Florin Cojocaru

Anul IV, sem I

Concepția eterodoxă despre preoția univerală

Mişcarea protestantă, pierzând succesiunea apostolică prin faptul că nu a reuşit să

atragă cel puţin doi episcopi care să poată hirotoni alţi preoţi, dar şi episcopi, a afirmat că nu
este necesară preoţia sacramentală, ci toţi creştinii sunt preoţi; că există doar preoţia
universală. Cuvintele Sfântului Apostol Petru - "Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie
împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu" (I Petru 2, 9), au fost considerate
suficiente pentru a justifica această părere. Sfântul Apostol Petru citează însă un verset din
Vechiul Testament prin care arată că locul vechilor evrei, socotiţi popor al lui Dumnezeu, a
fost preluat de creştini. Creştinii sunt, la rândul lor, seminţie aleasă, adică un popor ales dintre
popoarele păgâne şi dintre iudei prin dragostea lui Hristos spre a deveni fii adoptivi ai lui
Dumnezeu. Preoţie împărătească înseamnă că prin Botez şi Mirungere creştinii devin
împăraţi şi preoţi în sens duhovnicesc, misiuni ale Mântuitorului Hristos, transmise lor prin
harul Duhului Sfânt.
Pe de altă parte, preoţilor, Sfântul Apostol Petru, în aceeaşi epistolă, le spune: "Pe
preoţii cei dintre voi îi rog, ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al pătimirilor lui
Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în
paza voastră" (I Petru 5, 1-2). De aici, se vede clar că Apostolul Petru nu-i considera pe toţi
creştinii preoţi (în sens sacramental, chiar dacă toţi erau în sens "împărătesc") şi făcea o
distincţie clară între preot/păstor şi turmă.
Hristos a dat un dar sacramental deosebit Apostolilor săi şi acesta nu a fost dat tuturor,
ci doar unor bărbaţi (şi anume bărbaţi) aleşi. Nici Cina cea de Taină, nici darul legării şi
dezlegării păcatelor (Ioan 20:22-23) nu au fost date celor 5.000 de oameni din pustie sau mai
ştiu eu ce altor grupuri de oameni cu care Hristos a intrat în contact, ci unor bărbaţi "iniţiaţi"
şi special rânduiţi. La Botez de asemenea au fost trimişi numai Apostolii şi urmaşii lor.
Anume aşa au înţeles şi au făcut şi Apostolii, şi texte în această privinţă sunt extrem de
multe. Din lipsă de timp, amintesc doar unul mai grăitor: La I Tim 4, 14 scrie: „Nu fi
nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor
mai marilor preoților.
De aici să vede clar că este vorba de un har special (harismă), care se dă prin punerea
mâinilor preoţiei (folosindu-se aici cuvântul πρεσβυτερίου). Nu se poate pune problema unei
harisme a „bătrâneţii” împărtăşită prin „punerea mâinilor”. Deci, vedem clar ce înţelegeau
Apostolii prin aceasta: preoţia (exprimată fie prin „iereus”, fie prin „presbiteros”) este un har,
care se dă prin punerea mâinilor şi această împărtăşire a harului se transmite succesiv de la Sf.
Apostoli, de aici şi noţiunea de "succesiunea apostolică" în teologia ortodoxă. 
 În Sfânta Scriptură ne sunt înfăţişate trei feluri de preoţii, atât în Vechiul Testament,
cât şi în Noul Testament, fiecare dintre ele cu rolul său. Astfel, în Vechiul Testament se
vorbeşte de "preoţia lui Melchisedec" (Facerea 14, 18), care ca preot al lui Dumnezeu l-a
primit pe Avraam cu pâine şi vin, după înfrângerea regelui Sodomei; "preoţia levitică", sau
sacrificială, consacrată prin ungerea sfântă (Ieşirea 29, 21; 30, 25), "după rânduiala lui
Aaron" (Ieşirea 40, 13), şi "preoţia împărătească" (Ieşirea 19, 6) a întregului popor
Israel, ca seminţie aleasă, neam sfânt, popor ales. Aceste trei preoţii sunt prefigurări ale celor
trei preoţii pe care le întâlnim în Noul Testament: "Preoţia lui Hristos", zisă "după rânduiala
lui Melchisedec" (Ps. 109, 4), preoţia sacramentală sau sfinţitoare, cea primită de la
Mântuitorul de Sfinţii Apostoli, prin suflarea Duhului Sfânt şi transmisă de ei ierarhiei
bisericeşti prin hirotonie şi preoţia împărătească, numită şi preoţie universală, a tuturor
creştini lor care au primit Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie.
Preoţia sacramentală şi cea universală se completează şi se condiţionează reciproc.
Membrii preoţiei sacramentale sunt aleşi dintre cei ai preoţiei universale. Preoţia universală
este însă sfinţită prin preoţia sacramentală, una fără cealaltă neputându-şi împlini misiunea de
a continua întreita slujire a Mântuitorului Hristos care i s-a încredinţat.
Evidenţiind însemnătatea preoţiei sacramentale, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea:
"Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti. Şi pe foarte bună
dreptate, că slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger, sau arhanghel, sau altă putere
creată de Dumnezeu, ci Însuşi Mântuitorul". Din însemnătatea misiunii preoţiei sacramentale
reiese şi răspunderea pe care o au membrii acesteia: de a da seama înaintea lui Dumnezeu de
mântuirea sufletelor credincioşilor pe care-i păstoresc, iar din aceasta decurge şi datoria
membrilor preoţiei universale de a-i asculta, împlinind astfel îndemnul Sfântului Apostol
Pavel: "Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru
sufletele voastre, având să dea de ele seama" (Evrei 13, 17).

Blibliografie:
1. Pr. Ionuț Bărbulescu, Preoția sacramentală și preoția universală, Ziarul Lumina, 12 oct
2012, https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/patristica/preotia-sacramentala-si-preotia-
universala-76059.html - link accesat la 02.02.2022.

2. Ierom. Petru Pruteanu, „Preoția sacramentală” vs „preoția universală”, Teologie.net,

22.06.11, https://www.teologie.net/2011/06/22/preotia-sacramentala-vs-preotia-universala/ - link
accesat la 02.02.2022.

3. ÎPS Bartolomeu Anania, De ce spunem preot și nu bătrân sau prezbiter?, Youtube,

19.07.2013, https://www.youtube.com/watch?v=32HGNpP9zUY – link accesat la 02.02.2022