Sunteți pe pagina 1din 6

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Managementul clasei este definit ca abilitatea profesorului de a planifica şi


organiza activităţile clasei astfel încât să asigure un climat favorabil învăţării.
Prin managementul clasei se urmăreşte prevenirea comportamentelor
disruptive, pe de o parte şi rezolvarea problemelor comportamentale apărute, pe de
altă parte.
Obiectivul final al managementului clasei este formarea la elevi a unor abilităţi
de autoreglare a comportamentului. Ȋntr-o primă fază controlul comportamentului este
extern (profesori, părinţi, colegi) pentru ca apoi, prin interiorizarea unor reguli şi modele,
să devină autonom.

Principiile managementului clasei sunt:


• Imbunătăţirea condiţiilor învăţării.
• Prevenirea stresului profesorilor şi elevilor.
• Creşterea timpului petrecut în sarcina de învăţare şi diminuarea timpului destinat
controlului comportamentelor disruptive.
• Implicarea elevilor în activităţi care să le solicite participarea activă.

Strategiile preventive

Stabilirea de reguli

Profesorul proactiv este capabil să definească şi să comunice aşteptările sale faţă


de elevi. Comunicarea clară a regulilor comportamentului social şi academic la începutul
anului şcolar este esenţială pentru un management eficient al clasei.
Regulile îi ajută pe elevi să-şi controleze comportamentul impulsiv,
comunicându-le expectanţele profesorului faţă de un anumit comportament.
Multe din reguli pot fi adaptări ale regulilor şcolii, în timp ce altele pot fi stabilite
împreună cu elevii, reflectând situaţia specifică a clasei
Stabilirea regulilor începe prin identificarea împreună cu elevii a problemelor mai
frecvente din şcoală.
Regula este respectată dacă există şi presiunea grupului pentru respectarea ei.
Autodisciplina este o consecinţă a mai multor factori: existenţa unor reguli clare şi
consecinţe bine specificate, ca şi presiunea externă din partea părinţilor, profesorilor şi
mai ales a colegilor.
Criterii de stabilire a regulilor în clasă:
• să fie stabilite la începutul anului şcolar;
• să fie formulate pozitiv, specificând comportamentul aşteptat;
• să fie precizate simplu;
• lista de reguli să fie scurtă (5-6 reguli, pentru a nu fi uitate);
• să includă numai regulile pe care le consideră necesare;
• să se focalizeze pe comportamente specifice;
• să fie stabilite împreună cu elevii;
• să fie afişate într-un loc vizibil pentru ca elevi să şi le reamintească;

1
• să fie discutate şi explicate elevilor;
• să fie precizate toate consecinţele nerespectării unei reguli;
• să fie precizate recompensele respectării regulilor;
• regulile să fie aplicate consecvent, fără a se face excepţii de la aplicarea lor;
• regulile să fie relativ flexibile (situaţiile sunt diferite şi vârstele copiilor sunt
diferite);
•consecinţele nerespectării regulilor să fie în conformitate cu gravitatea
comportamentului;
• aplicarea consecinţelor să se facă fără ca elevul să fie blamat - doar
comportamentul său este discutat;
• regulile să vizeze îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare în clasă.

Alături de aceste reguli de conduită este util să fie precizate şi responsabilităţile şi


drepturile profesorului, iar elevii să le cunoască.

Personalizarea clasei
Există mai multe modalităţi de a da claselor un aspect particular: aranjarea diferită
a băncilor; utilizarea elementelor decorative pentru tapetarea claselor (lucruri de interes
specific pentru copii, produsele elevilor pe diverse domenii); particularizarea clasei prin
culoare.

Cunoaşterea elevilor
Respectul faţă de elevi este demonstrat prin atenţia pe care le-o acordăm.
Memorarea numelui, a preferinţelor sale, a relaţiilor cu colegii sunt câteva aspecte
importante pentru a-1 face pe elev să se simtă în siguranţă.
Recunoaşterea şi acceptarea genului şi a apartenenţei culturale este de asemenea o
formă de respect. A acorda în aceeaşi măsură atenţie băieţilor ca şi fetelor, a prezenta o
imagine pozitivă atât a fetelor cât şi a băieţilor în materialele utilizate şi activităţile
propuse, a vorbi cu copiii despre cultura din care provin, fără a ne aştepta că sunt experţi,
doar pentru că aparţin acelei culturi, sunt modalităţi de a demonstra respect şi acceptare.
Utilizarea metodelor active, de implicare a elevilor în activitatea de învăţare
Studiile arată că peste 80% din problemele de disciplină dintr-o clasă sunt cauzate de
utilizarea unor metode ineficiente de implicare a elevilor în activităţile de învăţare.
Ordinea se menţine, nu atât datorită intervenţiilor frecvente ale profesorului, ci datorită
angajării active a elevilor în activitate. Activităţile pe grupe mici, interactive sunt
considerare ca fiind cele mai eficiente pentru prevenirea problemelor de disciplină, în
timp ce activităţile plictisitoare sunt cele care pot declanşa probleme de disciplină.

Artificii strategice care pot determina o mobilizare atenţională a elevilor:


1 Controlul vocii - profesorul poate utiliza diverse tonalităţi, pentru a nu se produce
fenomenul de obişnuire la stimulul sonor monoton al vocii.
2 Contactul vizual - este ştiut faptul că elevii îşi inhibă comportamentele neadecvate la
contactul vizual direct cu profesorul.
3 Organizarea timpului în sarcină - se ştie că cele mai multe probleme
comportamentale apar în situaţii nestructurate. Acest lucru se poate evita prin controlul

2
permanent şi planificarea cât mai exactă a timpului petrecut în sarcinile şcolare, mai ales
pentru cele individuale.

Rezolvarea imediată a problemelor apărute, prin:


• controlul proximităţii - apropierea fizică sau proximitatea profesorului faţă de
elev are o influenţă considerabilă asupra comportamentului.
• recurgerea la regulă şi aplicarea imediată a consecinţelor comportamentului, în
strânsă legătură cu gravitatea comportamentului.
• comunicarea asertivă. Utilizarea de mesaje asertive la persoana I, cu descripţii
clare ale comportamentului aşteptat, „Vreau ca tu să.....", „Mi-ar plăcea ca tu
să.....". In acest moment ar trebui ca tu să......" este o metodă mult mai eficace de
rezolvare a problemelor. In astfel de condiţii agresivitatea sau pasivitatea
profesorului ar determina accentuarea şi cronicizarea acestora.

Evaluările frecvente
Permit obţinerea frecventă de recompense, determină creşterea motivaţiei pentru
învăţare şi a angajării în sarcină. Pentru ca acest efect să se păstreze este nevoie ca
recompensele să fie stabilite individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de nivelul
care reflectă pentru fiecare creşterea performanţei (ex. pentru un elev nota 7 este o
performanţă care trebui recompensată).

Strategii de modificare comportamentală

Modificarea unui comportament presupune:

1. Identificarea celor trei componente ale unui comportament: antecedentele


comportamentului, comportamentul propriu-zis şi consecinţele comportamentului.

2. Monitorizarea comportamentului - cu scopul de a culege date precise despre un


comportament, sub aspectul frecvenţei de manifestare, a contextului în care apare şi
a intensităţii sale, în vederea stabilirii unui program ţintit de modificare
comportamentală. Metodele utilizate pentru monitorizare pot fi: observarea şi auto-
monitorizarea comportamentului, chestionarea părinţilor, colegilor, profesorilor şi
reflectarea asupra situaţiilor anterioare similare. Pentru organizarea datelor şi o mai bună
vizualizare a lor se poate întocmi un tabel sub forma unei grile de observaţie.

3. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului. Dimensiunile analizei


comportamentale:
1. forma de manifestare a comportamentului;
2. frecvenţa - numărul de apariţii ale comportamentului;
3.durata - intervalul de timp dintre momentul iniţierii şi momentul încetării
comportamentului;
4. intensitatea - magnitudinea manifestării comportamentului;
5. latenţa - intervalul dintre stimul şi manifestarea comportamentului;
6. contextul de apariţie a comportamentului.

3
Să luăm spre exemplu, neatenţia la ore. Forma de manifestare a neatenţiei poate fi
foarte diferită de la un elev la altul şi în aceste condiţii intervenţia va trebui să fie diferită.
Un elev poate manifesta neatenţie prin sustragere de la activitate şi reverie, în timp ce
pentru un alt elev forma de manifestare poate să ia un aspect de distragere a celorlalţi
colegi. Din perspectiva duratei, pentru un elev poate să dureze doar pentru câteva minute,
în timpul unei ore, în timp ce alt elev poate fi neatent pe tot parcursul zilei.

4. Crearea şi aplicarea programului de modificare comportamentală.


Intervenţia de modificare a comportamentului nu se poate face asupra unei
etichete, ci asupra dimensiunilor unui comportament.
Ca element al programului de modificare comportamentală, întăririle reprezintă
orice stimul care determină creşterea frecvenţei de apariţie a unui comportament.
Funcţionează ca întăritor ceva care este perceput ca fiind plăcut sau valoros de către
copil, de aceea acelaşi stimul poate avea conotaţii diferite pentru persoane diferite, după
cum poate reprezenta întărire pentru un comportament şi nu pentru altul, chiar în cazul
aceleiaşi persoane. Aceasta impune alegerea individualizată şi contextualizată a
întăririlor.
Intărirea unui comportament reprezintă o situaţie de învăţare în care copilul
învaţă că există o relaţie între comportament şi consecinţele lui.
Tipuri de întăriri:
a) obiectuale - hrană, jucării, bani, cadouri, premii;
b) simbolice - obiecte cu semnificaţie (bulina roşie, jetoane colorate, feţe luminoase,
steluţe, „bani falşi") care se pot preschimba în alte obiecte sau activităţi cu valoare
recompensativă;
c) activităţi - timp de joacă, dans, timp pentru cinema, timp liber, cititul împreună, a fi
primul în rând;
d) sociale - lauda, încurajarea, aprecierea, zâmbetul, aplauze, a te arăta interesat, a te arăta
surprins.

Consecinţele naturale ale comportamentului pot avea rol de întărire. Spre


exemplu, obţinerea unei note bune în urma efortului depus pentru învăţare (o consecinţă
naturală), determină creşterea frecvenţei de manifestare a comportamentului de învăţare.
Ȋn aceste condiţii nota poartă denumirea de întăritor natural. Alteori profesorul poate să
introducă în mod voluntar alţi întăritori decât consecinţele normale ale
comportamentului, fiind vorba în acest caz de întăriri artificiale.

Reguli de aplicare a întăririlor pozitive:


• să fie aplicate imediat după producerea comportamentului aşteptat;
• să fie precizat motivul pentru care primeşte întărirea;
• să fie aplicată constant în formarea unui comportament nou;
• să fie aplicată intermitent în întărirea unui comportament deja dobândit. Dacă pentru
învăţare întărirea trebuie să apară imediat după comportament, pentru consolidare
întărirea trebuie amânată. Amânarea determină persistenţa în sarcină.
• întăririle să fie specifice fiecărui elev;
• cu cât survine mai repede întărirea cu atât învăţarea este mai rapidă.

4
Pedeapsa este o modalitate de a reduce frecvenţa de apariţie a unui
comportament, prin aplicarea unui stimul neplăcut. Simpla aplicare a pedepsei nu
determină apariţia unui comportament alternativ. Pentru a produce acest efect este
necesară asocierea pedepsei cu întărirea comportamentului dezirabil sau specificarea
comportamentului alternativ şi recompensarea sa ulterioară.
Reguli de aplicare a pedepselor:
- să fie aplicate imediat;
- să fie aplicate în particular;
- să fie aplicate cu calm;
- să nu fie criticată sau atacată persoana;
- să fie acompaniată de întărirea comportamentelor pozitive, acceptate;
- să fie precedată de un avertisment.

Cauzele ineficienţei pedepselor corporale:


- pedeapsa corporală atacă persoana şi nu comportamentul;
- pedeapsa corporală nu determină identificarea cauzelor comportamentului
- pedeapsa corporală scade stima de sine a elevilor, crescând frecvenţa
comportamentelor disruptive;
- pedeapsa corporală poate duce la vătămări fizice;
- pedeapsa corporală transmite mesajul subiacent că cea mai bună metodă de
rezolvare a problemelor este forţa fizică;
- pedeapsa corporală stabileşte o barieră între profesor şi elev;
- pedeapsa corporală are consecinţe emoţionale asupra copilului ca frica,
iritabilitatea, izolarea;
- pedeapsa corporală produce agresivitate şi probleme comportamentale - chiulul de
la şcoală, minciuna;
- utilizarea pedepselor corporale asupra copiilor are ca efect învăţarea acestui
comportament şi replicarea sa ca metodă de rezolvare a situaţiilor problemă - ex.
dacă un copil este bătut va utiliza aceeaşi metodă cu prietenii lui.

Modelarea este o metodă de modificare cognitiv-comportamentală care constă în


prezentarea unui eşantion de comportamente cu scopul de a antrena persoana care
observă comportamentul în producerea sa. La baza modelării se află mecanismul învăţării
observaţionale. Modelul comportamentului poate fi:
1. real - părinţii, colegii, profesorii, prietenii, persoane semnificative pentru copil
sau adolescent (vedetă de film, etc.)
2. simbolic - personaje din poveşti, filme, romane sau un compozit între
caracteristicile mai multor personaje.
Observarea unui comportament şi a consecinţelor sale facilitează producerea sa de
către observator, însă modelul este asimilat numai dacă are funcţia de a rezolva o
problemă (ex. oferă o modalitate alternativă de a reacţiona la o situaţie).

Condiţiile care favorizează achiziţia modelului comportamental:


1. Similaritatea model - observator. Cu cât similaritatea este mai mare, cu atât achiziţia
este mai rapidă.

5
Similaritatea de vârstă explică, spre exemplu, influenţa grupului de colegi şi forţa
de presiune a acestuia în dobândirea unui comportament.
Extragerea disimilarităţilor dintre model şi observator are ca efect respingerea
modelului (ex. respingerea modelelor oferite de familie sau adulţi).
2. Relevanţa modelului comportamental. Modelul prezentat trebuie să fie relevant pentru
subiect (să-i aducă o nouă perspectivă, să-i ofere o confirmare) şi să fie prezentat clar
pentru a fi achiziţionat.
3. Modelul comportamental este învăţat dacă generează recompense. Se învaţă mai uşor
un comportament dacă prin acesta putem să obţinem recompense sau să evităm situaţii
neplăcute.