Mihai Eminescu

De-or trece anii...

De-or trece anii cum trecură,

Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie

Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie

De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale

Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

George Coşbuc
Rea de plată

Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu!î - "Cum?î - "Pe plată!
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.

La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două se-nvoieşte,
Iar unul mi-l plăteşte,
Cu altul să-mi rămâie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Şi iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!

Vasile Alecsandri
Cântec ostăşesc

Român verde ca stejarul,

Râd de duşmani şi de moarte!
Să-mi trăiască armăsarul
Şi prin glonţi să mă tot poarte!

Sai, voinice, şi nechează

Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cât mi-a sta mâna voinică

Pe-a mea pală ostăşească,
N-aibă grijă de nimică
Ţara mea cea românească!

Sai, voinice, şi nechează

Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,

Cu-al meu şoim albit de spume,
În duşmani vom da năvală,
De s-a duce vestea-n lume!

Sai, voinice, şi nechează

Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Şi credinţă-n Dumnezeu!

George Bacovia
Ecou de serenadă

Pansele negre, catifelate

Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,

O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,

Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...

Nichita Stănescu
Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.

Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

Lucian Blaga
Martie

Din caier încălcit de nouri

toarce vântul
fire lungi de ploaie.
Flusturatici fulgi de nea
s-ar aşeza-n noroi,
dar cum li-e silă -
se ridică iar
şi zboară sa-şi găsească
cuib de ramuri.
Vânt şi-i frig -
iar mugurii
prea lacomi de lumină
işi zgulesc acum
urechile în guler.

Tudor Arghezi
Fetica

Ce duh ai şi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţesi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsurătoare
Ca-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tau, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr' să ştii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

Marin Sorescu
Sah

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara

Si continui partida.

George Topârceanu
Epilog

Lângă ţărmul tristei mări

M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor

Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

Dimitrie Bolintineanu
Năvala lui Ţepeş

Noaptea-i furtunoasă, şi superbul domn

În deşert mai cheamă fugătorul somn:
O gândire mare sufletu-i îmbată;
Printr-o faptă rară să triumfe cată.

Printre noapte, ploaie, tunete de foc,

Cu cinci mii de roşii el îşi face loc:
Cum furtuna cade p-ape dormitoare
Si d-odată-nalţă valuri mugitoare,
În ordia turca roşii năvălesc...
Turcii se deşteaptă, strigă, s-ameţesc.

Sunetele d-arme, strigăte turbate,

Printre vijelie zbor amestecate;
Caii calcă rânduri de fărămături;
Sângele ca ploaia cură din săcuri.

Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată;

Vise graţioase sufletu-i îmbată.
Uşile, la cortu-i, iată, se smicesc
Şi pe cal apare domnul românesc.
Mohamed p-o poartă repede dispare...
Printre umbra deasă caută scăpare.

Când pe fruntea nopţii ziorile se joc,

Domnul cu românii las al luptei loc;
Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară,
Cât, la miezul zilei, fuge spre hotară.