Prezentarea studiului

de caz

Marcoș Ștefania Andreea

Clasa a XII -A Servicii
Liceul Timotei Cipariu Dumbrăveni
Efemeritate și durată în literatura de avangardă
interbelică
1. Premisă
În primele decenii ale secolului al
XX-lea, tendinţa de emancipare a
literaturii române de sub influenţa
direcţiei tradiţionaliste, dominante în
acel moment, şi de și sincronizare
cu ideilee europene devine tot mai
evidentă. Se produce o delimitare
de ruralismul şi autohtonismul, ca şi
de idilismul şi paseismul
semănătorist şi poporanist, cărora le
sunt contrapuse noua sensibilitate
promovată de literatura
simbolistă.
În anii războiului şi imediat după încheierea
acestuia ,acţiunea devine mai puternică şi mai violent
contestatară, manifestându-se adesea sub forme voit
provocatoare, nonconformiste, menite să şocheze
gustul comun, dar şi să deparaziteze creierul
„consumatorului” de artă. Se naşte astfel mişcarea de
avangardă a cărei primă fază, nihilistă şi iconoclastă, va
fi treptat înlocuită de tendinţe noi, constructive,
susţinute de programe estetice având drept scop să
impună o altă viziune nu doar asupra literaturii, ci şi a
artei, în general.
Cea mai frecventă şi eficientă formă
de exprimare a acestor idei a
constituit-o manifestul artistic.
Scopul acestui studiu de caz
este tocmai identificarea
principalelor momente şi forme
de manifestare ale mişcării de
avangardă în literatura română şi
stabilirea relaţiei dintre aceasta şi
avangarda european.
 2. Definirea conceptelor „frondă” şi „avangardă”

Fronda a fost o mişcare social-politică de la mijlocul secolului al

XII−lea apărută înFranţa şi îndreptată împotriva absolutismului
monarhic. Prin extindere de sens a ajuns săînsemne răzvrătire,
uneori batjocorire, la adresa convenţiilor, formelor prestabilite dintr-
unanumit domeniu.
Fronda este o constantă a spiritului uman. Ea marchează deseori
„bătăliile dintregeneraţii” (tinerii contestă pe cei mai în vârstă, pentru
a fi, ulterior contestaţi la rândul lor) şi nude puţine ori polemicile din
spaţiul politic. În artă şi în literatură, de regulă, un curent
seconstituie prin dizolvarea curentului ulterior: romantismul contestă
rigorile clasicismului,modernismul poetic va substitui mitul romantic;
al inspiraţiei, al transei poeziei cu artificiul, caformă a lucidităţii
creatoare, postmodernismul este o reacţie la modernism etc.
Termenul de avangardă (< fr. avant-garde, cf. rus.
avangard) este împrumutat din limbajul militar, unde
indică un detaşament trimis înainte, într-o misiune
deseori riscantă, să exploreze terenul necunoscut.
Avangarda literară se caracterizează prin: activism şi
negarea tradiţiei, prin extremism, prin concentrarea
asupra creaţiei ca proces şi prin absenţa interesului
pentru operă, pentru rezultatul acestui proces. Mişcarea
de avangardă ilustrează o stare de criză prin acte
anarhice şi revolte spectaculoase. Fiind o acţiune de şoc,
avangarda are funcţie regeneratoare şi deschizătoare de
drum .Fenomen de ruptură, avangarda istorică nu putea
apărea într-un moment mai potrivit decât cel creat de
prima conflagraţie mondială care a adus cu sine profunde
mutaţii sociale şi o dorinţă firească de reevaluare a
tuturor certitudinilor pe care se sprijinea omenirea de
multă vreme .
A vorbi despre precursorii avangardistilor este o operatie delicata, intrucat
atitudinea lor demolatoare, practicata in general fata de institutia literaturii,
nu mai lasa nici o statuie pe soclu. Cu toate acestea, avangardistii au simtit
ei insisi nevoia sa-si inventeze o descendenta: asadar, dintre romani, alaturi
de Tristan Tzara si Vinea (Sasa Pana il va asocia in Manifestul sau si pe
Arghezi), a fost adaugat Urmuz, incontestabil precursor al avangardistilor,
obiect de cult intretinut pe toata durata miscarii, pana in anii . Putinele sale
texte au fost stranse postum prin grija aceluiasi Sasa Pana si publicate in
volum in . Ele se situeaza in marginea suprarealis-mului, dar, spre deosebire
de acesta - pentru care, asa cum se va vedea, prevaleaza visul si corolarul
sau, imaginea onirica, precum si producerea textului poetic in flux verbal
spontan, sustras controlului ordonator al ratiunii -, proza lui Urmuz reprezinta
produsul unei constiinte hiperlucide si tragice (in fond!) a crizei literaturii.
Aproape ca nu exista poncif al limbajului cotidian sau al scrisului artistic care
sa nu fie dislocat din rosturile lui si montat in alte alcatuiri, generand astfel
proze stranii, in care grotescul si insolitul, tragicul si comicul se amesteca in
propozitii imprevizibile.
Tehnica lui narativa sublineză în permanenta convențiile literare și a servit
drept model pentru numeroase imitații, unele mecanice (Jacques Costin, Ion
Calugaru, cu mai mult umor F. Brunea-Fox), altele cu reale calițati literare
(Grigore Cugler, St. Roii în Parabola paratrăsnetului risipitor sau Gellu Naum
în Vasco
de Gama).
Încă de la apariție, avangardismul romanesc a făcut eforturi notabile de
sincronizare cu mișcările literare europene. Chiar dacă defazările exista (mai
ales futurismul si dadaismul vor fi receptate cu întarziere), ele sunt mai puțin
semnificative decat in perioadele anterioare (romantica si simbolista), pentru
ca ceea ce a caracterizat înainte de toate avangarda romanească a fost
disponibilitatea ei de a-și asuma orice experienta innoitoare si chiar riscanta,
de a integra asemenea experiente în spațiul autohton al manifestărilor
literare.
Descifrăm în evoluția avangardismului din Romania mai multe faze, mai
multe "varste poetice", care se coagulează în jurul activității principalelor
reviste, destul de bine delimitate (exceptand Contimporanul) ca preocupări
literare.
Titlul "Algazy & Grummer" conduce, in aceeasi maniera a absurdului, la ideea unui
amalgam tehnic special, ceea ce arata caracterul aleator al universului urmuzian. in
epoca, amestecul om-masina era la moda, prin tablourile pictorilor abstracti, Rene
Magritte ("Treptele verii", 1937) sau Pablo Picasso ("Natura moarta cu scaun impletit").
Algazy este un om decrepit, "un batran simpatic, stirb, zambitor si cu barba rara si
matasoasa", asezata pe un gratar.
El nu vorbeste nici o limba europeana, zambind cand i se spune "Buna ziua, Algazy!",
insistandu-se pe "z".

Pentru a-si manifesta gratitudinea, face ca barba sa-i tresalte timp de un sfert de ora,
tragand de capatul unei sfori. Algazy nu a luat mita decat atunci cand era copist la Casa
bisericii, si atunci doar niste "cioburi de strachini", pe care le-a dat surorilor sale, pentru
a avea dota. Personajul are un singur hobby: sa se inhame la o roaba, trecand prin
satele comunale, de unde strange "tinichele de untdelemn gaurite si in special arsice",
urmat indeaproape de asociatul sau, Grummer, care are "un cioc de lemn aromatic."
Personajele urmuziene, esentializate in forme fixe, mecanice, constituie o lume
suprareala, fatetele unui univers-artefact. in portretul lor, importante devin
trasaturile dure, in contururi groase, de multe ori aparand o singura calitate,
augmentata la maximum. Fatetele lumii obisnuite sunt compuse din trasaturi
in aqua forte, din "cioburi de sticla", ceea ce sugereaza o tendinta spre lumea
abstracta, a "fragmentelor", a componentelor tehnice, a "kitsch"-ului si "debris"-
ului, a lucrului marunt, lipsit de dimensiune ontologica.
Imagine cu poetul Urmuz
 Bibliografie
https://www.scrierile.com/referate/Urmuz/Algazy-amp--Grummer-re-rom.php?fbclid=IwAR0DViEaud6uHTyKAPp-
WcmPXp_3P0JVEcThU1t8QMW01ps_kWXYehL7B7w

https://www.google.com/search?
q=imagini+cu+urmuz&tbm=isch&ved=2ahUKEwietr6qnPP1AhUOsCoKHS-ZBAEQ2-
cCegQIABAA&oq=imagini+cu+urmuz&gs_lcp=CgNpbWcQA1DsBFi_wwFgnsgBaAhwAH
gAgAG5AYgBqiiSAQQ0OC45mAEAoAEBqgELZ3dzLXdpei1pbWfAAQE&sclient=img&ei=
8wMEYt7wM47gqgGvspII&bih=623&biw=1351&hl=ro#imgrc=wyYLiSZE7FMDuM