Casa a VIII-a.

Pe de-a dreptul

Oare câţi dintre noi nu am bătut din reflex în retragere atunci când am dat cu ochii peste o casă a
VIII-a ticsită cu planete sau măcar implicată prin guvernator în scheme complexe? Încă de la
primele lecturi astrologice suntem preveniţi că sfera acestei case este una obscură, a ocultismului,
crizei, complicaţiilor emoţionale, transformărilor profunde precedate de moarte – simbolică sau nu
– şi tindem să devenim precauţi în abordarea ei. Adesea şi confuzi, poate pentru că am fost învăţaţi
să trăim într-o lume a aparenţelor, unde adevărurile incomode nu se prea rostesc pe de-a dreptul.
Până la urmă ce se adună, mai exact, în această zonă a hărţii?
Încercând să îmi răspund cât mai pieziş la această întrebare, am constatat mai întâi că, dacă e să fiu
100% sinceră, nu e deloc simplu să deprinzi chichiţele casei a VIII-a, iar cei care par că încearcă să
îi evite cu orice preţ integrarea nu ar trebui condamnaţi, nici forţaţi, ci încurajaţi cu discreţie să
înveţe pe cont propriu tăria de a privi într-un întuneric aparent.
Ca orice casă a astrogramei, a VIII-a reuneşte între graniţele ei aspecte din mai multe registre.
Elementul de legătură a acestor experienţe disparate este confruntarea cu faţete existenţiale care nu
sunt expuse direct în lumina reflectoarelor: Ce se întâmplă după consemnarea de principiu a unui
angajament? Ce tipare disfuncţionale repeţi inconştient în relaţiile apropiate? Ce curenţi emoţionali
subtili circulă în spatele evidentului? Ce se întâmplă dincolo de formă şi materie, dincolo de viaţă şi
de moarte?
Astfel, primul test la care ne supune casa a VIII-a este acela de a admite că dincolo de toate cele
amintite… chiar se întâmplă ceva:
•Şi au făcut o nuntă mare şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Casa a VIII-a urmează celei de
a VII-a. În casa a VII-a ne alegem partenerul, punem bazele colaborării, ne nuntim, cum ar spune
basmul. În casa a VIII-a urmează complexa desfăşurare de situaţii dintre secunda oficierii căsătoriei
(mă refer la orice relaţie importantă, indiferent de specificul ei) şi momentele foarte îndepărtate ale
adâncilor bătrâneţi. Rămaşi singuri în unimea lor, ce şi cum construiesc, alături, cei doi parteneri?
Ce se întâmplă între ei, doar de ei ştiut? Privind o hartă individuală, în casa a VIII-a vedem cum
participă persoana, conştient sau nu, la împreună şi ce tip de atmosfere sau procese
decodifică/atrage/ creează cu precădere în intimitatea relaţiilor sale.
Casa a VIII-a este cea care dezminte provocator basmele şi întreabă retoric: Oare e posibil să trăiţi
fericiţi până la adânci bătrâneţi dacă tu nu eşti suficient de matur emoţional, dacă te temi de
abandon, trădare şi altele asemenea, dacă încă nu ai învăţat adevărata contopire în cuplu? Şi tot casa
a VIII-a este cea care spune: te pot învăţa toate acestea dacă îndrăzneşti, prin experienţele ce ţi le
aduc în cale, să te priveşti pe de-a dreptul, să cauţi în spatele dorinţelor şi fricilor tale, să aduci în
lumina conştientizării ceea ce te-a durut cândva prea tare ca să poţi accepta. Din această
perspectivă, lucrul cu casa a VIII-a, o casă de apă, presupune a-ţi permite să simţi şi a-ţi investiga
acele stări emoţionale apărute în raport cu ceilalţi pe care ai ales să le ascunzi de procesarea
imediată din cauza dificultăţii şi intensităţii lor de moment. Un fenomen similar se întâmplă şi în
casa a XII-a, o diferenţă fiind aceea că a VIII-a se referă la stări reprimate din jurul relaţiilor noastre
cele mai importante (deci, identificabile la o investigaţie asumată şi amănunţită), în timp ce în casa
a XII-a tind să se acumuleze ca balast emoţional neîmpăcări din toate ariile existenţiale, mai greu de
asociat ulterior cu anume relaţii sau evenimente.
Rezultatul acestei munci de recalibrare emoţională în relaţiile care contează cel mai mult pentru
noi? Echipe echilibrate în care rămânem, ca parte din cuplu şi ca individualităţi, puternici.
În mod analog, dincolo de nevăzutele din relaţii, casa a VIII-a ne învaţă că se întâmplă ceva şi în
spatele altor fenomene ale vieţii:
•În faţă, persoana X îţi spune ceva, meşteşugeşte vorbe, povesteşte cine ştie ce întâmplare. Ce emite
ea, nerostit? Ce surprinzi, ca un fin psiholog, din comportamentul ei? Sau poate că la o cină în
familie unde fiecare contribuie cu mici relatări de peste zi tu eşti cel care rămâne atent, printr-un
simţ special, inexplicabil, la încărcătura subtilă a atmosferei create de acel grup reunit într-un cadru
de viaţă de altfel obişnuit. Priveşti pe de-a dreptul acolo unde nu ai fost învăţat că se poate privi…
•Iată prima moarte a cuiva drag cu care te confrunţi. În afara ritualurilor, ce crezi că se mai petrece?
Din omul care a fost, te mulţumeşti să crezi că nu mai e nimic? Dacă da, te vei scuti de întrebări
complicate, dar te vei teme pe ascuns, din necunoaştere, de moarte. Dacă nu, poţi citi cărţi, poţi
întâlni mistici celebri, dar până la urmă va trebui să îţi ascuţi propriile extrasimţuri, să priveşti pe
de-a dreptul cu propriii ochi peste vălul vieţii şi al morţii.
Dacă e să cântărim retrospectiv şi să aducem alături, una câte una, toate situaţiile de tip casa a VIII-
a pe care le-am traversat, indiferent dacă la vremea lor am avut senzaţia de prăbuşire, angoasă sau
pierdere, vom vedea că aceste experienţe ne aduc printr-o şlefuire perfectă ştiinţa de a fi
pătrunzători, rezistenţi – vorba ceea – chiar dacă…, ancoraţi într-o forţă interioară pe care numai
marile traversări de ape tulburi o pot revela. Şi-atunci nu vom mai vrea să batem în retragere din
faţa acestor lecţii de viaţă pentru că le vom recunoaşte ca pe mari maeştri, cei ce ne întregesc în
ciuda îndărătniciei noastre şi ne învaţă că până şi prin cel mai opac întuneric se păşeşte tot… pe de-
a dreptul.
CRISTIANA TĂNASE