Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Referat
LA TEMA:
Servituțile prediale în Dreptul roman

Dreptul de servitude reprezintă reprezintă dreptul real de a folosi lucrul

altuia,instituit in folosul unui lucru imobil sau în folosul unei persoane concrete.1
1
Краснокутский,Op.cit.,p.176.
Servitutea constă în a obliga pe proprietarul fondului aservit a se abține (a nu face
ceva), iar nu a-l obliga a face ceva. (L. 15 § 1, Dig., De servitutibus, 8, 1).
Dreptul de servitute,însă,își menține existența indiferent de schimbarea
proprietarului fondului grevat cu servitute sau a celui servit.Cuvântul „servitute”
își găsește sorgintea în dreptul roman, fiind traducerea literară a cuvântului
servitudo, exprimând starea de aservire în care se afla un lucru față de alt lucru
sau față de o persoană, de unde și distincția între servituți reale și servituți
personale.
Servituțile prediale presupun o sarcină impusă proprietarului terenului aservit în
favoarea proprietarului terenului dominant. Sarcina constă în obligarea primului
de a permite și dreptul celui din urmă de a trece pe fondul aservit călare și pe jos,
de a paște turmele, de a aduce apă prin terenul aservit etc.Servituțile Prediale
erau de doauă categorii; rustice-atașate terenurilor indiferent de locul amplasării
acestora și urbane atașate cladirilor indiferent de locul amplasării acestora.
Cele mai vechi servituţi întâlnite la romani au fost servituţile praediale rustice
(servitutes praediorum rusticorum). Ele sunt constituite în interesul
proprietarului unui imobil. Denumirea de servituți prediale se leagă de faptul că
imobilul dominant era teren, de regulă pământuri rurale proprietate individuală,
şi se referă în special dreptul de trecere . Servituţile prediale rustice intrau în
categoria res mancipi cel puțin cînd este vorba despre terenurile italice.
Reamintim că în conformitate cu dreptul roman, res mancipi erau bunurile cele
mai importante și mai bine ocrotite de lege.În unele situaţii, dreptul de a se folosi
de un lucru şi de a-i culege roadele poate fi detaşat de dreptul respectiv de
proprietate, fiind exercitate de alte persoane decât proprietarul, proprietatea fiind
grevată de o servitute, iar persoana care o exercită este titularul unui drept ce se
referă la un bun ce nu-i aparţine – drept asupra lucrului străin.
Servituţile prediale urbane erau considerate res nec mancipi putând fi dobândite
prin iure cesio și indirect prin mancipaţiune. Servituțile prediale, indiferent de
categoria din care fac parte, nu crează obligații de „a face” în sarcina bunului
grevat de servitute dar obligă pe proprietarul bunului grevat să să se abțină de a
face ceva sau să îngăduie intervenția titularului servituții pe fondul vecin.
Sarcina impusă fondului aservit constă într-o stare de pasivitate pentru titularul
fondului grevat cu excepția cazulu când este vorba despre servitutea de sprijin a
grinzilor pe zidul vecinului, când este obligat să susțină în bună stare zidul de
susținere.

Servituţile sunt sarcini stabilite asupra unui lucru care aparţine altei persoane şi în
folosul acesteia deşi nu este proprietară asupra lucrului
Servituţile constituie prima şi cea mai importantă categorie de drepturi asupra
lucrurilor străine, a doua categorie o formează arendările perpetue sau pe termen lung, create în
vederea asigurării intereselor diferiţilor proprietari funciari, iar a treia – gajul şi ipoteca, organizate în
scopul ocrotirii intereselor creditorilor.
Servituțile prediale se împart în următoarele categorii: iter, constă în dreptul de
trecere cu piciorul pe terenul învecinat al altei persoane; via, este dreptul de
trecere cu atelajele pe terenul învecinat, proprietatea altei persoane; actus, constă
în dreptul de trecere cu vitele pe terenul învecinat, proprietatea altei persoane;
aqueductus, se referă la dreptul de trecere cu conducta de apă pe terenul
vecinului; dreptul de a lua apă sau nisip de pe terenul, proprietatea altuia.
Servituţile prediale rustice, fiind considerate bunuri mancipi, dobândirea lor avea
loc prin mancipaţiune şi prin celelalte moduri de drept civil. Servituţile prediale
urbane se împart în următoarele categorii: servitutea de scurgere a apei din canal
(cloaca); servitutea de scurgere a apei de ploaie; servitutea de a sprijini o grindă
de peretele proprietatea vecinului; servitutea de a clădi mai sus decât clădirea
vecinului.. Toate servituțile prediale urbane au fost create de pretor din necesități
practice răspunzând noilor transformări prin care a trecut societatea romană.
Constituirea servituților în dreptul roman putea fi realizată în două moduri:
Proprietarul unui fond poate ceda în folosul fondului vecin prerogativele ce
constituie o servitute predială; Proprietarul a două fonduri poate să înstrăineze
unul, rezervând asupra acestui fond o servitute în folosul celui pe care-l
păstrează. În primul caz este vorba de o constituire directă, iar al doilea de una
indirectă. Se foloseau în acest scop mai multe procedee juridice: Mancipaţiunea
şi procesul fictiv. Într-un prim caz m care dobândeşte servitutea de la t spunea:
declar că am un drept de trecere pe fondul x. În al doilea caz: m, înstrăinând lui t
îşi reţinea dreptul de trecere pe acest fond, primind fondul declara solemn că
fondul este al său, potrivit cu dreptul quiritar, mai puţin dreptul de trecere. Printr-
o in iure cessio se putea constitui şi servituţi personale.Prin testament, testatorul
împărţindu-şi patrimoniul putea constituie o servitute asupra unui fond în folosul
altui fond sau un uzufruct în forma unui legat după formula: „dau şi las
uzufructul fondului c lui t”. Printr-o quasitradiţie. Este vorba de o constituire
tacită a unei servituţi: proprietarul unui fond îngăduie unui terţ să execute pe
acest fond o servitute (de trecere, de scoatere a apei etc.). Printr-o adjudecare. În
cazul unui proces referitor la împărţirea sau hotărnicirea a două fonduri,
judecătorul putea constitui printr-o adjudecare o servitute în folosul unuia din
fonduri.Prin uzucapiune. Acest lucru a fost posibil în epoca veche, când
servituţile erau socotite lucruri corporale, dar Legea Scribonia din sec I î.e.n. a
abolit uzucapiunea servituţilor, care deveniseră bunuri incorporale,
nesusceptibile de uzucapiune. În epoca imperială, însă, pretorul ocrotea printr-o
acţiune utilă, pe cel care a exercitat, chiar fără just titlu şi bună-credinţă, o
servitute timp de 10 sau 20 ani (după cum cele două părţi locuiau sau nu în

Cuvântul praedium înseamnă imobil situat de regulă la țară; sensul originar al lui praedium semnifică garanția
imobiliară a statului (praedium,- ii, s.n. = proprietate; moșie, domeniu, țarină; praedia rustica = bunuri agricole;
praedia urbana = bunuri urbane - case; praedibus ac praediis cavere = a cere garanții și ipoteci). A se vedea,
Dicționar latinromân, Editura științifică, București, 1963, p. 559.
aceeaşi provincie), cu condiţia de a nu fi fost exercitată prin violenţă, pe ascuns
sau cu îngăduinţa temporară a proprietarului fondului servant.Prin pacte şi
stipulaţiuni. Întrucât asupra fondurilor provinciale nu se puteau constitui
servituţi, conform codului civil au fost folosite pactele şi stipulaţiunile. Pactul
este contractul neformal – simplu acord de voinţă de constituire a unei servituţi,
iar stipulaţiunea, obligaţiunea luată de partea care a promis servitutea de a
respecta convenţia şi de a plăti celeilalte părţi o amendă în cazul în care s-ar
opune la exerciţiul servituţii.Având în vedere că servituțile sunt drepturi reale, s-
au stabilit modalități de apărare în conformitate cu drepturile reale în general, dar
raportat la modul civil sau pretorian de constituire al servituților respective,de
aici consecința prin care acțiunea în apărarea servituților se aproprie de acțiunea
în revendicare a cărei denumire este vindicatio servitutis. . Întrucât asupra
fondurilor provinciale nu se puteau constitui servituţi, conform codului civil au
fost folosite pactele şi stipulaţiunile.
După parerea mea servituțile prediale au un rol de a folosi lucrul altuia in
interese propria sau în folosul unui lucru imobil.De aceea,servitutile nu pot fi
separate de lucrul sau de persoana in beneficiul careia a fost constituit și transmis
în beneficiul unui alt lucru sau a altei personae,drepturile de servitute au rol de a
îndreptăți titular la săvîrșirea unor acțiuni în privința lucrului grevat cu servitute.
Natura servitutilor nu constă în obligația cuiva de a face ceva,de exemplu,de a
distruge spațiile verzi sau de a asigura o vedere mai plăcută asupra
împrejurimilor,sau de a ilumina,dar în aceea ca persoana să admită o anumită
influență sau să se abțină de la unele accțiuni care pot dăuna altor oameni sau de
a crea anumite prejudicii materiale asupra bunurilor altor subiecți.2

SURSE BIBLIOGRAFICE:

2
Dreptul de apeduct este acela de a conduce apa prin fondul altuia. (L. 1 § 1, Pr. Dig., De servitutibus
praediorum rusticorum, 8, 3).

Dacă cineva vrea să constituie vecinului său un drept (de servitute) trebuie să-l realizeze prin pacte și stipulații;
totuși, cineva poate chiar printr-un testament să oblige pe moștenitorul său: să nu construiască peste o anumită
înălțime, ca să nu ia lumina imobilului vecin; să nu îngăduie vecinului să introducă o bârnă în zidul său sau să
aibă dreptul de scurgere a apelor de ploaie; să-i îngăduie să treacă cu piciorul sau cu animalele de povară pe
fondul lui sau să tragă apă din acest fond.
 1) UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ FACULTATEA DE DREPT, DREPT
ROMAN,NEGRU ION

2)Universitatea Tehnică a Moldovei,Suport de curs.DREPT PRIVAT ROMAN. Chisinău 2019

3) Emil Molcuț, Drept roman

4)Victor Volcinschi,Daniela Țurcu,Serghei Cbotari,Radu Mandreaburca,Artur Tarlapan,Natalia

Bucaru.Victoria Hîncu.DREPT PRIVAT ROMAN EDIȚIA-2.CHISINĂU 2019.

5)Volcinschi Victor.Sergiu Baieș,Nicolae Roșca,Victoria Hîncu.DREPT PRIVAT ROMAN

(SCHEME).CHISINĂU 2015)

6) Anghel Ion M. Drept privat roman. Vol. I. București: Hyperion