Tema: Cultura: fenomen actual în societate

1. Delimitări conceptuale ale culturii

2. Elementele culturii
3. Tipuri de cultură existente în societatea umană

Cultura, care provine de la cuvântul latin colere, ce se traduce prin „a cultiva”/„a onora”,

se referă în general la o activitate umană. Definiția dată de UNESCO consideră cultura ca „o
serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali,
intelectuali sau emoționali”.
Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație
specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presa, radioul,
televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile,
cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușita prin diverse forme ale
memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective
(obiecte, peisaje,cărți, numere, reguli).
Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăți occidentale poate reflecta chiar
caracterul stratificat al acelor societăți. Mulți folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de
consum ale elitelor și activități cum ar fi bucătăria, arta sau muzica. Alți folosesc eticheta de
„cultură înaltă” pentru a o distinge pe aceasta de cultura „joasă”, desemnând toate bunurile de
consum care nu aparțin acestei elite.
Teoreticienii culturii din secolul al optsprezecelea și începutul secolului al 19-lea și foarte
mulți dintre cei de azi identifică cultura și civilizația pe care adesea le opun naturii. Astfel
oamenilor cărora le lipsesc semnele culturii înalte par adesea mai naturali și observatorii critică
sau dimpotrivă apără elementele culturii înalte care ar inhiba "natura umană".
La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au propus o definiție mai amplă a culturii,
definiție care să poată fi aplicată mai multor tipuri de societăți. Ei au definit cultura drept natura
umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica
experiențele, de a le codifica și de a comunica simbolic. În consecință, societățile izolate
dezvoltă culturi proprii, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu
ușurință de la o comunitate la alta.
Noua disciplină, denumită Antropologie culturală trebuia să găsească definiții ale culturii
care să poată fi utilizate atât metodologic cât și teoretic. Antropologii fac distincție între cultura
materială și cea simbolică nu doar pentru că fiecare reflectă tipuri diferite de activitate umană, ci
mai ales pentru că ele alcătuiesc corpusuri de date diferite care cer diferite metodologii.
Un alt mod comun de înțelegere a culturii este prin definirea acesteia în funcție de părțile ei
componente: Valori (idei), Norme (comportamente), și Artefacte (lucruri, sau părți ale culturii
materiale).
Valorile sunt idei despre ceea ce poate fi important în viață. Ele ghidează restul culturii.
Normele sunt expectații ale comportamentului diferit al oamenilor în diferite situații. Fiecare
cultură are metode diferite (sancțiuni) pentru a-și impune normele. Sancțiunile variază și ele în
funcție de importanța normei. Normele cele mai importante formalizate de sancțiuni se numesc
legi. Artefactele derivă din valorile culturale și din norme.
De regulă, arheologii se concentrează asupra culturii materiale, iar antropologii culturali asupra
celei simbolice, cu toate că ambele grupuri sunt interesate de interacțiunea celor două domenii.
În plus, antropologii înțeleg prin cultură nu doar bunuri de consum, ci și procesul de producere al
acestora; ei dau un sens atât bunurilor de consum, cât și relațiilor sociale sau practice generate de
acestea.
La începutul secolului al XX lea antropologii înțelegeau prin cultură nu doar un set de
activități sau procese separate ci și modele, pattern-uri ale acestor produse sau activități. În plus,
ei presupuneau că asemenea modele aveau granițe clare, astfel încât oamenii confundau cultura
cu societatea care le producea.

1
În societățile mai mici în care oamenii intră în relații de vârstă, gen, familie sau grup de
descendență, antropologii cred că oamenii au mai mult sau mai puțin același set de convenții și
valori. De aceea, s-a folosit termenul de subcultură pentru a identifica culturile care sunt parte a
unei categorii integratoare. Deoarece acestea reflectă poziția unui segment al societății față de
celelalte segmente și față de întregul ei, adesea revelează procese de dominație și rezistență.
Studiile culturale au apărut la sfârșitul secolului al XX-lea prin reintroducerea gândirii
marxiste în sociologie și prin articularea unei teorii sociologice în domeniul criticii sau teoriei
literare cu scopul de a se concentra asupra analiziei subculturilor în societățile capitaliste.
Azi antropologii și-au concentrat cercetările asupra proiectului studiilor culturale.
Majoritatea resping însă identificarea culturii cu bunurile de consum și noțiunea unei culturi cu
granițe, stratificată, deci implicit și pe cea de subcultură. În locul ei, se propune modelul unei
rețele complexe de pattern-uri variabile, care leagă oamenii aflați în poziții diferite sau formațiile
sociale aflate pe scări diferite. Potrivit acestei idei, fiecare grup își poate construi o identitate
culturală proprie.
Un sistem cultural (sau mai simplu spus o cultură) poate fi considerat ca făcând parte
dintr-un sistem social și este ierarhic similar unui sistem economic, politic sau legal.
Cultura folk poate fi definită ca moștenire colectivă de instituții, obiceiuri, îndemânări,
îmbrăcăminte, și mod de viață a unei comunități mici, stabile, unite și de regulă rurală, numită
societate folk. Ceea ce se petrece în cultura folk este controlat de tradiție. Rezistența la
schimbare a acestei culturi este puternică, iar în cadrul ei sacrul predomină secularul. Lucrurile
făcute acasă sau făcute de mână domină sfera uneltelor, pregătirii hranei, medicinii, povestirilor
și ritualulilor. Clădirile sunt înălțate fără arhitect sau proiect, dar printr-un plan (design) comun
societății locale și folosindu-se materiale de construcții și unelte disponibile pe plan local.
Cultura folk nu se reduce la folclor. Acesta este de regulă definit ca literatură tradițională. El
cuprinde viziuni asupra lumii, povești, basme, credințe, legende, cântece, mituri, etc. păstrate în
cursul timpului relativ neschimbate și necritic de către membrii unui grup sau comunități.
Cultura folk are un conținut mai larg. Ea cuprinde atât elemente tangibile (sau materiale), adică
lucruri fizice, vizibile(instrumente muzicale, mobilă, unelte clădiri), cât și elemente intangibile
sau non-materiare(cântece folk, povestiri, moduri de vorbire, modele de rugăciuni, viziuni despre
lume, etc.).
Cultura populară este opusă culturii folk ce sugerează individualitatea, specificitatea
unui grup relativ restrâns de oameni și, mai presus de orice, tradiția. Cultura populară, în
contrast, implică o masă de oameni, în principal situată în mediul urban și care adoptă în mod
constant și abandonează rapid modurile de comportare aflate într-o schimbare neîntreruptă,
modelele și capriciile culturii materiale și non-materiale. Cultura populară se substituie și
înlocuiește diferențele folk și etnice. Astfel, ea devine atât o forță nivelatoare, cât și o forță
eliberatoare. Ea servește pentru a înlătura acele stiluri de viață distinctive și elementele culturilor
materiale și non-materiale ce se nasc, dezvoltă și există când grupurile rămân izolate și
egocentrice. Uniformitatea se substituie diferențierii și identitatea grupurilor este erodată. În
același timp individul devine mai liber prin expunerea lui la o arie mult mai largă de oportunități-
în îmbrăcăminte, alimente, unelte, recreație, medicină și stiluri de viață- decât au fost vreodată
disponibile într-un mediu cultural controlat de alegerile restrictive și limitele impuse de obicei și
izolare.(Achim Mihu, 2002, p. 86)
Fenomenul culturii este unul foarte complex, astfel incat exista o multime de definitii. Doi autori
ce au analizat fenomenul culturii au identificat 163 de definitii diferite ale culturii. Termenul
provine de la latinescul cultura, care inseamna cultivarea pamantului. Cicero este primul care l-a
utilizat in sens de cultura a spiritului. Apoi Voltaire a preluat aceasta definitie si el a si incetatenit
termenul.
Cultura este orice produs al gandirii si activitatii umane ce devine un bun comun
societatii Ea cuprinde toate produsele materiale si nemateriale ale omului. Tot ceea ce in
societatea omeneasca este transmis mai degraba social si nu biologic.
Alte definitii:
2
 Cultura este acel tot complex ce cuprinde stiintele, credintele, artele, morala, legile,
obiceiurile si celelalte aptitudini si deprinderi dobandite de om, ca membru al societatii. (Tylor,
antropolog).
Cultura este mostenirea sociala alcatuita din modele de gandire, simtire si actiune
caracteristice unei populatii sau unei societati, inclusiv expresia acelor modele in lucruri
concrete.
Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de-a lungul istoriei omenirii
Cultura ramane dupa ce ai uitat totul (E. Herriot)
Dupa unele definiții cultura si civilizatia sunt acelasi lucru. Insa astazi se considera ca
civilizatia si cultura nu sunt sinonime. Cultura se refera la simboluri si valori transmise social,
civilizatia se refera la organizarea societatii și la partea materiala a culturii.
2. Componentele culturii
Cultura in sensul cel mai larg cuprinde:
Cultura materiala - adica creatiile concrete si tangibile
Cultura nemateriala - creatiile abstracte ale societatii.
componente cognitive - idei, cunostinte, opinii
componente axiologice - valori
componente normative - normele (reguli ce ordoneaza comportamentul indivizilor in grup - legi,
obiceiuri, moravuri)
componente simbolice - simbolurile (semne conventionale asimilate prin educatie si care
dobandesc inteles prin consens social - cuvinte, gesturi, imagini vizuale, obiecte), limba,
gesturile.
Termeni înruditi cu conceptul de cultura 
Subcultură - este o cultură caracteristică unui grup social restrâns, ce cuprinde norme și
valori diferite de cele social acceptate. Subculturile pot fi alternative, dar si ostile, concurente
sistemului cultural dominant. In acest caz, când subcultura devine opusă valorilor dominante se
mai foloseste și termenul de contracultura (Milton Yinger). Termenul este foarte folosit în
sociologia deviantei - subcultura delincventă. Alte utilizari: subcultura a tinerilor, a diferitelor
profesii, subcultura homosexualilor, etc.
Aculturație - (concept cu originea în antropologia culturală) este procesul de interactiune a doua
culturi ce intră în contact. Aculturația se manifestă fie prin schimbări în ambele culturi, fie doar
intr-una din ele, care preia valorile celeilalte - in acest caz utilizam termenul de asimilare (adica
integrarea unui grup strain, imigrant sau subordonat in societatea gazda dominanta) Prin
asimilare, sau aculturatie grupul subordonat accepta si interiorizeaza valorile si cultura grupului
dominant. Cel mai cunoscut exemplu pentru romani, este fenomenul de aculturație ce a avut loc
odata cu cucerirea Daciei de catre romani. Aculturația apare nu numai cand doua culturi diferite
intra in contact, ci și atunci cand doua tipuri ale aceleiași culturi vin in contact (de exemplu
cultura urbana și cultura rurala; adesea procesul de urbanizare este ințeles ca un proces de
aculturație).
Enculturație - este corespondentul antropologic al termenului de socializare. Se referă la
internalizarea de către individ a normelor și valorilor grupului de apartenență.
Difuziune - desemnează răspândirea atributelor culturale de la o cultură la alta, prin contactul
dintre diferite grupuri culturale. La extrem difuzioniștii încearcă să arate că elementele culturii
umane, că au apărut într-un singur loc de pe glob și apoi s-au răspândit peste tot (vezi
similaritatile dintre templele maia si piramidele egiptene) Însă această concepție este astăzi
depașită. Astăzi se consideră că difuziunea este o modalitate de înnoire a culturilor,
complementară invenției. Ritmul difuziunii (ritmul în care o populație preia elemente culturale
noi) este dat de caracteristicile popualatiei (marime, omogenitate), densitatea relatiilor
interpersonale, eficacitatea sursei de transmitere.
Model cultural (Ruth Benedict) - ea spune ca fiecare popor are un anumit model cultural
(pattern cultural), adică un anumit fel de a se comportă, o anumită configurație a valorilor,
anumite tradiții, o anumită fizionomie.
3
4. Tipuri de cultură. Exista trei mari tipuri de cultură:
 cultura populară
 cultura cultă (inalta)
 cultura de masă
CULTURA POPULARA Este cultura specifica societatilor traditionale, rurale. La
nivelul ei se formeaza si se dezvolta limba fiecarui popor, cunostintele comune despre lumea
inconjuratoare; tot in cadrul ei se constituie mitologiile de baza ale colectivitatii (care sunt de
fapt incercari de intelegere a lumii), se elaboreaza valorile etice fundamentale. Expresia artistica
a culturii populare este folclorul. Caracteristici ale culturii populare (si ne referim la cultura
populara arhaica, nu cea cum o stim noi azi):
 Caracterul integral - faptul că, ea cuprinde atat cultura materiala cat si cea
spirituala. Caracterul integral se refera de asemenea la faptul ca manifestarile
artistice ca literatura (poezia), muzica, dansul, portul popular, etc. sunt integrate si
formeaza un singur bun cultural, nu sunt separate. (Ex: in dansurile populare se si
striga se si canta, oamenii poarta portul popular)
 Caracterul oral și spontan - se transmite prin viu grai, iar creatia artistica nu este
un proces planificat, realizat dupa un plan sau o organizare prestabilita. Ea este
spontana. In satul romanesc arhaic de ex, oricine poate crea, sau poate imbogati o
creatie populara.
 Caracterul anonim și colectiv - creatia populara nu este personalizata nu este
legata de numele unui individ si nu e proprietatea individuala a cuiva anume.
Opera are caracter deschis, neincheiat. Permanent ea poate fi continuata, cizelata,
nuantata, si in final nu se mai stie cine a fost autorul (pentru ca au fost mai multi
autori). Nu se poate face o diferenta clara intre creator, interpret si public.
In modernitate cultura populara dobandeste caracter de produs industrial (la fel ca
produsele culturii de masa). Folclorul devine un gen de divertisment ca oricare altul, un produs
care are piata si consumatorii lui specifici. Cultura popualra este incorporata cu timpul in cultura
de masa.
Precizare: in lucrarile sociologice americane, termenul de cultura populara este sinonim cu cel de
cultura de masa.
CULTURA CULTĂ (INALTĂ)
Deși este denumita inalta, nu inseamna ca ea este superioara celorlalte. Este altceva.
Acest tip de cultura este legat de inventarea scrisului si dezvoltarea tehnicilor de tiparire
(inventatorul tiparului - Gutenberg). Cultura cultă se opune prin toate caracteristicile ei celei
populare.
Are drept principali creatori oameni de cultura profesionisti. Creatia artistica nu mai este
anonima si colectiva, ci personalizata
Pregatirea artistului profesionist este specializata intr-unul din domeniile de creatie
Creatorul in cultura culta traieste din creatia sa (vezi Rembrandt și Modigliani). Cultura devine o
profesie si o modalitate de existenta. Pentru a putea reusi acest lucru, creatorul are nevoie de
succes, de recunoasterea sociala a valorii creatiei sale.
Opera culta nu mai este deschisa pentru contributii ulterioare.
Cultura culta presupune separarea rolurilor de creator si consumator de cultura.
Societatea moderna, prin sistemul generalizat de invatamant, extinde tot mai mult aria
beneficiarilor si a potentialilor creatori de cultura culta.
In raport cu cultura culta, se utilizeaza termenii "elitist" si "elitar". Cultura culta este
elitara in sensul ca este produsa de o elita culturala, dar nu e elitista, pentru ca nu se adreseaza
doar unei elite, ci unui public cat mai larg.
Conditii ale accesului la cultura culta:
O inteligenta si o sensibilitate de nivel normal

4
Cunoasterea codului (a limbajului artistic, a mijloacelor specifice de expresie) in care sunt create
unele opere (anumite forme de exprimare artistica sunt mai greu de descifrat pentru ca utilizeaza
multe simboluri - abstracționismul in pictura, suprarealismul, Dali)
CULTURA DE MASĂ Este caracteristica modernitatii. Aparitia culturii de masa se
realizeaza o data cu industrializarea si modernizarea. In societatile arhaice si traditionale nu
exista cultura de masa, pentru ca aceasta presupune comportamente de consum care se intalnesc
doar o data cu modernizarea. De asemenea ea presupune o productie industrializata, este o
cultura produsa industrial (exista o industrie a muzicii, a filmului, a tiparirii de carte, etc.) Ori,
aceasta productie industrializata a culturii nu exista inainte. Cultura de masa are caracteristici din
cultura populara si cea inalta, dar nu este sinonima cu nici una din ele. Cultura de masa se
adreseaza maselor, este creata pentru acestea, dar nu de catre ele. Cultura de masa este
specializata pe genuri si subgenuri, si de aceea ea este subculturala, adica specifica unor
segmente specifice ale populatiei. Caracteristica cea mai importanta a culturii de masa este ca ea
e subordonata dobandirii de profit, atat in sensul direct, cat si in sensul asocierii cu reclama
comerciala pentru produsele extraculturale.
Conditiile receptarii culturii de masa sunt: Invatamantul generalizat, care transmite
instrumentele de baza pentru receptarea culturii (scris, citit, formarea gustului, etc)
Institutionalizarea timpului liber de masa si aparitia nevoii sociale de distractie. Una din
principalele functii ale culturii de masa este producerea divertismentului pentru timpul liber al
maselor Existenta unui suport tehnic pentru difuzarea elementelor culturii de masa (cartea
tiparita, presa, televiziunea, radioul, cinematografele, etc)
Aspecte pozitive ale culturii de masa: Cultura de masa este un mijloc al apropierii
maselor de cultura culta, care altfel, ar fi inaccesibila pentru cea mai mare parte a oamenilor.
Cea mai mare parte a produselor culturii de masa contribuie la dezvoltarea sensibilitatii
oamenilor, a gustului artistic.
Critici aduse culturii de masă:
Pentru ca nu urmareste valabilitatea universala, se considera ca cultura de masa este
inferioara celei culte. Adesea produsele din sfera culturii de masa sunt considerate produse
kitsch, pentru ca sunt produse facile, ce urmaresc interesul comercial.
Divertismentul produce distragerea atentiei de la problemele sociale grave, duce la intarirea
spiritului hedonist si la cultivarea conformismului social. In felul acesta prin cultura de masa se
realizeaza o manipulare a maselor, care nu este explicita si premeditata, ci implicita.
Alti critici spun ca valorile culturii culte se depreciaza prin difuziunea de masa
Cultura de masă se bazează deci pe industriile culturale. Termenul se referă la crearea,
producerea de bunuri și servicii culturale n mod industrial, adica prin standardizare, productie de
masa, cautarea profitului. Industriile culturale cuprind: televiziunea, cablul, radioul, editarea (mai
ales in cazul presei), spectacolul, sportul, cinema, productia de casete audio si video,
publicitatea. Termenul de industrie culturala apartine lui Theodor Adorno si Max Horkheimer
(1947)
Produsele industriilor culturale au o serie de caracteristici principale (Theodor Adorno -
curentul critic):
Sunt produse comerciale și deci supuse exigentelor pietei. Produsele culturale de acest fel
devin marfuri.
Sunt lipsite de autonomie estetica, arta nu mai este pura, artistul nu mai este independent,
el trebuie sa se supuna cererii pentru a avea succes. De obicei aceste creatii se realizeaza dupa un
model care s-a dovedit a fi de succes (vezi telenovelele). Creatia este astfel standardizata,
rezultand caracterul stereotip al personajelor, deznodamintele previzibile.
Aceste creatii se bazeaza pe senzational, pe accentuarea erotismului, a violentei in scopul
atragerii publicului.
Are un mesaj manifest, care difera de la opera la opera, si un mesaj latent, sau ascuns,
care este promovarea conformismului.
Produc pasivitatea intelectuala a consumatorului, suficienta, uneori cultiva vulgaritatea artistica
5
cultura de masa este astfel o cultura masificatoare (nu dezvolta individualitatea, ci masifica
populatia)
Teoreticienii critici ignora faptul ca prin cultura de masa se dezvolta si se amplifica
accesul maselor la cultura, ca prin cultura de masa are loc si un proces de educare a publicului
larg. Ei construiesc o imagine pasiva a publicului, ignorand faptul ca publicul influenteaza si el
productia culturala.
Deși în literatura de specialitate se vorbește despre cele trei tipuri de cultură, ele trebuie
înțelese mai degraba ca tipuri ideale (in sens weberian), in sensul ca nu se regasesc in realitate
intocmai. In plus, exista forme și manifestari culturale care sunt foarte greu de incadrat in unul
din cele trei tipuri. Vom examina doua dintre acestea: curentul pop art și arta digitala.
Curentul pop'art Este un curent aparut la mijlocul anilor 1950 in Anglia. Cuvantul
'pop', este prescurtarea expresiei englezesti 'popular art', in sensul de arta cu mare popularitate la
public, ca fiind initial opusa 'artei academice.' In realitate, curentul pop art se dovedeste a fi
sofisticat si chiar academic. Denumirea de pop penetreaza ulterior si in muzica, mai tarziu
aparand si denumirea de muzica pop. Curentul pop art își propune așadar sa realizeze o artă care
să fie accesibilă marelui public (spre deosebire de expresionismul abstract care era la modă în
acea vreme). Temele și motivele acestui curent sunt desprinse din viată cotidiană, din domeniul
tot mai fascinant al tehnicii, al productiei in serie.
Aparitia curentului Pop art este in mare masura legata de creatia a doi artisti
neodadaisti: Jasper Jones si Robert Rauschenberg, în anii cincizeci, acestia introduc in arta
obiecte de uz cotidian, in mod direct sau doar imaginea lor.
El reproduce, de asemenea, obiecte in dimensiunile lor adevarate. Andy Warhol aplica tehnica
serigrafiei, care permite multiplicare repetata a unui motiv.
Arta digitala Termenul se refera la producțiile artistice create cu ajutorul computerului
intr/o forma digitala. Impactul tehnologiei digitale a influențat modurile de expresie tradiționale,
ca pictura, desenul și sculptura, iar arta digitala a fost recunoscuta ca o practica artistica. Artiștii
digitali produc arta digitala utilizand grafica de computer, fotografie digitala și pictura realizata
pe computer. O mare parte din arta digitala este destinata mass-media in scopul realizarii de
reclame sau in cinematografie, pentru efectele speciale.
Întrebări suplimetare:
Cum se definește cultura? Dar ce este civilizația umană? Ce corelație există între aceste noțiuni?
Credeți ca arta digitala face parte din cultura culta sau din cea de masa?
Care sunt elementele culturii? (valorile, tradițiile, simbolurile, normele, obiceiurile) pe acestea
trebuie să le descrieți. Ce legătură are opinia publică cu cultura de masă?