1) Tipuri de reţele

 LAN
 MAN
 WAN
 INTERNET
 INTRANET
 EXTRANET

Termenul Local Area Network, prescurtat LAN, provine din engleză unde

înseamnă "reţea locală" (de calculatoare). O reţea locală reprezintă un ansamblu de
mijloace de transmisiune şi de sisteme de calcul folosite pentru transportarea şi
prelucrarea informaţiei. Ele sunt frecvent utilizate pentru a conecta calculatoarele
personale şi staţiile de lucru (workstation) din birourile companiilor şi fabricilor, cu
scopul de a partaja resurse (de exemplu imprimantele) şi de a face schimb de
informaţii. Reţele locale se disting de alte tipuri de reţele prin trei caracteristici:

1. mărime sau extindere spaţială;

2. tehnologie de transmisie;
3. topologie.

Informaţii tehnice

Reţelele locale au dimensiuni relativ restrânse, de

până la câteva sute de metri, ceea ce înseamnă că
timpul de transmisie în cazul cel mai defavorabil
este limitat şi cunoscut dinainte. Cunoscând
această limită, este posibil să se implementeze
anumite tehnici simple care altfel nu ar fi fost
posibile. Totodată, se simplifică administrarea
reţelei.

Reţelele locale utilizează frecvent o tehnologie

de transmisie bazată pe un singur cablu tip
Ethernet. Din punct de vedere topologic este
vorba de axa unui sistem "magistrală" (bus), la
care sunt ataşate toate maşinile, aşa cum erau
odată dispuse cablurile telefonice obişnuite din
zonele rurale.

Reţelele locale tradiţionale funcţionează la viteze cuprinse între 10 şi 100 Mbps, au

întârzieri mici (zeci de microsecunde) şi produc erori foarte puţine. Reţelele locale
mai noi pot opera la viteze mai mari, până la câteva sute de megabiţi/sec.
Reţeaua locală de calculatoare este o combinaţie de componente hardware şi
software:

 sistemele de calcul care se interconectează

 adaptoare sau plăci de reţea Network Interface Card (NIC);
 mediul fizic de comunicaţie, care poate fi un cablu, dar şi unde radio, deci
fără fir (wireless);
 unităţi de interconectare (concentratoare / repetoare / switches etc.);
 software pentru administrarea reţelei.

Înapoi

Termenul Wide Area Network, prescurtat WAN, provine din engleză unde

înseamnă "reţea extinsă" (de calculatoare). Un WAN este orice reţea care
conectează oraşe, regiuni sau ţări. De obicei WAN-urile includ linii de
telecomunicaţie publice şi elementele de legătură şi conectare necesare. WAN-urile
se folosesc pentru interconectarea mai multor LAN-uri şi a altor tipuri de reţele,
astfel încât să se faciliteze comunicarea între persoane şi computere situate la mari
depărtări unele faţă de altele.

Multe companii şi organizaţii particulare şi-au construit cu timpul WAN-uri

proprii. Altele se bazează pe Internet, unde au acces printr-un abonament la un
provider Internet ISP.

Deseori WAN-urile se bazează pe linii telefonice închiriate, dedicate acestui scop.

La unul din capetele liniei telefonice se leagă LAN-urile companiei; celălalt capăt
este legat de un "hub" al WAN-ului respectiv. Liniile telefonice închiriate (leased
lines) sunt scumpe. Mai convenabile sunt legăturile comutate (nededicate) cum ar
fi cele bazate pe circuite comutate sau şi pachete comutate. Aceste reţele au nevoie
de protocoale (reguli de funcţionare) care asigură transportul şi adresarea
mesajelor, aşa cum ar fi familia de protocoale TCP/IP.

Pentru rezolvarea linkurilor folosite în WAN-uri companiile ISP folosesc deseori

protocoale ca de ex. Packet over SONET/SDH, MPLS, ATM şi Frame relay. Unul
dintre protocoalele mult folosite în trecut a fost X.25 (comutare pachete), care
poate fi considerat drept "bunicul" protocolului modern Frame relay.

Cercetările teoretice din domeniul WAN se concentrează pe următoarele teme:

modele matematice, emularea şi simularea reţelelor.

Vitezele WAN-urilor variază între circa 1,2 kbit/s şi 16 Mbit/s, iar sistemele bazate
pe ATM sau linii închiriate pot atinge chiar viteze de transmisie mai mari de 156
Mbit/s. WAN-urile folosesc drept mediu tipic linii telefonice, linkuri cu microunde
şi comunicaţiile prin sateliţi.
O tendinţă recentă pentru interconectarea reţelelor companiilor şi organizaţiilor
este trecerea de la utilizarea WAN-urilor propriu-zise la WAN-urile virtuale bazate
pe tehnicile Virtual Private Network (VPN) din cadrul Internetului. Pentru aceasta
există desigur ISP-uri şi firme specializate.

Înapoi

Metropolitan Area Network, prescurtat MAN, sunt reţele imense care de obicei
împânzesc oraşe întregi. Aceste reţele folosesc cel mai des tehhologia fără fir
(wireless) sau fibră optică pentru a crea conexiuni.

Standardul IEEE 802-2001 descrie MAN ca fiind o reţea metropolitană care este
optimizată pentru o întindere geografică mai mare decât reţelele locale LAN,
începând de la cartiere rezidenţiale, zone economice şi până la oraşe întregi.
Reţelele metropolitane MAN la rândul lor depind de canalele de comunicaţii, de la
transfer moderat până la transfer înalt de date. Reţeaua MAN este în cele mai
frecvente cazuri proprietatea unui singur operator, dar reţeaua este folosită de către
mai mulţi indivizi sau organizaţii. Reţelele MAN mai pot fi deţinute şi conduse ca
utilităţi publice.

Implementarea reţelelor metropolitane (MAN)

Unele tehnologii folosite pentru aceste scopuri sunt ATM, FDDI şi SMDS. Dar
aceste tehnologii vechi sunt în proces de substituire de către reţele Ethernet bazate
pe MAN, de ex.: Metro-Ethernet. Reţele MAN, pe lângă reţelele LAN, au fost
construite fără fir pe baza microundelor, undelor radio, sau a razelor laser
infraroşii. Multe companii dau în arendă sau arendează circuitele de la
transportatori comuni din cauza costului ridicat a cablului. DQDB, Distribuite
Queue Dual Bus, este standardul de comunicare a reţelei Metropolitane. Aceasta
este specificat în standardul IEEE 802.6. Folosind DQDB, reţelele pot avea o
întindere peste 50 km şi pot opera la viteza de la 34 până la 155 Mb/s. Printre
primii care au creat reţele MAN au fost Internet peering points, MAE-West, MAE-
East, şi Sohonet media network

Înapoi

Termenul Internet, sau şi internet, are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcţie
de context:

 Numele propriu Internet (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web,

reţeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele
(regulile) de comunicare Transmission Control Protocol şi Internet Protocol,
numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când
Defence Advanced Research Projects Agency (en: DARPA) (Agenţia pentru
Proiecte de Cercetare înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării,
 Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima reţea de computere
interconectate sub numele ARPAnet. Super-reţeaua din zilele noastre a
rezultat din extinderea reţelei Arpanet.
 Substantivul comun internet (scris cu minusculă) desemnează în marea
majoritate a cazurilor aceeaşi reţea, însă văzută ca un mediu de comunicare
de mase, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt oferite utilizatorilor
prin intermediul acestui mediu.
 Tehnic, termenul mai poate desemna şi o reţea ce interconectează 2 sau mai
multe reţele autonome aflate la mare depărtare unele faţă de altele. Exemple
de reţele mari, pentru care folosinţa acestui nume este justificată, sunt
SIPRNet şi FidoNet.

Cuvântul "Internet" provine din împreunarea artificială şi parţială a două cuvinte

englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea.