclul de viaţă al produsului sau serviciului
5. Să nu împiedice inovaţiile, să asigure îmbunătăţirea performanţei de mediu
6. Să se bazeze pe cerinţeadministrative, de informare, conform criteriilor şi standardelor
aplicabile etichetelor şi declaraţiilor de mediu
7. Să fie elaborate ţinînd cont de consultarea părţilor interesate
8. Să fie disponibile clienţilor toate informaţiile privind aspectele de mediu relevante
9. Să se furnizeze, la cerere, tuturor părţilor interesate, procedura, metodologia, criteriile
folosite în elaborarea etichetelor

CAPITOLUL VI
EVALUAREA CICLULUI DE VIAŢĂ A PRODUSELOR

Evaluarea ciclului de viaţă al produsului (analiza ciclului de viaţă ACV )este un


instrument al SMM orientat pe produs, o metodă utilizată în scopul de a prioritiza

61
eforturile unei organizaţii în reducerea impactului asupra mediului cauzat de produsele
sale.
Evaluarea ciclului de viaţă al produsului (analiza ciclului de viaţă ACV )este
metoda prin care sînt evaluate consumurile de energie şi materiale, pe de o parte, şi
impactul asupra sănătăţii umane şi a ecosistemelor, pe de altă parte, în fazele
reprezentative ale desfăşurării procesului pentru obţinerea unui produs şi a utilizării lui,
începînd cu extracţia materiei prime, proiectarea produsului, obţinerea, utilizarea şi
reciclarea sa, transportul, pînă la depozitarea finală a produsului sau a reziduurilor
nefolositoare
cercetare→materii prime→procesare→marketing→transport→utilizare→depozitare
↓ ↓ ↓ ↓ ↓ ↓
Impact asupra mediului

ACV este un instrument al SMM care diferă de celelalte, pprin:


1. poate fi utilizată atît pentru studierea impactului asupra mediului a produsului cît şi a
proceselor prin care acesta a fost obţinut
2. furnizează date obiective, independente de orice ideologie
3. este mai complex decît orice alt instrument al managementului de mediu

ACV este o metodă complexă, deoarece :


-este orientat pe produs (aplică conceptul dezvoltării durabile)
- este o metodă integrativă ( integrează toate problemele de mediu apărute pe parcursul
ciclului de viaţă al unui produs sau a unei activităţi, evită înlocuirea unui tip de problemă
de mediu cu altele sau transferul problemelor de mediu dintr-un sector , zonă, în altul)
-este o metodă ştiinţifică şi cantitativă

Reprelucrare

Prelucrare, asamblare

Obţinere materiale Utilizare


specializate

62
Prelucrare Scoatere din reciclare în acelaşi
primară funcţiune sistem de producţie

Extracţie Tratare- reciclare în alt


materii prime depozitare sistem de producţie

Pămînt
Biosfera

Fig. 7 Analiza ciclului de viaţă


În 1995, ACV a devenit parte integrantă a normelor ISO 14000, prin apariţia ISO
14040. ACV poate fi realizată din motive:
• operaţionale: pentru evaluarea unui anumit produs
• strategice: pentru evaluarea duferitelor politici de mdiu, ca de ex.politica şi
strategia de mediu
• de proiectare: pentru stabilirea conceptelor de proiectare a produselor, pentru
utilizări interne (în stabilirea strategiei de marketing)
externe ( pentru utilizarea la negocieri, formulare, politici de mediu)

Aplicaţii industriale ale ACV:


1. Identificarea oportunităţilor pentru îmbunătăţirea calităţii mediului în diferite faze a
produselor/proceselor , prin reducerea emisiilor şi optimizarea progresivă
2. Luarea deciziilor: planificare strategică, strategie de mediu, stabilire priorităţi,
selectare materiale, proiectare/reproiectare produs
3. Vînzare: stabilirea criteriilor de eco etichetare pe baza reciclabilităţii sau
biodegradabilităţii
4. În auditul de mediu şi minimizarea pierderilor
5. Educaţie publică şi comunicare
6. Evaluarea riscului
7. Informare privind consecinşele asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului
Cadrul metodologic de realizare a ACV

Etapele de realizare a ACV (analizei ciclului de viaţă) sînt:

63
1.Definirea obiectivului şi domeniului analizei
2. Analiza de inventar: bilanţ de materii prime, energie, emisii poluante în toate fazele de
fabricaţie şi consum a produsului
3. Analiza de impact: în baza informaţiilor de la analiza de inventar sînt evaluate efectele
asupra mediului şi sănătăţii umane, cauzate de folosirea resurselor şi de generarea
emisiilor
4. Analiza de optimizare: în baza analizei de impact sînt evaluate necesităţileşi
oportunităţile de reducere a poluării mediului
Rezultatele analizei de inventar şi de impact sînt interpretate în
concordanţă cu obiectivul şi domeniul de analiză stabilit iniţial.

Analiza ciclului de viaţă dezvoltare


-principii şi cadru produs
ISO 14040 planificare
-definire obiective, analiză inventar Interpretarea utilizare strategie
ISO 14041 rezultatelor marketing
-evaluarea impactului ciclului de viaţă ISO 14043 îmbunătăţire
ISO 14042 calitate

Sistemul comunitar de management de mediu şi audit (EMAS)

Regulamentul EMAS III

• Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului


din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem
comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE
ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L342, 22.12.2009

Caracteristicile noului Regulament EMAS III


Datorită necesităţilor de îmbunătăţire şi de crestere a eficienţei aplicării
prevederilor Regulamentului nr. 761/2001 care permite participarea voluntară a

64
organizaţiilor la schema comunitară de eco-management şi audit (EMAS), denumit
Regulamentul EMAS II, la nivel european s-a decis revizuirea acestuia şi adoptarea
unui nou Regulament care să consolideze sistemul comunitar de management de mediu şi
audit şi să confere o valoare adaugată organizaţiilor înregistrate EMAS.
Astfel, in luna decembrie 2009 a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1221/2009
al Parlamentului European şi al Consiliului privind participarea voluntară a
organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE şi
2006/193/CE ale Comisiei, denumit Regulamentul EMAS III, care a fost publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L342, 22.12.2009.
Până la data de 11 ianuarie 2011, Statele Membre au obligaţia să stabilească
măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului EMAS III şi să dezvolte
proceduri astfel încît atît organismul desemnat ca fiind responsabil cu înregistrarea
EMAS a organizaţiilor, precum şi organismul naţional de acreditare/autorizare
responsabil cu acreditarea/autorizarea verificatorilor de mediu şi supravegherea activităţii
acestora să fie complet operaţionale.
Inregistrarile EMAS acordate organizaţiilor, în conformitate cu prevederile
Regulamentului EMAS II ramân valabile, cu condiţia ca la următoarea verificare a
organizaţiei, verificatorul de mediu să verifice conformarea cu cerinţele Regulamentului
EMAS III. Dacă următoarea verificare urma a se desfaşura înainte de 11 iulie 2010, data
acesteia poate sa fie amanată cu 6 luni, cu acordul verificatorului de mediu şi al
organismului competent.

Organizaţiile care doresc să se înregistreze EMAS, precum şi acelea care


doresc să îşi reînoiască inregistrarea EMAS trebuie să se conformeze cu cerinţele
noului Regulament EMAS III.
Regulamentul EMAS III, care are ca obiectiv îmbunătăţirea continuă a
performanţelor de mediu ale organizaţiilor, păstreaza principalele elemente ale
Regulamentului EMAS II, după cum urmează:

65
 caracterul voluntar - organizaţiile din toate domeniile de activitate pot participa
voluntar în cadrul EMAS;
 conformarea cu legislaţia din domeniul protecţiei mediului, precum şi cu cerinţele
EMAS;
 etapele necesare pe care organizatiile trebuie sa le parcurgă în vederea obţinerii
înregistrării EMAS, sînt:

- efectuarea unei analize a tuturor aspectelor de mediu din cadrul


organizaţiei;
- stabilirea şi implementarea unui SMM conform ISO 14001;
- intocmirea declaraţiei de mediu;

- validarea informaţiilor cuprinse în declaraţia de mediu de către un


verificator de mediu acreditat pe domeniul de activitate al organizaţiei şi publicarea
acestora.

Principalele elementele de noutate ale Regulamentului EMAS III

• Ca element principal de noutate al Regulamentului EMAS III este


extinderea EMAS pentru toate organizaţiile ale căror activităţi au un impact
asupra mediului, situate atât în interiorul UE, cât şi în afara UE (EMAS Global).
Statele membre pot dispune ca organismele competente pe care le desemnează să
prevadă şi să fie responsabile pentru înregistrarea organizaţiilor situate în afara
Comunităţii, în conformitate cu prezentul regulament.
• Pentru organizatiile mici, frecvenţa de verificare se poate prelungi de la trei
ani la patru ani, la solicitarea acestora. De asemenea, frecvenţa anuală de
verificare se poate prelungi la o perioadă de până la doi ani. (Art. 7 din
Regulamentul EMAS III);
• Obligativitatea organizaţiilor să realizeze raportarea performanţei de mediu în
baza unui set de indicatori care vizează performanţa obţinută în urmatoarele
domenii de mediu (Anexa IV din Regulamentul EMAS III):

Eficienţa energetică

66
Eficienţa materialelor;

Apa;

Deşeuri;

Biodiversitate;
Emisii.

• Comisia Europeană în colaborare cu Statele Membre şi alte părţi interesate


elaborează documente de referinţă pentru toate sectoarele de activităţi economice
definite conform CAEN, cu scopul de veni în sprijinul organizaţiilor în vederea
facilitării punerii în practică de către acestea a cerinţelor EMAS III.

Regulamentul EMAS II

• Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 761/2001


care permite participarea voluntară a organizaţiilor la schema Comunitară de eco-
management şi audit (EMAS) - Regulamentul EMAS
• Decizia Comisiei nr. 681/2001/CE privind orientările pentru punerea în
aplicare a Regulamentului EMAS

Legislaţia naţională în domeniul EMAS II:Legături utile: http://ec.europa.eu

EMAS-Instrument al dezvoltării durabile


În contextul dezvoltării durabile, obiectivul principal al Regulamentului EMAS
este îmbunatăţirea continuă a performanţei de mediu a organizaţiilor. Abordarea credibilă
şi riguroasă a îmbunătăţirii performanţei de mediu a organizaţiei înregistrată EMAS se
realizează prin:

• implementarea la nivelul organizaţiei a unui sistem de management de mediu


operaţional;
• conformarea cu legislaţia de mediu;
• evaluarea sistematică, obiectivă şi periodică a performanţei SMM, prin audit
de mediu;

67
• validarea informaţiilor cuprinse în declaraţia de mediu de către un verificator
de mediu acreditat pentru domeniul de activitate al organizaţiei şi punerea acestor
informaţii la dispoziţia publicului şi a altor părţi interesate prin publicarea
acestora.

Permite participarea voluntară a organizaţiilor din toate sectoarele de activitate


(publice şi private)
Regulamentul EMAS se adresează tuturor organizaţiilor care vor să îşi
îmbunătăţească continuu performanţa de mediu. Participarea în cadrul schemei
comunitare de eco-management şi audit se realizează prin înregistrarea organizaţiilor în
cadrul acestei scheme, denumită înregistrare EMAS.

Competitivitate pe piaţa europeană prin îmbunătăţirea performanţei de mediu şi de


afaceri
EMAS reprezintă performanţă, transparenţă şi credibilitate, principii care pot fi
realizate de orice tip de organizaţie prin:

• implementarea unui SMM operaţional care conduce la imbunătăţirea continuă


a performanţelor de mediu la nivelul celor mai bune tehnici disponibile ale
momentului, în paralel cu imbunătăţirea performanţelor economice;
• respectarea reglementarilor de mediu aplicabile activităţii organizaţiei;
• aplicarea măsurilor de prevenire şi de reducere a poluării precum şi utilizarea
responsabilă a resurselor naturale, economice şi umane;
• comunicarea rezultatelor implementării EMAS = un pas esenţial care
generează organizaţiei pe plan intern încredere şi motivaţie în rândul angajaţilor
şi a conducerii, iar în plan extern aduce un spor de imagine, credibilitate şi
avantaje pe piaţa europeană.

Avantajele înregistrării EMAS

• Asigurarea conformării cu legislaţia de mediu;


• Dezvoltare durabilă printr-o mai bună utilizare a materiilor prime şi a
energiei, scăderea consumului de apă, reducerea deşeurilor etc.;

68
• Îmbunătăţirea imaginii publice în faţa clienţilor, partenerilor, investitorilor şi
comunităţii locale;
• Crearea avantajului competiţional pe piaţa europeană;
• Câştigarea încrederii părţilor interesate;
• Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor;
• Reducerea costurilor ca efect al îmbunătăţirii performanţelor de mediu,
eficientizarea proceselor existente, introducerea unor procese noi, eficiente;
• Eficienţa internă şi externă a organizaţiei înregistrată EMAS;
• Comunicare internă mai bună;
• Comunicare mai bună cu autorităţile;
• Avantaj în obţinerea unor viitoare contracte publice.

Cine se poate înregistra EMAS?


Toate organizaţiile (companie, corporaţie, firmă, autoritate sau instituţie, o parte
sau o combinaţie a acestora, cu răspundere limitată sau cu orice alt statut juridic, publică
sau privată care are propria structură funcţională sau administrativă) care doresc să îşi
îmbunătăţească performanţa de mediu. Cea mai mică parte din structura unei organizaţii
luată în considerare în scopul înregistrării EMAS este un amplasament.
În cazuri excepţionale cea mai mică parte din structura unei organizaţii luată în
considerare în scopul înregistrării EMAS poate fi mai mică decât un amplasament.

! Consultă pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor:


» Îndrumar privind înregistrarea EMAS a organizaţiilor [ Format PDF, 334 Kb ]
» Îndrumar privind acreditarea persoanelor fizice şi juridice ca verificatori de mediu
[ Format PDF, 233 Kb ]
» Lista organizaţiilor înregistrate EMAS [ Format Doc, 38 Kb ]
» Lista persoanelor fizice şi juridice acreditate ca verificatori de mediu [ Format Doc,
36,5 Kb ]

69