POLUAREA APELOR CURGATOARE SI MARILOR

Poluarea apelor este definită în diverse moduri. Astfel, Conferinţa de la Geneva din 1961 o
prezintă ca modificarea directă sau indirectă a compoziţiei sau stării apelor unei surse
oarecare, ca urmare a activităţii omului, astfel încât apele devin inadecvate utilizărilor pe care
le au în mod obişnuit, ridicând risc pentru sănătatea omului şi pentru integritatea
ecosistemelor acvatice".
Ca urmare a poluării apei pot fi perturbate următoarele procese:
1. Alimentarea cu apă potabilă a centrelor urbane
2. Alimentarea cu apă a unităţilor industriale
3. Alimentarea cu apă a crescătoriilor de
4. Irigaţiile
5. Piscicultura
6. Centralele hidroelectrice

Substantele care polueaza solul sunt adesea spalate in paraie si rauri, provocand poluarea
apelor. Desi evacuarea deseurilor de catre fabrici este strict controlata, este de ajuns un mic
accident pentru ca deseurile toxice sa distruga un rau.
Poluarea apelor curgatoare afecteaza canalele, fluviile si raurile pe cursul lor pana la
revarsarea in mari. Ea poate contamina si suprafetele intinse de apa, cum sunt iazurile sau
lacurile artificiale.
Poluarea apei curgatoare este de obicei invizibila deoarece agentii poluanti se dizolva in apa.
Cand oamenii erau nomazi si mult mai putini ca numar, poluarea apei era neglijabila deoarece
raurile in care ajungeau deseurile lor se curatau de la sine.
Aproximativ 97% din apa planetei se gaseste in mari si oceane in proportie de peste 70% in
cruste de gheata si ghetari , 23% in ape subterane , restul impartindu-se intre rauri , lacuri ,
izvoare, doar 3% pe uscat . O mare parte din resursele de apa de adancime se afla la peste 80
m , ceea ce o face de neexploatat la nivelul tehnicii actuale .
Utilizarea apei a inregistrat in timp o continua intensificare si diversificare , ajungandu-se la
utilizarea ei in procesele tehnologice , iar pe de alta parte , cresterea exploziva a populatiei,
gradul ridicat de urbanizare , dar si apartitia unor noi industrii mari consumatoare de apa au
determinat aparitia si accentuarea fenomenelor de secatuire si poluare apelor . In prezent se
pune problema unei gestionari echilibrate a resurselor de apa , determinata in special de trei
factori majori.
Cresterea consumului de apa
Insuficienta lucrarilor care sa faca posibila folosirea in scopuri social-economice a intregului
stoc utilizabil al apelor de suprafata si a celor subterane ;
Fenomenul poluarii a capatat in ultima periada proportii ingrijoratoare .
Poluarea Râurilor
Poluarea apei curgatoare este de obicei invizibila deoarece agentii poluanti se dizolva in apa.
2 Tipuri de poluare a apelor şi modele de comportament a poluanţilor în râuri, lacuri şi ape
subterane
· Tipuri de poluare - surse, caracteristici, efecte şi evoluţie
Distingem mai multe tipuri de poluare: cu germeni, virusuri şi alte organisme patogene; cu
substanţe organice biodegradabile; cu substanţe organice greubiodegradabile /
nebiodegradabile; cu îngrăşăminte agricole; cu substanţe minerale diverse; cu substanţe
uleioase şi reziduuri petroliere; cu substanţe radioactive; deversări de ape calde etc.
Fiecărui tip de poluare îi corespund efecte specifice asupra calităţii apei, sănătăţii omului şi
mediului. De fapt orice poluare a apei se răsfrânge asupra lumii vii inclusiv a omului, direct
sau prin intermediul florei şi faunei, uneori prin lungi lanţuri şi cicluri trofice.
Poluarea cu nitraţi provine mai ales din agricultură. Azotul e element esenţial pentru viaţă şi
în ape suferă foarte multe procese chimice şi biochimice. Apare mai ales ca azotat, azotit,
amoniu, azot gazos şi cel fixat în compuşi organici, grupe între care există continue
transformări / tranzitări, formându-se "ciclul azotului". Excesul duce la eutrofizare,
contaminarea acviferelor, posibila afectare a sănătăţii umane.

Poluarea marilor

Anual, peste 10 milioane de tone de plastic ajung în mări și oceane. Cea mai mare problemă
este în Asia de sud-est, acolo unde primii patru mari poluatori, China, Indonezia, Tailanda și
Vietnam, sunt responsabili pentru aproape jumătate din deșeurile de plastic.

Nu doar oamenii sunt afectați de poluare - plasticul ucide în jur de 100 de mii de vietăți
marine pe an. Deși biodegradabile, aceste gunoaie au o rată de descompunere foarte mare -
între 50 și 600 de ani, în funcție de material.

De exemplu, în 2015, analizând mostre luate din peştii şi fructele de mare vândute pentru
consumul uman pe pieţele din California şi Indonezia cercetătorii au găsit plastice şi fibre
textile la un sfert dintre animale.

Afectarea vieţii marine este severă, plasticul se găseşte în stomacul balenelor şi al peştilor,
ţestoasele sunt sufocate de pungile de plastic pe care le confundă cu meduzele sau se îneacă
încurcându-se în plase, focile se îneacă cu inelele de plastic folosite la ambalarea dozelor de
băuturi, iar în mijlocul Pacificului, puii albatroşilor mor în urma supra consumului de capace
sau jucării de plasti. Convenţia asupra Diversităţii Biologice numără 663 de specii afectate de
poluarea cu plastice a oceanelor.

Au fost iniţiative de „pescuire a deşeurilor”, în cadrul cărora vasele colectează deşeurile

marine, în mod similar colectării deşeurilor municipale pe continente. Totuşi, metodele
utilizate nu permit colectarea deşeurilor mai mici de o anumită dimensiune. Astfel, problema
microplasticului rămâne nesoluţionată. În plus, având în vedere sfera problemei şi
dimensiunea marilor noastre, aceste iniţiative sunt prea limitate pentru a determina
îmbunătăţiri reale.

Marea este poluată cu deșeuri agricole (diferite tipuri de îngrășăminte) de origine animală,
menajeră și industrială, precum și cu nutrienți organici și anorganici proveniți din diferite
surse. Majoritatea nutrienților sunt aduși în mare de râuri. O creștere a concentrației
nutrienților duce la dezvoltarea excesivă a populației din fi toplancton, fenomen numit
“eutrofi zare”. Din cauza nutrienților, ciclul de viață al unei alge unicelulare devine foarte
scurt, ea dezvoltându-se foarte repede și apoi murind la fel de repede. Descompunerea
materiei organice moarte scade cantitatea de oxigen din mediul marin. În ecosistemele în care
se observă fenomenul de eutrofi zare, apa devine închisă la culoare ca urmare a creșterii
excesive a fi toplanctonului, iar organismele vii mor în masă din cauza lipsei de oxigen. Acest
fenomen duce la scăderea biodiversității.

Poluarea cauzată de metale grele nu este considerată o problemă ce afectează mariile. Cu toate
acestea, în unele zone de coastă în care se găsesc structuri industriale, suprafața sedimentelor
conține cantități ridicate de crom, plumb, cupru, zinc, cobalt, nichel, arsenic, mercur și fi er.
Această poluare poate ajunge să aibă niveluri toxice pentru consumatorii din lanțurile trofi ce
precum oamenii, păsările marine și mamiferele marine. Metalele grele au tendința de a ajunge
în verigile superioare ale lanțului trofi c. De exemplu, midiile care trăiesc pe fundul mării pot
acumula cantități mari de metale grele în corpul lor. Consumul acestor midii poate duce la
intoxicație alimentară. Aportul de elemente toxice prin hrană poate duce la diferite tulburări
patologice ale diferitor sisteme, organe și țesuturi.