UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Referat la Psihosexologie:

„Tulburarea de travestism”

Elaborat:Platon Liuba, gr. 43

Verificat:Gr. Țapu, dr.,conf.univ.

 Tulburările identității de gen

Când se vorbește despre sexualitatea unei persoane, trebuie să se țină cont de patru factori

definitorii și anume: identitatea sexuală, identitatea de gen, orientarea sexuală și
comportamentul sexual. În funcție de acești factori va fi modelată personalitatea, creșterea,
dezvoltarea și funcționarea oricărei persoane.

Pe scurt, identitatea sexuală reprezintă ansamblul, masculin sau feminin, caracteristicilor

sexuale biologice ale unei persoane, care însumează cromozomii, organele genitale externe și
interne, compoziția hormonală și caracteristicile sexuale secundare. Suma acestor caracteristici
formează un întreg care conferă unei persoane convingerea că aparține sexului masculin sau
feminin, prin urmare aceasta devine conștientă de identitatea sa de gen. Identitatea sexuală și cea
de gen sunt astfel două noțiuni interactive.

Identitatea de gen se dezvoltă în jurul vârstei de 2-3 ani. Astfel, nu este suficient ca din punct
de vedere al structurii anatomice o persoană să fie bărbat sau femeie, ci totodată să își dezvolte
sentimentul de apartenență la gen, să își manifeste masculinitatea, respectiv feminitatea în acord
cu structura corpului său. Se poate deduce o diferență subtilă între termeni, putându-ne referi
astfel la sex din punct de vedere biologic și la gen din punct de vedere social. Adesea se
consideră că identitatea de gen este învățată, influențată de factori exteriori (relația cu membrii
familiei, profesori, prieteni, colegi, cultură), astfel încât, în anumite condiții, o persoană fără
tulburări biologice de identitate sexuală poate să își dezvolte o identitate de gen specifică sexului
opus.

Tulburarea identității de gen se definește prin identificarea puternică și persistentă a unei

persoane cu sexul opus. Prin urmare, apare o dorință puternică, repetată și insistentă de a aparține
celuilalt sex și, deci, de a avea corpul sexului opus și rolul social al acestuia. Manifestată adesea
din copilărie, tulburarea identității de gen trebuie suspectată în cazul în care se observă că un
copil, crescând cu credința că va aparține sexului opus, începe să poarte haine asociate cu celălalt
gen sau joacă jocuri care nu sunt specifice sexului său. În timp apare o modificare importantă a
funcționalității individului.

Epidemiologice
În copilărie, tulburarea identității de gen este adesea diagnosticată în primii ani de școală, atunci
fiind vârsta la care părinții se adresează de obicei medicului. Totuși, trăsăturile tulburării sunt
observabile în jurul vârstei de 3 ani.
Studiile arată că 10% dintre băieții cu vârste mai mici de 12 ani care au fost aduși pentru consult
de părinții care au observat disfuncții specifice, își doresc să aparțină sexului opus. În cazul
fetelor din același interval de vârstă, procentul este de 5%. Raportul pe sexe este de 4-5:1 băieți
versus fete. Mulți dintre copiii cu tulburare a identității de gen au evoluat normal la vârsta adultă
și, totodată, mulți dintre adulții afectați relatează o copilărie normală.

La vârsta adultă, tulburarea identității de gen se întâlnește în raport de 1 la 11 000 de cazuri la

bărbați și 1 la 30 000 de cazuri în rândul femeilor. Raportul pe sexe este de 3-5:1 bărbați
raportați la femei. Majoritatea adulților afirmă că în copilărie se simțeau diferiți față de copiii de
același sex, deși mulți dintre ei nu pot indica cu exactitate în ce fel se simțeau aceste diferențe.
Alții au manifestat dorința de apartenență la sexul opus încă de mici, dorința devenind mai
puternică în adolescență. Pe plan social, s-a constatat că femeile care se îmbracă și se comportă
ca niște bărbați sunt tolerate și acceptate mult mai bine decât bărbații care aleg să se comporte
specific sexului opus.

Factorii psihosociali
Dacă teoriile biologice nu explică foarte bine cauzele acestei tulburări, se pare că influența
factorilor psihosociali este una importantă. Copiii își dezvoltă o identitate de gen în
concordanță cu sexul de care aparțin. Dezvoltarea unei identități de gen corecte este influențată
de temperamentul copilului și de atitudinea părinților.

Influența culturală are un rol determinant fără doar și poate: nu este social acceptat ca băieții să
aibă un comportament efeminat și nici invers. Jucăriile sunt diferite pentru băieți și pentru fete,
iar rolurile în funcție de sex sunt învățate din copilărie, deși unii băieți pot fi mai sensibili, iar
unele fele mai energice decât restul. 

Relația mamă-copil din primii ani de viață este crucială în formarea identității de gen. Mama
este cea care facilitează și întărește cunoașterea de sine a copilului. Abandonul, abuzurile din
copilărie, moartea unui părinte, depresia, conflictele familiale, lipsa de încurajare din partea
părinților sau comportamentele eronate (îmbrăcarea copilului cu haine aparținând sexului opus,
substituirea unui copil decedat prin tratarea celorlalți ca având același sex și rol) pot cauza
tulburări ale identității de gen, ca o încercare disperată de a face față unor stresori emoționali
puternici. Prezența și modelul tatălui sunt la fel de importante ca cele ale mamei. Prezența
tatălui ajută la procesul de maturizare și separare firească pe care copilul va trebui să o aibă față
de familie. Model masculin cu care se identifică băieții și prototipul spre care se vor îndrepta
interesele fetelor, tatăl are un rol important în crearea individualității și independenței unui copil.

Diagnostic
Copiii cu tulburare a identității de gen își exprimă intenția de a aparține sexului opus. În acest
sens, aceștia preferă vestimentația specifică sexului opus, se joacă predominant cu copii de sex
opus, aleg jocuri și jucării care nu le sunt specifice. De asemenea, aceștia sunt nemulțumiți de
anatomia corporală și de regulă își doresc să aibă corpul celuilalt sex, adoptând și un
comportament caracteristic. În timp, își vor exprima clar disconfortul pe care îl au cu privire la
identitatea lor sexuală și vor dori să apeleze la metode chirurgicale de schimbare de sex, sau, cel
puțin, vor persista în a purta haine specifice sexului opus. Aceste schimbări au impact important
asupra vieții în familie, sociale și asupra integrării școlare.

În cazul adolescenților și al adulților, se întâlnește aceeași dorința persistentă de a aparține

sexului opus și prin urmare de a se purta și de a fi văzut ca atare. Fie că se îmbracă cu hainele
sexului opus, fie că nu le este clar cărui sex simt că aparțin sau își doresc modificări medico-
chirurgicale spre a-și schimba corpul, viața adultului cu această afecțiune este o luptă continuă
care se dă cu dorința de a-și elucida locul și rolul în societate.

Evoluția
Stigmatizarea socială, discriminarea, abuzurile și hărțuirea cu care se confruntă persoanele cu
tulburare a identității de gen cresc șansele ca acestea să dezvolte tulburări de tip depresiv, anxios
sau de control al impulsurilor. Rata sinuciderilor în rândul acestor persoane este semnificativ
crescută. De asemenea, drumul până la înțelegerea propriei identități poate fi presărat cu diferite
încercări ale persoanei de a elucida categoria căreia aparține și de a experimenta și orientări
homo sau bisexuale. După tratamentele hormonale și chirurgicale pentru transformarea
corporală, în multe cazuri nemulțumirea asupra identității persistă. 

Tratament
În cazul copiilor, tratamentul constă în ședințe de psihoterapie, individuale, de grup sau cu
familia, prin care aceștia să fie ajutați să-și exploreze identitatea și interesele.

În cazul adolescenților, se apelează tot la metode psihoterapeutice și se poate lua în

considerare terapia hormonală (cu agoniști ai hormonului de eliberare a gonadotropinelor) care
să împiedice modificările corporale specifice genului care apar la pubertate, în ideea unei
amânări a apariției caracterelor sexuale secundare, pentru a da timp persoanei afectate și familiei
acesteia să reflecteze la ideea unei schimbări de sex ulterioare.
În cazul adulților, se aplică tehnici de psihoterapie, tratament hormonal (cu testosteron,
estrogen, blocanți de testosteron, sau progesteron, după caz) sau chirurgical, pentru inducerea
caracteristicilor corporale dorite, după caz. Intervențiile asupra corpului trebuie realizate după
acordarea unui aviz psihiatric favorabil, atunci când persoanei în cauză i s-au explicat toate
implicațiile care derivă din acestea.
Indiferent de decizia pacientului cu privire la corpul său, supravegherea medicală nu trebuie să
se încheie odată cu intervențiile medicale asupra acestuia, ci trebuie să fie un proces de durată,
căci suportul psihologic este fără îndoială foarte important spre obținerea unui stil de viață cât
mai normal.