1.1.

Definiți obiectul civil

obiect civil – orice obiect care nu este un obiectiv militare.

Practica statului stabilește această regulă ca o normă de drept internațional cutumiar

aplicabilă atât în conflictele armate internaționale, cât și în cele neinternaționale. Definiția
obiectelor civile trebuie citită împreună cu definiția obiectivelor militare: pot fi atacate numai
acele obiecte care se califică drept obiective militare; alte obiecte sunt protejate împotriva
atacurilor.

1.2.Diferențiați obiectele civile de obiectele militare

Obiective civile

- Formarea locuitorilor din asezari din asezari pentru corectarea comportamentuli in

timpul ostilitatilor sau dezastrelor natural.

- Avertizarea oamenilor cu privire la existent unui pericol sau aparitiei sale posibile.

- Exportul de populatie , valori culturale sau material catre locuri sigure.

- Oferind rezidentilor mijloace sigure si necesare penreu protectia individual,

medicamente si asistenta medicala.

- Detectarea si implementarea tuturormasurilor necesare pentru eliminarea

contaminarii , privind radiatia, arme chimice sau biologice ale teritoriilor.

- Stabilirea ordinii in teritoriile in care sau desfasurat operatiuni militare sau dezastre
natural, inclusive restabilirea serviciilor publice, implicarea lor in acest proces.

- Desfasurarea procedurelor de decontaminare si tratarea sanitara a locuintelor,

echipamentelor,structurilor.

obiective militare – obiective care prin natura, locaţia, scopul şi utilizarea lor aduc o
contribuţie efectivă la acţiunea militară şi a căror distrugere oferă un avantaj militar concret.

1.3.Proiectați conținutul unui act internațional care dezvoltă conceptul de necesitate militară.
 Necesitatea militară este guvernată de mai multe constrângeri: un atac sau o acțiune
trebuie să fie menită să ajute la înfrângerea militară a inamicului; trebuie să fie un atac asupra
unui obiectiv militar,  și răul cauzat civili sau civil proprietate trebuie să fie proporțională și
nu „excesivă în raport cu avantajul militar concret și direct anticipat”. dreptul internațional al
războiului nu este formulat pur și simplu pe baza sentimentelor umanitare. Are ca bază atât
considerațiile privind necesitatea și eficacitatea militară, cât și considerațiile umanitare și este
formulată pe baza unui echilibru între acești doi factori. Pentru a ilustra acest lucru, poate fi

oferit un exemplu citat adesea în manuale, al dispozițiilor din Declarația de la Sankt

Petersburg din 1868.

 2. 2.      Răspunderea internațională penală pentru comiterea crimelor de război

2.1.            Enumerați trăsăturile caracteristice ale crimelor de război

Crima de război este fapta de încălcare a legilor războiului din timpul unui conflict

armat, care cade sub incidența dreptului internațional. Încălcarea legilor războiului poate fi
făcută de o persoană sau un grup, de militari sau civili. Orice violare a legilor războiului în
conflictele militare dintre state sunt considerate crime de război, pe când violările legilor
războiului în cadrul conflictelor interne cad sub incidența deptului național. Crima de război
denotă încălcări deosebit de grave ale dreptului internațional umanitar în timpul desfășurării
acțiunilor militare, manifestată prin: incălcarea legilor sau uzanţelor de război, la care se
referă asasinările, torturile, ducerea in robie sau in alte scopuri a populaţiei civile de pe
teritoriile cotropite; asasinarea sau torturarea prizonierilor de război sau a persoanelor, aflate
in mare; asasinarea ostaticilor; jefuirea proprietăţii obşteşti sau private; deteriorarea absurdă a
oraşelor sau satelor; devastările nejustificate de necesităţi militare şi alte crime, organizarea
sclaviei asupra prizonierilor de război și civililor capturați în zonele de luptă, capturarea și
uciderea ostaticilor, distrugerea nejustificată a infrastructurii civile, distrugerea locuințelor și
așezărilor fără necesitate de implicare armată.

2.2.            Determinați particularitățile angajării răspunderii internaționale penale pentru

comiterea crimelor de război

Experienţa conflictelor armate ne demonstrează că in timp de război numărul de

infracţiuni cu caracter statal organizat este extrem de mare. Astfel, in marea lor majoritate şi,
indeosebi, cele mai grave crime de război, au un caracter statal organizat, de aici rezultă că
partea beligerantă – statul, trebuie să poarte răspundere pentru săvirşirea lor. Răspunderea
politică este o formă a răspunderii internaţionale a statelor, care poate fi angajată pentru actele
ilicite de natură să atragă aplicarea unor sancţiuni impotriva statului delicvent, avind ca scop
incetarea conduitei ilicite şi restabilirea situaţiei anterioare. Asigurarea respectării normelor
dreptului internaţional se realizează prin exercitarea constriingerii individuale sau colective de
către state, prin aplicarea de măsuri coercitive admise de dreptul internaţional. Sancţiunile
politice pot fi materializate in condamnarea şi in alte luări de poziţie de dezaprobare, ruperea
relaţiilor diplomatice, excluderea dintr-o organizaţie internaţională, intreruperea relaţiilor
economice, comerciale, de comunicaţie sub diverse forme, incetarea totală sau parţială a
efectelor tratatelor pentru incălcarea lor substanţială, iar pentru un act de agresiune sau de
incălcare a păcii, statele vor putea folosi forţa armată, in baza rezoluţiei Consiliului de
Securitate al ONU. In cazul agresiunii, poate fi aplicată ca sancţiune şi măsura limitării
parţiale sau totale a suveranităţii statului agresor. Sunt considerate, de asemenea, sancţiuni de
natură politică şi moţiunile sau rezoluţiile aplicate in cadrul unor organizaţii internaţionale.

2.3.            Formulați hotărârea (în partea ce se referă la încălcările pretinse de drept

internațional umanitar) care urmează să fie pronunțată de către instanța de judecată pe
marginea faptelor indicate mai jos:

Forțele armate ale SUA în număr de circa 20 000 persoane la 20 decembrie 1989 au invadat
teritoriul Panamei și au luat sub control capitala. Ca rezultat, a avut de suferit populația civilă
(circa 3000 persoane au fost omorîte, altele 50000 persoane au rămas fără locuințe), iar
generalul Noriega la 4 ianuarie 1990 a fost arestat și dus în SUA pentru a fi judecat.

În timpul realizării operațiunii militare în Panama SUA nu au întreprins careva acțiuni pentru
a asigura securitatea și ordinea publică în orașul ocupat. Ca rezultat, un grup de panamezi a
început să jefuiască centrele comerciale din capitală, iar prejudiciul astfel cauzat a fost estimat
în mai multe milioane dolari SUA. Proprietarii centrelor comerciale, ce au avut de suferit pe
urma jafurilor, au depus în instanțele de judecată a SUA cereri împotriva Guvernului statului,
solicitînd compensarea prejudiciului în conformitate cu legislația în vigoare a SUA. La fel,
reclamanții au invocat Convenția IV de la Haga privind legile și obiceiurile războiului (1907)
precum și Protocolul adițional (art. 42-43).