Irineu din Lyon

CCA. 140 (160)- (197)202

COTE ANTONETA | CRESTINISM | 17.01.2022

AN 2, SEMESTRU 1
MASTERAT STUDII RELIGIOASE – TEXTE SI TRADITII

1
Sursa: https://www.catholica.ro/2021/10/07/papa-francisc-il-va-declara-pe-sf-irineu-doctor-al-bisericii-doctor-al-unitatii/,
accesat pe 19.12.2021.
IRINEU DIN LYON

SUMAR

Irineu de Lyon este o figura controversata a Bisericii din perspectiva analizei din a doua parte
a secolului XX, pentru ca este cel care a fundamentat primul canonul bisericesc, combatand
toate ‚lost Christianities’ (conform Bart Ehrmann) – doctrinele crestine alternative care
existau la sfarsit de secol II si III in Europa. Hulit de neoadeptii gnosticismului, adulat de
Biserica, Lyon este un personaj important in evolutia teologiei crestine, fiind, dupa unii, chiar
primul intemeietor, din punct de vedere cronologic.

Contributia sa la raspandirea crestinismului, activitatea de mediator intre Papa si bisericile

din Asia, combaterea sectarismului si argumentatia privind fundamentarea canonului Noului
Testament sunt sumarizate in aceasta scurta analiza de mai jos.

KEYWORDS: EVANGHELIE, GNOSTICISM, EREZIE, CANON, CRESTINISM.

PAGINA 1
INTRODUCERE
Unul din cei mai influenti ganditori - si decidenti - crestini ai secolelor al II-lea si al
III-lea a fost Irineu din Lyon. Era un om ‚din teren’, confruntat zi de zi de
amenintarile diverselor curente care macinau Biserica. Prin urmare, dotat cu o retorica
si o pana ascutite, si-a indeplinit menirea de aparator al institutiei, respingand
diversele opinii contradictorii fata de gandirea oficiala. Intr-un cuvant: un om al
Bisericii si al timpului sau.

Este important pentru institutia Bisericii, nu doar prin munca de crestinare, ci, mai
ales, prin contributia la decizia asupra unor chestiuni importante cum ar fi: clarificari
teologice de natura sa demonstreze canonul crestin, asa cum era promovat de
Biserica, precum si a ritualului oficial, ca si combaterea unor idei si secte eretice care
se raspandisera ingrijorator de mult pentru Biserica la momentul respectiv.

1. OMUL
Irineu s-a nascut in jurul anului 140(160?), probabil, in Smirna 2, pentru ca se pare ca
aici l-a intalnit pe episcopul Policarp. Se crestineaza de tanar. Face studii de retorica
si, apoi, il va locui o vreme la Viena si Roma, acolo unde orice tanar oriental crestin
de secol II isi dorea sa ajunga. Face studii de greaca si, apoi, de latina.
Ajunge in Lyon, unde este uns preot de Episcopul Potin. Dupa moartea acestuia ca
martir, ii urmeaza in scaunul episcopal. Activitatea sa pe patru planuri este detaliata in
subcapitolul urmator.

Moare, cel mai probabil, la inceputul secolului al III-lea. Informatia despre moartea sa
este tardiva 3, probabil un martiriu, dupa ceasta data avand date neconsistente referitor
la ce s-a intamplat cu relicvele sale.

2
Laporte, Jean – Parintii latini ai Bisericii, Cap. II, Irineu, pag. 37, Galaxia Gutenberg, 2010
3
Patrascu, Gh. Damian – Patrologie si patristica, sec. I-IV, vol I, cap. Irineu din Lyon, pag. 178,. ED. Serafica,
2007;
2. ACTIVITATEA
Activitatea sa se desfasoara pe patru planuri:

I. Crestinarea populatiei galice, mai ales a celei de la tara – Irineu a avut

un rol deosebit in crestinarea populatiei din Lyon si din imprejurimi si in
apararea ei impotriva tezelor eretice. Lyon-ul era situat la limita lumii
crestine de la momentul acela, iar Irineu se va lupta sa impinga hotarul
crestinatatii catre nord: Dijon, Langres, Becanson si catre malurile
Rinului.4
II. Apararea credintei impotriva ereziilor gnostice, in special cele ale lui
Marcion si ale valentinienilor scolii lui Ptolemeu, pentru cauza unitatii
Bisericii.5 (dezvoltat mai jos, la activitatea sa de scriitor si teolog).
III. Apara pozitia oficiala a Bisericii in Adversus Haereses (Impotriva
Ereziilor - principala lui lucrare), constituind primul nucleu al canonului
crestin, prin incadrarea in cadrul acestei lucrari din cele 4 evanghelii
canonice si din majoritatea scrisorilor apostolice, dar si din Pastorul
din Hermas, scrisorile pauline, Faptele Apostolilor, Scrisorile
Apostolului Ioan, Apocalipsa Sf. Ioan, prima scrisoare a lui Petru, si
Pastorul din Hermas.6 El numeste Scriitura aceasta colectie de scrieri pe
le considera inspirate.
Aceasta vine ca o reactie la canonul lui Marcion, in fapt o editie
prescurtata a Evangheliei dupa Luca (circa 145 d. Cr.), la ebioniti, care
foloseau doar Evanghelia dupa Matei, la discipolii lui Ioan, care foloseau
Evanghelia dupa Ioan sau la cei care foloseau doar Evanghelia dupa
Marcu7. Pentru a apara Biserica impotriva interpretarilor incomode, o mare
parte din Adversus Haereses (Impotriva Ereziilor) este dedicata demontarii
tezelor gnostice ale lui Valentinus, Simon Magul si ramificatiilor lor).

4
Hadaman, A. – Parintii bisericii, cap. Irineu din Lyon, pag 39, Ed. Sapientia, Iasi, 2005.
5
Laporte, Jean – idem, pag. 39.
6
Quasten, Johannes – Initiation aux Peres de l’Eglise, Vol 1 – cap. Les Anti-heretiques, pag. 352, Ed. Cerf, 1959
,
7
Sf. Irineu din Lyon -Impotriva ereziilor – Compbatere si rasturnare a gnozei cu nume mincinos, cartea a III-a,
partea a II-a – Un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pag 110. Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa,
Bucuresti, 2018.

PAGINA 1
 IV. Intervine pe langa Papa Victor in problema quartodecimanilor, si a
bisericilor din Asia mediind intre acesta si Policarp din Smirna in ceea ce
priveste excomunicarea bisericilor din Asia, intr-o serie de scrisori care
atenueaza violenta Papei impotriva bisericilor.

La momentul activitatii episcopului Irineu, doua probleme framantau Biserica:

problema quartodecimanilor (partizanii ‚zilei a 14-a Nissan’ , traditie mostenita de
la apostoli, in timp ce Biserica din vest serba Pastele cu o saptamana mai tarziu),
precum si curentul care se opunea impacarii cu pacatosii care se caiau si, mai
ales, cu apostatii persecutiilor (cei care renuntau la crestinism sub persecutiile
autoritatilor).

In ceea ce priveste problema quartodecimanilor, trebuie spus ca la inceputul

secolului al III-lea, la Roma domina opinia conform careia calendarul evreiesc era
gresit, iar corect era calculul roman – sarbatorirea Pastelui cu o saptamana dupa
cel evreiesc. Bisercicile din Asia sarbatoreau dupa propriul calendar, fiind
conduse de puternicele Biserici din Smirna si din Efes. Urmeaza un schimb de
epistole intre Papa Victor si Policarp, mediate de Irineu, dar acesta nu reuseste sa-l
convinga pe Policarp sa renunte la practica quartodecimala, nici la ziua de
celebrare a Pastelui, dar nici la netinerea postului premergator, ca in restul
bisericilor.

A doua problema in care intervine este cea a impacarii cu pacatosii care se caiau
si, mai ales, cu apostatii persecutiilor. Ca urmare, antreprenorul Irineu mediaza pe
langa Papa si intre cei mai severi aparatori ai legilor dure impotriva celor care se
caiau ca urmare a apostazierii generate de persecutiile prea dure.

3. SCRIITORUL
Activitatea sa scriitoriceasca este marea mostenire a lui Irineu, desi doar doua carti se
pare ca au ajuns la noi – Adversus Haereses (AH) si Demonstratia predicarii
apostolice . Prima este si cea mai interesanta prin prisma argumentelor importiva
gnosticilor – secte care se dovedeau primejdioase pentru institutia Bisericii, prin
amestecul ideilor crestine cu filosofii contrare opiniei oficiale.

PAGINA 2
A doua lucrare, Demonstratia predicarii apostolice, a fost pierduta si regasita in
1904, intr-o traducere armeana. Este un catehism neutru, fara caracter polemic, care
prezinta continutul credintei crestine si il fundamenteaza pe argumente extrase din
Sfanta Scriptura. Practic, se recapituleaza istoria mantuirii, din Evanghelii si repeta
principalele argumente teologice din Adversus Haereses, putand fi privita ca un
rezumat al acesteia. Lucrarea curpinde 100 de capitole si este adresata, in stilul epocii,
unui anume Marcian. Opera este un catehism, cu multe idei din AH, dar si cu cateva
inovatii, gen: conexiunea intre iconomia divina si istoria concreta, recapitularea lui
Adam in Christos, sau paralelismul Eva-Maria, etc., prpecum si cateva idei
iudaizante: existenta celor sapte ceruri legate de cele sapte daruri ale Duhului Sfant,
etc.

Sa revenim la Adversus Haereses, cu titlul complet: Impotriva Ereziilor –

Combaterea si distrugerea gnozei cu nume mincinos. Lucrarea nu a ajuns la noi
in manuscrisul grecesc decat intr-o mica masura, dar textul integral ne-a parvenit
printr-o sursa latina atestata in noua manuscrise, dinainte de 420, din care Sfantul
Augustin citeaza in a sa opera Impotriva lui Iulian.8

Lucrarea este impartita in cinci parti, fiecare precedata de o prefata care introduce
cititorul in continut.

Prima carte – Demascarea falsei Gnoze cu ajutorul expunerii diferitelor sisteme

gnostice

Face o ampla expunere a sistemelor gnostice, incepand cu cel al lui Ptolemeu

(structura interna a divinititatii si fragmentarea umana), ajungand apoi la teoria
mantuirii finale in lumea incarcerata in carne si in material, apoi la doctrinele
cabaliste ale lui Marcu Magul, facand istoria gnozei pana in momentul acela si
trecand prin Simon Magul, Menandru, Saturnin, Basilid, Marcion si Tatian, fara sa
uite doctrina Pleromei (formata dintr-un sistem complicat de eoni), prin care se
justifica9 dualitatea divina.

8
Patrascu, Gheorghe Damian – op. cit., pag. 180.
9
Sf. Irineu din Lyon -Impotriva ereziilor – Compbatere si rasturnare a gnozei cu nume mincinos, cartea I-a,
Prima parte – Expunerea doctrinei lui ptolemeu, pag 37. Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti,
2018.

PAGINA 3
A doua carte este Respingerea falsei gnoze cu argumente rationale, se indreapta
impotrive doctrinii Pleromei , adica a lumii Plenitudinii divine (care nu poate fi
externa sau superioara creatiei, asa cum sustineau doctrinele marciene sau
valentiniene) a multiplelor ipostaze divine, numerologiei, si escatologiei, precum si
ideilor de metempsihoza sau invataturii lui Basilid asupra celor 365 de ceruri. Ca
structura, cartea constituita in oglinda cu prima carte, fiecare doctrina ‚gnostica’ (un
termen inaintat la mijlocul secolului XVII de H. Moore si neexistent in vocabularul
secolului II-III), cate un capitol de contra-argumentatie teologica si biblica.

In a treia si cea mai importanta carte, Respingerea falsei gnoze cu invataturile

apostolilor, Irineu se preocupa de respingerea gnosticilor cu ajutorul Scripturilor.

Aici vorbeste despre autoritatea si credibilitatea Scripturilor , citand din cele patru
evanghelii canonice si din majoritatea epistolelor , demonstreaza unicitatea lui
Dumnezeu si realizeaza o aparare a numarului celor patru evanghelii, iar, dupa aceea,
asupra Faptelor Apostolilor, polemizand cu cei care recunosc doar autoritatea lui Paul,
fara sa-l recunoasca pe Luca (gnosticii) dar si cu cei care contesta autoritatea lui Paul
(crestinii iudaici).

Referitor la Evanghelia tetramorfa, Irineu, dupa ce marturiseste primul in istoria

parintilor Bisericii despre numarul cartilor din Noul Testament, se refera la cei care
selecteaza din ea ce le convine:

,,Atat de trainica este temelia pe care stau Evanghellile, incat pana si ereticii dau
marturie in favoarea lor si, smulgand din ele ce cred de cuviinta, fiecare dintre ei se
straduieste sa-si confirme propria invatatura. Intr-adevar, ebionitii, care folosesc
numai Evanghelia dupa Matei, chiar pe baza acestei Evanghelii sunt dovediti de
vinovatie, pentru ca nu cugeta corect despre Domnul. Iar Marcion, care trunchiaza
Evanghelia dupa Luca, este vadit drept hulitor fata de singurul Dumnezeu Care
exista chiar pe baza fragmentelor pe care el le pastreaza din aceasta Evanghelie.
Apoi, cei care il separa pe Iisus de Hristos si spun ca Hristos a ramas nepatimitor,
in vreme ce Iisus a patimit, prefera Evanghelia dupa Marcu, pe care, daca o citesc
cu dragoste de adevar, pot sa se indrepte. In sfarsit, discipolii lui Valentin, care
utilizeaza din plin Evanghelia dupa Ioan ca sa demonstreze existenta perechilor lor
(de Eoni), sunt dati in vileag ca nu spun nimic corect plecand tocmai de la aceasta

PAGINA 4
Evanghelie, asa cum am aratat in prima carte. Prin urmare, intrucat cei care ne
contrazic pe noi dau marturie in favoarea Evangheliilor si le folosesc, demonstratia
pe care o facem noi plecand de la ele este trainica si adevarata.’’10

Tot el spune si de structura celor 4 Evanghelii (MARCU, MATEI, LUCA, IOAN) in

AH(Adversus Haereses), ceea ce ii face pe unii comentatori sa vorbeasca de faptul ca
exista un asemenea canon la momentul respectiv:

,, Astfel, Matei a fost cunoscuta pentru evrei, in propria lor limba, o forma scrisa a
Evangheliei, in perioada cand Petru si Pavel evanghelizau Roma si intemeiau acolo
Biserica. Dupa moartea acestora, Marcu, discipolul si talcuitorul lui Petru, ne-a
transmis si in scris ceea ce predica Petru. La randul sau, Luca, insotitorul lui
Pavel, a consemnat intr-o carte Evanghelia pe care acesta din urma o predica. Apoi
Ioan, ucenicul Domnului, tocmai acela care s-a odihnit la pieptul sau, a raspindit si
el o Evanghelie in timp ce se afla la Efes, in Asia.’’ (AH, III, 2,1, SC, in J. Laporte,
op. Cit. pag. 42)

Aici trebuie facuta o paranteza si explicat contextul: in primele doua secole de dupa
Inviere, crestinismul era alcatuit din multe secte, fiecare folosind setul sau de carti
sfinte, de multe ori cu conflicte intre Ioanisti (care preferau Ev. Sf Ioan), Petristi (Ev
Sf. Marcu) si Paulisti (Ev. Sf Luca), iar gnosticii, la randul lor se raportau la diverse
surse scripturistice: ebionitii (Irineu) si Cerintienii (Epifanie) foloseau numai Sf.
Matei, cordonienii si marcionitii, evanghelia marcionista, care era un fel de Sf. Luca
editat, etc.

Ca urmare, miscarea lui Irineu a fost geniala, incercand sa dea o ‚umbrela’

teologica menita sa aduca in acelasi loc diversele factiuni intre care nu era deloc
liniste. Prin aceasta, nu doar ca se uneau nenumaratele secte crestine, dar se
aducea o mare lovitura asa-numitilor eretici. Vom reveni la aceasta in subcapitolul
urmator, cand vom discuta tezele teologice sustinute de Irineu. Deci, tinand cont de
fragmentaritatea crestinilor in secte in primele doua veacuri, cu diverse seturi de
scripturi (peste 300, dupa unii, asemanatoare, dar cu nuante generatoare de conflicte),
e greu de vorbit de un canon in adevaratul sens al cuvantului, dar, faptul ca Irineu

10
Sf. Irineu din Lyon -Impotriva ereziilor – Compbatere si rasturnare a gnozei cu nume mincinos, cartea a III-a,
partea a II-a – Un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pag 110. Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa,
Bucuresti, 2018.

PAGINA 5
argumenteaza teologic impotriva ereziilor cu argumente din cele 4 evanghelii
incadrate in canonul de mai tarziu si argumenteaza si nevoia pentru acest numar de
evanghelii, este un punct plecare in ceea ce mai tarziu a devenit Canonul Noului
Testament, in adevaratul sens al cuvantului, recunoscut de Atanasie din Alexandria in
367 d. Cr. si ratificat de Conciliul de la Cartagina in 397. d. Cr.

Trecand mai departe, la partea a IV-a, Respingerea falsei gnoze cu ajutorul

invataturii lui Cristos. Continuitatea Vechiului si Noului Testament, revelatii
succesive ale unicului Dumnezeu, Irineu respinge tezele gnostice pornind de la
invatatura lui Iisus Hristos, fiind dedicata unitatii si progresului istoriei mantuirii.
Dupa Irineu, Evanghelia este implinirea Legii, Euharistia inlocuieste sacrificiile din
Legea Veche, ca urmare, cel care raspunde chemarii lui Christos trebuie sa citeasca
dupa indicatiile preotilor Bisericii adevarate care au primit carisma adevarului.

Partea a V-a, Escatologia, se ocupa de teme precise, cum ar fi mantuirea trupului,

negata de gnostici si Marcion. Irineu spune ca aceasta da marturie despre puterea lui
Dumnezeu, iar vindecarile si invierile lui Iisus demonstreaza incoruptibilitatea lui
Dumnezeu. In a doua parte, el demonstreaza identitatea Creatorului cu tatal lui Iisus
cu ajutorul a trei fapte din viata lui Christos: invierea orbului din nastere, unde se
reveleaza capacitatea creatoare a Logosului, crucificarea lui Iisus, care remediaza, cu
lemnul crucii, neascultarea lui Adam si victoria lui Christos asupra demonului cu
ocazia tentatiilor din desert cand Iisus, ascultand de lege, rastoarna pierderea lui
Adam care a fost tentat de diavol si a cazut.11

4. TEOLOGUL
Autoritatea teologica a lui Irineu provine din modul inteligent in care a recurs la
invatatura biblica pentru a putea depasi probleme concrete (fragmentarismul,
ereziile, etc.) si a unifica doctrina.12 Principalele teme abordate au fost:

11
Patrascu, Damian Gh. – op. cit., pag. 183-184.
12
Patrascu, Damian Gh. – op. cit., pag. 187-192.

PAGINA 6
4.1. Dumnezeu unicul – in AH, afirma fara tagada doctrina Dumnezeului unic. Si
in cealalta carte problema Dumnezeului unic este reafirmata, pentru combaterea
ereziilor de tipul Dumnezeu dual (al Vechiului Testament si al Noului Testament),
asa cum afirma doctrinele gnostice; 13

4.2. Unitatea traditiilor si scripturilor Bisericii:

Daca acum ni se pare ceva comun, in perioada sec II-III, unitatea Bisericii era ,,
Biserica creștină ‘a fost o inovație în sociologia religioasă a antichității”. Cuvântul
„biserică” a desemnat simultan atât comunitatea locală, cât și organismul mai larg;
a adapta imaginea pe care Pavel o folosește pentru indivizi ca membri ai bisericii
din Corint (cf. 1 Cor. 12:27), comunitatea creștină, individual și colectiv, este un
singur trup al lui Hristos.’’14
,,Pentru ca acolo unde este Biserica, se afla si duhul lui Dumnezeu, si unde se afla
Duhul lui Dumnezeu, acolo se gaseste su Biserica si orice har. Iar Duhul este
adevar.’’ (AH III, 24, 2) (Patrascu: 2007, vol I, pag. 189).
Reluand si dezvoltand tema recapitularii, Irineu face din Iisus Capul Bisericii,
pentru a perpetua prin el reiinoirea pana la a Doua Venire. 15 Prin indemnul sau
catre apostoli de a propovadui Vestea cea buna in intreaga lume, Iisus i-a investit
pe Apostoli cu o misiune perena, care traieste fara alteratie – este sursa si norma a
credintei. Consecinta este ca doar Biserica faurita de apostoli poate servi ca sprijin
pentru raspandirea adevaratei credintei si ca martor al adevarului.16
Combatand puternic sectele si ‚adevarurile’ lor partiale, Irineu apara propria
selectie canonica justificand numarul evangheliilor prin simbolismul plenar al
nuamrului 4 (cele 4 colturi ale lumii):
,,Pe de alta parte, numarul Evangheliilor nu poate fi nici mai mare, dar nici
mai mic (decat cel care este). Caci, de vreme ce sunt patru regiuni ale lumii in
care traim si pantru vanturi principale si, intrucat Biserica a fost raspandita in

13
Quasten, Johannes – Initiation aux Peres de l’Eglise, Vol 1 – cap. Les Anti-heretiques, pag. 339, Ed. Cerf,
1959.
14
Behr, John – Irinaeus of Lyon. Idenifying Christianity, cap.I – Irinaeus of Lyons – Ambassador of Peace,
Reconciliation and Toleration, pag. 46, Ed. Oxford University Press, 2013.
15
Quasten, Johannes – Initiation aux Peres de l’Eglise, Vol 1 – cap. Les Anti-heretiques, pag. 344, Ed. Cerf,
1959.
16
Quasten, Johannes – op. Cit., pag 345.

PAGINA 7
 intreaga lume, stalp si temelie ale Bisericii sunt Evanghelia si Duhul vietii, e
firesc ca Biserica sa aiba patru stalpi care sufla de pretutindeni nestricaciunea
si reaprind in oameni faclia vietii. De aici este evident ca Cuvantul, Artizanul
tuturor lucrurilor, Cel ce sade pe Heruvimi si le tine laolalta pe toate, aratandu-
Se oamenilor, ne-a dat noua Evanghelia care are duh o forma impatrita, dar
care este tinuta laolalta de un singur Duh.’’17

4.3. Treimea – Dumnezeu Tatal, Fiu si Duh Sfant – Dumnezeu nu poate fi

cunoscut, doar intuit prin lucrurile pe care le-a facut: Creatorul propriu zis este
Fiul-Logosul. El crede ca Sf. Duh este deosebit de Fiul, dar uneori si Fiul poarta
acest nume, iar uneori Sf Duh este numit Intelepciune (ca la Iisus-ben-Sirah in
Vechiul Testament);

4.4. Tema recapitularii – foarte interesanta, pentru ca Irineu dezvolta o intreaga

teorie a ‚recapitularii’ preluata de la Apostolul Paul, dar mult elaborata, astfel:18
4.4.1. Ea este actul de solidaritate a lui Christos cu Lumea;
4.4.2. Ea este actul cu care Christos sintetizeaza toata istoria mantuirii – trecut,
prezent si viitor. Creatia virgina reinnoieste creatia omului, dar si moartea si
invierea lui Christos anticipa si implinesc sfarsitul veacurilor;
4..4.3. Ea este soteriologica – pentru ca regenereaza, elibereaza omul intreg, la
inceput-facut, asemanator lui Dumnezue;
4.4.4. Ea este divina – reda omului legatura cu Dumnezeu.

4.5.Rolul Mariei in soteriologie – Irineu contribuie, dupa Iustin, la realizarea unei

mariologii – el afirma rolul rascumparator al Mariei in istoria omenirii, restabilind
sfintenia femeii. Comparata cu Eva cea neascultatoare, Maria devine avocata ei (cf.
Demonstrarea predicarii apostolice.) Asa cum Iisus rascumpara pe Adam, Maria
raspumpara pe Eva care este, in viziunea lui Irineu, ,,sanul omenirii’’ (AH IV, 33,11).

17
Sf. Irineu din Lyon -Impotriva ereziilor – Compbatere si rasturnare a gnozei cu nume mincinos, cartea a III-a,
partea a II-a – Un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pag 110. Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa,
Bucuresti, 2018.
18
Quasten, Johannes – Initiation aux Peres de l’Eglise, Vol 1 – cap. Les Anti-heretiques, pag. 339, Ed. Ed. Cerf,
1959.

PAGINA 8
4.6Unitatea omului: - opera lui Irineu debordeaza de o antropologie optimista – cu
Christos in mijloc, Omul este un partener, niciodata un rival. Ca urmare, mantuirea se
va produce in timp, asa cum si Iisus Christos a trecut prin etapele vietii omenesti.

Prin demonstrarea acestor teze, Irineu a reusit sa demonteze tezele marcionismului

(Dumnezeu dual al Vechiului si Noului Testament afirmand unicitatea lui Dumnezeu)
care atragea in epoca personaje din clasa peste medie. De asemenea, a combatut cu
argumente teologice sistemele gnostice valentiniene care vorbeau de un Demiurg si
contestau posibilitatea intruparii Fiului (ceea ce Irineu a combatut punand accent pe
tema recapitularii, asa cum am pomenit), dar si sistemele cabalistice ale lui Simon
Magul sau gnozele lui Saturnin, Basilid si Tatian.

5.CONCLUZII

Desi nu a fost un scriitor amplu ca Origen, Irineu, prin lucrarea sa fundamentala,

Adversus Haereses, a marcat istoria bisericii crestine, fiind cel care a pomenit (cel
putin din sursele existente) de canonul crestin ca fiind format din cele patru
Evanghelii si alte scrieri inspirate: majoritatea scrisorilor apostolice, dar si din
Pastorul din Hermas, scrisorile pauline, Faptele Apostolilor, Scrisorile Apostolului
Ioan, Apocalipsa Sf. Ioan, prima scrisoare a lui Petru, si Pastorul din Hermas.

Iubit si hulit deopotriva in secolul XX, Irineu este o personalitate a bisericii peste care
nu se poate trece fara a se aminti contributia la clarificarile conceptuale care au
deschis calea redactarii teologiei crestine mainstream.

Irineu ramane intre Parintii Bisericii ca un promotor activ al invataturii, un teolog

inaintat pentru vremurile sale si un om al pacii, dedicat atenuarii asperitatilor intre
Papa si bisericile din Asia sau dintre diferite factiuni crestine. Poate in aceeeasi cheie
trebuie citita si unificarea scrierilor canonice intr-o lucrare, ducand la un pre-canon al
Noului Testament acceptat de Biserica. Aceasta il plaseaza definitiv in istorie, ca o
piatra de hotar in demersul de clarificare teologica si ideologica a Bisericii crestine.

PAGINA 9
 BIBLIOGRAFIE

1. Behr, John – Irinaeus of Lyon. Idenifying Christianity, Ed. Oxford University

Press, 2013.

2. Hadaman, A. – Parintii bisericii, cap. Irineu din Lyon, Ed. Sapientia, Iasi, 2005.

3. Laporte, Jean – Parintii latini ai Bisericii, Galaxia Gutenberg, 2010 ;

4. Patrascu, Gh. Damian – Patrologie si patristica, sec. I-IV, vol I, ED. Serafica,
2007;

5. Quasten, Johannes – Initiation aux Peres de l’Eglise, Vol 1 – cap. Les Anti-
heretiques, Ed. Cerf, 1959.

6. Sf. Irineu din Lyon -Impotriva ereziilor – Compbatere si rasturnare a gnozei cu

nume mincinos, cartea I-a, , Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa,
Bucuresti, 2016.

7. Sf. Irineu din Lyon -Impotriva ereziilor – Compbatere si rasturnare a gnozei cu

nume mincinos, cartea a III-a, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa,
Bucuresti, 2018.