Sunteți pe pagina 1din 5

RAPORT DE ACTIVITATE

Am continuat cursurile cu aceasta grupa nivelul intermediar B 1.3, dupa ce, cu o


saptamana in urma, finalizasem nivelul pre-intermediar. Aşadar cei trei cursanti: Ramona
Trofin, Robert Jigum si Alin Pituc, carora ulterior li s-a alaturat Dejan Milorad, au
participat la aceste cursuri de limba engleza promovand in prealabil alte doua module
(B1.1 si B1.2).

Ramona Trofin – a participat la curs – trei sfert din curs a avut o prezenta de 100%, iar
in momentul in care a inceput si cursul de limba franceza a continuat sa participe la curs
in proportie de 60%; a realizat activităţile complementare; a asimilat materia.

Ascultare: Înţelege detaliile dintr-o relatare de cel puţin 2 minute pe o temă familiară.
Înţelege informaţii tehnice despre produse sau servicii. Înţelege argumentele avansate de
diferiţi protagonişti într-o discuţie, atunci când acestea sunt formulate clar.

Scriere: Scrie un text simplu şi coerent despre un subiect familiar. Scrie o scrisoare
personală. Poate, prin recitire, să elimine greşelile importante de limbaj.

Citire: Înţelege esenţialul oricărui text sau mesaj care nu depăşeşte 40 de rânduri,
redactează în limba engleza standard şi tratând un domeniu profesional cunoscut sau o
tematică studiată.

Participare la un discurs oral: Face faţă la majoritatea situaţiilor ce pot fi întâlnite în


cursul unui voiaj într-o ţară francofonă. Participă fără pregătire prealabilă la o conversaţie
pe teme familiare sau de interes personal, referitoare la viaţa de zi cu zi.
Vorbire: Povesteşte intriga unui film (unui roman…) şi îşi descrie reacţiile, folosind
articulatori logici şi cronologici.
NOTA EXAMEN: 8
PROGRES: MULTUMITOR

1
Robert Jigum - a participat activ la curs, in proportie de 90%; a realizat activităţile
complementare; a asimilat materia.

Ascultare: Urmăreşte o intervenţie de o anumită durată şi o argumentare despre un


subiect familiar. Înţelegerea majoritatea ziarelor, documentelor de televiziune şi filmelor
cu condiţia ca în acestea să se vorbească un limbaj standard.

Scriere: Scrie texte clare şi detaliate despre o gamă largă de subiecte legate de domeniile
sale de interes. Scrie un eseu sau un raport, transmiţând informaţii sau argumentând
pentru sau împotriva unei opinii date. Scrie scrisori care pun în valoare semnificaţia pe
care o atribuie personal evenimentelor sau experienţelor.

Citire: Citeşte articole şi rapoarte pe teme contemporane, în care autorii adoptă anumite
atitudini sau puncte de vedere. Intelege texte literare contemporane.

Participare la un discurs oral: Face faţă la majoritatea situaţiilor ce pot fi întâlnite în


cursul unui voiaj într-o ţară francofonă. Participă fără pregătire prealabilă la o conversaţie
pe teme familiare sau de interes personal, referitoare la viaţa de zi cu zi.

Vorbire: Se exprimă într-un mod clar şi detaliat despre o gamă largă de subiecte legate
de interesele sale. Dezvoltă un punct de vedere privind un subiect de actualitate. Explică
avantajele şi dezavantajele diferitelor opţiuni.

NOTA EXAMEN: 8
PROGRES: MULTUMITOR

2
Alin Pituc a participat la curs, in proportie de 50%.

Ascultare: Înţelege despre ce este vorba într-o discuţie pe o temă familiară. Într-o
poveste scurtă, înţelege propoziţii simple şi recunoaşte cuvinte sau grupuri de cuvinte
care indică schimbări ale timpului, precum şi legăturile logice cele mai comune.

Scriere: Scrie o scrisoare personală pentru a se prezenta, a mulţumi sau a vorbi despre
propria persoană. Redactează o notă sau un mesaj scurt, ca răspuns la o întrebare. Este
încă necesar să recitească de mai multe ori pentru a corecta greşelile ce jenează
înţelegerea.

Citire: Înţelege esenţialul  dintr-un text sau un mesaj simplu şi scurt tratând o temă sau
un domeniu familiar. Recunoaşte articulatorii logici şi cronologici esenţiali dintr-o
poveste.

Participare la un discurs oral: Comunică într-o  situaţie simplă şi de rutină, după ce s-a
pregătit, cu un schimb de informaţii simple şi directe şi despre activităţi sau subiecte
familiare. În timpul acestor schimburi, comite puţine erori, ţinând de înţelegerea dificilă.

Vorbire: Descrie în câteva propoziţii şi cu mijloace simple o experienţă recentă (stagiu,


loc de muncă…).

NOTA EXAMEN: 6
PROGRES: SATISFACATOR

3
Dejan Milorad - a participat activ la curs, in proportie de 90%; a realizat activităţile
complementare; a asimilat materia. S-a alaturat celorlalti cursanti la inceputul ultimului
nivel (B1.3) si a adus o contributie importanta in cadrul cursului, prezentand mult interes
fata de temele abordate.

Ascultare: Urmăreşte o intervenţie de o anumită durată şi o argumentare despre un


subiect familiar. Înţelegerea majoritatea ziarelor, documentelor de televiziune şi filmelor
cu condiţia ca în acestea să se vorbească un limbaj standard.

Scriere: Scrie texte clare şi detaliate despre o gamă largă de subiecte legate de domeniile
sale de interes. Scrie un eseu sau un raport, transmiţând informaţii sau argumentând
pentru sau împotriva unei opinii date. Scrie scrisori care pun în valoare semnificaţia pe
care o atribuie personal evenimentelor sau experienţelor.

Citire: Citeşte articole şi rapoarte pe teme contemporane, în care autorii adoptă anumite
atitudini sau puncte de vedere. Intelege texte literare contemporane.

Participare la un discurs oral: Face faţă la majoritatea situaţiilor ce pot fi întâlnite în


cursul unui voiaj într-o ţară francofonă. Participă fără pregătire prealabilă la o conversaţie
pe teme familiare sau de interes personal, referitoare la viaţa de zi cu zi.

Vorbire: Se exprimă într-un mod clar şi detaliat despre o gamă largă de subiecte legate
de interesele sale. Dezvoltă un punct de vedere privind un subiect de actualitate. Explică
avantajele şi dezavantajele diferitelor opţiuni.

NOTA EXAMEN: 9
PROGRES: MULTUMITOR

26.06.2013 Profesor: ANCA CRAINIC

4
5

S-ar putea să vă placă și