AUDITUL INSTITUŢIILOR DE CREDIT

1. Care sunt funcţiile fundamentale ale sistemului de control intern?

In vederea implementarii unui sistem de control intern eficace si cuprinzator pentru
toate domeniile de activitate ale unei institutii de credit, aceasta trebuie sa organizeze, cu
luarea in considerare a cel putin cele 3 functii fundamentale ale sistemului de control intern:
functia de control al riscurilor, functia de conformitate si functia de audit intern.

2. Care sunt condiţiile care ne asigură că o funcţie a sistemului de control intern

este independentă?
O functie a sistemului de control intern este considerata independenta daca sunt
indeplinite urmatoarele conditii:
a) personalul care exercita functia sistemului de control intern nu are nicio atributie
care sa cada in sfera activitatilor pe care functia sistemului de control intern urmeaza sa le
monitorizeze si controleze;
b) functia sistemului de control intern este separata din punct de vedere
organizational de activitatile atribuite pentru monitorizare si control, iar conducatorul functiei
sistemului de control intern este subordonat unei persoane care nu are nicio responsabilitate
pe linia conducerii activitatilor care urmeaza sa fie monitorizate si controlate;
c) conducatorul functiei sistemului de control intern raporteaza direct structurii de
conducere si comitetului de audit si participa, cel putin o data pe an, la sedintele structurii
de conducere careia ii raporteaza;
d) remunerarea personalului care exercita functia sistemului de control intern nu este
legata de performanta activitatilor pe care functia sistemului de control intern urmeaza sa le
monitorizeze sau controleze.

3. Care este scopul funcţiei de conformitate a controlului intern?

Functia de conformitate a unei institutii de credit trebuie sa asiste organele cu functie de
conducere ale institutiei de credit in special prin oferirea de consultanta referitoare la
conformitatea activitatii desfasurate cu prevederile cadrului de reglementare, ale
normelor si standardelor proprii, precum si ale codurilor de conduita stabilite de piete sau
industrie si prin furnizarea de informatii legate de evolutiile in acest domeniu.

4. Care sunt obiectivele funcţiei de audit intern?

Institutiile de credit trebuie sa dispuna de o functie de audit intern independenta,
permanenta si eficace, care are drept obiective:
a) asigurarea că politicile si procesele institutiilor de credit sunt respectate in cadrul
tuturor activitatilor si structurilor;
b) revizuirea politicilor, proceselor si mecanismelor de control astfel incat acestea sa
ramana suficiente si adecvate activitatii desfasurate.

5. Care sunt responsabilităţile comitetului de audit?

Comitetul de audit este responsabil de:
a) supravegherea auditorilor interni si auditorilor financiari;
b) aprobarea sau propunerea de aprobare adresata organelor cu functie de
supraveghere, remunerarea si revocarea auditorului financiar;
c) revizuirea si aprobarea sferei de cuprindere a auditului si a frecvenţei
angajamentelor de audit;
d) primirea rapoartelor de audit;

1
 e) asigurarea că organele cu functie de conducere iau masurile de remediere necesare
pentru a solutiona deficientele identificate in activitatea de control si de conformitate, precum
si a altor probleme identificate de auditori.

6. Care sunt lucrările pregătitoare pentru planificarea activităţilor de audit?

În această fază se stabileşte aria de aplicabilitate, cine va conduce auditul, perioada
desfăşurării şi se stabilesc elementele generale ale planului de audit. Lucrările pregătitoare se
referă la:
1 (a) stabilirea ariei de aplicabilitate (procedurile adecvate pentru îndeplinirea
obiectivelor auditului);
2 (b) evaluarea obiectivelor ce trebuie raportate de auditor, pentru a planifica
perioada de desfăşurare a auditului, natura verificărilor şi momentul raportării concluziilor,
comunicarea cu managementul şi cu cei însărcinaţi cu guvernanţa;
3 (c) identificarea factorilor importanţi care trebuie luaţi în considerare la orientarea
activităţilor echipei de audit; sunt evidenţiate activităţile entităţii care pot fi afectate de riscuri
cu expuneri semnificative, sunt surprinse activităţile de control intern care nu şi-au dezvoltat
capacitatea de a evalua evoluţia şi manifestarea riscurilor relevante etc.

7. Ce îşi propune să stabilească auditorul intern în procesul de planificare a

auditului?
Procesul de planificare presupune stabilirea:
 obiectivelor;
 programului de lucru al auditorilor;
 bugetele de personal şi financiar ;
 rapoartelor de activitate.

8. Care sunt principalele caracteristici ale planului de audit?

Planul de audit are câteva caracteristici, din care cele mai importante sunt:
a) conţinut exhaustiv, ceea ce înseamnă că planul de audit este necesar să cuprindă
toate temele, funcţiile, procesele, şi serviciile care pot fi şi trebuie auditate la un anumit
moment.
Conţinutul exhaustiv al planului de audit are o serie de consecinţe, respectiv:
- un plan integral nu poate fi elaborat o singură dată, finalizarea presupunând mai mulţi
ani, prilej care va contribui la completarea şi actualizarea planului
- planul nu va fi terminat niciodată pentru că el va suferi în permanenţă modificări,
completări, îmbogăţire, anulare parţială, adaptare la funcţii noi sau dezvoltare a obiectivelor
deja cuprinse etc.
- abordarea exhaustivă presupune o abordarea largă a problemelor de audit intern pentru
a acoperi toate funcţiile şi procesele organizaţiei.
b) planificarea multianuală şi analiza globală a riscurilor pentru a respecta
planificarea pe mai mulţi ani (de la trei la cinci ani).
Auditarea unei funcţii, unui proces, a unor teme sau servicii nu se face la acelaşi interval
de timp pentru toate, unele fiind supuse auditului anual, altele la doi ani, trei sau cinci ani, în
funcţie de importanţa riscului.
Riscul va fi cel care va determina frecvenţa auditării. Activităţile cu riscuri ridicatre vor
fi auditate mai des, iar cele cu riscuri scăzute mai rar.
c) structura predeterminată a planului de audit intern; acesta va avea o formă unitară
de prezentare, un format standard.
Auditorul trebuie să documenteze planul de audit, inclusiv orice modificări
semnificative făcute pe durata executării auditului. Sunt înregistrate deciziile importante luate

2
 pentru planificarea adecvată a auditului şi sunt comunicate aspectelor semnificative echipei
de audit. Putem da ca exemplu deciziile referitoare la aria de aplicabilitate etc.

9. Caresunt elementele care se referă la organizarea muncii auditorilor interni în

cadrul compartimentului de audit?
Elementele care se refera la organizarea muncii auditorilor interni in cadrul
compartimentului de audit sunt:
 carta auditului;
 planul de audit intern;
 manualul de audit intern;
 dosarele de audit şi documentele de lucru;
 documentarea;

10. Care sunt principalele aptitudini personale pe care ar trebui să le aibă auditorii
interni?
Auditorii ar trebui să aibă aptitudini personale care să le permită să acţioneze în
concordanţă cu principiile după care se desfăşoară activităţile de audit. Un auditor ar trebui:
a) să se comporte etic, de exemplu: să fie cinstit, de încredere, sincer, onest şi discret;
b) să fie receptiv, de ex. să fie dornic să ia în considerare idei sau puncte de vedere
alternative;
c) să fie diplomat, de ex. să aibă tact în lucrul cu oamenii;
d) să aibă spirit de observaţie, de ex. să aibă o stare activă de conştientizare a
ambientului fizic şi a activităţilor practice;
e) să fie perceptiv, de ex. stare de conştientizare instinctivă a situaţiilor şi capabil să
înţeleagă situaţiile;
f) să fie flexibil, de ex. se adaptează prompt la situaţii diferite;
g) să fie tenace, de ex. perseverent, concentrat pe îndeplinirea obiectivelor;
h) să fie hotarât de ex. să ajungă la concluzii în timp util, bazându-se pe analize şi
raţionamente logice;
i) să aibă siguranţă de sine, de ex. să acţioneaze şi să se manifeste independent, în timp
ce interacţionează cu ceilalţi.

11. Care este scopul cartei auditorului intern?

Carta auditului intern, are ca scop:
 stabilirea poziţiei serviciului de audit intern în cadrul organizaţiei;
 autorizarea accesului la documente, persoane şi bunuri;
 definirea sferei de activitate a auditului intern.
Carta de audit intern trebuie elaborată în formă scrisă şi aprobată de Consiliul de
administraţie.

12. Care este conţinutul şi rolul manualului de audit intern?

Manualul de audit intern prezintă sistemul de organizare, regulile de compartiment şi
competenţele auditorilor, obiective minimale ale auditului intern. Manualul de audit trebuie să
contribuie la:
- definirea condiţiilor generale de activitate;
- sprijinirea pregătirii/integrării auditorului intern debutant;
- utilizarea ca sistem de referinţă.

3
 13. Ce condiţii trebuie să îndeplinească documentele de lucru ale auditorului
intern?
Pentru a îndeplini condiţiile cerute de normele referitoare la calitatea auditului,
documentele de lucru trebuie să fie:
1 - normalizate;
2 - datate şi semnate;
3 - inteligibile;
4 - adecvate;
5 - simple şi necostisitoare,
6 - complete.

14. Definiţi guvernanţa corporativă.

Guvernanţa corporativă sau conducerea corporativă este sistemul prin care o
companie este condusă şi controlată.
Guvernanţa corporativă reprezintă modalităţile prin care furnizorii de resurse financiare
ai unei companii se asigură că vor primi beneficiile la care se aşteaptă făcând această
investiţie.
Guvernanţa corporativă poate fi definită ca ansamblul relaţiilor unei companii cu
acţionarii săi, sau mai pe larg, cu societatea pe ansamblu.
Guvernanţa corporativă specifică distribuţia drepturilor şi responsabilităţilor dintre
diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administraţie,
directorii, acţionarii şi alte categorii, şi stabileşte regulile şi procedeele de luare a deciziilor
privind activitatea unei companii.
Guvernanţa corporativă este un set de reguli conform cărora firmele sunt conduse şi
controlate, este rezultatul unor norme, tradiţii şi modele comportamentale dezvoltate de
fiecare sistem legislativ.
Guvernanţa corporativă se referă la promovarea corectitudinii, transparenţei şi
responsabilităţii la nivel de companie.
Guvernanţa corporativă studiază modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin
folosirea unor structuri instituţionale cum ar fi actele constitutive, organigramele şi cadrul
legislativ.
Conceptul de „Guvernanţa corporativă“ (CG) a apărut în 1992 în raportul Cadbury din
Marea Britanie. Guvernanţa corporativă este definită ca fiind managementul întregului sistem
de relaţii între consiliu de conducere, management, acţionari şi alţi „stakeholderi“.

15. Care sunt aşteptările conducerii entităţii referitoare la evaluarea riscurilor de

auditorii interni?
Pentru a putea fi controlabile, este esenţială o abordare sistematica a analizei riscurilor
de afaceri.
Riscul trebuie privit din toate perspectivele care afecteaza organizaţia.
Auditul intern nu trebuie sa se refere doar la riscurile financiare, ci şi la cele strategice,
operationale, IT, de resurse umane, reputaţionale, de mediu etc. Evaluarea riscurilor îi permite
auditorului intern sa ia in considerare modul in care evenimentele posibile pot afecta
atingerea obiectivelor organizaţiei.
Evaluarea riscurilor incepe cu definirea universului auditului. Acesta include toate
structurile organizaţiei, procesele şi domeniile de activitate.
Apoi, auditorul trebuie sa inteleaga modul de funcţionare al organizaţiei in contextul
mediului in care activeaza, precum şi principalele obiectivele de afaceri. In etapa urmatoare,

4
 auditorul trebuie sa identifice riscurile inerente la care este expusa organizaţia, prin discutii cu
factorii implicaţi.
Ca urmare a evaluarii riscurilor, auditorul este in masura sa identifice ariile care prezinta
cel mai mare risc.
Pe baza acestei evaluari, auditorul elaboreaza planul operational de audit, care acopera,
de regula, o perioada de un an. Efortul de audit va fi alocat pe diferitele componente ale
universului auditului in funţie de nivelul riscului identificat.
Evaluarea riscului, precum şi planul de audit trebuie prezentate şi supuse aprobarii
Comitetului de Audit.
Trebuie acordata o atenţie deosebita legaturii dintre competentele tehnice necesare
pentru executarea planului şi cele existente in departamentul de audit intern. Limitele
auditului trebuie sa fie reprezentate de nivelul riscurilor, nu de disponibilitatea competenţelor.

16. Definiţi principiul integrităţii din codul etic al auditorilor.

Principiul integrităţii impune ca obligaţie tuturor auditorilor să fie drepţi şi oneşti în
relaţiile profesionale şi de afaceri. Integritatea implică, de asemenea, tranzacţii corecte şi
juste.

17. Definiţi obiectivitatea, principiu ce trebuie să caracterizeze activitatea

auditorului intern.
Principiul obiectivităţii impune ca obligaţie tuturor auditorilor profesionişti de a nu îşi
compromite raţionamentul profesional sau de afaceri din cauza vreunor îndoieli, conflicte de
interese sau din cauza influenţei nedorite a unor alte persoane.
Un auditor profesionist nu trebuie să ajungă în vreo situaţie care i-ar putea afecta
obiectivitatea. Trebuie să evite relaţiile care influenţează în mod nejustificat raţionamentele
sale profesionale.

18. Care este obiectivul unui audit al situaţiilor financiare?

Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este obţinerea unei opinii bine
fundamentate, referitoare la întocmirea situaţiilor financiare, sub toate aspectele
semnificative, în conformitate cu normele de raportare financiară în vigoare.

19. Care sunt responsabilităţile managerilor societăţilor auditate?

Managerii răspund pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Conducerea este responsabilă pentru asigurarea că operaţiunile entităţii sunt desfăşurate
în concordanţă cu prevederile şi reglementările legale. Responsabilitatea pentru prevenirea şi
detectarea neconcordanţelor este în sarcina conducerii.
Conducerea trebuie să asigure accesul nelimitat la orice înregistrări, documentaţii şi alte
informaţii cerute în legătură cu auditul.
Conducerea trebuie să acorde auditorului declaraţii scrise asupra aspectelor
semnificative pentru situaţiile financiare atunci când, în mod rezonabil, nu se poate aştepta ca
să existe alte probe de audit adecvate suficiente. Dacă managementul refuză să ofere o
declaraţie pe care auditorul o consideră necesară, aceasta constituie o limitare a ariei de
aplicabilitate şi auditorul trebuie să exprime o opinie calificată sau se va afla în
imposibilitatea de a exprima o opinie.
Conducerea societăţii trebuie să prezinte auditorului toate situaţiile cunoscute, reale sau
potenţiale de nonconformitate cu legile şi reglementările în vigoare, ale căror efecte trebuie
avute în vedere la întocmirea situaţiilor financiare.

5
 Conducerea societăţii trebuie să prezinte auditorului toate situaţiile referitoare la :
 exhaustivitatea informaţiilor furnizate cu privire la identificarea părţilor afiliate;
 gradul de adecvare al prezentărilor părţilor afiliate în situaţiile financiare.
Conducerea entităţii nu trebuie (şi auditorul nu poate să accepte) să exercite presiuni
care să oblige auditorul să se abată de la conduita etică şi profesională.

20. Cum se grupează documentele pe tipuri de dosare?

Documentele se grupează în:
• documente cu semnificaţie permanentă, care se ţin într-un dosar cu caracter
permanent;
• documente care conţin informaţii referitoare la perioada financiară pentru care se
face verificarea, care se ţin în dosarul de audit curent.

21. Cu ce scop se aplică procedurile analitice în faza de planificare?

Auditorii aplică procedurile analitice în faza de planificare pentru:
înţelegerea şi confirmarea înţelegerii activităţii desfăşurate de entitatea auditată;
identificarea domeniilor care pot să conţină erori;
identificarea tranzacţiilor şi operaţiunilor neobişnuite şi neaşteptate;
planificarea examinărilor analitice ca proceduri de fond şi a celorlalte proceduri de
detaliu.

22. Definiţi pragul de semnificaţie în auditul financiar.

Planificarea auditului nu se poate face fără determinarea pragului de semnificaţie.
Pragul de semnificaţie reprezintă un nivel de referinţă cu care se compară mărimea
erorilor, a inexactităţilor sau a omisiunilor. În condiţiile în care mărimea lor depăşeşte nivelul
de referinţă se consideră că ele pot afecta regularitatea şi sinceritatea conturilor anuale, pot
deforma imaginea reală a rezultatului, a situaţiilor financiare şi a patrimoniului.
În urma cunoaşterii generale a entităţii şi a principalilor indicatori economici ce
caracterizează activitatea entităţii, auditorul evaluează pragul de semnificaţie de care va ţine
cont în timpul desfăşurării auditului. Pragul de semnificaţie se stabileşte pentru fiecare
entitate auditată şi are un caracter subiectiv. Sunt considerate semnificative informaţiile care
atunci când sunt omise sau declarate eronat influenţează deciziile economice ale utilizatorilor.
Pragul de semnificaţie depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecate în împrejurările
specifice ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificaţie oferă mai degrabă
o limită, decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informaţia trebuie să o
aibă pentru a fi utilă.
Auditorul impune un nivel considerat acceptabil al pragului de semnificaţie astfel încât
să poată detecta din punct de vedere cantitativ declarările eronate semnificative. De multe ori
la stabilirea pragului de semnificaţie pe lângă valoarea (cantitatea) informaţiei eronate se ia în
considerare şi natura (calitatea) informaţiei şi contextul (conjunctura) în care s-au făcut
declaraţiile financiare.
Pentru că majoritatea indicatorilor financiari sunt exprimaţi valoric, nivelul pragului de
semnificaţie va fi şi el exprimat la fel. Pentru determinarea pragului de semnificaţie se
folosesc anumiţi indicatori consideraţi reprezentativi pentru entitate (baza de referinţă):
activele nete totale, cifra de afaceri, profitul înainte de impozitare, capitalurile proprii etc.

23. Ce relaţie există între pragul de semnificaţie şi volumul lucrărilor de audit?

Între pragul de semnificaţie şi volumul lucrărilor de audit există o relaţie inversă. Cu cât
este mai înalt nivelul pragului de semnificaţie, cu atât volumul lucrărilor este mai mare şi
invers. Auditorul ia în considerarea această relaţie când determină natura, durata şi întinderea

6
 procedurilor de audit. Această relaţie este indirectă, întrucât pragul de semnificaţie
influenţează direct nivelul riscului de audit, iar acesta determină natura, durata şi întinderea
lucrărilor de audit. De exemplu, dacă, după planificarea procedurilor specifice de audit,
auditorul determină că nivelul acceptabil al pragului de semnificaţie este scăzut, riscul de
audit este crescut. Urmează ca auditorul să reducă riscului de audit la un nivel acceptabil.

24. Care sunt secţiunile planului de audit?

Planul de audit cuprinde patru secţiuni (etape):
 etapa I-a: documentarea preliminară elaborării planului (preplanul; cunoaşterea
informaţiilor generale despre entitate; efectuarea procedurilor analitice preliminare; stabilirea
pragului de semnificaţie şi a nivelului riscului acceptabil al auditului şi al riscului inerent;
analiza auditului intern şi stabilirea riscului de control; elaborarea planului general şi a
programului de audit);
etapa a II-a: realizarea testelor de control şi a testelor de fond;
etapa a III-a: realizarea procedurilor analitice şi a testelor de detaliu;
etapa a IV-a încheierea auditului şi predarea raportului.

25. Definiţi proba de audit.

Termenul de „probă de audit“ are semnificaţia de informaţie obţinută şi folosită de
auditor pentru fundamentarea opiniei referitoare la corectitudinea întocmirii şi prezentării
situaţiilor financiare.

26. Cum caracterizează auditorul suficienţa probelor?

Probele sunt suficiente atunci când auditorul ajunge să deţină informaţiile necesare
pentru fundamentarea concluziilor sale. Suficienţa este expresia cantitativă a necesarului de
probe. Numărul de probe este stabilit de auditor pe baza raţionamentului său profesional.
Probele recoltate trebuie să asigure coborârea riscului de audit sub nivelul celui acceptabil,
altfel auditorul trebuie să culeagă probe suplimentare până se îndeplineşte această condiţie.

27. Când poate auditorul să considere că probele sunt adecvate?

Probele sunt considerate adecvate atunci când informaţiile obţinute sunt relevante,
credibile şi oportune. Aceste trăsături caracterizează calitatea probelor.

28. Când poate auditorul să considere că probele sunt relevante?

Probele sunt relevante când informaţiile obţinute pot constitui dovezi importante
pentru caracterizarea situaţiilor financiare, pentru atingerea obiectivului auditului. Probele
sunt relevante când evidenţiază erorile semnificative sau abaterile de la normele şi procedurile
contabile şi de control în vigoare.

29. Când poate auditorul să considere că probele sunt oportune?

Probele sunt oportune dacă oferă informaţii, referitoare la perioada şi situaţiile
financiare auditate, în intervalul în care auditorul îşi exercită mandatul. Auditorul este
interesat să obţină informaţii despre evenimente petrecute în perioada auditată, pentru că
numai acestea pot contribui la atingerea obiectivului auditului şi la îndeplinirea
angajamentului încheiat cu clientul. Sunt situaţii când auditorul trebuie să obţină probe
referitoare la evenimente petrecute în perioada anterioară celei auditate sau referitoare la
evenimente ulterioare perioadei auditate. Aceste probe sunt folosite la susţinerea opiniei
exprimată în raportul de audit.

30. Cu ce scop aplică auditorul testele de conformitate şi permanenţă?

7
 Procedurile (testele) de conformitate sunt folosite pentru a verifica dacă entitatea are,
pentru sistemele contabil şi de control, metode adecvate pentru atingerea scopurilor specifice
şi acestea au fost corect înţelese de cei care trebuie să le aplice.
Auditorul verifică dacă există în entitate reguli care să asigure buna funcţionare a
sistemelor contabil şi de control şi dacă acestea au fost însuşite de utilizatori. Aceste teste nu
ne asigură că regulile au fost corect aplicate.
Procedurile (testele) de permanenţă sunt folosite pentru a verifica dacă regulile de
funcţionare ale sistemelor contabil şi de control, stabilite de entitate, sunt aplicate în mod
continuu şi în întregime. Aceste teste se vor aplica asupra aceluiaşi eşantion căruia i s-a
aplicat şi testul de conformitate. Testul de permanenţă se repetă la anumite intervale de timp.

31. Definiţi riscul de audit.

Posibilitatea de a exprima o opinie referitoare la situaţiile financiare, în condiţiile în care
acestea conţin erori semnificative care nu sunt descoperite de auditor, a fost numită risc de
audit. Pierderea se referă în acest caz la erorile semnificative nedescoperite, iar efectul
acestei pierderi constă în emiterea unei aprecieri inadecvate asupra situaţiilor financiare.

32. Care sunt componentele riscului de audit?

În funcţie de factorii care favorizează apariţia şi nedescoperirea erorilor, componentele
riscului de audit sunt: riscul inerent, riscul de control şi riscul de nedetectare.

33. Definiţi riscul de control în auditul financiar.

Riscul de control evidenţiază posibilitatea apariţiei unor erori semnificative în soldul
unui cont sau a unei clase de tranzacţii, atunci când o eroare este luată în considerare
individual sau când erorile sunt cumulate, în condiţiile în care în entitate funcţionează un
sistem contabil şi există un sistem de control intern. Cu cât sistemele contabil şi de control
intern funcţionează mai bine, cu atât este mai redus riscul de control. Când entitatea are
informatizată evidenţa contabilă trebuie luată în considerare şi posibilitatea apariţiei unor
erori chiar în condiţiile în care există un control al sistemului informatic.

34. Definiţi riscul de nedetectare în auditul financiar.

Riscul de nedetectare exprimă posibilitatea ca auditorul să nu descopere o informaţie
eronată semnificativă existentă în soldul unui cont sau a unei clase de tranzacţii, atunci când
eroarea este luată în considerare individual sau este cumulată cu erori din alte solduri sau
clase de tranzacţii, după ce a efectuat procedurile de fond.

35. Ce scop are folosirea cercetării selective în auditul financiar?

Cercetarea selectivă este o cercetare parţială a cărei scop este ca, pe baza rezultatelor
prelucrării datelor obţinute, să se estimeze, în anumite condiţii de probabilitate, parametrii
corespunzători colectivităţii totale. Rezultă că metoda selectivă de culegere a probelor are
două faze:
 culegerea şi prelucrarea datelor selectate;
 extinderea concluziilor obţinute asupra întregii colectivităţi şi caracterizarea
acesteia.

36. Ce caracteristici are eşantionarea statistică în auditul financiar?

8
 „Eşantionarea statistică“ reprezintă o abordare a eşantionării ce are următoarele
caracteristici:
1 (a)selecţia eşantionului se face aleator;
2 (b)se foloseşte teoriei probabilităţilor pentru a evalua rezultatele eşantionării,
inclusiv măsurarea riscului de eşantionare.
3
37. Caracterizaţi selecţia aleatoare folosită în auditul financiar.
Selecţia aleatoare înlătură orice intervenţie subiectivă în alegerea elementelor,
asigurând caracterul întâmplător al includerii unităţilor în eşantion, ceea ce permite să se
calculeze limitele erorilor produse faţă de observarea totală. Fiecare unitate a populaţiei are o
probabilitate egală şi diferită de zero de a participa la selecţie, iar probele sunt independente
între ele.
Selecţia aleatoare constă în numerotarea tuturor unităţilor populaţiei într-o ordine
oarecare de la 1 la N şi extragerea a „n“ unităţi pe baza unor tabele cu numere aleatoare.

38. Caracterizaţi selecţia dirijată folosită în auditul financiar.

Selecţiile dirijate permit ca alegerea unităţilor din populaţia cercetată să se facă în mod
conştient de către auditor. În această categorie se încadrează „selecţia elementelor specifice“
prezentată anterior. Acest procedeu se aplică atunci când se cunoaşte bine structura populaţie
observate. Se consideră că acest procedeu dă rezultatele cele mai bune când selecţiile se fac
din subpopulaţii omogene, obţinute prin împărţirea populaţiei cercetate în grupe tipice,
formate pe baza unor caracteristici esenţiale de grupare.

39. Ce reprezintă populaţia în auditul financiar?

Populaţia reprezintă totalitatea unităţilor simple şi complexe care fac obiectul cercetării
concrete. Pentru a se putea realiza cercetarea este esenţial să se fixeze frontierele populaţiei
supuse efectiv observării. Frontierele populaţiei sunt definite când i se cunoaşte conţinutul şi
când aceasta este delimitată în timp şi spaţiu. Aceste elemente trebuie stabilite indiferent de
forma de observare folosită pentru culegerea datelor individuale.

40. Ce trăsături specifice trebuie să îndeplinească o populaţie supusă cercetării

auditorului?
Pentru a atinge obiectivul cercetării, auditorul trebuie să se asigure că populaţia este:
adecvată obiectivului procedurii de eşantionare. De exemplu, dacă obiectivul
auditorului este acela de a testa supraevaluarea creanţelor neîncasate de la clienţi, populaţia ce
trebuie supusă observării este formată din soldurile conturilor clienţilor. Atunci când se
cercetează subevaluarea datoriilor, auditorul obţine informaţii adecvate când, pe lângă
populaţia formată din soldurile conturilor furnizorilor, studiază rulajul debitor al conturilor
furnizorilor (plăţile ulterioare), declaraţiile furnizorilor, notele de recepţie a bunurilor intrate
fără factură sau alte populaţii care pot asigura probe de audit referitoare la subevaluarea
datoriilor;
completă; o populaţie supusă observării este completă când cuprinde toate
tranzacţiile şi operaţiunile specifice ale entităţii realizate în intervalul de timp analizat
Auditorul trebuie să se asigure că toate tranzacţiile şi operaţiunile entităţii realizate într-o
anumită perioadă, care formează obiectul observaţiei, au fost consemnate în documente
primare, că tranzacţiile sunt evidenţiate în contabilitate şi documentele se află în arhiva
entităţii. Dacă auditorul intenţionează să folosească eşantionul pentru a trage concluzii despre
operarea unui sistem contabil sau de control intern de-a lungul unei perioade financiare,
populaţia trebuie să includă toate elementele relevante din întreaga perioadă.
41. Cine sunt beneficiarii raportului de audit?

9
 Raportul de audit trebuie să fie adresat în conformitate cu condiţiile prevăzute în
angajament. De regulă, raportul este adresat Adunării Generale a Acţionarilor sau Adunării
Generale a Asociaţilor, fie Consiliului de Administraţie al entităţii pentru care s-a realizat
auditul situaţiilor financiare.

42. Ce informaţii conţine paragraful de deschidere al raportului de audit?

În introducerea raportului de audit trebuie să se menţioneze situaţiile financiare care au
fost auditate şi perioada acoperită de situaţiile financiare.
Raportul trebuie să includă o declaraţie prin care să se arate că responsabilitatea pentru
corectitudinea informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare şi pentru corecta întocmire a
acestora revine conducerii entităţii. Prezenţa acestei declaraţii în raport este justificată de
faptul că întocmirea lor solicită din partea conducerii efectuarea unor estimări şi raţionamente
contabile semnificative, precum şi definirea principiilor şi metodelor contabile
corespunzătoare ce trebuie utilizate la pregătirea situaţiilor financiare.

43. Ce informaţii conţine paragraful “aria de aplicabilitate” al raportului de audit?

Raportul auditorului trebuie să prezinte aria de aplicabilitate a auditului, declarând că
auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de Audit.
Raportul trebuie să includă o declaraţie asupra faptului că auditul a fost planificat şi
desfăşurat astfel încât oferă o asigurare rezonabilă că situaţiilor financiare sunt caracterizate
corect şi că au fost descoperite erorile semnificative.
În raportul de audit trebuie să se specifice că în timpul auditului s-a realizat:
1 a) recoltarea, pe bază de teste, a probelor pentru susţinerea valorilor din situaţiile
financiare şi a altor informaţii prezentate;
2 b) evaluarea principiilor contabile folosite la întocmirea situaţiilor financiare;
3 c) evaluarea estimărilor semnificative făcute de către conducere la întocmirea
situaţiilor financiare;
4 d) evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să includă o declaraţie a auditorului din care să reiasă că probele culese
în timpul auditului oferă o bază rezonabilă pentru emiterea şi susţinerea opiniei.

44. În ce condiţii auditorul emite o opinie fără rezerve?

O opinie fără rezerve (necalificată) trebuie exprimată atunci când se ajunge la
concluzia că situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă (sau prezintă în mod corect sub
toate aspectele semnificative), în concordanţă cu cadrul general de raportare financiară
stabilit. Aceasta presupune că orice modificări care apar în aplicarea principiilor contabile sau
în metodele de aplicare a acestora, precum şi efectele produse de aceste evenimente au fost
determinate şi prezentate corespunzător în situaţiile financiare.

45. În ce condiţii auditorul emite o opinie cu rezerve?

O opinie cu rezerve (calificată) trebuie exprimată atunci când auditorul ajunge la
concluzia că nu poate fi exprimată o opinie fără rezerve (necalificată), dar că efectul acestui
dezacord cu conducerea sau limitarea ariei de aplicabilitate nu este atât de semnificativ şi de
profund, încât să necesite o opinie contrară sau să nu să se poată exprima o opinie
(imposibilitatea exprimării unei opinii).

10