Impactul principalilor parametri meteorologici asupra stării de sănătate.

Indici bioclimatici

Caracteristicile mediului înconjurător sunt resimţite de organismul uman cu ajutorul receptorilor termici ai
pielii

Mediul climatic acţionează simultan asupra organismului uman, printr-un complex de factori, ai căror
caracteristici sunt în permanentă schimbare.

1. Temperatura aerului - elementul principal climatic care influenţează starea organismului uman.
Variaţiile de temperatură modifică bilanţul de căldură, termoreglarea, ritmurile biologice şi
mecanismele de aclimatizare.

Rata metabolismului baza, depinde de numeroşi factori personali și exteriori.

Între factorii personali, se evidențiază
- suprafaţa corpului, vârsta,
- starea de sănătate,
- activitatea glandelor cu secreţie internă,
- de secreţia de adrenalină,
- de activitatea musculară.
În ceea ce privește factorii exteriori, influența cea mai mare o au:
- temperatura mediului,
- îmbrăcămintea
- Hrana.

Temperatura internă a corpului uman este de 37° C.

Pierderea de căldură depinde de diferite mecanisme:
- conducţia - transferul de căldură de la corpul uman la orice substanţă sau corp mai rece, cu care vine în
contact, provocând vasoconstricţie. Fenomenul este vizibil la bolnavii reumatici, care au un
mecanism de termoreglare defectuos;
- evaporaţia apei prin piele şi prin plămâni. Rata evaporaţiei depinde de temperatura exterioară, de viteza
curenţilor de aer, de permeabilitatea membranelor.

Alţi factori care pot modifica temperatura corpului sunt:

- umezeala mare - accentuează senzaţia de frig la o temperatură scăzută a aerului, creează senzaţie de
zăpuşeală la o temperatură ridicată, datorită imposibilităţii de evaporare a transpiraţiei;
- vântul puternic - scăderea temperaturii şi diferenţă mai mare între diferitele părţi ale corpului
- îmbrăcămintea, prin textură, model, culoare.

Termoreglarea depinde şi de vârstă - mai defectuoasă la vârstnici şi copii, afecţiuni - cunoscută capacitatea
termoreglatoare redusă la reumatici sau astmatici.

Aclimatizarea - un proces fiziologic complex, care depinde de mediul termic, iar expunerea treptată la
stresul termic uşurează această adaptare.

Limitele zonei de confort termic - sunt destul de flexibile, variază între 16,5C şi 20,5C ale temperaturii
echivalent effective.
Stressul bioclimatic total (ST) exprimă gradul de solicitare biologică impus de un anumit tip de mediu
climatic asupra organismului uman atacat simultan, la nivelul pielii şi al plămânilor, de cei trei factori
meteorologici
Este însumarea celor două stressuri distincte, cutanat (SC) şi pulmonar (SP):
ST = SC + SP.

 Stressul climatic pulmonar (SP) - determinat de influenţa umezelii aerului asupra schimburilor
respiratorii ale plămânilor
 Stressul climatic cutanat se referă la senzaţiile de căldură şi de frig pe care le resimte
tegumentul în procesul termoreglării.

a. Stressul hipertermic poate avea :

 origine externă, când temperatura aerului creşte peste valorile standard de ”confort termic” sau când
efectul său se combină cu cel al altor parametri meterologici (umezealaaerului şi viteza vântului)
 origine interna, când excedentul caloric produs în urma efectuării unui lucru mecanic nu se mai
poate evacua eficient în mediul extern.

Modalităţi de adaptare termică:

 termoliza care, prin intermediul sistemului endocrin
 transpiraţia care, prin intermediul glandelor sudoripare

Amploarea consecinţelor hipertermiei depinde de durata expunerii individuale la căldură şi de gradientul

schimbului caloric dintre organismul uman şi mediul înconjurător.

Stările patologice exprimate de acestea sunt : sincopa de căldură, deshidratarea, declorurarea şi şocul termic.

 1. Sincopa de căldură - o manifestare acută datorată creşterii afluxului sanguin spre zona cutanată
periferică, în detrimentul circulaţiei cerebrale și se exprimă prin ameţeli, greţuri şi leşin,

 2. Deshidratarea (epuizarea termică hipohidrică) se instalează în urma pierderii, prin evaporare şi

transpiraţie, a unei cantităţi însemnate de apă din organismul uman - este tolerată, dar menţine
senzaţia de sete nepotolită; o deshidratare de 4 % determină o oboseală accentuată, cu semne de
apatie sau agresivitate.

 3. Declorurarea (epuizarea termică hiposodică) se datorează pierderilor minerale excesive din timpul
Transpiraţiei. Apariţia cefaleei, oboselii accentuate, succedate de greţuri, ameţeli, vărsături şi
spasme, declorurarea poate determina rapida pierdere în greutate şi, în final, moartea.

 4. Şocul caloric (hiperpirexia termică) este cea mai severă formă de manifestare a hipertermiei
deoarece survine brusc. Această stare patologică se dezvoltă atunci când organismul uman nu mai
este capabil să-şi menţină echilibrul caloric, în urma expunerii bruşte şi îndelungate la căldură şi
umiditate crescută.

b. Stressul hipotermic - se resimte în cazul expunerii îndelungate a organismului uman la frig.

Efectele sale pot fi contracarate sau diminuate prin reacţii specifice de apărare şi control.
Termogeneza - cel mai eficient mijloc de luptă împotriva frigului, prin sporirea producţiei interne de
căldură. Se realizează fie prin contracţii musculare involuntare (frisonul), fie prin contracţii voluntare
(exerciţiul fizic).
Degerăturile apar cel mai frecvent în cazurile în care, la temperaturi negative ale aerului, vaporii de
apă, acumulaţi pe suprafaţa pielii în urma proceselor de transpiraţie, condensează brusc, determinând
scăderea rapidă a temperaturii zonei expuse. Degeraturile nu se datorează numai temperaturii scăzute a
aerului, ci şi efectului adjuvant produs prin intensificarea vântului.
Hipotermia se instalează în urma expunerii prelungite la frig, atunci când temperatura corporală
scade sub limita pragului intern minim admis (37 C). Se manifestă sub forma frisoanelor, care ating
intensitatea maximă, funcţiile fiziologice se degradează, scade voinţa de a supravieţui, favorizând instalarea
stării de epuizare fizică. Majoritatea subiecţilor îşi pierd cunoştiinţa.