Basarab I - În lipsa oricăror elemente documentare, începutul domniei
lui Basarab I a fost situat cu aproximaţie în 1310, potrivit tradiţiei consemnate în cronica lui Luccari cu privire la întronarea lui Negru Vodă. Un document maghiar atestă faptul că Basarab domnea cu siguranţă încă din 1317, când este implicat într-un conflict local între nobilii din zona cetăţii Mehadiei. Istoricul Constantin Kogălniceanu socoteşte că în perioada luptelor pentru tron din Ungaria (deci până în 1318) Basarab ar fi unit cnezatele din sudul Carpaţilor, rezultând astfel Ţara Românească. Curţile domneşti şi clădirile din piatră aflate în Câmpulung au fost reconstruite de către urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, pe fundaţiile unor construcţii mai vechi.
Mircea cel Bătrân -Mircea urcă pe tron după moartea fratelui
său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani. Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită turcilor un fiu ostatic drept garanție.
Vlad Țepeș-În iarna anului 1436, Vlad Dracul a devenit domn al Țării
Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui său - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești. Tot atunci, Vlad a aflat și de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat și îngropat de viu
de boierii din Târgoviște. Legenda Țării Române
Descălecatul Țării Românești se referă la
totalitatea evenimentelor ce au dus la formarea statului medieval Țara Românească în perioada 1290–1330. Înainte de consolidarea acestui stat, zona era controlată de triburi migratoare, dintre care ultimii erau cumanii, care îi învinseseră pe pecenegi cu ajutorul Imperiului Bizantin. O legendă vorbește despre Negru Vodă, un herțeg din zona Făgărașului care ar fi traversat Carpații împreună cu unii coloniști și i- ar fi învins pe tătari, fondând Țara Românească și orașele Câmpulung și Curtea de Argeș. Înființarea statului, însă, este legată istoric de figura lui Basarab I, vasal al regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, care s- a răzvrătit împotriva acestuia și a învins armatele trimise de rege în bătălia de la Posada. Domnitorii Țării Moldovei
Bogdan I- Este privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine
stătător, cu reședința la Baia. Perioada domniei lui Bogdan I în Moldova a fost de patru ani.Înainte de anul 1342, Bogdan, voievodul Maramureșului, a primit în stăpânire de la regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, un cnezat de vreo 17-18 sate stăpânite cu diplomă de întărire, cu reședința la Cuhea, și pentru sprijinul oferit regelui în campaniile sale militare acesta îi concedase stema sa de familie (crini de aur în câmp albastru). În cazul stemei lui Bogdan I, alt autor consideră că acesta avea pe stemă doar floarea heraldică cu cinci petale.
Petru I Mușatinu- A fost domn al Moldovei de la sfârșitul
anului 1367 până după iulie 1368. Petru I a fost fiul mezin al lui Ștefan Voievod, fiul cel mare al lui Bogdan I. Deoarece Ștefan Voievod, moștenitorul de drept al tronului Moldovei, a murit în anul 1358, după moartea lui Bogdan I în anul 1367, domnia Moldovei a fost disputată de cei doi fii ai lui Ștefan Voievod, Petru și Ștefan. Petru, deși, a fost mezinul a fost susținut de majoritatea românilor și de provincialii unguri, adică maramureșenii din Moldova și și-a însușit domnia.
Alexandru cel Bun-Potrivit celor scrise de Grigore Ureche,
Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus.
Ștefan cel Mare- Ștefan cel Mare este considerat o personalitate
marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială. Legenda Țării Moldovei
Potrivit legendei , atunci când Dumnezeu împărțea
diferitor popoare pământ nu s-a prezentat nici un moldovean. Timp de câteva zile Dumnezeu decidea, cine si unde va trăi . În sfârșit toata lumea s-a împraștiat și Domnul a răsuflat ușurat. Însa a mai venit un solicitant , un moldovean . Dumnezeu l-a întrebat : ,,De ce’’ ai întârziat ? La care moldoveanul a răspuns : ,,Eu munceam și nu știam că toți au plecat dupa pământ” , după care s-a rugat :,,Doamne , dă-ne barem o bucățică de pământ , oricât de mică, iar noi îl vom prelucra cu drag’’. Dumnezeu s-a gândit , a luat un strugure de poamă și a spus :,,Vă dau o bucată de pământ ca acest strugure și vă binecuvântez să-l cultivați pe acest pământ. Oamenii de pe acest pământ cultiva viță de vie de când e lumea , o alintă , o iubesc ca pe proprii săi copii, o proslăvesc în cântece și se bucura de recoltă, mulțumindu-i Domnului pentru generozitate .