TEMA 1.

DREPT CONSTITUŢIONAL CA RAMURĂ DE DREPT

Noțiunea de sistem al dreptului. Dreptul public și dreptul privat

Sistemul dreptului este totalitatea normelor juridice ,instituțiilor juridice și ramurilor de drept adoptate
și asigurate de către stat în vederea reglementării relațiilor sociale.

•Elementele sistemului dreptului:

1)Normele juridice–este elementul necesar și primar al sistemului dreptului

2)Instituțiile juridice–ansamblu de norme juridice, care au un obiect de reglementare ,metodă și

principiu de reglementare specifică.

3)Ramurile dreptului-este elementul structural al sistemului dreptului care întrunește în sine norme
juridice și instituții juridice care au la bază același obiect de reglementare ,principii și metodă.

Sistemul dreptului se împarte în drept public şi drept privat, atunci trebuie să specificăm faptul că
dreptul constituţional constituie o ramură de drept care aparţine dreptului public.

Dreptul public însumează acele reguli care au ca obiect reglementarea raporturilor dintre guvernanţi şi
dintre aceştia şi guvernaţi. În ceea ce priveşte dreptul public intern, din el fac parte următoarele ramuri
de drept: drept constituţional, drept administrativ, drept penal. Dreptul privat cuprinde regulile ce
reglementează raporturile dintre particulari. Ramurile de drept privat intern sunt: dreptul civil, dreptul
comercial, dreptul familiei, etc.

Noţiunea de drept constituţional ca ramură de drept

• Dreptul Constituţional este ramura fundamentală a dreptului constituită dintr-un

ansamblu unitar de norme juridice cuprinse prioritar în Constituţie prin care se reglementează
relaţii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de
stat.

• Definiţia materială şi istorică. Se consideră că aceasta cuprinde articolul 16 din Declaraţia

drepturilor omului şi cetăţeanului, din 26 august 1789: „Orice societate în care garanţia
drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor determinată, nu are Constituţie”. Definiţia
dată este considerată incompletă.

• Definiţia formală a dreptului constituţional are elementul decisiv supremaţia normelor

juridice constituţionale, dreptul constituţional fiind alcătuit din norme a căror supremaţie se
impune faţă de toate celelalte, inclusiv faţă de legislator.

Obiectul și metodele dreptului constituțional

În obiectul dreptului constituţional sînt cuprinse două categorii de relaţii:

Relaţii cu o dublă natură juridică: raporturile care fiind reglementate şi de alte ramuri ale dreptului sînt
reglementate în acelaşi timp de către constituţie, devenind astfel şi raport de drept constituţional.

Relaţii specifice de drept constituţional: formează obiectul de reglementare doar pentru normele de
drept constituţional. Toate aceste relaţii se nasc în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat.

Obiectul dreptului constituţional îl formează raporturile (relaţiile) sociale care se nasc în procesul de
instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat şi care privesc bazele puterii şi bazele organizării
puterii.
Dreptului constituţional are un triplu obiect, respectiv trei mari componente ce constituie un ansamblu
unitar:

1. Drept constituţional instituţional: are ca obiect tradiţional instituţiile politice şi bazele

instituţiilor administrative şi jurisdicţionale.

2. Drept constituţional normativ sau fundamental: are ca obiect sistemul surselor dreptului sau
sistemul normativ.

3. Drept constituţional substanţial sau raţional: are ca obiect drepturile şi libertăţile

fundamentale ale omului.

Metoda dreptului constitutional este de subordonare.

Principile fundamentale ale dreptului constituțional

Principile fundamentale ale dreptului constituțional - ideile care întemeiază legislația și care orientează
elaborarea și realizarea dreptului. Principiile dreptului își au sediul în conștiința juridică a societăți ,în
special conștiința juridică a legislatorului

. • Principiile dreptului constituţional se divizează în două mari categorii:

• Cele consacrate de normele dreptului constituţional ,care nu generează drepturi şi

obligaţii pentru participanţii la relaţiile de drept constituţional , nefiind întotdeauna asigurate,
cu sancţiuni, dar fiind de o importanţă determinantă pentru restul normelor juridice.
(Suveranitatea naţională art.2 Constituţia R.M.; Separarea puterilor art.6

; Pluralismul politic art.5 ; Proprietatea art.9; Unitatea poporului şi dreptul la identitate art.10;
Egalitatea în drepturi art.16).

• Principii care se conformează în totalitate structurii tehnico-juridice şi logico-juridice a

normelor de drept constituţional şi reglementează nemijlocit relaţii sociale de importanţă
primordială. (imunitatea şefului de stat art.81 ; publicarea dezbaterilor judiciare art.117).

Normele de drept constituţional şi instituţiile de drept constituţional

Normele de drept - reprezintă regula de conduită generală, obligatorie şi impersonală, instituită sau
recunoscută de stat, a cărei respectare poate fi asigurată prin forţa coercitivă a statului.

Trăsăturile specifice ale normei juridice sunt:

Norma juridică are caracter general şi impersonal. Norma nu este individuală, ea stabileşte trăsăturile
tipice ale situaţilor de viaţă.

Norma juridică are caracter obligatoriu. Obligativitatea normei juridice e dictată de scopul acesteia:
asigurarea ordinii publice.

Norma juridică are un caracter tipic. Norma juridică exprimă aspecte generale şi presupune
subordonarea faţă de o conduită-tip.

Norma juridică implică un raport intersubiectiv. Norma juridică presupune schimbul just între persoane
aflate într-un raport juridic.

Analiza structurii normei juridice trebuie făcută sub două aspecte:

 a) Structura logico-juridică;
b) Structura tehnico-legislativă.
Structura logico-juridică a normei este partea statică, internă şi stabilă a normei. Ea conţine trei
elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.

Ipoteza: determină cercul de persoane cărora le este adresată norma, precum şi condiţiile,
împrejurările sau faptele în care ea se realizează.

Dispoziţia: regula propriu zisă de conduită exprimată ca determinare a drepturilor şi îndatoririlor

părţilor în raportul juridic.

Sancţiunea: indică măsurile de constrîngere de către stat în cazul nerespectării dispoziţiei. 1 Sancţiunea
trebuie să fie bazată pe un sistem armonizat de valori şi să nu fie contrară principiilor morale şi
religioase.

Structura tehnico-legislativă reprezintă partea externă a normei juridice. Este determinată de modul de
exprimarea normei în cadrul legislativ, adică modul de aşezare a normei juridice în articole, paragrafe,
aliniate şi teze.

Normele de drept constituţional se clasifică în norme de aplicaţie mijlocită şi norme de aplicaţie directă.

Norme de aplicaţie mijlocită (indirectă): norme care dau reglementări de principiu. Pentru a fi puse în
aplicare în cazuri concrete, sînt urmate de reglementări suplimentare prin alte ramuri de drept. Ex.:
norma cuprinsă în constituţie care prevede că statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele
mamei şi copilului este urmată de reglementări date de codul familiei.

Norme de aplicaţie nemijlocită(directă): normele care reglementează direct relaţiile sociale şi nu au

nevoie de a fi precizate printr-o lege organică sau ordinară. Ex.: norma cuprinsă în constituţie privind
egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Există şi o altă divizarea normelor de drept constituţional, în dependenţă de:

1. Sfera funcţională:

a) norme constituţionale de reglementare: reglementează nemijlocit relaţiile

sociale fundamentale;

b) norme constituţionale de protecţie, asigurare, conservare.: în majoritatea cazurilor

reprezintă interdicţii;

2. Modul de influenţă asupra subiectului de drept:

a) norme constituţionale obligatorii;

b) norme constituţionale onerative (imperative sau categorice);

c) norme constituţionale prohibitorii;

3. Caracterul raporturilor sociale reglementate:

a) norme constituţionale materiale;

b) norme constituţionale procesuale;

4. Durata acţiunii în timp:

1 Negru B., op. cit., p. 147.

 a) permanente;

b) provizorii;

c) excepţionale.

Raporturile de drept constituţional

Raportul juridic este o relaţie socială, ideologică reglementată de norma juridică, apărată de stat şi
caracterizată prin existenţa drepturilor şi obligaţiilor juridice ale participanţilor la raport. raportul juridic
este alcătuit din:

a) subiectele raportului juridic: părţile între care se încheie raporturile juridice, titulari de drepturi
şi obligaţii. Subiectele raportului juridic pot fi: persoane fizice şi persoane juridice (inclusiv
autorităţile statale).

b) conţinutul raportului juridic: este format din drepturile şi obligaţiile părţilor.

c) obiectul raportului juridic: îl formează conduita părţilor, acţiunile sau inacţiunile lor în timpul
normei juridice date.

Trăsăturile Raportului juridic:

Raportul juridic este un raport social. Orice raport juridic este o relaţie socială, însă

nu orice relaţie socială este un raport juridic.

Raportul juridic este un raport de suprastructură. Intrînd în

compoziţia

suprastructurii juridice, raporturile de drept suportă influenţa tuturor raporturilor sociale.

Raportul juridic este un raport voliţional. Prin caracterul voliţional al raportului juridic se înţelege faptul
că el este reglementat de norme juridice, norme care exprimă voinţa legiuitorului care, în condiţiile unui
regim democratic poate fi voinţa poporului.

Raportul juridic este un raport valoric. Raportul juridic exprimă şi apără valorile

esenţiale ale societăţii.

Raportul juridic este o categorie istorică. Apărută la o anumită etapă de dezvoltare istorică, o dată cu
apariţia statului şi a dreptului, raportul juridic poartă pecetea epocii istorice respective.

Raporturile de drept constituţional reprezintă o grupă de raporturi sociale stabilite în procesul

instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat, ele sînt reglementate de normele dreptului
constituţional.

În obiectul dreptului constituţional sînt cuprinse două categorii de relaţii:

Relaţii cu o dublă natură juridică: raporturile care fiind reglementate şi de alte ramuri ale dreptului sînt
reglementate în acelaşi timp de către constituţie, devenind astfel şi raport de drept constituţional.

Relaţii specifice de drept constituţional: formează obiectul de reglementare doar pentru normele de
drept constituţional. Toate aceste relaţii se nasc în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat.

Obiectul dreptului constituţional îl formează raporturile (relaţiile) sociale care se nasc în procesul de
instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat şi care privesc bazele puterii şi bazele organizării
puterii.
Subiectele raportului de drept constituțional

Subiecte ale raporturilor de drept constituţional sînt oamenii luaţi individual sau grupaţi

în colective.

Subiectele general recunoscute ale dreptului constituţional sunt:

Poporul. Calitatea acestuia ca subiect de drept constituţional e stipulat în Constituţia RM, art.2, alin. 1:
„Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin
organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie„.

Poporul concentrează în mîinele sale întreaga putere şi are dreptul să decidă asupra sorţii sale.

Statul. Apare ca subiect direct sau este reprezentat de către organele sale.

Organele statului (autorităţile publice). Organele legiuitoare sînt subiecte ale dreptului

constituţional cu condiţia ca raporturile juridice la care participă să fie de drept constituţional.

Cetăţenii pot apărea ca subiecte ale raporturilor dreptului constituţional în trei ipostaze:

- ca persoane fizice în cazul raporturilor pentru realizarea drepturilor lor fundamentale;

- ca persoane investite cu anumite demnităţi sau funcţii într-un organ de stat (deputat, senator) în
raporturile de reprezentare;

- organizaţi pe circumscripţii electorale în cazul alegerilor de deputaţi, senatori, şefului de stat;

Străinii şi apatrizii sînt subiecte ale raporturilor de drept constituţional în raporturile ce

se nasc cu privire la acordarea cetăţeniei sau a azilului politic.

Izvoarele dreptului constituţional

Termenul de „izvoarele dreptului” are două sensuri: material şi formal.

Izvoarele materiale (denumite şi izvoare reale) sînt un sistem de factori sociali, politici, ideologici,
materiali etc., care determină acţiunea legiuitorului sau dau naştere unor reguli izvorîte din necesităţile
practice de reglementare prin norme juridice a unor relaţii sociale.

Izvoarele formale ale dreptului presupune forma de adoptare sau sancţionare a normelor juridice,
modul de exprimare a normelor (forma acesteia).

Izvoarele formale ale dreptului constituţional sînt numai actele normative adoptate de autorităţile
publice reprezentative. Acest acte normative trebuie să conţină norme juridice care să reglementeze
relaţii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat.
Izvoarele formale ale dreptului constituţional sunt: constituţia şi legile de modificare a constituţiei, legea
ca act juridic al Parlamentului, tratatele internaţionale ratificate; acte normative subordonate legii: Acte
normative ale şefului de stat, Acte normative ale organelor de control constituţional. Deciziile
autorităţilor competente (Curtea Constituţională, Consiliul constituţional, Regulamentele (statutele)
Parlamentelor. Este izvor de drept constituţional deoarece determină organizarea internă a acestora,
Precedentul judiciar

(jurisprudenţa), Cutuma, Codul regulilor religioase, tratatele internaţionale.

Sistemul dreptului constituțional. Locul şi importanța dreptului constituţional în sistemul dreptului

Sistemul dreptului constituţional este parte a sistemului de drept. Sistemul dreptului constituţional
include trei elemente distincte, dar indisolubil legate între ele:

Principii generale ce reglementează relaţiile sociale prin intermediul normelor concrete de drept
constituţional. Exemplu: principiul separaţiei puterilor în stat, principiul egalităţii în drepturi, principiul
suveranităţii poporului etc.

Instituţii de drept constituţional, ca sisteme de norme de drept constituţional ce reglementează

raporturile sociale de interacţiune şi omogene, formînd relativ o grupă independentă. Exemple: bazele
orînduirii sociale, dreptul electiv, forma de guvernare, statutul juridic al omului şi cetăţeanului controlul
constituţionalităţii etc.

Norme de drept constituţional ca element de bază a dreptului constituţional. Acestea sînt reguli de
comportare general obligatorii stabilite sau sancţionate de către stat în scopul protecţiei şi reglementării
anumitor raporturi sociale.

Sistemul dreptului constituţional este acea ramură a dreptului ce cuprinde ansamblul normelor juridice,
reprezentînd o unitate închegheată şi ierarhizată, norme instituite sau sancţionate prin Constituţie şi
alte acte normative, avînd ca obiect raporturile sociale ce iau naştere în procesul exercitării puterii de
stat.

Pentru a determina locul ramurii dreptului constituţional în sistemul dreptului, trebuie să ţinem cont de
două aspecte: importanţa relaţiilor sociale reglementate prin dreptul constituţional şi valoarea formelor
juridice, prin care voinţa deţinătorilor puterii devine drept (izvoarele de drept).

Normele de drept constituţional reglementează cele mai importante relaţii sociale,

relaţiile ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat. Dreptul constituţional este
ramura principală în sistemul de drept.