1

ION

de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu e o personalitate marcanta a literaturii interbelice inscriindu-se in familia

spiritual a fondatorilor romanului romanesc modern alaturi de Camil Petrescu si de Hortensia
Papadap Bengescu.Scriitor cu vocatie realista, Rebreanu considera ca literatura “e creatie de
oameni vii si de viata”. Aparut in 1920, romanul Ion semneaza actul de nastere al romanului
realist obiectiv modern fiind o capodopera a literaturii noastre “adevarata forma a Ardealului”
(T.Vianu)

Rebreanu e un scriitor de tip laborios pentru care opera literara e rodul unui indelungat si
sinos proces de creatie in care fapte si evenimente intamplatoare dobandesc in timp statut de
exemplaritati devenind nuclee epice.La baza romanului Ion, sta o scena vazuta intr-o zi de
duminica in care un taran imbracat in haine de sarbatoare, saruta cu patima pamantul “ca pe o
ibofnica”.Scena seducerii Radovicai, o fata bogata de catre un flacau sarac si “prapadit” de
asemenea, prototipul personajului principal e un tanar si harnic numit Ion Pop al Glanetasului
– “eroul insasi a existat aievea si se numea aproape asa”, artistul nu copiaza realitatea
niciodata “realitatea a fost pentru mine numai un pretext pentru a-mi crea o alta lume noua cu
legile ei, cu intamplarile ei” (L.Rebreanu).Valorificand copilaria petrecuta intr-un sat
ardelenesc.Toate aceste “felii” de viata adevarate se regasesc in nuvelele Rasfuiala si Rusinea
ce devin exercitiu de creatie in vederea realizarii primii variante a romanului intitulat Zestrea
care dezvoltata da nastere variantei finale ce poarta numele eroului eponim, astfel romanul
rebrenian “are o viata de fictiune izvorata dintr-o viata adevarata”

Roman social, Ion are ca tema, problematica pamantului construind o veritabila

monografie a satului transilvanean la inceputul secolului al XX-lea, structurat in 13 capitole
si in 2 parti sugestiv intitulate, “Glasul Pamantului” si “Glasul Iubirii” desemnand conflictul
insolubil cu care se confrunta protagonistul. C onstructie epica polida, romanul este o
capodopera arhitecturala de un echilibru compozitional perfect, actiunea este plasata in satul
Pripas, iar incipitul prezinta descrierea drumului alb care intra in spatiul fictiunii, realizata
prin tehnica detaliului semnificativ descrierea fixeaza reperele spatiale ale diegezei “din
soseaua ce vine de la Caribaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la
Cluj sau chiar mai departe, se desprinde un drum alb...”. Aglomerarea de toponime reale si
fictive confera imaginii claritatea si autenticitatea unui cliseu fotografic lasand o puternica
impresie de veridicitate “drumul urca mai intai anevoie, pana ce-si face printre dealurile
stramtorate, pe urma insa inainteaza vesel, neted, sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o
scrantitura de colini”. Personificat, drumul, deveni lait-motiv structurant al romanului
indentificandu-se ca un simbol al destinului, dar si un semn al timpului care curge implacabil
si indiferent la dramele care se incheie simetric cu aceeasi imagine a drumului care de data
aceasta iese din sat: “apoi soseaua coteste, apoi se indoaie, apoi se intinde iar,dreapta ca o
panglica cenusie in amurgul racoros...satul a ramas inapoi acus de parca nimic nu s-ar fi
schimbat, unii oameni s-au stins altii le-au luat locul.”

Din punct de vedre compozitional drumul e un semn al echilibrului si perfectiunii

constructiei epice ce tinde spre sfericitate caci romanul se inchide si se deschide cu imaginea
 2

drumului, intre aceste dimensiuni se inchide spectacolul tulburator si maret a vietii, caci
romanul are o curgere epopeica lasand o coplesitoare senzatie de veridicitate. Senzatia de
litargie indusa de descrierea “drumului alb” care inainteaza printre semne ale absentei, e
anulata de scena horei care deschide romanul “ E duminica, satul e la hora, si hora e pe ulita
din dos la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea”.Tipic romanesc hora constituie o pagina
antologica avand valoarea unui document etnografic.”de tropotele jucatorilor, se hurduca
pamantul zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune ca potcoavele flacailor scapara
scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste...”. Alta valenta a
horei- pretext pentru prezentarea locuitorilor satului “hora e in toi...locul geme de oameni”,
locul fiecaruia la hora transfigura pozitia sociala caci satul lui Rebreanu este ierarhizat iar
demnitatea se masoara in cantitatea de pamant pe care o detine fiecare in aceasta lume,
saracia e considerate ca fiind un stigmat cumplit, de aceea, Alexandru Glanetasu, “ ca un
caine la usa bucatariei trage cu urechea, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se
vare intre bogatasi”, amanuntele anticipative sugereaza conflictul exterior marcat de lupta
pentru pamant, sosirea preotului Belciug anticipeaza cel de-al doilea plan epic al romanului
care radiograviaza viata intelectualitatii rurale, cele 2 planuri construite prin tehnica
contrapunctului curg in paralel sau se intersecteaza luminandu-se si explicandu-se reciproc,
treptat imaginea panoramica se restrange focalizand atentia asupra lui Ion, care “joaca cu
Ana” dar se uita dupa Florica, anticipand cele 2 “ glasuri” ce se vor confrunta dureros de-a
lungul operei, opozitia dintre glasul iubirii si glasul pamantului constituie un conflict de
natura psihologica, insolubil plasand destinul eroului sub semnul fatalitatii dupa cum anunta
chiar cearta cu Vasile Baciu ce prefigureaza viitoarele conflicte dintre ginere si socru, valente
anticipative are si bataia dintre Ion si George care dobandeste dimensiunea unei repetitii
generale in vederea crimei, anuntand sfarsitul tragic al protagonistului. Astfel, hora devine un
“ simbolic cerc al soartei” (N.Manolescu) inchizand in cercul ei, vieti si destine.Decupajele
din cotidian surprinde alte obiceuri si traditii precum nunta, botezul si inmormantarea in
capitole intitulate sugestiv Nunta, Copilul si Sfarsitul. Viata se scurge aici intre aceste
evenimente, ritmata fiind de curgerea anotimpurilor si de muntele campului, astfel romanul
Ion construiestre un vast panoramic al vietii rurale, care-si consuma existenta intre securis si
semanat.(Serban Cioculescu)

“Personaj frust care pare crescut chiar din pamantul pe care-l iubeste cu atata
patima”(N.Manolescu).Personaj tipic, Ion este reprezentativ pentru comunitatea din care face
parte, personaj emblematic, exponential, Ion incarneaza setea atavica de pamant a taranului
roman, foamea ancestrala de pamant se manifesta in cazul lui Ion cu forta unui instinct vital
depasind orice ordine a Binelui si a Raului, pentru Ion pamantul e o ratiune de a exista, e
obsesia in jurul caruia se concentreaza toate energiile sufletesti ale flacaului.” Glasul
pamantului patrundea navolnic, in sufletul flacaului ca o chemare coplesindu-l, iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil.” Relevant este capitolul Sarutarea in care protagonistul
are gesturi ce amintesc de un ritual pagan al infratirii cu pamantul, “apoi incet cucernic, fara
sa-si dea seama se lasa in genunchi isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de
pamantul ud...”. In fata unei dimensiuni a trairii tot ceea ce urmeaza sinuciderea Anei,
certurile cu Vasile Baciu constituie tot atatea strategii de obtinere a pamantului iubit cu
patima. Produsul exclusiv al mediului in care traieste, Ion identifica pamantul, cu demnitatea
 3

sociala “ se simtea infrant, neputincios, iar simtamantul acesta, ii aprindea sangele si-i umplea
creierii de planuri si hotarari”.Configurat in linii realiste personajul are pana la un punct
structura unui revoltat care incearca prin orice mijloace, propriei conditie umana, de aici vine
tenacitatea aproape bolnava in care Ion lupta pentru pamant, inarmandu-se citez “intr-o
hotarare patimasa: trebuie sa am pamant, mult, trebuie”. Fisa biografica a personajului este
succinta, subliniind aceiasi patima obsesiva pentru pamant “era iute si harnic, ca ma-sa, de
mic copil pamantul i-a fost mai drag ca o mama”.Tot din dragostea pentru pamant vine
hotararea lui Ion de a abandona scoala, “fusese cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea”.

Inteligent, energic, impulsiv, protagonistul elaboreaza o adevarata strategie de obtinere a

pamantului „ toata istetimea lui nu plateste o ceapa digerata, daca n-are si el pamant mult”,
lipsa pamatului se identifica la Ion cu umilinta „ se simtea ca un
vierme”.Orgolios,abil,prefacut, perseverent si disimulat, Ion o seduce pe Ana, obligandu-l pe
Vasile Baciu sa-i cedeze pamanturile pe care acesta odinioara le-a obtinut tot prin
casatorie.Fire patimasa si brutala Ion isi subordoneaza toate actiuni a verbului „a avea”, avid
de pamant, lacom,vorace si rapace, Ion se dezumanizeaza treptat „ce-i pasa lui, de grijile
altora, pe el numai necazul lui cel mai mare il rodea”.Egoist, egocentric si invidios, Ion se
dezvaluie mai ales prin fapte si comportamente, desi obtinuse pamanturile Anei, el nu ezita sa
fure din pamanturile invecinate pentru ca lacomia lui nu cunoaste margini, „apoi repede
infipse plugul dincolo de hat, in petecul vecinului, si porni sa curme o noua
despartitura”.Violent,impulsiv si brutal, este Ion si in ipostaza de sot, caci pentru el casatoria
cu Ana are valentele unui contract social, de altfel in aceasta lume, femeia nu reprezinta
altceva decat „o zestre, 2 brate de munca, si o producatoare de copii”(G.Calinescu).In
ipostaza de tata,nepasator si inuman,e Ion si-n ipostaza de tata,caci Petrisor nu reprezinta
pentru el decat o garantie a obtinerii pamantului.Evolutia personajului aminteste de cea a
protagonistului romanului lui Stendhal „Rosu si Negru”, Julien Sorel, latura primitiva a
personajului ii confera accente naturaliste amintind de eroii lui Zola.Dupa ce Ion obtine
pamantul mult dorit el se lasa coplesit de glasul iubirii care izbucneste cu aceeasi intensitate
cu care se manifestase glasul pamantului, sfidand legile comuniste in care traieste, Ion ignora
toate avertismentele, sfarsind prin a fi ucis la fel de salbatic precum trai, de catre
George.Victima a pamantului pe corul iubirii cu patima, Ion are structura unui personaj tragic
al carui destin e pus chiar de la inceput sub semnul fatalitatii marcat de posesiunea imposibila
intre glasul pamantului si glasul iubirii.Pe de alta parte Ion e o victima a propriului orgoliu, a
propriei neputinte de a-si stapani instinctele.Critica literara percepe diferit personajul
subliniindu-i complexitatea->personaj rotund, Calinescu „Ion e o bruta, lacomia lui de zestre,
e centrul lumii”

Constructie epica monumentala care impleteste formula „comediei umane” cu cea a epicii
Tolstoiene.Romanul tinde spre sfericitate ca semn al echilibrului si simetriei compoztionale
caci L.Rebreanu e un arhitect al constructiei romanesti, roman polifonic, Ion, dezvolta un
numar impresionant de fire epice a caror coerenta e marcata de tehnica contrapunctului;
tehnica planurilor, paralele, tehnica cinematografica a alternarii luminilor si umbrelor,
decupajele din cotidian precum si tehnica detaliului semnificativ dezvolta un subtil cod de
semne cu valoare anticipativa, sustinand dimensiunea conotativa a textului:crucea; marul si
 2

nucul. Instantele comunicarii narative, naratorul extradiegetic, obiectiv, impersonal ocupa

statutul observatorului care noteaza cu o acuratete aproape stiintifica si cu o rece detasare de
tot ceea ce se intampla. Viziunea realista se reflecta nu numai in prezenta mediului, ci si in
structura personajelor tipice care actioneaza in imprejurari tipice avand complexitatea si
veridicitatea oamenilor reali. Limbajul dur, bolovanos, sustine stilul ”cenusiu” caci Rebreanu
e un scriitor anticalofil.