GRĂDINARUL

REFERAT
În teatrul de animație regăsim un număr mare de
subiecte, abordate într-o manieră proprie acestuia,
extrăgând un mesaj esențial pentru spectatori.

Prin caricaturizarea și hiperbolizarea anumitor

particularități ale personajelor din piesă artiștii aduc pe
scenă, prin păpuși, anumite trăsături de caracter prin care
personajele se definesc.

Spectacolul Grădinarul păstrează particularitățile

teatrului de animație, acesta prezentând o poveste într-un
mod care captează atenția spectatorilor prin jocul scenic
al păpușarilor, mometele de animație și interacțiunile cu
aceștia.

Personajul principal este un băiat pe cale să

împlinească vârsta de 13 ani, reprezentat de o păpușă
manevrată de către doi păpușari. Într-o manieră
carismatică și captivantă acesta are, pe parcursul
spectacolui, mai multe interacțiuni directe cu publicul,
lucru care stabilește o conexiune mai personală între
spectator și actorul păpușă. Pe lângă el, găsim alte două
personaje secundare, cu care deși nu relaționează des, au
o importanță mare în evoluția protagonistului. Acestea
două fiind bunicii băiatului: bunicul reprezentat de un cap
purtat de unul dintre păpușari și bunica fiind o marionetă
clasică. Sub aspect plastic, bunicul este caracterizat de
mărimea exagerată a capului, fapt care ne dă de înțeles că
el este pilonul familiei și bunica este definită prin statura
ei măruntă și modul de a vorbi, prin folosirea de sunete
nearticulate pe un ton agresiv și uneori grijuliu, care
definesc o fire arțăgoasă și totodată protectoare față de
nepotul ei.

Cadoul primit de personajul principal, sămânța unei

plante, este punctul de plecare a lecției pe care acesta o
învață. Prin creșterea și îngrijirea plantei, băiatul înțelege
frumusețea și fragilitatea vieții, o lecție importantă pentru
un om aflat în etapele timpurii ale vieții. Natura joacă un
rol important în desfășurarea poveștii, aceasta fiind adusă
în prim-plan prin diverse momente presărate pe parcursul
spectacolului.

Deși spectacolul este preponderent unul de

animație, putem observa și secvențe de desprindere, în
care acesta este înlocuit cu teatrul dramatic, scene în care
păpușarii sunt în prim-plan, interacționând unul cu altul și
chiar și cu publicul.

În acest spectacol regăsim atât păpuși cât și

marionete, manevrate cu îndemânare și transmițând
sentimente reale și stări bine definite prin tehnicile de
animare folosite.
 Deși greu de înțeles în anumite părți din cauza
stilului său care îmbină elemente concrete cu unele
abstracte cu valoare metaforică, Grădinarul reușește să
transmită cu succes ceea ce își propune, folosindu-se de
un umor ocazional cinic și de o căldură sufletească redată
cu măestrie de actorii de pe scenă.