Politicile Economice ale Uniunii Europene

În perioada imediat următoare primului război mondial, statele vest-

europene şi-au axat eforturile de depăşire a situaţiei critice de după război
prin aplicarea unor politici economice de tip keynesian, încercând, într-o
măsură mai mică sau mai mare să se pună la adăpost de eventualele
perturbări care ar fi putut interveni ca urmare a influenţei mediului exterior
asupra economiilor lor în privinţa utlilizării factorilor de producţie proprii
sau a desfacerii produselor pe piaţa internaţională.
În momentul depăşirii situaţiei economice critice şi a trecerii spre
relansarea creşterii economice, politicile economice aplicate în interior şi în
relaţiile cu exteriorul au cunoscut o relativă transformare dinspre dirijism
moderat spre liberalism moderat în vestul continentului, şi una înspre
dirijism extrem în partea central şi estică a continentului.
Pe structura creată în perioda interbelică şi urmărind să înlăture
distrugerile provocate de cel de-al doilea război mondial, politicile
economice aplicate în spaţiul vest european s-au diferenţiat, continuând linia
începută în perioada interbelică.
Economia Uniunii Europene este o economie unificată progresiv,
atât pe cale naturală, prin schimburile comerciale intense derulate de-a
lungul secolelor între statele membre, cât şi prin procesul integrării formale,
început în anii’50 ai secolului XX. Caracteristica esenţială o reprezintă
diversitatea culturală, care îşi pune amprenta atât asupra elasticităţii ridicate
a cererii, cît şi asupra dimensiunilor şi specializării ofertei. Ca atare şi
politicile economice ale Uniunii Europene reflectă acestă unitate în
diversitate.

Politicile economice ale Uniunii Europene

Politicile economice reprezintă o formă de intervenţionism în

mecanismul pieţei prin utilizarea unui număr de instrumente, strategii,
planuri şi reglementări juridice.
Privite ca un rezultat al intervenţiei statului, politicile
macroeconomice pot genera, prin aplicarea lor două tipuri de efecte. Primul
este acela de creare a pieţei, cel de-al doilea este de modelare, respectiv de
modificare a structurilor pieţei.
La nivel comunitar, politicile comune au apărut, s-au diversificat şi
au crescut în complexitate pe fondul nevoii de a răspunde creşterii
interdependenţelor dintre economiile statelor membre din cel puţin
următoarele considerente:
1. Pentru a răspunde nevoii de a atenua externalităţile negative care au
apărut ca urmare a funcţionării libere a mecanismului pieţei; în această
situaţie, politicile comune înlocuiesc politicile similare naţionale, în
cadrul unui proces de integrare pozitivă. Sub acest aspect, politicile
comune sunt instrumente ale integrării pozitive.1
2. Din nevoia de a stabili reguli de funcţionare ale pieţei prin ridicarea
obstacolelor de orice natură din calea liberei circulaţii a factorilor,
bunurilor şi serviciilor. Aici politicile sunt instrumente ale integrării
negative
Politicile pozitive sunt cele care prescriu un anumit model sau un anumit
tip de cerinţe instituţionale; cele negative sunt cele care modifică efectul
interacţiunilor strategice, iar cele framing sunt cele care modifică setul
de valori şi aşteptările actorilor autohtoni.
Politicile economice ale Uniunii Europene prezintă următoarele
trăsături:
1. dezvoltarea inegală: unele din politicile comune, cum ar fi Politica
Agricolă Comună sau Politica comercială sunt complexe, altele, cum
ar fi Politica de dezvoltare regională sau Politica socială s-au
dezvoltat în ultimele trei decenii, în timp ce Politica culturală sau cea
a protecţiei consumatorului au apărut recent şi nu sunt suficient
dezvoltate.
2. modul diferit de abordare a politicilor comune în cadrul tratatelor
Uniunii Europene: astfel, au existat politici care nici măcar nu au
fost menţionate în Tratate, dar care s-au dezvoltat şi au evoluat
progresiv, cum ar fi politica privind mediul, în timp ce altele cu toate
că au fost stabilite în detaliu prin Tratate nu s-au aplicat deloc.
3. diversitatea priorităţilor în stabilirea şi aplicarea politicilor comune:
spre exemplu, Marea Britanie, având o economie prosperă cu o
creştere economică constantă, o rată a şomajului sub media
comunitară era interesată, în momentul intrării în UE de dezvoltarea
politicii comerciale comune, deoarece aceasta îi putea oferi
posibilitatea de a valorifica potenţialul productiv cu eficienţa
crescută. Alte state membre, care se aflau în faza de reconstrucţie de
după război erau interesate în dezvoltarea aparatului productiv şi
deci a politicilor care au facilitat acest demers.
1
Jan Tinbergen defineşte integrarea negativă ca fiind procesul prin care, în interiorul unui
spaţiu economic, se înlătură obstacolele de orice fel din calea fluxurilor de factori şi bunuri
obiectuale şi non obiectuale, şi integrarea pozitivă ca fiind procesul prin care se construiesc
instituţii şi legi noi, comune spaţiului nou creat prin integrarea negativă.
 4. tipul de implicare a UE: unele politici sunt “comune” (cum ar fi
Politica Agricolă Comună, Politica Comercială sau Politica privind
Transporturile) în sensul că au înlocuit complet politicile naţionale,în
timp ce altele sunt doar adiacente acestora.
5. Politicile sunt rezultatul activităţii instituţiilor comune, însă
implementarea lor cade în sarcina statelor membre.
După scopurile pe care le urmăresc, politicile comunitare sunt:
- de reglementare, prin care se crează şi se pun în aplicare legi şi alte
tipuri de reglementări juridice; un exemplu îl reprezintă politica
privind concurenţa;
- redistributive, prin care se urmăreşte minimizarea pierderilor legate
de alocarea resurselor datorate barierelor de orice tip, cum ar fi
Politica agricolă comună sau Politica bugetară.
- de promovare a coeziunii şi convergenţei în spaţiul comunitar,
categorie in care intră Politica de dezvoltare regională sau Politica
socială
- de stabilizare macroeconomică, cum ar fi politica monetară şi cea
fiscală
- externe, care reglementează relaţiile Uniunii Europene cu restul
lumii, spre exemplu Politica externă şi de securitate comună
- privind drepturile legislative ale cetăţeanului, categorie in care intră
justiţia şi afacerile interne
- privind guvernarea UE- în sensul stabilirii şi dezvoltării valorilor,
structurilor şi normelor Uniunii Europene.