Recapitulare

1. Cele două motive principale care au condus la apariția politicii agricole comune au fost:

a. nevoia unei “fluidizări” a comerţului european cu produse agricole, protejarea veniturilor fermierilor
b. protejarea veniturilor fermierilor, economii în finanțarea sectorului agricol
c. limitarea liberei circulații
2. Importanţa deosebită a politicii agricole comune în cadrul construcţiei comunitare este reflectată prin câteva
trăsături distincte:
a. menține intervenția statelor în sectorul agricol, este o politică mare consumatoare de resurse financiare,
diminuarea tendințelor de a reglementare a piețelor de către autoritățile publice
b. este o politică prin excelenţă integraţionistă, este o politică mare consumatoare de resurse financiare, are
un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying
c. politicile agricole naţionale au înlocuit reglementările comune de funcţionare a pieţelor, organizaţiile
producătorilor agricoli și-au diminuat influența, are un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying
3. Cei doi piloni ai politicii agricole comune sunt:

a. organizaţiile comune de piaţă, protecția vamală

b. intervenția pe piaţă, cotele de producție
c. organizaţiile comune de piaţă, dezvoltarea rurală
4. Care au fost statele care au creat Comunitatea Economică Europeană?

a. Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Austria

b. Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg
c. Italia, Spania, Germania, Franța, Olanda, Elveția
5. Enumerați principiile care guvernează PAC stabilite în 1958 la Stresa (Italia):

- Principiul pieţei unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulă fără restricţii
- Principiul preferinţei comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea Europeană, prin
impunerea de preţuri mai mari la produsele din import faţă de producţia internă
- Principiul solidarităţii financiare: măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun
6. Cele patru obiective principale ale reformei din iunie 2003 a PAC au fost:

a. o mai mare conectare a agriculturii europene la piețele mondiale; pregătirea extinderii Uniunii Europene; un
răspuns mai adecvat la noile cerințe ale societății în ceea ce privește protecția mediului și calitatea produselor;
sporirea compatibilității politicii agricole comune cu cerințele țărilor terțe;
b. o nouă aliniere a prețurilor interne la prețurile mondiale; introducerea de către state a obligativității respectării
condițiilor de mediu; o mai mare conectare a agriculturii europene la piețele mondiale; stabilizarea bugetară prin
intermediul unui cadru financiar strict; sporirea compatibilității politicii agricole comune cu cerințele țărilor terțe;
c. un răspuns mai adecvat la noile cerințe ale societății în ceea ce privește protecția mediului și calitatea
produselor; o nouă aliniere a prețurilor interne la prețurile mondiale; sporirea compatibilității politicii agricole
comune cu cerințele țărilor terțe; o nouă aliniere a prețurilor interne la prețurile mondiale
7. Prin adoptarea „Bilanțului de sănătate” din 2009 nu s-a urmărit:

a. reorientarea parțială a fondurilor din al doilea pilon (dezvoltarea rurală) către primul pilon;
b. consolidarea decuplării totale a ajutoarelor, prin eliminarea progresivă a ultimelor plăți cuplate cu producția,
integrându-le în regimul de plată unică pe exploatație;
c. asigurarea flexibilității normelor de intervenție publică și control al ofertei pentru a nu împiedica agricultorii să
reacționeze la semnalele pieței.
8. Tratatul de funcționare a Uniunii Europene recunoaște că în domeniul agriculturii competența este partajată între:

a. Consiliul European și Comisia Europeană

b. Comisia Europeană și Parlamentul European
c. Uniunea Europeană și statele membre
9. Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a pieţelor, Comunitatea are la dispoziţie următoarele
instrumente:
a. preţurile, intervenţia pe piaţă, pensionarea anticipată, instalarea fermierilor tineri, cotele de producţie,
protecţia vamală comună
b. preţurile, intervenţia pe piaţă, ajutoarele financiare, cotele de producţie, protecţia vamală comună
c. instalarea fermierilor tineri, pensionarea anticipată, conservarea şi protejarea pădurilor, agricultura ecologică,
exploatarea zonelor defavorizate
10. Măsurile însoţitoare, parte componentă a măsurilor de politică de dezvoltare rurală, cuprind:

a. pensionarea anticipată, agricultura ecologică, exploatarea zonelor defavorizate

b. investiţii, instalarea fermierilor tineri, activităţi de formare profesională
c. sprijin pentru alte activităţi, pensionarea anticipată, agricultura ecologică
11. Cele trei niveluri de preţ pentru produsele de sub incidenţa PAC stabilite anual de către Consiliu sunt:

a. preţul indicativ, preţul de intervenţie, prețul de stocare

b. preţul indicativ, preţul de intervenţie, şi preţul prag
b. preţul indicativ, preţul maxim garantat, şi preţul prag
12. Care este rolul prețului prag?

Preţul prag este preţul sub care importurile de produse agricole nu pot pătrunde în Uniunea Europeană. Raţiunea
este aceea ca, după adăugarea cheltuielilor specifice de transport şi comercializare pe parcurs comunitar, preţul la
consumator al produselor importate să fie mai mare decât preţurile produselor interne. Nivelul preţului prag se
obţine prin aplicarea taxelor vamale la nivelul preţului mondial. Iniţial, taxele (prelevările) vamale erau variabile,
în funcţie de variaţiile preţului mondial. Acordul pentru agricultură, negociat în 1995 în cadrul rundei Uruguay a
Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a prevăzut transformarea tuturor barierelor netarifare (inclusiv a prelevărilor
variabile) în taxe vamale.
13. Care este rolul prețului indicativ?

Preţul indicativ este preţul la care Consiliul recomandă comercializarea produselor agricole pe Piaţa Internă.
Nivelul său este considerat cel potrivit pentru a asigura un standard „rezonabil” al veniturilor producătorilor
agricoli. În acest spirit, iniţial, preţurile indicative au fost fixate la niveluri foarte ridicate, în special pentru cereale.
Ele au mai fost diminuate după refomele din 1992 şi 1999, dar rămân în continuare, în medie, mai ridicate decât
preţurile internaţionale.
14. Care este rolul prețului de intervenţie?

Preţul de intervenţie este preţul minim garantat care poate fi obţinut pentru producţia comercializată pe piaţa
internă. Atunci când preţurile unor produse (în special la cereale, produse lactate, carne de vită, de porc, zahăr,
orez), ating nivelul minim (când oferta este în exces faţă de cerere), Comunitatea intervine prin achiziţia şi
stocarea produsului respectiv, nepermiţând scăderea preţului de piaţă sub preţul de intervenţie şi asigurând
fermierilor garanţia unor venituri minime. Iniţial, în stadiul de început al PAC, nivelul preţului de intervenţie era
mult superior celui de pe piaţa mondială. Măsura era în spiritul obiectivului asigurării unui nivel de trai echitabil
pentru populaţia agricolă. Însă, preţurile mari la produsele alimentare constituiau un stimulent puternic pentru
creşterea producţiei, încât curând s-a ajuns la situaţii de supraproducţie şi producţie pe stoc. Prin reformele din
1992 (McSharry) şi 1999, preţul de intervenţie a fost adus spre nivelul de pe piaţa mondială, în special pentru
produsele generatoare de surplusuri (culturi arabile, carne de vită, lapte şi produse lactate), concomitent cu
acordarea, către fermieri, de ajutoare financiare (plăţi compensatorii), care să compenseze pierderile suferite. În
cazul cerealelor şi al orezului, nivelul preţului de intervenţie creşte în fiecare lună pentru a acoperi cheltuielile
determinate de stocarea producţiei de către fermieri în perioada de recoltare şi comercializare. Creşterea lunară a
preţului de intervenţie are rolul de a evita situaţiile de plasare pe piaţă a întregii recolte, fermierii fiind încurajaţi
în acest fel să comercializeze producţia treptat, în tranşe mai mici.
15. Ce sunt cotele de producţie, ca instrument de implementare a măsurilor comune de reglementare a pieţelor?

Diversele stimulente financiare acordate producătorilor agricoli, şi mai ales susţinerea prin preţ, îi determină pe
aceştia să producă mai mult pentru a câştiga mai mult. Cu cât producţia obţinută este mai mare, cu atât sunt mai
mari şi costurile pentru finanţarea PAC. De aceea, pentru a preveni şi limita supraproducţia, în anii ’80 a fost
introdus instrumentul cotelor de producţie. Cotele reprezintă cantităţile maxime admise pentru producţia
anumitor produse (lapte, legume/fructe, zahăr, cartofi cu destinaţia amidon, banane, furaje uscate, in şi cânepă
pentru fibre, ulei de măsline, tutun). Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, iar apoi se negociază şi se
repartizează pe ţări, şi în continuare pe ferme, la nivelul naţional. Pentru producţia în surplus faţă de cotă,
fermierii sunt fie penalizaţi, fie preţul de intervenţie pentru anul agricol următor scade.
16. Care sunt cele două secțiuni în care a fost împărțit Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) în
1964?
a. secțiunea „Garantare” și secțiunea ”Dezvoltare rurală”
b. secțiunea „Garantare” și secțiunea „Orientare”
c. secțiunea ” Organizaţii comune de piaţă” și secțiunea ”Dezvoltare rurală”
17. Care sunt cele două fonduri în care a fost împărțit Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) în
anul 2005?
a. Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and
Rural Development).
b. Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC)
c. Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
18. Politica agricolă comună (PAC) este finanțată din două fonduri alimentate din bugetul UE:

a. Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).
b. Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC)
c. Fondul pentru Tranziție Echitabilă și Fondul social european
19. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) este:

a. un program comunitar al cărui scop constă în încurajarea, la nivel european, a parteneriatelor şi schimbului
celor mai bune practici, în vederea promovării unei agriculturi durabile.
(Leader)

b. programul prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru
dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural din România.

c. un program care sprijină proiectele legate de ocuparea forței de muncă în toată Europa și investește în capitalul
uman al UE (lucrători, tineri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă)
(Fondul social european - FSE)
20. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) este finanțat din:

a. Fondul social european (FSE)

b. Fondul de coeziune (FC)
c. Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).
21. Principalele instituții care asigură implementarea Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) sunt:
a. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenția pentru Finațarea Investițiilor Rurale (AFIR),
Ministerul Transporturilor, Curtea de Conturi a României, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)
b. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenția pentru Finațarea Investițiilor Rurale (AFIR),
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Curtea de Conturi a României
c. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA),
Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
22. Prin reforma funciară adoptată prin legea fondului funciar din 1991 s-a stabilit:

a. restituirea terenurilor agricole către foştii lor proprietari, unei familii revenindu-i maxim 10 hectare de teren
arabil şi 1 hectar de terenul împădurit
b. restituirea terenurilor agricole către foştii lor proprietari, unei familii revenindu-i maxim 5 hectare de teren
arabil
c. a. restituirea terenurilor agricole către foştii lor proprietari precum și împroprietărirea memrilor cooperativelor
agricole de producție
23. Reglementările legale adoptate în perioada 1997 – 2000 au permis permis mărirea suprafeţei restituibile foştilor
proprietari la:
a. 50 hectare teren agricol şi 10 hectare teren împădurit
b. 20 hectare teren agricol şi 5 hectare teren împădurit
c. 25 hectare teren agricol şi 5 hectare teren împădurit
24. În motivarea existenței politicii agricole există două categorii de argumente:

a. argumente legate de specificul agriculturii și argumente financiare

b. argumente interne și argumente externe
c. argumente tradiţionale și argumente noi
25. Argumentele tradiționale care motivează existența politicii agricole comune sunt:

a. Dependenţa de condiţiile naturale de producţie, poziţia slabă pe piaţă a agricultorilor, diminuarea sectorului
agricol
b. dependenţa de condiţiile naturale de producţie, instabilitatea crescută a pieţelor agricole, necesitatea creării
unor stocuri (rezerve) şi stabilizarea pieţei
c. dependenţa de condiţiile naturale de producţie, poziţia slabă pe piaţă a agricultorilor, concentrarea regională a
problemelor de dezvoltare a sectorului agricol
26. Argumentele noi care motivează existența politicii agricole comune sunt:

a. Dependenţa de condiţiile naturale de producţie, poziţia slabă pe piaţă a agricultorilor, diminuarea sectorului
agricol
b. dependenţa de condiţiile naturale de producţie, instabilitatea crescută a pieţelor agricole, necesitatea creării
unor stocuri (rezerve) şi stabilizarea pieţei
c. poziţia slabă pe piaţă a agricultorilor, efecte externe pozitive, diminuarea sectorului agricol, concentrarea
regională a problemelor de dezvoltare a sectorului agricol
27. Care sunt principiile care guvernează PAC stabilite în 1958 la Stresa (Italia)?

- Principiul pieţei unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulă fără restricţii
- Principiul preferinţei comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea Europeană, prin
impunerea de preţuri mai mari la produsele din import faţă de producţia internă
- Principiul solidarităţii financiare: măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun
- DE SCOS, E DUBLATA
28. Enumerați avantajele pieței ca mecanism de reglare a activităţii economice.

− stimulează producătorii să realizeze bunurile cerute de consumatori;

− impulsionează calificarea indivizilor;
− încurajează consumatorii să folosească în mod economic resursele rare;
− oferă un grad înalt de libertate economică;
− oferă informaţii asupra condiţiilor locale;
− este un mecanism impersonal, care, prin natura lui, nu poate fi corupt.
29. Enumerați dezavantajele pieței ca mecanism de reglare a activităţii economice.

− nu oferă celor slabi şi lipsiţi de speranţă aceleaşi şanse;

− generează instabilitate economică;
− provoacă atitudini monopoliste;
− nu stimulează reducerea unor efecte colaterale, cum ar fi de exemplu poluarea;
− nu funcţionează în anumite domenii, cum ar fi apărarea;
− prin reclamă se forţează cererea consumatorilor.
30. Enumerați avantajele statului ca mecanism de reglare a activităţii economice.

− promovarea bunurilor publice;

− intervenţia în domeniul externalităţilor, încurajând activităţi care au efecte externe (de exemplu, vaccinarea
împotriva anumitor boli) sau descurajând pe cele care au costuri externe (exemplu, poluarea aerului);
− încurajarea consumului bunurilor de merit, descurajarea şi interzicerea produselor nocive;
− ajutorarea celor săraci;
− asigurarea unui nivel ridicat de utilizare a forţei de muncă;
- creşterea complexităţii activităţii economice şi tendinţa de deplasare a centrului de interes de la microeconomic
la macroeconomic;
- nevoia de echilibru şi macrostabilitate ce nu mai puteau fi realizate, menţinute prin mecanismele pieţei
concurenţiale libere;
- insuficienţa iniţiativei private în anumite domenii de activitate de interes general (de exemplu, revoluţia
ştiinţifică şi tehnică contemporană care necesită eforturi materiale şi financiare foarte mari);
- incapacitatea pieţei dea furniza anumite bunuri economice;
asigurarea ordinii de drept, a cadrului normal de desfăşurare a activităţii economice;
- globalizarea şi integrarea;
- restabilirea şi păstrarea echilibrului ecologic.
31. Enumerați dezavantajele statului ca mecanism de reglare a activităţii economice.

− Statul este un rău gestionar. Conform unor păreri, întreprinderile publice sunt mai puţin bine conduse.
− Reglementarea se opune libertăţii de piaţă. Pe această bază s-au produs dereglementări importante, mai ales
după 1970, în Franţa, în Marea Britanie şi SUA.
− Impozitele şi cheltuielile publice sunt prea ridicate.
− Sunt prea mulţi funcţionari publici sau aceştia nu sunt repartizaţi corespunzător pe domenii.
− Deficitele bugetare sărăcesc ţara şi colectivităţile locale.
32. În funcţie de modul în care se realizează echilibrul dintre implicarea statului şi libera iniţiativă a agenţilor
economici, la nivelul economiilor de piaţă pot fi distinse mai multe accepţiuni ale rolului statului:
a. statul arbitru, statul agent economic, statul coordonator
b. statul arbitru, statul stabilizator, statul redistribuitor
c. statul agent economic, statul stabilizator, statul redistribuitor
33. Cele trei funcții principale pe care trebuie să le îndeplinească statul sunt:

a. funcţia de afectare, funcţia de redistribuţie, funcţia de stabilizare a conjuncturii economice

b. funcția de furnizare, funcția de reglementare, funcția de producție
c. funcția de reglementare, funcția de afectare, funcția de producție

- funcţia de afectare: statul îşi asumă riscul producerii de bunuri şi servicii alături sau în locul unor agenţi
economici aflaţi în dificultate (se pune însă de obicei problema eficienţei statului producător);
- funcţia de redistribuţie: intervenţia statului are drept obiectiv elimi¬narea sau atenuarea anumitor inegalităţi
sociale;
- funcţia de stabilizare a conjuncturii economice.
34. Definiți politica economică a statului și strategiile economice.

Politica economică reprezintă:

- ansamblul intervenţiilor puterii publice asupra economiei;
- ansamblul obiectivelor şi mijloacelor de acţiune a statului în domeniul economic;
- manipularea de către stat a unui anumit număr de mijloace sau instrumente pentru realizarea anumitor scopuri
sau obiective.
Strategiile economice reprezintă obiectivele operaţionale pe termen mediu şi lung ce corespund intereselor
profunde şi de durată, care sunt presupuse explicit sau implicit de politicile economice ce se încearcă a fi realizate.
35. În funcție de instrumentele folosite în promovarea sa, politica economică a statului poate fi:

a. politică conjuncturală, politică structurală

b. politică economică generală, politică economică sectorială
c. politica promovată prin mijloace de reglare indirectă, politica promovată prin mijloace de reglare directă
36. În funcție de orizontul de timp, politica economică a statului poate fi:

a. politică conjuncturală, politică structurală

b. politică economică generală, politică economică sectorială
c. politica promovată prin mijloace de reglare indirectă, politica promovată prin mijloace de reglare directă
37. În funcție de sfera de cuprindere, politica economică a statului poate fi:

a. politică conjuncturală, politică structurală

b. politică economică generală, politică economică sectorială
c. politica promovată prin mijloace de reglare indirectă, politica promovată prin mijloace de reglare directă
38. În funcție de maniera de influenţare a agenţilor economici, politicile economice ale statului pot exista sub
următoarele forme:
a. politici conjuncturale, politici structurale
b. politici generale, politici sectoriale
c. politici de limitare, politici de incitare, politici de concentrare
39. În funcție de orientarea doctrinară, politicile economice ale statului pot exista sub următoarele forme:

a. politici conjuncturale, politici structurale

b. politici liberale (politici ale ofertei), politici dirijiste (keynesiste sau politici ale cererii), politici democrat-
sociale
c. politici de limitare, politici de incitare, politici de concentrare
40. Politicile agroalimentare (politicile care vizează ansamblul sectorului agroalimentar şi au ca scop
satisfacerea nevoilor nutriţionale ale populaţiei, prin intervenţii şi limitări spre piaţă a diferitelor
activităţi şi fluxuri care au loc de-a lungul piețelor agroalimentare sau anumitor componente ale acestora)
cuprind următoarele componente:
a. politicile agricole, politicile de prețuri, politicile de ocupare a forței de muncă
b. politicile agricole şi de dezvoltare rurală, politicile alimentare, politicile nutriţionale
c. politicile de suvenționare, politicile de stabilizare a prețurilor, politicile sociale
41. Prezentați cele patru motive din care derivă importanţa deosebită a agriculturii în comparaţie cu
celelalte ramuri ale economiei naţionale:

- în primul rând este singura ramură de producţie capabilă să acumuleze energie cu ajutorul muncii, în timp ce
toate celelalte ramuri consumă energie;
- în al doilea rând, agricultura a constituit ramura primară a producţiei materiale din care sau desprins celelalte
ramuri; însăşi această desprindere şi existenţă de sine stătătoare a tuturor celorlalte ramuri este condiţionată de
existenţa agriculturii ca singura furnizoare de mijloace de subzistenţă vitale pentru acea parte a societăţii ocupată
în celelalte ramuri ale producţiei materiale sau în ramurile neproductive;
- în al treilea rând, acţiunea favorabilă a factorilor biologici face ca la orice nivel de capitalizare ponderea
bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură să fie mai redusă decât în alte ramuri ale economiei naţionale;
de aceea, la acelaşi produs intern brut, în agricultură se obţine o valoare adăugată brută mai mare, fapt care duce
la creşterea avuţiei naţionale;
- în al patrulea rând produsele agroalimentare au o desfacere sigură pe piaţa mondială, aflată într-o continuă
penurie, favorizând în majoritatea cazurilor creşterea preţurilor produselor agricole pe piaţa mondială, asigurând
pe această cale o eficienţă ridicată a exporturilor de produse agricole.
42. Prezentați particularitățile agriculturii ca ramură a economiei naţionale:
- pământul este principalul element al capitalului agricol, funcţionând concomitent atât ca obiect al muncii cât şi
ca mijloc de muncă.
- plantele şi animalele ca obiecte şi mijloace de muncă
- activitatea de producţie este direct sau indirect influenţată de condiţiile naturale pedoclimatice.
- zonalitatea producţiei agricole, adică amplasarea teritorială a diferitelor culturi şi specii de animale pe teritoriul
ţării acolo unde acestea întâlnesc cele mai favorabile condiţii de dezvoltare şi unde producţia se poate obţine la
cel mai înalt grad de eficienţă
- neconcordanţa dintre timpul de muncă şi timpul de producţie. Concordanţă deplină între timpul de muncă şi
timpul de producţie se întâlneşte în industrie, în timp ce în agricultură (mai ales în cultivarea plantelor) timpul de
producţie nu corespunde cu timpul de muncă, fiind mult mai mare decât acesta. Neconcordanţa dintre timpul de
muncă şi timpul de producţie în agricultură face ca utilizarea forţei de muncă să aibă un caracter sezonier,
sezonalitate accentuată uneori şi de evoluţia nefavorabilă a condiţiilor climatice.
- în sectoarele sale principale (producţia vegetală şi producţia animal) nu există o concordanţă între momentul şi
durata de avansare a cheltuielilor de producţie şi momentul şi perioada de recuperare a acestora.
- alături de producţia principală se realizează însemnate cantităţi de produse secundare, voluminoase şi greu
transportabile, dar valoroase, utile şi importante pentru eficientizarea producţiei agricole în ansamblul ei.
- procesul economic de reproducţie se împleteşte organic cu procesul natural de reproducţie. O astfel de
particularitate a producţiei agricole este determinată de faptul că în această ramură la realizarea bunurilor
materiale, a valorilor de întrebuinţare participă în calitate de mijloace de producţie plantele şi animalele
(organisme vii a căror creştere şi dezvoltare se desfăşoară după anumite legi naturale, biologice).
43. Enumerați funcțiile agriculturii, determinate de aportul său la dezvoltarea economiei naţionale:

- furnizoare de produse agro-alimentare pentru consumul intern al populaţiei

- aprovizionare cu materii prime agricole a industriilor prelucrătoare
- piaţă de desfacere pentru mijloacele de producţie create în amonte de agricultură precum şi pentru bunurile
industriale de folosinţă îndelungată,
- o sursă importantă de creare a acumulărilor generale ale statului prin sistemul de impozite, taxe, tarife, preţuri,
- furnizoare de forţă de muncă,
- sursă de valută,
- funcţie ecologică
- participarea nemijlocită la crearea, dezvoltarea şi împrospătarea periodică a rezervelor de stat de produse
agricole necesare pentru situaţii neprevăzute
44. Elementele esențiale pentru caracterizarea unui proiect, inclusiv a proiectelor finanțate prin
Instrumente Structurale sunt:

a. definirea scopului și a obiectivului de atins, un set de activități, durată determinată buget definit, evaluarea
modului de implementare a proiectului, alocarea fondurilor
b. existența unei nevoi căreia să îi răspundă proiectul, definirea scopului și a obiectivului de atins, evaluarea
modului de implementare a proiectului, alocarea fondurilor
c. existența unei nevoi căreia să îi răspundă proiectul, definirea scopului și a obiectivului de atins, un set de
activități, durată determinate, buget definit, metodologie bine definită de realizare
45. Succesiunea etapelor managementului unui proiect finanțat cu fonduri europene este următoarea:

a. alocarea fondurilor la nivelul Uniunii Europene, programarea la nivelul statelor membre, lansarea cererilor de
proiecte, selectarea proiectelor, elaborarea proiectelor, implementarea proiectelor, evaluarea modului de
implementare a proiectelor, monitorizarea programului, evaluarea programului
b. alocarea fondurilor la nivelul Uniunii Europene, programarea la nivelul statelor membre, lansarea cererilor de
proiecte, elaborarea proiectelor, selectarea proiectelor, implementarea proiectelor, evaluarea modului de
implementare a proiectelor, monitorizarea programului, evaluarea programului
c. alocarea fondurilor la nivelul Uniunii Europene, programarea la nivelul statelor membre, lansarea cererilor de
proiecte, elaborarea proiectelor, selectarea proiectelor, implementarea proiectelor, evaluarea modului de
implementare a proiectelor, evaluarea programului, monitorizarea programului
46. Succesiunea etapelor în selecția proiectelor finanțate cu fonduri europene este următoarea:

a. lansarea cererii de proiecte (AM/OI), verificarea și evaluarea proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI),
pregătirea proiectelor / cererilor de finanțare (beneficiar), primirea proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI),
aprobarea proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI), semnare contract de finanțare (AM/OI și beneficiar)
b. lansarea cererii de proiecte (AM/OI), pregătirea proiectelor / cererilor de finanțare (beneficiar), primirea
proiectelor / cererilor de finanțare (beneficiar), verificarea și evaluarea proiectelor / cererilor de finanțare
(beneficiar), aprobarea proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI), semnare contract de finanțare (AM/OI și
beneficiar)
c. lansarea cererii de proiecte (AM/OI), pregătirea proiectelor / cererilor de finanțare (beneficiar), primirea
proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI), verificarea și evaluarea proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI),
aprobarea proiectelor / cererilor de finanțare (AM/OI), semnare contract de finanțare (AM/OI și beneficiar)
47. Un principiu esențial al finanțării nerambursabile prin Instrumente Structurale este principiul
adiționalității. Prezentați definiția acestuia.

Adiționalitatea
Un principiu esențial al finanțării nerambursabile prin Instrumente Structurale este principiul adiționalității. Art.
15 (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006 stipulează faptul că ”Contribuțiile din Fonduri Structurale
nu trebuie să înlocuiască cheltuielile publice sau cheltuielile structurale echivalente ale unui stat membru”.
La nivelul proiectelor finanțate prin Instrumente Structurale acest principiu se reflectă în obligativitatea
contribuției beneficiarului la finanțarea proiectului, excepție fiind proiectele propuse, aprobate și finanțate în
cadrul unor scheme de ajutor de minimis.
48. Prezentați care pot fi riscurile asociate managementului de proiect.

- Riscuri de organizare: lipsă proceduri interne de lucru, proceduri de lucru neclare, personal insuficient,
organizare deficitară a resurselor umane, etc;
- Riscuri operaționale: neînregistrarea în evidențele contabile, arhivare necorespunzătoare a documentelor
justificative, etc;
- Riscuri financiare: plăți nesecurizate, nedetectarea operațiunilor cu risc financiar, etc;
- Riscuri legislative: generate de schimbări legislative;
- Riscuri structurale, manageriale.
49. Monitorizarea proiectelor finanțate din instrumente structurale (analiza periodică a resurselor,
activităților și rezultatelor proiectului, comunicarea și utilizarea informațiilor obținute despre progresul
proiectului) se realizează de către:
a. beneficiarul de finanțare
b. finanțator (direct sau prin OI)
c. beneficiarul de finanțare și finanțator (direct sau prin OI)
50. Avantajele utilizării unui evaluator extern pentru evaluarea proiectelor finanțate din Instrumente
Structurale sunt:

a. utilizarea resurselor de timp și umane care ar fi fost blocate în evaluare pentru alte activități, evaluarea este
mai obiectivă, echipa de management a proiectului este în contact cu expertul desemnat, evaluatorul poate
vorbi separat cu fiecare persoană relevantă
b. utilizarea resurselor de timp și umane care ar fi fost blocate în evaluare pentru alte activități, evaluarea este
mai obiectivă, echipa de management pierde în parte controlul procedurii de evaluare, evaluatorul poate vorbi
separat cu fiecare persoană relevantă
c. utilizarea resurselor de timp și umane care ar fi fost blocate în evaluare pentru alte activități, evaluarea este mai
obiectivă, echipa de management a proiectului este în contact cu expertul desemnat, procesul de evaluare este
mai puțin integrat în activitățile proiectului
51. Nerespectarea obligației beneficiarului unui proiect cu finanțare din Instrumente Structurale de a
asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit, al
serviciilor Comisiei Europene, al Curții Europene de Conturi, al serviciului specializat al Comisiei
Europene – Oficiul European pentru Lupta Antifraudă – OLAF, precum și al reprezentanților
Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF în cazul în care aceștia efectuează verificări/
controale/ audit la fața locului și/ sau solicită declarații, documente, informații conduce la:

a. restuirea întregii sume primite pentru implementarea proiectului

b. penalizări procentuale din valoarea proiectului
c. penalizări procentuale din valoarea proiectului și amendă
52. Procedurile de atribuire a contractelor de achiziții la nivelul Comunității Europene sunt următoarele:

a. licitație deschisă, licitație competitivă, dialog competitiv, proceduri negociate, concursuri

b. licitație deschisă, licitație directă, dialog competitiv, proceduri negociate, concursuri
c. licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv, proceduri negociate, concursuri
53. Procedurile naționale de atribuire a contractelor de achiziții sunt:

a. licitatia deschisa, licitatia restransa, negocierea competitiva, dialogul competitiv, parteneriatul pentru
inovare, negocierea fara publicare prealabila, concursul de solutii, procedura de atribuire aplicabila in cazul
serviciilor sociale si al altor servicii specifice, procedura simplificată
b. licitatia deschisa, licitatia competitiva, negocierea competitiva, dialogul competitiv, parteneriatul pentru
inovare, negocierea fara publicare prealabila, concursul de solutii, procedura de atribuire aplicabila in cazul
serviciilor sociale si al altor servicii specifice, procedura simplificată
c. licitatia deschisa, licitatia închisă, negocierea competitiva, dialogul competitiv, parteneriatul pentru inovare,
negocierea fara publicare prealabila, concursul de solutii, procedura de atribuire aplicabila in cazul serviciilor
sociale si al altor servicii specifice, procedura simplificată
54. Avantajele sistemului electronic de achiziţie publică sunt:

a. reducerea termenelor dacă documentaţia este disponibilă on-line, reducerea subiectivismului în evaluarea
ofertelor, comunicarea instantanee a rezultatelor
b. reducerea termenelor dacă documentaţia este disponibilă on-line, reducerea subiectivismului în evaluarea
ofertelor, comunicarea instantanee a rezultatelor, cheltuieli cu înregistrarea şi reînnoirea certificatului
c. reducerea termenelor dacă documentaţia este disponibilă on-line, reducerea subiectivismului în evaluarea
ofertelor, funcţionarea defectuoasă a sistemului fie din partea ofertantului fie din partea autorității
55. Procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice sunt etapizate, informal, în funcție de
anumite momente determinante, și care contribuie la succesul sau eșecul procedurii de atribuire sau al
contractului semnat. Aceste etape au fiecare în parte importanță sa pe parcursul procedurii de atribuire,
succesiunea lor fiind următoarea:
a. Pregătirea achiziției; Evaluarea calificării și selecția candidaturilor / ofertanților; Derularea etapei de ofertare;
Evaluarea propunerilor tehnico-economice; Atribuirea contractului
b. Pregătirea achiziției; Derularea etapei de ofertare; Evaluarea propunerilor tehnico-economice; Evaluarea
calificării și selecția candidaturilor / ofertanților; Atribuirea contractului
c. Pregătirea achiziției; Derularea etapei de ofertare; Evaluarea calificării și selecția candidaturilor / ofertanților;
Evaluarea propunerilor tehnico-economice; Atribuirea contractului
56. Anularea procedurii de atribuire prin decizia unilaterală a autorității contractante poate surveni
numai în următoarele situaţii expres prevăzut de lege:

a. numărul candidaţilor care îndeplinesc criteriile de selecţie / preselecţie este mai mic decât numărul minim
indicat în anunţul de participare, au fost depuse oferte cu preț mai mic decât cel anticipat, nu a fost depusă nici o
ofertă sau au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului
neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare, abateri grave de la prevederile legislative afectează
procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului
b. numărul candidaţilor care îndeplinesc criteriile de selecţie / preselecţie este mai mic decât numărul minim
indicat în anunţul de participare, au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme, nu a fost
depusă nici o ofertă sau au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită
modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare, abateri grave de la prevederile legislative
afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului
c. numărul candidaţilor care îndeplinesc criteriile de selecţie / preselecţie este mai mare decât numărul maxim
indicat în anunţul de participare, au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme, nu a fost depusă
nici o ofertă sau au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului
neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare, abateri grave de la prevederile legislative afectează
procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului
57. Clauze contractuale obligatorii ale contractului de achiziţie publică sunt:

a. obiectul principal al contractului, preţul contractului şi metodele de plată, durata contractului, sancţiunile
pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor părţilor, documentele contractului, principalele obligaţii ale
părţilor
b. obiectul principal al contractului, preţul contractului şi metodele de plată, durata contractului, sancţiunile
pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor părţilor, propunerea tehnică şi financiară, termenele de plată,
principalele obligaţii ale părţilor
c. propunerea tehnică şi financiară, termenele de plată
58. Anexele contractului de achiziţie publică stabilite de prevederile legale sunt:

a. Caietul de sarcini; Propunerea tehnico-financiară; Graficul de îndeplinire a contractului; Graficul de plăți;

Garanția de bună execuție, dacă este cazul; termenele de plată.
b. Caietul de sarcini; Propunerea tehnico-financiară; Graficul de îndeplinire a contractului; Graficul de plăți;
Garanția de bună execuție, dacă este cazul; sancţiunile pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor părţilor.
c. Caietul de sarcini; Propunerea tehnico-financiară; Graficul de îndeplinire a contractului; Graficul de plăți;
Garanția de bună execuție, dacă este cazul; Angajamentul ferm de susținere din partea unui terț, dacă este
cazul.
59. Definiți riscul de producție în agricultură.

Acest risc apare datorită incertitudinii privind manifestarea factorilor naturali de care depinde dezvoltarea
culturilor şi animalelor (starea vremii, boli, cantitatea şi calitatea mijloacelor folosite în producţie) şi siguranţa
inventarului agricol, analizându-se în strânsă corelaţie cu rezultatele procesului de producţie. Riscurile de
producţie aferente întreprinderilor agricole pot fi divizate în riscuri corelate şi interdependente:
a) riscul calităţii produselor fabricate - necorespunderea produselor fabricate anumitor cerinţe; se referă la
riscurile rezultatului producţiei;
b) riscul volumului producţiei fabricate - abaterea volumului real de producţie realizat de la nivelul planificat.
În întreprinderile agricole producătoare sunt concentrate multe caracteristici distinctive ale acestui sector al
economiei, ca sistem economico-biologic, care servesc drept surse suplimentare de risc. În primul rând e natura
biologică a resurselor utilizate şi influenţa condiţiilor climatice asupra rezultatelor de producţie. Natura biologică a
resurselor cauzează sezonaltatea producţiei, expunerea animalelor şi plantelor la anumite boli, daune ale
vătămătorilor, un decalaj semnificativ între perioada investirii resurselor şi cea a obţinerii de beneficiu. Pentru
intervalul mare de timp este redusă foarte mult precizia previziunilor, sporeşte numărul şi influenţa factorilor de
intervenţie neprevăzuţi, ce cauzează abateri semnificative de la performanţa preconizată. Aplicând diferite
strategii, agricultorii au posibilitatea de a reduce riscurile de producţie.
60. Definiți riscul de piaţă şi de preţ în agricultură.
Riscul de piaţă şi de preţ. Acest risc se exprimă prin fluctuaţii de preţ pe piaţă, unde participanţi sunt
întreprinderile agricole (piaţa resurselor materiale, piaţa produselor agricole), din cauza dezechilibrului dintre
cerere şi ofertă. La acest gen de variaţii putem atribui: modificări ale preţurilor la resurse sau la produsele finite,
schimbarea mediului concurenţial, modificarea condiţiilor de livrare sau vânzare ş.a. Ca rezultat al influenţei
tuturor factorilor menţionaţi are loc devierea cheltuielilor de producţie şi costului bunurilor vândute. Riscurile de
piaţă pot fi divizate în următoarele două grupe:
a) riscul de aprovizionare - apare în procesul de aprovizionare a întreprinderii cu resurse materiale, cauzele lui
fiind modificarea preţurilor, nerespectarea contractelor de livrare, volatilitatea pieţei în general, modificări ale
accesului la resursele economice;
b) riscul de desfacere - apare în momentul de transferare a dreptului de proprietate asupra activelor materiale
către partenerul de afaceri al întreprinderii, care este o expresie a fluctuaţiilor de preţ, a disponibilităţii pieţelor
sau ale segmentelor acestora, respectării contractelor de vânzare etc.
În agricultură, o mare parte a fondurilor de reproducere se formează pe contul producţiei proprii, astfel, declinul
producţiei agricole implică riscul lipsei mijloacelor de producţie în perioadele ulterioare. Prin urmare ar putea fi
întrerupt procesul tehnologic, respectiv apare necesitatea atragerii de surse suplimentare pentru suplinirea
fondurilor.
Producătorii agricoli sunt primitori de preţ. Cu toate acestea, întreprinzătorii agricoli pot efectua un şir de acţiuni
care le-ar compensa riscul de piaţă. Aceste acţiuni includ: estimări preliminare ale recoltei, încheierea unor
contracte preliminare de acoperire a riscurilor, încheierea de contracte de desfacere a producţiei şi alegerea
corectă a calendarului de vânzări.
61. Definiți riscurile accidentale în agricultură.
Riscuri accidentale, cunoscute şi sub denumirea de hazard; în aceasta categorie se includ toate acele riscuri cu
cauze în natura (incendii, cutremure, vânturi puternice, inundaţii, grindină, furtuni etc.) şi cu caracter asigurabil de
cele mai multe ori, precum şi pagube sau dezastre care pot fi generate neintenţionat de mâna omului. Alţi factori
de risc natural ce pot afecta sectorul agricol sunt cei biologici si anume insecte, rozătoare, viruşi, bacterii ce pot
afecta plantaţiile sau produsele agricole în orice stadiu al prelucrării lor.
Această categorie de riscuri este destul de dificil de evaluat, în schimb împotriva multora dintre acestea
întreprinderile agricole se pot asigura.
62. Definiți riscurile umane în agricultură.
Riscuri umane. Această categorie de riscuri reprezintă expunerea la pierderi a întreprinderii ca urmare a realizării
unor evenimente critice legate de angajaţii acesteia, cum ar fi:
- erori umane, neglijenţe ale personalului etc.;
- fraude sau delapidări (fraudă – săvârşirea intenţionată a unor fapte păgubitoare pentru întreprindere, în vederea
obţinerii de profit; delapidare – însuşirea, folosirea sau traficarea de către un angajat a unor sume de bani sau a
altor bunuri din patrimonial întreprinderii, aflate în administrarea sa); indisponibilitatea personalului (decese, boli,
situaţii interne de conflict etc.).
63. În categoria riscurilor standard, marea majoritate a societatilor de asigurari includ:
a. grindina, ploi torentiale, furtuna, îngheturi târzii de toamnă, îngheturi timpurii de primăvară, alunecari si
prabusiri de terenuri cultivate, incendiu din cauze naturale;
b. grindina, ploi torentiale, furtuna, îngheturi târzii de primavara, îngheturi timpurii de toamna, alunecari si
prabusiri de terenuri cultivate, incendiu din cauze antropice;
c. grindina, ploi torentiale, furtuna, îngheturi târzii de primavara, îngheturi timpurii de toamna, alunecari si
prabusiri de terenuri cultivate, incendiu din cauze naturale;
64. În agricultură, riscurile sistemice:
a. afecteaza o întreaga suprafata (un areal) sau un grup de oameni în mod agregat (în totalitate)
b. afecteaza suprafete, sectoare sau indivizi în mod eterogen
c. afecteaza o partial o suprafata (un areal) sau un grup de oameni
65. În agricultură, riscurile sincretice:
a. afecteaza o întreaga suprafata (un areal) sau un grup de oameni în mod agregat (în totalitate)
b. afecteaza suprafete, sectoare sau indivizi în mod eterogen
c. afecteaza o partial o suprafata (un areal) sau un grup de oameni
66. Ce sunt riscurile sistemice (fundamentale) si riscuri sincretice (particulare sau specifice)?
Strategiile de control ulterior al riscului pot avea în vedere activitatile de identificare a evenimentelor si a
responsabilitatilor celor implicati în producerea anumitor tipuri de risc.
Din aceasta perspectiva, o importanta deosebita o are clasificarea riscurilor agricole în riscuri sistemice
(fundamentale) si riscuri sincretice (particulare sau specifice).
Riscul sistemic afecteaza o întreaga suprafata (un areal) sau un grup de oameni în mod agregat (în totalitate),
exemplele includ razboiul, foametea, cutremurul, poluarea extinsa, somajul etc. În agricultura riscul sistemic se
manifesta atunci când un grup de fermieri trece printr-o experienta negativa în acelasi timp. Acest tip de risc nu
poate fi asigurat în sensul traditional si nu poate fi evitat sau atenuat prin diversificarea productiei. Efectele sunt
atât de complexe încât depasesc de cele mai multe ori scopurile dar si puterea de acoperire a asigurarilor private.
Fiind probleme ale societatii ca întreg, raspunderea pentru ele este preluata în majoritatea cazurilor de guvernele
statelor.
Riscul sincretic afecteaza suprafete, sectoare sau indivizi în mod eterogen, aceasta înseamna ca o persoana sau o
anumita zona geografica este afectata în mod diferit decât altele.
Riscul sincretic poate fi atenuat prin diversificare (ca de exemplu, posesia de teren agricol si înfiintarea de culturi
în diferite zone geografice, diversificarea recoltelor etc.).
67. Principalele limite ale asigurarii agricole clasice pot fi:
a. asimetria informationala, stimularea denaturata, selectia nefavorabila (adversa), costurile administrative,
hazardul moral
b. simetria informationala, stimularea denaturata, selectia nefavorabila (adversa), costurile administrative,
hazardul moral
c. asimetria informationala, stimularea denaturata, selectia favorabila, costurile administrative, hazardul moral

- asimetria informationala – programele de asigurari de success necesita ca asiguratorul sa dispuna de informatie adecvata
(corespunzatoare, suficienta) despre natura riscului ce trebuie asigurat. Acest lucru este foarte dificil pentru asiguratori deoarece
fermierii vor sti întotdeauna mai mult despre productiile lor potentiale decât oricare expert al firmei de asigurare;
- stimularea denaturata – atunci când asiguratorii stiu ca statul va acoperi automat cea mai mare parte a pierderilor din
agricultura, stimulentul pentru corectitudine se reduce. Asiguratorii pot sa faca întelegeri incorecte sau la limita legalitatii cu
fermierii în a avea revendicari exagerate sau false;
- selectia nefavorabila (adversa) – exista posibilitatea ca datorita implicarii sectorului public, societatile private de asigurari
sa îsi îndrepte atentia cu precadere spre riscurile „bune” lasândule neacoperite si implicit in seama statului pe cele „rele”;
- costurile administrative – cu cat informatiile despre exploatatia agricola sunt mai deficitare (lacunare) cu atât costurile
inspectiilor de risc sunt mai ridicate;
- hazardul moral - toate riscurile determinate de comportamentul oamenilor reprezinta hazarde morale.
Gradul de atentie, onestitatea sau nivelul de educatie al asiguratului (dar nu numai) pot influenta hazardul moral pe care un
asigurator si-l asuma. De exemplu, asiguratul poate da foc propriei recolte pentru ca apoi sa pretinda ca a fost incendiata etc.
68. Clasificarea riscurilor elaborată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE),
clasificare care stabilește situațiile în care riscurile ar trebui să fie suportate exclusiv de către fermieri,
prin intermediul, de exemplu, al unor mecanisme de asigurare, precum și situațiile în care riscurile ar
trebui abordate prin intervenții publice, este următoarea:
a. riscuri normale, riscuri transferabile, riscuri catastrofice
b. riscuri simetrice, riscuri asimetrice
c. riscuri standard, riscuri nestandard

Riscuri normale: evenimente care survin frecvent, la nivel local și în general cu un nivel scăzut de daune
Riscuri transferabile: evenimente mai puțin frecvente, dar mai dificil de gestionat de către fermieri pe cont propriu
Riscuri catastrofice: eveniment care survine rar, dar care este sistemic și cauzează daune la scară largă
69. Avantajele proprietății private comparativ cu cea publică sunt:

a. asigură o autonomie deplină agenţilor economici; stimulează iniţiativa, inovarea tehnică si comercială;
generează o concurentă reală între agenţii economici; duce inevitabil la situaţia de monopol; constituie baza
tuturor libertăţilor individului dar si baza democraţiei economice, sociale si politice.

b. asigură o autonomie deplină agenţilor economici; stimulează iniţiativa, inovarea tehnică si comercială;
generează o concurentă reală între agenţii economici; diminuează riscul economic prin mai buna adaptare la
modificarea fenomenelor perturbatorii de piaţă; limitează iniţiativa, creativitatea si spiritul de inovaţie.

c. asigură o autonomie deplină agenţilor economici; stimulează iniţiativa, inovarea tehnică si comercială;
generează o concurentă reală între agenţii economici; diminuează riscul economic prin mai buna adaptare la
modificarea fenomenelor perturbatorii de piaţă; constituie baza tuturor libertăţilor individului dar si baza
democraţiei economice, sociale si politice.
70. Dezavantajele proprietății de stat comparativ cu cea privată sunt:

a. favorizează centralismul în luarea deciziilor, împiedică adaptabilitatea la cerinţele pieţei; favorizează apariţia
elementelor de birocratism, ceea ce duce în final la întârzierea luării deciziilor; duce inevitabil la situaţia de
monopol, frânând desfăşurarea concurenţei, favorizând apariţia preţurilor de monopol de stat; generează o
concurentă reală între agenţii economici; generează unele elemente de corupţie, promovând incompetenţa.
b. favorizează centralismul în luarea deciziilor, împiedică adaptabilitatea la cerinţele pieţei; favorizează apariţia
elementelor de birocratism, ceea ce duce în final la întârzierea luării deciziilor; duce inevitabil la situaţia de
monopol, frânând desfăşurarea concurenţei, favorizând apariţia preţurilor de monopol de stat; limitează
iniţiativa, creativitatea si spiritul de inovaţie, favorizând comoditatea şi rutina în procesul muncii; generează
unele elemente de corupţie, promovând incompetenţa.
c. favorizează centralismul în luarea deciziilor, împiedică adaptabilitatea la cerinţele pieţei; favorizează apariţia
elementelor de birocratism, ceea ce duce în final la întârzierea luării deciziilor; duce inevitabil la situaţia de
monopol, frânând desfăşurarea concurenţei, favorizând apariţia preţurilor de monopol de stat; stimulează
iniţiativa, inovarea tehnică si comercială; generează unele elemente de corupţie, promovând incompetenţa.
71. Prezentați modul direct de punere în valoare a capitalului funciar.

Modul direct de punere în valoare (în regie proprie). Exploatantul agricol este proprietarul terenurilor agricole si
al capitalului de exploatare, el organizează şi conduce nemijlocit procesul de producţie. Exploatantul în calitate de
proprietar este cel care munceşte, beneficiază integral de roadele muncii şi proprietăţii sale, suportând singur
pierderile exploataţiei sale. Dacă exploataţia agricolă dispune de o suprafaţă agricolă importantă (mai mare),
gestiunea exploataţiei poate fi încredinţată unui manager salariat.
72. Prezentați modul indirect de punere în valoare a capitalului funciar.

Modul indirect de punere în valoare (arenda). Proprietarul funciar (arendator) cedează pe o durată determinată
dreptul său de cultivare a pământului unui exploatant (fermier) în schimbul plăţii unei chirii numită arendă.
Fermierul închiriază prin contract pământul şi, în unele cazuri, clădirile administrative (exploataţia agricolă
propriu-zisă). Aportul lui se materializează în capitalul de exploatare şi în muncă. După ce plăteşte arenda
proprietarului (în bani, în natură sau în bani şi în natură) arendaşul primeşte profitul şi suportă eventualele
pierderi.
În Franţa, arenda este de două feluri: totală sau parţială. În cazul arendei parţiale, proprietarul aduce capitalul
funciar şi o parte din capitalul de exploatare, participând la conducerea exploataţiei. Fermierul aduce numai o
parte din capitalul de exploatare şi munca. Atât proprietarul cât şi exploatantul (fermierul) participă la împărţirea
veniturilor exploataţiei. Importanţa fiecărui mod de punere în valoare a capitalului funciar variază de la o tară la
alta, de la o regiune la alta în funcţie de suprafaţa agricolă a exploataţiei.
73. Avantajele modului direct de punere în valoare a capitalului funciar sunt:

a. proprietarul exploatant este în întregime stăpânul bunurilor sale; exploatantul primeşte în totalitate
veniturile exploataţiei, fără a mai plăti renta funciară; exploatantul rezistă mai bine în situaţiile de criză (recolte
scăzute, preturi mici) pentru că nu împarte profitul cu nimeni; proprietarul exploatant are tendinţa să se
menţină pe propriul său domeniu (având avantajul stabilităţii);
b. între capitalul funciar şi capitalul de exploatare se poate manifesta o anumită concurenţă; exploatantul
primeşte în totalitate veniturile exploataţiei, fără a mai plăti renta funciară; exploatantul rezistă mai bine în
situaţiile de criză (recolte scăzute, preturi mici) pentru că nu împarte profitul cu nimeni; proprietarul exploatant
are tendinţa să se menţină pe propriul său domeniu (având avantajul stabilităţii);
c. proprietarul exploatant este în întregime stăpânul bunurilor sale; exploatantul primeşte parțial veniturile
exploataţiei; exploatantul rezistă mai bine în situaţiile de criză (recolte scăzute, preturi mici) pentru că nu împarte
profitul cu nimeni; proprietarul exploatant are tendinţa să se menţină pe propriul său domeniu (având avantajul
stabilităţii);
74. Care sunt avantajele modului indirect de punere în valoare a capitalului funciar?

a. fermierul nu furnizează capitalul funciar; fermierul nu este legat de loc, el este independent si poate alege
exploataţia care-i convine cel mai bine; valoarea capitalului funciar al proprietarului se menţine, chiar poate să
crească, pământul fiind o valoare sigură; proprietarul primeşte un venit fix pentru capitalul său funciar (arenda)
fără să fie interesat de modul în care se face exploatarea acestuia.
b. fermierul nu furnizează capitalul funciar; fermierul nu este legat de loc, el este independent si poate alege
exploataţia care-i convine cel mai bine; valoarea capitalului funciar al proprietarului se menţine, chiar poate să
crească, pământul fiind o valoare sigură; proprietarul primeşte un venit variabil pentru capitalul său funciar
(arenda) fără să fie interesat de modul în care se face exploatarea acestuia.
c. fermierul nu furnizează capitalul funciar; fermierul nu este legat de loc, el este independent si poate alege
exploataţia care-i convine cel mai bine; valoarea capitalului funciar al proprietarului se menţine, chiar poate să
crească, pământul fiind o valoare sigură; proprietarul primeşte un venit fix pentru capitalul său funciar (arenda)
fără să fie interesat de modul în care se face exploatarea acestuia, situaţia fermierului arendator este precară; la
fiecare reînnoire a contractului de arendă dreptul proprietarului de a-si relua proprietatea pune în pericol
rămânerea pe loc a fermierului.
75. Sunt considerate ca zone defavorizate din punct de vedere agricol:

a. zonele de deal, zonele ameninţate de abandon şi în care întreţinerea spaţiului este necesară, zonele supuse
unor handicapuri specifice
b. zonele de deal, zonele deșertificate, zonele supuse unor handicapuri specifice
c. zonele de munte, zonele ameninţate de abandon şi în care întreţinerea spaţiului este necesară, zonele supuse
unor handicapuri specifice

Sunt considerate ca zone defavorizate din punct de vedere agricol:

• Zonele de munte – sunt limitării considerabile a posibilităţilor de folosire a terenurilor şi o creştere sensibilă
a costurilor lucrărilor
• Zonele ameninţate de abandon şi în care întreţinerea spaţiului este necesară
• Zonele supuse unor handicapuri specifice. În interiorul acestor zone este necesară continuarea activităţilor
agricole cu scopul de a asigura conservarea şi ameliorarea mediului înconjurător, întreţinerea spațiului natural sau
vocaţia lor turistică.
76. Statele membre ale UE sunt:

a. Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos (1958), Danemarca, Irlanda, Regatul Unit (1973),
Grecia (1981), Portugalia, Spania (1986), Austria, Finlanda, Suedia (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (2004), Bulgaria, România (2007), Croația (2013).
b. Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos (1958), Danemarca, Irlanda, Regatul Unit (1973),
Grecia (1981), Portugalia, Spania (1986), Austria, Finlanda, Suedia, Novegia (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (2004), Bulgaria, România (2007), Croația (2013).
c. Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos (1958), Danemarca, Irlanda, Regatul Unit (1973),
Grecia (1981), Elveția, Portugalia, Spania (1986), Austria, Finlanda, Suedia (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia,
Lituania, Malta, ePolonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (2004), Bulgaria, România (2007), Croația (2013).
77. Prin măsura de instalare a tinerilor fermieri se va acorda sprijin persoanelor care:

a. Au vârsta mai mică de 35 de ani, şi se stabilesc pentru prima dată la o exploataţie agricolă ca şefi ai acesteia;
Posedă pregătirea şi competenţa profesională adecvată; Prezintă un plan de afaceri pentru dezvoltarea
activităţilor proprii ferme.
a. Au vârsta mai mare de 40 de ani, şi se stabilesc pentru prima dată la o exploataţie agricolă ca şefi ai acesteia;
Posedă pregătirea şi competenţa profesională adecvată; Prezintă un plan de afaceri pentru dezvoltarea
activităţilor proprii ferme.
c. Au vârsta mai mică de 40 de ani, şi se stabilesc pentru prima dată la o exploataţie agricolă ca şefi ai acesteia;
Posedă pregătirea şi competenţa profesională adecvată; Prezintă un plan de afaceri pentru dezvoltarea
activităţilor proprii ferme.
78. Regulile de sustenabilitate propuse de dezvoltarea durabilă, bazate pe menţinerea unui nivel minimal
al capitalului natural, sunt următoarele:

a. o aceeaşi resursă naturală are funcţiuni multiple (economice, biologice, recreative), progresul tehnic nu poate fi
aplicat în mod unitar tuturor acestor funcţiuni; utilizarea de resurse naturale reînnoibile nu trebuie să fie mai
mare decât rata de reînnoire uzuală proprie a resursei respective; resursele epuizabile trebuie a fi tratate în
permanenţă prin prisma eventualei lor înlocuiri de către resursele reînnoibile; emisia de deşeuri trebuie să fie
superioară capacităţii de asimilare a acestora de către mediu; motivul precauţiei apare ca primordial în adoptarea
diferitelor opţiuni, pentru a permite prezervarea potenţialelor de alegere oferite generaţiilor viitoare.
b. o aceeaşi resursă naturală are funcţiuni multiple (economice, biologice, recreative), progresul tehnic nu poate
fi aplicat în mod unitar tuturor acestor funcţiuni; utilizarea de resurse naturale reînnoibile nu trebuie să fie mai
mare decât rata de reînnoire uzuală proprie a resursei respective; resursele epuizabile trebuie a fi tratate în
permanenţă prin prisma eventualei lor înlocuiri de către resursele reînnoibile; emisia de deşeuri trebuie să fie
inferioară capacităţii de asimilare a acestora de către mediu; motivul precauţiei apare ca primordial în
adoptarea diferitelor opţiuni, pentru a permite prezervarea potenţialelor de alegere oferite generaţiilor
viitoare.
c. o aceeaşi resursă naturală are funcţiuni multiple (economice, biologice, recreative), progresul tehnic nu poate fi
aplicat în mod unitar tuturor acestor funcţiuni; utilizarea de resurse naturale reînnoibile nu trebuie să fie mai
mare decât rata de reînnoire uzuală proprie a resursei respective; resursele epuizabile trebuie a fi tratate în
permanenţă prin prisma eventualei lor înlocuiri de către resursele reînnoibile; emisia de deşeuri trebuie să fie
inferioară capacităţii de asimilare a acestora de către mediu; crearea în mod artificial, mai mult sau mai puţin
agresiv, a unor condiţii propice dezvoltării culturilor agricole.
79. Caracterisiticile principale ale economiei de piață sunt:

a. coexistenta celor două forme fundamentale de proprietate (proprietatea privată şi cea de stat), constituirea şi
funcţionarea proprietăţii individuale într-o largă diversitate de agenţi economici, transformarea pieţei în
instrumentul principal de reglare prin acţiunea legii cererii şi ofertei în stabilirea preturilor tuturor mărfurilor,
autonomia de decizie a agenţilor economici care se prezintă pe piaţă, rolul statului este esenţialmente unul de
arbitru şi moderator;
b. coexistenta celor două forme fundamentale de proprietate: proprietatea privată şi cea de stat, constituirea şi
funcţionarea proprietăţii individuale într-o largă diversitate de agenţi economici, transformarea pieţei în
instrumentul principal de reglare prin intervenția statului în stabilirea preturilor tuturor mărfurilor, autonomia de
decizie a agenţilor economici care se prezintă pe piaţă, rolul statului este esenţialmente unul de arbitru şi
moderator;
c. coexistenta celor două forme fundamentale de proprietate (proprietatea privată şi cea de stat), constituirea şi
funcţionarea proprietăţii individuale într-o largă diversitate de agenţi economici, transformarea pieţei în
instrumentul principal de reglare prin acţiunea legii cererii şi ofertei în stabilirea preturilor tuturor mărfurilor,
autonomia de decizie a agenţilor economici care se prezintă pe piaţă, rolul statului este esenţialmente unul de
arbitru şi de jucător;
80. În alegerea tipului corect de credit/de finanţare, trebuie ținut cont de faptul că utilizarea creditului
pentru capital de lucru se face pentru:

a. achiziționarea de materii prime şi materiale necesare înfiinţării culturilor (semințe, pesticide și îngrășăminte,
achiziționarea de combustibil); acoperirea altor costuri operaționale (plata salariilor muncitorilor, plata utilităţi,
arenda, reparaţii);
b. achiziționarea de materii prime şi materiale necesare înfiinţării culturilor (semințe, pesticide și îngrășăminte,
achiziționarea de combustibil); achiziționarea de utilaje (pluguri, combine de recoltat sau tractoare);
c. achiziționarea de mijloace fixe (mijloace de transport, linii de procesare, etc); construcția de depozite, silozuri,
achiziționarea de terenuri;
81. Barierele netarifare care implică limitarea cantitativă a importurilor (restricţiile cantitative la import)
sunt:

a. interdicţii sau prohibiri la import, contingentele, licenţele, limitări voluntare la export, acorduri privind
comercializarea ordonată a produselor
b. prelevările variabile la import, preţuri minime şi maxime la import, contingentele, licenţele, limitări voluntare la
export, acorduri privind comercializarea ordonată a produselor
c. ajustările fiscale la frontier, prelevările variabile la import, preţuri minime şi maxime la import, contingentele,
licenţele, limitări voluntare la export, acorduri privind comercializarea ordonată a produselor
82. Taxele vamale, instrument de politică comercială de natură tarifară, se clasifică după obiectul
impunerii astfel:

a. taxe vamale de import, taxe vamale de export, taxe vamale ad-valorem

b. taxe vamale de import, taxe vamale de export, taxe vamale de tranzit
c. taxe vamale cu caracter fiscal, taxe vamale cu caracter protectionist
83. Taxele vamale, instrument de politică comercială de natură tarifară, se clasifică după scopul impunerii
astfel:

a. taxe vamale de import, taxe vamale de export, taxele vamale ad-valorem

b. taxe vamale de import, taxe vamale de export, taxele vamale de tranzit
c. taxe vamale cu caracter fiscal, taxe vamale cu caracter protectionist
84. Taxele vamale, instrument de politică comercială de natură tarifară, se clasifică după modul de
percepere astfel:

a. taxele vamale ad-valorem, taxe vamale specifice, taxe vamale mixte

b. taxe vamale de import, taxele vamale de export, taxele vamale de tranzit
c. taxe vamale cu caracter fiscal, taxe vamale cu caracter protectionist
85. Barierele netarifare care implică limitarea indirectă a importurilor prin mecanismul preţurilor sunt:

a. interdicţii sau prohibiri la import, contingentele, licenţele, limitări voluntare la export, acorduri privind
comercializarea ordonată a produselor
b. interdicţii sau prohibiri la import, prelevările variabile la import, preţuri minime şi maxime la import
c. prelevările variabile la import, preţuri minime şi maxime la import, ajustările fiscale la frontieră, alte categorii
de taxe
86. Barierele netarifare care derivă din participarea statului la activitatea comercială sunt:

a. comerţul de stat, monopolul de stat, taxele vamale ad-valorem

b. achiziţiile guvernamentale, comerţul de stat, monopolul de stat
c. comerţul de stat, monopolul de stat, acordurile privind comercializarea ordonată a produselor
87. Barierele netarifare care derivă din standardele tehnice aplicate produselor importate şi autohtone
(obstacolele tehnice) se pot întâlni sub următoarele forme:

a. norme sanitare şi fitosanitare, norme de securitate, norme privind ambalarea, marcarea şi etichetarea
b. acordurile privind comercializarea ordonată a produselor, norme sanitare şi fitosanitare, norme de Securitate
c. contingentele, acordurile privind comercializarea ordonată a produselor, norme sanitare şi fitosanitare
88. Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze
exporturile globale ale ţării (sau comunităţii) respective. Măsurile de stimulare de natură bugetară sunt:

a. subvenţiile directe la export, primele directe de export, subvenţiile indirecte la export

b. primele valutare, subvenţiile directe la export, primele directe de export
c. subvenţiile directe la export, primele directe de export, subvenţiile directe la import
89. Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze
exporturile globale ale ţării (sau comunităţii) respective. Măsurile de stimulare de natură fiscală sunt:

a. subvenţiile directe la export, primele directe de export, subvenţiile indirecte la export

b. primele valutare, facilităţi fiscale acordate pentru mărfurile exportate, primele directe de export
c. facilităţi fiscale acordate pentru mărfurile exportate, facilităţi fiscale acordate direct exportatorilor
90. Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze
exporturile globale ale ţării (sau comunităţii) respective. Măsurile de stimulare de natură financiar-
bancară sunt:

a. creditul cumpărător, liniile de credit, primele valutare, primele directe de export

b. creditul cumpărător, liniile de credit, creditul furnizor, asigurarea creditelor de export, garantarea creditelor
de export
c. primele valutare, primele directe de export, contingentele
91. Ce reprezintă creditul furnizor, ca formă a măsurilor de stimulare financiar bancară, parte a
măsurilor de politică comercială promoţională şi de stimulare?

Creditul furnizor = credit comercial acordat de vânzător (furnizor)/exportator cumpărătorului străin; se foloseşte
în cazul unor exporturi de valoare mai mică şi pe perioade reduse de timp. Finanţarea acestui tip de credite: cea
mai mare parte a furnizorilor care oferă facilităţi de plată cumpărătorilor nu dispun de resurse suficiente pentru a
aştepta sfârşitul perioadei de creditare, de aceea, în practică, furnizorii finanţează creditele acordate
împrumutându-se (luând credit) de la o instituţie de credit, în general o bancă comercială / specializată în
finanţarea exporturilor. Băncile respective condiţionează acordarea acestor credite către exportatori de asigurarea
acestora la o instituţie de asigurare. Costul asigurării, sub forma primei de asigurare plătită de exportator, va fi
suportat de importator (direct, prin evidenţierea ei separat în contract sau indirect, prin includerea ei în preţ).
92. Ce reprezintă principiul nediscriminării utilizat în cadrul legislativ românesc pentru achizițiile
publice?

Prin nediscriminare se înțelege asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice operator
economic, indiferent de naţionalitate să poată participa la procedura de atribuire şi să aibă şansa de a deveni
contractant.
Mod de aplicare:
Autoritățile contractante nu trebuie să discrimineze potențialii ofertanți pe baza unor motive nejustificate (de
exemplu naționalitatea) și nu trebuie să includă specificații tehnice care ar putea favoriza întreprinderile
naționale.
Autoritățile contractante trebuie să evite stabilirea de cerințe de calificare care să favorizeze anumiți
participanți la procedura de achiziție publică;
Autoritățile contractante trebuie să evite practicile de favorizare a unui ofertant prin stabilirea de condiții
discriminatorii în caietele de sarcini.

Efecte obținute:
Deschiderea și dezvoltarea pieței de achiziții publice;
Crearea unui cadru competitiv pentru obținerea celei mai bune valori pentru fondurile publice, întotdeauna
considerate ca fiind insuficiente în raport cu necesităţile.
93. Ce reprezintă principiul tratamentului egal utilizat în cadrul legislative românesc pentru achizițiile
publice?

Respectarea principiului tratamentului egal presupune ca oricând, pe parcursul procedurii de atribuire, să se

stabilească şi să se aplice reguli, cerinţe, criterii, identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să
beneficieze de şanse egale de a deveni contractanţi.
Mod de aplicare:
Eliminarea elementelor de natură subiectivă care pot influența deciziile în procesul de atribuire a contractelor
de achiziție publică;
Furnizarea, concomitent, către toți operatorii economici implicați într-o procedură de achiziție, a informațiilor
aferente procedurii.
Efecte obținute:
Toți participanții vor dispune de aceleași șanse în pregătirea documentelor asociate procedurii în cauză;
Instituirea unui cadru bazat pe încredere, cinste, corectitudine şi imparţialitate pe tot parcursul derulării
procedurii;
Favorizarea dezvoltării unei concurențe corecte și efective între operatorii economici participanți la o procedură
de achiziție publică.
94. Ce reprezintă principiul evitării concurenței neloiale utilizat în cadrul legislativ românesc pentru
achizițiile publice?

Principiul evitării concurenței neloiale presupune faptul că ofertanții nu sunt implicați în niciun fel în pregătirea
documentației și nu au în mod exclusiv acces la informaţii despre procedură prin intermediul membrilor comisiei
de evaluare sau a personalului autorităţii contractante.
În cazul principiului enunțaț mai sus se pot constata următoarele:
Cadrul legal prevede faptul că “Persoana fizică sau juridică care a participat la întocmirea documentatiei de
atribuire are dreptul, în calitate de operator economic, de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, dar
numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentatiei de atribuire nu este de natura sa distorsioneze
concurenta”;
Trebuie avută în vedere posibilitatea autorității contractante de a stabili care sunt cazurile în care operatorilor
economici cărora li s-a conferit dreptul de a participa la elaborarea documentației de atribuire, nu pot să
distorioneze concurența;
Nu există nicio normă legală care să nominalizeze cazurile care fac imposibilă distorsionarea concurenței.
95. Ce reprezintă principiul transparenței utilizat în cadrul legislative românesc pentru achizițiile
publice?

Principiul transparenței presupune aducerea la cunoștința publicului a tuturor informațiilor referitoare la

aplicarea procedurii de atribuire în scopul garantării riscului de favoritism și de comportament arbitrar din partea
autorității contractante.
Mod de aplicare:
Toate informațiile cu privire la procedura de achiziție trebuie să fie formulate clar, precis, univoc în
anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire oferind operatorilor economici o poziție de
egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către
autoritatea contractantă.
Asigurarea vizibilității regulilor, oportunităților, proceselor, înregistrărilor și rezultatelor aferente procedurii de
achiziție publică.
Efecte obținute:
Claritatea documentelor elaborate pe parcursul procesului de achiziție;
Înțelegerea de către potențialii candidați/ofertanți a necesităților obiective ale autorității contractante și a
modului în care aceste necesități se reflectă în documentația de atribuire.
96. Care sunt măsurile de stimulare la nivel macro de natură bugetară, parte a măsurilor de politică
comercială promoţională şi de stimulare?

Subvenţiile directe la export = sume de bani acordate de stat anumitor ramuri economice pentru a le rentabiliza
activitatea, în cazul în care costurilor lor depăşesc preţurile de pe piaţa mondială. Se acordă selectiv, de regulă
pentru:
• ramurile aflate în declin (industria carboniferă, siderurgică, textilă), ramuri sensibile la concurenţa străină;
• pentru ramuri considerate de interes pentru economia naţională (în cazul cărora pierderea pieţelor ar putea
dezechilibra balanţa de plăţi);
• în majoritatea ţărilor, pentru agricultură.
Primele directe de export – se acordă acelor exportatori care realizează un volum mare de desfacere pe piaţa
externă sau exportă produse ale unor industrii importante pentru economia naţională; ele nu urmăresc
rentabilizarea unităţilor exportatoare, ci creşterea volumului vânzărilor şi, eventual, influenţarea structurii pe
mărfuri şi a orientării geografice, în funcţie de interesele urmărite la un moment dat.
Subvenţiile indirecte la export – vizează stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii pe linia creşterii exporturilor,
prin preluarea de către stat, total sau parţial, a cheltuielilor ocazionate de diferite acţiuni, manifestări, etc.
precum: facilităţi oferite în domeniul informaţional, al asistenţei tehnice de specialitate, pentru participarea la
târguri şi expoziţii internaţionale, pentru realizarea de către institute de specialitate de studii şi cercetări de piaţă
cu preţ redus sau gratuite etc.
97. Care sunt barierele netarifare care derivă din participarea statului la activitatea comercială, parte a
instrumentelor de politică comercială?

Achiziţiile guvernamentale (piaţa publică): Achiziţiile de bunuri şi servicii realizate de către stat (departamente,
ministere, instituţii centrale etc) se transformă în bariere netarifare atunci când, pe baza unor reglementări în
vigoare, firmele naţionale au prioritate în raport cu cele străine în aprovizionarea organelor de stat.
Reglementările internaţionale, respectiv Acordul privind achiziţiile guvernamentale (în vigoare din 1981), stabilesc
faptul că orice achiziţie guvernamentală care depăşeşte o anumită sumă trebuie să se facă prin licitaţie, la care să
participe atât firmele naţionale cât şi cele străine (reglementările respective nu se aplică în cazul produselor
militare, al celor considerate a avea caracter strategic etc.).
Comerţul de stat, format dintr-o sumă de operaţiuni de vânzarecumpărare efectuate prin intermediul firmelor
proprietate de stat. Se transformă în bariere netarifare atunci când firmele de stat beneficiază de anumite
avantaje (de pildă, avantaje de ordin fiscal) în raport cu cele private.
Monopolul de stat asupra importului anumitor produse permite limitarea importului şi stabilirea unor preţuri mai
mari în cazul produselor care fac obiectul acestui monopol.
98. Care sunt barierele netarifare care implică limitarea cantitativă a importurilor (restricţiile cantitative
la import), parte a instrumentelor de politică comercială? Prin ce se caracterizează fiecare dintre aceste
bariere?
Regulile comerţului internaţional interzic folosirea restricţiilor cantitative; ele pot fi totuşi admise cu titlu temporar
pentru salvgardarea situaţiei financiare a ţării şi echilibrarea balanţei de plăţi, dar numai cu condiţia administrării lor de o
manieră nediscriminatorie.
Interdicţii sau prohibiri la import: reglementări adoptate de stat prin care se interzice total/parţial, pe perioade
determinate/nelimitate, importul anumitor produse. Se pot utiliza fie din raţiuni economice (protejarea unor ramuri
economice sau echilibrarea balanţei de plăţi), fie politice (discriminarea unei ţări) sau sanitare (protejarea sănătăţii
populaţiei). Se realizează prin refuzul organelor de stat de a elibera licenţă la import. Exemplu: în UE se utilizează în mod
selectiv şi temporar interdicţii la importul anumitor produse agricole.
Contingentele: plafoane maxime, cantitative sau valorice, impuse la importul anumitor produse pentru o perioadă
determinată de timp, de regulă un an.
Licenţele: autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare, pentru un produs/grupă de produse, pe perioade rezonabile
de timp (2, 4, 5 luni) în funcţie de natura produsului, ţara de provenienţă, distanţă.
Limitări voluntare la export (autolimitări): înţelegeri oficiale (neoficiale, între anumite ţări, prin care ţara exportatoare,
la cererea (sub presiunea) ţării importatoare, se obligă să reducă valoarea exporturilor pentru un anumit produs o
perioadă determinată de timp. Cu alte cuvinte, reprezintă diminuări ale exporturilor acceptate chiar de ţările
exportatoare, sub ameninţarea din partea ţării importatoare a recurgerii la măsuri restrictive mult mai dure şi pe o
perioadă mai mare de timp.
Acorduri privind comercializarea ordonată a produselor: înţelegeri bi sau multilaterale între diferite ţări, vizând
limitarea negociată şi controlată a comerţului internaţional cu anumite produse. Implică, pe lângă autolimitările la export
şi respectarea unor limite de preţ, a unor prevederi privind clauza de salvgardare (la care pot face apel ţările
importatoare atunci când interesele lor economice sunt lezate). Sunt de dată relativ recentă (anii 80).
99. Care sunt barierele netarifare care implică limitarea indirectă a importurilor prin mecanismul
preţurilor, parte a instrumentelor de politică comercială?

Prelevările variabile la import: specifice Politicii Agricole Comune, sunt taxe vamale suplimentare, calculate ca diferenţă între
preţurile interne mai mari şi preţurile mondiale, mai scăzute; deoarece preţul comunitar rămâne neschimbat, în vreme ce preţul
mondial oscilează, diferenţa, care se va modifica şi ea, poartă numele de prelevare variabilă.
Preţuri minime şi maxime la import:
Preţurile minime – se folosesc atunci când costurile de producţie interne sunt superioare celor din ţările concurente sau atunci
când preţurile de pe piaţa mondială scad astfel încât produsul respectiv ameninţă piaţa; au niveluri apropiate de preţul intern cu
ridicata; folosite începând cu deceniul opt al secolului al XX-lea de către SUA şi CEE în cazul produselor siderurgice japoneze, de
UE pentru produsele agricole etc.
Preţurile maxime – se folosesc atunci când anumite ţări încearcă o creştere artificială a preţurilor pentru anumite produse; se
stabilesc la niveluri apropiate de preţul produselor similare indigene. Ambele categorii de preţuri pot fi folosite numai de ţări cu
rol important de importator pe piaţa mondială.
Ajustările fiscale la frontieră: Fundamentele comerţului internaţional Se referă la cea mai mare parte a impozitelor la care sunt
supuse mărfurile importate. Ajustările reprezintă un regim fiscal conform căruia produsele de export sunt exonerate de plata
impozitelor indirecte, iar cele de import sunt supuse aceloraşi impozite ca şi mărfurile indigene.
Forme ale ajustărilor fiscale:
- TVA – impozit general de consum perceput la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor, nu la întreaga valoare, ci la valoarea
adăugată.
- Taxa în cascadă – impozit de consum calculat la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor, la întreaga valoare; are caracter
cumulativ.
- Taxa de acciză – impozit perceput asupra produselor care sunt fie monopol al statului (tutun, băuturi, hidrocarburi), fie asupra
bunurilor considerate de lux (autoturisme, aparate video etc.).
Alte categorii de taxe: portuare, sanitare, consulare, statistice etc.
100. După modul de percepere, taxele vamale pot fi taxe vamale ad-valorem, taxe vamale specifice și taxe
vamale mixte. Prin ce se caracterizează fiecare dintre acestea?

- Taxele vamale ad-valorem – se percep asupra valorii vamale a mărfurilor I/E; se stabilesc sub forma unor
procente care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor (ex: 20% din valoarea vamală a unui autoturism, a
unei tone de cereale etc.). Sunt cele mai vechi taxe vamale şi cele mai răspândite.
Avantaje: sunt mai uşor de stabilit şi nu presupun un tarif vamal detaliat.
Dezavantaje:
- sunt sensibile la oscilaţiile valorii mărfurilor (scăderea preţurilor duce la reducerea încasărilor vamale şi reduce
efectul protecţionist). Pentru aceasta, temporar se percep taxele vamale suplimentare, sub forma taxelor vamale
specifice.
- Permit săvârşirea de abuzuri, prin facturarea mărfii la un preţ mai mic decât valoarea reală (vezi prevederile
Codului de evaluare vamală - Runda Tokio, 1979, Runda Uruguay, 1994).
- Taxele vamale specifice – se percep pe unitatea de măsură fizică a mărfurilor, sub forma unei sume absolute
exprimată în moneda ţării respective (ex: 100.000 lei pentru o tonă grâu, pentru un tractor de 50 cai putere,
automobil marca Renault etc.)
Avantaje: nu sunt influenţate de variaţiile preţurilor de pe piaţa externă; înlătură în mare parte posibilitatea
fraudării deoarece taxa se raportează la cantitatea de marfă importată.
Dezavantaje: folosirea lor este greoaie deoarece presupune un tarif vamal foarte detaliat, mereu completat şi
revizuit, cu fiecare tip de produs.
- Taxele vamale mixte –includ atât taxele vamale ad-valorem cât şi pe cele specifice.